Referințe biblice

  1. Proverbe 17:15
  2. Mica 6:8
  3. Ieremia 22:3-5
  4. Psalmul 43:1
  5. Proverbe 31:8-9
  6. Leviticul 19:15
  7. Eclesiastul 5:8
  8. Proverbe 29:27
  9. Iov 5:8-16
  10. Exodul 23:7
  11. Isaia 1:17
  12. Psalmul 82:2
  13. Romani 12:2
  14. Luca 16:15
  15. Proverbe 22:8
  16. Psalmul 12:5
  17. Luca 18:1-8
  18. Proverbe 14:31
  19. Exodul 23:1-3
  20. Țefania 3:5
  21. Exodul 23:6
  22. Amos 5:11
  23. Isaia 10:1-3
  24. Luca 16:10
  25. Psalmul 106:3
  26. Isaia 26:10
  27. Proverbe 22:22-23
  28. Proverbe 19:17
  29. Eclesiastul 3:16-17
  30. Isaia 58:6
  31. Proverbe 22:16
  32. Proverbe 29:7
  33. Proverbe 17:23
  34. Plângerile 3:34-36
  35. Isaia 10:1-34
  36. Proverbe 28:8
  37. Exodul 22:22
  38. Exodul 23:2
  39. Plângerile 3:35-36
  40. Psalmul 33:5
  41. 1 Tesaloniceni 4:6
  42. Galateni 6:7
  43. Ezechiel 22:12
  44. Proverbe 20:10
  45. Psalmul 94:15-16
  46. Deuteronomul 27:19
  47. Deuteronomul 10:17
  48. Maleahi 3:5
  49. Ieremia 6:15
  50. Psalmul 10:1-18
  51. Apocalipsa 22:11
  52. Romani 9:14
  53. Psalmul 58:1-2
  54. Geneza 50:19-20
  55. Luca 3:14
  56. Isaia 59:14
  57. Proverbe 11:1
  58. Iacov 1:27
  59. Isaia 58:1-14
  60. Deuteronomul 24:17
  61. Amos 5:11-12
  62. Proverbe 11:7
  63. Apocalipsa 6:10
  64. Matei 5:39
  65. Proverbe 31:5
  66. Proverbe 19:5
  67. Matei 21:12-13
  68. Ieremia 22:13
  69. Isaia 5:23
  70. Leviticul 19:36
  71. Exodul 22:21-22
  72. 2 Petru 2:9
  73. Iacov 3:1-18
  74. Zaharia 7:9-11
  75. Leviticul 19:35
  76. Apocalipsa 19:2
  77. Iacov 5:1-6
  78. Zaharia 7:9
  79. Ieremia 34:1-22
  80. Deuteronomul 27:17
  81. Apocalipsa 18:20
  82. Apocalipsa 1:7
  83. 1 Corinteni 6:7
  84. Faptele Apostolilor 17:10-11
  85. Amos 8:5
  86. Proverbe 20:23
  87. Psalmul 22:1-31
  88. Iov 22:23-30
  89. Apocalipsa 13:9-11
  90. Ioan 3:16-17
  91. Daniel 6:4
  92. Proverbe 14:20
  93. 2 Timotei 4:14
  94. 2 Tesaloniceni 1:6-7
  95. Coloseni 3:21
  96. Luca 6:22-24

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Proverbe 17:15 — Cel ce iartă pe vinovat şi osîndeşte pe cel nevinovat, sînt amîndoi o scîrbă înaintea Domnului. -

Mica 6:8 — ,,Ţi s'a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul dela tine, decît să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumezeul tău?``

Ieremia 22:3 — Aşa vorbeşte Domnul: ,Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mînile asupritorului; nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi, şi nu vărsaţi sînge nevinovat în locul acesta!

Ieremia 22:4 — Căci dacă lucraţi după cuvîntul acesta, vor intra pe porţile casei acesteia împăraţi cari stau pe scaunul de domnie al lui David, suiţi în cară şi călări pe cai, ei, slujitorii lor şi poporul lor.

Ieremia 22:5 — Dar dacă nu veţi asculta cuvintele acestea, pe Mine însumi jur, zice Domnul că această casă va ajunge o dărîmătură!

Proverbe 31:8 — Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi!

Proverbe 31:9 — Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit.

Levitic 19:15 — Să nu faceţi nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului, şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.

Ecclesiast 5:8 — Cînd vezi în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jăfuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt.

Proverbe 29:27 — Omul nelegiuit este o scîrbă înaintea celor neprihăniţi, dar cel ce umblă fără prihană este o scîrbă înaintea celor răi.

Iov 5:8 — Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu i-aş spune necazul meu.

Iov 5:9 — El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.

Iov 5:10 — El varsă ploaia pe pămînt, şi trimete apă pe cîmpii.

Iov 5:11 — El înalţă pe cei smeriţi, şi izbăveşte pe cei necăjiţi.

Iov 5:12 — El nimiceşte planurile oamenilor vicleni, şi mînile lor nu pot să le împlinească.

Iov 5:13 — El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor, şi planurile oamenilor înşelători sînt răsturnate:

Iov 5:14 — dau peste întunerec în mijlocul zilei, bîjbăie ziua nameaza mare ca noaptea.

Iov 5:15 — Astfel, Dumnezeu ocroteşte pe cel slab împotriva ameninţărilor lor, şi -l scapă din mîna celor puternici.

Iov 5:16 — Aşa încît nădejdea sprijineşte pe cel nenorocit, iar fărădelegea îşi închide gura.

Exod 23:7 — Fereşte-te de o învinuire nedreaptă, şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.

Isaia 1:17 — Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!`` -

Romani 12:2 — Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.

Luca 16:15 — Isus le -a zis: ,,Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentrucă ce este înălţat între oameni, este o urîciune înaintea lui Dumnezeu.

Proverbe 22:8 — Cine samănă nelegiuire, nelegiuire va secera, şi nuiaua nelegiuirii lui este gata. -

Luca 18:1 — Isus le -a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.

Luca 18:2 — El le -a zis: ,,Într'o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.

Luca 18:3 — În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi -i zicea: ,Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.`

Luca 18:4 — Multă vreme n'a voit să -i facă dreptate. Dar în urmă, şi -a zis: ,Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez,

Luca 18:5 — totuş, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.`

Luca 18:6 — Domnul a adăogat: ,Auziţi ce zice judecătrul nedrept?

Luca 18:7 — Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, cari strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?

Luca 18:8 — Vă spun că le va face dreptate în curînd. Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt?``

Proverbe 14:31 — Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său. -

Exod 23:1 — Să nu răspîndeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.

Exod 23:2 — Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecînd de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.

Exod 23:3 — Să nu părtineşti pe sărac la judecată.

Tefania 3:5 — Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nici o nelegiuire; în fiecare dimineaţă El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!

Exod 23:6 — La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului.

Amos 5:11 — Deaceea, pentrucă pe sărac îl călcaţi în picioare, şi luaţi daruri de grîu dela el: măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcarcă aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor!

Isaia 10:1 — Vai de cei ce rostesc hotărîri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte,

Isaia 10:2 — ca să nu facă dreptate săracilor, şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor, şi să jăfuiască pe orfani!

Isaia 10:3 — ,,Ce veţi face voi în ziua pedepsei, şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi?`` ,,La cine veţi fugi după ajutor, şi unde vă veţi lăsa bogăţia?``

Luca 16:10 — Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari.

Isaia 26:10 — Dacă ierţi pe cel rău, el totuş nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea, şi nu caută la măreţia Domnului.

Proverbe 22:22 — Nu despuia pe sărac, pentrucă este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă!

Proverbe 22:23 — Căci Domnul le va apăra pricina lor, şi va despuia viaţa celor ce -i despoaie. -

Proverbe 19:17 — Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea. -

Ecclesiast 3:16 — Am mai văzut supt soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate este răutate.

Ecclesiast 3:17 — Atunci am zis în inima mea: ,,Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.``

Isaia 58:6 — Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug;

Proverbe 22:16 — Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia, va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă. -

Proverbe 29:7 — Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s'o priceapă. -

Proverbe 17:23 — Cel rău primeşte daruri pe ascuns, ca să sucească şi căile dreptăţii. -

Plangeri 3:34 — Cînd se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări,

Plangeri 3:35 — cînd se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Prea Înalt,

Plangeri 3:36 — cînd este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?

Isaia 10:4 — Unii vor fi îngenunchiaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui tot întinsă este.

Isaia 10:5 — ,,Vai de Asirian-zice Domnul-nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele!

Isaia 10:6 — I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimes împotriva unui popor pe care sînt mîniat, ca să -l prădeze şi să -l jăfuiască, să -l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe.

Isaia 10:7 — Dar el nu judecă aşa, şi nu acesta este gîndul inimii lui; ci el nu se gîndeşte decît să nimicească, decît să prăpădească neamurile cu grămada.

Isaia 10:8 — Căci el zice: ,Nu sînt voivozii mei tot atîţia împăraţi?`

Isaia 10:9 — ,Nu s'a întîmplat cu Calno la fel ca şi cu Carchemişul?` ,Nu s'a întîmplat cu Hamatul ca şi cu Arpadul?` ,Nu s'a întîmplat Samariei la fel ca Damascului?`

Isaia 10:10 — ,După cum mîna mea a pus stăpînire pe împărăţiile idolilor, (unde erau mai multe icoane decît la Ierusalim şi în Samaria),

Isaia 10:11 — cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face şi Ierusalimului şi icoanelor lui?.``

Isaia 10:12 — Dar, dupăce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi-zice Domnul-pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngîmfate, şi pentru trufia privirilor lui semeţe,

Isaia 10:13 — căci el a zis: ,,Prin puterea mînei mele am făcut aceste lucruri, şi prin înţelepciunea mea, -căci sînt priceput; am împins înapoi hotarele popoarelor, şi le-am jăfuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie;

Isaia 10:14 — am pus mîna pe bogăţiile popoarelor, ca pe un cuib, şi, cum se strîng nişte ouă părăsite, aşa am strîns eu tot pămîntul: niciunul n'a mişcat vreo aripă, nici n'a deschis ciocul, ca să ciripească. -

Isaia 10:15 — ,Se făleşte oare securea împotriva celui ce se slujeşte de ea?` ,Sau se mîndreşte ferestrăul faţă de cel ce -l mînuieşte?` ,Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!``

Isaia 10:16 — De aceea Domnul, Dumnezeul oştirilor, va trimete ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între aleşii lui va izbucni un pîrjol, ca pîrjolul unui foc.

Isaia 10:17 — Lumina lui Israel se va preface în foc, şi Sfîntul lui într'o flacără, care va mistui şi va arde spinii şi mărăcinii lui, într'o zi.

Isaia 10:18 — Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi cîmpiilor lui, de va fi ca un bolnav, care cade în leşin.

Isaia 10:19 — Ceilalţi copaci din pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie numărul.

Isaia 10:20 — În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfîntul lui Israel.

Isaia 10:21 — O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.

Isaia 10:22 — Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuş numai o rămăşiţă se va întoarce, căci nimicirea este hotărîtă, făcînd să se reverse dreptatea.

Isaia 10:23 — Şi nimicirea aceasta, care a fost hotărîtă, Domnul, Dumnezeul oştirilor, o va aduce la îndeplinire în toată ţara.

Isaia 10:24 — Totuş, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor: ,,Poporul Meu, care locuieşte în Sion, nu te teme de Asirian; da, el te loveşte cu nuiaua, şi îşi ridică toiagul asupra ta, cum făceau Egiptenii.

Isaia 10:25 — Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mînia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să -l nimicescă.``

Isaia 10:26 — Domnul oştirilor va învîrti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stînca Oreb; şi Îşi va mai ridica toiagul odată asupra mării, ca odinioară în Egipt.

Isaia 10:27 — În ziua aceea, se va lua povara lui de pe umărul tău, şi jugul lui de pe gîtul tău, ba încă jugul va crăpa de grăsime.

Isaia 10:28 — El vine asupra Aiatului, străbate Migronul, îşi lasă calabalîcul la Micmaş.

Isaia 10:29 — Trec trecătoarea, se culcă la Gheba; Rama tremură, Ghibea lui Saul o ia la fugă.

Isaia 10:30 — ,,Ridică-ţi glasul, fiica Galimului!`` ,,Ia seama, Lais!`` ,,Vai de tine, Anatot!``

Isaia 10:31 — Madmena se împrăştie, locuitorii din Ghebim fug.

Isaia 10:32 — Încă o zi de oprire la Nob, şi ameninţă cu mîna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului.

Isaia 10:33 — Iată, Domnul, Dumnezeul oştirilor, taie crăcile cu putere; cei mai mari sînt tăiaţi, cei mai înalţi sînt doborîţi.

Isaia 10:34 — Dă jos cu fierul crîngul pădurii, şi Libanul cade supt mîna Celui Puternic.

Proverbe 28:8 — Cine îşi înmulţeşte avuţiile prin dobîndă şi camătă, le strînge pentru celce are milă de săraci. -

Exod 22:22 — Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan.

1 Tesaloniceni 4:6 — Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentrucă Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v'am spus şi v'am adeverit.

Galateni 6:7 — Nu vă înşelaţi: ,,Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.`` Ce samănă omul, aceea va şi secera.

Ezechiel 22:12 — În tine, se iau daruri pentru vărsare de sînge. Tu iei dobîndă şi camătă, jăfuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine, Mă uiţi, zice Domnul, Dumnezeu.``

Proverbe 20:10 — Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri, sînt o scîrbă înaintea Domnului. -

Deuteronom 27:19 — ,,Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!``

Deuteronom 10:17 — Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri;

Maleahi 3:5 — Mă voi apropia de voi pentru judecată, şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descîntătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strîmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, cari asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.

Ieremia 6:15 — Sînt daţi de ruşine, căci săvîrşesc urîciuni; şi totuş nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu ceice cad, vor fi răsturnaţi, cînd îi voi pedepsi, zice Domnul.``

Apocalipsa 22:11 — Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfînt, să se sfinţească şi mai departe!

Romani 9:14 — Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum!

Geneza 50:19 — Iosif le -a zis: ,,Fiţi fără teamă; căci sînt eu oare în locul lui Dumnezeu?

Geneza 50:20 — Voi, negreşit, v'aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.

Luca 3:14 — Nişte oştaşi îl întrebau şi ei, şi ziceau: ,,Dar noi ce trebuie să facem?`` El le -a răspuns: ,,Să nu stoarceţi nimic dela nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţămiţi cu lefurile voastre.``

Isaia 59:14 — şi astfel izbăvirea s'a întors îndărăt, şi mîntuirea a stat deoparte; căci adevărul s'a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie.

Proverbe 11:1 — Cumpăna înşelătoare este urîtă Domnului, dar cîntăreala dreaptă Îi este plăcută.

Iacob 1:27 — Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Isaia 58:1 — ,,Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trîmbiţă, şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!

Isaia 58:2 — În toate zilele Mă întreabă, şi vor să afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, şi n'ar fi părăsit legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărîri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. -

Isaia 58:3 — ,La ce ne foloseşte să postim` -zic ei-,dacă Tu nu vezi? ,La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?` -,Pentrucă, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre, şi asupriţi pe simbriaşii voştri.

Isaia 58:4 — Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.

Isaia 58:5 — Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?

Isaia 58:7 — împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere -l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

Isaia 58:8 — Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.

Isaia 58:9 — Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ,Iată-Mă!` Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,

Isaia 58:10 — dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunerecul tău va fi ca ziua nămeaza mare!

Isaia 58:11 — Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

Isaia 58:12 — Ai tăi vor zidi iarăş pe dărîmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ,Dregător de spărturi`, ,Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.`

Isaia 58:13 — Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfîntă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu -L, şi dacă -l vei cinsti, neurmînd căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededîndu-te la flecării,

Isaia 58:14 — atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.``

Deuteronom 24:17 — Să nu te atingi de dreptul străinului şi al orfanului, şi să nu iei zălog haina văduvei.

Amos 5:12 — Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sînt multe, şi că păcatele voastre sînt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită, şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor.

Proverbe 11:7 — La moartea celui rău, îi piere nădejdea, şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită.

Apocalipsa 6:10 — Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Pînă cînd, Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?``

Matei 5:39 — Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce -i şi pe celalt.

Proverbe 31:5 — ca nu cumva, bînd, să uite legea, şi să calce drepturile tuturor celor nenorociţi.

Proverbe 19:5 — Martorul mincinos nu rămîne nepedepsit, şi cel ce spune minciuni nu va scăpa. -

Matei 21:12 — Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei,

Matei 21:13 — şi le -a zis: ,,Este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.``

Ieremia 22:13 — ,Vai de cel ce îşi zideşte casa cu nedreptate, şi odăile cu nelegiuire; care pune pe aproapele său să lucreze de geaba, fără să -i dea plata;

Isaia 5:23 — cari scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi!

Levitic 19:36 — Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe drepte, şi hine drepte. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v'am scos din ţara Egiptului.

Exod 22:21 — Să nu chinuieşti pe străin, şi să nu -l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.

2 Petru 2:9 — însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:

Iacob 3:1 — Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.

Iacob 3:2 — Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvîrşit, şi poate să-şi ţină în frîu tot trupul.

Iacob 3:3 — De pildă, dacă punem cailor frîul în gură, ca să ne asculte, le cîrmuim tot trupul.

Iacob 3:4 — Iată, şi corăbiile, cît de mari sînt, şi, măcar că sînt mînate de vînturi iuţi, totuş sînt cîrmuite de o cîrmă foarte mică, după gustul cîrmaciului.

Iacob 3:5 — Tot aşa şi limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!

Iacob 3:6 — Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, cînd este aprinsă de focul gheenei.

Iacob 3:7 — Toate soiurile de fiare, de păsări, de tîrîtoare, de vieţuitoare de mare se îmblînzesc, şi au fost îmblînzite de neamul omenesc,

Iacob 3:8 — dar limba niciun om n'o poate îmblînzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrîna, este plină de o otravă de moarte.

Iacob 3:9 — Cu ea binecuvîntăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni cari sînt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

Iacob 3:10 — Din aceeaş gură iese şi binecuvîntarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!

Iacob 3:11 — Oare din aceeaş vînă a izvorului ţîşneşte şi apă dulce şi apă amară?

Iacob 3:12 — Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline, sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.

Iacob 3:13 — Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blîndeţa înţelepciunii!

Iacob 3:14 — Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.

Iacob 3:15 — Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămîntească, firească (Greceşte: sufletească.), drăcească.

Iacob 3:16 — Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.

Iacob 3:17 — Înţelepciunea care vine de sus, este, întîi, curată, apoi pacinică, blîndă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.

Iacob 3:18 — Şi roada neprihănirii este sămănată în pace pentru cei ce fac pace.

Zaharia 7:9 — ,,Aşa a vorbit Domnul oştirilor: ...Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.

Zaharia 7:10 — Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi niciunul să nu gîndească rău în inima lui împotriva fratelui său.``...

Zaharia 7:11 — Dar ei n'au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, şi şi-au astupat urechile ca să n'audă.

Levitic 19:35 — Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de încăpere.

Apocalipsa 19:2 — Pentrucă judecăţile Lui sînt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pămîntul cu curvia ei, şi a răzbunat sîngele robilor Săi, din mîna ei.``

Iacob 5:1 — Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plîngeţi şi tînguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, cari au să vină peste voi.

Iacob 5:2 — Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sînt roase de molii.

Iacob 5:3 — Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănînce carnea! V'aţi strîns comori în zilele din urmă!

Iacob 5:4 — Iată că plata lucrătorilor, cari v'au secerat cîmpiile, şi pe care le-aţi oprit -o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.

Iacob 5:5 — Aţi trăit pe pămînt în plăceri şi în desfătări. V'aţi săturat inimile chiar într'o zi de măcel.

Iacob 5:6 — Aţi osîndit, aţi omorît pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea!

Ieremia 34:1 — Iată cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, cînd Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cu toată oştirea sa, şi toate împărăţiile pămîntului de supt stăpînirea lui, şi toate popoarele, făceau război împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor cetăţilor cari ţineau de el:

Ieremia 34:2 — ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Du-te de spune lui Zedechia, împăratul lui Iuda, şi zi -i: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, dau cetatea aceasta în mînile împăratului Babilonului, şi o va arde cu foc.

Ieremia 34:3 — Şi tu nu vei scăpa din mînile lui, ci vei fi luat şi dat în mîna lui, vei da ochi cu împăratul Babilonului, el îţi va vorbi gură către gură, şi vei merge la Babilon.

Ieremia 34:4 — Numai, ascultă Cuvîntul Domnului, Zedechia, împăratul lui Iuda! Aşa vorbeşte Domnul despre tine: ,Nu vei muri ucis de sabie,

Ieremia 34:5 — ci vei muri în pace: şi cum au ars mirezme pentru părinţii tăi, vechii împăraţi, cari au fost înaintea ta, tot aşa vor arde şi pentru tine, şi te vor jăli, zicînd: ,Vai, doamne!` Căci Eu am rostit cuvîntul acesta, zice Domnul.``

Ieremia 34:6 — Proorocul Ieremia a spus toate aceste cuvinte lui Zedechia, împăratul lui Iuda, la Ierusalim,

Ieremia 34:7 — pe cînd oastea împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor celorlalte cetăţi ale lui Iuda, împotriva Lachisului şi Azechei, căci acestea erau cetăţile, cari mai rămăseseră din toate cetăţile întărite ale lui Iuda.

Ieremia 34:8 — Iată cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce împăratului Zedechia făcuse o învoială cu tot poporul Ierusalimului, ca să vestească slobozenia robilor,

Ieremia 34:9 — pentru ca fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe Evreu şi pe Evreică, şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său Iudeu.

Ieremia 34:10 — Toate căpeteniile şi tot poporul, cari făcuseră învoiala, s'au legat să lase slobozi fiecare pe robul şi roaba lui, şi să nu -i mai ţină în robie. Ei au ascultat, şi le-au dat drumul.

Ieremia 34:11 — Dar mai pe urmă s'au răsgîndit, au luat înapoi pe robii şi roabele, pe cari -i sloboziseră, şi i-au silit să le fie iarăş robi şi roabe.

Ieremia 34:12 — Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia din partea Domnului, astfel:

Ieremia 34:13 — ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu am făcut un legămînt cu părinţii voştri, în ziua cînd i-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei şi le-am zis:

Ieremia 34:14 — ,După şapte ani, fiecare din voi să lase slobod pe fratele său evreu care i se vinde lui; şase ani să-ţi slujească, şi apoi să -l laşi slobod dela tine. Dar părinţii voştri nu M'au ascultat şi n'au luat aminte la Mine.

Ieremia 34:15 — Voi v'aţi întors astăzi în voi înşivă, aţi făcut ce este bine înaintea Mea, vestind fiecare slobozenia pentru aproapele său, şi aţi făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu.

Ieremia 34:16 — Dar pe urmă v'aţi luat vorba îndărăt, şi Mi-aţi pîngărit Numele, luînd iarăş înapoi fiecare pe robii şi roabele, pe cari -i sloboziserăţi, şi -i lăsaserăţi în voia lor, şi i-aţi silit să vă fie iarăş robi şi roabe.``

Ieremia 34:17 — ,,De aceea aşa vorbeşte Domnul: ,Nu M'aţi ascultat ca să vestiţi slobozenia fiecare pentru fratele său, fiecare pentru aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră, zice Domnul, slobozenia săbiei, ciumii şi foametei, şi vă voi face de pomină printre toate împărăţiile pămîntului.

Ieremia 34:18 — Şi pe oamenii, cari au călcat legămîntul Meu, cari n'au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind un viţel în două şi trecînd printre cele două jumătăţi ale lui,

Ieremia 34:19 — şi anume pe căpeteniile lui Iuda şi pe căpeteniile Ierusalimului, pe famenii dregători, pe preoţi, şi pe tot poporul ţării, cari au trecut printre bucăţile viţelului,

Ieremia 34:20 — îi voi da în mînile vrăjmaşilor lor, în mînile celor ce vor să le ia viaţa, şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor cîmpului.

Ieremia 34:21 — Dar pe Zedechia, împăratul lui Iuda, şi pe căpeteniile lui, îi voi da în mînile vrăjmaşilor lor, în mînile celor ce vor să le ia viaţa, în mînile oştirii împăratului Babilonului, care a plecat dela voi!

Ieremia 34:22 — Iată, voi da poruncă, zice Domnul, şi -i voi aduce înapoi împotriva cetăţii acesteia; o vor bate, o vor lua, şi o vor arde cu foc. Şi voi preface cetăţile lui Iuda într'un pustiu fără locuitori.``

Deuteronom 27:17 — ,,Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!`` -Şi tot poporul să răspundă: ,,Amin!``

Apocalipsa 18:20 — ,,Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentrucă Dumnezeu v'a făcut dreptate, şi a judecat -o.``

Apocalipsa 1:7 — Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.

1 Corinteni 6:7 — Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi, este un cusur pe care -l aveţi. Pentruce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? Dece nu răbdaţi mai bine paguba?

Faptele Apostolilor 17:10 — Fraţii au trimes îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Cînd au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.

Faptele Apostolilor 17:11 — Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.

Amos 8:5 — Voi, cari ziceţi: ,,Cînd va trece luna nouă, ca să vindem grîul, şi Sabatul ca să deschidem grînarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strîmbăm cumpăna ca să înşelăm?

Proverbe 20:23 — Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi cîntarul mincinos nu este un lucru bun. -

Iov 22:23 — Vei fi aşezat iarăş la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atot puternic, dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.

Iov 22:24 — Aruncă dar aurul în ţărînă, aruncă aurul din Ofir în prundul pîraielor!

Iov 22:25 — Şi atunci Cel Atot puternic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta.

Iov 22:26 — Atunci Cel Atot puternic va fi desfătarea ta, şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.

Iov 22:27 — Îl vei ruga, şi te va asculta, şi îţi vei putea împlini juruinţele.

Iov 22:28 — Pe ce vei pune mîna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina.

Iov 22:29 — Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi.

Iov 22:30 — El va izbăvi chiar şi pe cel vinovat, care îşi va datora scăparea curăţiei mînilor tale.``

Apocalipsa 13:9 — Cine are urechi, să audă!

Apocalipsa 13:10 — Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

Apocalipsa 13:11 — Apoi am văzut ridicîndu-se din pămînt o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Daniel 6:4 — Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să -l pîrască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n'au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentrucă el era credincios, şi nu se găsea nici o greşală la el şi niciun lucru rău.

Proverbe 14:20 — Săracul este urît chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. -

2 Timotei 4:14 — Alexandru, căldărarul, mi -a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui.

2 Tesaloniceni 1:6 — Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celorce vă întristează,

2 Tesaloniceni 1:7 — şi să vă dea odihnă atît vouă, cari sînteţi întristaţi, cît şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,

Coloseni 3:21 — Părinţilor, nu întărîtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.

Luca 6:22 — Ferice de voi, cînd oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului!

Luca 6:23 — Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentrucă răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii.

Luca 6:24 — Dar, vai de voi, bogaţilor, pentrucă voi v'aţi primit aici mîngîerea!

Înapoi la toate temele biblice