Trepte către Templu Conducând sus, spre Templul lui Irod, aceste trepte au fost descoperite de arheologi.

 

Zona templului era împărţită în curţi, iar curţile exterioare erau situate la nivelul cel mai de jos. Cei care preaslăveau intrau pe diferite porţi, inclusiv pe acelea care duceau mai sus de aceste trepte la curţile exterioare şi, după aceea, la curţile interioare. Mii de oameni, inclusiv Fiul lui Dumnezeu, au urcat aceste trepte de-a lungul timpului. Când armata lui Titus a distrus templul în anul 70 d.H., treptele au fost acoperite de dărâmături. Ele au fost descoperite în timpul excavaţiilor făcute pentru a scoate la lumină o parte a vechiului Ierusalim.

Evenimente importante: Ezechiel a avut o viziune a dimensiunii şi a formei viitorului templu (Ezechiel 40).

Trepte către Templu Conducând sus, spre Templul lui Irod, aceste trepte au fost descoperite de arheologi.

Casa Domnului în mod literal. Domnul a poruncit întotdeauna poporului Său să construiască temple, clădiri sfinte în care sfinţii demni îndeplinesc ceremonii şi rânduieli sacre ale Evangheliei pentru ei înşişi şi pentru cei morţi. Domnul vizitează templele Sale, iar acestea sunt cele mai sfinte dintre toate locurile de preaslăvire.

Tabernacolul înălţat de către Moise şi copiii Israelului era un templu portabil. Israeliţii l-au folosit pe timpul exodului lor din Egipt.

Cel mai cunoscut templu menţionat în Biblie este cel construit de Solomon în Ierusalim (2 Cron. 2–5). Acesta a fost distrus în anul 600 î.H. de către babilonieni şi a fost refăcut de către Zorobabel cu aproape o sută de ani mai târziu (Ezra 1–6). Parte din acest templu a ars în anul 37 î.H., iar mai târziu, Irod cel Mare l-a reconstruit. Romanii au distrus templul în anul 70 d.H.