Referințe biblice

  1. Galateni 5:22
  2. Coloseni 3:12-13
  3. Apocalipsa 21:4
  4. Iacov 2:5
  5. Galateni 3:11
  6. Romani 4:7-8
  7. Matei 11:29
  8. Ieremia 9:23-24
  9. Psalmul 66:4
  10. 1 Ioan 3:4
  11. Evrei 10:19
  12. Coloseni 1:9-13
  13. Romani 8:15-17
  14. Romani 4:22-25
  15. Romani 3:10-11
  16. Matei 5:1-48
  17. Isaia 60:1-22
  18. Isaia 58:1-14
  19. Isaia 55:1-13
  20. Isaia 53:1-12
  21. Isaia 51:1-23
  22. Isaia 49:1-26
  23. Isaia 44:1-28
  24. Isaia 42:1-25
  25. Isaia 40:1-31
  26. Isaia 11:1-16
  27. Isaia 9:1-21
  28. Isaia 7:1-25
  29. Isaia 6:1-13
  30. Isaia 5:1-30
  31. Psalmul 51:14
  32. Psalmul 51:4
  33. Psalmul 51:1-3
  34. Psalmul 47:7
  35. Psalmul 42:1
  36. Psalmul 24:1
  37. Psalmul 2:8
  38. Ioan 3:16-17

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Galateni 5:22 — Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

Coloseni 3:12 — Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţă, cu îndelungă răbdare.

Coloseni 3:13 — Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plîngă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v'a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.

Apocalipsa 21:4 — El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.``

Iacob 2:5 — Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n'a ales Dumnezeu pe cei ce sînt săraci în ochii lumii acesteia, ca să -i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit -o celor ce -L iubesc?

Galateni 3:11 — Şi că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci ,,cel neprihănit prin credinţă va trăi.``

Romani 4:7 — ,,Ferice``, zice el, ,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, şi ale căror păcate sînt acoperite!

Romani 4:8 — Ferice de omul, căruia nu -i ţine Domnul în seamă păcatul!``

Matei 11:29 — Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Ieremia 9:23 — ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.

Ieremia 9:24 — Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sînt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pămînt! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.``

1 Ioan 3:4 — Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.

Evrei 10:19 — Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt,

Coloseni 1:9 — De aceea şi noi, din ziua cînd am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;

Coloseni 1:10 — pentruca astfel să vă purtaţi într'un chip vrednic de Domnul, ca să -I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune, şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu:

Coloseni 1:11 — întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,

Coloseni 1:12 — mulţămind Tatălui, care v'a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.

Coloseni 1:13 — El ne -a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne -a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,

Romani 8:15 — Şi voi n'aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!``

Romani 8:16 — Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu.

Romani 8:17 — Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.

Romani 4:22 — De aceea credinţa aceasta ,,i -a fost socotită ca neprihănire.``

Romani 4:23 — Dar nu numai pentru el este scris că ,,i -a fost socotită ca neprihănire``;

Romani 4:24 — ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,

Romani 4:25 — care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Romani 3:10 — după cum este scris: ,,Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar.

Romani 3:11 — Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.

Matei 5:1 — Cînd a văzut Isus noroadele, S'a suit pe munte; şi dupăce a şezut jos, ucenicii Lui s'au apropiat de El.

Matei 5:2 — Apoi a început să vorbească şi să -i înveţe astfel:

Matei 5:3 — Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Matei 5:4 — Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!

Matei 5:5 — Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!

Matei 5:6 — Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

Matei 5:7 — Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Matei 5:8 — Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Matei 5:9 — Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

Matei 5:10 — Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!

Matei 5:11 — Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!

Matei 5:12 — Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi.

Matei 5:13 — Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.

Matei 5:14 — Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.

Matei 5:15 — Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.

Matei 5:16 — Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Matei 5:17 — Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.

Matei 5:18 — Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile.

Matei 5:19 — Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.

Matei 5:20 — Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

Matei 5:21 — Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.`

Matei 5:22 — Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice: ,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.

Matei 5:23 — Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,

Matei 5:24 — lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.

Matei 5:25 — Caută de te împacă de grab cu pîrîşul tău, cîtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă.

Matei 5:26 — Adevărat îţi spun că nu vei ieşi deacolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuţ.``

Matei 5:27 — Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu preacurveşti.``

Matei 5:28 — Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s'o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

Matei 5:29 — Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.

Matei 5:30 — Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie -o şi leapădă -o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.

Matei 5:31 — S'a zis iarăş: ,,Oricine îşi va lăsa nevasta, să -i dea o carte de despărţire.``

Matei 5:32 — Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.

Matei 5:33 — Aţi mai auzit iarăş că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.``

Matei 5:34 — Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;

Matei 5:35 — nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat.

Matei 5:36 — Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.

Matei 5:37 — Felul vostru de vorbire să fie: ,,Da, da; nu, nu``; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău.

Matei 5:38 — Aţi auzit că s'a zis: ,,Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.``

Matei 5:39 — Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce -i şi pe celalt.

Matei 5:40 — Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă -i şi cămaşa.

Matei 5:41 — Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.

Matei 5:42 — Celui ce-ţi cere, dă -i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine.

Matei 5:43 — Aţi auzit că s'a zis: ,,Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.``

Matei 5:44 — Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,

Matei 5:45 — ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Matei 5:46 — Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?

Matei 5:47 — Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?

Matei 5:48 — Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.

Isaia 60:1 — ,,Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.

Isaia 60:2 — Căci iată, întunerecul acopere pămîntul, şi negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.

Isaia 60:3 — Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi în strălucirea razelor tale.

Isaia 60:4 — Ridică-ţi ochii împrejur, şi priveşte: toţi se strîng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe, şi fiicele tale sînt purtate pe braţe.

Isaia 60:5 — Cînd vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie, şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci bogăţiile mării se vor întoarce spre tine, şi vistieriile neamurilor vor veni la tine.

Isaia 60:6 — Vei fi acoperit de o mulţime de cămile, de dromadere din Madian şi Efa; vor veni toţi din Seba, aducînd aur şi tămîie, şi vor vesti laudele Domnului.

Isaia 60:7 — Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor fi în slujba ta; se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie, şi casa slavei Mele o voi face şi mai slăvită.

Isaia 60:8 — Cine sînt aceia cari sboară ca nişte nori, ca nişte porumbei spre porumbarul lor?

Isaia 60:9 — Căci, pe Mine Mă aşteaptă ostroavele, şi corăbiile din Tarsis sînt în frunte, ca să aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul şi aurul lor, pentru Numele Domnului, Dumnezeului tău, pentru Numele Sfîntului lui Israel, care te proslăveşte.

Isaia 60:10 — Străinii îţi vor zidi zidurile, şi împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mînia Mea, dar, în îndurarea Mea, am milă de tine.

Isaia 60:11 — Porţile tale vor sta vecinic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor, şi împăraţii lor cu alaiul lor.

Isaia 60:12 — Căci neamul şi împărăţia cari nu-ţi vor sluji, vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite.

Isaia 60:13 — Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul şi merişorul (cimişirul), cu toţii laolaltă, ca să împodobească locul sfîntului Meu locaş, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele.

Isaia 60:14 — Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta, şi toţi ceice te dispreţuiau se vor închina la picioarele tale; şi te vor numi ,Cetatea Domnului,` ,Sionul Sfîntului lui Israel.`

Isaia 60:15 — De unde erai părăsită şi urîtă, şi nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă vecinică, o pricină de bucurie pentru oameni din neam în neam.

Isaia 60:16 — Vei suge laptele neamurilor, vei suge ţiţa împăraţilor; şi vei şti astfel că Eu sînt Domnul, Mîntuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.

Isaia 60:17 — În loc de aramă voi aduce aur, în loc de fier voi aduce argint, în loc de lemn, aramă, şi în loc de pietre, fier. Voi face ca pacea să domnească peste tine, şi să stăpînească dreptatea.

Isaia 60:18 — Nu se va mai auzi vorbindu-se de sîlnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale ,Mîntuire`, şi porţile tale ,Laudă`.

Isaia 60:19 — Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei; ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta.

Isaia 60:20 — Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca; căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfîrşi.

Isaia 60:21 — Nu vor mai fi decît oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpîni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mînilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.

Isaia 60:22 — Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri, la vremea lor.``

Isaia 58:1 — ,,Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trîmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!

Isaia 58:2 — În toate zilele Mă întreabă, şi vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, şi n'ar fi părăsit legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărîri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. -

Isaia 58:3 — ,La ce ne foloseşte să postim` -zic ei-,dacă Tu nu vezi? ,La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?` -,Pentrucă, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre, şi asupriţi pe simbriaşii voştri.

Isaia 58:4 — Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.

Isaia 58:5 — Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?

Isaia 58:6 — Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug;

Isaia 58:7 — împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere -l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

Isaia 58:8 — Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.

Isaia 58:9 — Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ,Iată-Mă!` Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,

Isaia 58:10 — dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunerecul tău va fi ca ziua nămeaza mare!

Isaia 58:11 — Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

Isaia 58:12 — Ai tăi vor zidi iarăş pe dărîmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ,Dregător de spărturi`, ,Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.`

Isaia 58:13 — Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfîntă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu -L, şi dacă -l vei cinsti, neurmînd căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededîndu-te la flecării,

Isaia 58:14 — atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.``

Isaia 55:1 — ,,Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n'are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!

Isaia 55:2 — De ce cîntăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi cîştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar, şi veţi mînca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.

Isaia 55:3 — Luaţi aminte, şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi: căci Eu voi încheia cu voi un legămînt vecinic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David.

Isaia 55:4 — Iată, l-am pus martor pe lîngă poapore, cap şi stăpînitor al popoarelor.

Isaia 55:5 — Întradevăr, vei chema neamuri, pe cari nu le cunoşti, şi popoare cari nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul, Dumnezeul tău, pentru Sfîntul lui Israel, care te proslăveşte.``

Isaia 55:6 — ,,Căutaţi pe Domnul cîtă vreme se poate găsi; chemaţi -L, cîtă vreme este aproape.

Isaia 55:7 — Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gîndurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertînd.

Isaia 55:8 — ,Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul.

Isaia 55:9 — ,Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre.

Isaia 55:10 — Căci dupăcum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pămîntul şi -l fac să rodească şi să odrăslească, pentruca să dea sămînţă sămănătorului şi pîne celui ce mănîncă,

Isaia 55:11 — tot aşa şi Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.

Isaia 55:12 — Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din cîmpie vor bate din palme.

Isaia 55:13 — În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn vecinic, nepieritor.``

Isaia 53:1 — Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

Isaia 53:2 — El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr'un pămînt uscat. N'avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n'avea nimic care să ne placă.

Isaia 53:3 — Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Isaia 53:4 — Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

Isaia 53:5 — Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

Isaia 53:6 — Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Isaia 53:7 — Cînd a fost chinuit şi asuprit, n'a deschis gura deloc, ca un miel pe care -l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n'a deschis gura.

Isaia 53:8 — El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Isaia 53:9 — Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

Isaia 53:10 — Domnul a găsit cu cale să -L zdrobească prin suferinţă... Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

Isaia 53:11 — Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într'o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

Isaia 53:12 — De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentrucă S'a dat pe Sine însuş la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentrucă a purtat păcatele multora şi S'a rugat pentru cei vinovaţi.

Isaia 51:1 — ,,Ascultaţi-Mă, voi, cari umblaţi după neprihănire, cari căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stînca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.

Isaia 51:2 — Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam, şi spre Sara care v'a născut; căci l-am chemat, cînd era numai el singur, l-am binecuvîntat şi înmulţit.

Isaia 51:3 — Tot astfel, Domnul are milă de Sion, şi mîngîie toate dărîmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, şi pămîntul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi mijlocul lui, mulţămiri şi cîntări de laudă.

Isaia 51:4 — Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi Legea, şi voi pune Legea Mea lumină popoarelor.

Isaia 51:5 — Neprihănirea Mea este aproape, mîntuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine, şi se vor încrede în braţul Meu.

Isaia 51:6 — Ridicaţi ochii spre cer, şi priviţi în jos pe pămînt! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pămîntul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mîntuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfîrşit.

Isaia 51:7 — Ascultaţi-Mă, voi cari cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor.

Isaia 51:8 — Căci îi va mînca molia ca pe o haină, şi -i va roade vermele cum roade lîna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, şi mîntuirea Mea se va întinde din veac în veac.``

Isaia 51:9 — Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n'ai doborît Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul?

Isaia 51:10 — Nu eşti Tu acela, care ai uscat marea, apele adîncului celui mare, şi ai croit în adîncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?

Isaia 51:11 — Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cîntări de biruinţă, şi o bucurie vecinică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.

Isaia 51:12 — Eu, Eu vă mîngîi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,

Isaia 51:13 — şi să uiţi pe Domnul, care te -a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pămîntul? Dece să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mîniei asupritorului, cînd umblă să te nimicească? Unde este mînia asupritorului?

Isaia 51:14 — În curînd cel încovoiat supt fiare va fi deslegat; nu va muri în groapă, şi nu va duce lipsă de pîne.

Isaia 51:15 — Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care stîrnesc marea şi fac să -i urle valurile, şi al cărui Nume este Domnul oştirilor.

Isaia 51:16 — Eu pun cuvintele Mele în gura ta, şi te acopăr cu umbra mînii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pămînt nou, şi să zic Sionului: ,Tu eşti poporul Meu!`

Isaia 51:17 — Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te, Ierusalime, care ai băut din mîna Domnului potirul mîniei Lui, care ai băut, ai sorbit pînă în fund potirul ameţelii!

Isaia 51:18 — Căci nu este nici unul, care să -l călăuzească, din toţi copiii pe cari i -a născut, nu este niciunul, care să -l ia de mînă din toţi copiii pe cari i -a crescut.

Isaia 51:19 — Amîndouă aceste lucruri ţi s'au întîmplat: -dar cine te va plînge? -pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. -,Cum să te mîngîi eu?`

Isaia 51:20 — Fiii tăi, leşinaţi, zăceau în toate colţurile uliţelor, ca cerbul într'un laţ, plini de mînia Domnului, şi de mustrarea Dumnezeului tău.

Isaia 51:21 — Deaceea, nenorocitule, beat ce eşti, dar nu de vin, ascultă:

Isaia 51:22 — ,Aşa vorbeşte Domnul tău, Domnul, Dumnezeul tău, care apără pe poporul Lui: ,Iatăcă îţi iau din mînă potirul ameţelii, potirul mîniei Mele, că să nu mai bei din el!

Isaia 51:23 — Şi îl voi pune în mîna asupritorilor tăi, cari îţi ziceau: ,Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!`` Îţi făceai atunci spinarea ca un pămînt, şi ca o uliţă pentru trecători.

Isaia 49:1 — ,,Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M'a chemat din sînul mamei şi M'a numit dela ieşirea din pîntecele mamei.

Isaia 49:2 — Mi -a făcut gura ca o sabie ascuţită, M'a acoperit cu umbra mînii Lui; şi M'a făcut o săgeată ascuţită, M'a ascuns în tolba Lui cu săgeţi,

Isaia 49:3 — şi Mi -a zis: ,Israele, Tu eşti Robul Meu, în care Mă voi slăvi.`

Isaia 49:4 — Şi Eu Mă gîndeam: ,Degeaba am muncit, în zădar şi fără folos Mi-am istovit puterea.` Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.

Isaia 49:5 — Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M'a întocmit din pîntecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sînt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea.

Isaia 49:6 — El zice: ,Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginile pămîntului.

Isaia 49:7 — Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfîntul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urît de popor, către Robul celor puternici: ,Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voivozii se vor arunca la pămînt şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfîntului lui Israel, care Te -a ales.``

Isaia 49:8 — ,,Aşa vorbeşte mai departe Domnul: ,La vremea îndurării Te voi asculta, şi în ziua mîntuirii Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legămînt cu poporul, să ridici ţara, şi să împarţi moştenirile pustiite;

Isaia 49:9 — să spui prinşilor de război: ,Ieşiţi!` şi celor ce sînt în întunerec: ,Arătaţi-vă.` Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele.

Isaia 49:10 — Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu -i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi -i va duce la izvoare de ape.

Isaia 49:11 — Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi bine croite.

Isaia 49:12 — Iată -i că vin de departe, unii dela miază noapte şi dela apus, iar alţii din ţara Sinim.

Isaia 49:13 — Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pămîntule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui.``

Isaia 49:14 — Sionul zicea: ,,M'a părăsit Domnul, şi m'a uitat Domnul!``

Isaia 49:15 — Poate o femeie să uite copilul pe care -l alăptează, şi să n'aibă milă de rodul pîntecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuş Eu nu te voi uita cu niciun chip:

Isaia 49:16 — Iată că te-am săpat pe mînile Mele, şi zidurile tale sînt totdeauna înaintea ochilor Mei!

Isaia 49:17 — Fiii tăi aleargă; dar ceice te dărîmaseră şi te pustiiseră vor ieşi din mijlocul tău.

Isaia 49:18 — Ridică-ţi ochii de jur împrejur, şi priveşte: toţi aceştia se strîng, vin la tine.`` ,,Pe viaţa Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toţi aceştia ca şi cu o podoabă, şi te vei încinge cu ei ca o mireasă.

Isaia 49:19 — Căci locurile tale pustiite şi pustii, ţara ta nimicită, vor fi strîmte pentru locuitorii tăi; şi ceice voiau să te mănînce se vor depărta.

Isaia 49:20 — Fiii aceştia, de cari ai fost lipsit, vor spune mereu la urechile tale: ,Locul este prea strîmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez.`

Isaia 49:21 — Şi vei zice în inima ta: ,Cine mi i -a născut? Căci eram fără copii, şi stearpă; eram roabă, izgonită: cine i -a crescut? Rămăsesem singură: unde erau aceştia?`

Isaia 49:22 — De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată, voi face neamurilor semn cu mîna, şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor, şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.

Isaia 49:23 — Te vor hrăni împăraţi, şi împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la pămînt înaintea ta, şi vor linge ţărîna de pe picioarele tale, ca să ştii că Eu sînt Domnul, şi că ceice nădăjduiesc în Mine nu vor fi daţi de ruşine.``

Isaia 49:24 — ,,Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare? -

Isaia 49:25 — ,Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi, şi voi scăpa pe fiii tăi.

Isaia 49:26 — Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănînce carnea, şi se vor îmbăta ca de must de însuş sîngele lor. Şi va şti orice făptură, că Eu sînt Domnul, Mîntuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.``

Isaia 44:1 — ,,Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!``

Isaia 44:2 — Aşa vorbeşte Domnul, care te -a făcut şi întocmit, şi care dela naşterea ta este sprijinul tău: ,,Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu, pe care l-am ales.

Isaia 44:3 — Căci voi turna ape peste pămîntul însetat şi rîuri pe pămîntul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămînţa ta, şi binecuvîntarea Mea peste odraslele tale,

Isaia 44:4 — şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lîngă pîraiele de apă.

Isaia 44:5 — Unul va zice: ,Eu sînt al Domnului!` Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mîna lui: ,Al Domnului sînt!` Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.``

Isaia 44:6 — ,,Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ,Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.

Isaia 44:7 — Cine a făcut proorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de cînd am făcut pe oameni din vremile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întîmple!

Isaia 44:8 — Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sînteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stîncă, nu cunosc alta!

Isaia 44:9 — Ceice fac idoli, toţi sînt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n'au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămînă de ruşine.

Isaia 44:10 — Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu, sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el?

Isaia 44:11 — Iată, toţi închinătorii lor vor rămînea de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu sînt decît oameni; să se strîngă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine.

Isaia 44:12 — Ferarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi -i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar dacă -i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri.

Isaia 44:13 — Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rîndea, şi -i înseamnă mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într'o casă.

Isaia 44:14 — Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe cari şi -i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească.

Isaia 44:15 — Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pîne, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol, şi îngenunche înaintea lui!

Isaia 44:16 — O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură, şi se satură; se şi încălzeşte, şi zice: ,Ha! ha!` m'am încălzit, simt focul!``

Isaia 44:17 — Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl cheamă, şi strigă: ,,Mîntuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!``

Isaia 44:18 — Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s'au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă.

Isaia 44:19 — Niciunul nu intră în sine însuş, şi n'are nici minte, nici pricepere să-şi zică: ,,Am ars o parte din el în foc, am copt pîne pe cărbuni, am fript carne şi am mîncat -o: şi să fac din cealaltă parte o scîrbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?``

Isaia 44:20 — El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mîntuiască sufletul, şi să nu zică: ,,N-am oare o minciună în mînă?``

Isaia 44:21 — Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita!

Isaia 44:22 — Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.``

Isaia 44:23 — Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adîncimi ale pămîntului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi -a arătat slava în Israel.

Isaia 44:24 — Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Celce te -a întocmit din pîntecele mamei tale: ,,Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pămîntul. Cine era cu Mine?

Isaia 44:25 — Eu zădărnicesc semnele proorocilor mincinoşi, şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi, şi le prefac ştiinţa în nebunie.

Isaia 44:26 — Dar întăresc cuvîntul robului Meu, şi împlinesc ce proorocesc trimeşii Mei; Eu zic despre Ierusalim: ,Va fi locuit,` şi despre cetăţile lui Iuda: ,Vor fi zidite iarăş, şi le voi ridica dărîmăturile.`

Isaia 44:27 — Eu zic adîncului: ,Usucă-te, şi îţi voi seca rîurile.`

Isaia 44:28 — Eu zic despre Cir: ,El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: ,Să fie zidit iarăş!` Şi despre Templu: ,Să i se pună temeliile!``

Isaia 42:1 — ,,Iată Robul Meu, pe care -L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.

Isaia 42:2 — El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul, şi nu -l va face să se audă pe uliţe.

Isaia 42:3 — Trestia frîntă n'o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu -l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.

Isaia 42:4 — El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, pînă va aşeza dreptatea pe pămînt; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.``

Isaia 42:5 — Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le -a întins, care a întins pămîntul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce -l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el.

Isaia 42:6 — ,,Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mîntuire, şi Te voi lua de mînă, Te voi păzi şi Te voi pune ca legămînt al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,

Isaia 42:7 — să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi, şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întunerec.

Isaia 42:8 — Eu sînt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n'o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.``

Isaia 42:9 — ,,Iată că cele dintîi lucruri s'au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întîmple.

Isaia 42:10 — Cîntaţi Domnului o cîntare nouă, cîntaţi laudele Lui pînă la marginile pămîntului, voi cari mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor!

Isaia 42:11 — Pustia şi cetăţile ei să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar, să-şi înalţe glasul! Locuitorii stîncilor să sară de veselie: să strige de bucurie din vîrful munţilor!

Isaia 42:12 — Să dea slavă Domnului, şi să vestească laudele Lui în ostroave!``

Isaia 42:13 — Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stîrneşte rîvna ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi. -

Isaia 42:14 — ,,Am tăcut multă vreme-,zice Domnul, -am tăcut, şi M'am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gîfăi şi voi răsufla.

Isaia 42:15 — Voi pustii munţi şi dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface rîurile în ostroave, şi iazurile le voi usca.

Isaia 42:16 — Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunerecul în lumină, înaintea lor, şi locurile strîmbe în locuri netede: iată ce voi face, şi nu -i voi părăsi.

Isaia 42:17 — Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi şi zic idolilor turnaţi: ,Voi sînteţi dumnezeii noştri!`

Isaia 42:18 — ,Ascultaţi, surzilor, priviţi şi vedeţi, orbilor!`

Isaia 42:19 — Cine este orb, dacă nu robul Meu şi surd ca solul Meu, pe care îl trimet? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu, şi orb ca robul Domnului?

Isaia 42:20 — Ai văzut multe, dar n'ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n'ai auzit:

Isaia 42:21 — Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată.

Isaia 42:22 — Şi totuş poporul acesta este un popor prădat şi jăfuit! Toţi zac înlănţuiţi în peşteri, şi înfundaţi în temniţe. Sînt lăsaţi de pradă, şi nimeni nu -i scapă! Jăfuiţi, şi nimeni nu zice: ,Dă înapoi!`

Isaia 42:23 — Cine dintre voi, însă, pleacă urechea la aceste lucruri? Cine vrea să ia aminte la ele şi să asculte pe viitor?

Isaia 42:24 — Cine a dat pe Iacov pradă jafului, şi pe Israel în mînile jăfuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva căruia am păcătuit? Ei n'au voit să umble pe căile Lui, şi n'au ascultat Legea Lui.

Isaia 42:25 — De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mîniei Lui, şi grozăviile războiului: războiul l -a aprins din toate părţile şi n'a înţeles; l -a ars, şi n'a luat seama.``

Isaia 40:1 — ,,Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.

Isaia 40:2 — ,Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi -i că robia lui s'a sfîrşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui.

Isaia 40:3 — Un glas strigă: ,,Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!

Isaia 40:4 — Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în cîmpii, şi strîmtorile în vîlcele!

Isaia 40:5 — Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.

Isaia 40:6 — Un glas zice: ,Strigă!` -Şi eu am răspuns: ,Ce să strig?` -,Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe cîmp.

Isaia 40:7 — Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.`` -În adevăr, poporul este ca iarba:

Isaia 40:8 — iarba se usucă, floarea cade; dar cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac.

Isaia 40:9 — Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: ,Iată Dumnezeul vostru!

Isaia 40:10 — Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui.

Isaia 40:11 — El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blînd oile cari alăptează.``

Isaia 40:12 — ,,Cine a măsurat apele cu mîna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, şi a strîns ţărîna pămîntului într'o treime de măsură? Cine a cîntărit munţii cu cîntarul, şi dealurile cu cumpăna?

Isaia 40:13 — Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L -a luminat cu sfaturile lui?

Isaia 40:14 — Cu cine S'a sfătuit El, ca să ia învăţătură! Cine L -a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L -a învăţat înţelepciunea, şi I -a făcut cunoscut calea priceperii!

Isaia 40:15 — Iată, neamurile sînt ca o picătură de apă din vadră, sînt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.

Isaia 40:16 — Libanul n'ajunge pentru foc, şi dobitoacele lui n'ajung pentru arderea de tot.

Isaia 40:17 — Toate neamurile sînt ca o nimica înaintea Lui, nu sînt decît nimicnicie şi deşertăciune.

Isaia 40:18 — Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?

Isaia 40:19 — Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur, şi -i toarnă lănţişoare de argint.

Isaia 40:20 — Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine.

Isaia 40:21 — ,,Nu ştiţi? N'aţi auzit? Nu vi s'a făcut cunoscut de la început? Nu v'aţi gîndit niciodată la întemeierea pămîntului?``

Isaia 40:22 — El şade deasupra cercului pămîntului, şi locuitorii lui sînt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă supţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.

Isaia 40:23 — El preface într'o nimica pe voivozi, şi face o nimica din judecătorii pămîntului.

Isaia 40:24 — De abia sînt sădiţi, deabia sînt sămănaţi, de abia li s'a înrădăcinat tulpina în pămînt: şi El suflă peste ei, de se usucă, şi un vîrtej îi ia ca pe nişte paie.

Isaia 40:25 — ,,Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?`` zice Cel Sfînt.

Isaia 40:26 — ,,Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.``

Isaia 40:27 — ,,Pentruce zici tu, Iacove, pentruce zici tu, Israele: ,Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?`

Isaia 40:28 — Nu ştii? N'ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.

Isaia 40:29 — El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.

Isaia 40:30 — Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;

Isaia 40:31 — dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.``

Isaia 11:1 — Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.

Isaia 11:2 — Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.

Isaia 11:3 — Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite,

Isaia 11:4 — ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pămîntul cu toiagul cuvîntului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.

Isaia 11:5 — Neprihănirea va fi brîul coapselor Sale, şi credincioşia brîul mijlocului Său.

Isaia 11:6 — Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mîna un copilaş;

Isaia 11:7 — vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mînca paie ca boul,

Isaia 11:8 — pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpîrcii, şi copilul înţărcat va băga mîna în vizunia basilicului.

Isaia 11:9 — Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfînt; căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele cari -l acopăr.

Isaia 11:10 — În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.

Isaia 11:11 — În acelaş timp, Domnul Îşi va întinde mîna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat, şi în ostroavele mării.

Isaia 11:12 — El va înălţa un steag pentru neamuri, va strînge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pămîntului.

Isaia 11:13 — Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim,

Isaia 11:14 — ci vor sbura pe umărul Filistenilor la apus, şi vor jăfui împreună pe fiii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mînilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi.

Isaia 11:15 — Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mîna asupra Rîului în mînia Lui, îl va împărţi în şapte pîraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi.

Isaia 11:16 — Şi va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său, care va mai rămînea în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua cînd a ieşit din ţara Egiptului.

Isaia 9:1 — Totuş întunerecul nu va împărăţi vecinic pe pămîntul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lîngă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor.

Isaia 9:2 — Poporul, care umbla în întunerec, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.

Isaia 9:3 — Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii.

Isaia 9:4 — Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care -i lovea spinarea, nuiaua celui ce -l asuprea, le-ai sfărîmat, ca în ziua lui Madian.

Isaia 9:5 — Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşala luptei, şi orice haină de război tăvălită în sînge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.

Isaia 9:6 — Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.

Isaia 9:7 — El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi'n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.

Isaia 9:8 — Domnul trimete un cuvînt împotriva lui Iacov: cuvînt care cade asupra lui Israel.

Isaia 9:9 — Tot poporul va avea cunoştinţă de el, Efraim şi locuitorii Samariei, cari spun cu mîndrie şi îngîmfare:

Isaia 9:10 — ,,Au căzut nişte cărămizi, dar vom zidi cu pietre cioplite, au fost tăiaţi nişte smochini din Egipt, dar îi vom înlocui cu cedri.``

Isaia 9:11 — De aceea Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin, şi va stîrni pe vrăjmaşii lor:

Isaia 9:12 — pe Sirieni de la răsărit, pe Filisteni de la apus; şi vor mînca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.

Isaia 9:13 — Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce -l loveşte, şi nu caută pe Domnul oştirilor.

Isaia 9:14 — Deaceea Domnul va smulge din Israel capul şi coada, ramura de finic şi trestia, într'o singură zi.

Isaia 9:15 — (Bătrînul şi dregătorul sînt capul, şi proorocul, care învaţă pe oameni minciuni, este coada.)

Isaia 9:16 — Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sînt pierduţi.

Isaia 9:17 — De aceea nici Domnul n'ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii şi văduvele lor, căci toţi sînt nişte nelegiuiţi şi nişte răi, şi toate gurile lor spun mişelii. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.

Isaia 9:18 — Căci răutatea arde ca un foc, care mănîncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stîlpi de fum.

Isaia 9:19 — De mînia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său,

Isaia 9:20 — fiecare jăfuieşte în dreapta, şi rămîne flămînd, mănîncă în stînga, şi nu se satură. La urmă îşi mănîncă fiecare carnea braţului său:

Isaia 9:21 — Manase mănîncă pe Efraim, Efraim pe Manase, şi amîndoi împreună pe Iuda. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este tot întinsă.

Isaia 7:1 — S'a întîmplat, pe vremea lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, că Reţin, împăratul Siriei, s'a suit cu Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, împotriva Ierusalimului, ca să -l bată; dar n'a putut să -l bată.

Isaia 7:2 — Cînd au venit şi au spus casei lui David: ,,Sirienii au tăbărît în Efraim!`` a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure cînd bate vîntul.

Isaia 7:3 — Atunci Domnul a zis lui Isaia: ,,Ieşi înaintea lui Ahaz, tu şi fiul tău Şear-Iaşub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul nălbitorului,

Isaia 7:4 — şi spune -i: ,Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic, şi să nu ţi se moaie inima, din pricina acestor două cozi de tăciuni cari fumegă: din pricina mîniei lui Reţin şi a Siriei, şi din pricina fiului lui Remalia!

Isaia 7:5 — Nu te teme că Siria gîndeşte rău împotriva ta, şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic:

Isaia 7:6 — ,Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s'o spargem, şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.``

Isaia 7:7 — Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Aşa ceva nu se va întîmpla şi nu va avea loc.

Isaia 7:8 — Căci Damascul va fi capitala Siriei, şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şase zeci şi cinci de ani, Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor.

Isaia 7:9 — Samaria va fi capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.``

Isaia 7:10 — Domnul a vorbit din nou lui Ahaz, şi i -a zis:

Isaia 7:11 — ,,Cere un semn dela Domnul, Dumnezeul tău; cere -l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.``

Isaia 7:12 — Ahaz a răspuns. ,,Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.``

Isaia 7:13 — Isaia a zis atunci: ,,Ascultaţi totuş, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu?

Isaia 7:14 — De aceea Domnul însuş vă va da un semn: Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi -i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

Isaia 7:15 — El va mînca smîntînă şi miere, pînă va şti să lepede răul şi să aleagă binele.

Isaia 7:16 — Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul, şi să aleagă binele, ţara de ai cărei doi împăraţi te temi tu, va fi pustiită.``

Isaia 7:17 — ,,Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa tatălui tău, zile cum n'au mai fost niciodată, din ziua cînd s'a despărţit Efraim de Iuda (adică pe împăratul Asiriei).

Isaia 7:18 — În ziua aceea, Domnul va şuiera muştelor, dela capătul rîurilor Egiptului, şi albinelor din ţara Asiriei;

Isaia 7:19 — ele vor veni, şi se vor aşeza toate în vîlcelele pustii, şi în crăpăturile stîncilor, pe toate stufişurile, şi pe toate imaşurile.

Isaia 7:20 — În ziua aceea, Domnul va rade, cu un brici luat cu chirie de dincolo de Rîu, şi anume cu împăratul Asiriei, capul şi părul de pe picioare; ba va rade chiar şi barba.

Isaia 7:21 — În ziua aceea, fiecare va hrăni numai o juncă şi două oi,

Isaia 7:22 — şi vor da un aşa belşug de lapte în cît vor mînca smîntînă; căci cu smîntînă şi cu miere se vor hrăni toţi ceice vor rămînea în ţară.

Isaia 7:23 — În ziua aceea, orice loc care va avea o mie de butuci de viţă, preţuind o mie de sicli de argint, va fi lăsat pradă mărăcinilor şi spinilor:

Isaia 7:24 — vor intra acolo cu săgeţi şi cu arcul, căci toată ţara nu va fi decît mărăcini şi spini.

Isaia 7:25 — Şi toţi munţii lucraţi cu cazmaua acum, nu vor mai fi cutreieraţi, de frica mărăcinilor şi a spinilor; vor da drumul boilor în ei, şi le vor bătături oile.

Isaia 6:1 — În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Isaia 6:2 — Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două sburau.

Isaia 6:3 — Strigau unul la altul, şi ziceau: ,,Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui``!

Isaia 6:4 — Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s'a umplut de fum.

Isaia 6:5 — Atunci am zis: ,,Vai de mine! Sînt pierdut, căci sînt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!``

Isaia 6:6 — Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mînă, pe care -l luase cu cleştele de pe altar.

Isaia 6:7 — Mi -a atins gura cu el, şi a zis: ,,Iată, atingîndu-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!``

Isaia 6:8 — Am auzit glasul Domnului, întrebînd: ,,Pe cine să trimet, şi cine va merge pentru Noi?`` Eu am răspuns: ,,Iată-mă, trimete-mă!``

Isaia 6:9 — El a zis atunci: ,,Du-te şi spune poporului acestuia: ,Într'una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într'una veţi vedea, şi nu veţi pricepe!`

Isaia 6:10 — Împetreşte inima acestui popor, fă -l tare de urechi, şi astupă -i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n'audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.``

Isaia 6:11 — Şi eu am întrebat: ,,Pînă cînd, Doamne?`` El a răspuns: ,,Pînă cînd vor rămînea cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; pînă cînd nu va mai fi nimeni în case, şi ţara va fi pustiită de tot;

Isaia 6:12 — pînă va îndepărta Domnul pe oameni, şi ţara va ajunge o mare pustie.

Isaia 6:13 — Şi chiar a zecea parte de va mai rămînea din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rîndul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină, cînd sînt tăiaţi, tot aşa, o sămînţă sfîntă se va naşte iarăş din poporul acesta.``

Isaia 5:1 — Voi cînta Prea Iubitului meu, cîntarea Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o cîmpie foarte mănoasă.

Isaia 5:2 — I -a săpat pămîntul, l -a curăţit de pietre, şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să -I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.

Isaia 5:3 — ,,Acum dar, -zice Domnul-locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!

Isaia 5:4 — Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentruce a făcut ea struguri sălbatici, cînd Eu mă aşteptam să facă struguri buni?

Isaia 5:5 — Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;

Isaia 5:6 — o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea.``

Înapoi la toate temele biblice