Referințe biblice
- Efeseni 2:8-9
- 2 Timotei 2:15
- Romani 13:1-14
- Faptele Apostolilor 10:1-48
- Faptele Apostolilor 8:1-40
- Ioan 3:16-17
- Psalmul 119:105
- 1 Samuel 16:13
- 1 Corinteni 13:12
- Faptele Apostolilor 13:1
- Ioan 3:16
- Geneza 15:1-21
- Geneza 14:1-24
- Geneza 11:1-32
- Geneza 1:2
- Geneza 1:1-31
- 1 Ioan 2:1
- 1 Ioan 2:1-29
- 2 Petru 3:9
- 2 Petru 3:1
- 2 Petru 1:3-4
- 2 Petru 1:2
- 1 Petru 2:2-3
- 1 Petru 2:1
- 2 Tesaloniceni 1:1-12
- Coloseni 1:10
- Coloseni 1:2
- Efeseni 4:19
- Efeseni 4:12
- Efeseni 4:11
- Romani 12:1
- Faptele Apostolilor 17:11
- Faptele Apostolilor 17:1-34
- Faptele Apostolilor 8:1
- Faptele Apostolilor 1:8
- Ioan 8:12
- Ioan 3:12
- Ioan 3:4
- Ioan 3:1-36
- Luca 23:26
- Luca 23:2
- Matei 27:32
- Matei 5:29-30
- Matei 2:2
- Matei 2:1
- Matei 2:1-23
- Osea 11:1
- Psalmul 121:1-8
- Numeri 12:1
- Numeri 1:1-54
- Leviticul 24:10
- Exodul 2:19
- Geneza 15:2
- Geneza 10:8
- Geneza 2:10
- Geneza 1:26
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Efeseni 2:8 — Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Efeseni 2:9 — Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
2 Timotei 2:15 — Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n'are de ce să -i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvîntul adevărului.
Romani 13:1 — Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu.
Romani 13:2 — Deaceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu; şi ceice se împotrivesc, îşi vor lua osînda.
Romani 13:3 — Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele, şi vei avea laudă dela ea.
Romani 13:4 — El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.
Romani 13:5 — Deaceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.
Romani 13:6 — Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sînt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcînd necurmat tocmai slujba aceasta.
Romani 13:7 — Daţi tuturor ce sînteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi -i birul; cui datoraţi vama, daţi -i vama; cui datoraţi frica, daţi -i frica; cui datoraţi cinstea, daţi -i cinstea.
Romani 13:8 — Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.
Romani 13:9 — De fapt: ,,Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti``, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.``
Romani 13:10 — Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.
Romani 13:11 — Şi aceasta cu atît mai mult, cu cît ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfîrşit din somn; căci acum mîntuirea este mai aproape de noi decît atunci cînd am crezut.
Romani 13:12 — Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne desbrăcăm dar de faptele întunerecului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
Romani 13:13 — Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
Romani 13:14 — ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să -i treziţi poftele.
Faptele Apostolilor 10:1 — În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită ,,Italiana``.
Faptele Apostolilor 10:2 — Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
Faptele Apostolilor 10:3 — Pela ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într'o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i -a zis: ,,Cornelie!``
Faptele Apostolilor 10:4 — Corneliu s'a uitat ţintă la el, s'a înfricoşat, şi a răspuns: ,,Ce este, Doamne?`` Şi îngerul i -a zis: ,,Rugăciunile şi milosteniile tale s'au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi -a adus aminte de ele.
Faptele Apostolilor 10:5 — Trimete acum nişte oameni la Iope, şi chiamă pe Simon, zis şi Petru.
Faptele Apostolilor 10:6 — El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lîngă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.``
Faptele Apostolilor 10:7 — Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia cari -i slujeau în tot timpul;
Faptele Apostolilor 10:8 — şi, dupăce le -a istorisit totul, i -a trimes la Iope.
Faptele Apostolilor 10:9 — A doua zi, cînd erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s'a suit să se roage pe acoperişul casei, pela ceasul al şaselea.
Faptele Apostolilor 10:10 — L -a ajuns foamea, şi a vrut să mănînce. Pe cînd îi pregăteau mîncarea, a căzut într'o răpire sufletească.
Faptele Apostolilor 10:11 — A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborîndu-se şi slobozindu-se în jos pe pămînt.
Faptele Apostolilor 10:12 — În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare de pe pămînt şi păsările cerului.
Faptele Apostolilor 10:13 — Şi un glas i -a zis: ,,Petre, scoală-te, taie şi mănîncă.``
Faptele Apostolilor 10:14 — ,,Nicidecum, Doamne``, a răspuns Petru. ,,Căci niciodată n'am mîncat ceva spurcat sau necurat.``
Faptele Apostolilor 10:15 — Şi glasul i -a zis iarăş a doua oară: ,,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.``
Faptele Apostolilor 10:16 — Lucrul acesta s'a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăş la cer.
Faptele Apostolilor 10:17 — Pe cînd Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei, pe care o avusese, iată că, oamenii trimeşi de Corneliu, întrebînd de casa lui Simon, au stătut la poartă,
Faptele Apostolilor 10:18 — şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.
Faptele Apostolilor 10:19 — Şi pe cînd se gîndea Petru la vedenia aceea, Duhul i -a zis: ,,Iată că te caută trei oameni;
Faptele Apostolilor 10:20 — scoală-te, pogoară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimes.``
Faptele Apostolilor 10:21 — Petru deci s'a pogorît, şi a zis oamenilor acelora: ,,Eu sînt acela, pe care -l căutaţi; ce pricină vă aduce?``
Faptele Apostolilor 10:22 — Ei au răspuns: ,,Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr'un înger sfînt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe cari i le vei spune.``
Faptele Apostolilor 10:23 — Petru deci i -a chemat înlăuntru, şi i -a găzduit.
Faptele Apostolilor 10:24 — A doua zi, s'a sculat, şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi cîţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezarea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe cari -i chemase.
Faptele Apostolilor 10:25 — Cînd era să intre Petru, Corneliu, care -i ieşise înainte, s'a aruncat la picioarele lui, şi i s'a închinat.
Faptele Apostolilor 10:26 — Dar Petru l -a ridicat, şi a zis: ,,Scoală-te, şi eu sînt om!``
Faptele Apostolilor 10:27 — Şi vorbind cu el, a intrat în casă, şi a găsit adunaţi pe mulţi.
Faptele Apostolilor 10:28 — ,,Ştiţi``, le -a zis el, ,,că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam, sau să vină la el; dar Dumnezeu mi -a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.
Faptele Apostolilor 10:29 — Deaceea am venit fără cîrtire cînd m'aţi chemat; vă întreb dar, cu ce gînd aţi trimes după mine?``
Faptele Apostolilor 10:30 — Corneliu a răspuns: ,,Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iatăcă a stătut înaintea mea un om cu o haină strălucitoare,
Faptele Apostolilor 10:31 — şi a zis: ,,Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de milosteniile tale.
Faptele Apostolilor 10:32 — Trimete dar la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lîngă mare; cînd va veni el, îţi va vorbi.``
Faptele Apostolilor 10:33 — Am trimes îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi sîntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi -a poruncit Domnul să ne spui.``
Faptele Apostolilor 10:34 — Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: ,,În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,
Faptele Apostolilor 10:35 — ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.
Faptele Apostolilor 10:36 — El a trimes Cuvîntul Său fiilor lui Israel, şi le -a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
Faptele Apostolilor 10:37 — Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începînd din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
Faptele Apostolilor 10:38 — cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
Faptele Apostolilor 10:39 — Noi sîntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorît, atîrnîndu -L pe lemn.
Faptele Apostolilor 10:40 — Dar Dumnezeu L -a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate,
Faptele Apostolilor 10:41 — nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, cari am mîncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.
Faptele Apostolilor 10:42 — Isus ne -a poruncit să propovăduim norodului, şi să mărturisim că El a fost rînduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
Faptele Apostolilor 10:43 — Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.``
Faptele Apostolilor 10:44 — Pe cînd rostea Petru cuvintele acestea, S'a pogorît Duhul Sfînt peste toţi cei ce ascultau Cuvîntul.
Faptele Apostolilor 10:45 — Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiţi cînd au văzut că darul Duhului Sfînt s'a vărsat şi peste Neamuri.
Faptele Apostolilor 10:46 — Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:
Faptele Apostolilor 10:47 — ,,Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, cari au primit Duhul Sfînt ca şi noi?``
Faptele Apostolilor 10:48 — Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămînă cîteva zile la ei.
Faptele Apostolilor 8:1 — Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s'a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s'au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.
Faptele Apostolilor 8:2 — Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan, şi l-au jălit cu mare tînguire.
Faptele Apostolilor 8:3 — Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi -i arunca în temniţă.
Faptele Apostolilor 8:4 — Ceice se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvîntul.
Faptele Apostolilor 8:5 — Filip s'a coborît în cetatea Samariei, şi le -a propovăduit pe Hristos.
Faptele Apostolilor 8:6 — Noroadele luau aminte cu un gînd la cele spuse de Filip, cînd au auzit şi au văzut semnele, pe cari le făcea.
Faptele Apostolilor 8:7 — Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.
Faptele Apostolilor 8:8 — Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.
Faptele Apostolilor 8:9 — În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.
Faptele Apostolilor 8:10 — Toţi, dela mic pînă la mare, îl ascultau cu luare aminte, şi ziceau: ,,Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte ,mare`.
Faptele Apostolilor 8:11 — Îl ascultau cu luare aminte, pentrucă multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.
Faptele Apostolilor 8:12 — Dar cînd au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atît bărbaţi cît şi femei.
Faptele Apostolilor 8:13 — Chiar Simon a crezut; şi dupăce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari cari se făceau.
Faptele Apostolilor 8:14 — Apostolii, cari erau în Ierusalim, cînd au auzit că Samaria a primit Cuvîntul lui Dumnezeu, au trimes la ei pe Petru şi pe Ioan.
Faptele Apostolilor 8:15 — Aceştia au venit la Samariteni, şi s'au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfînt.
Faptele Apostolilor 8:16 — Căci nu Se pogorîse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.
Faptele Apostolilor 8:17 — Atunci Petru şi Ioan au pus mînile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfînt.
Faptele Apostolilor 8:18 — Cînd a văzut Simon că Duhul Sfînt era dat prin punerea mînilor apostolilor, le -a dat bani,
Faptele Apostolilor 8:19 — şi a zis: ,,Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentruca peste oricine-mi voi pune mînile, să primească Duhul Sfînt.``
Faptele Apostolilor 8:20 — Dar Petru i -a zis: ,,Banii tăi să piară împreună cu tine, pentrucă ai crezut că darul lui Dumnezeu s'ar putea căpăta cu bani!
Faptele Apostolilor 8:21 — Tu n'ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.
Faptele Apostolilor 8:22 — Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gîndul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;
Faptele Apostolilor 8:23 — căci văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.``
Faptele Apostolilor 8:24 — Simon a răspuns: ,,Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întîmple nimic din ce aţi zis.``
Faptele Apostolilor 8:25 — După ce au mărturisit despre Cuvîntul Domnului, şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s'au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de ale Samaritenilor.
Faptele Apostolilor 8:26 — Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i -a zis: ,,Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.``
Faptele Apostolilor 8:27 — Filip s'a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine,
Faptele Apostolilor 8:28 — se întorcea de acolo, şi şedea în carul lui, şi citea pe proorocul Isaia.
Faptele Apostolilor 8:29 — Duhul a zis lui Filip: ,,Du-te, şi ajunge carul acesta!``
Faptele Apostolilor 8:30 — Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i -a zis: ,,Înţelegi tu ce citeşti?``
Faptele Apostolilor 8:31 — Famenul a răspuns: ,,Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?`` Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el.
Faptele Apostolilor 8:32 — Locul din Scriptură, pe care -l citea, era acesta: ,,El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce -l tunde, aşa nu Şi -a deschis gura;
Faptele Apostolilor 8:33 — în smerenia Lui, judecata I -a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I -a fost luată de pe pămînt.``
Faptele Apostolilor 8:34 — Famenul a zis lui Filip: ,,Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?``
Faptele Apostolilor 8:35 — Atunci Filip a luat cuvîntul, a început dela Scriptura aceasta, şi i -a propovăduit pe Isus.
Faptele Apostolilor 8:36 — Pe cînd îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ,,Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?``
Faptele Apostolilor 8:37 — Filip a zis: ,,Dacă crezi din toată inima, se poate.`` Famenul a răspuns: ,,Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.``
Faptele Apostolilor 8:38 — A poruncit să stea carul, s'au pogorît amîndoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.
Faptele Apostolilor 8:39 — Cînd au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l -a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,
Faptele Apostolilor 8:40 — Filip se afla la Azot, de unde s'a dus pînă la Cezarea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
1 Samuel 16:13 — Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l -a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începînd din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s'a sculat, şi s'a dus la Rama.
1 Corinteni 13:12 — Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
Faptele Apostolilor 13:1 — În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cîrmuitorul Irod, şi Saul.
Geneza 15:1 — După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într'o vedenie, şi a zis: ,,Avrame, nu te teme; Eu sînt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.``
Geneza 15:2 — Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.``
Geneza 15:3 — Şi Avram a zis: ,,Iată că nu mi-ai dat sămînţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.``
Geneza 15:4 — Atunci Cuvîntul Domnului i -a vorbit astfel: ,,Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.``
Geneza 15:5 — Şi, după ce l -a dus afară, i -a zis: ,,Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.`` Şi i -a zis: ,,Aşa va fi sămînţa ta.``
Geneza 15:6 — Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i -a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
Geneza 15:7 — Domnul i -a mai zis: ,,Eu sînt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpînire ţara aceasta.``
Geneza 15:8 — Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpîni?``
Geneza 15:9 — Şi Domnul i -a zis: ,,Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.``
Geneza 15:10 — Avram a luat toate dobitoacele acestea, le -a despicat în două, şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le -a despicat.
Geneza 15:11 — Păsările răpitoare s'au năpustit peste stîrvuri; dar Avram le -a izgonit.
Geneza 15:12 — La apusul soarelui, un somn adînc a căzut peste Avram; şi iată că l -a apucat o groază şi un mare întunerec.
Geneza 15:13 — Şi Domnul a zis lui Avram: ,,Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într'o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.
Geneza 15:14 — Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari bogăţii.
Geneza 15:15 — Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrîneţă fericită.
Geneza 15:16 — În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi -a atins încă vîrful.``
Geneza 15:17 — După ce a asfinţit soarele, s'a făcut un întunerec adînc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr'un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
Geneza 15:18 — În ziua aceea, Domnul a făcut un legămînt cu Avram, şi i -a zis: ,,Seminţei tale dau ţara aceasta, dela rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat,
Geneza 15:19 — şi anume; ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor,
Geneza 15:20 — a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor,
Geneza 15:21 — a Amoriţilor, a Cananiţilor, a Ghirgasiţilor şi a Iebusiţilor.``
Geneza 14:1 — Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului,
Geneza 14:2 — s'a întîmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului.
Geneza 14:3 — Aceştia din urmă s'au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată.
Geneza 14:4 — Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s'au răsculat.
Geneza 14:5 — Dar, în anul al patrusprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii cari erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, pe Emimi la Şave-Chiriataim,
Geneza 14:6 — şi pe Horiţi în muntele lor Seir, pînă la stejarul Paran, care este lîngă pustie.
Geneza 14:7 — Apoi s'au întors, au venit la En-Mişpat, sau Cades, şi au bătut pe Amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe Amoriţi, cari locuiau la Haţaţon-Tamar.
Geneza 14:8 — Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei sau Ţoarului, şi s'au aşezat în linie de bătae împotriva lor, în valea Sidim,
Geneza 14:9 — şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci.
Geneza 14:10 — Valea Sidim era acoperită cu fîntîni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat -o la fugă, şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte.
Geneza 14:11 — Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei, şi toate merindele lor, şi au plecat.
Geneza 14:12 — Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui, şi au plecat.
Geneza 14:13 — A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, Evreul; acesta locuia lîngă ştejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eşcol, şi fratele lui Aner, cari făcuseră legătură de pace cu Avram.
Geneza 14:14 — Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat treisute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia pînă la Dan.
Geneza 14:15 — Şi -a împărţit oamenii în mai multe cete, s'a aruncat asupra lor noaptea, i -a bătut, şi i -a urmărit pînă la Hoba, care este la stînga Damascului.
Geneza 14:16 — A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei, şi norodul.
Geneza 14:17 — Dupăce s'a întors Avram dela înfrîngerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor cari erau împreună cu el, împăratul Sodomei i -a ieşit în întîmpinare în valea Şave, sau Valea Împăratului.
Geneza 14:18 — Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pîne şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt.
Geneza 14:19 — Melhisedec a binecuvîntat pe Avram, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului.
Geneza 14:20 — Binecuvîntat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mînile tale!`` Şi Avram i -a dat zeciuială din toate.
Geneza 14:21 — Împăratul Sodomei a zis lui Avram: ,,Dă-mi oamenii, şi ţine bogăţiile pentru tine.``
Geneza 14:22 — Avram a răspuns împăratului Sodomei: ,,Ridic mîna spre Domnul, Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pămîntului,
Geneza 14:23 — şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să un zici: ,Am îmbogăţit pe Avram.` Nimic pentru mine!
Geneza 14:24 — afară de ce au mîncat flăcăii, şi partea oamenilor cari au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!``
Geneza 11:1 — Tot pămîntul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
Geneza 11:2 — Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o cîmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.
Geneza 11:3 — Şi au zis unul către altul: ,,Haidem! să facem cărămizi, şi să le ardem bine în foc.`` Şi cărămida le -a ţinut loc de piatră, iar smoala le -a ţinut loc de var.
Geneza 11:4 — Si au mai zis: ,,Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vîrf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pămîntului.``
Geneza 11:5 — Domnul S'a pogorît să vadă cetatea şi turnul, pe care -l zideau fiii oamenilor.
Geneza 11:6 — Şi Domnul a zis: ,,Iată, ei sînt un singur popor, şi toţi au aceeaş limbă; şi iacă de ce s'au apucat; acum nimic nu i-ar împedeca să facă tot ce şi-au pus în gînd.
Geneza 11:7 — Haidem! să Ne pogorîm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.``
Geneza 11:8 — Şi Domnul i -a împrăştiat de acolo pe toată faţa pămîntului; aşa că au încetat să zidească cetatea.
Geneza 11:9 — De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pămînt, şi de acolo i -a împrăştiat Domnul pe toată faţa pămîntului.
Geneza 11:10 — Iată spiţa neamului lui Sem. La vîrsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.
Geneza 11:11 — După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cincisute de ani; şi a născut fii şi fiice.
Geneza 11:12 — La vrîsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah.
Geneza 11:13 — După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
Geneza 11:14 — La vrîsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber.
Geneza 11:15 — După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patrusute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
Geneza 11:16 — La vîrsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg.
Geneza 11:17 — După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patrusute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
Geneza 11:18 — La vîrsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu.
Geneza 11:19 — După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit douăsute nouă ani; şi a născut fii şi fiice.
Geneza 11:20 — La vîrsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug.
Geneza 11:21 — După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit douăsute şapte ani; şi a născut fii şi fiice.
Geneza 11:22 — La vîrsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor.
Geneza 11:23 — După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
Geneza 11:24 — La vîrsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah.
Geneza 11:25 — După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.
Geneza 11:26 — La vîrsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.
Geneza 11:27 — Iată spiţa neamului lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. -Haran a născut pe Lot.
Geneza 11:28 — Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah, în ţara în care se născuse, în Ur în Haldea. -
Geneza 11:29 — Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi.
Geneza 11:30 — Sarai era stearpă: n'avea copii deloc.
Geneza 11:31 — Terah a luat pe fiul său Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit pînăla Haran, şi s'au aşezat acolo.
Geneza 11:32 — Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.
Geneza 1:2 — Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.
Geneza 1:1 — La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.
Geneza 1:3 — Dumnezeu a zis: ,,Să fie lumină!`` Şi a fost lumină.
Geneza 1:4 — Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întunerec.
Geneza 1:5 — Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l -a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi.
Geneza 1:6 — Dumnezeu a zis: ,,Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.``
Geneza 1:7 — Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele cari sînt dedesuptul întinderii de apele cari sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
Geneza 1:8 — Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.
Geneza 1:9 — Dumnezeu a zis: ,,Să se strîngă la un loc apele cari sînt dedesuptul cerului, şi să se arate uscatul!`` Şi aşa a fost.
Geneza 1:10 — Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit -o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Geneza 1:11 — Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul verdeaţă, iarbă cu sămînţă, pomi roditori, cari să facă rod după soiul lor şi cari să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt.`` Şi aşa a fost.
Geneza 1:12 — Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi cari fac rod şi cari îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Geneza 1:13 — Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.
Geneza 1:14 — Dumnezeu a zis: ,,Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii;
Geneza 1:15 — şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.`` Şi aşa a fost.
Geneza 1:16 — Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele.
Geneza 1:17 — Dumnezeu i -a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul,
Geneza 1:18 — să stăpînească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întunerec. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Geneza 1:19 — Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.
Geneza 1:20 — Dumnezeu a zis: ,,Să mişune apele de vieţuitoare, şi să sboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.``
Geneza 1:21 — Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele cari se mişcă şi de cari mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
Geneza 1:22 — Dumnezeu le -a binecuvîntat, şi a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pămînt``.
Geneza 1:23 — Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.
Geneza 1:24 — Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.`` Şi aşa a fost.
Geneza 1:25 — Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
Geneza 1:26 — Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.``
Geneza 1:27 — Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i -a făcut.
Geneza 1:28 — Dumnezeu i -a binecuvîntat, şi Dumnezeu le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi -l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.``
Geneza 1:29 — Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată că v'am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.``
Geneza 1:30 — Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pămînt, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.`` Şi aşa a fost.
Geneza 1:31 — Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
1 Ioan 2:1 — Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.
1 Ioan 2:2 — El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi.
1 Ioan 2:3 — Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
1 Ioan 2:4 — Cine zice: ,,Îl cunosc``, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.
1 Ioan 2:5 — Dar cine păzeşte Cuvîntul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvîrşită; prin aceasta ştim că sîntem în El.
1 Ioan 2:6 — Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
1 Ioan 2:7 — Prea iubiţilor nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut -o dela început. Porunca aceasta veche este Cuvîntul, pe care l-aţi auzit.
1 Ioan 2:8 — Totuş vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atît cu privire la El, cît şi cu privire la voi; căci întunerecul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar.
1 Ioan 2:9 — Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întunerec pînă acum.
1 Ioan 2:10 — Cine iubeşte pe fratele său, rămîne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire.
1 Ioan 2:11 — Dar cine urăşte pe fratele său, este în întunerec, umblă în întunerec, şi nu ştie încotro merge, pentrucă întunerecul i -a orbit ochii.
1 Ioan 2:12 — Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sînt iertate pentru Numele Lui.
1 Ioan 2:13 — Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V'am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl.
1 Ioan 2:14 — V'am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. V'am scris, tinerilor, fiindcă sînteţi tari, şi Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.
1 Ioan 2:15 — Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.
1 Ioan 2:16 — Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume.
1 Ioan 2:17 — Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac.
1 Ioan 2:18 — Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s'au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.
1 Ioan 2:19 — Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri.
1 Ioan 2:20 — Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru.
1 Ioan 2:21 — V'am scris nu că n'aţi cunoaşte adevărul, ci pentrucă îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr.
1 Ioan 2:22 — Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.
1 Ioan 2:23 — Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n'are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl.
1 Ioan 2:24 — Ce aţi auzit dela început, aceea să rămînă în voi. Dacă rămîne în voi ce aţi auzit dela început, şi voi veţi rămînea în Fiul şi în Tatăl.
1 Ioan 2:25 — Şi făgăduinţa, pe care ne -a făcut -o El, este aceasta: viaţa vecinică.
1 Ioan 2:26 — V'am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească.
1 Ioan 2:27 — Cît despre voi, ungerea, pe care aţi primit -o dela El, rămîne în voi, şi n'aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămîneţi în El, după cum v'a învăţat ea.
1 Ioan 2:28 — Şi acum, copilaşilor, rămîneţi în El, pentruca atunci cînd Se va arăta El, să avem îndrăsneală, şi, la venirea Lui, să nu rămînem de ruşine şi depărtaţi de El.
1 Ioan 2:29 — Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El.
2 Petru 3:9 — Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
2 Petru 3:1 — Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v'o scriu. În amîndouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări,
2 Petru 1:3 — Dumnezeiasca Lui putere ne -a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celuice ne -a chemat prin slava şi puterea Lui,
2 Petru 1:4 — prin cari El ne -a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.
2 Petru 1:2 — Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
1 Petru 2:2 — şi, ca nişte prunci născuţi de curînd, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentruca prin el să creşteţi spre mîntuire,
1 Petru 2:3 — dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.
1 Petru 2:1 — Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire;
2 Tesaloniceni 1:1 — Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, şi în Domnul Isus Hristos:
2 Tesaloniceni 1:2 — Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!
2 Tesaloniceni 1:3 — Trebuie să mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentrucă credinţa voastră merge mereu crescînd, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.
2 Tesaloniceni 1:4 — De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile, pe cari le suferiţi.
2 Tesaloniceni 1:5 — Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucît veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.
2 Tesaloniceni 1:6 — Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celorce vă întristează,
2 Tesaloniceni 1:7 — şi să vă dea odihnă atît vouă, cari sînteţi întristaţi, cît şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
2 Tesaloniceni 1:8 — într'o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
2 Tesaloniceni 1:9 — Ei vor avea ca pedeapsă o perzare vecinică, dela faţa Domnului şi dela slava puterii Lui,
2 Tesaloniceni 1:10 — cînd va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi ceice vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
2 Tesaloniceni 1:11 — De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate, şi orice lucrare izvorîtă din credinţă,
2 Tesaloniceni 1:12 — pentruca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.
Coloseni 1:10 — pentruca astfel să vă purtaţi într'un chip vrednic de Domnul, ca să -I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune, şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu:
Coloseni 1:2 — către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, cari sînt în Colose: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos.
Efeseni 4:19 — Ei şi-au perdut orice pic de simţire, s'au dedat la desfrînare, şi săvîrşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.
Efeseni 4:12 — pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
Efeseni 4:11 — Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
Romani 12:1 — Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
Faptele Apostolilor 17:11 — Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
Faptele Apostolilor 17:1 — Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia, şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a Iudeilor.
Faptele Apostolilor 17:2 — Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,
Faptele Apostolilor 17:3 — dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. ,,Şi acest Isus, pe care vi -L vestesc eu``, zicea el, ,,este Hristosul.``
Faptele Apostolilor 17:4 — Unii din ei, şi o mare mulţime de Greci temători de Dumnezeu, şi multe femei de frunte au crezut, şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.
Faptele Apostolilor 17:5 — Dar Iudeii cari nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătîi din mulţime, au făcut gloată, şi au întărîtat cetatea. S'au năpustit asupra casei lui Iason, şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să -i aducă afară la norod.
Faptele Apostolilor 17:6 — Fiindcă nu i-au găsit, au tîrît pe Iason şi pe vreo cîţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii, şi strigau: ,,Oamenii aceştia, cari au răscolit lumea, au venit şi aici,
Faptele Apostolilor 17:7 — şi Iason i -a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt Împărat: Isus.``
Faptele Apostolilor 17:8 — Prin aceste vorbe, Iudeii au turburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
Faptele Apostolilor 17:9 — cari au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat dela ei un zălog.
Faptele Apostolilor 17:10 — Fraţii au trimes îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Cînd au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.
Faptele Apostolilor 17:12 — Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut.
Faptele Apostolilor 17:13 — Dar Iudeii din Tesalonic, cînd au aflat că Pavel vestea Cuvîntul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să turbure şi să aţîţe noroadele.
Faptele Apostolilor 17:14 — Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Berea.
Faptele Apostolilor 17:15 — Cei ce însoţeau pe Pavel, l-au dus pînă la Atena. Apoi s'au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cît mai curînd la el.
Faptele Apostolilor 17:16 — Pe cînd îi aştepta Pavel în Atena, i se întărîta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
Faptele Apostolilor 17:17 — În sinagogă stătea deci de vorbă cu Iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe cari -i întîlnea.
Faptele Apostolilor 17:18 — Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: ,,Ce vrea să spună palavragiul acesta?`` Alţii, cînd l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: ,,Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.``
Faptele Apostolilor 17:19 — Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag, şi au zis: ,,Putem să ştim care este această învăţătură nouă, pe care o vesteşti tu?
Faptele Apostolilor 17:20 — Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar să ştim ce vrea să zică aceasta.``
Faptele Apostolilor 17:21 — Căci toţi Atenienii şi străinii, cari stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decît să spună sau să asculte ceva nou.
Faptele Apostolilor 17:22 — Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului, şi a zis: ,,Bărbaţi Atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi.
Faptele Apostolilor 17:23 — Căci, pe cînd străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la cari vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar, pe care este scris: ,Unui Dumnezeu necunoscut!` Ei bine, ceeace voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.
Faptele Apostolilor 17:24 — Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pămîntului, şi nu locuieşte în temple făcute de mîni.
Faptele Apostolilor 17:25 — El nu este slujit de mîni omeneşti, ca şi cînd ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.
Faptele Apostolilor 17:26 — El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr'unul singur, să locuiască pe toată faţa pămîntului; le -a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor,
Faptele Apostolilor 17:27 — ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să -L găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
Faptele Apostolilor 17:28 — Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ,Sîntem din neamul lui...`
Faptele Apostolilor 17:29 — Astfel dar, fiindcă sîntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
Faptele Apostolilor 17:30 — Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
Faptele Apostolilor 17:31 — pentrucă a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L -a rînduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L -a înviat din morţi...``
Faptele Apostolilor 17:32 — Cînd au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: ,,Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.``
Faptele Apostolilor 17:33 — Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor.
Faptele Apostolilor 17:34 — Totuş unii au trecut de partea lui, şi au crezut; între aceştia era Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris, şi alţii împreună cu ei. Pavel la Corint.
Faptele Apostolilor 1:8 — Ci voi veţi primi o putere, cînd Se va pogorî Duhul Sfînt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi pînă la marginile pămîntului.``
Ioan 8:12 — Isus le -a vorbit din nou, şi a zis: ,,Eu sînt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.``
Ioan 3:12 — Dacă v'am vorbit despre lucruri pămînteşti şi nu credeţi, cum veţi crede cînd vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?
Ioan 3:4 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?``
Ioan 3:1 — Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al Iudeilor.
Ioan 3:2 — Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.``
Ioan 3:3 — Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.``
Ioan 3:5 — Isus i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ioan 3:6 — Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.
Ioan 3:7 — Nu te mira că ţi-am zis: ,,Trebuie să vă naşteţi din nou.
Ioan 3:8 — Vîntul suflă încotro vrea, şi -i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.``
Ioan 3:9 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate face aşa ceva?``
Ioan 3:10 — Isus I -a răspuns: ,,Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?
Ioan 3:11 — Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră.
Ioan 3:13 — Nimeni nu s'a suit în cer, afară de Cel ce S'a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer.
Ioan 3:14 — Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
Ioan 3:15 — pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Ioan 3:18 — Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n'a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Ioan 3:19 — Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.
Ioan 3:20 — Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
Ioan 3:21 — Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.``
Ioan 3:22 — După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.
Ioan 3:23 — Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.
Ioan 3:24 — Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă.
Ioan 3:25 — Între ucenicii lui Ioan şi între un Iudeu, s'a iscat o neînţelegere cu privire la curăţire.
Ioan 3:26 — Au venit deci la Ioan şi i-au zis: ,,Învăţătorule, Celce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oameni se duc la El.``
Ioan 3:27 — Drept răspuns, Ioan i -a zis: ,,Omul nu poate primi decît ce -i este dat din cer.
Ioan 3:28 — Voi înşivă îmi sînteţi martori că am zis: ,,Nu sînt eu Hristosul, ci sînt trimes înaintea Lui.
Ioan 3:29 — Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi -l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.
Ioan 3:30 — Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
Ioan 3:31 — Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi; celce este depe pămînt, este pămîntesc, şi vorbeşte ca de pe pămînt. Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi.
Ioan 3:32 — El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuş nimeni nu primeşte mărturia Lui.
Ioan 3:33 — Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.
Ioan 3:34 — Căci Acela, pe care L -a trimes Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentrucă Dumnezeu nu -I dă Duhul cu măsură.
Ioan 3:35 — Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mîna Lui.
Ioan 3:36 — Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.``
Luca 23:26 — Pe cînd Îl duceau să -L răstignească, au pus mîna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea dela cîmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s'o ducă după Isus.
Luca 23:2 — Şi au început să -L pîrască, şi să zică: ,,Pe omul acesta l-am găsit aţîţînd neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, şi zicînd că el este Hristosul, Împăratul.``
Matei 27:32 — Pe cînd ieşeau afară din cetate, au întîlnit pe un om din Cirene numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus.
Matei 5:29 — Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Matei 5:30 — Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie -o şi leapădă -o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Matei 2:2 — şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curînd născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.``
Matei 2:1 — După ce S'a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,