- Geneza 27:2Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.
- Geneza 34:27Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morţi şi au jefuit cetatea, pentru că necinstiseră pe sora lor.
- Geneza 37:35Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său.
- Geneza 42:38Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi coborî perii mei cei albi în Locuinţa morţilor.”
- Geneza 44:29Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta şi i se va întâmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi coborî bătrâneţile în Locuinţa morţilor.’
- Geneza 44:31el are să moară când va vedea că băiatul nu este, şi robii tăi vor coborî cu durere în Locuinţa morţilor bătrâneţile robului tău, tatăl nostru.
- Geneza 47:29Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.
- Exodul 12:30Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui şi toţi egiptenii, şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort.
- Exodul 14:30În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor, şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării.
- Exodul 21:35Dacă boul unui om împunge boul unui alt om şi boul acesta moare, vor vinde boul cel viu şi preţul lui îl vor împărţi; vor împărţi şi boul mort.
- Exodul 21:36Dar, dacă se ştia că boul avea obicei mai înainte să împungă, şi stăpânul lui nu l-a închis, stăpânul acesta să dea bou pentru bou, iar boul cel mort să-l ia el.
- Leviticul 7:24Grăsimea unui dobitoc mort sau sfâşiat de fiară va putea să fie întrebuinţată la orice altceva, numai să n-o mâncaţi.
- Leviticul 11:39Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort va fi necurat până seara;
- Leviticul 11:40cine va mânca din trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara şi cine va purta trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara.
- Leviticul 16:1Domnul a vorbit lui Moise după moartea celor doi fii ai lui Aaron, morţi când s-au înfăţişat înaintea Domnului.
- Leviticul 19:28Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sunt Domnul.
- Leviticul 19:31Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
- Leviticul 20:6Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.
- Leviticul 20:27Dar, dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.’”
- Leviticul 21:1Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le:‘Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat;
- Leviticul 21:3şi de soră-sa care-i încă fecioară, stă lângă el şi nu este măritată; afară de aceştia, să nu se atingă de niciun alt mort.
- Leviticul 21:4Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat atingându-se de un mort.
- Leviticul 21:5Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii şi să nu-şi facă tăieturi în carne.
- Leviticul 21:11Să nu se ducă la niciun mort; să nu se facă necurat şi să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa.
- Leviticul 22:4Orice om din neamul lui Aaron care va avea lepră sau scurgere de sămânţă să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Tot aşa şi cel ce se va atinge de cineva spurcat prin atingerea de vreun mort, de cel ce va avea o lepădare de sămânţă în somn,
- Numeri 5:2„Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros şi pe oricine are o lepădare de sămânţă sau este întinat prin atingerea de un mort.
- Numeri 6:6În tot timpul cât s-a făgăduit Domnului prin jurământ, să nu se apropie de un mort;
- Numeri 6:11Preotul să jertfească pe unul ca jertfă de ispăşire, iar pe celălalt ca ardere-de-tot şi să facă pentru el ispăşirea păcatului lui, făcut cu prilejul mortului. Nazireul să-şi sfinţească apoi capul chiar în ziua aceea.
- Numeri 9:6S-a întâmplat că nişte oameni, fiind necuraţi din pricină că se atinseseră de un mort, nu puteau prăznui Paştele în ziua aceea. Ei s-au înfăţişat în aceeaşi zi înaintea lui Moise şi înaintea lui Aaron.
- Numeri 9:7Şi oamenii aceia au zis lui Moise: „Noi suntem necuraţi din pricina unui mort. De ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărâtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel?”
- Numeri 9:10„Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ‘Dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort sau este într-o călătorie lungă, totuşi să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului.
- Numeri 12:12Să nu fie Maria ca un copil născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă când iese din pântecele mamei lui!”
- Numeri 16:30dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa morţilor, atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.”
- Numeri 16:33Şi s-au coborât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării.
- Numeri 16:48S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat.
- Numeri 19:11Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, să fie necurat timp de şapte zile.
- Numeri 19:13Cine se va atinge de un mort, de trupul unui om mort, şi nu se va curăţi pângăreşte cortul Domnului; acela să fie nimicit din Israel. Fiindcă nu s-a stropit peste el apa de curăţire, este necurat şi necurăţia lui este încă peste el.
- Numeri 19:16Oricine se va atinge pe câmp de un om ucis de sabie sau de un mort sau de oase omeneşti sau de vreun mormânt va fi necurat timp de şapte zile.
- Numeri 19:18Un om curat să ia isop şi să-l înmoaie în apă; să stropească apoi cu el cortul, toate uneltele, oamenii care sunt acolo, pe cel ce s-a atins de oase omeneşti sau de vreun om ucis sau de vreun mort sau de vreun mormânt.
- Numeri 31:19Iar voi tăbărâţi şapte zile afară din tabără; toţi aceia dintre voi care au ucis pe cineva şi toţi cei ce s-au atins de vreun mort să se curăţească a treia şi a şaptea zi, ei şi cei prinşi de voi.
- Deuteronomul 14:1Voi sunteţi copiii Domnului Dumnezeului vostru. Să nu vă faceţi crestături şi să nu vă radeţi între ochi pentru un mort.
- Deuteronomul 14:21Să nu mâncaţi din nicio mortăciune; s-o dai străinului care va fi în cetăţile tale s-o mănânce sau s-o vinzi unui străin, căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău.Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui.
- Deuteronomul 18:11de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.
- Deuteronomul 21:2bătrânii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetăţile de primprejur.
- Deuteronomul 21:3Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug.
- Deuteronomul 21:6Toţi bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de trupul mort să-şi spele mâinile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale.
- Deuteronomul 21:23trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn, ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău.
- Deuteronomul 25:5Când fraţii vor locui împreună şi unul din ei va muri fără să lase copii, nevasta mortului să nu se mărite afară, cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă şi să se însoare cu ea ca cumnat.
- Deuteronomul 25:6Întâiul născut pe care-l va naşte să moştenească pe fratele cel mort şi să-i poarte numele, pentru ca numele acesta să nu fie şters din Israel.
- Deuteronomul 26:14N-am mâncat nimic din aceste lucruri în timpul meu de jale, n-am îndepărtat nimic din ele pentru vreo întrebuinţare necurată şi n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat.
- Deuteronomul 28:26Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului şi fiarelor pământului; şi nu va fi nimeni care să le sperie.
- Deuteronomul 32:22Căci focul mâniei Mele s-a aprins Şi va arde până în fundul Locuinţei morţilor, Va nimici pământul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor.
- Judecatorii 3:25Au aşteptat multă vreme şi, fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat şi iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ.
- Judecatorii 4:22Pe când Barac urmărea pe Sisera, Iael i-a ieşit înainte şi i-a zis: „Vino, şi-ţi voi arăta pe omul pe care-l cauţi.” El a intrat la ea şi iată că Sisera stătea întins, mort, cu ţăruşul bătut în tâmplă.
- Judecatorii 9:40Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui şi mulţi oameni au căzut morţi până la intrarea porţii.
- Judecatorii 13:7Dar mi-a zis: ‘Tu vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu; şi acum să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui până în ziua morţii lui.’”
- Judecatorii 16:24Şi, când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustia ţara şi ne înmulţea morţii.”
- Rut 4:5Boaz a zis: „În ziua în care vei cumpăra ţarina din mâna Naomei, o vei cumpăra în acelaşi timp şi de la Rut, Moabita, nevasta celui mort, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui.”
- Rut 4:10şi că mi-am cumpărat, de asemenea, de nevastă pe Rut, Moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui. Voi sunteţi martori azi despre aceasta!”
- 1 Samuel 2:6Domnul omoară şi înviază, El coboară în Locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.
- 1 Samuel 15:32Apoi Samuel a zis: „Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.” Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: „Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!”
- 1 Samuel 15:35Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.
- 1 Samuel 22:22David a zis lui Abiatar: „M-am gândit chiar în ziua aceea că Doeg, Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sunt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău.
- 1 Samuel 24:14Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice.
- 1 Samuel 25:36Abigail a ajuns la Nabal. Şi tocmai el dădea în casa lui un ospăţ ca un ospăţ împărătesc; inima îi era veselă şi era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, până la lumina zilei.
- 1 Samuel 28:3Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese şi-l îngropase la Rama, în cetatea lui. Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau.
- 1 Samuel 28:7Atunci, Saul a zis slujitorilor lui: „Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: „Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.”
- 1 Samuel 28:8Atunci, Saul s-a schimbat, a luat alte haine şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: „Spune-mi viitorul chemând un mort şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.”
- 1 Samuel 28:9Femeia i-a răspuns: „Ştii ce a făcut Saul, cum a nimicit din ţară pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce ghicesc viitorul, pentru ce dar întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?”
- 1 Samuel 31:5Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit împreună cu el.
- 1 Samuel 31:8A doua zi, filistenii au venit să dezbrace pe cei morţi şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa.
- 2 Samuel 1:1Ştirea morţii lui Saul – Titlu
- 2 Samuel 2:23Şi Asael n-a vrut să se abată. Atunci, Abner l-a lovit în pântece cu capătul de jos al suliţei şi suliţa a ieşit pe dinapoi. A căzut şi a murit pe loc. Toţi cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort se opreau.
- 2 Samuel 4:4Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare şi în vârstă de cinci ani când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit şi, fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.
- 2 Samuel 6:23Şi Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei.
- 2 Samuel 9:8El s-a închinat şi a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?”
- 2 Samuel 14:2A trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită şi i-a zis: „Fă-te că plângi şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn şi fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort.
- 2 Samuel 16:9Atunci, Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.”
- 2 Samuel 20:3David a intrat iarăşi în casa lui, la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece ţiitoare pe care le lăsase pentru paza casei şi le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Şi au fost închise până în ziua morţii lor, trăind în văduvie.
- 2 Samuel 22:5Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,
- 2 Samuel 22:6legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.
- 1 Imparati 2:1David se apropia de clipa morţii şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând:
- 1 Imparati 2:6Fă după înţelepciunea ta şi să nu laşi ca perii lui cei albi să se coboare în pace în Locuinţa morţilor.
- 1 Imparati 2:9Acum, tu să nu-l laşi nepedepsit, căci eşti un om înţelept şi ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să-i cobori perii albi însângeraţi în Locuinţa morţilor.”
- 1 Imparati 3:21Dimineaţa, m-am sculat să dau ţâţă copilului, şi iată că era mort. M-am uitat cu luare aminte la el dimineaţa, şi iată că nu era fiul meu pe care-l născusem.”
- 1 Imparati 3:22Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău e cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Aşa au vorbit ele înaintea împăratului.
- 1 Imparati 3:23Împăratul a zis: „Una zice: ‘Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.’ Şi cealaltă zice: ‘Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.’”
- 1 Imparati 11:15Pe vremea când a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom;
- 1 Imparati 13:22pentru că te-ai întors şi ai mâncat pâine şi ai băut apă în locul despre care îţi spusese: «Să nu mănânci pâine şi să nu bei apă acolo», trupul tău mort nu va intra în mormântul părinţilor tăi.’”
- 1 Imparati 13:24Omul lui Dumnezeu a plecat şi a fost întâlnit pe drum de un leu care l-a omorât. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lângă el şi leul stătea şi el lângă trup.
- 2 Imparati 8:5Şi, pe când istorisea împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa şi ogorul ei. Ghehazi a zis: „Împărate, domnul meu, iată femeia şi iată fiul ei pe care l-a înviat Elisei.”
- 2 Imparati 15:5Domnul a lovit pe împărat cu lepră şi el a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită. Şi Iotam, fiul împăratului, era în fruntea casei şi judeca poporul ţării.
- 2 Imparati 23:30Slujitorii lui l-au luat mort într-un car, l-au adus din Meghido la Ierusalim şi l-au îngropat în mormântul său. Şi poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns şi l-au făcut împărat în locul tatălui său.
- 1 Cronici 5:22căci au fost mulţi morţi, pentru că lupta venea de la Dumnezeu. Şi s-au aşezat în locul lor până în vremea când au fost luaţi în robie.
- 1 Cronici 10:1Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
- 1 Cronici 10:5Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
- 1 Cronici 10:8A doua zi, filistenii au venit să jefuiască morţii şi au găsit pe Saul şi pe fiii lui căzuţi pe muntele Ghilboa.
- 1 Cronici 10:13Saul a murit pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi a cerut sfatul celor ce cheamă morţii.
- 2 Cronici 13:17Abia şi poporul lui le-au pricinuit o mare înfrângere şi cinci sute de mii de oameni aleşi au căzut morţi printre cei din Israel.
- 2 Cronici 26:21Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării.
- 2 Cronici 32:11Oare nu vă amăgeşte Ezechia, ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete, când zice: «Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei»?
- Iov 3:5S-o cuprindă întunericul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea şi neguri de peste zi s-o înspăimânte!
- Iov 7:9Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor!
- Iov 10:22în ţara întunericului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adânci, unde domnesc umbra morţii şi neorânduiala şi unde lumina este ca întunericul!’”
- Iov 11:8Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi şti?
- Iov 12:22El descoperă ce este ascuns în întuneric; El aduce la lumină umbra morţii.
- Iov 14:13Ah, de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
- Iov 14:14Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
- Iov 16:16Plânsul mi-a înroşit faţa şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
- Iov 17:13Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
- Iov 17:16Ea se va coborî cu mine la porţile Locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.”
- Iov 18:13Mădularele îi sunt mistuite unul după altul, mădularele îi sunt mâncate de întâiul născut al morţii.
- Iov 20:25Îşi smulge din trup săgeata, care scânteiază la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii.
- Iov 21:13Îşi petrec zilele în fericire şi se coboară într-o clipă în Locuinţa morţilor.
- Iov 24:17Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii şi, când o văd, simt toate spaimele morţii.
- Iov 24:19Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
- Iov 26:6Înaintea Lui, Locuinţa morţilor este goală, adâncul n-are acoperiş.
- Iov 28:3Omul pune capăt întunericului, cercetează, până în ţinuturile cele mai adânci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii.
- Iov 33:22sufletul i se apropie de groapă şi viaţa, de vestitorii morţii.
- Iov 34:22Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.
- Iov 38:17Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?
- Psalmii 6:5Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine şi cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor?
- Psalmii 9:13Ai milă de mine, Doamne! Vezi ticăloşia în care mă aduc vrăjmaşii mei şi ridică-mă din porţile morţii,
- Psalmii 9:17Cei răi se întorc în Locuinţa morţilor: toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
- Psalmii 13:3Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morţii,
- Psalmii 16:10Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.
- Psalmii 18:4Mă înconjuraseră legăturile morţii şi mă îngroziseră râurile pieirii;
- Psalmii 18:5mă înfăşuraseră legăturile mormântului şi mă prinseseră laţurile morţii.
- Psalmii 22:15Mi se usucă puterea ca lutul şi mi se lipeşte limba de cerul gurii; m-ai adus în ţărâna morţii.
- Psalmii 23:4Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
- Psalmii 30:3Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor, Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
- Psalmii 31:12Sunt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărâmat.
- Psalmii 31:17Doamne, să nu rămân de ruşine când Te chem, ci să rămână de ruşine cei răi şi ei să se coboare muţi în Locuinţa morţilor!
- Psalmii 44:19ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor şi să ne acoperi cu umbra morţii.
- Psalmii 49:14Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor, îi paşte moartea şi, în curând, oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea şi Locuinţa morţilor le este locaşul.
- Psalmii 49:15Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. (Oprire)
- Psalmii 55:4Îmi tremură inima în mine şi mă cuprinde spaima morţii,
- Psalmii 55:15Să vină moartea peste ei şi să se coboare de vii în Locuinţa morţilor, căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor!
- Psalmii 86:13Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine şi Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca Locuinţă a morţilor.
- Psalmii 88:3căci mi s-a săturat sufletul de rele şi mi se apropie viaţa de Locuinţa morţilor.
- Psalmii 88:5Stau întins printre cei morţi ca cei ucişi şi culcaţi în mormânt, de care nu-Ţi mai aduci aminte şi care sunt despărţiţi de mâna Ta.
- Psalmii 88:10Oare pentru morţi faci Tu minuni? Sau se scoală morţii să Te laude? (Oprire)
- Psalmii 89:48Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor? (Oprire)
- Psalmii 94:17De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morţii!
- Psalmii 106:28Ei s-au alipit de Baal-Peor şi au mâncat vite jertfite morţilor.
- Psalmii 107:10Cei ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,
- Psalmii 107:14I-a scos din întuneric şi din umbra morţii şi le-a rupt legăturile.
- Psalmii 107:18Sufletul lor se dezgustase de orice hrană şi erau lângă porţile morţii.
- Psalmii 115:17Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se coboară în locul tăcerii,
- Psalmii 116:3Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii.
- Psalmii 118:18Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morţii.
- Psalmii 139:8Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.
- Proverbele 1:12haidem să-i înghiţim de vii, ca Locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în groapă;
- Proverbele 2:18Căci casa ei coboară la moarte şi drumul ei duce la cei morţi:
- Proverbele 5:5Picioarele ei coboară la moarte, paşii ei dau în Locuinţa morţilor.
- Proverbele 7:27Casa ei este drumul spre Locuinţa morţilor, drumul care coboară spre locaşurile morţii.
- Proverbele 9:18El nu ştie că acolo sunt morţii şi că oaspeţii ei sunt în văile Locuinţei morţilor.
- Proverbele 13:14Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii.
- Proverbele 14:27Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii.
- Proverbele 15:11Locuinţa morţilor şi adâncul sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile oamenilor!
- Proverbele 15:24Pentru cel înţelept, cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la Locuinţa morţilor, care este jos.
- Proverbele 16:14Mânia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s-o potolească.
- Proverbele 21:16Omul care se abate de la calea înţelepciunii se va odihni în adunarea celor morţi.
- Proverbele 23:14Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor.
- Proverbele 27:20După cum Locuinţa morţilor şi adâncul nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura.
- Proverbele 30:16şi anume: Locuinţa morţilor, femeia stearpă, pământul, care nu este sătul de apă, şi focul, care nu zice niciodată: „Destul!”
- Eclesiastul 4:2Şi am găsit că morţii care au murit mai înainte sunt mai fericiţi decât cei vii, care sunt încă în viaţă.
- Eclesiastul 7:1Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii decât ziua naşterii.
- Eclesiastul 8:8Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.
- Eclesiastul 9:3Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare, anume că aceeaşi soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate şi de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi.
- Eclesiastul 9:4Căci cine este scutit? Oricine trăieşte tot mai trage nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort.
- Eclesiastul 9:5Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.
- Eclesiastul 9:10Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!
- Cantarea cantarilor 8:6Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
- Isaia 5:14De aceea îşi şi deschide Locuinţa morţilor gura şi îşi lărgeşte peste măsură gâtlejul, ca să se coboare în ea măreţia şi bogăţia Sionului, cu toată mulţimea lui gălăgioasă şi veselă.
- Isaia 6:1În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.
- Isaia 8:19Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc!”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?
- Isaia 9:2Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.
- Isaia 10:4Unii vor fi îngenuncheaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte şi mâna Lui tot întinsă este.
- Isaia 14:9Locuinţa morţilor se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire; ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai-marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor.
- Isaia 14:11Strălucirea ta s-a coborât şi ea în Locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea şi viermii te vor acoperi.
- Isaia 14:15Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!
- Isaia 14:28În anul morţii împăratului Ahaz, a fost rostită această prorocie:
- Isaia 19:3Duhul egiptenilor va pieri din ei şi le voi nimici sfatul; atunci vor întreba pe idoli şi pe vrăjitori, pe cei ce cheamă morţii şi pe ghicitori.
- Isaia 22:2cetate gălăgioasă, plină de zarvă, cetate veselă? Morţii tăi nu vor pieri ucişi de sabie, nici nu vor muri luptând.
- Isaia 26:14Cei ce sunt morţi acum nu vor mai trăi, sunt nişte umbre şi nu se vor mai scula, căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit şi le-ai şters pomenirea.
- Isaia 26:19Să învieze dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.”
- Isaia 28:15Pentru că ziceţi: „Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu Locuinţa morţilor: când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost, minciuna!”
- Isaia 28:18Aşa că legământul vostru cu moartea va fi nimicit şi învoiala voastră cu Locuinţa morţilor nu va dăinui. Când va trece urgia apelor năvălitoare, veţi fi striviţi de ea.
- Isaia 34:3Morţii lor sunt aruncaţi, trupurile lor moarte miros greu şi se topesc munţii de sângele lor.
- Isaia 38:10„Ziceam: ‘În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile Locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalţi ani ai mei care-mi mai rămân!’
- Isaia 38:11Ziceam: ‘Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în Locuinţa morţilor!
- Isaia 38:18Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.
- Isaia 57:9Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimiţi solii departe şi te pleci până la Locuinţa morţilor.
- Isaia 59:10Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua-n amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca nişte morţi.
- Ieremia 2:6Ei n-au întrebat: ‘Unde este Domnul care ne-a scos din ţara Egiptului, care ne-a povăţuit prin pustie, printr-un pământ uscat şi plin de gropi, printr-un pământ unde domnesc seceta şi umbra morţii, printr-un pământ pe unde nimeni nu trece şi unde nu locuieşte niciun om?’
- Ieremia 7:32De aceea, iată, vin zile”, zice Domnul, „când nu se va mai zice Tofet şi valea Ben-Hinom, ci se va zice Valea Măcelului şi se vor îngropa morţii la Tofet, din lipsă de loc.
- Ieremia 9:1O, de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!
- Ieremia 13:16Daţi slavă Domnului Dumnezeului vostru, până nu vine întunericul, până nu vi se lovesc picioarele de munţii nopţii! Veţi aştepta lumina, dar El o va preface în umbra morţii şi o va preface în negură adâncă.
- Ieremia 16:7Nimeni nu le va pune masa în timpul jelirii ca să-i mângâie pentru cel mort şi nimeni nu le va întinde paharul mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor.
- Ieremia 19:11Şi să le spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet din lipsă de loc pentru îngropare.
- Ieremia 21:8Iar poporului acestuia să-i spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Iată că vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii.
- Ieremia 22:10Nu plângeţi pe cel mort şi nu vă bociţi pentru el, ci plângeţi mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se va mai întoarce şi nu-şi va mai vedea ţara de naştere!
- Ieremia 26:23Aceştia au scos din Egipt pe Urie şi l-au adus la împăratul Ioiachim, care l-a omorât cu sabia şi i-a aruncat trupul mort în mormintele copiilor poporului.)
- Ieremia 36:30De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: «Niciunul din ai lui nu va şedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua şi la frig noaptea.
- Ieremia 51:47De aceea, iată, vin zile când voi pedepsi idolii Babilonului. Atunci toată ţara lui va fi acoperită de ruşine şi toţi morţii lui vor cădea în mijlocul lui.
- Ieremia 51:49Chiar şi Babilonul va cădea, o, morţi ai lui Israel, cum a făcut şi el să cadă morţii din toată ţara.
- Ieremia 52:11Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon şi l-a ţinut în temniţă până în ziua morţii lui.
- Ieremia 52:34Împăratul Babilonului a purtat grijă necontenit de hrana lui zilnică, până în ziua morţii lui, în tot timpul vieţii sale.
- Plangerile lui Ieremia 3:6Mă aşază în întuneric, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
- Ezechiel 4:14Eu am zis: „Ah, Doamne Dumnezeule, iată, sufletul meu n-a fost pângărit niciodată; din tinereţea mea şi până acum, niciodată n-am mâncat dintr-un dobitoc mort sau sfâşiat şi nicio carne necurată n-a intrat în gura mea.”
- Ezechiel 6:4Altarele voastre vor fi pustiite, stâlpii voştri închinaţi soarelui vor fi sfărâmaţi şi voi face ca morţii voştri să cadă înaintea idolilor voştri.
- Ezechiel 6:7Morţii vor cădea în mijlocul vostru şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
- Ezechiel 6:13Şi veţi şti că Eu sunt Domnul când morţii lor vor fi în mijlocul idolilor lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe toate vârfurile munţilor, sub orice copac verde, sub orice stejar stufos, acolo unde aduceau tămâie cu miros plăcut tuturor idolilor lor.
- Ezechiel 9:7Şi El le-a zis: „Spurcaţi casa şi umpleţi curţile cu morţi!… Ieşiţi!…” Ei au ieşit şi au început să ucidă în cetate.
- Ezechiel 11:7De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Morţii voştri pe care i-aţi întins în mijlocul cetăţii acesteia sunt carnea şi ea este cazanul, dar voi veţi fi scoşi afară din ea.
- Ezechiel 24:17Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba şi nu mânca pâinea de jale!”
- Ezechiel 28:23Voi trimite ciuma în el, voi face să curgă sângele pe uliţele lui; vor cădea morţii în mijlocul lui, ucişi de sabia care va veni din toate părţile să-i lovească, şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul.
- Ezechiel 30:4Sabia va pătrunde în Egipt şi în Etiopia va fi groază când vor cădea morţii în Egipt, când i se vor ridica bogăţiile şi i se vor răsturna temeliile.
- Ezechiel 30:11El şi poporul lui cu el, cel mai grozav dintre popoare, vor fi trimişi să nimicească ţara. Vor scoate sabia împotriva Egiptului şi vor umple ţara de morţi.
- Ezechiel 31:14ca să nu se mai îngâmfe niciunul din copacii de lângă ape cu înălţimea lor şi să nu-şi mai ridice vârful până în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udaţi de apă cu înălţimea lor, căci toţi sunt daţi pradă morţii, în adâncimile pământului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se coboară în groapă.’
- Ezechiel 31:15Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘În ziua când s-a coborât în Locuinţa morţilor, am răspândit jalea, am acoperit adâncul din pricina lui şi i-am oprit râurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el şi toţi copacii de pe câmp s-au uscat.
- Ezechiel 31:16De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile când l-am aruncat în Locuinţa morţilor împreună cu cei ce se coboară în groapă şi s-au mângâiat în adâncimile pământului toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape.
- Ezechiel 31:17S-au coborât şi ei cu el în Locuinţa morţilor, la cei ce au pierit ucişi de sabie, ei, care erau braţul lui şi locuiau la umbra lui printre neamuri.
- Ezechiel 32:21Atunci, vitejii cei puternici vor vorbi în Locuinţa morţilor despre el şi cei ce-l sprijineau şi vor zice: ‘S-au coborât, s-au culcat cei netăiaţi împrejur, ucişi de sabie!’
- Ezechiel 32:25L-au culcat la un loc cu morţii, împreună cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor sunt împrejurul lui; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspândeau groaza în ţara celor vii şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă; i-au culcat acum la un loc cu cei morţi.
- Ezechiel 32:27Ei sunt culcaţi împreună cu vitejii căzuţi din vechime dintre cei netăiaţi împrejur; sunt coborâţi în Locuinţa morţilor împreună cu armele lor de război, cu săbiile puse sub capetele lor şi nelegiuirile lor lipite pe osemintele lor, căci vitejia lor era o groază în ţara celor vii.
- Ezechiel 32:30Tot acolo sunt voievozii de la miazănoapte şi toţi sidonienii care s-au coborât la cei morţi acoperiţi de ruşine, cu toată groaza pe care o aruncă vitejia lor; aceşti netăiaţi împrejur stau culcaţi cu cei ucişi de sabie şi-şi poartă ocara lângă cei coborâţi în groapă.
- Ezechiel 35:8Îi voi umple munţii cu morţi şi cei ucişi de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale şi în toate puhoaiele tale.
- Ezechiel 37:9El mi-a zis: „Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!»’”
- Ezechiel 44:25Un preot nu se va duce la un mort, ca să nu se facă necurat; nu va putea să se facă necurat decât pentru un tată, pentru o mamă, pentru un fiu, pentru o fiică, pentru un frate şi pentru o soră care nu era măritată.
- Daniel 11:26Cei ce vor mânca bucate de la masa lui îi vor aduce pieirea; oştile lui se vor împrăştia ca un râu şi morţii vor cădea în mare număr.
- Osea 13:14Îi voi răscumpăra din mâna Locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!”
- Amos 5:16De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor, Cel Atotputernic: „În toate pieţele se vor boci şi pe toate uliţele vor zice: ‘Vai! Vai!’ Vor chema pe plugar la jale, şi la bocire pe cei ce fac jelanii pentru morţi.
- Amos 6:10Când unchiul său va lua pe cel mort să-l ardă, ridicându-i oasele din casă, şi va întreba pe cel din fundul casei: „Mai este cineva cu tine?”, acela va răspunde: „Nimeni…” Iar celălalt va zice: „Tăcere! Căci nu trebuie să pomenim acum Numele Domnului!”
- Amos 8:10Vă voi preface sărbătorile în jale şi toate cântările, în bociri pentru morţi; voi acoperi toate coapsele cu saci şi voi face toate capetele pleşuve; voi arunca ţara într-o jale ca pentru un singur fiu şi sfârşitul ei va fi ca o zi amară.
- Amos 9:2De ar pătrunde chiar până în Locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi coborî.
- Iona 2:2şi a zis: „În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi m-a ascultat; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat şi mi-ai auzit glasul.
- Naum 3:3Se aruncă năvalnici călăreţii, scânteiază sabia, fulgeră suliţa… O mulţime de răniţi!… Grămezi de trupuri moarte!… Morţi fără număr!… Cei vii se împiedică de cei morţi!…
- Habacuc 2:5Ca şi cel beat şi semeţ, cel mândru nu stă liniştit, ci îşi lărgeşte gura ca Locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea, aşa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el şi toate popoarele le trage la el.
- Hagai 2:13Şi Hagai a zis: „Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?” Preoţii au răspuns: „Vor fi spurcate.”
- Matei 4:16Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.”
- Matei 8:22„Vino după Mine”, i-a răspuns Isus, „şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.”
- Matei 10:8Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.
- Matei 11:5Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.
- Matei 11:23Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.
- Matei 14:2şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.”
- Matei 16:18Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru , şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
- Matei 17:9Pe când coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: „Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta până va învia Fiul omului din morţi.”
- Matei 22:31Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:
- Matei 22:32‘Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”
- Matei 23:27Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie.
- Matei 24:28Sau: hoit, mortăciune. – Notă de subsol
- Matei 27:64Dă poruncă dar ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: ‘A înviat din morţi!’ Atunci, înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.”
- Matei 28:4Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.
- Matei 28:7şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”
- Marcu 6:14Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit, şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el.”
- Marcu 6:16Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.”
- Marcu 9:9Pe când se coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morţi.
- Marcu 9:10Ei au păstrat în ei lucrul acesta şi se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morţi.
- Marcu 9:26Şi duhul a ieşit, ţipând şi scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: „A murit!”
- Marcu 12:25Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
- Marcu 12:26În ceea ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’?
- Marcu 12:27Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”
- Luca 1:79ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!”
- Luca 7:12Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate.
- Luca 7:15Mortul a şezut în capul oaselor şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui.
- Luca 7:22Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.
- Luca 9:7Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârşite de Isus şi stătea în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi;
- Luca 9:60Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.”
- Luca 10:15Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până în Locuinţa morţilor.
- Luca 10:30Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort.
- Luca 15:24căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit.’ Şi au început să se veselească.
- Luca 15:32Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.’”
- Luca 16:23Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui
- Luca 16:30‘Nu, părinte Avraame’, a zis el, ‘ci, dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.’
- Luca 16:31Şi Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.’”
- Luca 20:35dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.
- Luca 20:37Dar că morţii înviază, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre ‘Rug’, când numeşte pe Domnul: ‘Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’.
- Luca 20:38Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.”
- Luca 24:5Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?
- Luca 24:46Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi.
- Ioan 2:22Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus.
- Ioan 5:21În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea.
- Ioan 5:25Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia.
- Ioan 11:39„Daţi piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.”
- Ioan 11:41Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
- Ioan 11:44Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.”
- Ioan 12:1Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi.
- Ioan 12:9O mare mulţime de iudei au aflat că Isus era în Betania şi au venit acolo nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi.
- Ioan 12:17Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.
- Ioan 20:9Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi.
- Ioan 21:14Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi după ce înviase din morţi.
- Faptele apostolilor 2:24Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
- Faptele apostolilor 2:27căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
- Faptele apostolilor 2:31despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul lui nu va vedea putrezirea.
- Faptele apostolilor 3:15Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.
- Faptele apostolilor 4:2foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.
- Faptele apostolilor 4:10s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
- Faptele apostolilor 10:41nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El după ce a înviat din morţi.
- Faptele apostolilor 10:42Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
- Faptele apostolilor 13:30Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
- Faptele apostolilor 13:34Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David.’
- Faptele apostolilor 17:3dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. „Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.”
- Faptele apostolilor 17:31pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”
- Faptele apostolilor 17:32Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.”
- Faptele apostolilor 20:9Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort.
- Faptele apostolilor 23:6Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.”
- Faptele apostolilor 24:21afară numai doar de strigătul acesta pe care l-am scos în mijlocul lor: ‘Pentru învierea morţilor sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.’”
- Faptele apostolilor 26:8Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?
- Faptele apostolilor 26:23şi anume că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi neamurilor.”
- Faptele apostolilor 28:6Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort, dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu.
- Romani 1:4iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
- Romani 4:17după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi.
- Romani 4:24ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
- Romani 6:4Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
- Romani 6:9întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.
- Romani 6:11Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
- Romani 6:13Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.
- Romani 7:4Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
- Romani 7:6Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.
- Romani 7:8Apoi, păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort.
- Romani 8:2În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.
- Romani 8:10Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii.
- Romani 8:11Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
- Romani 8:36După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”
- Romani 10:7sau: ‘Cine se va coborî în adânc?’ (Să scoale adică pe Hristos din morţi.)”
- Romani 10:9Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
- Romani 11:15Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?
- Romani 14:9Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi, şi peste cei vii.
- 1 Corinteni 15:12Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?
- 1 Corinteni 15:13Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
- 1 Corinteni 15:15Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază.
- 1 Corinteni 15:16Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat.
- 1 Corinteni 15:20Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
- 1 Corinteni 15:21Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
- 1 Corinteni 15:29Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?
- 1 Corinteni 15:32Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu înviază morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”.
- 1 Corinteni 15:35Cum vor învia morţii – Titlu
- 1 Corinteni 15:35Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”
- 1 Corinteni 15:42Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire;
- 1 Corinteni 15:52într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.
- 1 Corinteni 15:56Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea.
- 2 Corinteni 1:9Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii.
- Galateni 1:1Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi,
- Efeseni 1:20pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,
- Efeseni 2:1Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,
- Efeseni 2:5măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
- Efeseni 5:14De aceea zice: „Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.”
- Filipeni 3:11ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
- Coloseni 1:18El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.
- Coloseni 2:12fiind îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.
- Coloseni 2:13Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile.
- 1 Tesaloniceni 1:10şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.
- 1 Tesaloniceni 4:16Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
- 2 Timotei 2:8Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea,
- 2 Timotei 4:1Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
- Evrei 2:9Dar pe Acela care a fost făcut pentru „puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.
- Evrei 2:14Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
- Evrei 2:15şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.
- Evrei 6:2învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
- Evrei 11:4Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
- Evrei 11:12De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
- Evrei 11:19Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
- Evrei 11:35Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi.
- Evrei 13:20Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,
- Iacov 2:26După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.
- 1 Petru 1:3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
- 1 Petru 1:21care, prin El, sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
- 1 Petru 2:24El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
- 1 Petru 4:5Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
- 1 Petru 4:6Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh.
- Iuda 1:12Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi;
- Apocalipsa 1:5şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului!Ale Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său
- Apocalipsa 1:17Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
- Apocalipsa 1:18Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
- Apocalipsa 3:1Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: ‘Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: «Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
- Apocalipsa 6:8M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el se numea Moartea şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.
- Apocalipsa 11:18Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
- Apocalipsa 14:13Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
- Apocalipsa 16:3Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.
- Apocalipsa 20:5Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
- Apocalipsa 20:12Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
- Apocalipsa 20:13Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
- Apocalipsa 20:14Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.