Referințe biblice
- Geneza 9:3
- Leviticul 11:1-47
- Romani 14:1-23
- Geneza 1:30
- Deuteronomul 14:1-29
- Faptele Apostolilor 10:9-16
- Leviticul 11:2
- Marcu 7:19
- Geneza 1:29
- Proverbe 12:10
- Geneza 1:26
- Romani 14:21
- Isaia 66:3
- Isaia 11:6-9
- Leviticul 11:1-30
- Geneza 1:29-31
- Marcu 7:1-37
- Deuteronomul 14:3-21
- Geneza 9:4
- Faptele Apostolilor 15:29
- Proverbe 6:16-17
- Daniel 1:12
- Romani 14:14
- Geneza 1:29-30
- Coloseni 2:16
- Deuteronomul 25:4
- Geneza 1:28
- Faptele Apostolilor 10:1-48
- 1 Timotei 4:1-5
- Marcu 7:18-19
- Geneza 9:2-3
- 1 Corinteni 8:13
- 1 Timotei 4:5
- Leviticul 22:8
- 1 Timotei 4:3
- Faptele Apostolilor 10:14
- Leviticul 3:17
- Geneza 4:4
- Deuteronomul 22:10
- Matei 6:26
- Ezechiel 44:23
- Geneza 7:2
- 1 Timotei 4:3-5
- Isaia 66:15-17
- Proverbe 27:23
- Psalmul 36:6
- Deuteronomul 14:21
- Geneza 1:26-28
- 1 Corinteni 8:8
- Matei 15:17
- Psalmul 147:9
- Romani 14:3
- 1 Timotei 4:1-3
- Luca 14:5
- Deuteronomul 14:6
- Leviticul 11:7
- Geneza 1:21
- Matei 10:29
- Isaia 65:25
- Leviticul 17:13-14
- Luca 24:42-43
- Maleahi 3:6
- Leviticul 11:4-8
- Leviticul 7:23-24
- Psalmul 50:10-11
- Romani 8:7
- Luca 24:41-43
- Daniel 1:1-21
- Leviticul 11:9
- 1 Corinteni 10:25
- Marcu 7:18
- Geneza 7:1-3
- Romani 14:2-3
- Faptele Apostolilor 15:20
- Luca 12:6
- Leviticul 11:10
- Evrei 13:8
- 1 Corinteni 8:4-7
- Osea 2:18
- Deuteronomul 22:6-7
- Leviticul 11:4
- Apocalipsa 18:2
- 1 Corinteni 10:31
- 1 Corinteni 8:4
- Faptele Apostolilor 11:18
- Faptele Apostolilor 10:44-47
- Faptele Apostolilor 10:1
- Luca 24:30
- Luca 9:16
- Matei 3:4
- Daniel 1:8
- Geneza 1:24-25
- 1 Corinteni 10:25-31
- Marcu 7:14-23
- Matei 15:9
- Romani 14:5
- Romani 7:12
- Matei 15:13
- Iacov 1:17
- Marcu 1:6
- Ioan 3:16-17
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Geneza 9:3 — Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.
Levitic 11:1 — Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi le -a zis:
Levitic 11:2 — ,,Vorbiţi copiilor lui Israel, şi spuneţi-le: ,Iată dobitoacele pe cari le veţi mînca dintre toate dobitoacele depe pămînt.
Levitic 11:3 — Să mîncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă.
Levitic 11:4 — Dar să nu mîncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai unghia despicată. Astfel, să nu mîncaţi cămila, care rumegă, dar n'are unghia despicată: s'o priviţi ca necurată.
Levitic 11:5 — Să nu mîncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca necurat.
Levitic 11:6 — Să nu mîncaţi iepurele, care rumegă, dar n'are unghia despicată: să -l priviţi ca necurat.
Levitic 11:7 — Să nu mîncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să -l priviţi ca necurat.
Levitic 11:8 — Să nu mîncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le priviţi ca necurate.
Levitic 11:9 — Iată vieţuitoarele, pe cari să le mîncaţi dintre toate cele ce sînt în ape. Să mîncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi, şi cari sînt în ape, fie în mări, fie în rîuri.
Levitic 11:10 — Dar să priviţi ca o urîciune pe toate cele ce n'au aripi şi solzi, din tot ce mişună în ape şi tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în rîuri.
Levitic 11:11 — Să le priviţi ca o urîciune, să nu mîncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urîciune.
Levitic 11:12 — Să priviţi ca o urîciune pe toate cele cari n'au aripi şi solzi în ape.
Levitic 11:13 — Iată dintre păsări, cele pe cari le veţi privi ca o urîciune, şi din cari să nu mîncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;
Levitic 11:14 — şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui;
Levitic 11:15 — corbul şi toate soiurile lui;
Levitic 11:16 — struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui;
Levitic 11:17 — huhurezul, heretele şi cocostîrcul;
Levitic 11:18 — lebăda, pelicanul şi corbul de mare;
Levitic 11:19 — barza, bîtlanul, şi ce este din neamul lui, pupăza şi liliacul.
Levitic 11:20 — Să priviţi ca o urîciune orice tîrîtoare care sboară şi umblă pe patru picioare.
Levitic 11:21 — Dar, dintre toate tîrîtoarele cari sboară şi umblă pe patru picioare, să mîncaţi pe cele ce au fluerul picioarelor dinapoi mai lung, ca să poată sări pe pămînt.
Levitic 11:22 — Iată pe cari să le mîncaţi: lăcusta, lăcusta solam, lăcusta hargol şi lăcusta hagab, după soiurile lor.
Levitic 11:23 — Pe toate celelalte tîrîtoare cari sboară şi cari au patru picioare să le priviţi ca o urîciune.
Levitic 11:24 — Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara,
Levitic 11:25 — şi oricine va purta trupurile lor moarte, să-şi spele hainele, şi va fi necurat pînă seara.
Levitic 11:26 — Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n'are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.
Levitic 11:27 — Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare, cari umblă pe labele lor: ori cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara;
Levitic 11:28 — şi ori cine le va purta trupurile moarte, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara. Să le priviţi ca necurate.
Levitic 11:29 — Iată, din vietăţile cari se tîrăsc pe pămînt, cele pe cari le veţi privi ca necurate: cîrtiţa, şoarecele şi şopîrla, după soiurile lor;
Levitic 11:30 — ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul.
Levitic 11:31 — Să le priviţi ca necurate dintre toate tîrîtoarele: oricine se va atinge de ele moarte, va fi necurat pînă seara.
Levitic 11:32 — Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus în apă, şi va rămînea necurat pînă seara; după aceea va fi curat.
Levitic 11:33 — Tot ce se va găsi într'un vas de pămînt în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte, va fi necurat, şi veţi sparge vasul.
Levitic 11:34 — Orice lucru de mîncare, pe care va cădea ceva din apa aceasta, va fi necurat; şi orice băutură care se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată.
Levitic 11:35 — Orice lucru, pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărîme: vor fi necurate, şi le veţi privi ca necurate.
Levitic 11:36 — Numai izvoarele şi fîntînile, cari alcătuiesc grămezi de ape, vor rămînea curate; dar cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat.
Levitic 11:37 — Dacă se întîmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămînţă care trebuie sămănată, ea va rămînea curată.
Levitic 11:38 — Dar dacă se pusese apă pe sămînţă, şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.
Levitic 11:39 — Dacă moare una din vitele cari vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort, va fi necurat pînă seara;
Levitic 11:40 — cine va mînca din trupul ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara; şi cine va purta trupul ei mort, îşi va spăla hainele şi va fi necurat pînă seara.
Levitic 11:41 — Pe orice tîrîtoare care se tîrăşte pe pămînt, s'o priviţi ca necurată; să nu se mănînce.
Levitic 11:42 — Din toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, din toate cele ce se tîrăsc pe pîntece, să nu mîncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare; ci să le priviţi ca o urîciune.
Levitic 11:43 — Să nu vă faceţi urîcioşi prin toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele.
Levitic 11:44 — Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc pe pămînt.
Levitic 11:45 — Căci Eu sînt Domnul, care v'am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sînt sfînt.
Levitic 11:46 — Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele cari se mişcă în ape, şi toate vietăţile cari se tîrăsc pe pămînt,
Levitic 11:47 — ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănîncă şi dobitocul care nu se mănîncă.``
Romani 14:1 — Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoelnice.
Romani 14:2 — Unul crede că poate să mănînce de toate; pe cînd altul, care este slab, nu mănîncă decît verdeţuri.
Romani 14:3 — Cine mănîncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi cine nu mănîncă, să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă Dumnezeu l -a primit.
Romani 14:4 — Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpînului său; totuş, va sta în picioare, căci Domnul are putere să -l întărească pentru ca să stea.
Romani 14:5 — Unul socoteşte o zi mai pe sus decît alta; pentru altul, toate zilele sînt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.
Romani 14:6 — Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n'o face. Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă; pentrucă aduce mulţămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă; şi aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu.
Romani 14:7 — În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine.
Romani 14:8 — Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi sîntem ai Domnului.
Romani 14:9 — Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii.
Romani 14:10 — Dar pentruce judeci tu pe fratele tău? Sau pentruce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
Romani 14:11 — Fiindcă este scris: ,,Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.``
Romani 14:12 — Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuş lui Dumnezeu.
Romani 14:13 — Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
Romani 14:14 — Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat de cît pentru cel ce crede că este necurat.
Romani 14:15 — Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mîncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!
Romani 14:16 — Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău.
Romani 14:17 — Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt.
Romani 14:18 — Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.
Romani 14:19 — Aşa dar, să urmărim lucrurile, cari duc la pacea şi zidirea noastră.
Romani 14:20 — Să nu nimiceşti, pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sînt curate. Totuş, a mînca din ele, cînd faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.
Romani 14:21 — Bine este să nu mănînci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.
Romani 14:22 — Încredinţarea pe care o ai, păstrează -o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine.
Romani 14:23 — Dar cine se îndoieşte şi mănîncă, este osîndit, pentrucă nu mănîncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare, e păcat.
Geneza 1:30 — Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pămînt, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.`` Şi aşa a fost.
Deuteronom 14:1 — Voi sînteţi copiii Domnului, Dumnezeului vostru. Să nu vă faceţi crestături şi să nu vă radeţi între ochi pentru un mort.
Deuteronom 14:2 — Căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău, şi Domnul Dumnezeul tău te -a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămîntului.
Deuteronom 14:3 — Să nu mănînci niciun lucru urîcios.
Deuteronom 14:4 — Iată dobitoacele pe cari să le mîncaţi: boul, oaia şi capra;
Deuteronom 14:5 — cerbul, căprioara şi bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică şi girafa.
Deuteronom 14:6 — Să mîncaţi din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărţită în două şi rumegă.
Deuteronom 14:7 — Dar să nu mîncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai copita despicată şi unghia despărţită în două. Astfel, să nu mîncaţi cămila, iepurele şi iepurele de casă, cari rumegă, dar n'au copita despicată: să le priviţi ca necurate.
Deuteronom 14:8 — Să nu mîncaţi porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să -l priviţi ca necurat. Să nu mîncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte.
Deuteronom 14:9 — Iată dobitoacele din cari veţi mînca, din toate cele ce sînt în ape: să mîncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi.
Deuteronom 14:10 — Dar să nu mîncaţi din niciunul din cele ce n'au înotătoare şi solzi: să le priviţi ca necurate.
Deuteronom 14:11 — Să mîncaţi orice pasăre curată.
Deuteronom 14:12 — Dar iată pe acelea pe cari nu le puteţi mînca: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;
Deuteronom 14:13 — şorecarul, şoimul, gaia şi tot ce ţine de neamul său;
Deuteronom 14:14 — corbul şi toate soiurile lui;
Deuteronom 14:15 — struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi ce ţine de neamul lui;
Deuteronom 14:16 — huhurezul, cocostîrcul şi lebăda;
Deuteronom 14:17 — pelicanul, corbul de mare şi heretele,
Deuteronom 14:18 — barza, bătlanul şi ce ţine de neamul lui, pupăza şi liliacul.
Deuteronom 14:19 — Să priviţi ca necurată orice tîrîtoare care sboară: să nu mîncaţi din ea.
Deuteronom 14:20 — Să mîncaţi orice pasăre curată.
Deuteronom 14:21 — Să nu mîncaţi din nici o mortăciune; s'o dai străinului care va fi în cetăţile tale, s'o mănînce, sau s'o vinzi unui străin; căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui.
Deuteronom 14:22 — Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămînţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an.
Deuteronom 14:23 — Şi să mănînci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care -l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grîul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi întîii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi totdeauna de Domnul, Dumnezeul tău.
Deuteronom 14:24 — Poate cînd te va binecuvînta Domnul, Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ţi poţi duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi pună acolo Numele Lui.
Deuteronom 14:25 — Atunci, să-ţi prefaci zeciuala în argint, să strîngi argintul acela în mînă, şi să te duci la locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău.
Deuteronom 14:26 — Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin şi băuturi tari, tot ce-ţi va plăcea, să le mănînci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te bucuri tu şi familia ta.
Deuteronom 14:27 — Să nu părăseşti pe Levitul care va fi în cetăţile tale, căci n'are nici parte de moşie, nici moştenire cu tine.
Deuteronom 14:28 — După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s'o pui în cetăţile tale.
Deuteronom 14:29 — Atunci să vină Levitul, care n'are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, cari vor fi în cetăţile tale, şi să mănînce şi să se sature, pentrucă Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în toate lucrările pe cari le vei face cu mînile tale.
Faptele Apostolilor 10:9 — A doua zi, cînd erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s'a suit să se roage pe acoperişul casei, pela ceasul al şaselea.
Faptele Apostolilor 10:10 — L -a ajuns foamea, şi a vrut să mănînce. Pe cînd îi pregăteau mîncarea, a căzut într'o răpire sufletească.
Faptele Apostolilor 10:11 — A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborîndu-se şi slobozindu-se în jos pe pămînt.
Faptele Apostolilor 10:12 — În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare de pe pămînt şi păsările cerului.
Faptele Apostolilor 10:13 — Şi un glas i -a zis: ,,Petre, scoală-te, taie şi mănîncă.``
Faptele Apostolilor 10:14 — ,,Nicidecum, Doamne``, a răspuns Petru. ,,Căci niciodată n'am mîncat ceva spurcat sau necurat.``
Faptele Apostolilor 10:15 — Şi glasul i -a zis iarăş a doua oară: ,,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.``
Faptele Apostolilor 10:16 — Lucrul acesta s'a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăş la cer.
Marcu 7:19 — Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pîntece, şi apoi este dat afară în hazna?`` A zis astfel, făcînd toate bucatele curate.
Geneza 1:29 — Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată că v'am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.``
Proverbe 12:10 — Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă.
Geneza 1:26 — Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.``
Isaia 66:3 — Cine junghie un bou ca jertfă, nu este mai bun decît cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gîtul unui cîne, cine aduce un dar de mîncare, este ca cel ce ar vărsa sînge de porc, cine arde tămîie, este ca cel ce s'ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urîciunile lor.
Isaia 11:6 — Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mîna un copilaş;
Isaia 11:7 — vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mînca paie ca boul,
Isaia 11:8 — pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpîrcii, şi copilul înţărcat va băga mîna în vizunia basilicului.
Isaia 11:9 — Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfînt; căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele cari -l acopăr.
Geneza 1:31 — Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
Marcu 7:1 — Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s'au adunat la Isus.
Marcu 7:2 — Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prînzînd cu mînile necurate, adică nespălate. -
Marcu 7:3 — Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănîncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mînile, după datina bătrînilor.
Marcu 7:4 — Şi cînd se întorc din piaţă, nu mănîncă decît dupăce s'au scăldat. Sînt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. -
Marcu 7:5 — Şi Fariseii şi cărturarii L-au întrebat: ,,Pentruce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrînilor, ci prînzesc cu mînile nespălate?``
Marcu 7:6 — Isus le -a răspuns: ,,Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
Marcu 7:7 — Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături cari nu sînt decît nişte porunci omeneşti.`
Marcu 7:8 — Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.``
Marcu 7:9 — El le -a mai zis: ,,Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.
Marcu 7:10 — Căci Moise a zis: ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;`` şi: ,,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.``
Marcu 7:11 — Voi, dimpotrivă, ziceţi: ,,Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, este ,Corban`, adică dat lui Dumnezeu, face bine;
Marcu 7:12 — şi nu -l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
Marcu 7:13 — Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!``
Marcu 7:14 — În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, şi le -a zis: ,,Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.
Marcu 7:15 — Afară din om nu este nimic care, intrînd în el, să -l poată spurca; dar ce iese din om, aceea -l spurcă.
Marcu 7:16 — Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.``
Marcu 7:17 — Dupăce a intrat în casă, pe cînd era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
Marcu 7:18 — El le -a zis: ,,Şi voi sînteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu -l poate spurca?
Marcu 7:20 — El le -a mai zis: ,,Ce iese din om, aceea spurcă pe om.
Marcu 7:21 — Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
Marcu 7:22 — furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
Marcu 7:23 — Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.``
Marcu 7:24 — Isus a plecat de acolo, şi S'a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într'o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n'a putut să rămînă ascuns.
Marcu 7:25 — Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpînită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El, şi a venit de s'a aruncat la picioarele Lui.
Marcu 7:26 — Femeia aceasta era o grecoaică, de obîrşie Siro-feniciană. Ea îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.
Marcu 7:27 — Isus i -a zis: ,,Lasă să se sature mai întîi copiii; căci nu este bine să iei pînea copiilor, şi s'o arunci la căţei.``
Marcu 7:28 — ,,Da, Doamne``, I -a răspuns ea; ,,dar şi căţeii de supt masă mănîncă din fărămiturile copiilor.``
Marcu 7:29 — Atunci Isus i -a zis: ,,Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiică-tă.``
Marcu 7:30 — Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.
Marcu 7:31 — Isus a părăsit ţinutul Tirului, şi a venit iarăş prin Sidon la marea Galileii, trecînd prin ţinutul Decapole.
Marcu 7:32 — I-au adus un surd, care vorbea cu anevoie, şi L-au rugat să-Şi pună mînile peste el.
Marcu 7:33 — El l -a luat la o parte din norod, i -a pus degetele în urechi, şi i -a atins limba cu scuipatul Lui.
Marcu 7:34 — Apoi, Şi -a ridicat ochii spre cer, a suspinat, şi a zis: ,,Efata``, adică: ,,Deschide-te!``
Marcu 7:35 — Îndată, i s'au deschis urechile, i s'a deslegat limba, şi a vorbit foarte desluşit.
Marcu 7:36 — Isus le -a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cît le poruncea mai mult, cu atît Îl vesteau mai mult.
Marcu 7:37 — Ei erau uimiţi peste măsură de mult, şi ziceau: ,,Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.``
Geneza 9:4 — Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi.
Faptele Apostolilor 15:29 — adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace zugrumate, şi de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.``
Proverbe 6:16 — Şase lucruri urăşte Domnul, şi chiar şapte Îi sînt urîte:
Proverbe 6:17 — ochii trufaşi, limba mincinoasă, mînile... cari varsă sînge nevinovat,
Daniel 1:12 — ,,Încearcă pe robii tăi zece zile, şi să ni se dea de mîncat zarzavaturi şi apă de băut;
Coloseni 2:16 — Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,
Deuteronom 25:4 — Să nu legi gura boului, cînd treieră grîul.
Geneza 1:28 — Dumnezeu i -a binecuvîntat, şi Dumnezeu le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi -l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.``
Faptele Apostolilor 10:1 — În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită ,,Italiana``.
Faptele Apostolilor 10:2 — Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
Faptele Apostolilor 10:3 — Pela ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într'o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i -a zis: ,,Cornelie!``
Faptele Apostolilor 10:4 — Corneliu s'a uitat ţintă la el, s'a înfricoşat, şi a răspuns: ,,Ce este, Doamne?`` Şi îngerul i -a zis: ,,Rugăciunile şi milosteniile tale s'au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi -a adus aminte de ele.
Faptele Apostolilor 10:5 — Trimete acum nişte oameni la Iope, şi chiamă pe Simon, zis şi Petru.
Faptele Apostolilor 10:6 — El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lîngă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.``
Faptele Apostolilor 10:7 — Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia cari -i slujeau în tot timpul;
Faptele Apostolilor 10:8 — şi, dupăce le -a istorisit totul, i -a trimes la Iope.
Faptele Apostolilor 10:17 — Pe cînd Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei, pe care o avusese, iată că, oamenii trimeşi de Corneliu, întrebînd de casa lui Simon, au stătut la poartă,
Faptele Apostolilor 10:18 — şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.
Faptele Apostolilor 10:19 — Şi pe cînd se gîndea Petru la vedenia aceea, Duhul i -a zis: ,,Iată că te caută trei oameni;
Faptele Apostolilor 10:20 — scoală-te, pogoară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimes.``
Faptele Apostolilor 10:21 — Petru deci s'a pogorît, şi a zis oamenilor acelora: ,,Eu sînt acela, pe care -l căutaţi; ce pricină vă aduce?``
Faptele Apostolilor 10:22 — Ei au răspuns: ,,Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr'un înger sfînt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe cari i le vei spune.``
Faptele Apostolilor 10:23 — Petru deci i -a chemat înlăuntru, şi i -a găzduit.
Faptele Apostolilor 10:24 — A doua zi, s'a sculat, şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi cîţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezarea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe cari -i chemase.
Faptele Apostolilor 10:25 — Cînd era să intre Petru, Corneliu, care -i ieşise înainte, s'a aruncat la picioarele lui, şi i s'a închinat.
Faptele Apostolilor 10:26 — Dar Petru l -a ridicat, şi a zis: ,,Scoală-te, şi eu sînt om!``
Faptele Apostolilor 10:27 — Şi vorbind cu el, a intrat în casă, şi a găsit adunaţi pe mulţi.
Faptele Apostolilor 10:28 — ,,Ştiţi``, le -a zis el, ,,că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam, sau să vină la el; dar Dumnezeu mi -a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.
Faptele Apostolilor 10:29 — Deaceea am venit fără cîrtire cînd m'aţi chemat; vă întreb dar, cu ce gînd aţi trimes după mine?``
Faptele Apostolilor 10:30 — Corneliu a răspuns: ,,Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iatăcă a stătut înaintea mea un om cu o haină strălucitoare,
Faptele Apostolilor 10:31 — şi a zis: ,,Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de milosteniile tale.
Faptele Apostolilor 10:32 — Trimete dar la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lîngă mare; cînd va veni el, îţi va vorbi.``
Faptele Apostolilor 10:33 — Am trimes îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi sîntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi -a poruncit Domnul să ne spui.``
Faptele Apostolilor 10:34 — Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: ,,În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,
Faptele Apostolilor 10:35 — ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.
Faptele Apostolilor 10:36 — El a trimes Cuvîntul Său fiilor lui Israel, şi le -a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
Faptele Apostolilor 10:37 — Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începînd din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
Faptele Apostolilor 10:38 — cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
Faptele Apostolilor 10:39 — Noi sîntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorît, atîrnîndu -L pe lemn.
Faptele Apostolilor 10:40 — Dar Dumnezeu L -a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate,
Faptele Apostolilor 10:41 — nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, cari am mîncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.
Faptele Apostolilor 10:42 — Isus ne -a poruncit să propovăduim norodului, şi să mărturisim că El a fost rînduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
Faptele Apostolilor 10:43 — Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.``
Faptele Apostolilor 10:44 — Pe cînd rostea Petru cuvintele acestea, S'a pogorît Duhul Sfînt peste toţi cei ce ascultau Cuvîntul.
Faptele Apostolilor 10:45 — Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiţi cînd au văzut că darul Duhului Sfînt s'a vărsat şi peste Neamuri.
Faptele Apostolilor 10:46 — Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:
Faptele Apostolilor 10:47 — ,,Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, cari au primit Duhul Sfînt ca şi noi?``
Faptele Apostolilor 10:48 — Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămînă cîteva zile la ei.
1 Timotei 4:1 — Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
1 Timotei 4:2 — abătuţi de făţărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuş cugetul lor.
1 Timotei 4:3 — Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe cari Dumnezeu le -a făcut ca să fie luate cu mulţămiri de către ceice cred şi cunosc adevărul.
1 Timotei 4:4 — Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţămiri;
1 Timotei 4:5 — pentrucă este sfinţit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
Geneza 9:2 — S'apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pămînt, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pămînt şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mînile voastre!
1 Corinteni 8:13 — De aceea, dacă o mîncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mînca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.
Levitic 22:8 — Să nu mănînce dintr'o vită moartă sau sfîşiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu sînt Domnul.
Levitic 3:17 — Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, în toate locurile unde veţi locui: cu nici un chip să nu mîncaţi nici grăsime, nici sînge.``
Geneza 4:4 — Abel a adus şi el o jertfă de mîncare din oile întîi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
Deuteronom 22:10 — Să nu ari cu un bou şi un măgar înjugaţi împreună.
Matei 6:26 — Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?
Ezechiel 44:23 — Vor învăţa pe poporul Meu să deosebească ce este sfînt de ce nu este sfînt, şi vor arăta deosebirea dintre ce este necurat şi ce este curat.
Geneza 7:2 — Ia cu tine cîte şapte perechi din toate dobitoacele curate, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sînt curate, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască;
Isaia 66:15 — ,,Căci iată, Domnul vine într'un foc, şi carăle Lui sînt ca un vîrtej; Îşi preface mînia într'un jăratic, şi ameninţările în flacări de foc.
Isaia 66:16 — Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr.
Isaia 66:17 — Ceice se sfinţesc şi se curăţesc în grădini, mergînd unul cîte unul, în mijlocul celor ce mănîncă şi carne de porc, şi şoareci şi alte lucruri urîcioase, toţi aceia vor pieri, -zice Domnul. -
Proverbe 27:23 — Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.
Geneza 1:27 — Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i -a făcut.
1 Corinteni 8:8 — Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu cîştigăm nimic dacă mîncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mîncăm.
Matei 15:17 — Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pîntece, şi apoi este aruncat afară în hazna?
Luca 14:5 — Pe urmă, le -a zis: ,,Cine dintre voi, dacă -i cade copilul sau boul în fîntînă, nu -l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?``
Geneza 1:21 — Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele cari se mişcă şi de cari mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
Matei 10:29 — Nu se vînd oare două vrăbii la un ban? Totuş, nici una din ele nu cade pe pămînt fără voia Tatălui vostru.
Isaia 65:25 — Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mînca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărînă. Niciun rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfînt, zice Domnul.``
Levitic 17:13 — Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din străinii cari locuiesc în mijlocul lor vînează o fiară sau o pasăre care se mănîncă, să -i verse sîngele şi să -l acopere cu ţărînă.
Levitic 17:14 — Căci viaţa oricărui trup stă în sîngele lui, care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: ,Să nu mîncaţi sîngele niciunui trup; căci viaţa oricărui trup este sîngele lui: oricine va mînca din el, va fi nimicit.
Luca 24:42 — I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere.
Luca 24:43 — El le -a luat, şi a mîncat înaintea lor.
Maleahi 3:6 — ,,Căci Eu sînt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n'aţi fost nimiciţi.
Levitic 7:23 — ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune: ,Să nu mîncaţi grăsime de bou, de miel sau de capră.
Levitic 7:24 — Grăsimea unui dobitoc mort sau sfîşiat de fiară va putea să fie întrebuinţată la orice alt ceva, numai să n'o mîncaţi.
Romani 8:7 — Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.
Luca 24:41 — Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau, El le -a zis: ,,Aveţi aici ceva de mîncare?``
Daniel 1:1 — În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului, şi l -a împresurat.
Daniel 1:2 — Domnul a dat în mînile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi o parte din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear, în casa dumnezeului său, le -a pus în casa vistieriei dumnezeului său.
Daniel 1:3 — Împăratul a dat poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să -i aducă vreo cîţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească,
Daniel 1:4 — nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, şi pe cari să -i înveţe scrierea şi limba Haldeilor.
Daniel 1:5 — Împăratul le -a rînduit pe fiecare zi o parte din bucatele dela masa lui şi din vinul de care bea el, vrînd să -i crească timp de trei ani, după cari aveau să fie în slujba împăratului.
Daniel 1:6 — Printre ei erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria.
Daniel 1:7 — Căpetenia famenilor dregători le -a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i -a pus numele Beltşaţar, lui Hanania Şadrac, lui Mişael Meşac, şi lui Azaria Abed-Nego.
Daniel 1:8 — Daniel s'a hotărît să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care -l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu -l silească să se spurce.
Daniel 1:9 — Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători.
Daniel 1:10 — Căpetenia famenilor a zis lui Daniel: ,,Mă tem numai de domnul meu împăratul, care a hotărît ce trebuie să mîncaţi şi să beţi, ca nu cumva să vadă feţele voastre mai triste decît ale celorlalţi tineri de vîrsta voastră, şi să-mi puneţi astfel capul în primejdie înaintea împăratului``.
Daniel 1:11 — Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredinţase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria:
Daniel 1:13 — să te uiţi apoi la faţa noastră şi la a celorlalţi tineri cari mănîncă din bucatele împăratului, şi să faci cu robii tăi după cele ce vei vedea!``
Daniel 1:14 — El i -a ascultat în privinţa aceasta, şi i -a încercat zece zile.
Daniel 1:15 — După cele zece zile, ei erau mai bine la faţă şi mai graşi decît toţi tinerii cari mîncau din bucatele împăratului.
Daniel 1:16 — Îngrijitorul lua bucatele şi vinul cari le erau rînduite, şi le dădea zazavaturi.
Daniel 1:17 — Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele.
Daniel 1:18 — La vremea sorocită de împărat ca să -i aducă la el, căpetenia famenilor i -a adus înaintea lui Nebucadneţar.
Daniel 1:19 — Împăratul a stat de vorbă cu ei: dar între toţi tinerii aceia, nu s'a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba împăratului.
Daniel 1:20 — În toate lucrurile cari cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre cari îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decît toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, cari erau în toată împărăţia lui.
Daniel 1:21 — Aşa a dus -o Daniel pînă în anul dintîi al împăratului Cir.
1 Corinteni 10:25 — Să mîncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.
Geneza 7:1 — Domnul a zis lui Noe: ,,Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
Geneza 7:3 — şi cîte şapte perechi de asemenea, din pasările cerului, cîte o parte bărbătească şi cîte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămînţa pe toată faţa pămîntului.
Faptele Apostolilor 15:20 — ci să li se scrie doar să se ferească de pîngăririle idolilor, de curvie, de dobitoace zugrumate şi de sînge.
Luca 12:6 — Nu se vînd oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuş, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.
Evrei 13:8 — Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci!
1 Corinteni 8:4 — Deci, cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decît un singur Dumnezeu.
1 Corinteni 8:5 — Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi ,,dumnezei``, fie în cer, fie pe pămînt (cum şi sînt în adevăr mulţi ,,dumnezei`` şi mulţi ,,domni``),
1 Corinteni 8:6 — totuş pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile şi prin El şi noi.
1 Corinteni 8:7 — Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obicinuiţi pînă acum cu idolul, mănîncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat.
Osea 2:18 — În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legămînt cu fiarele cîmpului, cu păsările cerului şi cu tîrîtoarele pămîntului, voi sfărîma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război, şi -i voi face să locuiască în linişte.
Deuteronom 22:6 — Dacă întîlneşti pe drum un cuib de pasăre, într'un copac sau pe pămînt, cu pui sau ouă şi mama lor şezînd peste pui sau peste ouă, să nu iei şi pe mama şi pe puii ei,
Deuteronom 22:7 — ci să dai drumul mamei şi să nu iei decît puii, ca să fii fericit şi să ai zile multe.
Apocalipsa 18:2 — El a strigat cu glas tare, şi a zis: ,,A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte;
1 Corinteni 10:31 — Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.
Faptele Apostolilor 11:18 — Dupăce au auzit aceste lucruri, s'au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: ,,Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.``
Luca 24:30 — Pe cînd şedea la masă cu ei, a luat pînea; şi, după ce a rostit binecuvîntarea, a frînt -o, şi le -a dat -o.
Luca 9:16 — Isus a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti, Şi -a ridicat ochii spre cer, şi le -a binecuvîntat. Apoi le -a frînt, şi le -a dat ucenicilor să le împartă norodului.
Matei 3:4 — Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
Geneza 1:24 — Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.`` Şi aşa a fost.
Geneza 1:25 — Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
1 Corinteni 10:26 — Căci ,,al Domnului este pămîntul şi tot ce cuprinde el.``
1 Corinteni 10:27 — Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mîncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.
1 Corinteni 10:28 — Dar dacă vă spune cineva: ,,Lucrul acesta a fost jertfit idolilor``, să nu mîncaţi, din pricina celui ce v'a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci ,,al Domnului este pămîntul şi tot ce cuprinde el.``
1 Corinteni 10:29 — Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci dece să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia?
1 Corinteni 10:30 — Dacă mănînc, aducînd mulţămiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru, pentru care mulţămesc?
Matei 15:9 — De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.``
Romani 7:12 — Aşa că Legea, negreşit, este sfîntă, şi porunca este sfîntă, dreaptă şi bună.
Matei 15:13 — Drept răspuns, El le -a zis: ,,Orice răsad, pe care nu l -a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.
Iacob 1:17 — orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
Marcu 1:6 — Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brîu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.