Referințe biblice

  1. 1 Împărați 10:22
  2. 2 Cronici 9:21
  3. Apocalipsa 1:1
  4. Filipeni 4:13
  5. Ioan 3:16
  6. 1 Cronici 9:21
  7. Ioan 14:6
  8. Ieremia 29:11
  9. Isaia 41:10
  10. Isaia 40:31
  11. Geneza 1:1
  12. Evrei 11:1-40
  13. Coloseni 2:1-23
  14. Ioan 1:1-51
  15. Matei 6:33
  16. 1 Împărați 10:2
  17. Ioan 3:16-17
  18. 1 Petru 5:7
  19. 2 Timotei 1:7
  20. Ioan 14:27
  21. Iosua 1:9
  22. Deuteronomul 31:6
  23. Numeri 7:1-89
  24. Geneza 1:24-31

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

1 Imparati 10:22 — Căci împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram; şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducînd aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.

2 Cronici 9:21 — Căci împăratul avea corăbii din Tarsis cari călătoreau cu slujitorii lui Hiram; şi la fiecare trei ani veneau corăbiile din Tarsis, aducînd aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.

Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -

Filipeni 4:13 — Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

1 Cronici 9:21 — Zaharia, fiul lui Meşelemia, era uşier la intrarea cortului întîlnirii.

Ioan 14:6 — Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.

Ieremia 29:11 — Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

Isaia 41:10 — nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.

Isaia 40:31 — dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.``

Geneza 1:1 — La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.

Evrei 11:1 — Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.

Evrei 11:2 — Pentrucă prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.

Evrei 11:3 — Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n'a fost făcut din lucruri cari se văd.

Evrei 11:4 — Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decît Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.

Evrei 11:5 — Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Şi n'a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

Evrei 11:6 — Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce -L caută.

Evrei 11:7 — Prin credinţă Noe, cînd a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri cari încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfîntă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.

Evrei 11:8 — Prin credinţă Avraam, cînd a fost chemat să plece într'un loc, pe care avea să -L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.

Evrei 11:9 — Prin credinţă a venit şi s'a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într'o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, cari erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.

Evrei 11:10 — Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.

Evrei 11:11 — Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce -i făgăduise.

Evrei 11:12 — De aceea, dintr'un singur om, şi încă un om aproape mort, s'a născut o sămînţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

Evrei 11:13 — În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.

Evrei 11:14 — Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sînt în căutarea unei patrii.

Evrei 11:15 — Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.

Evrei 11:16 — Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu -I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le -a pregătit o cetate.

Evrei 11:17 — Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!

Evrei 11:18 — El căruia i se spusese: ,,În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele!``

Evrei 11:19 — Căci se gîndea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l -a primit înapoi.

Evrei 11:20 — Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvîntare, care avea în vedere lucrurile viitoare.

Evrei 11:21 — Prin credinţă Iacov, cînd a murit, a binecuvîntat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi ,,s'a închinat, rezemat pe vîrful toiagului său.``

Evrei 11:22 — Prin credinţă a pomenit Iosif, cînd i s'a apropiat sfîrşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

Evrei 11:23 — Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, cînd s'a născut: pentrucă vedeau că era frumos copilul, şi nu s'au lăsat înspăimîntaţi de porunca împăratului.

Evrei 11:24 — Prin credinţă Moise, cînd s'a făcut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

Evrei 11:25 — ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

Evrei 11:26 — El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Evrei 11:27 — Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

Evrei 11:28 — Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sîngelui, pentruca Nimicitorul celor întîi născuţi să nu se atingă de ei.

Evrei 11:29 — Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe cînd Egiptenii, cari au încercat s'o treacă, au fost înghiţiţi.

Evrei 11:30 — Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.

Evrei 11:31 — Prin credinţă n'a perit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.

Evrei 11:32 — Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!

Evrei 11:33 — Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,

Evrei 11:34 — au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.

Evrei 11:35 — Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n'au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.

Evrei 11:36 — Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;

Evrei 11:37 — au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, -

Evrei 11:38 — ei, de cari lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului.

Evrei 11:39 — Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n'au primit ce le fusese făgăduit;

Evrei 11:40 — pentrucă Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n'ajungă ei la desăvîrşire fără noi.

Coloseni 2:1 — Vreau, în adevăr, să ştiţi cît de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toţi ceice nu mi-au văzut faţa în trup;

Coloseni 2:2 — pentruca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,

Coloseni 2:3 — în care sînt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.

Coloseni 2:4 — Spun lucrul acesta, pentruca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare.

Coloseni 2:5 — Căci măcarcă sînt departe cu trupul, totuş cu duhul sînt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rînduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.

Coloseni 2:6 — Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,

Coloseni 2:7 — fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile cari v'au fost date, şi sporind în ea cu mulţămiri către Dumnezeu.

Coloseni 2:8 — Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

Coloseni 2:9 — Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

Coloseni 2:10 — Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri.

Coloseni 2:11 — În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mînă, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pămînteşti,

Coloseni 2:12 — fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L -a înviat din morţi.

Coloseni 2:13 — Pe voi, cari eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pămîntească netăiată împrejur, Dumnezeu v'a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne -a iertat toate greşalele.

Coloseni 2:14 — A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l -a nimicit, pironindu -l pe cruce.

Coloseni 2:15 — A desbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le -a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.

Coloseni 2:16 — Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,

Coloseni 2:17 — cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.

Coloseni 2:18 — Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr'o smerenie şi închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le -a văzut, umflat de o mîndrie deşartă, prin gîndurile firii lui pămînteşti,

Coloseni 2:19 — şi nu se ţine strîns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i -o dă Dumnezeu.

Coloseni 2:20 — Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:

Coloseni 2:21 — ,,Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!``

Coloseni 2:22 — Toate aceste lucruri, cari pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sînt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,

Coloseni 2:23 — au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într'o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sînt de nici un preţ împotriva gîdilării firii pămînteşti.

Ioan 1:1 — La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.

Ioan 1:2 — El era la început cu Dumnezeu.

Ioan 1:3 — Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n'a fost făcut fără El.

Ioan 1:4 — În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.

Ioan 1:5 — Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n'a biruit -o.

Ioan 1:6 — A venit un om trimes de Dumnezeu: numele lui era Ioan.

Ioan 1:7 — El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentruca toţi să creadă prin el.

Ioan 1:8 — Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.

Ioan 1:9 — Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.

Ioan 1:10 — El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L -a cunoscut.

Ioan 1:11 — A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

Ioan 1:12 — Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

Ioan 1:13 — născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

Ioan 1:14 — Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -

Ioan 1:15 — Ioan a mărturisit despre El, cînd a strigat: ,,El este Acela despre care ziceam eu: ,Celce vine după mine, este înaintea mea, pentrucă era înainte de mine`. -

Ioan 1:16 — Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har;

Ioan 1:17 — căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.

Ioan 1:18 — Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a făcut cunoscut.``

Ioan 1:19 — Iată mărturisirea făcută de Ioan, cînd Iudeii au trimes din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să -l întrebe: ,,Tu cine eşti?``

Ioan 1:20 — El a mărturisit şi n'a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.

Ioan 1:21 — Şi ei l-au întrebat: ,,Dar cine eşti? Eşti Ilie?`` Şi el a zis: ,,Nu sînt!`` ,,Eşti proorocul?`` Şi el a răspuns: ,,Nu!``

Ioan 1:22 — Atunci i-au zis: ,,Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celorce ne-au trimes. Ce zici tu despre tine însuţi?``

Ioan 1:23 — ,,Eu``, a zis el, ,,sînt glasul celuice strigă în pustie: ,Neteziţi calea Domnului`, cum a zis proorocul Isaia.``

Ioan 1:24 — Trimeşii erau din partea Fariseilor.

Ioan 1:25 — Ei i-au mai pus următoarea întrebare: ,,Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?``

Ioan 1:26 — Drept răspuns, Ioan le -a zis: ,,Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu -L cunoaşteţi.

Ioan 1:27 — El este Acela care vine după mine, -şi care este înaintea mea; eu nu sînt vrednic să -I desleg cureaua încălţămintelor Lui.``

Ioan 1:28 — Aceste lucruri s'au petrecut în Betabara (Sau: Betania.), dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Ioan 1:29 — A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, şi a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

Ioan 1:30 — El este Acela despre care ziceam: ,,După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.

Ioan 1:31 — Eu nu -L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.``

Ioan 1:32 — Ioan a făcut următoarea mărturisire: ,,Am văzut Duhul pogorîndu-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

Ioan 1:33 — Eu nu -L cunoşteam; dar Celce m'a trimes să botez cu apă, mi -a zis: ,Acela peste care vei vedea Duhul pogorîndu-Se şi oprindu-Se, este Celce botează cu Duhul Sfînt.`

Ioan 1:34 — Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.``

Ioan 1:35 — A doua zi, Ioan stătea iarăş cu doi din ucenicii lui.

Ioan 1:36 — Şi, pe cînd privea pe Isus umblînd, a zis: ,,Iată Mielul lui Dumnezeu!``

Ioan 1:37 — Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus.

Ioan 1:38 — Isus S'a întors; şi, cînd i -a văzut că merg după El, le -a zis: ,,Ce căutaţi?`` Ei I-au răspuns: ,,Rabi (care, tîlmăcit, însemnează: ,,Învăţătorule), unde locuieşti?``

Ioan 1:39 — ,,Veniţi de vedeţi``, le -a zis El. S'au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pela ceasul al zecelea.

Ioan 1:40 — Unul din cei doi, cari auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.

Ioan 1:41 — El, cel dintîi, a găsit pe fratele său Simon, şi i -a zis: ,,Noi am găsit pe Mesia`` (care, tîlmăcit însemnează Hristos).

Ioan 1:42 — Şi l -a adus la Isus. Isus l -a privit, şi i -a zis: ,,Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa``, (care, tîlmăcit, însemnează Petru).

Ioan 1:43 — A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galilea, şi a găsit pe Filip. Şi i -a zis: ,,Vino după Mine.``

Ioan 1:44 — Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

Ioan 1:45 — Filip a găsit pe Natanael, şi i -a zis: ,,Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în lege, şi proorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.

Ioan 1:46 — Natanael i -a zis: ,,Poate ieşi ceva bun din Nazaret?`` ,,Vino şi vezi!`` i -a răspuns Filip.

Ioan 1:47 — Isus a văzut pe Natanael venind la El, şi a zis despre el: ,,Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug.``

Ioan 1:48 — ,,De unde mă cunoşti?`` I -a zis Natanael. Drept răspuns Isus i -a zis: ,,Te-am văzut mai înainte ca să te chieme Filip, cînd erai supt smochin.``

Ioan 1:49 — Natanael I -a răspuns: ,,Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!``

Ioan 1:50 — Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Pentrucă ţi-am spus că te-am văzut supt smochin, crezi? Lucruri mai mari decît acestea vei vedea.``

Ioan 1:51 — Apoi i -a zis: ,,Adevărat, adevărat vă spun, că, deacum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste Fiul omului.``

Matei 6:33 — Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

1 Imparati 10:2 — A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile cari aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S'a dus la Solomon şi i -a spus tot ce avea pe inimă.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

1 Petru 5:7 — Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi.

2 Timotei 1:7 — Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

Ioan 14:27 — Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v'o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.

Iosua 1:9 — Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.``

Deuteronom 31:6 — Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimîntaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa``.

Numeri 7:1 — Cînd a isprăvit Moise de aşezat cortul, l -a uns şi l -a sfinţit împreună cu toate uneltele lui, precum şi altarul cu toate uneltele lui; le -a uns şi le -a sfinţit.

Numeri 7:2 — Atunci mai marii lui Israel, căpeteniile caselor părinţilor lor, şi-au adus darurile lor: aceştia erau mai marii seminţiilor, cari luaseră parte la numărătoare.

Numeri 7:3 — Ei şi-au adus ca dar înaintea Domnului: şase cară acoperite şi doisprezece boi, adică un car la două căpetenii, şi un bou de fiecare căpetenie; şi le-au adus înaintea cortului.

Numeri 7:4 — Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

Numeri 7:5 — ,,Ia dela ei aceste lucruri, şi să le întrebuinţezi pentru slujba cortului întîlnirii; să le dai Leviţilor, fiecăruia după cum cere slujba lui.``

Numeri 7:6 — Moise a luat carăle şi boii, şi le -a dat Leviţilor.

Numeri 7:7 — A dat două cară şi patru boi fiilor lui Gherşon, după cum cereau slujbele lor;

Numeri 7:8 — a dat patru cară şi opt boi fiilor lui Merari, după cum cereau slujbele lor, subt cîrmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.

Numeri 7:9 — Dar n'a dat niciunul fiilor lui Chehat, pentrucă, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri.

Numeri 7:10 — Căpeteniile şi-au adus darurile pentru tîrnosirea altarului, în ziua cînd l-au uns; căpeteniile şi-au adus darurile înaintea altarului.

Numeri 7:11 — Domnul a zis lui Moise: ,,Căpeteniile să vină unul cîte unul, şi anume fiecare în cîte o zi deosebită, ca să-şi aducă darul pentru tîrnosirea altarului.``

Numeri 7:12 — Cel ce şi -a adus darul în ziua întîi, a fost Nahşon, fiul lui Aminadab, din seminţia lui Iuda.

Numeri 7:13 — El a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:14 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie,

Numeri 7:15 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:16 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:17 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahşon, fiul lui Aminadab.

Numeri 7:18 — A doua zi, şi -a adus darul Netaneel, fiul lui Ţuar, căpetenia lui Isahar.

Numeri 7:19 — El a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:20 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie;

Numeri 7:21 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:22 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:23 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netaneel, fiul lui Ţuar.

Numeri 7:24 — A treia zi, căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon,

Numeri 7:25 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:26 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie;

Numeri 7:27 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:28 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:29 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon.

Numeri 7:30 — A patra zi, căpetenia fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur,

Numeri 7:31 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:32 — o căţuie de aur de zece sicli plină cu tămîie;

Numeri 7:33 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:34 — un ţap pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:35 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliţur, fiul lui Şedeur.

Numeri 7:36 — A cincea zi, capetenia fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai,

Numeri 7:37 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:38 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie;

Numeri 7:39 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:40 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:41 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul de mîncare al lui Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.

Numeri 7:42 — A şasea zi, căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel,

Numeri 7:43 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:44 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie;

Numeri 7:45 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:46 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:47 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel.

Numeri 7:48 — A şaptea zi, căpetenia fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud,

Numeri 7:49 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:50 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie;

Numeri 7:51 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot:

Numeri 7:52 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire:

Numeri 7:53 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elişama, fiul lui Amihud.

Numeri 7:54 — A opta zi, căpetenia fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahţur,

Numeri 7:55 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:56 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie;

Numeri 7:57 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:58 — un ţap pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:59 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiul lui Pedahţur.

Numeri 7:60 — A noua zi, căpetenia fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni,

Numeri 7:61 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şapte zeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:62 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie;

Numeri 7:63 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:64 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:65 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni.

Numeri 7:66 — A zecea zi, căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai,

Numeri 7:67 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:68 — o căţuie de aur, plină cu tămîie;

Numeri 7:69 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:70 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:71 — şi pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amişadai.

Numeri 7:72 — A unsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Aşer, Paguiel, fiul lui Ocran,

Numeri 7:73 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:74 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie;

Numeri 7:75 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:76 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:77 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Paguiel, fiul lui Ocran.

Numeri 7:78 — A douăsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan,

Numeri 7:79 — a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighian de argint de şaptezeci de sicli, după siclul sfîntului locaş, amîndouă pline cu floare de făină, frămîntată cu untdelemn, pentru darul de mîncare;

Numeri 7:80 — o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămîie;

Numeri 7:81 — un viţel, un berbece, un miel de un an, pentru arderea de tot;

Numeri 7:82 — un ţap, pentru jertfa de ispăşire;

Numeri 7:83 — şi, pentru jertfa de mulţămire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan.

Numeri 7:84 — Acestea au fost darurile aduse de căpeteniile lui Israel pentru tîrnosirea altarului, în ziua cînd l-au uns. Au fost douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece ligheane de argint, douăsprezece căţuii de aur;

Numeri 7:85 — fiecare farfurie de argint cîntărea o sută treizeci de sicli, şi fiecare lighian cîntărea şaptezeci de sicli, aşa că argintul acestor unelte se ridica în totul la două mii patru sute de sicli, după siclul sfîntului locaş.

Numeri 7:86 — Au fost douăsprezece căţui de aur pline cu tămîie, cîte zece sicli căţuia, după siclul sfîntului locaş; aurul căţuiilor se ridica în totul la o sută douăzeci de sicli.

Numeri 7:87 — Toate dobitoacele pentru arderea de tot au fost doisprezece viţei, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, cu darurile de mîncare obicinuite, doisprezece ţapi, pentru jertfa de ispăşire.

Numeri 7:88 — Toate dobitoacele pentru jertfa de mulţămire: douăzeci şi patru de boi, şasezeci de berbeci, şasezeci de ţapi, şasezeci de miei de un an. Acestea au fost darurile aduse pentru tîrnosirea altarului, după ce l-au uns.

Numeri 7:89 — Cînd intra Moise în cortul întîlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care -i vorbea de pe capacul ispăşirii care era aşezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu Domnul.

Geneza 1:24 — Dumnezeu a zis: ,,Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.`` Şi aşa a fost.

Geneza 1:25 — Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

Geneza 1:26 — Apoi Dumnezeu a zis: ,,Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.``

Geneza 1:27 — Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i -a făcut.

Geneza 1:28 — Dumnezeu i -a binecuvîntat, şi Dumnezeu le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi -l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.``

Geneza 1:29 — Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată că v'am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.``

Geneza 1:30 — Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pămînt, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.`` Şi aşa a fost.

Geneza 1:31 — Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

Înapoi la toate temele biblice