- Ioan 11:26Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
- Psalmii 51:2Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu!
- Ieremia 4:14Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii mântuit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
- 1 Ioan 1:7Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.
- 2Petru3:9 Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
- Iosua 24:14Făgăduinţele poporului – Titlu
- 1 Imparati 8:56„Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit.
- 1 Cronici 16:15Aduceţi-vă aminte totdeauna de legământul Său, de făgăduinţele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni,
- Psalmii 105:8El Îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om,
- Psalmii 119:74Cei ce se tem de Tine mă văd şi se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.
- Psalmii 119:147O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.
- Ieremia 44:26De aceea, acum, după ce v-aţi împlinit juruinţele şi v-aţi înfăptuit făgăduinţele, ascultaţi Cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda, care locuiţi în ţara Egiptului! Iată, jur pe Numele Meu cel mare’, zice Domnul, ‘că Numele Meu nu va mai fi chemat de gura niciunuia din oamenii lui Iuda şi în toată ţara Egiptului niciunul nu va zice: «Viu este Domnul Dumnezeu!»
- Faptele apostolilor 13:34Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David.’
- Romani 9:4Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
- Romani 15:8Hristos a întărit făgăduinţele – Titlu
- Romani 15:8Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu şi să întărească făgăduinţele date părinţilor
- 2 Corinteni 1:20În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea şi „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
- Galateni 3:16Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale”, adică Hristos.
- Evrei 6:12aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
- Evrei 7:6Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.
- Evrei 11:17Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
- Romani 4:24ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
- 2 Corinteni 5:17Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
- 2 Petru 1:4prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
- Matei 19:26Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.”
- Marcu 10:27Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu, pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.”
- 1 Corinteni 8:6totuşi, pentru noi, nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi, prin El, şi noi.
- 1 Corinteni 11:12Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul, prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu
- Galateni 3:20Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu este unul singur.
- Evrei 9:15Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.
- Evrei 12:24de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
- 2 Corinteni 5:18Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării;
- Psalmii 119:25Sufletul meu este lipit de ţărână: înviorează-mă după făgăduinţa Ta!
- Psalmii 119:38Împlineşte-Ţi făgăduinţa faţă de robul Tău, făgăduinţa făcută pentru cei ce se tem de Tine!
- Psalmii 119:41Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după făgăduinţa Ta!
- Psalmii 119:49Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
- Psalmii 119:50Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.
- Psalmii 119:58Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduinţa Ta!
- Psalmii 119:65Tu faci bine robului Tău, Doamne, după făgăduinţa Ta.
- Psalmii 119:81Îmi tânjeşte sufletul după mântuirea Ta: nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.
- Psalmii 119:82Mi se topesc ochii după făgăduinţa Ta şi zic: „Când mă vei mângâia?”
- Psalmii 119:114Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.
- Psalmii 119:116Sprijină-mă, după făgăduinţa Ta, ca să trăiesc şi nu mă lăsa de ruşine în nădejdea mea!
- Psalmii 119:123Mi se topesc ochii după mântuirea Ta şi după făgăduinţa Ta cea dreaptă.
- Psalmii 119:154Apără-mi pricina şi răscumpără-mă, înviorează-mă, după făgăduinţa Ta!
- Psalmii 119:169Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta!
- Psalmii 119:170Să ajungă cererea mea până la Tine! Izbăveşte-mă, după făgăduinţa Ta!
- Psalmii 130:5Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte şi aştept făgăduinţa Lui.
- Proverbele 6:2dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale, dacă eşti prins de cuvintele gurii tale,
- Proverbele 20:25Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfântă şi, abia după ce a făcut juruinţa, să se gândească.
- Ieremia 29:10Dar iată ce zice Domnul: ‘De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.
- Ezechiel 44:29Dar se vor hrăni cu darurile de mâncare, cu jertfele de ispăşire şi de vină şi tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduinţă în Israel va fi al lor.
- Luca 24:49Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”
- Faptele apostolilor 1:4Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care ”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.
- Faptele apostolilor 2:33Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
- Faptele apostolilor 2:39Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
- Faptele apostolilor 7:17Se apropia vremea când trebuia să se împlinească făgăduinţa pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s-a înmulţit în Egipt,
- Faptele apostolilor 13:23Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
- Faptele apostolilor 13:32Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
- Romani 4:13În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.
- Romani 4:14Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită,
- Romani 4:16De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
- Romani 4:20El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
- Romani 9:9Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.”
- Galateni 3:15Făgăduinţa şi Legea – Titlu
- Galateni 3:17Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani.
- Galateni 3:18Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.
- Galateni 3:19Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa”, căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.
- Galateni 3:22Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.
- Galateni 3:29Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
- Galateni 4:23Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă.
- Efeseni 3:6Că adică neamurile sunt împreună-moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea
- Efeseni 6:2„Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă –
- 1 Timotei 4:8Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
- 2 Timotei 1:1Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
- Evrei 4:1Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.
- Evrei 6:13Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuşi
- Evrei 6:15Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.
- Evrei 10:23Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
- Evrei 12:26al cărui glas a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
- 2 Petru 3:4şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”
- 2 Petru 3:13Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.
- 1 Ioan 2:25Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică.