- Geneza 2:24De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.
- Geneza 9:15şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
- Geneza 9:16Curcubeul va fi în nor, şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ.”
- Geneza 41:2Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
- Geneza 41:3După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi s-au aşezat lângă ele, pe marginea râului.
- Geneza 41:4Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s-a trezit.
- Geneza 41:18Şi deodată, şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
- Geneza 47:18După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit şi turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre.
- Exodul 21:18Legi privitoare la vătămarea trupului – Titlu
- Exodul 22:27căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul – cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv.
- Exodul 30:32Să nu se ungă cu el trupul niciunui om şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaşi întocmire; el este sfânt, şi voi să-l priviţi ca sfânt.
- Leviticul 11:8Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte; să le priviţi ca necurate.
- Leviticul 11:11Să le priviţi ca o urâciune, să nu mâncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urâciune.
- Leviticul 11:24Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara
- Leviticul 11:25şi oricine va purta trupurile lor moarte să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara.
- Leviticul 11:27Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara
- Leviticul 11:28şi oricine le va purta trupurile moarte îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara. Să le priviţi ca necurate.
- Leviticul 11:32Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus în apă şi va rămâne necurat până seara; după aceea va fi curat.
- Leviticul 11:33Tot ce se va găsi într-un vas de pământ în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte va fi necurat şi veţi sparge vasul.
- Leviticul 11:35Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărâme; vor fi necurate şi le veţi privi ca necurate.
- Leviticul 11:36Numai izvoarele şi fântânile, care alcătuiesc grămezi de ape, vor rămâne curate, dar cine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat.
- Leviticul 11:37Dacă se întâmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămânţă care trebuie semănată, ea va rămâne curată.
- Leviticul 11:38Dar, dacă se pusese apă pe sămânţă şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.
- Leviticul 11:39Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort va fi necurat până seara;
- Leviticul 11:40cine va mânca din trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara şi cine va purta trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara.
- Leviticul 13:2„Când un om va avea pe pielea trupului o umflătură, o pecingine sau o pată albă, care va semăna cu o rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus la preotul Aaron sau la unul din fiii lui, care sunt preoţi.
- Leviticul 13:3Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului. Dacă părul din rană s-a făcut alb şi dacă rana se arată mai adâncă decât pielea trupului, este o rană de lepră: preotul care va face cercetarea să declare pe omul acela necurat.
- Leviticul 13:4Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă care nu se arată mai adâncă decât pielea şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana.
- Leviticul 13:11atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să-l declare necurat. Să nu-l închidă, căci este necurat.
- Leviticul 13:13preotul să-l cerceteze şi, dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana; fiindcă s-a făcut toată albă, el este curat.
- Leviticul 13:18Când un om va avea pe pielea trupului său o bubă care a fost tămăduită,
- Leviticul 13:24Când un om va avea pe pielea trupului o arsură pricinuită de foc şi se va arăta pe urma arsurii o pată albă sau de un alb roşiatic,
- Leviticul 13:38Când un bărbat sau o femeie va avea pete pe pielea trupului, şi anume pete albe,
- Leviticul 13:39preotul să-l cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui sunt pete de un alb gălbui, acestea nu sunt decât nişte pete care au făcut spuzeală pe piele: este curat.
- Leviticul 13:43Preotul să-l cerceteze. Dacă în partea pleşuvă dinapoi sau dinainte este o umflătură de rană de un alb roşiatic, asemănătoare cu lepra de pe pielea trupului,
- Leviticul 14:9În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprâncenele: tot părul să şi-l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă şi va fi curat.
- Leviticul 15:2„Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le:‘Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar faptul acesta este necurat.
- Leviticul 15:3Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o opreşte, este necurat.
- Leviticul 15:7Cine se va atinge de trupul lui să-şi spele hainele, să se scalde în apă şi va fi necurat până seara.
- Leviticul 15:13După ce va fi curăţit de scurgerea lui, omul acela să numere şapte zile pentru curăţirea lui; să-şi spele hainele, să-şi scalde trupul în apă curgătoare şi va fi curat.
- Leviticul 15:16Omul care va avea o scurgere a seminţei în somn să-şi scalde tot trupul în apă şi va fi necurat până seara.
- Leviticul 15:19Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sânge din trupul ei, să rămână şapte zile în necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea va fi necurat până seara.
- Leviticul 16:4Să se îmbrace cu tunica sfinţită de in şi să-şi pună pe trup izmenele de in; să se încingă cu brâul de in şi să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea sunt veşmintele sfinţite cu care se va îmbrăca el după ce îşi va spăla trupul în apă.
- Leviticul 16:24Să-şi spele trupul cu apă într-un loc sfânt şi să-şi ia din nou veşmintele. Apoi să iasă afară, să-şi aducă arderea-de-tot a lui şi arderea-de-tot a poporului şi să facă ispăşire pentru el şi pentru popor.
- Leviticul 16:26Cel ce va izgoni ţapul pentru Azazel să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, după aceea să intre iarăşi în tabără.
- Leviticul 16:28Cel ce le va arde să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, după aceea să intre iarăşi în tabără.
- Leviticul 17:11Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.»
- Leviticul 17:14Căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui, care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: «Să nu mâncaţi sângele niciunui trup», căci viaţa oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el va fi nimicit.
- Leviticul 17:16Dacă nu-şi spală hainele şi nu-şi scaldă trupul, îşi va purta fărădelegea lui.’”
- Leviticul 21:17„Vorbeşte lui Aaron şi spune-i:‘Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi care va avea o meteahnă trupească să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui.
- Leviticul 21:18Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie, şi anume niciun om orb, şchiop, cu nasul cârn sau cu un mădular mai lung;
- Leviticul 21:21Niciun om din neamul preotului Aaron care va avea vreo meteahnă trupească să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească – să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui.
- Leviticul 21:23Dar să nu se ducă la perdeaua dinăuntru şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sunt Domnul, care îi sfinţesc.’”
- Leviticul 22:6Cine se va atinge de aceste lucruri va fi necurat până seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte decât după ce îşi va scălda trupul în apă;
- Leviticul 26:30Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărâma stâlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri şi sufletul Meu vă va urî.
- Numeri 8:7Iată cum să-i curăţeşti: Stropeşte-i cu apă ispăşitoare, să lase să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele şi să se curăţească.
- Numeri 14:29Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus şi care aţi cârtit împotriva Mea,
- Numeri 14:32Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
- Numeri 14:33Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.
- Numeri 16:22Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?”
- Numeri 18:15Orice întâi născut din orice trup pe care-l vor aduce Domnului, atât din oameni, cât şi din dobitoace, să fie al tău. Numai să laşi să se răscumpere întâiul născut al omului şi să laşi să se răscumpere şi întâiul născut al unui dobitoc necurat.
- Numeri 19:2„Iată ce porunceşte legea pe care a dat-o Domnul, zicând: ‘Vorbeşte copiilor lui Israel să-ţi aducă o vacă roşie, fără pată, fără vreun cusur trupesc şi care să nu fi fost pusă la jug.
- Numeri 19:7Preotul să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, apoi să intre iarăşi în tabără şi să fie necurat până seara.
- Numeri 19:8Cel ce va arde vaca să-şi spele hainele în apă şi să-şi scalde trupul în apă şi să fie necurat până seara.
- Numeri 19:11Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, să fie necurat timp de şapte zile.
- Numeri 19:13Cine se va atinge de un mort, de trupul unui om mort, şi nu se va curăţi pângăreşte cortul Domnului; acela să fie nimicit din Israel. Fiindcă nu s-a stropit peste el apa de curăţire, este necurat şi necurăţia lui este încă peste el.
- Numeri 27:16„Domnul Dumnezeul duhurilor oricărui trup să rânduiască peste adunare un om
- Deuteronomul 7:13El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
- Deuteronomul 14:8Să nu mâncaţi porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte.
- Deuteronomul 15:21Dacă are vreun cusur, dacă este şchiop sau orb, sau are vreo meteahnă trupească, să nu-l aduci ca jertfă Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 17:1Să n-aduci jertfă Domnului Dumnezeului tău vreun bou sau vreun miel care să aibă vreun cusur sau vreo meteahnă trupească, căci ar fi o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 21:2bătrânii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetăţile de primprejur.
- Deuteronomul 21:3Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug.
- Deuteronomul 21:6Toţi bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-şi spele mâinile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale.
- Deuteronomul 21:23trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn, ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău.
- Deuteronomul 28:11Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
- Deuteronomul 28:18Rodul trupului tău, rodul pământului tău, fătul vacilor tale şi fătul oilor tale, toate vor fi blestemate.
- Deuteronomul 28:26Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului şi fiarelor pământului; şi nu va fi nimeni care să le sperie.
- Deuteronomul 28:53În strâmtorarea şi necazul în care te va aduce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău.
- Deuteronomul 30:9Domnul Dumnezeul tău te va umple de bunătăţi, făcând să propăşească tot lucrul mâinilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, căci Domnul Se va bucura din nou de fericirea ta, cum se bucura de fericirea părinţilor tăi,
- Iosua 8:29A spânzurat de un lemn pe împăratul din Ai şi l-a lăsat pe lemn până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să i se coboare trupul de pe lemn; l-au aruncat la intrarea porţii cetăţii şi au ridicat pe el o mare grămadă de pietre, care este până în ziua de azi.
- Judecatorii 3:22Chiar şi mânerul a intrat după fier, şi grăsimea s-a strâns în jurul fierului, căci n-a putut scoate sabia din pântece, ci a lăsat-o în trup, aşa cum o înfipsese.
- Judecatorii 14:8După câtva timp, s-a dus iarăşi la Timna ca s-o ia şi s-a abătut să vadă hoitul leului. Şi iată că în trupul leului era un roi de albine şi miere.
- Judecatorii 14:9A luat mierea în mână şi a mâncat-o pe drum şi, când a ajuns la tatăl său şi la mama sa, le-a dat şi au mâncat şi ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului.
- 1 Samuel 31:10Au pus armele lui Saul în casa astarteelor şi i-au atârnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.
- 1 Samuel 31:12toţi vitejii s-au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars;
- 2 Samuel 7:12Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia.
- 2 Samuel 16:11Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa, cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis.
- 1 Imparati 7:25Era aşezată pe doisprezece boi, din care trei întorşi spre miazănoapte, trei întorşi spre apus, trei întorşi spre miazăzi şi trei întorşi spre răsărit; marea era deasupra lor şi toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru.
- 1 Imparati 8:19Numai că nu tu vei zidi casa, ci fiul tău, ieşit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.’
- 1 Imparati 13:22pentru că te-ai întors şi ai mâncat pâine şi ai băut apă în locul despre care îţi spusese: «Să nu mănânci pâine şi să nu bei apă acolo», trupul tău mort nu va intra în mormântul părinţilor tăi.’”
- 1 Imparati 13:24Omul lui Dumnezeu a plecat şi a fost întâlnit pe drum de un leu care l-a omorât. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lângă el şi leul stătea şi el lângă trup.
- 1 Imparati 13:25Şi nişte oameni care treceau pe acolo au văzut trupul întins în drum şi leul stând lângă trup şi au spus lucrul acesta la venirea lor în cetatea în care locuia prorocul cel bătrân.
- 1 Imparati 13:28şi el a plecat. A găsit trupul întins în drum şi măgarul şi leul stând lângă trup. Leul nu mâncase trupul şi nu sfâşiase pe măgar.
- 1 Imparati 13:29Prorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar şi l-a adus înapoi; şi bătrânul proroc s-a întors în cetate să-l jelească şi să-l îngroape.
- 1 Imparati 13:30I-a pus trupul în mormânt şi l-a jelit zicând: „Vai, frate!”
- 1 Imparati 21:27După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup şi a postit: se culca cu sacul acesta şi mergea încet.
- 2 Imparati 4:34S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.
- 2 Imparati 6:30Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că pe dinăuntru avea un sac de păr pe trup.
- 2 Imparati 6:31Împăratul a zis: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!”2 Imparati 19:35
În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.
1 Cronici 10:12
s-au sculat toţi oamenii viteji, au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui şi le-au dus la Iabes. Le-au îngropat oasele sub stejar, la Iabes, şi au postit şapte zile.
2 Cronici 4:4
Era aşezată pe doisprezece boi, dintre care trei întorşi spre miazănoapte, trei întorşi spre apus, trei întorşi spre miazăzi şi trei întorşi spre răsărit; marea era aşezată pe ei şi toată partea dindărăt a trupurilor lor era înăuntru.
2 Cronici 20:24
Când a ajuns Iuda pe înălţimea de unde se zăreşte pustia, s-au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe pământ şi nimeni nu scăpase.
2 Cronici 20:25
Iosafat şi poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogăţii şi lucruri scumpe şi au luat atât de multe, că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă.
Neemia 9:37
El îşi înmulţeşte roadele pentru împăraţii cărora ne-ai supus din pricina păcatelor noastre; ei stăpânesc după plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre şi suntem într-o mare strâmtorare!”
Iov 6:12
Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
Iov 7:5
Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface.
Iov 12:10
El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.
Iov 13:28
când trupul meu cade în putrezire, ca o haină mâncată de molii?
Iov 14:22
Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”
Iov 20:14
dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
Iov 20:25
Îşi smulge din trup săgeata, care scânteiază la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii.
Iov 21:6
Când mă gândesc, mă înspăimânt şi un tremur îmi apucă tot trupul:
Iov 30:18
De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
Psalmii 16:9
De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte.
Psalmii 31:9
Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare: faţa, sufletul şi trupul mi s-au topit de întristare;
Psalmii 44:25
Căci sufletul ne este doborât în ţărână de mâhnire, trupul nostru este lipit de pământ.
Psalmii 63:1
Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă.
Psalmii 73:4
Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte şi trupul le este încărcat de grăsime.Psalmii 79:2
Trupurile neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănânce păsările cerului, şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o s-o mănânce fiarele pământului.
Psalmii 109:24
Mi-au slăbit genunchii de post şi mi s-a sleit trupul de slăbiciune.
Psalmii 110:6
El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării.
Psalmii 132:11
Domnul a jurat lui David adevărul şi nu Se va întoarce de la ce a jurat: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău.
Psalmii 139:15
Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
Proverbele 3:8
Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale.
Proverbele 4:22
Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor.
Proverbele 5:11
ca nu cumva să gemi, la urmă, când carnea şi trupul ţi se vor istovi
Proverbele 14:30
O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor.
Proverbele 18:20
Din rodul gurii lui îşi satură omul trupul, din venitul buzelor lui se satură.
Proverbele 31:2
Ce să-ţi spun, fiule? Ce să-ţi spun, fiul trupului meu? Ce să-ţi spun, fiule, rodul juruinţelor mele?
Eclesiastul 2:3
Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stăruiesc astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor.
Eclesiastul 11:10
Goneşte orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău, căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.
Eclesiastul 12:12
Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul.
Cantarea cantarilor 5:14
Mâinile lui sunt nişte inele de aur, ferecate cu pietre de crisolit; trupul lui este un chip de fildeş lustruit, acoperit cu pietre de safir;
Cantarea cantarilor 7:2
Pântecele tău este un pahar rotund, de unde nu lipseşte vinul mirositor; trupul tău este un snop de grâu, încins cu crini.
Isaia 5:25
De aceea Se şi aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Îşi întinde mâna împotriva lui şi-l loveşte de se zguduie munţii şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte şi mâna Lui este încă întinsă.
Isaia 10:18
Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi a câmpiilor lui, de va fi ca un bolnav care cade în leşin.
Isaia 18:6
Şi asirienii vor fi lăsaţi astfel pradă păsărilor răpitoare din munţi şi fiarelor pământului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, şi fiarele pământului vor ierna pe ele.
Isaia 26:19
Să învieze dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.” - Isaia 34:3Morţii lor sunt aruncaţi, trupurile lor moarte miros greu şi se topesc munţii de sângele lor.
- Isaia 37:36Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.
- Isaia 66:24„Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.”
- Ieremia 7:33Trupurile moarte ale acestui popor vor fi hrana păsărilor cerului şi a fiarelor pământului, şi nimeni nu le va speria.
- Ieremia 9:22„Spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca gunoiul pe câmpii, cum cade înapoia secerătorului un snop pe care nu-l strânge nimeni!»’”
- Ieremia 16:4„Vor muri doborâţi de boală rea. Nimeni nu-i va plânge, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pământ; vor pieri de sabie şi de foamete, şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.”
- Ieremia 16:18De aceea le voi răsplăti mai întâi îndoit nelegiuirea şi păcatul lor, pentru că Mi-au spurcat ţara, pentru că Mi-au umplut moştenirea cu trupurile moarte ale jertfelor aduse idolilor lor şi cu urâciunile lor.”
- Ieremia 19:7În locul acesta voi zădărnici sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului, îi voi face să cadă ucişi de sabie înaintea vrăjmaşilor lor şi de mâna celor ce vor să le ia viaţa. Trupurile lor moarte le voi da hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.
- Ieremia 26:23Aceştia au scos din Egipt pe Urie şi l-au adus la împăratul Ioiachim, care l-a omorât cu sabia şi i-a aruncat trupul mort în mormintele copiilor poporului.)
- Ieremia 31:40Toată valea unde se aruncă trupurile moarte şi cenuşa şi toate ogoarele până la pârâul Chedron, până la unghiul porţii cailor, la răsărit, vor fi închinate Domnului şi nu vor mai fi niciodată nici surpate, nici nimicite.”
- Ieremia 33:5când vor înainta să lupte împotriva haldeenilor şi când se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care-i voi lovi în mânia Mea şi în urgia Mea şi din pricina răutăţii cărora Îmi voi ascunde Faţa de această cetate:
- Ieremia 34:20îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.
- Ieremia 36:30De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: «Niciunul din ai lui nu va şedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua şi la frig noaptea.
- Ieremia 41:9Groapa în care a aruncat Ismael toate trupurile moarte ale oamenilor pe care i-a ucis, afară de Ghedalia, este groapa aceea mare pe care o făcuse împăratul Asa când se temea de Baeşa, împăratul lui Israel; groapa aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei ucişi.
- Plangerile lui Ieremia 4:7Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.
- Ezechiel 1:11Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.
- Ezechiel 1:23Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau, fiecare, câte două aripi, care le acopereau trupurile.
- Ezechiel 3:3El mi-a zis: „Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta pe care ţi-l dau!” L-am mâncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea.
- Ezechiel 6:5Voi pune trupurile moarte ale copiilor lui Israel înaintea idolilor lor şi vă voi risipi oasele în jurul altarelor voastre.
- Ezechiel 10:12Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mâinile lor şi aripile lor erau pline de ochi ca şi cele patru roţi dimprejur.
- Ezechiel 11:19Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne,
- Ezechiel 16:26Ai curvit cu egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă, şi ţi-ai înmulţit curviile, ca să Mă mânii.
- Ezechiel 21:29În mijlocul vedeniilor cu care te înşală ei şi în mijlocul prorociilor mincinoase pe care ţi le fac ei, te vor face să cazi între trupurile moarte ale celor răi, a căror zi vine tocmai când nelegiuirea lor este la culme.
- Ezechiel 36:26Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.
- Ezechiel 39:14«Apoi, vor alege nişte oameni care vor cutreiera neîncetat ţara şi care vor îngropa trupurile rămase pe faţa pământului, ca să curăţească ţara; după şapte luni, vor începe să cerceteze.
- Ezechiel 43:7El mi-a zis: „Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde voi pune talpa picioarelor Mele; aici voi locui veşnic în mijlocul copiilor lui Israel! Casa lui Israel şi împăraţii lor nu-Mi vor mai pângări Numele Meu cel sfânt prin curviile lor şi prin trupurile moarte ale împăraţilor lor la moartea lor
- Ezechiel 43:9Acum vor depărta de la Mine curviile lor şi trupurile moarte ale împăraţilor lor şi voi locui veşnic în mijlocul lor.
- Ezechiel 44:9Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Niciun străin netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.
- Daniel 1:4nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba haldeenilor.
- Daniel 3:27Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii, şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.
- Daniel 3:28Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!
- Daniel 4:33Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor.
- Daniel 5:21a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.
- Daniel 7:11Eu mă uitam mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars.
- Daniel 10:6Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc, dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.
- Amos 8:3În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete”, zice Domnul Dumnezeu. „Pretutindeni vor arunca în tăcere o mulţime de trupuri moarte.”
- Mica 6:7Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu?
- Naum 3:3Se aruncă năvalnici călăreţii, scânteiază sabia, fulgeră suliţa… O mulţime de răniţi!… Grămezi de trupuri moarte!… Morţi fără număr!… Cei vii se împiedică de cei morţi!…
- Habacuc 3:16Când am auzit lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?
- Hagai 2:13Şi Hagai a zis: „Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?” Preoţii au răspuns: „Vor fi spurcate.”
- Matei 5:29Dacă , deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
- Matei 5:30Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
- Matei 6:22Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
- Matei 6:23dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
- Matei 6:25De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea?
- Matei 10:28Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă.
- Matei 14:12Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.
- Matei 19:5şi a zis: ‘De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup’?
- Matei 19:6Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
- Matei 26:12Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.
- Matei 26:26Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”
- Matei 27:52mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.
- Matei 27:58El s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-l dea.
- Matei 27:59Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in
- Matei 27:64Dă poruncă dar ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: ‘A înviat din morţi!’ Atunci, înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.”
- Marcu 5:29Şi îndată, a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.
- Marcu 6:29Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul şi l-au pus într-un mormânt.
- Marcu 10:8Şi cei doi vor fi un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup.
- Marcu 12:8Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie.
- Marcu 14:8Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte pentru îngropare.
- Marcu 14:22Pe când mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.”
- Marcu 14:38Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.”
- Marcu 14:51După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el,
- Marcu 15:43a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.
- Marcu 15:45După ce s-a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul.
- Marcu 16:1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.
- Luca 3:22şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
- Luca 11:34Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar, dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.
- Luca 11:36Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”
- Luca 12:4Vă spun vouă, prietenii Mei, să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic.
- Luca 12:22Isus a zis apoi ucenicilor săi: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.
- Luca 12:23Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea.
- Luca 17:37Ucenicii L-au întrebat: „Unde, Doamne?” Iar El a răspuns: „Unde va fi trupul, acolo se vor strânge vulturii.”
- Luca 22:19Apoi a luat pâine şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
- Luca 23:52Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus.
- Luca 23:55Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif, au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,
- Luca 24:3au intrat înăuntru şi n-au găsit trupul Domnului Isus.
- Luca 24:23nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu.
- Ioan 1:14Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
- Ioan 2:21Dar El le vorbea despre templul trupului Său.
- Ioan 6:51Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.”
- Ioan 6:52La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?”
- Ioan 6:53Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
- Ioan 6:54Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
- Ioan 6:55Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
- Ioan 6:56Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.
- Ioan 11:52Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.
- Ioan 19:31De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului – căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare –, iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce.
- Ioan 19:38După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Isus.
- Ioan 19:40Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei iudeii să îngroape.
- Ioan 20:12Şi a văzut doi îngeri în alb şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare.
- Faptele apostolilor 2:26De aceea, mi se bucură inima şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde,
- Faptele apostolilor 2:31despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.
- Faptele apostolilor 9:40Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.
- Faptele apostolilor 19:12până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui şi-i lăsau bolile şi ieşeau din ei duhurile rele.
- Romani 1:3Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul,
- Romani 1:24De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri trupurile,
- Romani 4:19Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
- Romani 6:6Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,
- Romani 6:12Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
- Romani 7:4Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
- Romani 7:24O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…
- Romani 8:10Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii.
- Romani 8:11Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
- Romani 8:13Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
- Romani 8:23Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
- Romani 9:3Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.
- Romani 9:5patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
- Romani 9:8Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.
- Romani 12:1Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
- Romani 12:4Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă,
- Romani 12:5tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora.
- 1 Corinteni 5:3Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.
- 1 Corinteni 6:13Mâncărurile sunt pentru pântece şi pântecele este pentru mâncăruri. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul, şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul şi Domnul este pentru trup.
- 1 Corinteni 6:15Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
- 1 Corinteni 6:16Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup.”
- 1 Corinteni 6:18Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.
- 1 Corinteni 6:19Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?
- 1 Corinteni 6:20Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
- 1 Corinteni 7:4Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.
- 1 Corinteni 7:34Tot aşa, între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul, şi cu duhul, iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei.
- 1 Corinteni 9:27Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
- 1 Corinteni 10:16Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
- 1 Corinteni 10:17Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.
- 1 Corinteni 10:18Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtăşire cu altarul?
- 1 Corinteni 11:24Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
- 1 Corinteni 11:27De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.
- 1 Corinteni 11:29Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.
- 1 Corinteni 12:12Mădularele trupului – Titlu
- 1 Corinteni 12:12Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.
- 1 Corinteni 12:13Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
- 1 Corinteni 12:14Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.
- 1 Corinteni 12:15Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup?
- 1 Corinteni 12:16Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, nu este pentru aceasta din trup?
- 1 Corinteni 12:17Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?
- 1 Corinteni 12:18Acum dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.
- 1 Corinteni 12:19Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?
- 1 Corinteni 12:20Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.
- 1 Corinteni 12:22Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă.
- 1 Corinteni 12:23Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe,
- 1 Corinteni 12:24pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste,
- 1 Corinteni 12:25pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.
- 1 Corinteni 12:27Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare, în parte, mădularele lui.
- 1 Corinteni 13:3Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
- 1 Corinteni 15:35Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”
- 1 Corinteni 15:37Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă.
- 1 Corinteni 15:38Apoi, Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.
- 1 Corinteni 15:39Nu orice trup este la fel, ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.
- 1 Corinteni 15:40Tot aşa sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti.
- 1 Corinteni 15:42Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire;
- 1 Corinteni 15:44Este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
- 1 Corinteni 15:53Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
- 1 Corinteni 15:54Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
- 2 Corinteni 4:10Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
- 2 Corinteni 4:11Căci noi cei vii totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
- 2 Corinteni 5:1Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.
- 2 Corinteni 5:4Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.
- 2 Corinteni 5:6Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul,
- 2 Corinteni 5:8Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.
- 2 Corinteni 5:10Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
- 2 Corinteni 7:5Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri.
- 2 Corinteni 12:2Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie).
- 2 Corinteni 12:3Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie)
- Galateni 2:20Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.
- Galateni 4:13Dimpotrivă, ştiţi că în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată.
- Galateni 4:14Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu, dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Însuşi Hristos Isus.
- Galateni 6:13Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru.
- Galateni 6:17De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.
- Efeseni 1:23care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi.
- Efeseni 2:11De aceea, voi, care altădată eraţi neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului,
- Efeseni 2:15şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace,
- Efeseni 2:16şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.
- Efeseni 3:6Că adică neamurile sunt împreună-moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea
- Efeseni 4:4Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.
- Efeseni 4:12pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
- Efeseni 4:16Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.
- Efeseni 5:23căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.
- Efeseni 5:28Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi.
- Efeseni 5:29Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;
- Efeseni 5:30pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.
- Efeseni 5:31„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.”
- Filipeni 1:20Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.
- Filipeni 1:22Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg.
- Filipeni 1:24dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.
- Filipeni 3:21El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.
- Coloseni 1:18El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.
- Coloseni 1:22prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;
- Coloseni 1:24Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.
- Coloseni 2:1Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup;
- Coloseni 2:5Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.
- Coloseni 2:9Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
- Coloseni 2:11În El aţi fost tăiaţi împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti,
- Coloseni 2:17care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.
- Coloseni 2:19şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.
- Coloseni 2:23au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.
- Coloseni 3:15Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători.
- 1 Tesaloniceni 5:23Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
- 1 Timotei 3:16Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”
- 1 Timotei 4:8Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
- Evrei 3:17Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?
- Evrei 9:13Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le aduc curăţirea trupului,
- Evrei 10:5De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup;
- Evrei 10:10Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.
- Evrei 10:20pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
- Evrei 10:22să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
- Evrei 12:9Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim?
- Evrei 13:3Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.
- Evrei 13:11În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără”.
- Iacov 2:16şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
- Iacov 2:26După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.
- Iacov 3:2Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
- Iacov 3:3De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
- Iacov 3:6Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este acela dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.
- 1 Petru 2:24El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
- 1 Petru 3:18Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh,
- 1 Petru 3:21Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos,
- 1 Petru 4:1Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul;
- 1 Petru 4:2pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
- 1 Petru 4:6Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh.
- 2 Petru 2:10mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,
- 2 Petru 3:10Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
- 2 Petru 3:12aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?
- 1 Ioan 4:2Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu;
- 2 Ioan 1:7Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată antihristul!
- Iuda 1:7Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.
- Iuda 1:8Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile.
- Iuda 1:9Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”
- Apocalipsa 11:8Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.
- Apocalipsa 11:9Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.