Nicolaiții din Apocalipsa: Învățătorii eretici ai primului secol-

Apocalipsa 2:6 ”Ai însă lucrul acesta bun: că urăști faptele nicolaiților, pe care și Eu le urăsc.”

Originea exactă a nicolaiților este neclară.
Nu se cunoaște multe despre ei în afara faptului că sunt menționați în Cartea Apocalipsa lui Ioan.
Unii comentatori ai Bibliei cred că au fost o sectă eretică care a urmat învățăturile lui Nicolas – al cărui nume înseamnă „cel care cucerește poporul” – care a fost probabil unul dintre diaconii bisericii primare menționate în Fapte 6:5.
În Faptele Apostolilor, diaconul Ştefan împreună cu alți cinci bărbați sunt aleși pentru a ajuta apostolii în slujirea la mese.

5 Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări.
Biblia nu oferă prea multe detalii cu privire la viața lui Nicolas, iar el este menționat doar aici.

Cine sunt nicolaitii în Apocalipsa fapte 6 cu 5

Au ales pe Ştefan, bărbat* plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip**, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae†, un prozelit din Antiohia.
Aceasta este posibilitatea, dar nu se poate spune cu siguranță că acesta este adevărul.

Este posibil ca Nicolae să fi devenit un apostat, negând adevărata credință și să fi făcut parte dintr-un grup care deținea „doctrina lui Balaam”, care l-a învățat pe Israel „să păcătuiască mâncând alimente jertfite idolilor și comitând imoralitate sexuală”.

Clement din Alexandria spune: „S-au abandonat plăcerii ca caprele, ducând o viață de îngăduință de sine.”

Învățătura lor a pervertit harul și a înlocuit libertatea cu licența..
Această îndoctrinare a privit la păcătuire ca o libertate, și nu ca o privare de libertate sau o încălcare a poruncii lui Dumnezeu.

Alți comentatori cred că acești nicolaiți nu au fost numiți așa de la niciun om, ci din cuvântul grecesc Nicolah , care înseamnă „să mâncăm”, deoarece adesea se încurajau unul pe altul să mănânce lucruri oferite idolilor.
Potrivit unor teorii, Nicolaiții își primeau numele după unul dintre membrii fondatori numit Nicolaus, menționat chiar în cartea Apocalipsa (2:6).

Ei, ca și gnosticii și alți învățători mincinoși, au abuzat de doctrina harului și au încercat să introducă libertăciunea în locul ei

(2 Petru 2:15, 19;
15 După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam*, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.”

– Balaam era un prooroc antic, care și-a înșelat poporul și și-a dat sfatul greșit, ducându-i la desfrâu și idolatrie.

16Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei prorocului.”

-Mustrarea prorocului de către o măgăriță necuvântătoare a devenit o metaforă pentru pedepsirea celor care se opun voinței lui Dumnezeu.

17Oamenii aceştia* sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului.”

-Fântânile fără apă și norii alungați de furtună sunt alte metafore pentru cei care promit oamenilor speranțe false și nimic nu livreză.

18Ei vorbesc* cu trufie lucruri de nimic, momesc cu poftele cărnii şi cu desfrânări pe cei ce de-abia** au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.”

-Acești oameni trufași încearcă să ademenească oamenii cu pofte trupești și desfrânare și îi duc la rătăcire și pierzanie.

19Le făgăduiesc slobozenia*, în timp ce ei înşişi sunt robi** ai stricăciunii.”
Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.”

-Această idee a robiei este o temă comună în Noul Testament: toți oamenii sunt robii sau al lui Dumnezeu sau ai păcatului.

Iuda 1:4).Căci s-au strecurat printre voi unii oameni scriși de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru și tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.”

Ereziile care apăreau în acele timpuri nu numai că distorsionau adevărul evangheliei, ci și îi condamnau pe creștini la osândă veșnică.

Cine sunt nicolaitii în Apocalipsa fapte 6 cu 1- 7

Fapte 6:1-7
– „Fapte 6:1-7 În acele zile, când numărul ucenicilor creștea, iudeii elenisti dintre ei s-au plâns împotriva evreilor evrei, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în împărțirea zilnică a hranei.
Iudeii elenisti erau o grupă de evrei care locuiau în afara Palestinei și vorbeau limba elenă, în contrast cu evreii vorbitori de aramaică sau ebraică. Aceștia se simțeau neglijați în împărțirea hranei zilnice pentru văduvele lor.
Doisprezece i-au adunat pe toți ucenicii și au spus: „Nu ar fi bine să neglijăm slujirea Cuvântului lui Dumnezeu, ca să stăm la mese.
Dar să dăm atenție rugăciunii și slujirii Cuvântului, și să alegem șapte bărbați de încredere care să se ocupe de distribuirea hranei zilnice pentru văduve, astfel încât noi să ne putem dedica cu totul slujirii Cuvântului lui Dumnezeu.
Frați și surori, alegeți dintre voi șapte bărbați despre care se știe că sunt plini de Duhul și de înțelepciune.
Acești șapte bărbați ar fi responsabili de distribuirea hranei zilnice pentru văduve și ar fi aleși dintre comunitatea creștină, fiind oameni plini de Duhul și înțelepciune.
Le vom preda această responsabilitate și ne vom acorda atenția rugăciunii și slujirii Cuvântului.” Această propunere a plăcut întregului grup.
Propunerea a fost acceptată și Ștefan, Filip, Procor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae din Antiohia au fost aleși pentru această responsabilitate.

Aceștia au fost prezenți la apostoli, care au pus mâinile asupra lor și i-au binecuvântat pentru această slujire importantă.

L-au ales pe Ștefan, un om plin de credință și de Duh Sfânt; și Filip, Procor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae din Antiohia, un convertit la iudaism, aceștia i-au prezentat apostolilor, care s-au rugat și și-au pus mâinile asupra lor un mare număr de preoți au devenit ascultători de credință.

Prin această decizie înțeleaptă și prin împărțirea responsabilităților, comunitatea creștină și-a putut concentra energiile asupra slujirii Cuvântului lui Dumnezeu, aducând mai mulți oameni în ascultarea credinței.

De aceea, este important ca creștinii să fie vigilenți și să se dezvolte în cunoașterea adevărului biblic pentru a evita capcanele și învățăturile greșite.

Isus laudă biserica din Efes pentru că urăște faptele nicolaiților așa cum o face (Apocalipsa 2:6).

Fără îndoială, conducătorii bisericii din Efes și-au protejat turma de aceste erezii distrugătoare și i-au împiedicat pe poporul lor să comită aceleași fapte rele.

Tot păcatul îi este urât lui Hristos, așa cum ar trebui să fie pentru urmașii Săi, așa cum urâm faptele rele ale oamenilor, nu oamenii înșiși.

Pentru biserica din Pergam, Isus nu a avut laudă, ci reproș.

Spre deosebire de Efeseni, ei au îmbrățișat de fapt învățăturile nicolaiților (Apocalipsa 2:15). ”Tot așa, și tu ai câțiva care, de asemenea, țin învățătura nicolaiților, pe care Eu o urăsc.”

Isus îi avertizează că dacă nu se pocăiesc, ei sunt în pericol de judecată care va cădea cu siguranță asupra celor care predau doctrină falsă, atacă biserica Sa și distrug poporul Său.

Sabia judecății este pusă peste capetele lor, iar răbdarea Lui nu este nelimitată (Apocalipsa 2:16; ”16 Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând şi* Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.»’”

Apocalipsa19:15).
”15 Din gura* Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care** le va cârmui cu un toiag de fier.”

Acest verset face referire la Psalmul 2:9,”Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier și le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.’”

Apocalipsa 2:27 ”27Le* va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.”

Apocalipsa 12:5,Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu și la scaunul Lui de domnie.

Şi† va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.

În final, este important să ne amintim că trebuie să ne pocăim de păcatele noastre și să nu fim complice la învățăturile false care pot duce la judecata lui Dumnezeu 

* Isa 11:4 2 Tes 2:8 Apoc 1:16 Apoc 19:21 ** Ps 2:9 Apoc 2:27 Apoc 12:5 † Isa 63:3 Apoc 14:19 Apoc 14:20