Referințe biblice
- Proverbe 26:13
- Marcu 16:17-18
- 1 Corinteni 13:1-13
- 1 Ioan 2:16
- 1 Corinteni 12:30
- Romani 6:23
- Leviticul 11:1-47
- Geneza 3:1-24
- 1 Corinteni 14:1-40
- Faptele Apostolilor 10:43
- Faptele Apostolilor 2:17
- Ioan 1:12
- Ezechiel 18:4
- Proverbe 16:4
- 2 Samuel 24:24
- Faptele Apostolilor 16:17
- Faptele Apostolilor 2:4
- Faptele Apostolilor 2:1
- Faptele Apostolilor 2:1-47
- Ioan 3:16
- Isaia 28:11-13
- Ioan 3:16-17
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Proverbe 26:13 — Leneşul zice: ,,Afară este un leu, pe uliţe este un leu!
Marcu 16:17 — Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;
Marcu 16:18 — vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu -i va vătăma; îşi vor pune mînile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.``
1 Corinteni 13:1 — Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n'aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.
1 Corinteni 13:2 — Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n'aş avea dragoste, nu sînt nimic.
1 Corinteni 13:3 — Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n'aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
1 Corinteni 13:4 — Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
1 Corinteni 13:5 — nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,
1 Corinteni 13:6 — nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
1 Corinteni 13:7 — acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
1 Corinteni 13:8 — Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit.
1 Corinteni 13:9 — Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;
1 Corinteni 13:10 — dar cînd va veni ce este desăvîrşit, acest ,,în parte`` se va sfîrşi.
1 Corinteni 13:11 — Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m'am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
1 Corinteni 13:12 — Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
1 Corinteni 13:13 — Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
1 Ioan 2:16 — Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume.
1 Corinteni 12:30 — Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?
Romani 6:23 — Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.
Levitic 11:1 — Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi le -a zis:
Levitic 11:2 — ,,Vorbiţi copiilor lui Israel, şi spuneţi-le: ,Iată dobitoacele pe cari le veţi mînca dintre toate dobitoacele depe pămînt.
Levitic 11:3 — Să mîncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă.
Levitic 11:4 — Dar să nu mîncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai unghia despicată. Astfel, să nu mîncaţi cămila, care rumegă, dar n'are unghia despicată: s'o priviţi ca necurată.
Levitic 11:5 — Să nu mîncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca necurat.
Levitic 11:6 — Să nu mîncaţi iepurele, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca necurat.
Levitic 11:7 — Să nu mîncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să -l priviţi ca necurat.
Levitic 11:8 — Să nu mîncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le priviţi ca necurate.
Levitic 11:9 — Iată vieţuitoarele, pe cari să le mîncaţi dintre toate cele ce sînt în ape. Să mîncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi, şi cari sînt în ape, fie în mări, fie în rîuri.
Levitic 11:10 — Dar să priviţi ca o urîciune pe toate cele ce n'au aripi şi solzi, din tot ce mişună în ape şi tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în rîuri.
Levitic 11:11 — Să le priviţi ca o urîciune, să nu mîncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urîciune.
Levitic 11:12 — Să priviţi ca o urîciune pe toate cele cari n'au aripi şi solzi în ape.
Levitic 11:13 — Iată dintre păsări, cele pe cari le veţi privi ca o urîciune, şi din cari să nu mîncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;
Levitic 11:14 — şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui;
Levitic 11:15 — corbul şi toate soiurile lui;
Levitic 11:16 — struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui;
Levitic 11:17 — huhurezul, heretele şi cocostîrcul;
Levitic 11:18 — lebăda, pelicanul şi corbul de mare;
Levitic 11:19 — barza, bîtlanul, şi ce este din neamul lui, pupăza şi liliacul.
Levitic 11:20 — Să priviţi ca o urîciune orice tîrîtoare care sboară şi umblă pe patru picioare.
Levitic 11:21 — Dar, dintre toate tîrîtoarele cari sboară şi umblă pe patru picioare, să mîncaţi pe cele ce au fluerul picioarelor dinapoi mai lung, ca să poată sări pe pămînt.
Levitic 11:22 — Iată pe cari să le mîncaţi: lăcusta, lăcusta solam, lăcusta hargol şi lăcusta hagab, după soiurile lor.
Levitic 11:23 — Pe toate celelalte tîrîtoare cari sboară şi cari au patru picioare să le priviţi ca o urîciune.
Levitic 11:24 — Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara,
Levitic 11:25 — şi oricine va purta trupurile lor moarte, să-şi spele hainele, şi va fi necurat pînă seara.
Levitic 11:26 — Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n'are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.
Levitic 11:27 — Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare, cari umblă pe labele lor: ori cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara;
Levitic 11:28 — şi ori cine le va purta trupurile moarte, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara. Să le priviţi ca necurate.
Levitic 11:29 — Iată, din vietăţile cari se tîrăsc pe pămînt, cele pe cari le veţi privi ca necurate: cîrtiţa, şoarecele şi şopîrla, după soiurile lor;
Levitic 11:30 — ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul.
Levitic 11:31 — Să le priviţi ca necurate dintre toate tîrîtoarele: oricine se va atinge de ele moarte, va fi necurat pînă seara.
Levitic 11:32 — Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus în apă, şi va rămînea necurat pînă seara; după aceea va fi curat.
Levitic 11:33 — Tot ce se va găsi într'un vas de pămînt în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte, va fi necurat, şi veţi sparge vasul.
Levitic 11:34 — Orice lucru de mîncare, pe care va cădea ceva din apa aceasta, va fi necurat; şi orice băutură care se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată.
Levitic 11:35 — Orice lucru, pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărîme: vor fi necurate, şi le veţi privi ca necurate.
Levitic 11:36 — Numai izvoarele şi fîntînile, cari alcătuiesc grămezi de ape, vor rămînea curate; dar cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat.
Levitic 11:37 — Dacă se întîmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămînţă care trebuie sămănată, ea va rămînea curată.
Levitic 11:38 — Dar dacă se pusese apă pe sămînţă, şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.
Levitic 11:39 — Dacă moare una din vitele cari vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort, va fi necurat pînă seara;
Levitic 11:40 — cine va mînca din trupul ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara; şi cine va purta trupul ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara.
Levitic 11:41 — Pe orice tîrîtoare care se tîrăşte pe pămînt, s'o priviţi ca necurată; să nu se mănînce.
Levitic 11:42 — Din toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, din toate cele ce se tîrăsc pe pîntece, să nu mîncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare; ci să le priviţi ca o urîciune.
Levitic 11:43 — Să nu vă faceţi urîcioşi prin toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele.
Levitic 11:44 — Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc pe pămînt.
Levitic 11:45 — Căci Eu sînt Domnul, care v'am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sînt sfînt.
Levitic 11:46 — Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele cari se mişcă în ape, şi toate vietăţile cari se tîrăsc pe pămînt,
Levitic 11:47 — ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănîncă şi dobitocul care nu se mănîncă.``
Geneza 3:1 — Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe cari le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ,,Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?``
Geneza 3:2 — Femeia a răspuns şarpelui: ,,Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.``
Geneza 3:3 — Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ,,Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.``
Geneza 3:4 — Atunci şarpele a zis femeii: ,,Hotărît, că nu veţi muri:
Geneza 3:5 — dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul``.
Geneza 3:6 — Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.
Geneza 3:7 — Atunci li s'au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
Geneza 3:8 — Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s'au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
Geneza 3:9 — Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i -a zis: ,,Unde eşti?``
Geneza 3:10 — El a răspuns: ,,Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi -a fost frică, pentrucă eram gol, şi m'am ascuns.``
Geneza 3:11 — Şi Domnul Dumnezeu a zis: ,,Cine ţi -a spus că eşti gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănînci?``
Geneza 3:12 — Omul a răspuns: ,,Femeia pe care mi-ai dat -o ca să fie lîngă mine, ea mi -a dat din pom şi am mîncat.``
Geneza 3:13 — Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ,,Ce ai făcut?`` Femeia a răspuns: ,,Şarpele m'a amăgit, şi am mîncat din pom.``
Geneza 3:14 — Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: ,,Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă.
Geneza 3:15 — Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.``
Geneza 3:16 — Femeii i -a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.``
Geneza 3:17 — Omului i -a zis: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mîncat din pomul despre care îţi poruncisem: ,Să nu mănînci deloc din el,` blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
Geneza 3:18 — spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe cîmp.
Geneza 3:19 — În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pînea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.``
Geneza 3:20 — Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.
Geneza 3:21 — Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i -a îmbrăcat cu ele.
Geneza 3:22 — Domnul Dumnezeu a zis: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să -l împedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mîna, să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el, şi să trăiască în veci.``
Geneza 3:23 — Deaceea Domnul Dumnezeu l -a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat.
Geneza 3:24 — Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, cari să învîrtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.
1 Corinteni 14:1 — Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi.
1 Corinteni 14:2 — În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu -l înţelege, şi, cu duhul, el spune taine.
1 Corinteni 14:3 — Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mîngîiere.
1 Corinteni 14:4 — Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuş; dar cine prooroceşte, zideşte sufleteşte Biserica.
1 Corinteni 14:5 — Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să proorociţi. Cine prooroceşte, este mai mare decît cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă tîlmăceşte aceste limbi, pentruca să capete Biserica zidire sufletească.
1 Corinteni 14:6 — În adevăr, fraţilor, de ce folos v'aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi, şi dacă cuvîntul meu nu v'ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici proorocie, nici învăţătură?
1 Corinteni 14:7 — Chiar şi lucrurile neînsufleţite, cari dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cîntă cu fluierul sau cu alăuta?
1 Corinteni 14:8 — Şi dacă trîmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?
1 Corinteni 14:9 — Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vînt.
1 Corinteni 14:10 — Sînt multe feluri de limbi în lume, totuş niciuna din ele nu este fără sunete înţelese.
1 Corinteni 14:11 — Dar dacă nu cunosc înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce vorbeşte, va fi un străin pentru mine.
1 Corinteni 14:12 — Tot aşa şi voi, fiindcă rîvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.
1 Corinteni 14:13 — De aceea, cine vorbeşte în altă limbă, să se roage să aibă şi darul s'o tălmăcească.
1 Corinteni 14:14 — Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.
1 Corinteni 14:15 — Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta şi cu mintea.
1 Corinteni 14:16 — Altmintrelea, dacă aduci mulţămiri cu duhul, cum va răspunde ,,Amin`` la mulţămirile, pe cari le aduci tu, cel lipsit de daruri, cînd el nu ştie ce spui?
1 Corinteni 14:17 — Negreşit, tu mulţămeşti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămîne zidit sufleteşte.
1 Corinteni 14:18 — Mulţămesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decît voi toţi.
1 Corinteni 14:19 — Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decît să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.
1 Corinteni 14:20 — Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari.
1 Corinteni 14:21 — În Lege este scris: ,,Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.``
1 Corinteni 14:22 — Prin urmare, limbile sînt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Proorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.
1 Corinteni 14:23 — Deci, dacă s'ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi de cei fără daruri, sau necredincioşi, n'ar zice ei că sînteţi nebuni?
1 Corinteni 14:24 — Dar dacă toţi proorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.
1 Corinteni 14:25 — Tainele inimii lui sînt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pămînt, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.
1 Corinteni 14:26 — Ce este de făcut atunci, fraţilor? Cînd vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cîntare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.
1 Corinteni 14:27 — Dacă sînt unii, cari vorbesc în altă limbă, să vorbească numai cîte doi sau cel mult trei, fiecare la rînd: şi unul să tălmăcească.
1 Corinteni 14:28 — Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuş şi lui Dumnezeu.
1 Corinteni 14:29 — Cît despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.
1 Corinteni 14:30 — Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintîi să tacă.
1 Corinteni 14:31 — Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentruca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.
1 Corinteni 14:32 — Duhurile proorocilor sînt supuse proorocilor;
1 Corinteni 14:33 — căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.
1 Corinteni 14:34 — Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.
1 Corinteni 14:35 — Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.
1 Corinteni 14:36 — Ce? Dela voi a pornit Cuvîntul lui Dumnezeu? Sau numai pînă la voi a ajuns el?
1 Corinteni 14:37 — Dacă crede cineva că este prooroc sau însuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.
1 Corinteni 14:38 — Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!
1 Corinteni 14:39 — Astfel, deci, fraţilor, rîvniţi după proorocire, fără să împedecaţi vorbirea în alte limbi.
1 Corinteni 14:40 — Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rînduială.
Faptele Apostolilor 10:43 — Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.``
Faptele Apostolilor 2:17 — ,,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrînii voştri vor visa visuri!
Ioan 1:12 — Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
Ezechiel 18:4 — Iată că toate sufletele sînt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.
Proverbe 16:4 — Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. -
2 Samuel 24:24 — Dar împăratul a zis lui Aravna: ,,Nu! vreau s'o cumpăr dela tine pe preţ de argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, cari să nu mă coste nimic.`` Şi David a cumpărat aria şi boii cu cinzeci de sicli de argint.
Faptele Apostolilor 16:17 — Roaba aceasta s'a luat după Pavel şi după noi, şi striga: ,,Oamenii aceştia sînt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mîntuirii.``
Faptele Apostolilor 2:4 — Şi toţi s'au umplut de Duh Sfînt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.
Faptele Apostolilor 2:1 — În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc.
Faptele Apostolilor 2:2 — Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
Faptele Apostolilor 2:3 — Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s'au aşezat cîte una pe fiecare din ei.
Faptele Apostolilor 2:5 — Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile cari sînt supt cer.
Faptele Apostolilor 2:6 — Cînd s'a auzit sunetul acela, mulţimea s'a adunat şi a rămas încremenită; pentrucă fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
Faptele Apostolilor 2:7 — Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: ,,Toţi aceştia cari vorbesc, nu sînt Galileeni?
Faptele Apostolilor 2:8 — Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
Faptele Apostolilor 2:9 — Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia,
Faptele Apostolilor 2:10 — Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi,
Faptele Apostolilor 2:11 — Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!``
Faptele Apostolilor 2:12 — Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: ,,Ce vrea să zică aceasta?``
Faptele Apostolilor 2:13 — Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: ,,Sînt plini de must!``
Faptele Apostolilor 2:14 — Atunci Petru s'a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le -a zis: ,,Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei cari locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!
Faptele Apostolilor 2:15 — Oamenii aceştia nu sînt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decît al treilea ceas din zi.
Faptele Apostolilor 2:16 — Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:
Faptele Apostolilor 2:18 — Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.
Faptele Apostolilor 2:19 — Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pămînt, sînge, foc şi un vîrtej de fum;
Faptele Apostolilor 2:20 — soarele se va preface în întunerec, şi luna în sînge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
Faptele Apostolilor 2:21 — Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.``
Faptele Apostolilor 2:22 — Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe cari le -a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
Faptele Apostolilor 2:23 — pe Omul acesta, dat în mînile voastre, după sfatul hotărît şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorît prin mîna celor fărădelege.
Faptele Apostolilor 2:24 — Dar Dumnezeu L -a înviat, deslegîndu -I legăturile morţii, pentrucă nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
Faptele Apostolilor 2:25 — Căci David zice despre El: ,,Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentrucă El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
Faptele Apostolilor 2:26 — De aceea, mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:
Faptele Apostolilor 2:27 — căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.
Faptele Apostolilor 2:28 — Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umplea de bucurie cu starea Ta de faţă.``
Faptele Apostolilor 2:29 — Cît despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormîntul lui este în mijlocul nostru pînă în ziua de azi.
Faptele Apostolilor 2:30 — Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurămînt că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
Faptele Apostolilor 2:31 — despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, cînd a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.
Faptele Apostolilor 2:32 — Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi sîntem martori ai lui.
Faptele Apostolilor 2:33 — Şi acum, odată ce S'a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit dela Tatăl făgăduinţa Duhului Sfînt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
Faptele Apostolilor 2:34 — Căci David nu s'a suit în ceruri, ci el singur zice: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea,
Faptele Apostolilor 2:35 — pînăce voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`
Faptele Apostolilor 2:36 — Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.``
Faptele Apostolilor 2:37 — După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ,,Fraţilor, ce să facem?``
Faptele Apostolilor 2:38 — ,,Pocăiţi-vă``, le -a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh.
Faptele Apostolilor 2:39 — Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sînt departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.``
Faptele Apostolilor 2:40 — Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: ,,Mîntuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.``
Faptele Apostolilor 2:41 — Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s'au adaus aproape trei mii de suflete.
Faptele Apostolilor 2:42 — Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frîngerea pînii, şi în rugăciuni.
Faptele Apostolilor 2:43 — Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
Faptele Apostolilor 2:44 — Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte.
Faptele Apostolilor 2:45 — Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
Faptele Apostolilor 2:46 — Toţi împreună erau nelipsiţi dela Templu în fiecare zi, frîngeau pînea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.
Faptele Apostolilor 2:47 — Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mîntuiţi.
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Isaia 28:11 — Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bîlbăitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.
Isaia 28:12 — El îi zicea: ,,Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!`` Dar ei n'au vrut să asculte,
Isaia 28:13 — şi pentru ei cuvîntul Domnului va fi: ,,Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo``, ca mergînd, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi.
Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.