Creștinii Trebuie să Fie Vigilenți și Curajoși în Fața Dușmanilor lui Dumnezeu
Biblia îi îndeamnă pe credincioși să fie precauți, dar în același timp curajoși atunci când se confruntă cu dușmanii lui Dumnezeu.
Apostolul Petru avertizează: „Fiți treji; fii atent. Vrăjmașul tău, diavolul, se umblă ca un leu care răcnește, căutând pe cineva pe care să-l înghită”
1 Petru 5:8, Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.
Totuși, Psalmistul afirmă cu încredere: „Cu siguranță vrăjmașii tăi, Doamne, cu siguranță dușmanii tăi vor pieri; toți cei răi vor fi risipiți”
Psalmul 92:9Căci iată, Doamne, vrăjmașii Tăi, iată, vrăjmașii Tăi pier: toți cei ce fac răul sunt risipiți.
În cele din urmă, Apostolul Pavel subliniază că „ultimul dușman care trebuie nimicit este moartea”
1 Corinteni 15:25–26 ”25Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale. 26Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. ”
deoarece Hristos va domni până când toți vrăjmașii Săi vor fi supuși sub picioarele Lui
2 Timotei 1:10 ”dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie.”
Apocalipsa 21:4”El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Dușmănia: Când Antagonismul Devine Mai Mult Decât o Simplă Relație
În latină, un dușman era cunoscut sub numele de „inimicus”. Din acest cuvânt derivă termenul „dușmănie”, care este sinonim cu animozitate sau ură.
Ostilitatea și rea voință sunt adesea semne ale dușmăniei.
Teama de șerpi este mai mult decât un simplu stereotip.
Studiile arată că femeile au o șansă de patru ori mai mare decât bărbații să dezvolte o fobie față de șerpi. Cercetătorii teorizează că femeile se nasc cu un „șablon perceptiv” care le ajută să identifice mai ușor structura șerpilor, ca un produs secundar evolutiv al nevoii de a-și proteja descendenții.
Biblia sugerează că antipatia femeilor față de șerpi are o cauză spirituală, fiind o reflectare a stării de ostilitate care există între Satan și rasa umană.
Dușmănia poate lua forme variate, de la conflicte deschise până la invidie și subminare subtilă. În multe culturi, dușmănia este o temă recurentă în povestiri și mituri, evidențiând impactul său asupra relațiilor interumane.
Această fobie poate influența profund comportamentele și deciziile, de la evitarea lui până la reacții extreme la simpla vedere a unui șarpe.
Vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume
Biblia vorbește în mod clar despre vrăjmășia dintre Dumnezeu și lume. Încă din Grădina Edenului, Dumnezeu a pus vrăjmășie între șarpe și femeie, între sămânța șarpelui și sămânța femeii (Geneza 3:15). Această vrăjmășie continuă și astăzi, deoarece Iacov 4:4 ne avertizează că prietenia cu lumea înseamnă vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu. De asemenea, 1 Ioan 2:15-16 ne îndeamnă să nu iubim lumea, deoarece tot ce este în lume este în opoziție cu Dumnezeu. Romani 8:7 ne spune că umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu. Prin urmare, este clar că Dumnezeu ne cere să ne depărtăm de lume și să fim prieteni cu El, deoarece nu putem fi prieteni cu ambii.
Biblia vorbește despre vrăjmășie în mai multe locuri.
În Grădina Edenului, când Dumnezeu pronunță judecata asupra șarpelui, El spune: „Voi pune vrăjmășie între tine și femeie și între sămânța ta și a ei”
( Geneza 3:15 Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.”).
Până astăzi, multe femei au o antipatie profundă față de
Iacov 4:4 ”Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.”
Iacov 4:4 spune că „prietenia cu lumea înseamnă vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu”
1 Ioan 2:15–16 ”Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume.”
Obiceiurile păcătoase ale acestei lumi sunt în opoziție directă cu neprihănirea lui Dumnezeu și, atunci când dezvoltăm o „prietenie” cu lumea
– când ne bucurăm de căile păcătoase ale lumii
–, în esență, îi declarăm război lui Dumnezeu.
„De aceea, oricine alege să fie prieten cu lumea devine dușman al lui Dumnezeu”
Iacov 4:4 ”Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu.”
Același avertisment este dat în Romani 8:7 , care spune că „mintea condusă de trup este ostilă lui Dumnezeu”.
Romani 8:7 ,
7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.
Omul, în starea sa de păcat, se află într-o dușmănie împotriva lui Dumnezeu, lucrând împotriva propriilor interese și împotrivindu-se celui care caută să-l salveze
2 Timotei 2:25 să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința ca să ajungă la cunoștința adevărului
Această realitate tragică a condiției umane este o povară grea pe care fiecare dintre noi o purtăm.
Totuși, vestea bună este că Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ pentru a-L împăca pe Dumnezeu și pe om.
Îngerii au adus această veste bună păstorilor:
„Slavă lui Dumnezeu în cerurile cele mai înalte și pace pe pământ”
Luca 2:14 ”„Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.”
Isus, Prințul Păcii
Isaia 9:6 ”Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.”
Isus a făcut o punte între evreu și samaritean, spre surprinderea ucenicilor Săi, demonstrând astfel puterea iubirii divine de a depăși orice formă de prejudecată și discordie între oameni.
Isus a depășit barierele sociale și religioase ale vremii, întâlnind-o pe femeia samariteancă la fântâna lui Iacov, un moment cu adevărat semnificativ în cadrul misiunii Sale. Deși iudeii și samaritenii nu aveau legături, iar tensiunile dintre cele două grupuri erau bine cunoscute, Isus a ales să converseze cu ea, oferindu-i darul prețios al apei vieții, o metaforă profundă care simboliza harul și salvarea pe care El le aduce. Prin această interacțiune unică și neașteptată, Isus a creat o nouă umanitate, împăcând cele două grupuri, fiecare cu propriile sale tradiții și convingeri, și pe om cu Dumnezeu prin cruce, ridicând astfel standardele interacțiunilor umane și subliniind importanța acceptării și iubirii necondiționate. Credincioșilor li s-a încredințat acum slujba împăcării, fiind chemați să propovăduiască această veste bună nu doar în cuvinte, ci și prin acțiunile lor, demonstrându-le astfel altora că solidaritatea și unitatea în diversitate sunt esențe fundamentale ale credinței creștine.
Ioan 4:1–42 ”Samariteanca
1Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan. 2Însă Isus nu boteza El Însuși, ci ucenicii Lui. 3Atunci a părăsit Iudeea și S-a întors în Galileea. 4Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. 6Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. 7A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. 8Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de-ale mâncării. 9Femeia samariteancă I-a zis: „Cum? Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. 10Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: ‘Dă-Mi să beau!’, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.” 11„Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna este adâncă, de unde ai putea să ai dar această apă vie? 12Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta și a băut din ea el însuși și feciorii lui și vitele lui?” 13Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. 14Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.” 15„Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot.” 16„Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău și vino aici.” 17Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. 18Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.” 19„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc. 20Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” 21„Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. 22Voi vă închinați la ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei. 23Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. 24Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” 25„Știu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” 26Isus i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”
Trezirea din Samaria
27Atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși niciunul nu I-a zis: „Ce cauți?” sau „Despre ce vorbești cu ea?” 28Atunci, femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate și a zis oamenilor: 29„Veniți de vedeți un om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este acesta Hristosul?” 30Ei au ieșit din cetate și veneau spre El. 31În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce și ziceau: „Învățătorule, mănâncă!” 32Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoașteți.” 33Ucenicii au început să-și zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” 34Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. 35Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș. 36Cine seceră primește o plată și strânge rod pentru viața veșnică, pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp. 37Căci, în această privință, este adevărată zicerea: ‘Unul seamănă, iar altul seceră.’ 38Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit; alții s-au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor.” 39Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” 40Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. 41Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. 42Și ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”’
El a făcut puntea dintre evreu și neamuri, împlinindu-și scopul „de a crea în sine o nouă umanitate din cele două, făcând astfel pace și într-un singur trup să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu prin cruce, prin care a omorât. ostilitatea lor”
Efeseni 2:15–16 15 ”şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace, 16 şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.”
Și, cel mai important, El a făcut puntea dintre Dumnezeu și om; prin Hristos, Dumnezeu „ne-a împăcat cu Sine”
2 Corinteni 5:18-20” 18 Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; 19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. 20 Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
Femeia a zdrobit capul șarpelui
Geneza 3:15 ”Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.”
Credincioșilor li s-a dat acum „slujirea reconcilierii:
că Dumnezeu împăca lumea cu Sine în Hristos, fără a socoti păcatele oamenilor împotriva lor. Și El ne-a încredințat solia împăcării” 2 Corinteni 5:18-19 ”18 Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; 19 că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.”
-Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos!