Referințe biblice

  1. Matei 6:25
  2. Filipeni 4:6-7
  3. 1 Petru 5:7
  4. Matei 11:28
  5. 1 Corinteni 6:12-20
  6. Matei 6:14-15
  7. Romani 12:1-2
  8. 2 Timotei 3:16
  9. 1 Corinteni 13:1-13
  10. Ioan 8:32
  11. Luca 17:2
  12. Exodul 1:1-22
  13. Romani 6:3-4
  14. Romani 6:1
  15. Romani 6:1-23
  16. Faptele Apostolilor 2:1-47
  17. Marcu 7:1-37
  18. Matei 6:19
  19. Matei 6:1-34
  20. Proverbe 22:6
  21. Geneza 2:24
  22. 2 Petru 3:16
  23. Coloseni 1:9-14
  24. 1 Corinteni 15:1-58
  25. 1 Corinteni 12:1-31
  26. Romani 6:23
  27. Faptele Apostolilor 2:41
  28. Ioan 3:16-17

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Matei 6:25 — Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?

Filipeni 4:6 — Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri.

Filipeni 4:7 — Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.

1 Petru 5:7 — Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi.

Matei 11:28 — Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

1 Corinteni 6:12 — Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos; toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine.

1 Corinteni 6:13 — Mîncările sînt pentru pîntece, şi pîntecele este pentru mîncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

1 Corinteni 6:14 — Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa.

1 Corinteni 6:15 — Nu ştiţi că trupurile voastre sînt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!

1 Corinteni 6:16 — Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: ,,Cei doi se vor face un singur trup``.

1 Corinteni 6:17 — Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.

1 Corinteni 6:18 — Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care -l face omul, este un păcat săvîrşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.

1 Corinteni 6:19 — Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri?

1 Corinteni 6:20 — Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu.

Matei 6:14 — Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.

Matei 6:15 — Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Romani 12:1 — Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Romani 12:2 — Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.

2 Timotei 3:16 — Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

1 Corinteni 13:1 — Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n'aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.

1 Corinteni 13:2 — Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n'aş avea dragoste, nu sînt nimic.

1 Corinteni 13:3 — Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n'aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

1 Corinteni 13:4 — Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,

1 Corinteni 13:5 — nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,

1 Corinteni 13:6 — nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,

1 Corinteni 13:7 — acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

1 Corinteni 13:8 — Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit.

1 Corinteni 13:9 — Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;

1 Corinteni 13:10 — dar cînd va veni ce este desăvîrşit, acest ,,în parte`` se va sfîrşi.

1 Corinteni 13:11 — Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m'am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

1 Corinteni 13:12 — Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

1 Corinteni 13:13 — Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Ioan 8:32 — veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.``

Luca 17:2 — Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gît, şi să fie aruncat în mare, decît să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască.

Exod 1:1 — Iată numele fiilor lui Israel, intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui:

Exod 1:2 — Ruben, Simeon, Levi, Iuda,

Exod 1:3 — Isahar, Zabulon, Beniamin,

Exod 1:4 — Dan, Neftali, Gad şi Aşer.

Exod 1:5 — Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.

Exod 1:6 — Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată vîrsta aceea de oameni.

Exod 1:7 — Fiii lui Israel s'au înmulţit, s'au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s'a umplut ţara de ei.

Exod 1:8 — Peste Egipt s'a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif.

Exod 1:9 — El a zis poporului său: ,,Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decît noi.

Exod 1:10 — Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întîmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.``

Exod 1:11 — Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să -i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon.

Exod 1:12 — Dar cu cît îl asupreau mai mult, cu atît se înmulţea şi creştea; şi s'au scîrbit de copiii lui Israel.

Exod 1:13 — Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.

Exod 1:14 — Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi, şi prin tot felul de lucrări depe cîmp: în toate muncile acestea pe cari -i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă.

Exod 1:15 — Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor Evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua,

Exod 1:16 — şi le -a zis: ,,Cînd veţi împlini slujba de moaşe pe lîngă femeile Evreilor, şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să -l omorîţi; iar dacă este fată, s'o lăsaţi să trăiască.``

Exod 1:17 — Dar moaşele s'au temut de Dumnezeu, şi n'au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.

Exod 1:18 — Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe, şi le -a zis: ,,Pentruce aţi făcut lucrul acesta, şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?``

Exod 1:19 — Moaşele au răspuns lui Faraon: ,,Pentrucă femeile Evreilor nu sînt ca Egiptencele; ele sînt vînjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.``

Exod 1:20 — Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s'a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr.

Exod 1:21 — Pentrucă moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le -a făcut case.

Exod 1:22 — Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: ,,Să aruncaţi în rîu pe orice băiat care se va naşte, şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.``

Romani 6:3 — Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

Romani 6:4 — Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

Romani 6:1 — Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?

Romani 6:2 — Nicidecum! Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

Romani 6:5 — În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr'o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr'o înviere asemănătoare cu a Lui.

Romani 6:6 — Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;

Romani 6:7 — căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.

Romani 6:8 — Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,

Romani 6:9 — întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui.

Romani 6:10 — Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

Romani 6:11 — Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

Romani 6:12 — Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.

Romani 6:13 — Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

Romani 6:14 — Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentrucă nu sînteţi supt Lege, ci supt har.

Romani 6:15 — Ce urmează de aici? Să păcătuim pentrucă nu mai sîntem supt Lege ci supt har? Nicidecum.

Romani 6:16 — Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să -l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Romani 6:17 — Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, pentrucă, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit -o.

Romani 6:18 — Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de subt păcat, v'aţi făcut robi ai neprihănirii. -

Romani 6:19 — Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pămînteşti: dupăcum odinioară v'aţi făcut mădulările voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădulările voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!

Romani 6:20 — Căci, atunci cînd eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.

Romani 6:21 — Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine: pentrucă sfîrşitul acestor lucruri este moartea.

Romani 6:22 — Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v'aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică.

Romani 6:23 — Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Faptele Apostolilor 2:1 — În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaş loc.

Faptele Apostolilor 2:2 — Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vînt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

Faptele Apostolilor 2:3 — Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s'au aşezat cîte una pe fiecare din ei.

Faptele Apostolilor 2:4 — Şi toţi s'au umplut de Duh Sfînt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.

Faptele Apostolilor 2:5 — Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile cari sînt supt cer.

Faptele Apostolilor 2:6 — Cînd s'a auzit sunetul acela, mulţimea s'a adunat şi a rămas încremenită; pentrucă fiecare îi auzea vorbind în limba lui.

Faptele Apostolilor 2:7 — Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: ,,Toţi aceştia cari vorbesc, nu sînt Galileeni?

Faptele Apostolilor 2:8 — Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?

Faptele Apostolilor 2:9 — Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia,

Faptele Apostolilor 2:10 — Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi,

Faptele Apostolilor 2:11 — Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!``

Faptele Apostolilor 2:12 — Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: ,,Ce vrea să zică aceasta?``

Faptele Apostolilor 2:13 — Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: ,,Sînt plini de must!``

Faptele Apostolilor 2:14 — Atunci Petru s'a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le -a zis: ,,Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei cari locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!

Faptele Apostolilor 2:15 — Oamenii aceştia nu sînt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decît al treilea ceas din zi.

Faptele Apostolilor 2:16 — Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:

Faptele Apostolilor 2:17 — ,,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrînii voştri vor visa visuri!

Faptele Apostolilor 2:18 — Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.

Faptele Apostolilor 2:19 — Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pămînt, sînge, foc şi un vîrtej de fum;

Faptele Apostolilor 2:20 — soarele se va preface în întunerec, şi luna în sînge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Faptele Apostolilor 2:21 — Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.``

Faptele Apostolilor 2:22 — Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe cari le -a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;

Faptele Apostolilor 2:23 — pe Omul acesta, dat în mînile voastre, după sfatul hotărît şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorît prin mîna celor fărădelege.

Faptele Apostolilor 2:24 — Dar Dumnezeu L -a înviat, deslegîndu -I legăturile morţii, pentrucă nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.

Faptele Apostolilor 2:25 — Căci David zice despre El: ,,Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentrucă El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

Faptele Apostolilor 2:26 — De aceea, mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:

Faptele Apostolilor 2:27 — căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.

Faptele Apostolilor 2:28 — Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umplea de bucurie cu starea Ta de faţă.``

Faptele Apostolilor 2:29 — Cît despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormîntul lui este în mijlocul nostru pînă în ziua de azi.

Faptele Apostolilor 2:30 — Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurămînt că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,

Faptele Apostolilor 2:31 — despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, cînd a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.

Faptele Apostolilor 2:32 — Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi sîntem martori ai lui.

Faptele Apostolilor 2:33 — Şi acum, odată ce S'a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit dela Tatăl făgăduinţa Duhului Sfînt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.

Faptele Apostolilor 2:34 — Căci David nu s'a suit în ceruri, ci el singur zice: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea,

Faptele Apostolilor 2:35 — pînăce voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`

Faptele Apostolilor 2:36 — Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.``

Faptele Apostolilor 2:37 — După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ,,Fraţilor, ce să facem?``

Faptele Apostolilor 2:38 — ,,Pocăiţi-vă``, le -a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh.

Faptele Apostolilor 2:39 — Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sînt departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.``

Faptele Apostolilor 2:40 — Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: ,,Mîntuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.``

Faptele Apostolilor 2:41 — Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s'au adaus aproape trei mii de suflete.

Faptele Apostolilor 2:42 — Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frîngerea pînii, şi în rugăciuni.

Faptele Apostolilor 2:43 — Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.

Faptele Apostolilor 2:44 — Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte.

Faptele Apostolilor 2:45 — Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.

Faptele Apostolilor 2:46 — Toţi împreună erau nelipsiţi dela Templu în fiecare zi, frîngeau pînea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.

Faptele Apostolilor 2:47 — Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mîntuiţi.

Marcu 7:1 — Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s'au adunat la Isus.

Marcu 7:2 — Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prînzînd cu mînile necurate, adică nespălate. -

Marcu 7:3 — Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănîncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mînile, după datina bătrînilor.

Marcu 7:4 — Şi cînd se întorc din piaţă, nu mănîncă decît dupăce s'au scăldat. Sînt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. -

Marcu 7:5 — Şi Fariseii şi cărturarii L-au întrebat: ,,Pentruce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrînilor, ci prînzesc cu mînile nespălate?``

Marcu 7:6 — Isus le -a răspuns: ,,Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

Marcu 7:7 — Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături cari nu sînt decît nişte porunci omeneşti.`

Marcu 7:8 — Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.``

Marcu 7:9 — El le -a mai zis: ,,Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.

Marcu 7:10 — Căci Moise a zis: ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;`` şi: ,,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.``

Marcu 7:11 — Voi, dimpotrivă, ziceţi: ,,Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, este ,Corban`, adică dat lui Dumnezeu, face bine;

Marcu 7:12 — şi nu -l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.

Marcu 7:13 — Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!``

Marcu 7:14 — În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, şi le -a zis: ,,Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.

Marcu 7:15 — Afară din om nu este nimic care, intrînd în el, să -l poată spurca; dar ce iese din om, aceea -l spurcă.

Marcu 7:16 — Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.``

Marcu 7:17 — Dupăce a intrat în casă, pe cînd era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.

Marcu 7:18 — El le -a zis: ,,Şi voi sînteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu -l poate spurca?

Marcu 7:19 — Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pîntece, şi apoi este dat afară în hazna?`` A zis astfel, făcînd toate bucatele curate.

Marcu 7:20 — El le -a mai zis: ,,Ce iese din om, aceea spurcă pe om.

Marcu 7:21 — Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,

Marcu 7:22 — furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.

Marcu 7:23 — Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.``

Marcu 7:24 — Isus a plecat de acolo, şi S'a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într'o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n'a putut să rămînă ascuns.

Marcu 7:25 — Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpînită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El, şi a venit de s'a aruncat la picioarele Lui.

Marcu 7:26 — Femeia aceasta era o grecoaică, de obîrşie Siro-feniciană. Ea îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.

Marcu 7:27 — Isus i -a zis: ,,Lasă să se sature mai întîi copiii; căci nu este bine să iei pînea copiilor, şi s'o arunci la căţei.``

Marcu 7:28 — ,,Da, Doamne``, I -a răspuns ea; ,,dar şi căţeii de supt masă mănîncă din fărămiturile copiilor.``

Marcu 7:29 — Atunci Isus i -a zis: ,,Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiică-tă.``

Marcu 7:30 — Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.

Marcu 7:31 — Isus a părăsit ţinutul Tirului, şi a venit iarăş prin Sidon la marea Galileii, trecînd prin ţinutul Decapole.

Marcu 7:32 — I-au adus un surd, care vorbea cu anevoie, şi L-au rugat să-Şi pună mînile peste el.

Marcu 7:33 — El l -a luat la o parte din norod, i -a pus degetele în urechi, şi i -a atins limba cu scuipatul Lui.

Marcu 7:34 — Apoi, Şi -a ridicat ochii spre cer, a suspinat, şi a zis: ,,Efata``, adică: ,,Deschide-te!``

Marcu 7:35 — Îndată, i s'au deschis urechile, i s'a deslegat limba, şi a vorbit foarte desluşit.

Marcu 7:36 — Isus le -a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cît le poruncea mai mult, cu atît Îl vesteau mai mult.

Marcu 7:37 — Ei erau uimiţi peste măsură de mult, şi ziceau: ,,Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.``

Matei 6:19 — Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;

Matei 6:1 — Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată dela Tatăl vostru care este în ceruri.

Matei 6:2 — Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trîmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.

Matei 6:3 — Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta,

Matei 6:4 — pentruca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Matei 6:5 — Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.

Matei 6:6 — Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Matei 6:7 — Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.

Matei 6:8 — Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să -I cereţi voi.

Matei 6:9 — Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

Matei 6:10 — vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.

Matei 6:11 — Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne -o nouă astăzi;

Matei 6:12 — şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.);

Matei 6:13 — şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Matei 6:16 — Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.

Matei 6:17 — Ci tu, cînd posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa,

Matei 6:18 — ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Matei 6:20 — ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.

Matei 6:21 — Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Matei 6:22 — Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;

Matei 6:23 — dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întunerec. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta!

Matei 6:24 — Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Matei 6:26 — Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?

Matei 6:27 — Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?

Matei 6:28 — Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;

Matei 6:29 — totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei.

Matei 6:30 — Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Matei 6:31 — Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: ,,Ce vom mînca?`` Sau: ,,Ce vom bea?`` Sau: ,,Cu ce ne vom îmbrăca?``

Matei 6:32 — Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.

Matei 6:33 — Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Matei 6:34 — Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.

Proverbe 22:6 — Învaţă pe copil calea pe care trebuie s'o urmeze, şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate dela ea. -

Geneza 2:24 — Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.

2 Petru 3:16 — ca şi în toate epistolele lui, cînd vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sînt unele lucruri grele de înţeles, pe cari cei neştiutori şi nestatornici le răstîlmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.

Coloseni 1:9 — De aceea şi noi, din ziua cînd am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;

Coloseni 1:10 — pentruca astfel să vă purtaţi într'un chip vrednic de Domnul, ca să -I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune, şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu:

Coloseni 1:11 — întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,

Coloseni 1:12 — mulţămind Tatălui, care v'a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.

Coloseni 1:13 — El ne -a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne -a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,

Coloseni 1:14 — în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor.

1 Corinteni 15:1 — Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v'am propovăduit -o, pe care aţi primit -o, în care aţi rămas,

1 Corinteni 15:2 — şi prin care sînteţi mîntuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v'am propovăduit -o; altfel, degeaba aţi crezut.

1 Corinteni 15:3 — V'am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;

1 Corinteni 15:4 — că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;

1 Corinteni 15:5 — şi că S'a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.

1 Corinteni 15:6 — După aceea S'a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre cari cei mai mulţi sînt încă în viaţă, iar unii au adormit.

1 Corinteni 15:7 — În urmă s'a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.

1 Corinteni 15:8 — După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s'a arătat şi mie.

1 Corinteni 15:9 — Căci eu sînt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sînt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.

1 Corinteni 15:10 — Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Şi harul Lui faţă de mine n'a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toţi: totuş nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.

1 Corinteni 15:11 — Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.

1 Corinteni 15:12 — Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?

1 Corinteni 15:13 — Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n'a înviat.

1 Corinteni 15:14 — Şi dacă n'a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră.

1 Corinteni 15:15 — Ba încă noi sîntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L -a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază.

1 Corinteni 15:16 — Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n'a înviat.

1 Corinteni 15:17 — Şi dacă n'a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sînteţi încă în păcatele voastre,

1 Corinteni 15:18 — şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sînt pierduţi.

1 Corinteni 15:19 — Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci sîntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!

1 Corinteni 15:20 — Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi.

1 Corinteni 15:21 — Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.

1 Corinteni 15:22 — Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;

1 Corinteni 15:23 — dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos.

1 Corinteni 15:24 — În urmă, va veni sfîrşitul, cînd El va da Împărăţia în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere.

1 Corinteni 15:25 — Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale.

1 Corinteni 15:26 — Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.

1 Corinteni 15:27 — Dumnezeu, în adevăr, ,,a pus totul supt picioarele Lui``. Dar cînd zice că totul I -a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I -a supus totul.

1 Corinteni 15:28 — Şi cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I -a supus toate lucrurile, pentruca Dumnezeu să fie totul în toţi.

1 Corinteni 15:29 — Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?

1 Corinteni 15:30 — Şi de ce sîntem noi în primejdie în orice clipă?

1 Corinteni 15:31 — În fiecare zi eu sînt în primejdie de moarte; atît este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cît este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.

1 Corinteni 15:32 — Dacă, vorbind în felul oamenilor, m'am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu înviază morţii, atunci ,,să mîncăm şi să bem, căci mîne vom muri``.

1 Corinteni 15:33 — Nu vă înşelaţi: ,,Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune``.

1 Corinteni 15:34 — Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sînt între voi unii, cari nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.

1 Corinteni 15:35 — Dar va zice cineva: ,,Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?``

1 Corinteni 15:36 — Nebun ce eşti! Ce sameni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întîi.

1 Corinteni 15:37 — Şi cînd sameni, sameni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întîmplă: fie de grîu, fie de altă sămînţă.

1 Corinteni 15:38 — Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.

1 Corinteni 15:39 — Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.

1 Corinteni 15:40 — Tot aşa, sînt trupuri cereşti şi trupuri pămînteşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pămînteşti.

1 Corinteni 15:41 — Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.

1 Corinteni 15:42 — Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este sămănat în putrezire, şi înviază în neputrezire;

1 Corinteni 15:43 — este sămănat în ocară, şi înviază în slavă; este sămănat în neputinţă, şi înviază în putere.

1 Corinteni 15:44 — Este sămănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.

1 Corinteni 15:45 — De aceea este scris: ,,Omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu.`` Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.

1 Corinteni 15:46 — Dar întîi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă.

1 Corinteni 15:47 — Omul dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul al doilea este din cer.

1 Corinteni 15:48 — Cum este cel pămîntesc, aşa sînt şi cei pămînteşti; cum este Cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti.

1 Corinteni 15:49 — Şi după cum am purtat chipul celui pămîntesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.

1 Corinteni 15:50 — Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.

1 Corinteni 15:51 — Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,

1 Corinteni 15:52 — într'o clipă, într'o clipeală din ochi, la cea din urmă trîmbiţă. Trîmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.

1 Corinteni 15:53 — Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.

1 Corinteni 15:54 — Cînd trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvîntul care este scris: ,,Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

1 Corinteni 15:55 — Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?``

1 Corinteni 15:56 — Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.

1 Corinteni 15:57 — Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!

1 Corinteni 15:58 — De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.

1 Corinteni 12:1 — În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.

1 Corinteni 12:2 — Cînd eraţi păgîni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi.

1 Corinteni 12:3 — De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: ,,Isus să fie anatema!`` Şi nimeni nu poate zice: ,,Isus este Domnul``, decît prin Duhul Sfînt.

1 Corinteni 12:4 — Sînt felurite daruri, dar este acelaş Duh;

1 Corinteni 12:5 — sînt felurite slujbe, dar este acelaş Domn;

1 Corinteni 12:6 — sînt felurite lucrări, dar este acelaş Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.

1 Corinteni 12:7 — Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

1 Corinteni 12:8 — De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaş Duh;

1 Corinteni 12:9 — altuia credinţa, prin acelaş Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaş Duh;

1 Corinteni 12:10 — altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tîlmăcirea limbilor.

1 Corinteni 12:11 — Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaş Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.

1 Corinteni 12:12 — Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sînt mai multe, sînt un singur trup, -tot aşa este şi Hristos.

1 Corinteni 12:13 — Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr'un singur Duh.

1 Corinteni 12:14 — Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

1 Corinteni 12:15 — Dacă piciorul ar zice: ,,Fiindcă nu sînt mînă, nu sînt din trup``, -nu este pentru aceasta din trup?

1 Corinteni 12:16 — Şi dacă urechea ar zice: ,,Fiindcă nu sînt ochi, nu sînt din trup`` -nu este pentru aceasta din trup?

1 Corinteni 12:17 — Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

1 Corinteni 12:18 — Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.

1 Corinteni 12:19 — Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?

1 Corinteni 12:20 — Fapt este că sînt mai multe mădulare, dar un singur trup.

1 Corinteni 12:21 — Ochiul nu poate zice mînii: ,,N'am trebuinţă de tine``; nici capul nu poate zice picioarelor: ,,N'am trebuinţă de voi.``

1 Corinteni 12:22 — Ba mai mult, mădularele trupului, cari par mai slabe, sînt de neapărată trebuinţă.

1 Corinteni 12:23 — Şi părţile trupului, cari par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţă,

1 Corinteni 12:24 — pe cînd cele frumoase n'au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste:

1 Corinteni 12:25 — pentru ca să nu fie nici o desbinare în trup: ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.

1 Corinteni 12:26 — Şi dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

1 Corinteni 12:27 — Voi sînteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.

1 Corinteni 12:28 — Şi Dumnezeu a rînduit în Biserică, întîi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe ceice au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cîrmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.

1 Corinteni 12:29 — Oare toţi sînt apostoli? Toţi sînt prooroci? Toţi sînt învăţători? Toţi sînt făcători de minuni?

1 Corinteni 12:30 — Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?

1 Corinteni 12:31 — Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Înapoi la toate temele biblice