- Iov 6:27 Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.
Romani 8:35-39 Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.” Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
- Exodul 20:5Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc
Matei 5:11 Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră!
Psalmul 31:15 Soarta mea este în mâna Ta; scapă-mă de vrăjmașii și de prigonitorii mei!
- Numeri 10:35Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoală-Te, Doamne, ca să se împrăştie vrăjmaşii Tăi şi să fugă dinaintea Feţei Tale cei ce Te urăsc!”
Romani 12:14 Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați și nu blestemați.
Matei 5:44 Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc
Marcu 10: - Moștenirea vieții veșnice28Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat.” 29Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau frați sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine și pentru Evanghelie 30și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viața veșnică. 31Mulți din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, și mulți din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”
- Deuteronomul 5:9Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc
Luca 6:22-23 Ferice de voi când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî și vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucurați-vă în ziua aceea și săltați de veselie, pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot așa făceau părinții lor cu prorocii.
- Deuteronomul 7:15Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimite niciuna din acele molime rele din Egipt pe care le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc.
- 2 Samuel 19:6Tu iubeşti pe cei ce te urăsc şi urăşti pe cei ce te iubesc, căci arăţi azi că pentru tine nu sunt nici căpetenii, nici slujitori; şi văd acum că, dacă ar trăi Absalom şi noi toţi am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ţi-ar fi plăcut.
- Psalmii 21:8Mâna ta, împărate, va ajunge pe toţi vrăjmaşii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc
- Psalmii 35:19Să nu se bucure de mine cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi, nici să nu-şi facă semne cu ochiul cei ce mă urăsc fără temei!
- Psalmii 38:19Dar vrăjmaşii mei sunt plini de viaţă şi plini de putere; cei ce mă urăsc fără temei sunt mulţi la număr.
- Psalmii 69:4Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.
- Psalmii 83:2Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frământă şi cei ce Te urăsc înalţă capul.
- Psalmii 139:21Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
- Proverbele 9:8Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!
- Proverbele 25:17Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine şi să te urască.
- Isaia 66:5Ascultaţi Cuvântul Domnului, voi, care vă temeţi de Cuvântul Lui: „Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: ‘Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!’ Dar ei vor rămâne de ruşine!
- Plangerile lui Ieremia 3:52Cei ce mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre.
- Matei 5:10Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
- 1 Corinteni 4:12ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm;
- 2 Corinteni 4:9prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
- 2 Timotei 3:12De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.
- Evrei 11:37au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
2 Corinteni 12:10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
2 Timotei 3:12 De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.
Ioan 15:18-19 Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea.