Pe vremea lui Isus, oamenii credeau că boala sau handicapul era o pedeapsă de la Dumnezeu pentru comiterea păcatului.
Ei considerau că suferința era rezultatul păcatului și nu era un lucru din care te puteai vindeca.
Isus se afla în Capernaum și învăța o mulțime mare când a fost întrerupt de patru bărbați hotărâți care își aduceau prietenul pentru a fi vindecat.
Încercând să-și croiască drum prin mulțime, au hotărât să-l ducă pe prietenul lor la Isus prin acoperișul casei.
Dar, era o mulțime mare înăuntru și în afara casei, așa că bărbații au trebuit să găsească o modalitate de a-l duce pe paralizat la Isus.
Trebuiau să fie creativi, așa că au decis să coboare paralizatul printr-o gaură în acoperiș.
Când nu au putut găsi o modalitate de a face asta din cauza mulțimii, s-au urcat pe acoperiș și l-au coborât pe rogojină prin țiglă în mijlocul mulțimii, chiar în fața lui Isus.
Acest gest neobișnuit, dar plin de credință, a impresionat profund pe Isus și pe cei prezenți.
Când Isus le-a văzut credința, a spus: „Prietene, păcatele tale sunt iertate”.
Isus a recunoscut această credință și a acordat iertare omului paralizat.
Cu această ocazie, Isus a vindecat o persoană datorită credinței și a acțiunilor lor de a tăia o gaură în acoperiș și de a o coborî.
Fariseii și învățătorii legii au fost cuprinși de gânduri înălțate:
„Cine poate fi acest om care vorbește cu atâta putere?
Cine poate ierta păcatele dacă nu Dumnezeu însuși?”
Isus a citit în inimile lor și le-a adresat următoarea întrebare: „De ce vă tulburați în inimile voastre cu gânduri pământești?
Ce este mai simplu: să declar că, păcatele voastre sunt iertate
sau să poruncesc: „Ridică-te și mergi”?
Vă spun că Fiul Omului are puterea pe pământ de a ierta păcatele.”
Apoi, s-a adresat omului paralizat: „Scoală-te, ia-ți targa și du-te acasă”.
Fără întârziere, omul s-a ridicat sub privirile lor, a luat paleta pe care zăcea și s-a întors acasă slăvindu-L pe Dumnezeu.
Toți erau uimiți și Îl preamăreau pe Dumnezeu. Erau cuprinși de uimire și mărturiseau:
„Astăzi am văzut minuni fără seamăn”.
– Luca 5:18-26
După cum arată vindecarea paraliticului, credința este o condiție indispensabilă pentru mântuire.
Vindecarea paraliticului ilustrează faptul că credința este esențială pentru mântuire și poate aduce transformări puternice.
Credința este atât colectivă, cât și personală, pentru că credința prietenilor paralizatului a ajutat la vindecarea lui.
Credința comunității paralizatului și implicarea personală au jucat un rol crucial în vindecare.
Sunt arătate trei semne ale divinității lui Isus:
(1) El cunoaște secretele inimilor
2 Cronici 6:30
30ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti* inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor,
* 1 Cron 28:9
(2) El iartă păcatele, o putere care îi aparține numai lui Dumnezeu; și
(3) El vindecă prin puterea cuvântului Său.
Aceste semne divine demonstrează autoritatea și puterea divină a lui Isus asupra păcatului și bolii.
Rețineți că un scop al venirii lui Hristos în lume este acela de a ierta păcatele, eliberând omenirea din robia ei.
O parte integrantă a misiunii lui Hristos a fost și este aceea de a elibera omenirea prin iertarea păcatelor.
Iertarea păcatelor este o putere mai mare decât vindecarea fizică, pentru că, după cum notează corect cărturarii, numai Dumnezeu poate ierta păcatele.
Este clar că iertarea păcatelor este un act divin suprem, depășind importanța vindecării fizice.
Matei 9:1-8, Vindecarea unui slăbănog
Marcu 2:1-12,
Luca 5:18-26 18 Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. 19 Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. 20 Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!” 21 Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi: „Cine este acesta de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” 22 Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre? 23 Ce este mai lesne: a zice: ‘Păcatele îţi sunt iertate’ sau a zice: ‘Scoală-te şi umblă?’ 24 Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.” 25 Şi numaidecât, slăbănogul s-a sculat în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. 26 Toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite”.
-Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos!
2 Petru 1:2