Referințe biblice
- Luca 19:27
- Ioan 16:2
- 2 Petru 2:12
- Efeseni 6:12
- Apocalipsa 14:12
- 2 Timotei 4:7
- Iosua 1:4
- 2 Corinteni 2:11
- 1 Corinteni 1:7-8
- Ioan 15:6
- Luca 22:35-39
- Luca 11:21-22
- Luca 4:1-44
- Matei 22:12-14
- Matei 5:43-44
- Zaharia 4:6
- 2 Împărați 25:24
- 1 Împărați 16:18
- Iosua 24:15
- Apocalipsa 1:1-20
- Iuda 1:22-25
- 1 Petru 2:13-24
- Evrei 10:1-39
- Tit 2:1-15
- 2 Timotei 2:12-26
- 2 Timotei 1:1-18
- 1 Tesaloniceni 5:16-25
- 2 Corinteni 10:1-18
- 1 Corinteni 15:10-22
- Romani 14:17-23
- Romani 8:28-39
- Luca 22:1-71
- Matei 26:50-54
- Matei 24:9-15
- Ezechiel 20:12-17
- Isaia 38:1-22
- Proverbe 27:19-24
- Proverbe 24:11-25
- Proverbe 4:1-27
- Psalmul 119:146-165
- Psalmul 119:1-176
- Psalmul 91:1-16
- 2 Cronici 15:1-19
- 2 Împărați 10:1-36
- Deuteronomul 28:25-62
- Deuteronomul 17:1-20
- Deuteronomul 13:1-18
- Exodul 34:7-25
- Geneza 25:18
- Geneza 21:12-19
- Proverbe 6:16-19
- Proverbe 1:10-19
- Psalmul 11:5
- Ioan 3:16-17
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Luca 19:27 — Cît despre vrăjmaşii mei, cari n'au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi -i încoace, şi tăiaţi -i înaintea mea.``
Ioan 16:2 — Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea cînd, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.
2 Petru 2:12 — Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăş stricăciunea lor,
Efeseni 6:12 — Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.
Apocalipsa 14:12 — Aici este răbdarea sfinţilor, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
2 Timotei 4:7 — M'am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
Iosua 1:4 — Ţinutul vostru se va întinde dela pustie şi Liban pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi pînă la marea cea mare, spre apusul soarelui.
2 Corinteni 2:11 — ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un cîştig dela noi; căci nu sîntem în neştiinţă despre planurile lui.
1 Corinteni 1:7 — aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.
1 Corinteni 1:8 — El vă va întări pînă la sfîrşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.
Ioan 15:6 — Dacă nu rămîne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sînt strînse, aruncate în foc, şi ard.
Luca 22:35 — Apoi le -a mai zis: ,,Cînd v'am trimes fără pungă, fără traistă, şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva? ,,De nimic``, I-au răspuns ei.
Luca 22:36 — Şi El le -a zis: ,,Acum, dimpotrivă, cine are o pungă, s'o ia; cine are o traistă, deasemenea s'o ia; şi cine n'are sabie, să-şi vîndă haina, şi să-şi cumpere o sabie.
Luca 22:37 — Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: ,El a fost pus în numărul celor fărădelege.` Şi lucrurile privitoare la Mine, sînt gata să se împlinească.``
Luca 22:38 — ,,Doamne``, I-au zis ei, ,,iată aici două săbii.`` Şi El le -a zis: ,,Destul!``
Luca 22:39 — După ce a ieşit afară, S'a dus, ca de obicei, în muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.
Luca 11:21 — Cînd omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sînt la adăpost.
Luca 11:22 — Dar dacă vine peste el unul mai tare decît el şi -l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.
Luca 4:1 — Isus, plin de Duhul Sfînt, S'a întors dela Iordan, şi a fost dus de Duhul în pustie,
Luca 4:2 — unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N'a mîncat nimic în zilele acelea; şi, după ce au trecut acele zile, a flămînzit.
Luca 4:3 — Diavolul I -a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pîne.``
Luca 4:4 — Isus i -a răspuns: ,,Este scris: Omul nu va trăi numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.``
Luca 4:5 — Diavolul L -a suit pe un munte înalt, i -a arătat într'o clipă, toate împărăţiile pămîntului,
Luca 4:6 — şi I -a zis: ,,Ţie Îţi voi da toată stăpînirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc.
Luca 4:7 — Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.``
Luca 4:8 — Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să -I slujeşti.``
Luca 4:9 — Diavolul L -a dus apoi în Ierusalim, L -a aşezat pe straşina acoperişului Templului, şi I -a zis: ,,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici;``
Luca 4:10 — căci este scris: ,,El va porunci îngerilor Lui să Te păzească;``
Luca 4:11 — şi: ,,Ei Te vor lua pe mîni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.``
Luca 4:12 — Isus i -a răspuns: ,,S'a spus: Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.``
Luca 4:13 — După ce L -a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat dela El, pînă la o vreme.
Luca 4:14 — Isus, plin de puterea Duhului, S'a întors în Galilea, şi I s'a dus vestea în tot ţinutul deprimprejur.
Luca 4:15 — El învăţa pe oameni în sinagogile lor, şi era slăvit de toţi.
Luca 4:16 — A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S'a sculat să citească,
Luca 4:17 — şi I s'a dat cartea proorocului Isaia. Cînd a deschis -o, a dat peste locul unde era scris:
Luca 4:18 — ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M'a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M'a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi,
Luca 4:19 — şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.``
Luca 4:20 — În urmă, a închis cartea, a dat -o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos. Toţi ceice se aflau în sinagogă, aveau privirile pironite spre El.
Luca 4:21 — Atunci a început să le spună: ,,Astăzi s'au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe cari le-aţi auzit.``
Luca 4:22 — Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har, cari ieşiau din gura Lui, şi ziceau: ,,Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?``
Luca 4:23 — Isus le -a zis: ,,Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: ,Doftore, vindecă-te pe tine însuţi`; şi Îmi veţi zice: ,Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.``
Luca 4:24 — ,,Dar``, a adăugat El ,,adevărat vă spun că, niciun prooroc nu este primit bine în patria lui.
Luca 4:25 — Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, cînd a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi cînd a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel;
Luca 4:26 — şi totuş Ilie n'a fost trimes la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.
Luca 4:27 — Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; şi totuş niciunul din ei n'a fost curăţit, afară de Naaman, Sirianul.``
Luca 4:28 — Toţi cei din sinagogă, cînd au auzit aceste lucruri, s'au umplut de mînie.
Luca 4:29 — Şi s'au sculat, L-au scos afară din cetate, şi L-au dus pînă în sprînceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să -L arunce jos în prăpastie.
Luca 4:30 — Dar Isus a trecut prin mijlocul lor, şi a plecat de acolo.
Luca 4:31 — S'a pogorît în Capernaum, cetate din Galilea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului.
Luca 4:32 — Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentrucă vorbea cu putere.
Luca 4:33 — În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, şi care a strigat cu glas tare:
Luca 4:34 — ,,Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfîntul lui Dumnezeu.``
Luca 4:35 — Isus l -a certat, şi i -a zis: ,,Taci, şi ieşi afară din omul acesta!`` Şi dracul, dupăce l -a trîntit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să -i facă vreun rău.
Luca 4:36 — Toţi au fost cuprinşi de spaimă, şi ziceau unii către alţii: Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpînire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!``
Luca 4:37 — Şi I s'a dus vestea în toate împrejurimile.
Luca 4:38 — Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari, şi L-au rugat pentru ea.
Luca 4:39 — El S'a plecat spre ea, a certat frigurile, şi au lăsat -o frigurile. Ea s'a sculat îndată, şi a început să le slujească.
Luca 4:40 — La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei, şi -i vindeca.
Luca 4:41 — Din mulţi ieşeau şi draci, cari strigau şi ziceau: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.`` Dar El îi mustra, şi nu -i lăsa să vorbească, pentrucă ştiau că El este Hristosul.
Luca 4:42 — Cînd s'a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S'a dus într'un loc pustiu. Noroadele au început să -L caute în toate părţile, şi au ajuns pînă la El: voiau să -L oprească să nu plece dela ei.
Luca 4:43 — Dar El le -a zis: ,,Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi; fiindcă pentru aceasta am fost trimes.``
Luca 4:44 — Şi propovăduia în sinagogile Galileii.
Matei 22:12 — ,Prietene,` i -a zis el, ,cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?` Omul acela a amuţit.
Matei 22:13 — Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ,Legaţi -i mînile şi picioarele, şi luaţi -l şi aruncaţi -l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.
Matei 22:14 — Căci mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.``
Matei 5:43 — Aţi auzit că s'a zis: ,,Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.``
Matei 5:44 — Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,
Zaharia 4:6 — Atunci el a luat din nou cuvîntul, şi mi -a zis: ,,Acesta este cuvîntul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: ...Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, -zice Domnul oştirilor! -
2 Imparati 25:24 — Ghedalia le -a jurat, lor şi oamenilor lor, şi le -a zis: ,,Să nu vă temeţi de nimic din partea slujitorilor Haldeilor; rămîneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului, şi veţi duce -o bine.``
1 Imparati 16:18 — Zimri, văzînd că cetatea este luată, a intrat în cetăţuia casei împăratului, şi a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el,
Iosua 24:15 — Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Rîu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cît despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului``.
Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -
Apocalipsa 1:2 — care a mărturisit despre Cuvîntul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut.
Apocalipsa 1:3 — Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!
Apocalipsa 1:4 — Ioan, către cele şapte Biserici, cari sînt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie,
Apocalipsa 1:5 — şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului! A Lui, care ne iubeşte, care ne -a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,
Apocalipsa 1:6 — şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
Apocalipsa 1:7 — Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
Apocalipsa 1:8 — ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul``, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.
Apocalipsa 1:9 — Eu, Ioan, fratele vostru, care sînt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
Apocalipsa 1:10 — În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbiţe.
Apocalipsa 1:11 — care zicea: ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într -o carte, şi trimete -o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.``
Apocalipsa 1:12 — M'am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi cînd m'am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
Apocalipsa 1:13 — Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă pînă la picioare, şi încins la piept cu un brîu de aur.
Apocalipsa 1:14 — Capul şi părul Lui erau albe ca lîna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
Apocalipsa 1:15 — picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
Apocalipsa 1:16 — În mîna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, cînd străluceşte în toată puterea lui.
Apocalipsa 1:17 — Cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi -a pus mîna dreaptă peste mine, şi a zis: ,,Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă,
Apocalipsa 1:18 — Cel viu. Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
Apocalipsa 1:19 — Scrie dar lucrurile, pe cari le-ai văzut, lucrurile cari sînt şi cele cari au să fie după ele.
Apocalipsa 1:20 — Taina celor şapte stele, pe cari le-ai văzut în mîna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sînt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sînt şapte Biserici.
Iuda 1:22 — Mustraţi pe cei ce se despart de voi;
Iuda 1:23 — căutaţi să mîntuiţi pe unii, smulgîndu -i din foc; de alţii iarăş fie-vă milă cu frică, urînd pînă şi cămaşa mînjită de carne.
Iuda 1:24 — Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,
Iuda 1:25 — singurului Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpînire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin
1 Petru 2:13 — Fiţi supuşi oricărei stăpîniri omeneşti, pentru Domnul: atît împăratului, ca înalt stăpînitor,
1 Petru 2:14 — cît şi dregătorilor, ca unii cari sînt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe ceice fac bine.
1 Petru 2:15 — Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcînd ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti.
1 Petru 2:16 — Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu.
1 Petru 2:17 — Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!
1 Petru 2:18 — Slugilor, fiţi supuse stăpînilor voştri cu toată frica, nu numai celorce sînt buni şi blînzi, ci şi celor greu de mulţămit.
1 Petru 2:19 — Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept.
1 Petru 2:20 — În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, cînd aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, cînd aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.
1 Petru 2:21 — Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă , ca să călcaţi pe urmele Lui.
1 Petru 2:22 — El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug".
1 Petru 2:23 — Cînd era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, cînd era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.
1 Petru 2:24 — El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
Evrei 10:1 — În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie.
Evrei 10:2 — Altfel, n'ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n'ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
Evrei 10:3 — Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;
Evrei 10:4 — căci este cu neputinţă ca sîngele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
Evrei 10:5 — De aceea, cînd intră în lume, El zice: ,,Tu n'ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
Evrei 10:6 — n'ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
Evrei 10:7 — Atunci am zis: ,,Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!``
Evrei 10:8 — După ce a zis întîi: ,,Tu n'ai voit şi n'ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat``, (lucruri aduse toate după Lege),
Evrei 10:9 — apoi zice: ,,Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.`` El desfiinţează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua.
Evrei 10:10 — Prin această ,,voie`` am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.
Evrei 10:11 — Şi, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele,
Evrei 10:12 — El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S'a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,
Evrei 10:13 — şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să -I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.
Evrei 10:14 — Căci printr'o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi.
Evrei 10:15 — Lucrul acesta ni -l adevereşte şi Duhul sfînt. Căci, după ce a zis:
Evrei 10:16 — ,,Iată legămîntul pe care -l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor``,
Evrei 10:17 — adaugă: ,,Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.``
Evrei 10:18 — Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
Evrei 10:19 — Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt,
Evrei 10:20 — pe calea cea nouă şi vie, pe care ne -a deschis -o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: -
Evrei 10:21 — şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,
Evrei 10:22 — să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.
Evrei 10:23 — Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
Evrei 10:24 — Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
Evrei 10:25 — Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie.
Evrei 10:26 — Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate,
Evrei 10:27 — ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Evrei 10:28 — Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
Evrei 10:29 — Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
Evrei 10:30 — Căci ştim cine este Cel ce a zis: ,,A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!`` Şi în altă parte: ,,Domnul va judeca pe poporul Său.``
Evrei 10:31 — Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu!
Evrei 10:32 — Aduceţi-vă aminte de zilele dela început, cînd, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
Evrei 10:33 — pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v'aţi făcut părtaşi cu aceia cari aveau aceeaş soartă ca voi.
Evrei 10:34 — În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii cari ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.
Evrei 10:35 — Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
Evrei 10:36 — Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v'a fost făgăduit.
Evrei 10:37 — ,,Încă puţină, foarte puţină vreme``, şi ,,Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.
Evrei 10:38 — Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.``
Evrei 10:39 — Noi însă nu sîntem din aceia cari dau înapoi ca să se peardă, ci din aceia cari au credinţă pentru mîntuirea sufletului.
Tit 2:1 — Tu însă, vorbeşte lucruri cari se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
Tit 2:2 — Spune că cei bătrîni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.
Tit 2:3 — Spune că femeile în vîrstă trebuie să aibă o purtare cuvincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine,
Tit 2:4 — ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţi şi copiii;
Tit 2:5 — să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentruca să nu se vorbească de rău Cuvîntul lui Dumnezeu.
Tit 2:6 — Sfătuieşte de asemenea pe tineri să fie cumpătaţi,
Tit 2:7 — şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,
Tit 2:8 — de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca protivnicul să rămînă de ruşine, şi să nu poată să spună nimic rău de noi.
Tit 2:9 — Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpînilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba,
Tit 2:10 — să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvîrşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru.
Tit 2:11 — Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat,
Tit 2:12 — şi ne învaţă s'o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
Tit 2:13 — aşteptînd fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos.
Tit 2:14 — El S'a dat pe Sine însuş pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de rîvnă pentru fapte bune.
Tit 2:15 — Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască.
2 Timotei 2:12 — Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.
2 Timotei 2:13 — Dacă sîntem necredincioşi, totuş El rămîne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.
2 Timotei 2:14 — Adu-le aminte de aceste lucruri, şi roagă -i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, cari nu duc la alt folos decît la pieirea celor ce le ascultă.
2 Timotei 2:15 — Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n'are de ce să -i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvîntul adevărului.
2 Timotei 2:16 — Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.
2 Timotei 2:17 — Şi cuvîntul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sînt Imeneu şi Filet,
2 Timotei 2:18 — cari s'au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora.
2 Timotei 2:19 — Totuş temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, avînd pecetea aceasta: ,,Domnul cunoaşte pe ceice sînt ai Lui``; şi: ,,Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!``
2 Timotei 2:20 — Într'o casă mare nu sînt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pămînt. Unele sînt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară.
2 Timotei 2:21 — Deci dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpînului său, destoinic pentru orice lucrare bună.
2 Timotei 2:22 — Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr'o inimă curată.
2 Timotei 2:23 — Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri.
2 Timotei 2:24 — Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blînd cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,
2 Timotei 2:25 — să îndrepte cu blîndeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;
2 Timotei 2:26 — şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să -i facă voia.
2 Timotei 1:1 — Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
2 Timotei 1:2 — către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru!
2 Timotei 1:3 — Mulţămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
2 Timotei 1:4 — Căci mi-aduc aminte de lacrămile tale, şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
2 Timotei 1:5 — Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s'a sălăşluit întîi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sînt încredinţat că şi în tine.
2 Timotei 1:6 — De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele.
2 Timotei 1:7 — Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
2 Timotei 1:8 — Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu.
2 Timotei 1:9 — El ne -a mîntuit şi ne -a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne -a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii,
2 Timotei 1:10 — dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mîntuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.
2 Timotei 1:11 — Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
2 Timotei 1:12 — Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi -e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sînt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat pînă în ziua aceea.
2 Timotei 1:13 — Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe cari le-ai auzit dela mine, ţine -l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
2 Timotei 1:14 — Lucrul acela bun care ţi s'a încredinţat, păzeşte -l prin Duhul Sfînt, care locuieşte în noi.
2 Timotei 1:15 — Ştii că cei ce sînt în Asia toţi m'au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen.
2 Timotei 1:16 — Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m'a mîngîiat, şi nu i -a fost ruşine de lanţul meu.
2 Timotei 1:17 — Nu numai atît, dar, cînd a fost în Roma, m'a căutat cu multă grijă şi m'a găsit.
2 Timotei 1:18 — Dea Domnul să capete îndurare dela Domnul ,,în ziua aceea``. Tu ştii foarte bine cît ajutor mi -a dat el în Efes.
1 Tesaloniceni 5:16 — Bucuraţi-vă întotdeauna.
1 Tesaloniceni 5:17 — Rugaţi-vă neîncetat.
1 Tesaloniceni 5:18 — Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
1 Tesaloniceni 5:19 — Nu stingeţi Duhul.
1 Tesaloniceni 5:20 — Nu dispreţuiţi proorociile.
1 Tesaloniceni 5:21 — Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun.
1 Tesaloniceni 5:22 — Feriţi-vă de orice se pare rău.
1 Tesaloniceni 5:23 — Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
1 Tesaloniceni 5:24 — Celce v'a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.
1 Tesaloniceni 5:25 — Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.
2 Corinteni 10:1 — Eu, Pavel, vă rog, prin blîndeţa şi bunătatea lui Hristos, -eu, cel ,,smerit cînd sînt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, cînd sînt departe``,
2 Corinteni 10:2 — -vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci cînd voi fi de faţă, să alerg cu hotărîre la îndrăzneala aceea, pe care am de gînd s'o întrebuinţez împotriva unora, cari îşi închipuiesc că noi sîntem mînaţi de firea pămîntească.
2 Corinteni 10:3 — Măcar că trăim în firea pămîntească, totuş nu ne luptăm călăuziţi de firea pămîntească.
2 Corinteni 10:4 — Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
2 Corinteni 10:5 — Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos.
2 Corinteni 10:6 — Îndată ce se va săvîrşi ascultarea aceasta din partea voastră, sîntem gata să pedepsim orice neascultare.
2 Corinteni 10:7 — La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că ,,este al lui Hristos``, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa sîntem şi noi.
2 Corinteni 10:8 — Şi chiar dacă m'aş lăuda ceva mai mult cu stăpînirea, pe care mi -a dat -o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărîmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine.
2 Corinteni 10:9 — Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele.
2 Corinteni 10:10 — ,,De fapt``, zic ei, ,,epistolele lui sînt cu greutate şi pline de putere; dar cînd este de faţă el însuş, este moale, şi cuvîntul lui n'are nici o greutate.``
2 Corinteni 10:11 — Cine judecă aşa, să fie încredinţat că, aşa cum sîntem în vorbă, în epistolele noastre, cînd nu sîntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, cînd vom fi de faţă!
2 Corinteni 10:12 — Negreşit, n'avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rîndul unora din aceia cari se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sînt fără pricepere.
2 Corinteni 10:13 — Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor, pe cari le -a însemnat Dumnezeu cîmpului nostru ca să ajungem pînă la voi.
2 Corinteni 10:14 — Nu ne întindem prea mult, ca şi cînd n'am fi ajuns pînă la voi, căci, în adevăr, pînă la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos.
2 Corinteni 10:15 — Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi cîmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră.
2 Corinteni 10:16 — Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile cari sînt dincolo de al vostru, fără să intrăm în cîmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute deagata.
2 Corinteni 10:17 — Ci, ,,oricine se laudă, să se laude în Domnul.``
2 Corinteni 10:18 — Pentrucă nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.
1 Corinteni 15:10 — Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Şi harul Lui faţă de mine n'a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toţi: totuş nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
1 Corinteni 15:11 — Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.
1 Corinteni 15:12 — Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?
1 Corinteni 15:13 — Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n'a înviat.
1 Corinteni 15:14 — Şi dacă n'a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră.
1 Corinteni 15:15 — Ba încă noi sîntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L -a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază.
1 Corinteni 15:16 — Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n'a înviat.
1 Corinteni 15:17 — Şi dacă n'a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sînteţi încă în păcatele voastre,
1 Corinteni 15:18 — şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sînt pierduţi.
1 Corinteni 15:19 — Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci sîntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
1 Corinteni 15:20 — Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi.
1 Corinteni 15:21 — Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
1 Corinteni 15:22 — Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
Romani 14:17 — Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt.
Romani 14:18 — Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.
Romani 14:19 — Aşa dar, să urmărim lucrurile, cari duc la pacea şi zidirea noastră.
Romani 14:20 — Să nu nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sînt curate. Totuş, a mînca din ele, cînd faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.
Romani 14:21 — Bine este să nu mănînci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.
Romani 14:22 — Încredinţarea pe care o ai, păstrează -o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine.
Romani 14:23 — Dar cine se îndoieşte şi mănîncă, este osîndit, pentrucă nu mănîncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat.
Romani 8:28 — De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
Romani 8:29 — Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi.
Romani 8:30 — Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat; şi pe aceia pe cari i -a chemat, i -a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i -a socotit neprihăniţi, i -a şi proslăvit.
Romani 8:31 — Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
Romani 8:32 — El, care n'a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
Romani 8:33 — Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi!
Romani 8:34 — Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!
Romani 8:35 — Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?
Romani 8:36 — După cum este scris: ,,Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.``
Romani 8:37 — Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne -a iubit.
Romani 8:38 — Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Romani 8:39 — nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Luca 22:1 — Praznicul azimilor, numit Paştele, se apropia.
Luca 22:2 — Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod.
Luca 22:3 — Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
Luca 22:4 — Iuda s'a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să -L dea în mînile lor.
Luca 22:5 — Ei s'au bucurat, şi au căzut la învoială să -i dea bani.
Luca 22:6 — După ce le -a făgăduit că li -L va da în mîni, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mînile lor, fără ştirea norodului.
Luca 22:7 — Ziua praznicului Azimilor, în care trebuiau jertfite Paştele, a venit.
Luca 22:8 — Şi Isus a trimes pe Petru şi pe Ioan, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă de pregătiţi-ne Paştele, ca să mîncăm.``
Luca 22:9 — ,,Unde voieşti să pregătim?`` L-au întrebat ei.
Luca 22:10 — El le -a răspuns: ,,Iată, cînd veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducînd un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra,
Luca 22:11 — şi spuneţi stăpînului casei: ,Învăţătorul îţi zice: Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?`
Luca 22:12 — Şi are să vă arate o odae mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi Paştele.``
Luca 22:13 — Ei au plecat, şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit Paştele.
Luca 22:14 — Cînd a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli.
Luca 22:15 — El le -a zis: ,,Am dorit mult să mănînc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea;
Luca 22:16 — căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mînca, pînă la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.``
Luca 22:17 — Şi a luat un pahar, a mulţămit lui Dumnezeu, şi a zis: ,,Luaţi paharul acesta, şi împărţiţi -l între voi;
Luca 22:18 — pentrucă vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, pănă cînd va veni Împărăţia lui Dumnezeu.``
Luca 22:19 — Apoi a luat pîne; şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt -o, şi le -a dat -o zicînd: ,,Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.``
Luca 22:20 — Tot astfel, dupăce au mîncat, a luat paharul, şi li l -a dat, zicînd: ,,Acest pahar este legămîntul cel nou, făcut în sîngele Meu, care se varsă pentru voi.``
Luca 22:21 — ,,Dar iată că mîna vînzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta.
Luca 22:22 — Negreşit, Fiul omului Se duce, după cum este rînduit. Dar vai de omul acela prin care este vîndut El!``
Luca 22:23 — Şi au început să se întrebe unii pe alţii cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta.
Luca 22:24 — Între apostoli s'a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare?
Luca 22:25 — Isus le -a zis: ,,Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celorce le stăpînesc, li se dă numele de binefăcători.
Luca 22:26 — Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi celce cîrmuieşte, ca celce slujeşte.
Luca 22:27 — Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuş, sînt în mijlocul vostru ca celce slujeşte la masă.
Luca 22:28 — Voi sînteţi aceia, cari aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.
Luca 22:29 — De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi -a pregătit -o Mie,
Luca 22:30 — ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.``
Luca 22:31 — Domnul a zis: ,,Simone, Simone, Satana v'a cerut să vă cearnă ca grîul.
Luca 22:32 — Dar Eu M'am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.``
Luca 22:33 — ,,Doamne``, I -a zis Petru, ,,cu Tine sînt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.``
Luca 22:34 — Şi Isus i -a zis: ,,Petre, îţi spun că nu va cînta astăzi cocoşul, pînă te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.``
Luca 22:40 — Cînd a ajuns la locul acela, le -a zis: ,,Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.``
Luca 22:41 — Apoi S'a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, şi a început să Se roage,
Luca 22:42 — zicînd: ,,Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta dela Mine! Totuş, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.``
Luca 22:43 — Atunci I s'a arătat un înger din cer, ca să -L întărească.
Luca 22:44 — A ajuns într'un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sînge, cari cădeau pe pămînt.
Luca 22:45 — După ce S'a rugat, S'a sculat, şi a venit la ucenici; i -a găsit adormiţi de întristare,
Luca 22:46 — şi le -a zis: ,,Pentruce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.``
Luca 22:47 — Pe cînd grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s'a apropiat de Isus, ca să -L sărute.
Luca 22:48 — Şi Isus i -a zis: ,,Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?``
Luca 22:49 — Ceice erau cu Isus, au văzut ce avea să se întîmple, şi au zis: ,,Doamne, să lovim cu sabia?``
Luca 22:50 — Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot, şi i -a tăiat urechea dreaptă.
Luca 22:51 — Dar Isus a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Lăsaţi -i! Pînă aici!`` Şi S'a atins de urechea omului aceluia, şi l -a vindecat.
Luca 22:52 — Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrînilor, cari veniseră împotriva Lui: ,,Aţi ieşit după Mine ca după un tîlhar, cu săbii şi cu ciomege?
Luca 22:53 — În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n'aţi pus mîna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunerecului.``
Luca 22:54 — Dupăce au pus mîna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe.
Luca 22:55 — Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s'a aşezat şi el printre ei.
Luca 22:56 — O slujnică l -a văzut cum şedea la para focului, s'a uitat ţintă la el, şi a zis: ,,Şi omul acesta era cu El.``
Luca 22:57 — Dar Petru s'a lepădat, şi a zis: ,,Femeie, nu -L cunosc.``
Luca 22:58 — Peste puţin, l -a văzut un altul şi a zis: ,,Şi tu eşti unul din oamenii aceia.`` Iar Petru a zis: ,,Omule, nu sînt dintre ei.``
Luca 22:59 — Cam după un ceas, un altul întărea acelaş lucru, şi zicea: ,,Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este Galilean.``
Luca 22:60 — Petru a răspuns: ,,Omule, nu ştiu ce zici.`` Chiar în clipa aceea, pe cînd vorbea el încă, a cîntat cocoşul.
Luca 22:61 — Domnul S'a întors, şi S'a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi -a adus aminte de vorba pe care i -o spusese Domnul: ,,Înainte ca să cînte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.``
Luca 22:62 — Şi a ieşit afară, şi a plîns cu amar.
Luca 22:63 — Oamenii, cari păzeau pe Isus, Îl batjocoreau şi -L băteau.
Luca 22:64 — L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă, şi -L întrebau, zicînd: ,,Prooroceşte, cine Te -a lovit?``
Luca 22:65 — Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocori.
Luca 22:66 — Cînd s'a făcut ziuă, bătrînii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s'au adunat împreună, şi au adus pe Isus în Soborul lor. Ei I-au zis:
Luca 22:67 — ,,Dacă eşti Tu Hristosul, spune-ne!`` Isus le -a răspuns: ,,Dacă vă voi spune, nu veţi crede;
Luca 22:68 — şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul.
Luca 22:69 — Deacum încolo, Fiul omului va şedea la dreapta puterii lui Dumnezeu.``
Luca 22:70 — Toţi au zis: ,,Eşti Tu dar Fiul lui Dumnezeu?`` Şi El le -a răspuns: ,,Aşa cum o spuneţi; da, sînt.``
Luca 22:71 — Atunci ei au zis: ,,Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înşine am auzit -o din gura Lui.``
Matei 26:50 — Isus i -a zis: ,,Prietene, ce ai venit să faci, fă!`` Atunci oamenii aceia s'au apropiat, au pus mînile pe Isus, şi L-au prins.
Matei 26:51 — Şi unul din ceice erau cu Isus, a întins mîna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i -a tăiat urechea.
Matei 26:52 — Atunci Isus i -a zis: ,,Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi ceice scot sabia, de sabie vor pieri.
Matei 26:53 — Crezi că n'aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemînă mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
Matei 26:54 — Dar cum se vor împlini Scripturile, cari zic că aşa trebuie să se întîmple?``
Matei 24:9 — Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu.
Matei 24:10 — Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii.
Matei 24:11 — Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi.
Matei 24:12 — Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.
Matei 24:13 — Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.
Matei 24:14 — Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul.
Matei 24:15 — De aceea, cînd veţi vedea ,urîciunea pustiirii`, despre care a vorbit proorocul Daniel, ,aşezată în locul sfînt` -cine citeşte să înţeleagă! -
Ezechiel 20:12 — Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentruca să ştie că Eu sînt Domnul, care -i sfinţesc.
Ezechiel 20:13 — Dar casa lui Israel s'a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N'au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pîngărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs mînia peste ei în pustie, ca să -i nimicesc.
Ezechiel 20:14 — Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.
Ezechiel 20:15 — Chiar şi în pustie Mi-am ridicat mîna spre ei şi le-am jurat că nu -i voi duce în ţara pe care le -o hotărîsem, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă din toate ţările;
Ezechiel 20:16 — şi aceasta pentrucă au lepădat poruncile Mele şi n'au urmat legile Mele, şi pentrucă au pîngărit Sabatele Mele, căci inima nu li s'a depărtat dela idolii lor.
Ezechiel 20:17 — Dar m'am uitat cu milă la ei, nu i-am nimicit, şi nu i-am stîrpit în pustie.
Isaia 38:1 — În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pune-ţi în rînduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.``
Isaia 38:2 — Ezechia s'a întors cu faţa la părete, şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:
Isaia 38:3 — ,,Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!`` Şi Ezechia a vărsat multe lacrămi.
Isaia 38:4 — Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Isaia astfel:
Isaia 38:5 — ,,Du-te, şi spune lui Ezechia: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: ,Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrămile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.
Isaia 38:6 — Te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta, din mîna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.
Isaia 38:7 — Şi iată semnul din partea Domnului după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvîntul pe care l -a rostit:
Isaia 38:8 — voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s'a pogorît soarele pe cadranul lui Ahaz.`` Şi soarele s'a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe cari se pogorîse.
Isaia 38:9 — Cîntarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşerii lui.
Isaia 38:10 — ,,Ziceam: ,În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile locuinţei morţilor! Sînt pedepsit cu perderea celorlalţi ani ai mei, cari-mi mai rămîn!
Isaia 38:11 — Ziceam: ,Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pămîntul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în locuinţa morţilor!
Isaia 38:12 — Locuinţa mea este luată şi mutată dela mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m'ar rupe din ţesătura lui. Pînă deseară îmi vei pune capăt.