Referințe biblice
- 2 Timotei 2:15
- Isaia 9:6
- Deuteronomul 4:24
- Deuteronomul 4:2
- Exodul 3:14
- Apocalipsa 22:18-19
- 2 Petru 2:1-3
- Evrei 1:3
- Ioan 5:30
- Ioan 3:16
- Deuteronomul 6:16
- Deuteronomul 6:13
- Apocalipsa 19:16
- Evrei 2:9
- 2 Timotei 3:16-17
- 1 Corinteni 15:1-58
- Ioan 5:31
- Ioan 1:14
- Ioan 1:1
- Luca 2:25
- Luca 2:11
- Ieremia 51:57
- Exodul 4:22
- Apocalipsa 22:18
- Apocalipsa 21:8
- Apocalipsa 12:9
- Apocalipsa 1:8
- 2 Petru 3:16
- Evrei 11:17-18
- Evrei 1:2-3
- 2 Timotei 3:16
- 2 Timotei 3:15
- 2 Tesaloniceni 1:8
- 2 Tesaloniceni 1:7-9
- 1 Tesaloniceni 5:21
- Coloseni 1:16-17
- 2 Corinteni 4:4
- 1 Corinteni 13:1-13
- 1 Corinteni 8:6
- 1 Corinteni 8:5
- 1 Corinteni 4:6
- Romani 8:1-39
- Romani 1:1-32
- Faptele Apostolilor 17:1-15
- Faptele Apostolilor 3:22
- Faptele Apostolilor 3:12-25
- Faptele Apostolilor 2:24-36
- Faptele Apostolilor 2:22
- Ioan 20:30-31
- Ioan 20:28
- Ioan 18:6
- Ioan 18:4-6
- Ioan 17:20-22
- Ioan 14:28
- Ioan 13:19
- Ioan 10:34-36
- Ioan 10:33
- Ioan 10:31-33
- Ioan 10:30
- Ioan 10:30-33
- Ioan 10:29
- Ioan 10:28-30
- Ioan 10:23
- Ioan 9:9
- Ioan 8:58
- Ioan 8:28
- Ioan 8:24
- Ioan 8:17-18
- Ioan 6:40-41
- Ioan 6:20
- Ioan 5:39
- Ioan 5:36-38
- Ioan 5:17-18
- Ioan 4:34
- Ioan 3:1-36
- Ioan 1:18
- Ioan 1:3
- Luca 22:29
- Luca 16:31
- Luca 5:16
- Luca 2:21
- Luca 1:35
- Luca 1:34-35
- Marcu 15:34
- Marcu 12:29
- Marcu 1:1-45
- Matei 28:19
- Matei 28:5-6
- Matei 28:1-20
- Matei 27:46
- Matei 26:63-65
- Matei 24:36
- Matei 24:15
- Matei 24:14
- Matei 4:7
- Matei 4:1-11
- Daniel 7:13
- Ieremia 32:18
- Ieremia 31:9
- Ieremia 1:5
- Ioan 3:16-17
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
2 Timotei 2:15 — Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n'are de ce să -i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvîntul adevărului.
Isaia 9:6 — Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.
Deuteronom 4:24 — Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.
Deuteronom 4:2 — Să n'adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.
Exod 3:14 — Dumnezeu a zis lui Moise: ,,Eu sînt Cel ce sînt.`` Şi a adăugat: ,,Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ,,Cel ce se numeşte ,Eu sînt`, m'a trimes la voi.``
Apocalipsa 22:18 — Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
Apocalipsa 22:19 — Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vieţii şi din cetatea sfîntă, scrise în cartea aceasta.``
2 Petru 2:1 — În norod s'au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i -a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.
2 Petru 2:2 — Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
2 Petru 2:3 — În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvîntări înşelătoare, să aibă un cîştig dela voi. Dar osînda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.
Evrei 1:3 — El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,
Ioan 5:30 — Eu nu pot face nimic dela Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M'a trimes.
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Deuteronom 6:16 — Să nu ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa.
Deuteronom 6:13 — Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să -I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri.
Apocalipsa 19:16 — Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: ,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.``
Evrei 2:9 — Dar pe Acela, care a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decît îngerii``, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu cinste``, din pricina morţii, pe care a suferit -o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.
2 Timotei 3:16 — Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
2 Timotei 3:17 — pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
1 Corinteni 15:1 — Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v'am propovăduit -o, pe care aţi primit -o, în care aţi rămas,
1 Corinteni 15:2 — şi prin care sînteţi mîntuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v'am propovăduit -o; altfel, degeaba aţi crezut.
1 Corinteni 15:3 — V'am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;
1 Corinteni 15:4 — că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
1 Corinteni 15:5 — şi că S'a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
1 Corinteni 15:6 — După aceea S'a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre cari cei mai mulţi sînt încă în viaţă, iar unii au adormit.
1 Corinteni 15:7 — În urmă s'a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
1 Corinteni 15:8 — După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s'a arătat şi mie.
1 Corinteni 15:9 — Căci eu sînt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sînt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
1 Corinteni 15:10 — Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Şi harul Lui faţă de mine n'a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toţi: totuş nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
1 Corinteni 15:11 — Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.
1 Corinteni 15:12 — Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?
1 Corinteni 15:13 — Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n'a înviat.
1 Corinteni 15:14 — Şi dacă n'a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră.
1 Corinteni 15:15 — Ba încă noi sîntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L -a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază.
1 Corinteni 15:16 — Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n'a înviat.
1 Corinteni 15:17 — Şi dacă n'a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sînteţi încă în păcatele voastre,
1 Corinteni 15:18 — şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sînt pierduţi.
1 Corinteni 15:19 — Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci sîntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
1 Corinteni 15:20 — Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi.
1 Corinteni 15:21 — Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
1 Corinteni 15:22 — Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
1 Corinteni 15:23 — dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos.
1 Corinteni 15:24 — În urmă, va veni sfîrşitul, cînd El va da Împărăţia în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere.
1 Corinteni 15:25 — Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale.
1 Corinteni 15:26 — Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.
1 Corinteni 15:27 — Dumnezeu, în adevăr, ,,a pus totul supt picioarele Lui``. Dar cînd zice că totul I -a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I -a supus totul.
1 Corinteni 15:28 — Şi cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I -a supus toate lucrurile, pentruca Dumnezeu să fie totul în toţi.
1 Corinteni 15:29 — Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?
1 Corinteni 15:30 — Şi de ce sîntem noi în primejdie în orice clipă?
1 Corinteni 15:31 — În fiecare zi eu sînt în primejdie de moarte; atît este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cît este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.
1 Corinteni 15:32 — Dacă, vorbind în felul oamenilor, m'am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu înviază morţii, atunci ,,să mîncăm şi să bem, căci mîne vom muri``.
1 Corinteni 15:33 — Nu vă înşelaţi: ,,Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune``.
1 Corinteni 15:34 — Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sînt între voi unii, cari nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.
1 Corinteni 15:35 — Dar va zice cineva: ,,Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?``
1 Corinteni 15:36 — Nebun ce eşti! Ce sameni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întîi.
1 Corinteni 15:37 — Şi cînd sameni, sameni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întîmplă: fie de grîu, fie de altă sămînţă.
1 Corinteni 15:38 — Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.
1 Corinteni 15:39 — Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.
1 Corinteni 15:40 — Tot aşa, sînt trupuri cereşti şi trupuri pămînteşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pămînteşti.
1 Corinteni 15:41 — Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.
1 Corinteni 15:42 — Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este sămănat în putrezire, şi înviază în neputrezire;
1 Corinteni 15:43 — este sămănat în ocară, şi înviază în slavă; este sămănat în neputinţă, şi înviază în putere.
1 Corinteni 15:44 — Este sămănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
1 Corinteni 15:45 — De aceea este scris: ,,Omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu.`` Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.
1 Corinteni 15:46 — Dar întîi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă.
1 Corinteni 15:47 — Omul dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul al doilea este din cer.
1 Corinteni 15:48 — Cum este cel pămîntesc, aşa sînt şi cei pămînteşti; cum este Cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti.
1 Corinteni 15:49 — Şi după cum am purtat chipul celui pămîntesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
1 Corinteni 15:50 — Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
1 Corinteni 15:51 — Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
1 Corinteni 15:52 — într'o clipă, într'o clipeală din ochi, la cea din urmă trîmbiţă. Trîmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
1 Corinteni 15:53 — Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
1 Corinteni 15:54 — Cînd trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvîntul care este scris: ,,Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
1 Corinteni 15:55 — Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?``
1 Corinteni 15:56 — Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.
1 Corinteni 15:57 — Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
1 Corinteni 15:58 — De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.
Ioan 5:31 — Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.
Ioan 1:14 — Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -
Ioan 1:1 — La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.
Luca 2:25 — Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfîntă, şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mîngîierea lui Israel, şi Duhul Sfînt era peste el.
Luca 2:11 — astăzi în cetatea lui David, vi s'a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.
Ieremia 51:57 — ,,Şi anume, voi îmbăta pe voivozii şi înţelepţii lui, pe cîrmuitorii, pe căpeteniile şi vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci, şi nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor.``
Exod 4:22 — Tu vei zice lui Faraon: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Israel este fiul Meu, întîiul Meu născut.
Apocalipsa 21:8 — Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.``
Apocalipsa 12:9 — Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
Apocalipsa 1:8 — ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul``, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.
2 Petru 3:16 — ca şi în toate epistolele lui, cînd vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sînt unele lucruri grele de înţeles, pe cari cei neştiutori şi nestatornici le răstîlmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.
Evrei 11:17 — Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
Evrei 11:18 — El căruia i se spusese: ,,În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele!``
Evrei 1:2 — la sfîrşitul acestor zile, ne -a vorbit prin Fiul, pe care L -a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.
2 Timotei 3:15 — din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.
2 Tesaloniceni 1:8 — într'o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
2 Tesaloniceni 1:7 — şi să vă dea odihnă atît vouă, cari sînteţi întristaţi, cît şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
2 Tesaloniceni 1:9 — Ei vor avea ca pedeapsă o perzare vecinică, dela faţa Domnului şi dela slava puterii Lui,
1 Tesaloniceni 5:21 — Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun.
Coloseni 1:16 — Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
Coloseni 1:17 — El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.
2 Corinteni 4:4 — a căror minte necredincioasă a orbit -o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
1 Corinteni 13:1 — Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n'aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.
1 Corinteni 13:2 — Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n'aş avea dragoste, nu sînt nimic.
1 Corinteni 13:3 — Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n'aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
1 Corinteni 13:4 — Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
1 Corinteni 13:5 — nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,
1 Corinteni 13:6 — nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
1 Corinteni 13:7 — acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
1 Corinteni 13:8 — Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit.
1 Corinteni 13:9 — Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;
1 Corinteni 13:10 — dar cînd va veni ce este desăvîrşit, acest ,,în parte`` se va sfîrşi.
1 Corinteni 13:11 — Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m'am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
1 Corinteni 13:12 — Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
1 Corinteni 13:13 — Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
1 Corinteni 8:6 — totuş pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile şi prin El şi noi.
1 Corinteni 8:5 — Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi ,,dumnezei``, fie în cer, fie pe pămînt (cum şi sînt în adevăr mulţi ,,dumnezei`` şi mulţi ,,domni``),
1 Corinteni 4:6 — Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ,,ce este scris``: şi nici unul din voi să nu se fălească de loc cu unul împotriva celuilalt.
Romani 8:1 — Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
Romani 8:2 — În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m'a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.
Romani 8:3 — Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e ,,firea pămîntească``.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într'o fire asemănătoare cu a păcatului,
Romani 8:4 — pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
Romani 8:5 — În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.
Romani 8:6 — Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
Romani 8:7 — Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.
Romani 8:8 — Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu.
Romani 8:9 — Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n'are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
Romani 8:10 — Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.
Romani 8:11 — Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
Romani 8:12 — Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
Romani 8:13 — Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
Romani 8:14 — Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu.
Romani 8:15 — Şi voi n'aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!``
Romani 8:16 — Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu.
Romani 8:17 — Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.
Romani 8:18 — Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.
Romani 8:19 — De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
Romani 8:20 — Căci firea a fost supusă deşertăciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus -o-cu nădejdea însă,
Romani 8:21 — că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.
Romani 8:22 — Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii.
Romani 8:23 — Şi nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
Romani 8:24 — Căci în nădejdea aceasta am fost mîntuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentrucă ce se vede, se mai poate nădăjdui?
Romani 8:25 — Pe cînd, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.
Romani 8:26 — Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
Romani 8:27 — Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.
Romani 8:28 — De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
Romani 8:29 — Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi.
Romani 8:30 — Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat; şi pe aceia pe cari i -a chemat, i -a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i -a socotit neprihăniţi, i -a şi proslăvit.
Romani 8:31 — Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
Romani 8:32 — El, care n'a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
Romani 8:33 — Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi!
Romani 8:34 — Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!
Romani 8:35 — Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?
Romani 8:36 — După cum este scris: ,,Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.``
Romani 8:37 — Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne -a iubit.
Romani 8:38 — Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Romani 8:39 — nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 1:1 — Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
Romani 1:2 — pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.
Romani 1:3 — Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul,
Romani 1:4 — iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
Romani 1:5 — prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,
Romani 1:6 — între cari sînteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.
Romani 1:7 — Deci, vouă tuturor, cari sînteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!
Romani 1:8 — Mai întîi mulţămesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.
Romani 1:9 — Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele,
Romani 1:10 — şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am însfîrşit fericirea să vin la voi.
Romani 1:11 — Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră,
Romani 1:12 — sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu.
Romani 1:13 — Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că, de multeori am avut de gînd să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri, dar am fost împedicat pînă acum.
Romani 1:14 — Eu sînt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.
Romani 1:15 — Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.
Romani 1:16 — Căci mie nu mi -e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului;
Romani 1:17 — deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ,,Cel neprihănit va trăi prin credinţă.``
Romani 1:18 — Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.
Romani 1:19 — Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le -a fost arătat de Dumnezeu.
Romani 1:20 — În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;
Romani 1:21 — fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s'au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s'a întunecat.
Romani 1:22 — S'au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit;
Romani 1:23 — şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într'o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.
Romani 1:24 — De aceea, Dumnezeu i -a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;
Romani 1:25 — căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s'au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.
Romani 1:26 — Din pricina aceasta, Dumnezeu i -a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într'una care este împotriva firii;
Romani 1:27 — tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s'au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvîrşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scîrboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
Romani 1:28 — Fiindcă n'au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i -a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
Romani 1:29 — Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori,
Romani 1:30 — bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,
Romani 1:31 — fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
Romani 1:32 — Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.
Faptele Apostolilor 17:1 — Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia, şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a Iudeilor.
Faptele Apostolilor 17:2 — Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,
Faptele Apostolilor 17:3 — dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. ,,Şi acest Isus, pe care vi -L vestesc eu``, zicea el, ,,este Hristosul.``
Faptele Apostolilor 17:4 — Unii din ei, şi o mare mulţime de Greci temători de Dumnezeu, şi multe femei de frunte au crezut, şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.
Faptele Apostolilor 17:5 — Dar Iudeii cari nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătîi din mulţime, au făcut gloată, şi au întărîtat cetatea. S'au năpustit asupra casei lui Iason, şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să -i aducă afară la norod.
Faptele Apostolilor 17:6 — Fiindcă nu i-au găsit, au tîrît pe Iason şi pe vreo cîţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii, şi strigau: ,,Oamenii aceştia, cari au răscolit lumea, au venit şi aici,
Faptele Apostolilor 17:7 — şi Iason i -a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt Împărat: Isus.``
Faptele Apostolilor 17:8 — Prin aceste vorbe, Iudeii au turburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
Faptele Apostolilor 17:9 — cari au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat dela ei un zălog.
Faptele Apostolilor 17:10 — Fraţii au trimes îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Cînd au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.
Faptele Apostolilor 17:11 — Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
Faptele Apostolilor 17:12 — Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut.
Faptele Apostolilor 17:13 — Dar Iudeii din Tesalonic, cînd au aflat că Pavel vestea Cuvîntul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să turbure şi să aţîţe noroadele.
Faptele Apostolilor 17:14 — Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Berea.
Faptele Apostolilor 17:15 — Cei ce însoţeau pe Pavel, l-au dus pînă la Atena. Apoi s'au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cît mai curînd la el.
Faptele Apostolilor 3:22 — În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: ,,Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să -L ascultaţi în tot ce vă va spune.
Faptele Apostolilor 3:12 — Petru, cînd a văzut lucrul acesta, a luat cuvîntul, şi a zis norodului: ,,Bărbaţi Israeliţi, pentruce vă miraţi de lucrul acesta? Dece vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?
Faptele Apostolilor 3:13 — Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mîna lui Pilat; şi v'aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să -I dea drumul.
Faptele Apostolilor 3:14 — Voi v'aţi lepădat de Cel Sfînt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
Faptele Apostolilor 3:15 — Aţi omorît pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L -a înviat din morţi; noi sîntem martori ai Lui.
Faptele Apostolilor 3:16 — Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care -l vedeţi şi -l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.
Faptele Apostolilor 3:17 — Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.
Faptele Apostolilor 3:18 — Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
Faptele Apostolilor 3:19 — Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare,
Faptele Apostolilor 3:20 — şi să trimeată pe Cel ce a fost rînduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,
Faptele Apostolilor 3:21 — pe care cerul trebuie să -L primească, pînă la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.
Faptele Apostolilor 3:23 — Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvîrşire din mijlocul norodului.``
Faptele Apostolilor 3:24 — Deasemenea toţi proorocii, dela Samuel şi ceilalţi, cari au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea.
Faptele Apostolilor 3:25 — Voi sînteţi fiii proorocilor şi ai legămîntului, pe care l -a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, cînd a zis lui Avraam: ,,Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta.``
Faptele Apostolilor 2:24 — Dar Dumnezeu L -a înviat, deslegîndu -I legăturile morţii, pentrucă nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
Faptele Apostolilor 2:25 — Căci David zice despre El: ,,Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentrucă El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
Faptele Apostolilor 2:26 — De aceea, mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:
Faptele Apostolilor 2:27 — căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea.
Faptele Apostolilor 2:28 — Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umplea de bucurie cu starea Ta de faţă.``
Faptele Apostolilor 2:29 — Cît despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormîntul lui este în mijlocul nostru pînă în ziua de azi.
Faptele Apostolilor 2:30 — Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurămînt că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
Faptele Apostolilor 2:31 — despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, cînd a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.
Faptele Apostolilor 2:32 — Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi sîntem martori ai lui.
Faptele Apostolilor 2:33 — Şi acum, odată ce S'a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit dela Tatăl făgăduinţa Duhului Sfînt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
Faptele Apostolilor 2:34 — Căci David nu s'a suit în ceruri, ci el singur zice: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea,
Faptele Apostolilor 2:35 — pînăce voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.`
Faptele Apostolilor 2:36 — Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.``
Faptele Apostolilor 2:22 — Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe cari le -a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
Ioan 20:30 — Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne cari nu sînt scrise în cartea aceasta.
Ioan 20:31 — Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui.
Ioan 20:28 — Drept răspuns, Toma I -a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!``
Ioan 18:6 — Cînd le -a zis Isus: ,,Eu sînt``, ei s'au dat înapoi, şi au căzut jos la pămînt.
Ioan 18:4 — Isus, care ştia tot ce avea să I se întîmple, a mers spre ei, şi le -a zis: ,,Pe cine căutaţi?``
Ioan 18:5 — Ei I-au răspuns: ,,Pe Isus din Nazaret!``. Isus le -a zis: ,,Eu sînt!``. Iuda, vînzătorul, era şi el cu ei.
Ioan 17:20 — Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor.
Ioan 17:21 — Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M'ai trimes.
Ioan 17:22 — Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat -o Tu, pentruca ei să fie una, cum şi noi sîntem una, -
Ioan 14:28 — Aţi auzit că v'am spus: ,Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.` Dacă M'aţi iubi, v'aţi fi bucurat că v'am zis: ,Mă duc la Tatăl;` căci Tatăl este mai mare decît Mine.
Ioan 13:19 — Vă spun lucrul acesta depe acum, înainte ca să se întîmple, pentruca, atunci cînd se va întîmpla, să credeţi că Eu sînt.
Ioan 10:34 — Isus le -a răspuns: ,,Nu este scris în Legea voastră: ,Eu am zis: Sînteţi dumnezei?`
Ioan 10:35 — Dacă Legea a numit ,dumnezei`, pe aceia, cărora le -a vorbit Cuvîntul lui Dumnezeu, -şi Scriptura nu poate fi desfinţată, -
Ioan 10:36 — cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M'a sfinţit şi M'a trimes în lume? Şi aceasta, pentrucă am zis: ,Sînt Fiul lui Dumnezeu!`
Ioan 10:33 — Iudeii I-au răspuns: ,,Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentrucă Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.``
Ioan 10:31 — Atunci Iudeii iarăş au luat pietre ca să -L ucidă.
Ioan 10:32 — Isus le -a zis: ,,V'am arătat multe lucrări bune, cari vin dela Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?``
Ioan 10:30 — Eu şi Tatăl una sîntem.``
Ioan 10:29 — Tatăl Meu, care Mi le -a dat, este mai mare decît toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mîna Tatălui Meu.
Ioan 10:28 — Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea.
Ioan 10:23 — Şi Isus Se plimba prin Templu, pe supt pridvorul lui Solomon.
Ioan 9:9 — Unii ziceau: ,,El este.`` Alţii ziceau: ,,Nu; dar seamănă cu el.`` Şi el însuş zicea: ,,Eu sînt.``
Ioan 8:58 — Isus le -a zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sînt Eu.``
Ioan 8:28 — Isus deci le -a zis: ,,Cînd veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sînt, şi că nu fac nimic dela Mine însumi, ci vorbesc după cum M'a învăţat Tatăl Meu.
Ioan 8:24 — De aceea v'am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sînt, veţi muri în păcatele voastre.``
Ioan 8:17 — În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată:
Ioan 8:18 — deci despre Mine însumi, mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M'a trimes.``
Ioan 6:40 — Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.``
Ioan 6:41 — Iudeii cîrteau împotriva Lui, pentrucă zisese: ,,Eu sînt pînea care s'a pogorît din cer.``
Ioan 6:20 — Dar Isus le -a zis: ,,Eu sînt, nu vă temeţi!``
Ioan 5:39 — Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa vecinică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
Ioan 5:36 — Dar Eu am o mărturie mai mare decît a lui Ioan; căci lucrările, pe cari Mi le -a dat Tatăl să le săvîrşesc, tocmai lucrările acestea, pe cari le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M'a trimes.
Ioan 5:37 — Şi Tatăl, care M'a trimes, a mărturisit El însuş despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa;
Ioan 5:38 — şi Cuvîntul Lui nu rămîne în voi, pentrucă nu credeţi în Acela, pe care L -a trimes El.
Ioan 5:17 — Dar Isus le -a răspuns: ,,Tatăl Meu lucrează pînă acum; şi Eu de asemenea lucrez.``
Ioan 5:18 — Tocmai de aceea căutau şi mai mult Iudeii să -L omoare, nu numai fiindcă deslega ziua Sabatului, dar şi pentrucă zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.
Ioan 4:34 — Isus le -a zis: ,,Mîncarea Mea este să fac voia Celui ce M'a trimes, şi să împlinesc lucrarea Lui.
Ioan 3:1 — Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al Iudeilor.
Ioan 3:2 — Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.``
Ioan 3:3 — Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.``
Ioan 3:4 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?``
Ioan 3:5 — Isus i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ioan 3:6 — Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.
Ioan 3:7 — Nu te mira că ţi-am zis: ,,Trebuie să vă naşteţi din nou.
Ioan 3:8 — Vîntul suflă încotro vrea, şi -i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.``
Ioan 3:9 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate face aşa ceva?``
Ioan 3:10 — Isus I -a răspuns: ,,Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?
Ioan 3:11 — Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră.
Ioan 3:12 — Dacă v'am vorbit despre lucruri pămînteşti şi nu credeţi, cum veţi crede cînd vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?
Ioan 3:13 — Nimeni nu s'a suit în cer, afară de Cel ce S'a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer.
Ioan 3:14 — Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
Ioan 3:15 — pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
Ioan 3:18 — Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n'a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Ioan 3:19 — Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.
Ioan 3:20 — Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
Ioan 3:21 — Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.``
Ioan 3:22 — După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.
Ioan 3:23 — Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.
Ioan 3:24 — Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă.
Ioan 3:25 — Între ucenicii lui Ioan şi între un Iudeu, s'a iscat o neînţelegere cu privire la curăţire.
Ioan 3:26 — Au venit deci la Ioan şi i-au zis: ,,Învăţătorule, Celce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oameni se duc la El.``
Ioan 3:27 — Drept răspuns, Ioan i -a zis: ,,Omul nu poate primi decît ce -i este dat din cer.
Ioan 3:28 — Voi înşivă îmi sînteţi martori că am zis: ,,Nu sînt eu Hristosul, ci sînt trimes înaintea Lui.
Ioan 3:29 — Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi -l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.
Ioan 3:30 — Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
Ioan 3:31 — Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi; celce este depe pămînt, este pămîntesc, şi vorbeşte ca de pe pămînt. Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi.
Ioan 3:32 — El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuş nimeni nu primeşte mărturia Lui.
Ioan 3:33 — Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.
Ioan 3:34 — Căci Acela, pe care L -a trimes Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentrucă Dumnezeu nu -I dă Duhul cu măsură.
Ioan 3:35 — Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mîna Lui.
Ioan 3:36 — Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.``
Ioan 1:18 — Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a făcut cunoscut.``
Ioan 1:3 — Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără El.
Luca 22:29 — De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi -a pregătit -o Mie,
Luca 16:31 — Şi Avraam i -a răspuns: ,Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.``
Luca 5:16 — Iar El se ducea în locuri pustii, şi Se ruga.
Luca 2:21 — Cînd a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur pruncul, I-au pus numele ISUS, nume, care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pîntece.
Luca 1:35 — Îngerul i -a răspuns: ,,Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfîntul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
Luca 1:34 — Maria a zis îngerului: ,,Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?``
Marcu 15:34 — Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: ,,Eloi, Eloi, lama sabactani`` care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentruce M'ai părăsit?``
Marcu 12:29 — Isus i -a răspuns: ,,Cea dintîi este aceasta: ,Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;`
Marcu 1:1 — Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Marcu 1:2 — Dupăcum este scris în proorocul Isaia: ,,Iată, trimet înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea...
Marcu 1:3 — Glasul celui ce strigă în pustie: ,,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi -I cărările,``
Marcu 1:4 — a venit Ioan care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.
Marcu 1:5 — Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în rîul Iordan.
Marcu 1:6 — Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
Marcu 1:7 — Ioan propovăduia, şi zicea: ,,După mine vine Cel ce este mai puternic decît mine, căruia eu nu sînt vrednic să mă plec să -I desleg curelele încălţămintelor.
Marcu 1:8 — Eu, da, v'am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfînt.``
Marcu 1:9 — În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii, şi a fost botezat de Ioan în Iordan.
Marcu 1:10 — Şi îndată, cînd ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorîndu-Se peste El ca un porumbel.
Marcu 1:11 — Şi din ceruri s'a auzit un glas, care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea.``
Marcu 1:12 — Îndată Duhul a mînat pe Isus în pustie,
Marcu 1:13 — unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi -I slujeau îngerii.
Marcu 1:14 — După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu.
Marcu 1:15 — El zicea: ,,S'a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.``
Marcu 1:16 — Pe cînd trecea Isus pe lîngă marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncînd o mreajă în mare, căci erau pescari.
Marcu 1:17 — Isus le -a zis: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.``
Marcu 1:18 — Îndată, ei şi-au lăsat mrejile, şi au mers după El.
Marcu 1:19 — A mers puţin mai departe, şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, cari, şi ei, erau într'o corabie, şi îşi dregeau mrejile.
Marcu 1:20 — Îndată i -a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată, şi au mers după El.
Marcu 1:21 — S'au dus la Capernaum. Şi în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă, şi a început să înveţe pe norod.
Marcu 1:22 — Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.
Marcu 1:23 — În sinagoga lor era un om, care avea un duh necurat. El a început să strige:
Marcu 1:24 — ,,Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfîntul lui Dumnezeu!``
Marcu 1:25 — Isus l -a certat, şi i -a zis: ,,Taci, şi ieşi afară din omul acesta!``
Marcu 1:26 — Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturîndu -l cu putere, şi scoţînd un strigăt mare.
Marcu 1:27 — Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: ,,Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpîn chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!``
Marcu 1:28 — Şi îndată I s'a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.
Marcu 1:29 — Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan, în casa lui Simon şi a lui Andrei.
Marcu 1:30 — Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri: şi îndată au vorbit lui Isus despre ea.
Marcu 1:31 — El a venit, a apucat -o de mînă, a ridicat -o în sus, şi au lăsat -o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.
Marcu 1:32 — Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii.
Marcu 1:33 — Şi toată cetatea era adunată la uşă.
Marcu 1:34 — El a vindecat pe mulţi cari pătimeau de felurite boale; de asemenea, a scos mulţi draci, şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentrucă -L cunoşteau.
Marcu 1:35 — A doua zi dimineaţa, pe cînd era încă întunerec de tot, Isus S'a sculat, a ieşit, şi S'a dus într'un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.
Marcu 1:36 — Simon şi ceilalţi cari erau cu El s'au dus să -L caute;
Marcu 1:37 — şi cînd L-au găsit, I-au zis: ,,Toţi Te caută.``
Marcu 1:38 — El le -a răspuns: ,,Haidem să mergem în altă parte, prin tîrgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.``
Marcu 1:39 — Şi s'a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; şi scotea dracii.