- Eclesiastul 8:14Este o deşertăciune care se petrece pe pământ: şi anume sunt oameni neprihăniţi cărora le merge ca şi celor răi, care fac fapte rele, şi sunt răi cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.
- Isaia 64:6Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.
- Ezechiel 36:31Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea şi de faptele voastre care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înşivă din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre.
- Matei 5:16Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
- Faptele apostolilor 9:36În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume care, în tălmăcire, se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.
- Efeseni 2:10Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.
- Coloseni 1:10pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu,
- 1 Timotei 2:10ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
- 1 Timotei 5:10să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.
- 1 Timotei 5:25Tot aşa şi faptele bune sunt cunoscute; şi cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse.
- 1 Timotei 6:18Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,
- Tit 2:7şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,
- Tit 2:14El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.
- Tit 3:8Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!
- Tit 3:14Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune pentru nevoile grabnice şi să nu stea neroditori.
- Evrei 10:24Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
- 1 Petru 2:12Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.
- Geneza 3:5dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
- Geneza 3:22Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”
- Geneza 44:4Dar abia ieşiseră din cetate şi nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia şi, când îi vei ajunge, să le spui: ‘Pentru ce aţi răsplătit binele cu rău?
- Exodul 18:9Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor.
- Leviticul 26:45Ci Îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de vechiul legământ prin care i-am scos din ţara Egiptului în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul.’”
- Numeri 10:32Şi dacă vii cu noi, te vom face să te bucuri de binele pe care ni-l va face Domnul.”
- Deuteronomul 1:39Şi pruncii voştri, despre care aţi zis: «Vor fi de jaf!», şi fiii voştri, care nu cunosc azi nici binele, nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da şi ei o vor stăpâni.
- Deuteronomul 30:15Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.
- Judecatorii 8:35Şi n-au ţinut la casa lui Ierubaal, a lui Ghedeon, după tot binele pe care-l făcuse el lui Israel.
- 1 Samuel 19:4Ionatan a vorbit bine de David tatălui său Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;
- 1 Samuel 25:30Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit şi te va pune mai-mare peste Israel,
- 2 Samuel 14:17Roaba ta a zis: ‘Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul.’ Şi Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine.”
- 1 Imparati 3:9Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!”
- 1 Imparati 8:66În ziua a opta, a dat drumul poporului. Şi ei au binecuvântat pe împărat şi s-au dus în corturile lor veseli şi cu inima mulţumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David şi poporului Său Israel.
- 2 Cronici 7:10În a douăzeci şi treia zi a lunii a şaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel şi mulţumit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon şi poporului Său Israel.
- 2 Cronici 19:11Şi iată că aveţi în frunte pe marele preot Amaria pentru toate treburile Domnului şi pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului şi aveţi înainte ca dregători pe leviţi. Întăriţi-vă şi lucraţi, şi Domnul să fie cu cel ce va face binele!”
- Ezra 8:22Mi-era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc.”
- Neemia 2:10Sanbalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
- Estera 7:9Şi Harbona, unul din fameni, a zis în faţa împăratului: „Iată, spânzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care a vorbit spre binele împăratului, este ridicată în casa lui Haman, la o înălţime de cincizeci de coţi.” Împăratul a zis: „Haman să fie spânzurat pe ea!”
- Estera 10:3Căci iudeul Mardoheu era cel dintâi după împăratul Ahaşveroş. El era cu vază între iudei şi iubit de mulţimea fraţilor săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit pentru fericirea întregului său neam.
- Iov 2:10Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce, primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?”În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.
- Psalmii 14:1Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele.
- Psalmii 14:3Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
- Psalmii 34:14Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea!
- Psalmii 36:3Cuvintele gurii lui sunt mincinoase şi înşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înţelepciune şi să facă binele.
- Psalmii 37:3Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie!
- Psalmii 37:27Depărtează-te de rău, fă binele şi vei dăinui pe vecie!
- Psalmii 38:20Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sunt potrivnici, pentru că eu urmăresc binele.
- Psalmii 52:3Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. (Oprire)
- Psalmii 53:1Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este niciunul care să facă binele.
- Psalmii 53:3Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au stricat; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
- Psalmii 119:71Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.
- Psalmii 119:122Ia sub ocrotirea Ta binele robului Tău şi nu mă lăsa apăsat de nişte îngâmfaţi!
- Proverbele 11:27Cine urmăreşte binele îşi câştigă bunăvoinţă, dar cine urmăreşte răul este atins de el.
- Proverbele 14:22În adevăr, cei ce gândesc răul se rătăcesc, dar cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie.
- Eclesiastul 7:20Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
- Isaia 1:17Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!
- Isaia 5:20Vai de cei ce numesc răul bine şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă şi dulceaţa, în loc de amărăciune!
- Isaia 7:15El va mânca smântână şi miere până va şti să lepede răul şi să aleagă binele.
- Isaia 7:16Dar, înainte ca să ştie copilul să lepede răul şi să aleagă binele, ţara de ai cărei doi împăraţi te temi tu va fi pustiită.
- Ieremia 4:22„Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.”
- Ieremia 13:23Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?
- Ieremia 18:10dar, dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea şi n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele pe care aveam de gând să i-l fac.
- Ieremia 18:20Cu rău se răsplăteşte binele? Căci au săpat o groapă ca să-mi ia viaţa. Adu-Ţi aminte că am stat înaintea Ta ca să vorbesc bine pentru ei şi să abat mânia Ta de la ei.
- Ieremia 29:7Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!’
- Ieremia 29:32iată ce zice Domnul: „Voi pedepsi pe Şemaia, Nehelamitul, şi sămânţa lui: niciunul din ai lui nu va locui în mijlocul poporului acestuia şi nu va vedea binele pe care-l voi face poporului Meu”, zice Domnul, „căci el a propovăduit răzvrătire împotriva Domnului.”›»’”
- Ieremia 32:42Căci aşa vorbeşte Domnul: „După cum am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot aşa voi aduce peste ei tot binele pe care li-l făgăduiesc.
- Ieremia 33:9Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate şi uimite de toată fericirea şi de toată propăşirea pe care le-o voi da.’
- Ieremia 38:4Atunci, căpeteniile au zis împăratului: „Omul acesta ar trebui omorât! Căci înmoaie inima oamenilor de război care au mai rămas în cetatea aceasta şi a întregului popor, ţinându-le asemenea cuvântări; omul acesta nu urmăreşte binele poporului acestuia şi nu-i vrea decât nenorocirea.”
- Plangerile lui Ieremia 3:38Nu ies din gura Celui Preaînalt răul şi binele?
- Osea 8:3Israel a lepădat binele cu scârbă; de aceea vrăjmaşul îl va urmări.
- Amos 5:14Căutaţi binele, şi nu răul, ca să trăiţi şi ca, astfel, Domnul Dumnezeul oştirilor să fie cu voi, cum spuneţi voi!
- Amos 5:15Urâţi răul şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii, şi poate că Domnul Dumnezeul oştirilor va avea milă de rămăşiţele lui Iosif.
- Mica 3:2Şi totuşi voi urâţi binele şi iubiţi răul, le jupuiţi pielea şi carnea de pe oase!
- Matei 19:17El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: ‘Ce bine?’ Binele este Unul singur. Dar, dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”
- Ioan 5:29şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.
- Faptele apostolilor 20:9Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort.
- Romani 2:10Slavă, cinste şi pace vor veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
- Romani 3:12Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
- Romani 7:18Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
- Romani 7:19Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
- Romani 7:21Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
- Romani 8:28De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
- Romani 11:28În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor.
- Romani 13:3Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.
- Romani 13:4El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.
- Romani 14:16Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău.
- Romani 16:19Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur dar de voi şi doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele şi proşti în ce priveşte răul.
- 1 Corinteni 7:35Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laţ, ci pentru ceea ce este frumos şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici.
- 2 Corinteni 5:10Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
- Efeseni 6:8căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.
- Filimon 1:6Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.
- Filimon 1:14Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele pe care mi-l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie.
- Filimon 1:20Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul şi înviorează-mi inima în Hristos!
- Evrei 5:14Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.
- Evrei 12:10Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
- 1 Petru 3:6ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.
- 1 Petru 3:11Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească.
- 1 Petru 3:17Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele decât pentru că faceţi răul!
- 3 Ioan 1:11Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu.
- Iuda 1:12Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi;