Amintirea noastră va rămâne în cer? Vom păstra amintirea vieții noastre pământești acolo?

Ne vom aminti viața noastră pământească în cer?

Isaia 65.17 spune: „Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.”

Isaia 65.17 ”Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.”

Unii interpretează ca spunând că, în cer, nu vom mai avea în memorie viața noastră pământească.

Dar poate aceasta se referă doar la părțile rele ale vieții noastre pământești și nu la întreaga noastră viață.

Însă cu un verset înainte, în Isaia 65.16, Biblia spune: „…
Așadar, este posibil ca amintirile noastre să nu fie complet șterse, ci doar curățate și transfigurate într-un fel care să nu mai aducă durere sau suferință.

căci vechile suferințe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei..
Astfel, amintirile noastre nu sunt distruse, ci transformate într-o formă mai bună, aducătoare de bucurie și pace.

E posibil ca doar „vechile suferințe” să fie uitate, nu toate amintirile noastre.
Este posibil să credem că doar suferințele grele și dureroase vor fi uitate de către noi, și nu toate amintirile noastre.
Memoria noastră va fi în cele din urmă curățată, răscumpărată, vindecată și restaurată, nu ștearsă.
Cu toate acestea, din fericire, memoria noastră nu va fi ștearsă, ci doar curățată, vindecată, restaurată și răscumpărată.
Nu e niciun motiv pentru care să nu putem deține multe amintiri din viața noastră pământească.
De fapt, nu există niciun motiv pentru a nu o menține și a ne bucura de multe amintiri din viața noastră pământească, dar acestea trebuie să fie curățate de tot ce nu este bun.
Amintirile curățate vor fi acelea care includ păcat, durere și tristețe.
Aceasta înseamnă că amintirile curățate vor fi acelea care includ păcat, durere și tristețe, din care Dumnezeu ne va elibera și ne va vindeca la finalul timpurilor.
Apocalipsa 21.4 declară: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor.
De fapt, Apocalipsa 21.4 declară precis acest lucru:
Și moartea nu va mai fi.
„El va șterge orice lacrimă din ochii lor
Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”.

Pământul cel nou va fi atât de spectaculos, atât de uimitor, încât toți vor uita cu totul truda și păcatul de pe pământul actual.
Cu toate acestea, este important să luăm măsuri pentru a proteja și conserva planeta noastră pentru generațiile viitoare.

Un copil care se teme noaptea de umbre în camera sa își uită cu totul temerile a doua zi pe terenul de joacă.
La fel ca și copilul, ne vom confrunta cu momente de frică și neliniște, dar trebuie să ne amintim de faptul că acestea trec.

Nu e vorba că i-a fost ștearsă memoria, ci doar că, în lumina soarelui, ele nu mai vin în amintire..
Așadar, aceste amintiri nu se pierd, ci doar sunt eclipsate de experiențe noi și mai puternice.

De asemenea, e important să facem deosebirea între starea veșnică și cerul din prezent.
Însă, mulți creștini cred că acestea sunt două entități distincte și separate.

Când un credincios moare, merge în cer, însă aceasta nu e destinația noastră finală.
Aceasta reprezintă doar o trecere temporară într-un loc de așteptare.
Biblia vorbește despre „un cer nou și un pământ nou” ca fiind casa noastră veșnică, permanentă.
Astfel, cerul din prezent trebuie privit ca o etapă intermediară către starea veșnică.

Ambele pasaje citate mai sus (Isaia 65.17 și Apocalipsa 21.1) se referă la starea veșnică, nu la cerul din prezent.
Prin urmare, trebuie să avem în vedere că există diferențe între cerul din prezent și starea veșnică.

Promisiunea ștergerii tuturor lacrimilor nu va veni decât după necaz, după judecata finală și după recrearea Universului..
Abia atunci credincioșii vor trăi în acea „casa de aur” despre care se vorbește în Apocalipsa.

În vedenia lui apocaliptică, Ioan vede tristețe în cer:

„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor care fuseseră înjunghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră.

Acești suflete martirizate sunt văzuți de Ioan sub altar, simbolizând sacrificiul lor pentru credința lor.

Ei strigau cu glas tare și ziceau: «Până când, Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?»

” (Apocalipsa 6.9-10) Ioan e evident în cer

(Apocalipsa 4.1-2), și îi vede și îi aude pe aceia care în mod evident își amintesc nedreptatea care li s-a făcut.
Este evident că acești martiri sunt îngrijorați de faptul că nefăcând dreptate pentru sângele lor, răul va continua să existe pe pământ.

Strigătele lor puternice după răzbunare indică faptul că, în cerul din prezent, ne vom aminti de viața noastră de pe pământ, inclusiv de lucrurile rele.
Aceasta este o avertizare că faptele noastre de pe pământ vor avea consecințe, iar răul pe care îl facem celor din jurul nostru nu va fi uitat.
Cerul din prezent, din Apocalipsa 6, e totuși temporar, lăsând loc, în
Apocalipsa 21, stării veșnice..
În contrast cu cerul temporar din Apocalipsa 6, Apocalipsa 21 prezintă o perspectivă de viață veșnică, fără durere sau suferință.

În capitolul Apocalipsa 21, Biblia prezintă o perspectivă uimitoare asupra vieții veșnice fără durere sau suferință.

În Apocalipsa 21:1 se afirmă că „cerul și pământul dintâi” au dispărut, făcând calea pentru o lume nouă creată de Dumnezeu.
Se descrie o lume nouă, plină de frumusețe și speranță, unde Dumnezeu își așează cortul între oameni și șterge lacrimile din ochii lor.

Acest Nou Ierusalim nu este un oraș fizic, ci o simbolizare a bisericii și va fi locuit de toți cei răscumpărați de Domnul (Apocalipsa 21:3-4).

Această perspectivă transcende timpul și spațiul, oferind o promisiune a unei vieți jucăușe și plină de energie, reînnoită și întărită în prezența lui Dumnezeu.

Aceasta înseamnă că promisiunile biblice ale vieții veșnice trebuie privite symbol întro lume creată de Dumnezeu.

Astfel, Apocalipsa 21 se referă la tema integrală a iubirii lui Dumnezeu față de oameni și la dragostea pe care El o are pentru toată creația Sa.
Astfel, vedem că capitole precum Apocalipsa 21 și Ezechiel 40-48 sunt profetii simbolice care se referă la noua creație și nu la dimensiunile fizice ale unui oraș real.

Expunerile la nivel popular ale profeției biblice, în special cele care privesc evenimentele curente specifice ca fiind prezise în Scriptură, petrec adesea mult timp pe texte precum Apocalipsa 21:9–21 și Ezechiel 40–48 .

Se fac adesea explicații detaliate ale textelor biblice care se referă la orașul noului Ierusalim.

Procedând astfel, ei iau adesea dimensiunile noului Ierusalim prezentate în aceste texte ca măsurători literale ale unui oraș fizic real care va veni.

Aceste teorii implică dimensiuni literale ale orașului care nu sunt motivate și neglijează sensul simbolic al Scripturii.

Este important să ne concentrăm pe interpretarea simbolică a profeției biblice în loc să ne concentrăm doar pe interpretarea literară.
Aceste capitole folosesc un limbaj simbolic pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la natura viitoarei noi creații și a oamenilor restaurați ai lui Dumnezeu, nu pentru a descrie dimensiunile unui oraș real.
Explicațiile simbolice dau un sens mai înțelept al Scripturii și ne ajută să înțelegem și să aplicăm mai bine înțelesul profund al mesajelor divine.

Acest lucru ar trebui să fie clar din Apocalipsa 21:9 , care introduce descrierea măsurătorilor Ierusalimului, numind orașul „Mireasa, soția Mielului”.
Precizarea că Ierusalimul este „Mireasa, soția Mielului”, arată că noului Ierusalim este un simbol al comunității de credincioși care trăiesc în prezența lui Dumnezeu.
Știm, desigur, că mireasa lui Hristos nu este alta decât biserica ( Efeseni 5:22–33 ; Apoc.

Aceasta se referă la biserica, întregirea oamenilor răscumpărați de Dumnezeu, care este descrisă, de asemenea, ca mireasa lui Hristos
19:1–8 ), așa că aceste descrieri ale noului Ierusalim din pasajul de astăzi ne spun ceva important despre Biserica.
Deci, în timp ce noi înțelegem promisiunea vieții veșnice, în special capitolele din Apocalipsa 21, trebuie să ne amintim că acestea se referă la Biserica lui Dumnezeu.

De asemenea, este important de reținut că măsurătorile date descriu un oraș care are mai mult de 1.300 de mile lățime, 1.300 de mile lungime și 1.300 de mile înălțime, acele numere fiind de până la 1.500 de mile pe fiecare parte, în funcție de echivalentele moderne exacte ale numerele pe care le dă Ioan ( Apoc.

Aceste dimensiuni imposibile indica nu o realitate fizică, ci o simbolizare a numărului mare de bărbați și femei ce compun Biserica lui Dumnezeu.
21:16 ).
In loc sa luăm aceste dimensiuni ca fiind literale, trebuie să le înțelegem ca pe un simbol al numărului mare de oameni care va fi prezent în această lume creată.

Acesta este un oraș care este imposibil de mare în ceea ce privește dimensiunile sale fizice.
Astfel, dimensiunile noului Ierusalim se refera la numarul mare de credinciosi care vor fi prezenți și la importanța rostuilor simbolice utilizate în cadrul profețiilor biblice
Ideea este că Dumnezeu nu va avea un popor mic la număr când totul va fi spus și făcut, ci că biserica Sa va include un număr mare de bărbați și femei.

Această interpretare mai largă poate adăuga adâncime translationsdă înțelegerea noastră a Scripturii și să ne ajute să aplicăm mesajele divine în mod corespunzător la propria noastră viață.

Mai mult, dimensiunile noului Ierusalim ne oferă un oraș care este un cub perfect, la fel ca Locul Preasfânt al templului lui Solomon ( 1 Regi 6:16–20 ).
Aceasta poate ajuta, de asemenea, să ne amintim că suntem chemați să fim sfinți, conform voinței lui Dumnezeu și, prin urmare, trebuie să lucrăm la a face Biserica o comunitate sfântă înaintea Domnului.

Poporul lui Dumnezeu va fi suficient de sfinți pentru ca Dumnezeu să locuiască printre ei, așa cum Locul Preasfânt a fost locuința Domnului sub vechiul legământ.
Acest lucru este important în timp ce străduim să ducem o viață plină de credință și adevăr, astfel încât să putem trăi poziți și să fim model de lucrare în lumea noastră.

Zidurile noului Ierusalim au douăsprezece porți inscripționate cu cele douăsprezece nume ale triburilor lui Israel și douăsprezece temelii care poartă numele celor doisprezece apostoli ( Apoc.
Capitolele biblice din Apocalipsa 21 ne spun, de asemenea, că noul Ierusalim va avea douăsprezece porți și temelii, fiecare cu nume specifice.
21:12–14 ).
Aceastea sunt simboluri ale faptului că oglinda simbolică a noului Ierusalim conține toți credincioșii și nu doar triburile Israelului sau apostolii.

Ideea este că mireasa lui Hristos va include toți credincioșii atât din vechiul cât și din noul legământ și că temelia bisericii este mărturia apostolilor despre persoana și lucrarea lui Hristos.
Aceste simboluri ne amintesc că biserica va fi întregită și consolidată de Actele apostolilor, și desigur, încrederea în persona și lucrarea lui Hristos.

Cele douăsprezece temelii sunt, de asemenea, împodobite cu bijuterii care se potrivesc în esență cu cele douăsprezece pietre de pe pieptarul marelui preot al vechiului legământ (v.
Acest lucru ne poate ajuta să abordăm cu o perspectivă mult mai largă ceea ce înseamnă a fi o comunitate de credință și să punem aceste mesaje în practică în viață noastră de zi cu zi.
19–20; vezi Ex.

Într-un final, este important de punctat faptul că Biserica va fi o comunitate sfântă, întregită și binecuvântată de Tatăl Ceresc, de fiecare dată și în fiecare moment, motivând acțiunile noastre înainte de Dumnezeu și simplificând drumul spre viața veritabilă în prezența Sa.
28:17–20 ).

Biserica în slavă va fi o frumoasă comunitate de preoți pentru Dumnezeul nostru.

Reprezentarea noului Ierusalim din Apocalipsa 22 ne spune că biserica în glorie va fi incredibil de frumoasă, cuprinzând oameni din fiecare națiune; desăvârșit sfântă, o comunitate de preoți; și veșnic în siguranță, ferit de toate pericolele.

Astăzi, trebuie să ne străduim să facem biserica să reflecte ceea ce va fi în acea ultimă zi prin predicarea Evangheliei tuturor oamenilor și străduindu-ne pentru sfințenie și adevăr în viața și slujirea bisericii.

Istorisirea cu Lazăr și omul bogat (Luca 16.19-31) e o dovadă în plus că morții își amintesc viața trăită pe pământ.

Bogatul din iad îi cere lui Avraam să-l trimită pe Lazăr înapoi pe pământ, să-i avertizeze pe frații bogatului de soarta care îi așteaptă pe cei nelegiuiți (versetele 27-28)..

Bogatul își amintește în mod evident de rudele sale, dorind să fie avertizate de soarta tragica care îi așteaptă (versetele 27-28).
Conștient de păcatele sale, bogatul își amintește de viața sa trăită pentru sine și confortul păcătos (Luca 16:25).
Amintirile bogatului din iad devin parte din suferința lui.

În iad, amintirile bogatului se transformă într-o sursă de durere și suferință (Luca 16:25).

Istorisirea nu menționează dacă Lazăr avea sau nu amintiri, însă Avraam știa în mod evident ce se petrecea pe pământ (versetul 25).
Deși istorisirea nu menționează dacă Lazăr avea sau nu amintiri, este evident faptul că Avraam cunoștea ceea ce se întâmpla pe pământ (versetul 25).

Numai în starea veșnică, cei neprihăniți vor fi cu adevărat fericiți și vor putea lăsa în urmă suferința și tristețea (Luca 16.25).

Această istorie din Evanghelie ne oferă o avertizare puternică cu privire la importanța de a trăi o viață curată și dreaptă pentru a evita consecințele anumitor alegeri păcătoase (Luca 16.19-31).