Referințe biblice

  1. Leviticul 19:28
  2. 1 Corinteni 6:19-20
  3. 1 Corinteni 3:16-17
  4. 1 Corinteni 6:10
  5. Romani 12:2
  6. Geneza 1:27
  7. 1 Petru 2:24
  8. Amos 5:1-27
  9. Ieremia 1:5
  10. Iov 20:1-29
  11. 1 Timotei 3:8
  12. 1 Timotei 2:9-10
  13. Efeseni 5:18
  14. Galateni 5:19-21
  15. 1 Corinteni 10:31
  16. 1 Corinteni 5:11
  17. Romani 8:27
  18. Proverbe 20:1
  19. 1 Petru 4:7
  20. 1 Petru 3:2-4
  21. Efeseni 5:11
  22. 1 Corinteni 6:19
  23. 1 Corinteni 6:9
  24. 1 Corinteni 5:13
  25. Romani 13:1-5
  26. Romani 6:23
  27. Romani 1:22-32
  28. Faptele Apostolilor 10:38
  29. Ioan 1:12
  30. 1 Cronici 4:9-10
  31. Leviticul 20:13
  32. Exodul 20:4
  33. Apocalipsa 21:8
  34. Apocalipsa 21:4
  35. Apocalipsa 9:21
  36. 3 Ioan 1:2
  37. 1 Petru 2:11
  38. Iacov 4:7
  39. Iacov 1:17
  40. Evrei 13:8
  41. Evrei 9:27
  42. Evrei 5:9
  43. Tit 3:1
  44. 2 Timotei 1:7
  45. 1 Timotei 5:23
  46. 1 Tesaloniceni 5:6-8
  47. Coloseni 3:2
  48. Filipeni 4:13
  49. Filipeni 4:8
  50. Efeseni 6:12
  51. Efeseni 5:2
  52. Galateni 5:21
  53. 2 Corinteni 4:4
  54. 1 Corinteni 9:24-27
  55. 1 Corinteni 6:12
  56. 1 Corinteni 4:2
  57. Romani 14:14
  58. Romani 13:12-14
  59. Romani 1:32
  60. Faptele Apostolilor 17:11
  61. Ioan 3:16-17
  62. Ioan 2:1-11
  63. Ioan 1:14
  64. Ioan 1:2
  65. Luca 21:34
  66. Luca 12:45
  67. Luca 10:25-37
  68. Luca 6:37
  69. Marcu 12:28-31
  70. Marcu 10:13-16
  71. Marcu 9:48
  72. Matei 24:14
  73. Matei 19:12
  74. Matei 7:2
  75. Matei 6:33
  76. Osea 4:11
  77. Daniel 1:8
  78. Isaia 61:1
  79. Isaia 53:1-12
  80. Isaia 40:31
  81. Isaia 28:7
  82. Isaia 28:1-29
  83. Isaia 20:1-6
  84. Isaia 18:1-7
  85. Isaia 5:22
  86. Isaia 5:11
  87. Isaia 1:1-31
  88. Eclesiastul 10:17
  89. Proverbe 31:30
  90. Proverbe 31:4
  91. Proverbe 23:31
  92. Proverbe 23:31-32
  93. Proverbe 23:29-35
  94. Proverbe 23:4
  95. Proverbe 23:2
  96. Proverbe 21:17
  97. Proverbe 4:23
  98. Numeri 8:1-26
  99. Geneza 3:1-24

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Levitic 19:28 — Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort, şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sînt Domnul.

1 Corinteni 6:19 — Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri?

1 Corinteni 6:20 — Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu.

1 Corinteni 3:16 — Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

1 Corinteni 3:17 — Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi.

1 Corinteni 6:10 — nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Romani 12:2 — Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.

Geneza 1:27 — Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i -a făcut.

1 Petru 2:24 — El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

Amos 5:1 — Ascultaţi cuvîntul acesta, cîntecul acesta de jale, pe care -l fac pentru voi, casa lui Israel!

Amos 5:2 — ,,A căzut şi nu se va mai scula, fecioara lui Israel; stă trîntită la pămînt, şi nimeni n'o ridică.

Amos 5:3 — Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: cetatea care scotea la luptă o mie de oameni, nu va rămînea decît cu o sută, şi cea care scotea o sută de oameni, nu va mai rămînea decît cu zece, din casa lui Israel.``

Amos 5:4 — Căci aşa vorbeşte Domnul către casa lui Israel: ,,Căutaţi-Mă, şi veţi trăi!

Amos 5:5 — Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal, şi nu treceţi la Beer-Şeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit.

Amos 5:6 — Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s'o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să -l stingă,

Amos 5:7 — voi cari prefaceţi dreptul în pelin, şi călcaţi dreptatea în picioare!

Amos 5:8 — El a făcut Cloşca cu pui şi Orionul, El preface întunerecul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pămîntului: Domnul este Numele Lui.

Amos 5:9 — El aduce ca fulgerul prăpădul peste cei puternici, aşa că nimicirea vine peste cetăţui.``

Amos 5:10 — Ei urăsc pe cel ce -i mustră la poarta cetăţii, şi le este scîrbă de cel ce vorbeşte din inimă.

Amos 5:11 — Deaceea, pentrucă pe sărac îl călcaţi în picioare, şi luaţi daruri de grîu dela el: măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcarcă aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor!

Amos 5:12 — Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sînt multe, şi că păcatele voastre sînt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită, şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor.

Amos 5:13 — De aceea, în vremuri ca acestea, înţeleptul trebuie să tacă; căci sînt vremuri rele.

Amos 5:14 — Căutaţi binele şi nu răul, ca să trăiţi, şi ca astfel, Domnul, Dumnezeul oştirilor, să fie cu voi, cum spuneţi voi!

Amos 5:15 — Urîţi răul şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul, Dumnezeul oştirilor, va avea milă de rămăşiţele lui Iosif.

Amos 5:16 — De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Cel Atotputernic: ,,În toate pieţele se vor boci, şi pe toate uliţile vor zice: ,Vai! Vai!` Vor chema pe plugar la jale, şi la bocire pe ceice fac jălanii pentru morţi.

Amos 5:17 — În toate viile va fi bocet, cînd voi trece prin mijlocul tău, zice Domnul.

Amos 5:18 — ,,Vai de cei ce doresc ,ziua Domnului!` Ce aşteptaţi voi dela ziua Domnului? Ea va fi întunerec şi nu lumină.

Amos 5:19 — Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care -l întîlneşte un urs, şi care, cînd ajunge acasă, îşi reazimă mîna pe zid, şi -l muşcă un şarpe!

Amos 5:20 — Nu va fi oare ziua Domnului întunerec, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire?

Amos 5:21 — Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre, şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare!

Amos 5:22 — Cînd Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mîncare, n'am nicio plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe cari -i aduceţi ca jertfe de mulţămire, nici nu Mă uit la ei.

Amos 5:23 — Depărtează de Mine vuietul cîntecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale!

Amos 5:24 — Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pîrîu care nu seacă niciodată!

Amos 5:25 — Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mîncare, în timpul celor patruzeci de ani din pustie, casa lui Israel?...

Amos 5:26 — Veţi ridica dar pe Sacut, împăratul vostru, şi pe Caivan, chipurile voastre idoleşti, steaua dumnezeului vostru, pe care vi l-aţi făcut,

Amos 5:27 — şi vă voi duce în robie dincolo de Damasc, zice Domnul, al cărui Nume este Dumnezeul oştirilor!``

Ieremia 1:5 — ,Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.``

Iov 20:1 — Ţofar din Naama a luat cuvîntul şi a zis:

Iov 20:2 — ,,Gîndurile mele mă silesc să răspund, şi frămîntarea mea nu-mi dă pace.

Iov 20:3 — Am auzit mustrări cari mă umplu de ruşine, şi din adîncul minţii mele duhul mă face să răspund.

Iov 20:4 — Nu ştii tu că, de mult de tot, de cînd a fost aşezat omul pe pămînt,

Iov 20:5 — biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?

Iov 20:6 — Chiar dacă s'ar înălţa pînă la ceruri, şi capul i-ar ajunge pînă la nori,

Iov 20:7 — va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce -l vedeau vor zice: ,Unde este?`

Iov 20:8 — Va sbura ca un vis, şi nu -l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.

Iov 20:9 — Ochiul care -l privea nu -l va mai privi, locul în care locuia nu -l va mai zări.

Iov 20:10 — Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mînile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.

Iov 20:11 — Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărînă.

Iov 20:12 — Dulce era răul în gura lui, îl ascundea subt limbă,

Iov 20:13 — îl mesteca într'una şi nu -l lăsa, îl ţinea în cerul gurii:

Iov 20:14 — dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.

Iov 20:15 — Bogăţiile înghiţite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pîntecele lui.

Iov 20:16 — Otravă de aspidă a supt, şi de aceea, limba năpîrcii îl va ucide.

Iov 20:17 — Nu-şi va mai plimba privirile peste pîraiele şi rîurile de miere şi de lapte,

Iov 20:18 — va da înapoi ce a cîştigat, şi nu va mai trage folos din cîştig; va da înapoi tot ce a luat, şi nu se va mai bucura de el,

Iov 20:19 — căci a asuprit pe săraci, şi i -a lăsat să piară, a dărîmat case şi nu le -a zidit la loc.

Iov 20:20 — Lăcomia lui n'a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump.

Iov 20:21 — Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bună starea lui nu va ţinea.

Iov 20:22 — În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mîna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui.

Iov 20:23 — Şi iată, ca să -i umple pîntecele, Dumnezeu va trimete peste el focul mîniei Lui, şi -l va sătura cu o ploaie de săgeţi.

Iov 20:24 — Dacă va scăpa de armele de fer, îl va străpunge arcul de aramă.

Iov 20:25 — Îşi smulge din trup săgeata, care schinteie la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii.

Iov 20:26 — Toate nenorocirile sînt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu -l va aprinde omul,

Iov 20:27 — Cerurile îi vor desveli fărădelegea, şi pămîntul se va ridica împotriva lui.

Iov 20:28 — Veniturile casei lui se vor perde, vor pieri în ziua mîniei lui Dumnezeu.

Iov 20:29 — Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i -o hotărăşte Dumnezeu.``

1 Timotei 3:8 — Diaconii, deasemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de cîştig mîrşav:

1 Timotei 2:9 — Vreau, deasemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,

1 Timotei 2:10 — ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor cari spun că sînt evlavioase.

Efeseni 5:18 — Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Galateni 5:19 — Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,

Galateni 5:20 — închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,

Galateni 5:21 — pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

1 Corinteni 10:31 — Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.

1 Corinteni 5:11 — Ci v'am scris să n'aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice ,,frate``, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi.

Romani 8:27 — Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.

Proverbe 20:1 — Vinul este batjocoritor, băuturile tari sînt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. -

1 Petru 4:7 — Sfîrşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.

1 Petru 3:2 — cînd vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.

1 Petru 3:3 — Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,

1 Petru 3:4 — ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Efeseni 5:11 — şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le.

1 Corinteni 6:9 — Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,

1 Corinteni 5:13 — Cît despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.

Romani 13:1 — Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu.

Romani 13:2 — Deaceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu; şi ceice se împotrivesc, îşi vor lua osînda.

Romani 13:3 — Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele, şi vei avea laudă dela ea.

Romani 13:4 — El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.

Romani 13:5 — Deaceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.

Romani 6:23 — Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Romani 1:22 — S'au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit;

Romani 1:23 — şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într'o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.

Romani 1:24 — De aceea, Dumnezeu i -a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;

Romani 1:25 — căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s'au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.

Romani 1:26 — Din pricina aceasta, Dumnezeu i -a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într'una care este împotriva firii;

Romani 1:27 — tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s'au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvîrşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scîrboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

Romani 1:28 — Fiindcă n'au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i -a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

Romani 1:29 — Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori,

Romani 1:30 — bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,

Romani 1:31 — fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

Romani 1:32 — Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Faptele Apostolilor 10:38 — cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

Ioan 1:12 — Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

1 Cronici 4:9 — Iaebeţ era mai cu vază decît fraţii săi; mamă-sa i -a pus numele Iaebeţ (Trist), zicînd: ,,Pentru că l-am născut cu durere.``

1 Cronici 4:10 — Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel, şi a zis: ,,Dacă mă vei binecuvînta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mîna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încît să nu fiu în suferinţă!...`` Şi Dumnezeu i -a dat ce ceruse.

Levitic 20:13 — Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amîndoi au făcut un lucru scîrbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sîngele lor să cadă asupra lor.

Exod 20:4 — Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul.

Apocalipsa 21:8 — Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.``

Apocalipsa 21:4 — El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.``

Apocalipsa 9:21 — Şi nu s'au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.

3 Ioan 1:2 — Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.

1 Petru 2:11 — Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămînteşti cari se războiesc cu sufletul.

Iacob 4:7 — Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi dela voi.

Iacob 1:17 — orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

Evrei 13:8 — Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci!

Evrei 9:27 — Şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Evrei 5:9 — Şi după ce a fost făcut desăvîrşit, S'a făcut pentru toţi cei ce -L ascultă, urzitorul unei mîntuiri vecinice,

Tit 3:1 — Adu-le aminte să fie supuşi stăpînirilor şi dregătorilor, să -i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun,

2 Timotei 1:7 — Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

1 Timotei 5:23 — Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.

1 Tesaloniceni 5:6 — De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.

1 Tesaloniceni 5:7 — Căci ceice dorm, dorm noaptea; şi ceice se îmbată, se îmbată noaptea.

1 Tesaloniceni 5:8 — Dar noi, cari sîntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mîntuirii.

Coloseni 3:2 — Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt.

Filipeni 4:13 — Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

Filipeni 4:8 — Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

Efeseni 6:12 — Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.

Efeseni 5:2 — Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne -a iubit, şi S'a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros``, lui Dumnezeu.

2 Corinteni 4:4 — a căror minte necredincioasă a orbit -o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

1 Corinteni 9:24 — Nu ştiţi că ceice aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!

1 Corinteni 9:25 — Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.

1 Corinteni 9:26 — Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n'aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt.

1 Corinteni 9:27 — Ci mă port aspru cu trupul meu, şi -l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

1 Corinteni 6:12 — Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos; toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine.

1 Corinteni 4:2 — Încolo, ce se cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.

Romani 14:14 — Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat de cît pentru cel ce crede că este necurat.

Romani 13:12 — Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne desbrăcăm dar de faptele întunerecului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

Romani 13:13 — Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;

Romani 13:14 — ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să -i treziţi poftele.

Faptele Apostolilor 17:11 — Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Ioan 2:1 — A treia zi s'a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Isus era acolo.

Ioan 2:2 — Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.

Ioan 2:3 — Cînd s'a isprăvit vinul, mama lui Isus I -a zis: ,,Nu mai au vin.``

Ioan 2:4 — Isus i -a răspuns: ,,Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi -a venit încă ceasul.``

Ioan 2:5 — Mama lui a zis slugilor: ,,Să faceţi orice vă va zice``.

Ioan 2:6 — Şi acolo erau şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţire al Iudeilor; şi în fiecare vas încăpeau cîte două sau trei vedre.

Ioan 2:7 — Isus le -a zis: ,,Umpleţi vasele acestea cu apă``. Şi le-au umplut pînă sus.

Ioan 2:8 — ,,Scoateţi acum``, le -a zis El, şi ,,aduceţi nunului.`` Şi i-au adus:

Ioan 2:9 — Nunul, dupăce a gustat apa făcută vin, -el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, cari scoseseră apa, ştiau), -a chemat pe mire,

Ioan 2:10 — şi i -a zis: ,,Orice om pune la masă întîi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun pînă acum.``

Ioan 2:11 — Acest început al semnelor Lui l -a făcut Isus în Cana din Galilea. El Şi -a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El.

Ioan 1:14 — Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -

Ioan 1:2 — El era la început cu Dumnezeu.

Luca 21:34 — Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

Luca 12:45 — Dar dacă robul acela zice în inima lui: ,Stăpînul meu zăboveşte să vină`; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănînce, să bea şi să se îmbete,

Luca 10:25 — Un învăţător al Legii s'a sculat să ispitească pe Isus şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?``

Luca 10:26 — Isus i -a zis: ,,Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?``

Luca 10:27 — El a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.``

Luca 10:28 — ,,Bine ai răspuns``, i -a zis Isus; ,,fă aşa, şi vei avea viaţa vecinică.``

Luca 10:29 — Dar el, care vroia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: ,,Şi cine este aproapele meu?``

Luca 10:30 — Isus a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tîlhari, cari l-au desbrăcat, l-au jăfuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat, şi l-au lăsat aproape mort.

Luca 10:31 — Din întîmplare, se cobora pe acelaş drum un preot; şi, cînd a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături.

Luca 10:32 — Un Levit trecea şi el prin locul acela; şi cînd l -a văzut, a trecut înainte pe alături.

Luca 10:33 — Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi cînd l -a văzut, i s'a făcut milă de el.

Luca 10:34 — S'a apropiat de i -a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l -a pus pe dobitocul lui, l -a dus la un han, şi a îngrijit de el.

Luca 10:35 — A doua zi, cînd a pornit la drum, a scos doi lei, i -a dat hangiului, şi i -a zis: ,,Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întorcere.``

Luca 10:36 — Care dintr'aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tîlhari?``

Luca 10:37 — ,,Celce şi -a făcut milă cu el``, a răspuns învăţătorul Legii. ,,Du-te de fă şi tu la fel``, i -a zis Isus.

Luca 6:37 — Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osîndiţi, şi nu veţi fi osîndiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.

Marcu 12:28 — Unul din cărturari, care -i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L -a întrebat: ,,Care este cea dintîi dintre toate poruncile?``

Marcu 12:29 — Isus i -a răspuns: ,,Cea dintîi este aceasta: ,Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;`

Marcu 12:30 — şi: ,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta`; iată porunca dintîi.

Marcu 12:31 — Iar a doua este următoarea: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.``

Marcu 10:13 — I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe ceice îi aduceau.

Marcu 10:14 — Cînd a văzut Isus acest lucru, S'a mîniat, şi le -a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.

Marcu 10:15 — Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu nici un chip nu va intra în ea!``

Marcu 10:16 — Apoi i -a luat în braţe, şi i -a binecuvîntat, punîndu-Şi mînile peste ei.

Marcu 9:48 — unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

Matei 24:14 — Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul.

Matei 19:12 — Fiindcă sînt fameni, cari s'au născut aşa din pîntecele maicii lor; sînt fameni, cari au fost făcuţi fameni de oameni; şi sînt fameni, cari singuri s'au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să -l primească.``

Matei 7:2 — Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.

Matei 6:33 — Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Osea 4:11 — Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului.

Daniel 1:8 — Daniel s'a hotărît să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care -l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu -l silească să se spurce.

Isaia 61:1 — ,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M'a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M'a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea;

Isaia 53:1 — Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

Isaia 53:2 — El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr'un pămînt uscat. N'avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n'avea nimic care să ne placă.

Isaia 53:3 — Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Isaia 53:4 — Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

Isaia 53:5 — Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

Isaia 53:6 — Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Isaia 53:7 — Cînd a fost chinuit şi asuprit, n'a deschis gura deloc, ca un miel pe care -l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n'a deschis gura.

Isaia 53:8 — El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Isaia 53:9 — Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

Isaia 53:10 — Domnul a găsit cu cale să -L zdrobească prin suferinţă... Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

Isaia 53:11 — Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într'o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

Isaia 53:12 — De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentrucă S'a dat pe Sine însuş la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentrucă a purtat păcatele multora şi S'a rugat pentru cei vinovaţi.

Isaia 40:31 — dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.``

Isaia 28:7 — Dar şi ei, se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi prooroci sînt îmbătaţi de băuturi tari, sînt stăpîniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină cînd proorocesc, se poticnesc cînd judecă.

Isaia 28:1 — Vai de cununa îngîmfată a beţivilor lui Efraim, de floarea veştejită, care este strălucirea podoabei sale, pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată!

Isaia 28:2 — Iată că vine dela Domnul, un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari şivoaie de ape, care o doboară cu putere la pămînt.

Isaia 28:3 — Va fi călcată în picioare, cununa îngîmfată a beţivilor lui Efraim;

Isaia 28:4 — şi floarea veştejită, care este strălucirea podoabei ei, pe culmea văii mănoase, va fi ca o smochină timpurie care se vede înainte de culesul roadelor şi pe care, abia o iei în mînă, şi îndată o şi înghiţi.

Isaia 28:5 — În ziua aceea, Domnul oştirilor va fi o cunună strălucitoare şi o podoabă măreaţă pentru rămăşiţa poporului,

Isaia 28:6 — sau: un duh de dreptate pentru cel ce şade pe scaunul de judecată, şi o putere pentru cei ce dau pe vrăjmaş înapoi pînă la porţile lui.

Isaia 28:8 — Toate mesele sînt pline de vărsături murdare, şi nu mai este nici un loc curat. -

Isaia 28:9 — Ei zic: ,,Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţături? Unor copii înţărcaţi de curînd, luaţi dela ţîţă?

Isaia 28:10 — Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.`` -

Isaia 28:11 — Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bîlbăitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.

Isaia 28:12 — El îi zicea: ,,Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!`` Dar ei n'au vrut să asculte,

Isaia 28:13 — şi pentru ei cuvîntul Domnului va fi: ,,Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo``, ca mergînd, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi.

Isaia 28:14 — De aceea ascultaţi Cuvîntul Domnului, batjocoritorilor, cari stăpîniţi peste poporul acesta din Ierusalim!

Isaia 28:15 — Pentrucă ziceţi: ,,Noi am făcut un legămînt cu moartea, am făcut o învoială cu locuinţa morţilor: cînd va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna!``

Isaia 28:16 — deaceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă.

Isaia 28:17 — Voi face din neprihănire o lege, şi din dreptate o cumpănă; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, şi apele vor îneca adăpostul minciunii.

Isaia 28:18 — Aşa că legămîntul vostru cu moartea va fi nimicit, şi învoiala voastră cu locuinţa morţilor nu va dăinui. Cînd va trece urgia apelor năvălitoare, veţi fi striviţi de ea.

Isaia 28:19 — Ori de cîte ori va trece, vă va apuca; căci va trece în toate dimineţile, zi şi noapte, şi numai vuietul ei vă va îngrozi.``

Isaia 28:20 — Patul va fi prea scurt, ca să te întinzi în el, şi învelitoarea prea îngustă, ca să te înveleşti cu ea.

Isaia 28:21 — Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim, şi Se va mînia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit.

Isaia 28:22 — Acum, nu batjocoriţi, ca nu cumva să vi se strîngă mai tare legăturile; căci am aflat dela Domnul, Dumnezeul oştirilor, că nimicirea întregei ţări este hotărîtă.

Isaia 28:23 — ,,Plecaţi-vă urechea, şi ascultaţi glasul meu! Fiţi cu luare aminte, şi ascultaţi cuvîntul meu!

Isaia 28:24 — Cel ce ară pentru sămănătură, ară oare necontenit? Necontenit îşi brăzdează şi îşi grăpează el pămîntul?

Isaia 28:25 — Oare după ce a netezit faţa pămîntului, nu aruncă el măzăriche şi samănă chimen? Nu pune el grîul în rînduri, orzul într'un loc deosebit, şi alacul pe margini?

Isaia 28:26 — Dumnezeul lui l -a învăţat să facă aşa, El i -a dat aceste învăţături.

Isaia 28:27 — Măzărichea nu se treieră cu leasa, şi roata carului nu trece peste chimen; ci măzărichea se bate cu băţul, şi chimenul cu nuiaua.

Isaia 28:28 — Grîul se bate, dar nu se bate necontenit; împingi peste el roata carului şi caii, dar nu -l sfărîmi.

Isaia 28:29 — Şi lucrul acesta vine dela Domnul oştirilor; minunat este planul Lui, şi mare este înţelepciunea Lui.``

Isaia 20:1 — În anul cînd a venit Tartan la Asdod, trimes de Sargon, împăratul Asiriei, să bată Asdodul, şi l -a luat,

Isaia 20:2 — în vremea aceea Domnul a vorbit lui Isaia, fiul lui Amoţ, şi i -a zis: ,,Du-te, desleagă-ţi sacul de pe coapse şi scoate-ţi încălţămintea din picioare!`` El a făcut aşa, a umblat gol şi desculţ.

Isaia 20:3 — Şi Domnul a zis: ,,După cum robul meu Isaia umblă gol şi desculţ, trei ani de zile, ca semn şi înştiinţare pentru Egipt şi pentru Etiopia,

Isaia 20:4 — tot aşa şi împăratul Asiriei va lua din Egipt şi din Etiopia prinşi de război şi surghiuniţi, tineri şi bătrîni, goi şi desculţi, şi cu spinarea descoperită, spre ruşinea Egiptului.

Isaia 20:5 — Atunci se vor îngrozi şi se vor ruşina ceice îşi puseseră încrederea în Etiopia, şi se făleau cu Egiptul.

Isaia 20:6 — Şi locuitorii de pe ţărmul acesta vor zice în ziua aceea: ,Iată ce a ajuns încrederea noastră, pe care ne bizuiserăm, ca să fim ajutaţi şi să fim izbăviţi de împăratul Asiriei! Cum vom scăpa acum?``

Isaia 18:1 — Vai de tine, ţară, în care răsună zîngănit de arme, şi care eşti dincolo de rîurile Etiopiei!

Isaia 18:2 — Tu, care trimeţi soli pe mare, în corăbii de papură cari plutesc pe luciul apelor! Duceţi-vă, soli iuţi, la neamul acela tare şi puternic, la poporul acela înfricoşat dela începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de rîuri.

Isaia 18:3 — Voi toţi, locuitori ai lumii şi voi, locuitori ai pămîntului, luaţi seama cînd se înalţă steagul pe munţi, şi ascultaţi cînd sună trîmbiţa!

Isaia 18:4 — Căci aşa mi -a vorbit Domnul: ,,Eu privesc liniştit din locuinţa Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui, şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului.

Isaia 18:5 — Dar înainte de seceriş, cînd cade floarea, şi rodul se face aguridă, el taie îndată mlădiţele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii şi -i aruncă...``

Isaia 18:6 — Şi Asirienii vor fi lăsaţi astfel pradă păsărilor răpitoare din munţi şi fiarelor pămîntului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, şi fiarele pămîntului vor ierna pe ele.

Isaia 18:7 — În vremea aceea, se vor aduce daruri de mîncare Domnului oştirilor, de poporul cel tare şi puternic, de poporul cel înfricoşat dela începutul lui, neam puternic, care zdrobeşte totul, şi a cărui ţară este tăiată de rîuri: vor fi aduse acolo unde locuieşte Numele Domnului oştirilor, pe muntele Sionului.

Isaia 5:22 — Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, şi viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari;

Isaia 5:11 — Vai de cei ce disdedimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed pînă tîrziu noaptea şi se înferbîntă de vin!

Isaia 1:1 — Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.

Isaia 1:2 — Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pămîntule, căci Domnul vorbeşte: ,,Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s'au răsculat împotriva Mea.

Isaia 1:3 — Boul îşi cunoaşte stăpînul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpînului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.``

Isaia 1:4 — Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămînţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfîntul lui Israel. I-au întors spatele...

Isaia 1:5 — Ce pedepse noi să vă mai dea, cînd voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!

Isaia 1:6 — Din tălpi pînă'n creştet, nimic nu -i sănătos: ci numai răni, vînătăi şi carne vie, ne stoarse, ne legate, şi ne alinate cu untdelemn:

Isaia 1:7 — ţara vă este pustiită, cetăţile vă sînt arse de foc, străinii vă mănîncă ogoarele supt ochii voştri, pustiesc şi nimicesc, ca nişte sălbatici.

Isaia 1:8 — Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într'un cîmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.

Isaia 1:9 — De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.

Isaia 1:10 — Ascultaţi cuvîntul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!

Isaia 1:11 — ,,Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sînt sătul de arderile de tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sîngele taurilor, oilor şi ţapilor.

Isaia 1:12 — Cînd veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?

Isaia 1:13 — Nu mai aduceţi daruri de mîncare nefolositoare, căci Mi -e scîrbă de tămîie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!

Isaia 1:14 — Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.

Isaia 1:15 — Cînd vă întindeţi mînile, Îmi întorc ochii dela voi; şi ori cît de mult v'aţi ruga, n'ascult: căci mînile vă sînt pline de sînge!``

Isaia 1:16 — ,,Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe cari le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!

Isaia 1:17 — Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!`` -

Isaia 1:18 — ,,Veniţi totuş să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna.

Isaia 1:19 — De veţi voi şi veţi asculta, veţi mînca cele mai bune roade ale ţării;

Isaia 1:20 — dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.``

Isaia 1:21 — Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi!

Isaia 1:22 — Argintul tău s'a prefăcut în zgură, şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă.

Isaia 1:23 — Mai marii tăi sînt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu -i fac dreptate, şi pricina văduvei n'ajunge pînă la ei.

Isaia 1:24 — De aceea, iată ce zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: ,,Ah! Voi cere socoteala protivnicilor Mei, şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei.

Isaia 1:25 — Îmi voi întinde mîna împotriva ta, îţi voi topi sgura, cum o topeşte leşia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine.

Isaia 1:26 — Voi face iarăş pe judecătorii tăi ca odinioară, şi pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă.``

Isaia 1:27 — Sionul va fi mîntuit prin judecată, şi ceice se vor întoarce la Dumnezeu în el, vor fi mîntuiţi prin dreptate.

Isaia 1:28 — Dar pieirea va atinge pe toţi cei răzvrătiţi şi păcătoşi, şi ceice părăsesc pe Domnul vor pieri.

Isaia 1:29 — Vă va fi ruşine de terebinţii în cari găseaţi plăcere, şi veţi roşi din pricina grădinilor în cari vă desfătaţi;

Isaia 1:30 — căci veţi fi ca un terebint cu frunzele ofilite, ca o grădină care n'are apă.

Isaia 1:31 — Omul tare va fi ca un cîlţ, şi lucrarea lui ca o scînteie; amîndoi vor arde împreună, şi nimeni nu -i va stinge.

Ecclesiast 10:17 — Ferice de tine ţară, al cărei împărat este de neam mare, şi ai cărei voivozi mănîncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!

Proverbe 31:30 — Desmerdările sînt înşelătoare, şi frumuseţa este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.

Proverbe 31:4 — Nu se cade împăraţilor, Lemuele, nu se cade împăraţilor să bea vin, nici voivozilor să umble după băuturi tari;

Proverbe 23:31 — Nu te uita la vin cînd curge roş şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,

Proverbe 23:32 — dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilisc.

Proverbe 23:29 — Ale cui sînt vaietele? Ale cui sînt oftările? Ale cui sînt neînţelegerile? Ale cui sînt plîngerile? Ale cui sînt rănirile fără pricină? Ai cui sînt ochii roşi?

Proverbe 23:30 — Ale celor ce întîrzie la vin, şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.

Proverbe 23:33 — Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii.

Proverbe 23:34 — Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vîrful unui catarg.

Proverbe 23:35 — ,,M'a lovit... dar nu mă doare!... M'a bătut... dar nu simt nimic! Cînd... mă voi trezi? Mai vreau vin!``

Proverbe 23:4 — Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta.

Proverbe 23:2 — pune-ţi un cuţit în gît, dacă eşti prea lacom.

Proverbe 21:17 — Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă, şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte. -

Proverbe 4:23 — Păzeşte-ţi inima mai mult de cît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Numeri 8:1 — Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

Numeri 8:2 — ,,Vorbeşte lui Aaron, şi spune -i: Cînd vei aşeza candelele în sfeşnic, cele şapte candele vor trebui să lumineze în partea dinainte a sfeşnicului.``

Numeri 8:3 — Aaron a făcut aşa; a aşezat candelele în partea dinainte a sfeşnicului, cum poruncise lui Moise Domnul.

Numeri 8:4 — Sfeşnicul era de aur bătut; atît piciorul cît şi florile lui, erau de aur bătut. Moise făcuse sfeşnicul după chipul, pe care i -l arătase Domnul.

Numeri 8:5 — Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

Numeri 8:6 — ,,Ia pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, şi curăţeşte -i.

Numeri 8:7 — Iată cum să -i curăţeşti: Stropeşte -i cu apă ispăşitoare; să lase să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele, şi să se curăţească.

Numeri 8:8 — Să ia apoi un viţel, cu darul de mîncare obicinuit, făcut din floare de făină, frămîntată cu untdelemn; şi să mai iei un alt viţel pentru jertfa de ispăşire.

Numeri 8:9 — Să apropii pe Leviţi înaintea cortului întîlnirii, şi să strîngi toată adunarea copiilor lui Israel.

Numeri 8:10 — Să apropii pe Leviţi înaintea Domnului; şi copiii lui Israel să-şi pună mînile pe Leviţi.

Numeri 8:11 — Aaron să legene pe Leviţi într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, ca un dar legănat din partea copiilor lui Israel; şi să fie închinaţi astfel în slujba Domnului.

Numeri 8:12 — Leviţii să-şi pună mînile pe capul viţeilor, şi să aduci unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, ca să faci ispăşire pentru Leviţi.

Numeri 8:13 — Să pui pe Leviţi în picioare înaintea lui Aaron şi înaintea fiilor lui, şi să -i legeni într'o parte şi într'alta, ca un dar legănat Domnului.

Numeri 8:14 — Aşa să desparţi pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel; şi Leviţii vor fi ai Mei.

Numeri 8:15 — După aceea, Leviţii să vină să facă slujba în cortul întîlnirii. Astfel să -i curăţeşti şi să -i legeni într'o parte şi într'alta, ca un dar legănat.

Numeri 8:16 — Căci ei Îmi sînt daţi cu totul din mijlocul copiilor lui Israel: Eu i-am luat pentru Mine în locul întîilor născuţi, din toţi întîii născuţi ai copiilor lui Israel.

Numeri 8:17 — Căci orice întîi născut al copiilor lui Israel este al Meu, atît din oameni cît şi din dobitoace; Mie Mi i-am închinat în ziua cînd am lovit pe toţi întîii născuţi în ţara Egiptului.

Numeri 8:18 — Şi Eu am luat pe Leviţi în locul tuturor întîilor născuţi ai copiilor lui Israel.

Numeri 8:19 — Am dat pe Leviţi în totul lui Aaron şi fiilor lui, din mijlocul copiilor lui Israel, ca să facă slujbă pentru copiii lui Israel în cortul întîlnirii, să facă ispăşire pentru copiii lui Israel, şi astfel copiii lui Israel să nu fie loviţi cu nici o urgie, cînd se vor apropia de sfîntul locaş.``

Numeri 8:20 — Moise, Aaron şi toată adunarea copiilor lui Israel, au făcut cu Leviţii tot ce poruncise lui Moise Domnul despre Leviţi; aşa au făcut copiii lui Israel cu ei.

Numeri 8:21 — Leviţii s'au curăţit, şi şi-au spălat hainele. Aaron i -a legănat într'o parte şi într'alta, ca un dar legănat înaintea Domnului, şi a făcut ispăşire pentru ei, ca să -i curăţească.

Numeri 8:22 — După aceea, Leviţii au venit să-şi facă slujba în cortul întîlnirii, în faţa lui Aaron şi a fiilor lui. Întocmai cum poruncise lui Moise Domnul cu privire la Leviţi, aşa s'a făcut cu ei.

Numeri 8:23 — Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

Numeri 8:24 — ,,Iată legea privitoare la Leviţi. Dela vîrsta de douăzeci şi cinci de ani în sus, orice Levit va intra în slujba cortului întîlnirii ca să îndeplinească o slujbă acolo.

Numeri 8:25 — Dela vîrsta de cincizeci de ani încolo, să iasă din slujbă, şi să nu mai slujească.

Numeri 8:26 — Va putea să ajute pe fraţii lui în cortul întîlnirii, să păzească ce le este dat în grijă; dar să nu mai facă slujbă. Aşa să faci cu Leviţii în ce priveşte slujbele lor.``

Geneza 3:1 — Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe cari le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ,,Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?``

Geneza 3:2 — Femeia a răspuns şarpelui: ,,Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.``

Geneza 3:3 — Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ,,Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.``

Geneza 3:4 — Atunci şarpele a zis femeii: ,,Hotărît, că nu veţi muri:

Geneza 3:5 — dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul``.

Geneza 3:6 — Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.

Geneza 3:7 — Atunci li s'au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.

Geneza 3:8 — Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s'au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

Geneza 3:9 — Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i -a zis: ,,Unde eşti?``

Geneza 3:10 — El a răspuns: ,,Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi -a fost frică, pentrucă eram gol, şi m'am ascuns.``

Geneza 3:11 — Şi Domnul Dumnezeu a zis: ,,Cine ţi -a spus că eşti gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănînci?``

Geneza 3:12 — Omul a răspuns: ,,Femeia pe care mi-ai dat -o ca să fie lîngă mine, ea mi -a dat din pom şi am mîncat.``

Geneza 3:13 — Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ,,Ce ai făcut?`` Femeia a răspuns: ,,Şarpele m'a amăgit, şi am mîncat din pom.``

Geneza 3:14 — Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: ,,Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă.

Geneza 3:15 — Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.``

Geneza 3:16 — Femeii i -a zis: ,,Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.``

Geneza 3:17 — Omului i -a zis: ,,Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mîncat din pomul despre care îţi poruncisem: ,Să nu mănînci deloc din el,` blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;

Geneza 3:18 — spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe cîmp.

Geneza 3:19 — În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pînea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.``

Geneza 3:20 — Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.

Geneza 3:21 — Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i -a îmbrăcat cu ele.

Geneza 3:22 — Domnul Dumnezeu a zis: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să -l împedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mîna, să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el, şi să trăiască în veci.``

Geneza 3:23 — Deaceea Domnul Dumnezeu l -a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat.

Geneza 3:24 — Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, cari să învîrtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Înapoi la toate temele biblice