Referințe biblice

  1. Geneza 41:45
  2. Geneza 46:20
  3. Geneza 41:50
  4. Geneza 41:51
  5. Apocalipsa 1:1
  6. Geneza 46:1-34
  7. Geneza 41:52
  8. Geneza 41:1-57
  9. Ioan 1:1
  10. Geneza 41:50-52
  11. 2 Petru 3:1-18
  12. Ioan 15:19
  13. Iosua 24:32
  14. Geneza 35:18
  15. Evrei 11:1-40
  16. Coloseni 1:1-29
  17. Faptele Apostolilor 2:38
  18. Ioan 3:16
  19. Ioan 3:1-36
  20. Geneza 2:1-25
  21. Matei 1:1-25
  22. 2 Samuel 24:1-25
  23. Rut 1:1-22
  24. Exodul 12:40
  25. Geneza 41:56
  26. Geneza 41:43
  27. Geneza 27:1-46
  28. Geneza 21:1-34
  29. Geneza 1:1-31
  30. Apocalipsa 17:1-18
  31. Apocalipsa 12:1-17
  32. Apocalipsa 9:11
  33. Apocalipsa 4:1-11
  34. Apocalipsa 1:1-20
  35. 1 Ioan 3:1-24
  36. 1 Ioan 2:1-29
  37. 1 Ioan 1:2
  38. 2 Petru 1:1-21
  39. 1 Petru 3:9
  40. 1 Petru 2:1-25
  41. 1 Petru 1:1-25
  42. Iacov 1:1-27
  43. Evrei 11:22
  44. Evrei 10:30
  45. Evrei 10:1-39
  46. Evrei 1:1-14
  47. Tit 2:14
  48. Tit 1:1-16
  49. 1 Timotei 3:1-16
  50. 1 Timotei 2:1-15
  51. 1 Timotei 1:2
  52. 1 Timotei 1:1-20
  53. 2 Tesaloniceni 1:1-12
  54. Coloseni 3:11
  55. Galateni 4:24
  56. Galateni 3:28
  57. 2 Corinteni 4:1-18
  58. 1 Corinteni 15:1-58
  59. 1 Corinteni 13:1
  60. 1 Corinteni 13:1-13
  61. 1 Corinteni 5:1-13
  62. 1 Corinteni 2:1-16
  63. 1 Corinteni 1:16
  64. Romani 8:28
  65. Romani 8:1-39
  66. Romani 6:1-23
  67. Romani 5:6
  68. Romani 1:1-32
  69. Faptele Apostolilor 17:26
  70. Faptele Apostolilor 13:8
  71. Faptele Apostolilor 13:1
  72. Faptele Apostolilor 13:1-52
  73. Faptele Apostolilor 11:26
  74. Faptele Apostolilor 10:1-48
  75. Faptele Apostolilor 9:1-43
  76. Faptele Apostolilor 8:27
  77. Faptele Apostolilor 8:1
  78. Faptele Apostolilor 8:1-40
  79. Faptele Apostolilor 7:16
  80. Faptele Apostolilor 7:14
  81. Faptele Apostolilor 6:1-15
  82. Faptele Apostolilor 5:1-42
  83. Faptele Apostolilor 3:1-26
  84. Faptele Apostolilor 2:1
  85. Faptele Apostolilor 2:1-47
  86. Faptele Apostolilor 1:1-26
  87. Ioan 20:1-31
  88. Ioan 19:1-42
  89. Ioan 17:1-26
  90. Ioan 14:1-31
  91. Ioan 12:1-50
  92. Ioan 11:1-57
  93. Ioan 10:1-42
  94. Ioan 6:1-71
  95. Ioan 5:2
  96. Ioan 5:1-47
  97. Ioan 4:5
  98. Ioan 4:1-54
  99. Ioan 1:1-51
  100. Luca 24:1-53
  101. Ioan 3:16-17

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Geneza 41:45 — Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine), şi i -a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.

Geneza 46:20 — Lui Iosif i s'au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe cari i -a născut Asnat fata lui Poti-Fera, preotul lui On. -

Geneza 41:50 — Înaintea anilor de foamete, i s'au născut lui Iosif doi fii, pe care i -a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.

Geneza 41:51 — Iosif a pus întîiului născut numele Manase (Uitare); ,,căci``, a zis el, ,,Dumnezeu m'a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.``

Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -

Geneza 46:1 — Israel a plecat, cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba, şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac.

Geneza 46:2 — Dumnezeu a vorbit lui Israel, într'o vedenie noaptea, şi a zis: ,,Iacove! Iacove!`` Israel a răspuns: ,,Iată-mă!``

Geneza 46:3 — Şi Dumnezeu a zis: ,,Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.

Geneza 46:4 — Eu însumi Mă voi pogorî cu tine în Egipt, şi Eu însumi te voi scoate iarăş de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.``

Geneza 46:5 — Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe cari le trimesese Faraon ca să -l ducă.

Geneza 46:6 — Şi-au luat şi turmele şi averile, pe cari le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s'a dus în Egipt, cu toată familia lui.

Geneza 46:7 — A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui, şi pe toată familia lui.

Geneza 46:8 — Iată numele fiilor lui Israel, cari au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întîiul născut al lui Iacov: Ruben.

Geneza 46:9 — Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi.

Geneza 46:10 — -Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr'o femeie Cananită.

Geneza 46:11 — -Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat, şi Merari. -

Geneza 46:12 — Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul. -

Geneza 46:13 — Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron. -

Geneza 46:14 — Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel.

Geneza 46:15 — Aceştia sînt fiii, pe cari i -a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi.

Geneza 46:16 — Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli. -

Geneza 46:17 — Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel.

Geneza 46:18 — Aceştia sînt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i -a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi.

Geneza 46:19 — Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin. -

Geneza 46:21 — Fiii lui Beniamin; Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard.

Geneza 46:22 — Aceştia sînt fiii Rahelei, pe cari i -a născut lui Iacov. În totul patrusprezece inşi.

Geneza 46:23 — Fiii lui Dan: Huşim.

Geneza 46:24 — Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem.

Geneza 46:25 — Aceştia sînt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i -a născut ea lui Iacov. În totul, şapte inşi.

Geneza 46:26 — Sufletele cari au venit cu Iacov în Egipt şi cari ieşiseră din el, erau în totul şasezeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov.

Geneza 46:27 — Şi Iosif avea doi fii, cari i se născuseră în Egipt. -Toate sufletele din familia lui Iacov, cari au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci.

Geneza 46:28 — Iacov a trimes pe Iuda înainte la Iosif, ca să -i dea de ştire să -i iasă înainte în Gosen.

Geneza 46:29 — Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi -a pregătit carul şi s'a suit ca să se ducă în Gosen, în întîmpinarea tatălui său Israel. Cum l -a văzut, s'a aruncat pe gîtul lui, şi a plîns multă vreme pe gîtul lui.

Geneza 46:30 — Israel a zis lui Iosif: ,,Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.``

Geneza 46:31 — Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: ,,Mă duc să înştiinţez pe Faraon, şi să -i spun: ,Fraţii mei şi familia tatălui meu, cari erau în ţara Canaan, au venit la mine.

Geneza 46:32 — Oamenii aceştia sînt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii, şi tot ce este al lor.``

Geneza 46:33 — Şi, cînd vă va chema Faraon şi vă va întreba: ,,Cu ce vă îndeletniciţi?``

Geneza 46:34 — voi să răspundeţi: ,,Robii tăi au crescut vite, din tinereţa noastră pînă acum, atît noi cît şi părinţii noştri.` În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sînt o urîciune pentru Egipteni.``

Geneza 41:52 — Şi celui de al doilea i -a pus numele Efraim (Rodire); ,,căci``, a zis el, ,,Dumnezeu m'a făcut roditor în ţara întristării mele.``

Geneza 41:1 — După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lîngă rîu (Nil).

Geneza 41:2 — Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s'au suit din rîu, şi au început să pască prin mlaştini.

Geneza 41:3 — După ele s'au mai suit din rîu alte şapte vaci urîte la vedere şi slabe la trup, şi s'au aşezat lîngă ele pe marginea rîului.

Geneza 41:4 — Vacile urîte la vedere şi slabe la trup au mîncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s'a trezit.

Geneza 41:5 — A adormit din nou, şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grîu grase şi frumoase au crescut pe acelaş pai.

Geneza 41:6 — Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vîntul de răsărit.

Geneza 41:7 — Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s'a trezit. Iată visul.

Geneza 41:8 — Dimineaţa, Faraon s'a turburat, şi a trimes să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le -a istorisit visurile lui. Dar nimeni n'a putut să le tîlmăcească lui Faraon.

Geneza 41:9 — Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvîntul, şi a zis lui Faraon: ,,Mi-aduc aminte astăzi de greşala mea.

Geneza 41:10 — Faraon se mîniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor.

Geneza 41:11 — Amîndoi am visat cîte un vis în aceeaş noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o tîlmăcire deosebită.

Geneza 41:12 — Era acolo cu noi un tînăr Evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visurile noastre, şi el ni le -a tîlmăcit, şi ne -a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.

Geneza 41:13 — Lucrurile s'au întîmplat întocmai după tîlmăcirea pe care ne -o dăduse el. Pe mine Faraon m'a pus iarăş în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l -a spînzurat.``

Geneza 41:14 — Faraon a trimes să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s'a ras, şi -a schimbat hainele, şi s'a dus la Faraon.

Geneza 41:15 — Faraon a zis lui Iosif: ,,Am visat un vis. Nimeni nu l -a putut tîlmăci; şi am aflat că tu tîlmăceşti un vis, îndată dupăce l-ai auzit.``

Geneza 41:16 — Iosif a răspuns lui Faraon: ,,Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!``

Geneza 41:17 — Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: ,,În visul meu, se făcea că stăteam pe malul rîului.

Geneza 41:18 — Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s'au suit din rîu, şi au început să pască prin mlaştini.

Geneza 41:19 — După ele s'au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urîte la chip, şi sfrijite: n'am mai văzut altele aşa de urîte în toată ţara Egiptului.

Geneza 41:20 — Vacile cele sfrijite şi slabe au mîncat pe cele şapte vaci dintîi, cari erau grase.

Geneza 41:21 — Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pîntecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urîtă ca mai înainte. Şi m'am deşteptat.

Geneza 41:22 — Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, cari creşteau pe acelaş pai.

Geneza 41:23 — Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vîntul de răsărit.

Geneza 41:24 — Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le -a putut tîlmăci.``

Geneza 41:25 — Iosif a zis lui Faraon: ,,Ce a visat Faraon însemnează un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă.

Geneza 41:26 — Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.

Geneza 41:27 — Cele şapte vaci sfrijite şi urîte, cari se suiau după cele dintîi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vîntul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.

Geneza 41:28 — Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă.

Geneza 41:29 — Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.

Geneza 41:30 — După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.

Geneza 41:31 — Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.

Geneza 41:32 — Cît priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărît din partea lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu se va grăbi să -l aducă la îndeplinire.

Geneza 41:33 — Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept, şi să -l pună în fruntea ţării Egiptului.

Geneza 41:34 — Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug.

Geneza 41:35 — Să se strîngă toate bucatele din aceşti ani buni cari au să vină; să se facă, la îndemîna lui Faraon, grămezi de grîu, provizii în cetăţi, şi să le păzească.

Geneza 41:36 — Bucatele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete, cari vor veni în ţara Egiptului, pentruca ţara să nu fie prăpădită de foamete.``

Geneza 41:37 — Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor lui.

Geneza 41:38 — Şi Faraon a zis slujitorilor săi: ,,Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?``

Geneza 41:39 — Şi Faraon a zis lui Iosif: ,,Fiindcă Dumnezeu ţi -a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atît de priceput şi atît de înţelept ca tine.

Geneza 41:40 — Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine.``

Geneza 41:41 — Faraon a zis lui Iosif: ,,Uite, îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului.``

Geneza 41:42 — Faraon şi -a scos inelul din deget, şi l -a pus în degetul lui Iosif; l -a îmbrăcat cu haine de in subţire, şi i -a pus un lanţ de aur la gît.

Geneza 41:43 — L -a suit în carul care venea după al lui, şi strigau înaintea lui: ,,În genunchi!`` Astfel i -a dat Faraon stăpînire peste toată ţara Egiptului.

Geneza 41:44 — Şi a mai zis lui Iosif: ,,Eu sînt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mîna nici piciorul în toată ţara Egiptului.``

Geneza 41:46 — Iosif era în vîrstă de treizeci de ani cînd s'a înfăţişat înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului.

Geneza 41:47 — În timpul celor şapte ani de rod, pămîntul a dat bucate din belşug.

Geneza 41:48 — Iosif a strîns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punînd în fiecare cetate bucatele de pe cîmpul de primprejur.

Geneza 41:49 — Iosif a strîns grîu, ca nisipul mării, atît de mult, că au încetat să -l mai măsoare, pentru că era fără măsură.

Geneza 41:53 — Cei şapte ani de belşug cari au fost în ţara Egiptului, au trecut.

Geneza 41:54 — Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pîne.

Geneza 41:55 — Cînd a flămînzit, în sfîrşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la Faraon să -i dea pîne. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: ,,Duceţi-vă la Iosif, şi faceţi ce vă va spune el.``

Geneza 41:56 — Foametea bîntuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii, şi a vîndut grîu Egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.

Geneza 41:57 — Şi din toate ţările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grîu dela Iosif; căci în toate ţările era foamete mare.

Ioan 1:1 — La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.

2 Petru 3:1 — Prea iubiţilor, aceasta este a doua epistolă, pe care v'o scriu. În amîndouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări,

2 Petru 3:2 — ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci, şi de porunca Domnului şi Mîntuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.

2 Petru 3:3 — Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor,

2 Petru 3:4 — şi vor zice: ,,Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau dela începutul zidirii!``

2 Petru 3:5 — Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei,

2 Petru 3:6 — şi că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă.

2 Petru 3:7 — Iar cerurile şi pămîntul de acum sînt păzite şi păstrate, prin acelaş Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.

2 Petru 3:8 — Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sînt ca o zi.

2 Petru 3:9 — Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

2 Petru 3:10 — Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pămîntul, cu tot ce este pe el, va arde.

2 Petru 3:11 — Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr'o purtare sfîntă şi evlavioasă,

2 Petru 3:12 — aşteptînd şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?

2 Petru 3:13 — Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, în care va locui neprihănirea.

2 Petru 3:14 — De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.

2 Petru 3:15 — Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mîntuire, cum v'a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,

2 Petru 3:16 — ca şi în toate epistolele lui, cînd vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sînt unele lucruri grele de înţeles, pe cari cei neştiutori şi nestatornici le răstîlmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.

2 Petru 3:17 — Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucuri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi tîrîţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi, şi să vă pierdeţi tăria;

2 Petru 3:18 — ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veciniciei. Amin

Ioan 15:19 — Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentrucă nu sînteţi din lume, şi pentrucă Eu v'am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.

Iosua 24:32 — Oasele lui Iosif, pe cari le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinei pe care o cumpărase Iacov dela fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.

Geneza 35:18 — Şi pe cînd îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i -a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele): dar tatăl său l -a numit Beniamin (Fiul dreptei).

Evrei 11:1 — Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.

Evrei 11:2 — Pentrucă prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.

Evrei 11:3 — Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n'a fost făcut din lucruri cari se văd.

Evrei 11:4 — Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decît Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.

Evrei 11:5 — Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Şi n'a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

Evrei 11:6 — Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce -L caută.

Evrei 11:7 — Prin credinţă Noe, cînd a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri cari încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfîntă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.

Evrei 11:8 — Prin credinţă Avraam, cînd a fost chemat să plece într'un loc, pe care avea să -L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.

Evrei 11:9 — Prin credinţă a venit şi s'a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într'o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, cari erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.

Evrei 11:10 — Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.

Evrei 11:11 — Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce -i făgăduise.

Evrei 11:12 — De aceea, dintr'un singur om, şi încă un om aproape mort, s'a născut o sămînţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

Evrei 11:13 — În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.

Evrei 11:14 — Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sînt în căutarea unei patrii.

Evrei 11:15 — Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.

Evrei 11:16 — Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu -I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le -a pregătit o cetate.

Evrei 11:17 — Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!

Evrei 11:18 — El căruia i se spusese: ,,În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele!``

Evrei 11:19 — Căci se gîndea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l -a primit înapoi.

Evrei 11:20 — Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvîntare, care avea în vedere lucrurile viitoare.

Evrei 11:21 — Prin credinţă Iacov, cînd a murit, a binecuvîntat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi ,,s'a închinat, rezemat pe vîrful toiagului său.``

Evrei 11:22 — Prin credinţă a pomenit Iosif, cînd i s'a apropiat sfîrşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

Evrei 11:23 — Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, cînd s'a născut: pentrucă vedeau că era frumos copilul, şi nu s'au lăsat înspăimîntaţi de porunca împăratului.

Evrei 11:24 — Prin credinţă Moise, cînd s'a făcut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

Evrei 11:25 — ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

Evrei 11:26 — El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Evrei 11:27 — Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

Evrei 11:28 — Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sîngelui, pentruca Nimicitorul celor întîi născuţi să nu se atingă de ei.

Evrei 11:29 — Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe cînd Egiptenii, cari au încercat s'o treacă, au fost înghiţiţi.

Evrei 11:30 — Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.

Evrei 11:31 — Prin credinţă n'a perit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.

Evrei 11:32 — Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!

Evrei 11:33 — Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,

Evrei 11:34 — au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.

Evrei 11:35 — Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n'au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.

Evrei 11:36 — Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;

Evrei 11:37 — au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, -

Evrei 11:38 — ei, de cari lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului.

Evrei 11:39 — Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n'au primit ce le fusese făgăduit;

Evrei 11:40 — pentrucă Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n'ajungă ei la desăvîrşire fără noi.

Coloseni 1:1 — Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei,

Coloseni 1:2 — către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, cari sînt în Colose: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos.

Coloseni 1:3 — Mulţămim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi,

Coloseni 1:4 — şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus, şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,

Coloseni 1:5 — din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvîntul adevărului Evangheliei,

Coloseni 1:6 — care a ajuns pînă la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescînd, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr,

Coloseni 1:7 — cum aţi învăţat dela Epafras, prea iubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi,

Coloseni 1:8 — şi ne -a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.

Coloseni 1:9 — De aceea şi noi, din ziua cînd am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;

Coloseni 1:10 — pentruca astfel să vă purtaţi într'un chip vrednic de Domnul, ca să -I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune, şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu:

Coloseni 1:11 — întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,

Coloseni 1:12 — mulţămind Tatălui, care v'a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.

Coloseni 1:13 — El ne -a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne -a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,

Coloseni 1:14 — în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor.

Coloseni 1:15 — El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întîi născut din toată zidirea.

Coloseni 1:16 — Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

Coloseni 1:17 — El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.

Coloseni 1:18 — El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întîi născut dintre cei morţi, pentruca în toate lucrurile să aibă întîietatea.

Coloseni 1:19 — Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El,

Coloseni 1:20 — şi să împace totul cu Sine prin El, atît ce este pe pămînt cît şi ce este în ceruri, făcînd pace, prin sîngele crucii Lui.

Coloseni 1:21 — Şi pe voi, cari odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gîndurile şi prin faptele voastre rele, El v'a împăcat acum

Coloseni 1:22 — prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;

Coloseni 1:23 — negreşit, dacă rămîneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi dela nădejdea Evangheliei, pe care aţi auzit -o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de supt cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.

Coloseni 1:24 — Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.

Coloseni 1:25 — Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi -a dat -o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvîntul lui Dumnezeu.

Coloseni 1:26 — Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din vecinicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,

Coloseni 1:27 — cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.

Coloseni 1:28 — Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvîrşit în Hristos Isus.

Coloseni 1:29 — Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.

Faptele Apostolilor 2:38 — ,,Pocăiţi-vă``, le -a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:1 — Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al Iudeilor.

Ioan 3:2 — Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.``

Ioan 3:3 — Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.``

Ioan 3:4 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?``

Ioan 3:5 — Isus i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ioan 3:6 — Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.

Ioan 3:7 — Nu te mira că ţi-am zis: ,,Trebuie să vă naşteţi din nou.

Ioan 3:8 — Vîntul suflă încotro vrea, şi -i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.``

Ioan 3:9 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate face aşa ceva?``

Ioan 3:10 — Isus I -a răspuns: ,,Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?

Ioan 3:11 — Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră.

Ioan 3:12 — Dacă v'am vorbit despre lucruri pămînteşti şi nu credeţi, cum veţi crede cînd vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?

Ioan 3:13 — Nimeni nu s'a suit în cer, afară de Cel ce S'a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer.

Ioan 3:14 — Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,

Ioan 3:15 — pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Ioan 3:18 — Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n'a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Ioan 3:19 — Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.

Ioan 3:20 — Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

Ioan 3:21 — Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.``

Ioan 3:22 — După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.

Ioan 3:23 — Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.

Ioan 3:24 — Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă.

Ioan 3:25 — Între ucenicii lui Ioan şi între un Iudeu, s'a iscat o neînţelegere cu privire la curăţire.

Ioan 3:26 — Au venit deci la Ioan şi i-au zis: ,,Învăţătorule, Celce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oameni se duc la El.``

Ioan 3:27 — Drept răspuns, Ioan i -a zis: ,,Omul nu poate primi decît ce -i este dat din cer.

Ioan 3:28 — Voi înşivă îmi sînteţi martori că am zis: ,,Nu sînt eu Hristosul, ci sînt trimes înaintea Lui.

Ioan 3:29 — Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi -l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.

Ioan 3:30 — Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.

Ioan 3:31 — Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi; celce este depe pămînt, este pămîntesc, şi vorbeşte ca de pe pămînt. Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi.

Ioan 3:32 — El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuş nimeni nu primeşte mărturia Lui.

Ioan 3:33 — Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.

Ioan 3:34 — Căci Acela, pe care L -a trimes Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentrucă Dumnezeu nu -I dă Duhul cu măsură.

Ioan 3:35 — Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mîna Lui.

Ioan 3:36 — Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.``

Geneza 2:1 — Astfel au fost sfîrşite cerurile şi pămîntul, şi toată oştirea lor.

Geneza 2:2 — În ziua a şaptea Dumnezeu Şi -a sfîrşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S'a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

Geneza 2:3 — Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit -o, pentrucă în ziua aceasta S'a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.

Geneza 2:4 — Iată istoria cerurilor şi a pămîntului, cînd au fost făcute.

Geneza 2:5 — În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt şi ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp şi nici o iarbă de pe cîmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt şi nu era nici un om ca să lucreze pămîntul.

Geneza 2:6 — Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului.

Geneza 2:7 — Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i -a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s'a făcut astfel un suflet viu.

Geneza 2:8 — Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care -l întocmise.

Geneza 2:9 — Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mîncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Geneza 2:10 — Un rîu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.

Geneza 2:11 — Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.

Geneza 2:12 — Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.

Geneza 2:13 — Numele rîului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.

Geneza 2:14 — Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea rîu este Eufratul.

Geneza 2:15 — Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l -a aşezat în grădina Edenului, ca s'o lucreze şi s'o păzească.

Geneza 2:16 — Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ,,Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;

Geneza 2:17 — dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.``

Geneza 2:18 — Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să -i fac un ajutor potrivit pentru el.``

Geneza 2:19 — Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le -a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care -l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela -i era numele.

Geneza 2:20 — Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s'a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească.

Geneza 2:21 — Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adînc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.

Geneza 2:22 — Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus -o la om.

Geneza 2:23 — Şi omul a zis: ,,Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om.``

Geneza 2:24 — Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.

Geneza 2:25 — Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.

Matei 1:1 — Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

Matei 1:2 — Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;

Matei 1:3 — Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;

Matei 1:4 — Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;

Matei 1:5 — Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese;

Matei 1:6 — Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie;

Matei 1:7 — Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;

Matei 1:8 — Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;

Matei 1:9 — Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia;

Matei 1:10 — Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;

Matei 1:11 — Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon.

Matei 1:12 — După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;

Matei 1:13 — Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;

Matei 1:14 — Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;

Matei 1:15 — Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;

Matei 1:16 — Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S'a născut Isus, care Se cheamă Hristos.

Matei 1:17 — Deci, dela Avraam pînă la David, sînt patrusprezece neamuri de toate; dela David pînă la strămutarea în Babilon sînt patrusprezece neamuri; şi dela strămutarea în Babilon pînă la Hristos, sînt patrusprezece neamuri.

Matei 1:18 — Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s'a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt.

Matei 1:19 — Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s'o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi -a pus de gînd s'o lase pe ascuns.

Matei 1:20 — Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s'a arătat în vis un înger al Domnului, şi i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s'a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt.

Matei 1:21 — Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.``

Matei 1:22 — Toate aceste lucruri s'au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:

Matei 1:23 — ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi -i vor pune numele Emanuil``, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi``.

Matei 1:24 — Cînd s'a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.

Matei 1:25 — Dar n'a cunoscut -o, pînă ce ea a născut un fiu. Şi el i -a pus numele Isus.

2 Samuel 24:1 — Domnul S'a aprins de mînie din nou împotriva lui Israel; şi a stîrnit pe David împotriva lor, zicînd: ,,Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda``.

2 Samuel 24:2 — Şi împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lîngă el: ,,Străbate toate seminţiile lui Israel, dela Dan pînă la Beer-Şeba; să se facă numărătoarea poporului, şi să ştiu la cît se ridică numărul lor.``

2 Samuel 24:3 — Ioab a zis împăratului: ,,Domnul, Dumnezeul tău, să făcă poporul de o sută de ori mai mare, şi împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?``

2 Samuel 24:4 — Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab şi căpeteniilor oştirii; şi Ioab şi căpeteniile oştirii au plecat dela împărat, ca să facă numărătoarea poporului Israel.

2 Samuel 24:5 — Au trecut Iordanul, şi au tăbărît la Aroer, la dreapta cetăţii care este în mijlocul văii Gad, şi lîngă Iaezer.

2 Samuel 24:6 — Au venit pănă la Galaad şi în ţara lui Tahtim-Hodşi. S'au dus pînă la Dan-Iaan, şi în împrejurimile Sidonului.

2 Samuel 24:7 — Au venit pînă la cetăîţuia Tir, şi în toate cetăţile Heviţilor şi ale Cananiţilor. Au ieşit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Şeba.

2 Samuel 24:8 — Au străbătut astfel toată ţara, şi au ajuns la Ierusalim, după nouă luni şi douăzeci de zile.

2 Samuel 24:9 — Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război cari scoteau sabia, şi în Iuda cinci sute de mii de oameni.

2 Samuel 24:10 — David a simţit cum îi bătea inima, dupăce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: ,,Am săvîrşit un mare păcat, făcînd lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un... nebun!``

2 Samuel 24:11 — A doua zi, cînd s'a sculat David, cuvîntul Domnului a vorbit astfel proorocului Gad, văzătorul lui David:

2 Samuel 24:12 — ,,Du-te şi spune lui David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.``

2 Samuel 24:13 — Gad s'a dus la David, şi i -a făcut cunoscut lucrul acesta, zicînd: ,,Vrei şapte ani de foamete în ţara ta, sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, cari te vor urmări, sau să bîntuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege, şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimete.``

2 Samuel 24:14 — David a răspuns lui Gad: ,,Sînt într'o mare strîmtoare! Oh! mai bine să cădem în mînile Domnului, căci îndurările Lui sînt nemărginite; dar să nu cad în mînile oamenilor!``

2 Samuel 24:15 — Domnul a trimes ciuma în Israel, de dimineaţă pînă la vremea hotărîtă. Şi, din Dan pînă la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor.

2 Samuel 24:16 — Pe cînd îngerul întindea mîna peste Ierusalim ca să -l nimicească, Domnul S'a căit de răul acela, şi a zis îngerului care ucidea poporul: ,,Destul! Trage-ţi mîna acum.`` Îngerul Domnului era lîngă aria lui Aravna..., Iebusitul.

2 Samuel 24:17 — David, văzînd pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: ,,Iată că am păcătuit! Eu sînt vinovat: dar oile acestea, ce au făcut? Mîna Ta să se îndrepte dar împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!``

2 Samuel 24:18 — În ziua aceea, Gad a venit la David, şi i -a zis: ,,Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.``

2 Samuel 24:19 — David s'a suit, după cuvîntul lui Gad, cum poruncise Domnul.

2 Samuel 24:20 — Aravna s'a uitat, şi a văzut pe împărat şi pe slujitorii lui îndreptîndu-se spre el; şi Aravna a ieşit, şi s'a închinat înaintea împăratului, cu faţa la pămînt.

2 Samuel 24:21 — Aravna a zis: ,,Pentru ce vine domnul meu, împăratul, la slujitorul lui?`` Şi David a răspuns: ,,Ca să cumpăr dela tine aria şi să zidesc în ea un altar Domnului, pentruca să înceteze urgia aceasta de peste popor.``

2 Samuel 24:22 — Aravna a zis lui David: ,,Să ia domnul meu, împăratul, aria, şi să aducă în ea jertfele cari -i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, şi carăle cu uneltele lor vor ţinea loc de lemne.``

2 Samuel 24:23 — Aravna a dat împăratului totul. Şi Aravna a zis împăratului: ,,Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!``

2 Samuel 24:24 — Dar împăratul a zis lui Aravna: ,,Nu! vreau s'o cumpăr dela tine pe preţ de argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, cari să nu mă coste nimic.`` Şi David a cumpărat aria şi boii cu cinzeci de sicli de argint.

2 Samuel 24:25 — David a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Atunci Domnul a fost potolit faţă de ţară, şi a încetat urgia deasupra lui Israel

Rut 1:1 — Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului.

Rut 1:2 — Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau Efratiţi, din Betleemul lui Iuda. Ajungînd în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo.

Rut 1:3 — Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei.

Rut 1:4 — Ei şi-au luat neveste Moabite. Una se numea Orpa, şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo aproape zece ani.

Rut 1:5 — Mahlon şi Chilion au murit şi ei amîndoi, şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără bărbat.

Rut 1:6 — Apoi s'a sculat, ea şi nurorile ei, ca să se întoarcă în ţara ei din ţara Moabului, căci aflase în ţara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său şi -i dăduse pîne.

Rut 1:7 — Ea a ieşit din locul în care locuia însoţită de cele două nurori ale ei, şi a pornit ca să se întoarcă în ţara lui Iuda.

Rut 1:8 — Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: ,,Duceţi-vă şi întoarceţi-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v'aţi îndurat şi voi de cei ce au murit şi de mine!

Rut 1:9 — Să vă dea Domnul să găsiţi odihnă fiecare în casa unui bărbat!`` Şi le -a sărutat. Ele au ridicat glasul, şi au plîns;

Rut 1:10 — şi i-au zis: ,,Nu; noi vom merge cu tine la poporul tău.``

Rut 1:11 — Naomi a zis: ,,Întoarceţi-vă, fiicele mele! Pentruce să veniţi voi cu mine? Mai am eu oare fii în pîntecele meu, ca să poată fi bărbaţii voştri?

Rut 1:12 — Întoarceţi-vă, fiicele mele, şi duceţi-vă! Eu sînt prea bătrînă ca să mă mărit din nou. Şi chiar dacă aş zice că trag nădejde; chiar dacă în noaptea aceasta aş fi cu un bărbat, şi aş naşte fii,

Rut 1:13 — aţi mai aştepta voi pînă să se facă mari şi aţi vrea voi să nu vă măritaţi din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sînt mult mai amărîtă decît voi, pentrucă mîna Domnului s'a întins împotriva mea.``

Rut 1:14 — Şi ele au ridicat glasul, şi iarăş au plîns. Orpa a sărutat pe soacră-sa şi a plecat, dar Rut s'a ţinut de ea.

Rut 1:15 — Naomi a zis către Rut: ,,Iată, cumnată-ta s'a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnată-ta.``

Rut 1:16 — Rut a răspuns: ,,Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc dela tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;

Rut 1:17 — unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine de cît moartea!``

Rut 1:18 — Naomi, văzînd -o hotărîtă să meargă cu ea, n'a mai stăruit.

Rut 1:19 — Au călătorit împreună pînă ce au ajuns la Betleem. Şi cînd au intrat în Betleem, toată cetatea s'a pus în mişcare din pricina lor şi femeile ziceau: ,,Naomi (Plăcută) este aceasta?``

Rut 1:20 — Ea le -a zis: ,,Nu-mi mai ziceţi Naomi; ziceţi-mi Mara (Amărăciune), căci cel Atotputernic m'a umplut de amărăciune.

Rut 1:21 — La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mînile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi, cînd Domnul S'a rostit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m'a întristat?``

Rut 1:22 — Astfel s'au întors din ţara Moabului Naomi şi noru-sa Rut, Moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzurilor.

Exod 12:40 — Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani.

Geneza 27:1 — Isaac îmbătrînise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i -a zis: ,,Fiule!`` ,,Iată-mă,`` i -a răspuns el.

Geneza 27:2 — Isaac a zis: ,,Iacă am îmbătrînit, şi nu ştiu ziua morţii mele.

Geneza 27:3 — Acum dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la cîmp, şi adu-mi vînat.

Geneza 27:4 — Fă-mi o mîncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s'o mănînc, ca să te binecuvinteze sufletul meu înainte de a muri.``

Geneza 27:5 — Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său Esau. Şi Esau s'a dus la cîmp, ca să prindă vînatul şi să -l aducă.

Geneza 27:6 — Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: ,,Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău Esau:

Geneza 27:7 — ,,Adu-mi vînat, şi fă-mi o mîncare ca să mănînc; şi te voi binecuvînta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.``

Geneza 27:8 — Acum, fiule, ascultă sfatul meu, şi fă ce îţi poruncesc.

Geneza 27:9 — Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mîncare gustoasă cum îi place;

Geneza 27:10 — tu ai s'o duci tatălui tău s'o mănînce, ca să te binecuvinteze înainte de moartea lui.``

Geneza 27:11 — Iacov a răspuns mamei sale: ,,Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n'am păr deloc.

Geneza 27:12 — Poate că tatăl meu mă va pipăi, şi voi trece drept mincinos înaintea lui, şi, în loc de binecuvîntare, voi face să vină peste mine blestemul.``

Geneza 27:13 — Mamă-sa i -a zis: ,,Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu, şi du-te de adu-mi -i.``

Geneza 27:14 — Iacov s'a dus de i -a luat, şi i -a adus mamei sale, care a făcut o mîncare, cum îi plăcea tatălui său.

Geneza 27:15 — În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, cari se găseau acasă, şi le -a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tînăr.

Geneza 27:16 — I -a acoperit cu pielea iezilor mînile şi gîtul, care era fără păr.

Geneza 27:17 — Şi a dat în mîna fiului său Iacov mîncarea gustoasă şi pînea, pe cari le pregătise.

Geneza 27:18 — El a venit la tatăl său, şi a zis: ,,Tată!`` ,,Iată-mă``, a zis Isaac. ,,Cine eşti tu, fiule?``

Geneza 27:19 — Iacov a răspuns tatălui său: ,,Eu sînt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănîncă din vînatul meu, pentru ca să mă binecuvinteze sufletul tău!``

Geneza 27:20 — Isaac a zis fiului său: ,,Cum, l-ai şi găsit, fiule?`` Şi Iacov a răspuns: ,,Domnul, Dumnezeul tău, mi l -a scos înainte.``

Geneza 27:21 — Isaac a zis lui Iacov: ,,Apropie-te dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau, sau nu.``

Geneza 27:22 — Iacov s'a apropiat de tatăl său Isaac, care l -a pipăit, şi a zis: ,,Glasul este glasul lui Iacov, dar mînile sînt mînile lui Esau.``

Geneza 27:23 — Nu l -a cunoscut, pentrucă mînile îi erau păroase, ca mînile fratelui său Esau; şi l -a binecuvîntat.

Geneza 27:24 — Isaac a zis: ,,Tu eşti deci fiul meu Esau?`` Şi Iacov a răspuns: ,,Eu sînt.``

Geneza 27:25 — Isaac a zis: ,,Adu-mi să mănînc din vînatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvinteze.`` Iacov i -a adus, şi el a mîncat; i -a adus şi vin, şi a băut.

Geneza 27:26 — Atunci tatăl său Isaac i -a zis: ,,Apropie-te dar, şi sărută-mă, fiule.``

Geneza 27:27 — Iacov s'a apropiat, şi l -a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l -a binecuvîntat, şi a zis: ,,Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui cîmp, pe care l -a binecuvîntat Domnul.

Geneza 27:28 — Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer, Şi grăsimea pămîntului, Grîu şi vin din belşug!

Geneza 27:29 — Să-ţi fie supuse noroade, Şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpînul fraţilor tăi, Şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema, Şi binecuvîntat să fie oricine te va binecuvînta.``

Geneza 27:30 — Isaac sfîrşise de binecuvîntat pe Iacov, şi abea plecase Iacov dela tatăl său Isaac, cînd fratele său Esau s'a întors dela vînătoare.

Geneza 27:31 — A făcut şi el o mîncare gustoasă, pe care a adus -o tatălui său. Şi a zis tatălui său: ,,Tată, scoală-te şi mănîncă din vînatul fiului tău, pentruca să mă binecuvinteze sufletul tău!``

Geneza 27:32 — Tatăl său Isaac i -a zis: ,,Cine eşti tu?`` Şi el a răspuns: ,,Eu sînt fiul tău cel mai mare, Esau.``

Înapoi la toate temele biblice