Referințe biblice
- Ioan 3:16
- Țefania 3:17
- Ieremia 29:11
- Romani 5:8
- Filipeni 4:13
- 1 Ioan 4:16
- Deuteronomul 7:9
- Evrei 4:12
- Efeseni 2:4-5
- Romani 8:37-39
- 1 Ioan 3:1
- Psalmul 86:15
- 1 Cronici 16:11
- Psalmul 23:1-6
- Galateni 2:20
- Iosua 1:9
- 1 Ioan 4:7-8
- Psalmul 119:105
- Psalmul 136:26
- Ioan 1:1
- Romani 8:28
- Iacov 1:17
- 1 Ioan 4:9-11
- 1 Petru 5:6-7
- Proverbe 3:5-6
- Exodul 34:6
- Ioan 4:24
- Isaia 41:13
- 1 Ioan 4:19
- 1 Corinteni 10:13
- Romani 6:23
- Ioan 3:16-17
- Ieremia 31:3
- 1 Ioan 4:8
- Ioan 13:34-35
- Iacov 1:5
- Matei 4:4
- Ioan 1:14
- Ioan 14:23
- 1 Ioan 1:5
- Isaia 41:10
- Efeseni 2:10
- Matei 24:35
- Romani 12:2
- Romani 5:5
- 1 Petru 2:15
- Luca 1:37
- Romani 5:2-5
- Apocalipsa 1:1
- Proverbe 30:5
- Efeseni 3:17-19
- Matei 6:24
- Isaia 54:10
- Psalmul 34:8
- Galateni 5:22-23
- Psalmul 27:1
- Isaia 49:15-16
- Isaia 40:8
- 1 Ioan 4:9-10
- 1 Corinteni 13:1-13
- Ioan 15:9-17
- Psalmul 103:8
- Efeseni 5:25
- Tit 3:4-5
- 1 Corinteni 13:4-7
- Ioan 14:21
- Apocalipsa 1:1-20
- Efeseni 3:16-21
- Romani 8:35-39
- Psalmul 52:8
- Psalmul 48:9
- Matei 22:37-39
- 2 Samuel 7:22
- Ioan 15:13
- Matei 28:19
- Psalmul 86:5
- Psalmul 18:30
- Iacov 1:21
- 2 Timotei 1:7
- 1 Ioan 4:7
- 1 Ioan 4:1
- Efeseni 2:8-9
- 2 Corinteni 13:14
- Romani 3:23
- Romani 8:38-39
- 2 Petru 3:9
- Iosua 1:8-9
- Evrei 10:36
- Luca 9:23
- Estera 5:1-14
- 1 Ioan 4:10
- 1 Ioan 4:18
- Psalmul 90:1-17
- 1 Ioan 4:20
- Deuteronomul 4:24
- 1 Ioan 5:3
- Iacov 1:22
- 2 Tesaloniceni 3:5
- Psalmul 136:1-26
- Ioan 14:15
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Tefania 3:17 — Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.
Ieremia 29:11 — Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Romani 5:8 — Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
Filipeni 4:13 — Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.
1 Ioan 4:16 — Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămîne în el.
Deuteronom 7:9 — Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legămîntul şi îndurarea pînă la al miilea neam de oameni faţă de cei ce -L iubesc şi păzesc poruncile Lui.
Evrei 4:12 — Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii.
Efeseni 2:4 — Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne -a iubit,
Efeseni 2:5 — măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne -a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sînteţi mîntuiţi).
Romani 8:37 — Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne -a iubit.
Romani 8:38 — Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Romani 8:39 — nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
1 Ioan 3:1 — Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El.
1 Cronici 16:11 — Căutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!
Galateni 2:20 — Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m'a iubit şi S'a dat pe Sine însuş pentru mine.
Iosua 1:9 — Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.``
1 Ioan 4:7 — Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este dela Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu.
1 Ioan 4:8 — Cine nu iubeşte, n'a cunoscut pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste.
Ioan 1:1 — La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.
Romani 8:28 — De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
Iacob 1:17 — orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
1 Ioan 4:9 — Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
1 Ioan 4:10 — Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
1 Ioan 4:11 — Prea iubiţilor, dacă astfel ne -a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.
1 Petru 5:6 — Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.
1 Petru 5:7 — Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi.
Proverbe 3:5 — Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Proverbe 3:6 — Recunoaşte -L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
Exod 34:6 — Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie,
Ioan 4:24 — Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.``
Isaia 41:13 — Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mîna dreaptă şi-ţi zic: ,,Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!
1 Ioan 4:19 — Noi Îl iubim pentrucă El ne -a iubit întîi.
1 Corinteni 10:13 — Nu v'a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s'o puteţi răbda.
Romani 6:23 — Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.
Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
Ieremia 31:3 — ,,Domnul mi Se arată de departe: ,Te iubesc cu o iubire vecinică; deaceea îţi păstrez bunătatea Mea!
Ioan 13:34 — Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.
Ioan 13:35 — Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.``
Iacob 1:5 — Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s'o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.
Matei 4:4 — Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Este scris: ,Omul nu trăieşte numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.``
Ioan 1:14 — Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -
Ioan 14:23 — Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.
1 Ioan 1:5 — Vestea, pe care am auzit -o dela El şi pe care v'o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec.
Isaia 41:10 — nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
Efeseni 2:10 — Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Matei 24:35 — Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Romani 12:2 — Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.
Romani 5:5 — Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne -a fost dat.
1 Petru 2:15 — Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcînd ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti.
Luca 1:37 — Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere.
Romani 5:2 — Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care sîntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
Romani 5:3 — Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
Romani 5:4 — răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -
Proverbe 30:5 — Orice cuvînt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru ceice se încred în El.
Efeseni 3:17 — aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste,
Efeseni 3:18 — să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adîncimea şi înălţimea;
Efeseni 3:19 — şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Matei 6:24 — Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Isaia 54:10 — Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta dela tine, şi legămîntul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.``
Galateni 5:22 — Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
Galateni 5:23 — blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
Isaia 49:15 — Poate o femeie să uite copilul pe care -l alăptează, şi să n'aibă milă de rodul pîntecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuş Eu nu te voi uita cu niciun chip:
Isaia 49:16 — Iată că te-am săpat pe mînile Mele, şi zidurile tale sînt totdeauna înaintea ochilor Mei!
Isaia 40:8 — iarba se usucă, floarea cade; dar cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac.
1 Corinteni 13:1 — Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n'aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.
1 Corinteni 13:2 — Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n'aş avea dragoste, nu sînt nimic.
1 Corinteni 13:3 — Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n'aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
1 Corinteni 13:4 — Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
1 Corinteni 13:5 — nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,
1 Corinteni 13:6 — nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
1 Corinteni 13:7 — acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
1 Corinteni 13:8 — Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit.
1 Corinteni 13:9 — Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;
1 Corinteni 13:10 — dar cînd va veni ce este desăvîrşit, acest ,,în parte`` se va sfîrşi.
1 Corinteni 13:11 — Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m'am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
1 Corinteni 13:12 — Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
1 Corinteni 13:13 — Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
Ioan 15:9 — Cum M'a iubit pe Mine Tatăl, aşa v'am iubit şi Eu pe voi. Rămîneţi în dragostea Mea.
Ioan 15:10 — Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămînea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămîn în dragostea Lui.
Ioan 15:11 — V'am spus aceste lucruri, pentruca bucuria Mea să rămînă în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.
Ioan 15:12 — Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v'am iubit Eu.
Ioan 15:13 — Nu este mai mare dragoste decît să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.
Ioan 15:14 — Voi sînteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.
Ioan 15:15 — Nu vă mai numesc robi, pentrucă robul nu ştie ce face stăpînul său; ci v'am numit prieteni, pentrucă v'am făcut cunoscut tot ce am auzit dela Tatăl Meu.
Ioan 15:16 — Nu voi M'aţi ales pe Mine; ci Eu v'am ales pe voi; şi v'am rînduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămînă, pentru ca orice veţi cere dela Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.
Ioan 15:17 — Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.
Efeseni 5:25 — Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S'a dat pe Sine pentru ea,
Tit 3:4 — Dar, cînd s'a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
Tit 3:5 — El ne -a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt,
Ioan 14:21 — Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.``
Apocalipsa 1:2 — care a mărturisit despre Cuvîntul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut.
Apocalipsa 1:3 — Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!
Apocalipsa 1:4 — Ioan, către cele şapte Biserici, cari sînt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie,
Apocalipsa 1:5 — şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului! A Lui, care ne iubeşte, care ne -a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,
Apocalipsa 1:6 — şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
Apocalipsa 1:7 — Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
Apocalipsa 1:8 — ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul``, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.
Apocalipsa 1:9 — Eu, Ioan, fratele vostru, care sînt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
Apocalipsa 1:10 — În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbiţe.
Apocalipsa 1:11 — care zicea: ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într -o carte, şi trimete -o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.``
Apocalipsa 1:12 — M'am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi cînd m'am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
Apocalipsa 1:13 — Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă pînă la picioare, şi încins la piept cu un brîu de aur.
Apocalipsa 1:14 — Capul şi părul Lui erau albe ca lîna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
Apocalipsa 1:15 — picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
Apocalipsa 1:16 — În mîna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, cînd străluceşte în toată puterea lui.
Apocalipsa 1:17 — Cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi -a pus mîna dreaptă peste mine, şi a zis: ,,Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă,
Apocalipsa 1:18 — Cel viu. Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
Apocalipsa 1:19 — Scrie dar lucrurile, pe cari le-ai văzut, lucrurile cari sînt şi cele cari au să fie după ele.
Apocalipsa 1:20 — Taina celor şapte stele, pe cari le-ai văzut în mîna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sînt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sînt şapte Biserici.
Efeseni 3:16 — şi -L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru,
Efeseni 3:20 — Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi,
Efeseni 3:21 — a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.
Romani 8:35 — Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?
Romani 8:36 — După cum este scris: ,,Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.``
Matei 22:37 — Isus i -a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.``
Matei 22:38 — ,,Aceasta este cea dintîi, şi cea mai mare poruncă.
Matei 22:39 — Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`
2 Samuel 7:22 — Ce mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine, şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.
Matei 28:19 — Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu -i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.
Iacob 1:21 — De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blîndeţă Cuvîntul sădit în voi, care vă poate mîntui sufletele.
2 Timotei 1:7 — Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
1 Ioan 4:1 — Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.
Efeseni 2:8 — Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Efeseni 2:9 — Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
2 Corinteni 13:14 — Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfîntului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin
Romani 3:23 — Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
2 Petru 3:9 — Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
Iosua 1:8 — Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutînd să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
Evrei 10:36 — Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v'a fost făgăduit.
Luca 9:23 — Apoi a zis tuturor: ,,Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.
Estera 5:1 — A treia zi, Estera s'a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinlăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul şedea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească, în faţa uşii casei.
Estera 5:2 — Cînd a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc, pe care -l ţinea în mînă. Estera s'a apropiat, şi a atins vîrful toiagului.
Estera 5:3 — Împăratul i -a zis: ,,Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.``
Estera 5:4 — Estera a răspuns: ,,Dacă împăratul găseşte cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.``
Estera 5:5 — Şi împăratul a zis: ,,Duceţi-vă îndată şi aduceţi pe Haman, cum doreşte Estera.`` Împăratul s'a dus cu Haman la ospăţul pe care -l pregătise Estera.
Estera 5:6 — Şi pe cînd beau vin, împăratul a zis Esterei: ,,Care este cererea ta? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.``
Estera 5:7 — Estera a răspuns: ,,Iată ce cer şi ce doresc.
Estera 5:8 — Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului, şi dacă găseşte cu cale, împăratul să-mi împlinească cererea şi să-mi facă dorinţa, să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li -l voi pregăti, şi mîne voi da răspuns împăratului după porunca lui.``
Estera 5:9 — Haman a ieşit în ziua aceea, vesel şi cu inima mulţămită. Dar, cînd a văzut, la poarta împăratului, pe Mardoheu care nu se scula nici nu se mişca înaintea lui, s'a umplut de mînie împotriva lui Mardoheu.
Estera 5:10 — A ştiut totuş să se stăpînească, şi s'a dus acasă. Apoi a trimes să aducă pe prietenii săi şi pe nevastă-sa Zereş.
Estera 5:11 — Haman le -a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să -l ridice în vrednicie, şi despre locul pe care i -l dăduse mai pesus de căpeteniile şi slujitorii împăratului.
Estera 5:12 — Şi a adăugat: ,,Eu sînt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l -a primit împreună cu împăratul la ospăţul pe care l -a făcut, şi sînt poftit şi pe mîne la ea cu împăratul.
Estera 5:13 — Dar toate acestea n'au niciun preţ pentru mine, cîtă vreme voi vedea pe Mardoheu, Iudeul acela, şezînd la poarta împăratului.``
Estera 5:14 — Nevastă-sa Zereş, şi toţi prietenii lui i-au zis: ,,Să se pregătească o spînzurătoare înaltă de cincizeci de coţi, şi mîne dimineaţă cere împăratului ca Mardoheu să fie spînzurat. Apoi vei merge vesel la ospăţ cu împăratul.`` Părerea aceasta a plăcut lui Haman, şi a pus să pregătească spînzurătoarea.
1 Ioan 4:18 — În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvîrşită izgoneşte frica; pentrucă frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n'a ajuns desăvîrşit în dragoste.
1 Ioan 4:20 — Dacă zice cineva: ,,Eu iubesc pe Dumnezeu``, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care -l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu -L vede?
Deuteronom 4:24 — Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.
1 Ioan 5:3 — Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sînt grele;
Iacob 1:22 — Fiţi împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri.
2 Tesaloniceni 3:5 — Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Ioan 14:15 — Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.