Referințe biblice

  1. 1 Timotei 2:9
  2. Deuteronomul 22:5
  3. Leviticul 19:28
  4. 1 Corinteni 11:1-34
  5. 1 Corinteni 10:31
  6. 1 Corinteni 6:19-20
  7. Romani 14:21
  8. Proverbe 7:10
  9. 1 Petru 3:1-22
  10. Romani 10:9
  11. Romani 8:1
  12. Ioan 3:16
  13. Proverbe 31:30
  14. 1 Samuel 16:1-23
  15. Leviticul 11:1-47
  16. Tit 1:6
  17. 1 Timotei 2:11-15
  18. 1 Timotei 2:1-15
  19. Coloseni 3:2
  20. 1 Corinteni 14:34
  21. Romani 12:1
  22. Ioan 3:16-17

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

1 Timotei 2:9 — Vreau, deasemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,

Deuteronom 22:5 — Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

Levitic 19:28 — Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort, şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sînt Domnul.

1 Corinteni 11:1 — Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos.

1 Corinteni 11:2 — Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.

1 Corinteni 11:3 — Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.

1 Corinteni 11:4 — Orice bărbat, care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit, îşi necinsteşte Capul său.

1 Corinteni 11:5 — Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul desvălit, îşi necinsteşte capul ei, pentrucă este ca una care ar fi rasă.

1 Corinteni 11:6 — Dacă o femeie nu se învăleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învălească.

1 Corinteni 11:7 — Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentrucă el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe cînd femeia este slava bărbatului.

1 Corinteni 11:8 — În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat;

1 Corinteni 11:9 — şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.

1 Corinteni 11:10 — De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpînirii ei.

1 Corinteni 11:11 — Totuş, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.

1 Corinteni 11:12 — Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate sînt dela Dumnezeu.

1 Corinteni 11:13 — Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu desvălită?

1 Corinteni 11:14 — Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,

1 Corinteni 11:15 — pe cînd pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i -a fost dat ca învălitoare a capului.

1 Corinteni 11:16 — Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n'avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.

1 Corinteni 11:17 — Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentrucă vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.

1 Corinteni 11:18 — Mai întîi de toate, aud că atunci cînd veniţi la adunare, între voi sînt desbinări. Şi în parte o cred,

1 Corinteni 11:19 — căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.

1 Corinteni 11:20 — Cînd vă adunaţi dar în acelaş loc, nu este cu putinţă să mîncaţi cina Domnului.

1 Corinteni 11:21 — Fiindcă atunci cînd staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămînd, iar altul este beat.

1 Corinteni 11:22 — Ce? N'aveţi case pentruca să mîncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu, şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n'au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud.

1 Corinteni 11:23 — Căci am primit dela Domnul ce v'am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vîndut, a luat o pîne.

1 Corinteni 11:24 — Şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt -o, şi a zis: ,,Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.``

1 Corinteni 11:25 — Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: ,,Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecîte ori veţi bea din el.``

1 Corinteni 11:26 — Pentrucă, oridecîteori mîncaţi din pînea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El.

1 Corinteni 11:27 — De aceea, oricine mănîncă pînea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sîngele Domnului.

1 Corinteni 11:28 — Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuş, şi aşa să mănînce din pînea aceasta şi să bea din paharul acesta.

1 Corinteni 11:29 — Căci cine mănîncă şi bea, îşi mănîncă şi bea osînda lui însuş, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.

1 Corinteni 11:30 — Din pricina aceasta sînt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.

1 Corinteni 11:31 — Dacă ne-am judeca singuri, n'am fi judecaţi.

1 Corinteni 11:32 — Dar cînd sîntem judecaţi, sîntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.

1 Corinteni 11:33 — Astfel, fraţii mei, cînd vă adunaţi să mîncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.

1 Corinteni 11:34 — Dacă -i este foame cuiva, să mănînce acasă, pentruca să nu vă adunaţi spre osîndă. Celelate lucruri le voi rîndui cînd voi veni.

1 Corinteni 10:31 — Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.

1 Corinteni 6:19 — Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri?

1 Corinteni 6:20 — Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu.

Romani 14:21 — Bine este să nu mănînci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.

Proverbe 7:10 — Şi, iată că, i -a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată.

1 Petru 3:1 — Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentruca, dacă unii nu ascultă Cuvîntul, să fie cîştigaţi fără cuvînt, prin purtarea nevestelor lor,

1 Petru 3:2 — cînd vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.

1 Petru 3:3 — Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,

1 Petru 3:4 — ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

1 Petru 3:5 — Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, cari nădăjduiau în Dumnezeu, şi erau supuse bărbaţilor lor;

1 Petru 3:6 — ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea domnul ei". Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.

1 Petru 3:7 — Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre.

1 Petru 3:8 — Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gînduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi , smeriţi.

1 Petru 3:9 — Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvîntaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvîntarea.

1 Petru 3:10 — Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrîneze limba dela rău, şi buzele dela cuvinte înşelătoare.

1 Petru 3:11 — Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea, şi s-o urmărească.

1 Petru 3:12 — Căci ochii Domnului sînt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul."

1 Petru 3:13 — Şi cine vă va face rău, dacă sînteţi plini de rîvnă pentru bine?

1 Petru 3:14 — Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveţi nici o teamă de ei, şi nu vă tulburaţi!

1 Petru 3:15 — Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn." Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blîndeţă şi teamă,

1 Petru 3:16 — avînd un cuget curat; pentruca cei ce bîrfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în cari vă vorbesc de rău.

1 Petru 3:17 — Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentrucă faceţi binele decît pentrucă faceţi răul!

1 Petru 3:18 — Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorît în trup , dar a fost înviat în duh,

1 Petru 3:19 — în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare,

1 Petru 3:20 — cari fuseseră răzvrătite odinioară, cînd îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, cînd se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.

1 Petru 3:21 — Icoana aceasta închipuitoare vă mîntuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos,

1 Petru 3:22 — care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpînirile şi puterile.

Romani 10:9 — Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L -a înviat din morţi, vei fi mîntuit.

Romani 8:1 — Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Proverbe 31:30 — Desmerdările sînt înşelătoare, şi frumuseţa este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.

1 Samuel 16:1 — Domnul a zis lui Samuel: ,,Cînd vei înceta să plîngi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi... cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales...... ca împărat.``

1 Samuel 16:2 — Samuel a zis: ,,Cum să mă duc? Saul are să afle, şi mă va ucide.`` Şi Domnul a zis: ,,Să iei cu tine un viţel, şi să zici: ,Vin să aduc o jertfă Domnului.`

1 Samuel 16:3 — Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să -l ungi.``

1 Samuel 16:4 — Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s'a dus la Betleem. Bătrînii cetăţii au alergat înspăimîntaţi înaintea lui şi au zis: ,,Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?``

1 Samuel 16:5 — El a răspuns: ,,Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă, şi veniţi cu mine la jertfă.`` A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui, şi i -a pofitit la jertfă.

1 Samuel 16:6 — Cînd au intrat ei, Samuel, văzînd pe Eliab, şi -a zis: ,,Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.``

1 Samuel 16:7 — Şi Domnul a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.``

1 Samuel 16:8 — Isai a chemat pe Abinadab, şi l -a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: ,,Nici pe acesta nu l -a ales Domnul.``

1 Samuel 16:9 — Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: ,,Nici pe acesta nu l -a ales Domnul.``

1 Samuel 16:10 — Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis lui Isai: ,,Domnul n'a ales pe niciunul din ei.``

1 Samuel 16:11 — Apoi Samuel a zis lui Isai: ,,Aceştia sînt toţi fiii tăi?``. Şi el a răspuns: ,,A mai rămas cel mai tînăr, dar paşte oile.`` Atunci Samuel a zis lui Isai: ,,Trimite să -l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă pînă nu va veni aici.``

1 Samuel 16:12 — Isai a trimes să -l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: ,,Scoală-te, şi unge -l, căci el este!``

1 Samuel 16:13 — Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l -a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începînd din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s'a sculat, şi s'a dus la Rama.

1 Samuel 16:14 — Duhul Domnului S'a depărtat dela Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea dela Domnul.

1 Samuel 16:15 — Slujitorii lui Saul i-au zis: ,,Iată că un duh rău dela Dumnezeu te munceşte.

1 Samuel 16:16 — Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sînt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cînte cu arfa; şi, cînd duhul rău trimes de Dumnezeu, va fi peste tine, el va cînta cu mîna, şi vei fi uşurat.``

1 Samuel 16:17 — Saul a răspuns slujitorilor săi: ,,Găsiţi-mi dar un om care să cînte bine, şi aduceţi -l la mine.``

1 Samuel 16:18 — Unul din slujitori a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care ştie să cînte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.``

1 Samuel 16:19 — Saul a trimes nişte oameni la Isai, să -i spună: ,,Trimete-mi pe fiul tău David, care este cu oile.``

1 Samuel 16:20 — Isai a luat un măgar, l -a încărcat cu pîne, cu un burduf cu vin şi cu un ied, şi a trimes lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.

1 Samuel 16:21 — David a ajuns la Saul, şi s'a înfăţişat înaintea lui; i -a plăcut mult lui Saul, şi a fost pus să -i poarte armele.

1 Samuel 16:22 — Saul a trimes vorbă lui Isai, zicînd: ,,Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.``

1 Samuel 16:23 — Şi cînd duhul trimes de Dumnezeu venea peste Saul, David lua arfa şi cînta cu mîna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca dela el.

Levitic 11:1 — Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi le -a zis:

Levitic 11:2 — ,,Vorbiţi copiilor lui Israel, şi spuneţi-le: ,Iată dobitoacele pe cari le veţi mînca dintre toate dobitoacele depe pămînt.

Levitic 11:3 — Să mîncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă.

Levitic 11:4 — Dar să nu mîncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai unghia despicată. Astfel, să nu mîncaţi cămila, care rumegă, dar n'are unghia despicată: s'o priviţi ca necurată.

Levitic 11:5 — Să nu mîncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca necurat.

Levitic 11:6 — Să nu mîncaţi iepurele, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca necurat.

Levitic 11:7 — Să nu mîncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să -l priviţi ca necurat.

Levitic 11:8 — Să nu mîncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le priviţi ca necurate.

Levitic 11:9 — Iată vieţuitoarele, pe cari să le mîncaţi dintre toate cele ce sînt în ape. Să mîncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi, şi cari sînt în ape, fie în mări, fie în rîuri.

Levitic 11:10 — Dar să priviţi ca o urîciune pe toate cele ce n'au aripi şi solzi, din tot ce mişună în ape şi tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în rîuri.

Levitic 11:11 — Să le priviţi ca o urîciune, să nu mîncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urîciune.

Levitic 11:12 — Să priviţi ca o urîciune pe toate cele cari n'au aripi şi solzi în ape.

Levitic 11:13 — Iată dintre păsări, cele pe cari le veţi privi ca o urîciune, şi din cari să nu mîncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;

Levitic 11:14 — şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui;

Levitic 11:15 — corbul şi toate soiurile lui;

Levitic 11:16 — struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui;

Levitic 11:17 — huhurezul, heretele şi cocostîrcul;

Levitic 11:18 — lebăda, pelicanul şi corbul de mare;

Levitic 11:19 — barza, bîtlanul, şi ce este din neamul lui, pupăza şi liliacul.

Levitic 11:20 — Să priviţi ca o urîciune orice tîrîtoare care sboară şi umblă pe patru picioare.

Levitic 11:21 — Dar, dintre toate tîrîtoarele cari sboară şi umblă pe patru picioare, să mîncaţi pe cele ce au fluerul picioarelor dinapoi mai lung, ca să poată sări pe pămînt.

Levitic 11:22 — Iată pe cari să le mîncaţi: lăcusta, lăcusta solam, lăcusta hargol şi lăcusta hagab, după soiurile lor.

Levitic 11:23 — Pe toate celelalte tîrîtoare cari sboară şi cari au patru picioare să le priviţi ca o urîciune.

Levitic 11:24 — Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara,

Levitic 11:25 — şi oricine va purta trupurile lor moarte, să-şi spele hainele, şi va fi necurat pînă seara.

Levitic 11:26 — Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n'are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.

Levitic 11:27 — Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare, cari umblă pe labele lor: ori cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara;

Levitic 11:28 — şi ori cine le va purta trupurile moarte, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara. Să le priviţi ca necurate.

Levitic 11:29 — Iată, din vietăţile cari se tîrăsc pe pămînt, cele pe cari le veţi privi ca necurate: cîrtiţa, şoarecele şi şopîrla, după soiurile lor;

Levitic 11:30 — ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul.

Levitic 11:31 — Să le priviţi ca necurate dintre toate tîrîtoarele: oricine se va atinge de ele moarte, va fi necurat pînă seara.

Levitic 11:32 — Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus în apă, şi va rămînea necurat pînă seara; după aceea va fi curat.

Levitic 11:33 — Tot ce se va găsi într'un vas de pămînt în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte, va fi necurat, şi veţi sparge vasul.

Levitic 11:34 — Orice lucru de mîncare, pe care va cădea ceva din apa aceasta, va fi necurat; şi orice băutură care se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată.

Levitic 11:35 — Orice lucru, pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărîme: vor fi necurate, şi le veţi privi ca necurate.

Levitic 11:36 — Numai izvoarele şi fîntînile, cari alcătuiesc grămezi de ape, vor rămînea curate; dar cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat.

Levitic 11:37 — Dacă se întîmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămînţă care trebuie sămănată, ea va rămînea curată.

Levitic 11:38 — Dar dacă se pusese apă pe sămînţă, şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.

Levitic 11:39 — Dacă moare una din vitele cari vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort, va fi necurat pînă seara;

Levitic 11:40 — cine va mînca din trupul ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara; şi cine va purta trupul ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara.

Levitic 11:41 — Pe orice tîrîtoare care se tîrăşte pe pămînt, s'o priviţi ca necurată; să nu se mănînce.

Levitic 11:42 — Din toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, din toate cele ce se tîrăsc pe pîntece, să nu mîncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare; ci să le priviţi ca o urîciune.

Levitic 11:43 — Să nu vă faceţi urîcioşi prin toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele.

Levitic 11:44 — Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc pe pămînt.

Levitic 11:45 — Căci Eu sînt Domnul, care v'am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sînt sfînt.

Levitic 11:46 — Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele cari se mişcă în ape, şi toate vietăţile cari se tîrăsc pe pămînt,

Levitic 11:47 — ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănîncă şi dobitocul care nu se mănîncă.``

Tit 1:6 — Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, avînd copii credincioşi, cari să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.

1 Timotei 2:11 — Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.

1 Timotei 2:12 — Femeii nu -i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.

1 Timotei 2:13 — Căci întîi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.

1 Timotei 2:14 — Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s'a făcut vinovată de călcarea poruncii.

1 Timotei 2:15 — Totuş ea va fi mîntuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

1 Timotei 2:1 — Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii,

1 Timotei 2:2 — pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sînt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pacinică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.

1 Timotei 2:3 — Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru,

1 Timotei 2:4 — care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

1 Timotei 2:5 — Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,

1 Timotei 2:6 — care S'a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,

1 Timotei 2:7 — şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu-spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.

1 Timotei 2:8 — Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîni curate, fără mînie şi fără îndoieli.

1 Timotei 2:10 — ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor cari spun că sînt evlavioase.

Coloseni 3:2 — Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt.

1 Corinteni 14:34 — Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.

Romani 12:1 — Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Înapoi la toate temele biblice