Referințe biblice
- 1 Ioan 3:1-2
- Ioan 3:16-17
- Coloseni 3:14
- 1 Corinteni 13:4-8
- Psalmul 23:1-6
- 1 Corinteni 13:13
- Eclesiastul 4:9-12
- 1 Petru 4:8
- 2 Timotei 3:16
- Efeseni 4:32
- Efeseni 4:16
- Cântarea Cântărilor 8:6
- 1 Ioan 4:16
- 1 Corinteni 16:14
- Romani 12:10
- Proverbe 18:22
- Efeseni 5:22
- Efeseni 4:2-3
- Eclesiastul 4:1-16
- Psalmul 118:1-29
- 1 Tesaloniceni 5:11
- Efeseni 5:25
- Marcu 10:9
- Matei 19:6
- Proverbe 30:18-19
- Iacov 1:19
- 1 Timotei 4:12
- Filipeni 2:5
- Efeseni 5:32
- Efeseni 1:16
- Galateni 1:10
- 1 Corinteni 16:13
- 1 Corinteni 13:4-5
- 1 Corinteni 3:9
- 1 Corinteni 3:7
- Romani 13:8
- Faptele Apostolilor 20:28
- Ioan 3:16
- Ioan 1:14
- Ioan 1:1
- Luca 6:48
- Marcu 10:6-9
- Matei 16:18
- Matei 16:15-17
- Matei 3:14
- Maleahi 2:15
- Hagai 2:18
- Isaia 40:31
- Cântarea Cântărilor 8:7
- Eclesiastul 1:1-18
- Proverbe 13:24
- Psalmul 127:1
- Psalmul 119:5
- Rut 1:16-17
- Numeri 6:24-27
- Geneza 1:29
- Apocalipsa 1:1
- 1 Ioan 4:7
- 1 Petru 2:9
- Evrei 13:7
- Matei 5:14
- Cântarea Cântărilor 2:16
- Eclesiastul 4:9-10
- Eclesiastul 3:14
- Psalmul 100:5
- Neemia 4:6
- 1 Samuel 4:1-22
- Coloseni 3:23-24
- Efeseni 1:3
- Proverbe 3:3-4
- Geneza 2:18
- Apocalipsa 1:1-20
- 1 Ioan 4:7-12
- 1 Ioan 4:5
- Evrei 13:17
- 1 Tesaloniceni 5:5
- Coloseni 3:17
- Filipeni 1:9
- Efeseni 4:7
- Efeseni 4:2
- 1 Corinteni 15:58
- 1 Corinteni 13:7
- 1 Corinteni 13:5
- Romani 15:13
- Eclesiastul 3:2
- Psalmul 150:1
- Psalmul 68:19
- Neemia 6:15
- Numeri 1:1-54
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
1 Ioan 3:1 — Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El.
1 Ioan 3:2 — Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s'a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
Coloseni 3:14 — Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvîrşirii.
1 Corinteni 13:4 — Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
1 Corinteni 13:5 — nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,
1 Corinteni 13:6 — nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
1 Corinteni 13:7 — acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
1 Corinteni 13:8 — Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit.
1 Corinteni 13:13 — Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
Ecclesiast 4:9 — Mai bine doi decît unul, căci iau o plată cu atît mai bună pentru munca lor.
Ecclesiast 4:10 — Căci, dacă se întîmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, şi cade, fără să aibă pe altul care să -l ridice!
Ecclesiast 4:11 — Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzescă dacă e singur?
Ecclesiast 4:12 — Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să -i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.
1 Petru 4:8 — Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.
2 Timotei 3:16 — Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
Efeseni 4:32 — Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v'a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
Efeseni 4:16 — Din El tot trupul, bine închegat şi strîns legat, prin ceiace dă fiecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.
Cantarea Cantarilor 8:6 — Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
1 Ioan 4:16 — Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămîne în el.
1 Corinteni 16:14 — Tot ce faceţi, să fie făcut cu dragoste!
Romani 12:10 — Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia.
Proverbe 18:22 — Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea; este un har pe care -l capătă dela Domnul. -
Efeseni 5:22 — Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului;
Efeseni 4:2 — cu toată smerenia şi blîndeţa, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste,
Efeseni 4:3 — şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.
Ecclesiast 4:1 — M'am uitat apoi la toate asupririle cari se fac supt soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrămi, şi nu este nimeni să -i mîngîie! Ei sînt pradă sîlniciei asupritorilor lor, şi n'are cine să -i mîngîie!
Ecclesiast 4:2 — Şi am găsit că morţii, cari au murit mai înainte, sînt mai fericiţi decît cei vii, cari sînt încă în viaţă.
Ecclesiast 4:3 — Dar mai fericit decît amîndoi am găsit pe celce nu s'a născut încă, fiindcă n'a văzut toate relele cari se petrec supt soare.
Ecclesiast 4:4 — Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.
Ecclesiast 4:5 — Nebunul îşi încrucişează mînile, şi îşi mănîncă însăş carnea lui.
Ecclesiast 4:6 — Mai bine o mînă plină de odihnă, decît amîndoi pumnii plini de trudă şi goană după vînt.
Ecclesiast 4:7 — Am mai văzut o altă deşertăciune supt soare.
Ecclesiast 4:8 — Un om este singur singurel, n'are nici fiu, nici frate, şi totuş munca lui n'are sfîrşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gîndeşte: ,,Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?`` Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.
Ecclesiast 4:13 — Mai bine un copil sărac şi înţelept decît un împărat bătrîn şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat;
Ecclesiast 4:14 — căci el poate să iasă din temniţă ca să domnească, măcarcă poate chiar să se fi născut sărac în împărăţia celui din urmă.
Ecclesiast 4:15 — Am văzut pe toţi cei vii, cari umblă supt soare, înconjurînd pe copilul, care avea să urmeze după împărat şi să domnească în locul lui.
Ecclesiast 4:16 — Fără sfîrşit era tot poporul, în fruntea căruia mergea el. Şi totuş, ceice vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.
1 Tesaloniceni 5:11 — Deaceea, mîngăiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.
Efeseni 5:25 — Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S'a dat pe Sine pentru ea,
Marcu 10:9 — Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.``
Matei 19:6 — Aşa că nu mai sînt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.``
Proverbe 30:18 — Trei lucruri sînt mai pesus de puterile mele, şi chiar patru pe cari nu le pot pricepe:
Proverbe 30:19 — urma vulturului pe cer, urma şarpelui pe stîncă, urma corăbiei în mijlocul mării, şi urma omului la o fată.
Iacob 1:19 — Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mînie;
1 Timotei 4:12 — Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
Filipeni 2:5 — Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus:
Efeseni 5:32 — Taina aceasta este mare-(vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). -
Efeseni 1:16 — nu încetez să aduc mulţămiri pentru voi, cînd vă pomenesc în rugăciunile mele.
Galateni 1:10 — Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor, sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n'aş fi robul lui Hristos.
1 Corinteni 16:13 — Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!
1 Corinteni 3:9 — Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
1 Corinteni 3:7 — aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
Romani 13:8 — Să nu datoraţi nimănui nimic, decît să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii, a împlinit Legea.
Faptele Apostolilor 20:28 — Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v'a pus Duhul Sfînt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a cîştigat -o cu însuş sîngele Său.
Ioan 1:14 — Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -
Ioan 1:1 — La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.
Luca 6:48 — Se aseamănă cu un om care, cînd a zidit o casă, a săpat adînc înainte, şi a aşezat temelia pe stîncă. A venit o vărsare de ape, şi s'a năpustit şivoiul peste casa aceea, dar n'a putut s'o clatine, pentrucă era zidită pe stîncă.
Marcu 10:6 — Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i -a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.
Marcu 10:7 — De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa.
Marcu 10:8 — Şi cei doi vor fi un singur trup.` Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup.
Matei 16:18 — Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
Matei 16:15 — ,,Dar voi``, le -a zis El, ,,cine ziceţi că sînt?``
Matei 16:16 — Simon Petru, drept răspuns, I -a zis: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!``
Matei 16:17 — Isus a luat din nou cuvîntul, şi i -a zis: ,,Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi -a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.
Matei 3:14 — Dar Ioan căuta să -l oprească. ,,Eu``, zicea el, ,,am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?``
Maleahi 2:15 — Nu ne -a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viaţă şi ne -a păstrat -o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămînţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră, şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţa lui!
Hagai 2:18 — ,,Uitaţi-vă cu băgare de seamă, la cele ce s'au petrecut pînă în ziua de azi, pînă în a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua cînd a fost întemeiat Templul Domnului, uitaţi-vă cu băgare de seamă la ele.
Isaia 40:31 — dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.``
Cantarea Cantarilor 8:7 — Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi rîurile n'ar putea s'o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n'ar avea de cît dispreţ.
Ecclesiast 1:1 — Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
Ecclesiast 1:2 — O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Ecclesiast 1:3 — Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare?
Ecclesiast 1:4 — Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.
Ecclesiast 1:5 — Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Ecclesiast 1:6 — Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.
Ecclesiast 1:7 — Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.
Ecclesiast 1:8 — Toate lucrurile sînt într'o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
Ecclesiast 1:9 — Ce a fost, va mai fi, şi ce s'a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.
Ecclesiast 1:10 — Dacă este vreun lucru despre care s'ar putea spune: ,,Iată ceva nou!`` de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
Ecclesiast 1:11 — Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.
Ecclesiast 1:12 — Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
Ecclesiast 1:13 — Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
Ecclesiast 1:14 — Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!
Ecclesiast 1:15 — Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.
Ecclesiast 1:16 — Am zis în mine însumi: ,,Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.
Ecclesiast 1:17 — Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.
Ecclesiast 1:18 — Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.
Proverbe 13:24 — Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine -l iubeşte, îl pedepseşte îndată. -
Rut 1:16 — Rut a răspuns: ,,Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc dela tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
Rut 1:17 — unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine de cît moartea!``
Numeri 6:24 — ,Domnul să te binecuvinteze, şi să te păzească!
Numeri 6:25 — Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de tine!
Numeri 6:26 — Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi-să-ţi dea pacea!
Numeri 6:27 — Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvînta.``
Geneza 1:29 — Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată că v'am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.``
Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -
1 Ioan 4:7 — Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este dela Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu.
1 Petru 2:9 — Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor , pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;
Evrei 13:7 — Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v'au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfîrşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!
Matei 5:14 — Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.
Cantarea Cantarilor 2:16 — Prea iubitul meu este al meu, şi eu sînt a lui; el îşi paşte turma între crini.
Ecclesiast 3:14 — Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceeace face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
Neemia 4:6 — Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni pînă la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul lucra cu inimă.
1 Samuel 4:1 — Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit înaintea Filistenilor, ca să lupte împotriva lor. Au tăbărît lîngă Eben-Ezer, şi Filistenii tăbărîseră la Afec.
1 Samuel 4:2 — Filistenii s'au aşezat în linie de bătaie împotriva lui Israel, şi lupta a început. Israel a fost bătut de Filisteni, cari au omorît pe cîmpul de bătaie aproape patru mii de oameni.
1 Samuel 4:3 — Poporul s'a întors în tabără, şi bătrînii lui Israel au zis: ,,Pentruce ne -a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de Filisteni? Haidem să luăm dela Silo chivotul legămîntului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru, şi să ne izbăvească din mîna vrăjmaşilor noştri.
1 Samuel 4:4 — Poporul a trimes la Silo, de unde au adus chivotul legămîntului Domnului oştirilor, care şade între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legămîntului lui Dumnezeu.
1 Samuel 4:5 — Cînd a intrat chivotul legămîntului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie, de s'a cutremurat pămîntul.
1 Samuel 4:6 — Răsunetul acestor strigăte a fost auzit de Filisteni, şi au zis: ,Ce înseamnă strigătele acestea cari răsună în tabăra Evreilor`? Şi au auzit că sosise chivotul Domnului în tabără.
1 Samuel 4:7 — Filistenii s'au temut, pentrucă au crezut că Dumnezeu venise în tabără. ,Vai de noi!` au zis ei, ,căci n'a fost aşa ceva pînă acum.
1 Samuel 4:8 — Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mîna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe Egipteni cu tot felul de urgii în pustie.
1 Samuel 4:9 — Întăriţi-vă, şi fiţi oameni, Filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi Evreilor, cum v'au fost ei robi vouă: fiţi oameni şi luptaţi!``
1 Samuel 4:10 — Filistenii au început lupta, şi Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrîngerea a fost foarte mare, şi din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeştri.
1 Samuel 4:11 — Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, şi cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, au murit.
1 Samuel 4:12 — Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie şi a venit la Silo în aceaş zi cu hainele sfîşiate, şi cu capul acoperit cu ţărînă.
1 Samuel 4:13 — Cînd a ajuns, Eli, aştepta, stînd pe un scaun lîngă drum, căci inima îi era neliniştită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, şi toată cetatea a strigat.
1 Samuel 4:14 — Eli, auzind aceste strigăte, a zis: ,,Ce însemnează zarva aceasta?`` Şi îndată omul a venit şi a adus lui Eli vestea aceasta.
1 Samuel 4:15 — Şi Eli era în vîrstă de nouăzeci şi opt de ani, avea ochii întunecaţi şi nu mai putea să vadă.
1 Samuel 4:16 — Omul a zis lui Eli: ,,Vin de pe cîmpul de bătaie, şi din cîmpul de bătaie am fugit astăzi``. Eli a zis: ,,Ce s'a întîmplat, fiule?``
1 Samuel 4:17 — Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: ,,Israel a fugit dinaintea Filistenilor, şi poporul a suferit o mare înfrîngere; şi chiar cei doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, au murit, şi chivotul Domnului a fost luat.``
1 Samuel 4:18 — Abea a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, şi Eli a căzut de pe scaun pe spate, lîngă poartă; şi -a rupt ceafa şi a murit, căci era om bătrîn şi greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.
1 Samuel 4:19 — Noru-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată, şi sta să nască. Cînd a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei şi despre moartea bărbatului ei, s'a înconvoiat şi a născut, căci au apucat -o durerile naşterii.
1 Samuel 4:20 — Cînd trăgea să moară, femeile cari erau lîngă ea i-au zis: ,,Nu te teme, căci ai născut un fiu!`` Dar ea n'a răspuns şi n'a luat seama la ce i se spunea.
1 Samuel 4:21 — A pus copilului numele I-Cabod! (Nu mai e slavă), zicînd: ,,S'a dus slava din Israel!`` Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu, şi din pricina socrului şi bărbatului ei.
1 Samuel 4:22 — Ea a zis: ,,S'a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.``
Coloseni 3:23 — Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
Coloseni 3:24 — ca unii cari ştiţi că veţi primi dela Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.
Efeseni 1:3 — Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne -a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.
Proverbe 3:3 — Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gît, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
Proverbe 3:4 — Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
Geneza 2:18 — Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să -i fac un ajutor potrivit pentru el.``
Apocalipsa 1:2 — care a mărturisit despre Cuvîntul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut.
Apocalipsa 1:3 — Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!
Apocalipsa 1:4 — Ioan, către cele şapte Biserici, cari sînt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie,
Apocalipsa 1:5 — şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului! A Lui, care ne iubeşte, care ne -a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,
Apocalipsa 1:6 — şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
Apocalipsa 1:7 — Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
Apocalipsa 1:8 — ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul``, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.
Apocalipsa 1:9 — Eu, Ioan, fratele vostru, care sînt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
Apocalipsa 1:10 — În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbiţe.
Apocalipsa 1:11 — care zicea: ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într -o carte, şi trimete -o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.``
Apocalipsa 1:12 — M'am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi cînd m'am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
Apocalipsa 1:13 — Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă pînă la picioare, şi încins la piept cu un brîu de aur.
Apocalipsa 1:14 — Capul şi părul Lui erau albe ca lîna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
Apocalipsa 1:15 — picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
Apocalipsa 1:16 — În mîna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, cînd străluceşte în toată puterea lui.
Apocalipsa 1:17 — Cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi -a pus mîna dreaptă peste mine, şi a zis: ,,Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă,
Apocalipsa 1:18 — Cel viu. Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
Apocalipsa 1:19 — Scrie dar lucrurile, pe cari le-ai văzut, lucrurile cari sînt şi cele cari au să fie după ele.
Apocalipsa 1:20 — Taina celor şapte stele, pe cari le-ai văzut în mîna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sînt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sînt şapte Biserici.
1 Ioan 4:8 — Cine nu iubeşte, n'a cunoscut pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste.
1 Ioan 4:9 — Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
1 Ioan 4:10 — Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne -a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
1 Ioan 4:11 — Prea iubiţilor, dacă astfel ne -a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.
1 Ioan 4:12 — Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămîne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvîrşită în noi.
1 Ioan 4:5 — Ei sînt din lume; deaceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă.
Evrei 13:17 — Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci aşa ceva nu v'ar fi de niciun folos.
1 Tesaloniceni 5:5 — Voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu sîntem ai nopţii, nici ai întunerecului.
Coloseni 3:17 — Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
Filipeni 1:9 — Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere,
Efeseni 4:7 — Dar fiecăruia din noi harul i -a fost dat după măsura darului lui Hristos.
1 Corinteni 15:58 — De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.
Romani 15:13 — Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!
Ecclesiast 3:2 — Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
Neemia 6:15 — Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile.
Numeri 1:1 — Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai, în cortul întîlnirii, în cea dintîi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis:
Numeri 1:2 — ,,Faceţi numărătoarea întregei adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd pe cap numele tuturor bărbaţilor,
Numeri 1:3 — dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel cari sînt în stare să poarte armele; să le faceţi numărătoarea după cetele lor, tu şi Aaron.
Numeri 1:4 — Să fie cu voi cîte un bărbat de fiecare seminţie, căpetenie a casei părinţilor săi.
Numeri 1:5 — Iată numele bărbaţilor cari vor fi împreună cu voi. Pentru Ruben: Eliţur, fiul lui Şedeur;
Numeri 1:6 — pentru Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai;
Numeri 1:7 — pentru Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab;
Numeri 1:8 — pentru Isahar: Netaneel, fiul lui Ţuar;
Numeri 1:9 — pentru Zabulon: Eliab, fiul lui Helon;
Numeri 1:10 — pentru fiii lui Iosif, -pentru Efraim: Elişama, fiul lui Amihud; pentru Manase: Gamliel, fiul lui Pedahţur;
Numeri 1:11 — pentru Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni;
Numeri 1:12 — pentru Dan: Ahiezer, fiul lui Amişadai;
Numeri 1:13 — pentru Aşer: Paguiel, fiul lui Ocran;
Numeri 1:14 — pentru Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel;
Numeri 1:15 — pentru Neftali: Ahira, fiul lui Enan.
Numeri 1:16 — Aceştia sînt cei ce au fost aleşi de adunare, mai marii seminţiilor părinţilor lor, căpeteniile miilor lui Israel.
Numeri 1:17 — Moise şi Aaron au luat pe bărbaţii aceştia cari fuseseră chemaţi pe nume,
Numeri 1:18 — şi au strîns toată adunarea, în cea dintîi zi a lunii a doua. I-au trecut în cărţile cari cuprindeau spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd pe cap numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus.
Numeri 1:19 — Moise a făcut numărătoarea în pustia Sinai, cum îi poruncise Domnul.
Numeri 1:20 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Ruben, întîiul născut al lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd pe cap numele tuturor bărbaţilor, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:21 — bărbaţii din seminţia lui Ruben ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi şase de mii cinci sute.
Numeri 1:22 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Simeon, după familiile lor, după casele părinţilor lor; le-au făcut numărătoarea, numărînd pe cap numele tuturor bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:23 — bărbaţii din seminţia lui Simeon ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi nouă de mii trei sute.
Numeri 1:24 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Gad, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:25 — bărbaţii din seminţia lui Gad ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci.
Numeri 1:26 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Iuda, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:27 — bărbaţii din seminţia lui Iuda ieşiţi la numărătoare, au fost şaptezeci şi patru de mii şase sute.
Numeri 1:28 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Isahar, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:29 — bărbaţii din seminţia lui Isahar, ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi patru de mii patru sute.
Numeri 1:30 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Zabulon, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:31 — bărbaţii din seminţia lui Zabulon ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi şapte de mii patru sute.
Numeri 1:32 — Au trecut în cărţile neamului dintre fiii lui Iosif, pe fiii lui Efraim, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:33 — bărbaţii din seminţia lui Efraim ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci de mii cinci sute.
Numeri 1:34 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Manase, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:35 — bărbaţii din seminţia lui Manase ieşiţi la numărătoare, au fost treizeci şi două de mii două sute.
Numeri 1:36 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Beniamin, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:37 — bărbaţii din seminţia lui Beniamin ieşiţi la numărătoare, au fost treizeci şi cinci de mii patru sute.
Numeri 1:38 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Dan, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:39 — bărbaţii din seminţia lui Dan ieşiţi la numărătoare, au fost şasezeci şi două de mii şapte sute.
Numeri 1:40 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Aşer, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:41 — bărbaţii din seminţia lui Aşer, ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi una de mii cinci sute.
Numeri 1:42 — Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Neftali, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărînd numele bărbaţilor dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
Numeri 1:43 — bărbaţii din seminţia lui Neftali ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi trei de mii patru sute.
Numeri 1:44 — Aceştia sînt aceia a căror numărătoare a fost făcută de Moise şi Aaron, şi de cei doisprezece bărbaţi, mai mari ai lui Israel; era cîte un bărbat pentru fiecare din casele părinţilor lor.
Numeri 1:45 — Toţi aceia dintre copiii lui Israel ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, toţi aceia din Israel cari erau în stare să poarte armele,
Numeri 1:46 — toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost şase sute trei mii cincisute cinci zeci.
Numeri 1:47 — Leviţii, după seminţia părinţilor lor, n'au intrat în numărătoarea aceasta.
Numeri 1:48 — Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
Numeri 1:49 — ,,Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi, şi să nu -i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel.
Numeri 1:50 — Dă în grija Leviţilor cortul întîlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el, şi vor tăbărî în jurul cortului.
Numeri 1:51 — Cînd va porni cortul, Leviţii să -l desfacă; şi cînd se va opri cortul, Leviţii să -l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea.
Numeri 1:52 — Copiii lui Israel să tăbărască fiecare în tabăra lui, fiecare lîngă steagul lui, după cetele lor.
Numeri 1:53 — Dar Leviţii să tăbărască în jurul cortului întîlnirii, pentru ca să nu izbucnească mînia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel; şi Leviţii să aibă paza cortului întîlnirii.``
Numeri 1:54 — Copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe cari le dăduse lui Moise Domnul; aşa au făcut.