Referințe biblice

  1. Faptele Apostolilor 10:34-35
  2. Faptele Apostolilor 8:27-31
  3. Numeri 12:1
  4. Amos 9:7-8
  5. Naum 3:6-10
  6. Psalmul 68:31
  7. Daniel 11:43
  8. 1 Împărați 10:1-13
  9. Geneza 10:6-20
  10. Geneza 2:11-13
  11. Ieremia 46:9
  12. Exodul 15:26
  13. Isaia 11:11
  14. 2 Cronici 14:12
  15. Isaia 37:9
  16. Judecători 1:16
  17. Leviticul 26:1-46
  18. Ieremia 39:15-18
  19. Ieremia 38:7-13
  20. 2 Cronici 12:2-3
  21. 1 Cronici 4:39-41
  22. 1 Cronici 1:8-33
  23. Țefania 3:9-13
  24. Deuteronomul 28:1-68
  25. Faptele Apostolilor 13:1
  26. Ezechiel 38:1-23
  27. Psalmul 72:10
  28. Estera 1:1
  29. 2 Cronici 35:20
  30. 2 Cronici 21:16-17
  31. 2 Cronici 9:1-31
  32. 1 Împărați 9:16
  33. 2 Samuel 18:19-32
  34. Exodul 18:1-27
  35. Geneza 25:18
  36. Geneza 9:1-29
  37. Țefania 1:1
  38. 2 Cronici 8:11
  39. 1 Cronici 29:4
  40. 2 Împărați 23:29
  41. 1 Împărați 14:25-28
  42. Numeri 21:1-35
  43. Exodul 22:18-20
  44. Deuteronomul 17:14-20
  45. Geneza 15:18
  46. Faptele Apostolilor 10:12
  47. Mica 7:9-13
  48. Apocalipsa 6:3-11
  49. 2 Petru 2:19-21
  50. Daniel 10:4
  51. Țefania 2:1-15
  52. Isaia 11:15
  53. Romani 5:8-13
  54. Faptele Apostolilor 21:1-40
  55. Faptele Apostolilor 6:9
  56. Ioan 13:7
  57. Luca 24:25-49
  58. Luca 21:11-14
  59. Marcu 15:21
  60. Marcu 13:1-37
  61. Ezechiel 20:30-36
  62. Ezechiel 8:15-18
  63. Ieremia 36:18-25
  64. Ieremia 26:1-24
  65. Ieremia 9:1-26
  66. Proverbe 25:15-28
  67. Proverbe 17:17
  68. Proverbe 12:24-27
  69. Proverbe 11:14-18
  70. Psalmul 150:1-6
  71. Psalmul 116:15
  72. Psalmul 16:1-11
  73. 2 Cronici 7:13-14
  74. 1 Împărați 22:48
  75. Matei 24:6-15
  76. Ioan 3:16-17

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Faptele Apostolilor 10:34 — Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: ,,În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,

Faptele Apostolilor 10:35 — ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.

Faptele Apostolilor 8:27 — Filip s'a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine,

Faptele Apostolilor 8:28 — se întorcea de acolo, şi şedea în carul lui, şi citea pe proorocul Isaia.

Faptele Apostolilor 8:29 — Duhul a zis lui Filip: ,,Du-te, şi ajunge carul acesta!``

Faptele Apostolilor 8:30 — Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i -a zis: ,,Înţelegi tu ce citeşti?``

Faptele Apostolilor 8:31 — Famenul a răspuns: ,,Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?`` Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el.

Numeri 12:1 — Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană.

Amos 9:7 — ,,Nu sînteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N'am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?``

Amos 9:8 — ,,Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s'o nimicesc de pe faţa pămîntului; totuş nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.``

Naum 3:6 — Voi asvîrli cu murdării peste tine, te voi înjosi, şi te voi face de ocară.

Naum 3:7 — Toţi cei ce te vor vedea vor fugi de tine, şi vor zice: ,,Ninive este nimicită! Cine o va plînge? Unde să-ţi caut mîngîietori?

Naum 3:8 — Eşti tu mai bună decît No-Amon, cetatea care şedea între rîuri, înconjurată de ape, avînd ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?

Naum 3:9 — Etiopia şi Egiptenii fără număr erau tăria ei, Put şi Libienii erau ajutoarele ei.

Naum 3:10 — Şi totuş a trebuit să plece şi ea în surghiun, s'a dus în robie; şi pruncii ei au fost zdrobiţi în toate colţurile uliţelor; au aruncat sorţul asupra fruntaşilor ei, şi tot mai marii ei au fost aruncaţi în lanţuri.

Daniel 11:43 — Ci se va face stăpîn pe vistieriile de aur şi de argint, şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi Etiopienii vor veni în alai după el.

1 Imparati 10:1 — Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi avenit să -l încerce prin întrebări grele.

1 Imparati 10:2 — A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare, şi cu cămile cari aduceau mirodenii, aur foarte mult, şi pietre scumpe. S'a dus la Solomon şi i -a spus tot ce avea pe inimă.

1 Imparati 10:3 — Solomon i -a răspuns la toate întrebările, şi n'a fost nimic, pe care împăratul să nu fi ştiut să i -l lămurească.

1 Imparati 10:4 — Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise,

1 Imparati 10:5 — şi bucatele dela masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce -i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile de tot pe cari le aducea în Casa Domnului.

1 Imparati 10:6 — Uimită, a zis împăratului: ,,Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!

1 Imparati 10:7 — Dar nu credeam, pînă n'am venit şi n'am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s'a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire de cît am auzit mergîndu-ţi faima.

1 Imparati 10:8 — Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, cari sînt necurmat înaintea ta, cari aud înţelepciunea ta!

1 Imparati 10:9 — Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentrucă Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te -a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.``

1 Imparati 10:10 — Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N'au mai venit niciodată în urmă atîtea mirodenii cîte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.

1 Imparati 10:11 — Corăbiile lui Hiram, cari au adus aur din Ofir, au adus din Ofir şi foarte mult lemn de santal şi pietre scumpe.

1 Imparati 10:12 — Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cîntăreţi. N'a mai venit de atunci lemn de acesta mirositor, şi nu s'a mai văzut pînă în ziua de azi.

1 Imparati 10:13 — Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut, şi i -a mai dat şi pe deasupra daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Apoi ea s'a întors şi s'a dus în ţara ei, cu slujitorii ei.

Geneza 10:6 — Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan. -

Geneza 10:7 — Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. Fiii lui Raema: Şeba şi Dedan.

Geneza 10:8 — Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pămînt.

Geneza 10:9 — El a fost un viteaz vînător înaintea Domnului; iată de ce se zice: ,,Ca Nimrod, viteaz vînător înaintea Domnului.``

Geneza 10:10 — El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear.

Geneza 10:11 — Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah

Geneza 10:12 — şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare. -

Geneza 10:13 — Miţraim a născut pe Ludimi, Anamimi, Lehabimi, Naftuhimi,

Geneza 10:14 — Patrusimi, Casluhimi, (din cari au ieşit Filistenii) şi pe Caftorimi.

Geneza 10:15 — Canaan a născut pe Sidon, întîiul lui născut, şi pe Het;

Geneza 10:16 — şi pe Iebusiţi, pe Amoriţi, pe Ghirgasiţi,

Geneza 10:17 — pe Heviţi, pe Archiţi, pe Siniţi,

Geneza 10:18 — pe Arvadiţi, pe Ţemariţi, pe Hamatiţi. În urmă, familiile Cananiţilor s'au împrăştiat.

Geneza 10:19 — Hotarele Cananiţilor se întindeau dela Sidon, cum mergi spre Gherar, pînă la Gaza, şi cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, pînă la Leşa.

Geneza 10:20 — Aceştia sînt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.

Geneza 2:11 — Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.

Geneza 2:12 — Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.

Geneza 2:13 — Numele rîului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.

Ieremia 46:9 — Suiţi-vă, cai! Năpustiţi-vă, cară! Să iasă vitejii, cei din Etiopia şi din Put, cari mînuiesc scutul, şi cei din Lud, cari mînuiesc şi întind arcul!

Exod 15:26 — El a zis: ,,Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu cari am lovit pe Egipteni; căci Eu sînt Domnul, care te vindecă.``

Isaia 11:11 — În acelaş timp, Domnul Îşi va întinde mîna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat, şi în ostroavele mării.

2 Cronici 14:12 — Domnul a lovit pe Etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda, şi Etiopienii au luat -o la fugă.

Isaia 37:9 — Atunci împăratul Asiriei a primit o veste despre Tirhaca, împăratul Etiopiei, prin care i se spunea: ,,El a pornit să-ţi facă război.`` Cum a auzit lucrul acesta, a trimes soli la Ezechia, zicîndu-le:

Judecatori 1:16 — Fiii Chenitului, socrul lui Moise, s'au suit din cetatea Finicilor, împreună cu fiii lui Iuda, în pustia lui Iuda la miazăzi de Arad, şi s'au dus de s'au aşezat între popor.

Levitic 26:1 — Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stîlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Levitic 26:2 — Să păziţi Sabatele Mele, şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfînt. Eu sînt Domnul.

Levitic 26:3 — Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini,

Levitic 26:4 — vă voi trimete ploi la vreme, pămîntul îşi va da roadele, şi pomii de pe cîmp îşi vor da rodurile.

Levitic 26:5 — Abea veţi treiera grîul, şi veţi începe culesul viei, şi culesul viei va ţinea pînă la sămănătură; veţi avea pîne din belşug, veţi mînca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara voastră.

Levitic 26:6 — Voi da pace în ţară, şi nimeni nu vă va turbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră.

Levitic 26:7 — Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri, şi ei vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.

Levitic 26:8 — Cinci din voi vor urmări o sută, şi o sută din voi vor urmări zece mii, şi vrăjmaşii voştri vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.

Levitic 26:9 — Eu Mă voi întoarce spre voi, vă voi face să creşteţi, vă voi înmulţi, şi Îmi voi ţinea legămîntul Meu cu voi.

Levitic 26:10 — Veţi mînca din roadele cele vechi, şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor noi.

Levitic 26:11 — Îmi voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urî.

Levitic 26:12 — Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu.

Levitic 26:13 — Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v'am scos din ţara Egiptului, care v'am scos din robie; Eu am rupt legăturile jugului vostru, şi v'am făcut să mergeţi cu capul ridicat.

Levitic 26:14 — Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci,

Levitic 26:15 — dacă nesocotiţi legile Mele, şi dacă sufletul vostru urăşte rînduielile Mele, aşa încît să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legămîntul Meu,

Levitic 26:16 — iată ce vă voi face atunci. Voi trimete peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, cari vor face să vi se stingă ochii, şi să piară viaţa din voi. Sămînţa o veţi sămăna în zădar, căci o vor mînca vrăjmaşii voştri.

Levitic 26:17 — Îmi voi întoarce Faţa împotriva voastră, şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga, şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar.

Levitic 26:18 — Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

Levitic 26:19 — Voi frînge mîndria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier, şi pămîntul de aramă.

Levitic 26:20 — Vi se va istovi puterea fără folos: pămîntul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pămînt nu-şi vor da rodurile.

Levitic 26:21 — Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi, şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

Levitic 26:22 — Voi trimete împotriva voastră fiarele de pe cîmp, cari vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele, şi vă vor împuţina; aşa că vă vor rămînea drumurile pustii.

Levitic 26:23 — Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie,

Levitic 26:24 — Mă voi împotrivi şi Eu vouă, şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

Levitic 26:25 — Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răsbuna călcarea legămîntului Meu; şi cînd vă veţi strînge în cetăţile voastre, voi trimete ciuma în mijlocul vostru, şi veţi fi daţi în mînile vrăjmaşului.

Levitic 26:26 — Cînd vă voi trimete lipsă de pîne, zece femei vă vor coace pîne într'un singur cuptor, şi vi se va da pînea cu cîntarul; veţi mînca, dar nu vă veţi sătura.

Levitic 26:27 — Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie,

Levitic 26:28 — Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mînie, şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

Levitic 26:29 — Veţi mînca pănă şi carnea fiilor voştri, veţi mînca pănă şi carnea fiicelor voastre.

Levitic 26:30 — Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărîma stîlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri, şi sufletul Meu vă va urî.

Levitic 26:31 — Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte, şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămîii voastre.

Levitic 26:32 — Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri cari o vor locui vor rămînea încremeniţi văzînd -o.

Levitic 26:33 — Vă voi împrăştia printre neamuri, şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămînea pustii.

Levitic 26:34 — Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cît va fi pustiită şi cît veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni, şi se va bucura de Sabatele ei.

Levitic 26:35 — Tot timpul cît va fi pustiită, va avea odihna pe care n'o avusese în anii voştri de Sabat, cînd o locuiaţi.

Levitic 26:36 — În inima acelora dintre voi cari vor mai rămînea în viaţă, în ţara vrăjmaşilor lor, voi băga frica; şi îi va urmări pănă şi foşnetul unei frunze suflate de vînt; vor fugi ca de sabie, şi vor cădea fără să fie urmăriţi.

Levitic 26:37 — Se vor prăvăli unii peste alţii ca înaintea săbiei, fără să fie urmăriţi. Nu veţi putea să staţi în picioare în faţa vrăjmaşilor voştri;

Levitic 26:38 — veţi pieri printre neamuri, şi vă va mînca ţara vrăjmaşilor voştri.

Levitic 26:39 — Iar pe aceia dintre voi cari vor mai rămînea în viaţă, îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor.

Levitic 26:40 — Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe cari le-au săvîrşit faţă de Mine, şi împotrivirea cu care Mi s'au împotrivit, păcate din pricina cărora

Levitic 26:41 — şi Eu M'am împotrivit lor, şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri, şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.

Levitic 26:42 — Atunci Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu cu Isaac şi de legămîntul Meu cu Avraam, şi Îmi voi aduce aminte de ţară.

Levitic 26:43 — Ţara însă va trebui să fie părăsită de ei, şi se va bucura de Sabatele ei în timpul cînd va rămînea pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentrucă au nesocotit poruncile Mele, şi pentrucă sufletul lor a urît legile Mele.

Levitic 26:44 — Dar, şi cînd vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu -i voi lepăda de tot, şi nu -i voi urî pănă acolo încît să -i nimicesc de tot, şi să rup legămîntul Meu cu ei; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor.

Levitic 26:45 — Ci Îmi voi aduce aminte spre binele lor de vechiul legămînt, prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sînt Domnul.``

Levitic 26:46 — Acestea sînt rînduielile, poruncile şi legile, pe cari le -a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise.

Ieremia 39:15 — Cuvîntul Domnului vorbise astfel lui Ieremia, pe cînd era închis în curtea temniţei:

Ieremia 39:16 — ,,Du-te de vorbeşte lui Ebed-Melec, Etiopianul, şi spune -i: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile, pe cari le-am vestit în rău şi nu în bine; în ziua aceea ele se vor întîmpla înaintea ochilor tăi.

Ieremia 39:17 — Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mînile oamenilor de cari temi.

Ieremia 39:18 — Te voi scăpa, şi nu vei cădea supt sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentrucă ai avut încredere în Mine, zice Domnul.``

Ieremia 38:7 — Ebed-Melec, Etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin.

Ieremia 38:8 — Ebed-Melec a ieşit din casa împăratului, şi a vorbit împăratului astfel:

Ieremia 38:9 — ,,Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău de s'au purtat aşa cu proorocul Ieremia, aruncîndu -l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pîne!``

Ieremia 38:10 — Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, Etiopianul: ,,Ia de aici treizeci de oameni cu tine, şi scoate din groapă pe proorocul Ieremia, pînă nu moare!``

Ieremia 38:11 — Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia, şi s'a dus la casa împăratului, într'un loc dedesuptul vistieriei; a luat de acolo nişte petece de haine purtate şi nişte trenţe de haine vechi, şi le -a pogorît lui Ieremia în groapă, cu nişte funii.

Ieremia 38:12 — Ebed-Melec, Etiopianul, a zis lui Ieremia: ,,Pune aceste petece purtate şi aceste trenţe supt subsiori, supt funii.`` Şi Ieremia a făcut aşa.

Ieremia 38:13 — Au tras astfel pe Ieremia cu funiile, şi l-au scos afară din groapă. Ieremia a rămas în curtea temniţei.

2 Cronici 12:2 — În al cincilea an al domniei lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s'a suit împotriva Ierusalimului, pentrucă păcătuiseră împotriva Domnului.

2 Cronici 12:3 — Avea o mie două sute de cară şi şasezeci de mii de călăreţi; şi împreună cu el a venit din Egipt un popor fără număr, dintre Libieni, Suchieni şi Etiopieni.

1 Cronici 4:39 — Ei s'au dus înspre Ghedor pînă la răsăritul văii, să caute păşune pentru turmele lor.

1 Cronici 4:40 — Au găsit păşune grase şi bune, şi o ţară întinsă, liniştită şi pacinică, fiindcă ceice o locuiau mai înainte se pogorau din Ham.

1 Cronici 4:41 — Oamenii aceştia, scrişi pe nume, au venit pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda; au sfărîmat corturile lor şi pe Maoniţi, cari se aflau acolo, i-au nimicit cu desăvîrşire pînă în ziua de azi, şi s'au aşezat în locul lor, căci acolo erau păşune pentru turmele lor.

1 Cronici 1:8 — Fiii lui Ham: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan. -

1 Cronici 1:9 — Fiii lui Cuş: Saba, Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. -Fiii lui Raema: Seba şi Dedan.

1 Cronici 1:10 — Cuş a născut pe Nimrod; el a început să fie puternic pe pămînt. -

1 Cronici 1:11 — Miţraim a născut pe Ludimi, Ananimi, Lehabimi, Naftuhimi,

1 Cronici 1:12 — Patrusimi, Casluhimi, din cari au ieşit Filistenii şi Caftorimii. -

1 Cronici 1:13 — Canaan a născut pe Sidon, întîiul lui născut, şi pe Het,

1 Cronici 1:14 — şi pe Iebusiţi, Amoriţi, Ghirgasiţi,

1 Cronici 1:15 — Heviţi, Archiţi, Siniţi,

1 Cronici 1:16 — Arvadiţi, Ţemariţi, Hamatiţi.

1 Cronici 1:17 — Fiii lui Sem: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Aram; Uţ, Hul, Gheter şi Meşec. -

1 Cronici 1:18 — Arpacşad a născut pe Şelah; şi Şelah a născut pe Eber.

1 Cronici 1:19 — Lui Eber i s'au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentrucă pe vremea lui s'a împărţit pămîntul, iar numele fratelui său era Ioctan.

1 Cronici 1:20 — Ioctan a născut pe Almodad, pe Şelef, pe Haţarmavet, pe Ierah,

1 Cronici 1:21 — pe Hadoram, pe Uzal, pe Dicla,

1 Cronici 1:22 — pe Ebal, pe Abimael, pe Seba,

1 Cronici 1:23 — pe Ofir, pe Havila şi pe Iobab. Toţi aceştia au fost fii ai lui Ioctan. Cei zece patriarhi dela Sem la Avraam.

1 Cronici 1:24 — Sem, Arpacşad, Şelah,

1 Cronici 1:25 — Eber, Peleg, Rehu,

1 Cronici 1:26 — Serug, Nahor, Terah,

1 Cronici 1:27 — Avram, adică Avraam.

1 Cronici 1:28 — Fiii lui Avraam: Isaac şi Ismael.

1 Cronici 1:29 — Iată sămînţa lor: Nebaiot, întîiul născut al lui Ismael, Chedar, Adbeel, Mibsam,

1 Cronici 1:30 — Mişma, Duma, Masa, Hadad, Tema,

1 Cronici 1:31 — Ietur, Nafiş şi Chedma. Aceştia sînt fiii lui Ismael.

1 Cronici 1:32 — Fiii Cheturei, ţiitoarea lui Avraam.. Ea a născut pe Zimran, Iocşan, Medan, Madian, Işbac şi Şuah. -Fiii lui Iocşan: Seba şi Dedan. -

1 Cronici 1:33 — Fiii lui Madian: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. -Aceştia sînt toţi fiii Cheturei.

Tefania 3:9 — ,,Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să -I slujească într'un gînd.

Tefania 3:10 — Dincolo de rîurile Etiopiei, Îmi vor aduce daruri de mîncare închinătorii mei, obştea Mea cea risipită.

Tefania 3:11 — În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşeşti de toate faptele tale prin cari ai păcătuit împotriva Mea; căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi, şi nu te vei mai îngîmfa pe muntele Meu cel sfînt!

Tefania 3:12 — Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.

Tefania 3:13 — Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvîrşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni, şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Ci vor paşte, şi se vor odihni, şi nimeni nu -i va tulbura.

Deuteronom 28:1 — Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe cari ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întîietate asupra tuturor neamurilor de pe pămînt.

Deuteronom 28:2 — Iată toate binecuvîntările cari vor veni peste tine şi de cari vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău:

Deuteronom 28:3 — Vei fi binecuvîntat în cetate, şi vei fi binecuvîntat la cîmp.

Deuteronom 28:4 — Rodul pîntecelui tău, rodul pămîntului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvîntate.

Deuteronom 28:5 — Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvîntate.

Deuteronom 28:6 — Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta.

Deuteronom 28:7 — Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi cari se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta.

Deuteronom 28:8 — Domnul va face ca binecuvîntarea să fie cu tine în grînarele tale şi în toate lucrurile pe cari vei pune mîna. Te va binecuvînta în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.

Deuteronom 28:9 — Vei fi pentru Domnul un popor sfînt, cum ţi -a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui.

Deuteronom 28:10 — Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului, şi se vor teme de tine.

Deuteronom 28:11 — Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pămîntului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi -o va da.

Deuteronom 28:12 — Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimeată ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvinteze tot lucrul mînilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut.

Deuteronom 28:13 — Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe cari ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini,

Deuteronom 28:14 — şi nu te vei abate nici la dreapta nici la stînga dela toate poruncile pe cari vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi.

Deuteronom 28:15 — Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe cari ţi le dau astăzi, iată toate blestemurile cari vor veni peste tine şi de cari vei avea parte.

Deuteronom 28:16 — Vei fi blestemat în cetate, şi vei fi blestemat pe cîmp.

Deuteronom 28:17 — Coşniţa şi postava ta vor fi blestemate.

Deuteronom 28:18 — Rodul trupului tău, rodul pămîntului tău, fătul vacilor tale şi fătul oilor tale, toate vor fi blestemate.

Deuteronom 28:19 — Vei fi blestemat la venirea ta, şi vei fi blestemat la plecarea ta.

Deuteronom 28:20 — Domnul va trimete împotriva ta blestemul, turburarea şi ameninţarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de cari te vei apuca, pînă vei fi nimicit, pînă vei pieri curînd, din pricina răutăţii faptelor tale, care te -a făcut să Mă părăseşti.

Deuteronom 28:21 — Domnul va trimete peste tine ciuma, pînă te va nimici în ţara pe care o vei lua în stăpînire.

Deuteronom 28:22 — Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grîu şi cu tăciune, cari te vor urmări pînă vei pieri.

Deuteronom 28:23 — Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, şi pămîntul subt tine va fi de fer.

Deuteronom 28:24 — Domnul va trimete ţării tale în loc de ploaie praf şi pulbere, care va cădea din cer peste tine pînă vei fi nimicit.

Deuteronom 28:25 — Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pămîntului.

Deuteronom 28:26 — Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului şi fiarelor pămîntului; şi nu va fi nimeni care să le sperie.

Deuteronom 28:27 — Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu rîie şi cu pecingine, de cari nu vei putea să te vindeci.

Deuteronom 28:28 — Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minţii,

Deuteronom 28:29 — şi vei bîjbăi pe întunerec ziua nameaza mare, ca orbul pe întunerec; nu vei avea noroc în treburile tale, şi în toate zilele vei fi apăsat, prădat, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.

Deuteronom 28:30 — Vei avea logodnică, şi altul se va culca cu ea; vei zidi casă, şi n'o vei locui; vei sădi vie, şi nu vei mînca din ea.

Deuteronom 28:31 — Boul tău va fi junghiat subt ochii tăi, şi nu vei mînca din el; ţi se va răpi măgarul dinaintea ta, şi nu ţi se va da înapoi; oile tale vor fi date vrăjmaşilor tăi, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.

Deuteronom 28:32 — Fiii tăi şi fiicele tale vor fi date ca roabe pe mîna altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitîndu-te toată ziua după ei, şi mîna ta va fi fără putere.

Deuteronom 28:33 — Un popor, pe care nu -l cunoşti, va mînca rodul pămîntului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi sdrobit.

Deuteronom 28:34 — Priveliştea pe care o vei avea subt ochi te va face să înebuneşti.

Deuteronom 28:35 — Domnul te va lovi cu o bubă rea la genunchi şi la coapse, şi nu te vei putea vindeca de ea, te va lovi dela talpa piciorului pînă în creştetul capului.

Deuteronom 28:36 — Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care -l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră.

Deuteronom 28:37 — Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de rîs, printre toate popoarele la cari te va duce Domnul.

Deuteronom 28:38 — Vei sămăna multă sămînţă pe cîmpul tău, şi vei strînge puţin; căci o vor mînca toate lăcustele.

Deuteronom 28:39 — Vei sădi vii şi le vei lucra, dar vin nu vei bea, ba nici n'o vei culege, căci o vor mînca viermii.

Deuteronom 28:40 — Vei avea măslini, pe toată întinderea ţării tale: şi nu te vei unge cu untdelemn, căci măslinele vor cădea.

Deuteronom 28:41 — Vei naşte fii şi fiice; dar nu vor fi ai tăi, căci se vor duce în robie.

Deuteronom 28:42 — Omizile îţi vor mînca toţi pomii şi rodul pămîntului.

Deuteronom 28:43 — Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei pogorî tot mai jos;

Deuteronom 28:44 — el îţi va da cu împrumut, şi tu nu -i vei da cu împrumut; el va fi fruntea şi tu vei fi coada.

Deuteronom 28:45 — Toate blestemurile acestea vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge pînă vei fi nimicit, pentrucă n'ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău, pentrucă n'ai păzit poruncile Lui şi legile Lui, pe cari ţi le -a dat.

Deuteronom 28:46 — Ele vor fi vecinic ca nişte semne şi minuni pentru tine şi sămînţa ta.

Deuteronom 28:47 — Pentrucă, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n'ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu dragă inimă,

Deuteronom 28:48 — vei sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe cari -i va trimete Domnul împotriva ta. El îţi va pune pe grumaz un jug de fer, pînă te va nimici.

Deuteronom 28:49 — Domnul va aduce de departe, dela marginile pămîntului, un neam care va cădea peste tine cu sbor de vultur, un neam a cărui limbă n'o vei înţelege,

Deuteronom 28:50 — un neam cu înfăţişarea sălbatică, şi care nu se va sfii de cel bătrîn, nici nu va avea milă de copii.

Deuteronom 28:51 — El va mînca rodul turmelor tale şi rodul pămîntului tău, pînă vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grîu, nici must, nici untdelemn, nici viţeii dela vaci, nici mieii de la oi, pînă te va face să pieri.

Deuteronom 28:52 — Te va împresura în toate cetăţile tale, pînă îţi vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte şi tari, în cari îţi pusesei încrederea pe toată întinderea ţării tale; te va împresura în toate cetăţile tale, în toată ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.

Deuteronom 28:53 — În strîmtorarea şi necazul în care te va aduce vrăjmaşul tău, vei mînca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi -i va da Domnul, Dumnezeul tău.

Deuteronom 28:54 — Omul cel mai gingaş şi cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se odihneşte pe sînul lui, la copiii pe cari i -a cruţat:

Deuteronom 28:55 — nu va da nici unuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrăneşte, fiindcă nu -i va mai rămînea nimic în mijlocul strîmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în toate cetăţile tale.

Deuteronom 28:56 — Femeia cea mai gingaşă şi cea mai miloasă dintre voi, care, de gingaşă şi miloasă ce era, nu ştia să calce mai uşor cu piciorul pe pămînt, va privi fără milă pe bărbatul care se odihneşte la sînul ei, pe fiul şi pe fiica ei:

Deuteronom 28:57 — nu le va da nimic din pieliţa noului născut, pieliţă ieşită dintre picioarele ei şi din copiii pe cari -i va naşte, căci, ducînd lipsă de toate, îi va mînca în ascuns, din pricina strîmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în cetăţile tale.

Deuteronom 28:58 — Dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate cuvintele legii acesteia, scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit şi înfricoşat, adică de Domnul, Dumnezeul tău,

Deuteronom 28:59 — Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine şi sămînţa ta, cu răni mari şi îndelungate, cu boli grele şi necurmate.

Deuteronom 28:60 — Va aduce peste tine toate bolile Egiptului de cari tremurai, şi ele se vor lipi de tine.

Deuteronom 28:61 — Ba încă, Domnul va aduce peste tine, pînă vei fi nimicit, toate felurile de boli şi de răni cari nu sînt pomenite în cartea legii acesteia.

Deuteronom 28:62 — Dupăce aţi fost atît de mulţi ca stelele cerului, nu veţi mai rămînea decît un mic număr, pentrucă n'ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău.

Deuteronom 28:63 — După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească; şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpînire.

Deuteronom 28:64 — Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, dela o margine a pămîntului pînă la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe cari nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.

Deuteronom 28:65 — Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit, şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lîncezi, şi sufletul îndurerat.

Deuteronom 28:66 — Viaţa îţi va sta nehotărîtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta.

Deuteronom 28:67 — În groaza care-ţi va umplea inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ,,O, de ar veni seara!`` şi seara vei zice: ,,O, de ar veni dimineaţa!``

Deuteronom 28:68 — Şi Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt, şi vei face drumul acesta despre care-ţi spusesem: ,,Să nu -l mai vezi!`` Acolo, vă veţi vinde vrăjmaşilor voştri, ca robi şi roabe: şi nu va fi nimeni să vă cumpere.``

Faptele Apostolilor 13:1 — În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cîrmuitorul Irod, şi Saul.

Ezechiel 38:1 — Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

Ezechiel 38:2 — ,,Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi prooroceşte împotriva lui!

Ezechiel 38:3 — Şi spune: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!

Ezechiel 38:4 — Te voi tîrî, şi-ţi voi pune un cîrlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză, şi cari toţi mînuiesc sabia;

Ezechiel 38:5 — împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:

Ezechiel 38:6 — Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miază-noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine!

Ezechiel 38:7 — Pregăteşte-te dar, fii gata, tu, şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor!

Ezechiel 38:8 — După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării, ai cărei locuitori, scăpaţi de sabie, vor fi strînşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel cari multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi liniştiţi în locuinţele lor.

Ezechiel 38:9 — Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale, şi multe popoare cu tine.

Ezechiel 38:10 — Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,În ziua aceea, multe gînduri îţi vor veni în minte, şi vei urzi planuri rele.

Ezechiel 38:11 — Vei zice: ,Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, cari stau fără griji în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri, şi neavînd nici zăvoare, nici porţi! -

Ezechiel 38:12 — Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mîna pe aceste dărîmături locuite din nou, pe poporul acesta strîns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii, şi locuieşte în mijlocul pămîntului.`

Ezechiel 38:13 — Seba şi Dedan, negustorii din Tars şi toţi puii lor de lei, îţi vor zice: ,Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai aducat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii, şi să faci o pradă mare?`

Ezechiel 38:14 — De aceea prooroceşte, fiul omului, şi spune lui Gog: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Da, în ziua cînd poporul Meu Israel va trăi în linişte, vei porni din ţara ta,

Ezechiel 38:15 — şi vei veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călări pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire!

Ezechiel 38:16 — Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, cînd voi fi sfinţit în tine supt ochii lor, Gog!``

Ezechiel 38:17 — Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară, prin robii Mei proorocii lui Israel, cari au proorocit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor?

Ezechiel 38:18 — În ziua aceea, însă, în ziua cînd va porni Gog împotriva pămîntului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mînia aprinsă.

Ezechiel 38:19 — O spun, în gelozia şi în focul mîniei Mele: În ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.

Ezechiel 38:20 — Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine, şi fiarele cîmpului şi toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, şi toţi oamenii cari sînt pe faţa pămîntului; munţii se vor răsturna, pereţii stîncilor se vor prăbuşi, şi toate zidurile vor cădea la pămînt.

Ezechiel 38:21 — Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.

Ezechiel 38:22 — Îl voi judeca prin ciumă şi sînge, printr -o ploaie năpraznică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui, şi peste popoarele cele multe, cari vor fi cu el.

Ezechiel 38:23 — Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sînt Domnul.``

Estera 1:1 — Era pe vremea lui Ahaşveroş, al acelui Ahaşveroş care domnea dela India pînă în Etiopia peste o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi.

2 Cronici 35:20 — După toate aceste lucruri, după ce a dres Iosia Casa Domnului, Neco, împăratul Egiptului, s'a suit să lupte împotriva Carchemişului pe Eufrat. Iosia i -a ieşit înainte.

2 Cronici 21:16 — Şi Domnul a aţîţat împotriva lui Ioram duhul Filistenilor şi al Arabilor, cari sînt în vecinătatea Etiopienilor.

2 Cronici 21:17 — S'au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jăfuit toate bogăţiile cari se aflau în casa împăratului, şi i-au luat fiii şi nevestele, aşa încît nu i -a mai rămas alt fiu decît Ioahaz1, cel mai tînăr dintre fiii săi.

2 Cronici 9:1 — Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, şi a venit la Ierusalim ca să -l încerce prin întrebări grele. Ea avea un alai foarte mare, şi cămile încărcate cu mirodenii, aur mult de tot şi pietre scumpe. S'a dus la Solomon, şi i -a spus tot ce avea pe inimă.

2 Cronici 9:2 — Solomon i -a răspuns la toate întrebările, şi n'a fost nimic pe care să nu fi ştiut Solomon să i -l lămurească.

2 Cronici 9:3 — Împărăteasa din Seba a văzut înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise,

2 Cronici 9:4 — şi bucatele dela masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce -i slujeau, şi paharnicii lui şi hainele lor, şi treptele pe cari se suia la Casa Domnului. Uimită,

2 Cronici 9:5 — ea a zis împăratului: ,,Era adevărat deci ce am auzit eu în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!

2 Cronici 9:6 — Nu credeam tot ce se zicea, pînă n'am venit şi am văzut cu ochii mei. Şi iată că nu mi s'a istorisit nici jumătate din mărirea şi înţelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit -o despre tine.

2 Cronici 9:7 — Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, cari sînt pururea înaintea ta, şi cari aud înţelepciunea ta!

2 Cronici 9:8 — Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care S'a îndurat de tine, şi te -a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul, Dumnezeul tău! Pentrucă Dumnezeul tău iubeşte pe Israel şi vrea să -l facă să rămînă în picioare pe vecie, pentru aceea te -a pus împărat peste el, ca să faci judecată şi dreptate.``

2 Cronici 9:9 — Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii, şi pietre scumpe. N'au mai fost mirodenii ca cele date împăratului Solomon de împărăteasa din Seba.

2 Cronici 9:10 — Slujitorii lui Hiram şi slujitorii lui Solomon, cari au adus aur din Ofir, au adus şi lemn mirositor şi pietre scumpe.

2 Cronici 9:11 — Împăratul a făcut cu lemnul mirositor scări pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi arfe şi alăute pentru cîntăreţi. Nu se mai văzuse aşa ceva în ţara lui Iuda.

2 Cronici 9:12 — Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit ea, ce a cerut, mai mult decît adusese ea împăratului. Apoi s'a întors şi s'a dus în ţara ei, ea şi slujitorii ei.

2 Cronici 9:13 — Greutatea aurului care venea pe fiecare an lui Solomon era de şase sute şasezeci şi şase de talanţi de aur,

2 Cronici 9:14 — afară de ce lua dela negustorii cei mari şi dela cei mici, dela toţi împăraţii Arabiei şi dela dregătorii ţării, cari aduceau aur şi argint lui Solomon.

2 Cronici 9:15 — Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur bătut,

2 Cronici 9:16 — şi alte trei sute de scuturi de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat trei sute de sicli de aur; şi împăratul le -a pus în casa pădurii Libanului.

2 Cronici 9:17 — Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş, şi l -a acoperit cu aur curat.

2 Cronici 9:18 — Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi un aşternut pentru picioare, de aur, care se ţinea de scaunul de domnie; de fiecare parte a scaunului erau răzimători, lîngă răzimători erau doi lei,

2 Cronici 9:19 — şi pe cele şase trepte, de o parte şi de alta, erau doisprezece lei. Aşa ceva nu s'a făcut pentru nici o împărăţie.

2 Cronici 9:20 — Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, şi toate vasele din casa pădurii Libanului erau de aur curat. Nu era nimic de argint: argintului nu i se dădea niciun preţ, pe vremea lui Solomon.

2 Cronici 9:21 — Căci împăratul avea corăbii din Tarsis cari călătoreau cu slujitorii lui Hiram; şi la fiecare trei ani veneau corăbiile din Tarsis, aducînd aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.

2 Cronici 9:22 — Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pămîntului prin bogăţiile şi înţelepciunea lui.

2 Cronici 9:23 — Toţi împăraţii pămîntului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.

2 Cronici 9:24 — Şi fiecare din ei îşi aducea darul lui, lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catîri; aşa era în fiecare an.

2 Cronici 9:25 — Solomon avea patru mii de iesle pentru caii dela carăle lui, şi douăsprezece mii de călăreţi pe cari i -a aşezat în cetăţile unde îşi ţinea carăle şi la Ierusalim lîngă împărat.

2 Cronici 9:26 — El stăpînea peste toţi împăraţii, dela Rîu pînă la ţara Filistenilor şi pînă la hotarul Egiptului.

2 Cronici 9:27 — Împăratul a făcut argintul tot aşa de obicinuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atît de mulţi ca smochinii sălbatici, cari cresc pe cîmpie.

2 Cronici 9:28 — Din Egipt şi din toate ţările se aduceau cai pentru Solomon.

2 Cronici 9:29 — Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintîi şi cele depe urmă, nu sînt scrise oare în Cartea proorocului Natan, în proorocia lui Ahia din Silo, şi în descoperirile proorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?

2 Cronici 9:30 — Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.

2 Cronici 9:31 — Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.

1 Imparati 9:16 — Faraon, împăratul Egiptului, venise şi cucerise Ghezerul, îi dăduse foc, şi omorîse pe Cananiţii cari locuiau în cetate. Apoi îl dăduse de zestre fetei lui, nevasta lui Solomon.

2 Samuel 18:19 — Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: ,,Lasă-mă, să dau fuga, şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i -a făcut dreptate, scăpîndu -l din mîna vrăjmaşilor săi.``

2 Samuel 18:20 — Ioab i -a zis: ,,Nu tu ai să duci veştile azi; le vei duce într'o altă zi, dar nu astăzi; fiindcă fiul împăratului a murit.``

2 Samuel 18:21 — Şi Ioab a zis lui Cuşi: ,,Du-te şi vesteşte împăratului ce ai văzut.`` Cuşi s'a închinat înaintea lui Ioab, şi a dat fuga.

2 Samuel 18:22 — Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăş lui Ioab: ,,Orice s'ar întîmpla, lasă-mă să alerg după Cuşi.`` Şi Ioab a zis: ,,Pentruce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ţi va fi de folos.``

2 Samuel 18:23 — ,,Orice s'ar întîmpla, vreau să alerg``, a zis din nou Ahimaaţ. Şi Ioab i -a zis: ,,Dă fuga!`` Ahimaaţ a alergat pe drumul care duce în cîmpie, şi a luat -o înaintea lui Cuşi.

2 Samuel 18:24 — David şedea între cele două porţi. Caraula s'a dus pe acoperişul porţii spre zid; a ridicat ochii şi s'a uitat. Şi iată că un om alerga singur singurel.

2 Samuel 18:25 — Caraula a strigat, şi a dat de ştire împăratului. Împăratul a zis: ,,Dacă este singur, aduce veşti.`` Şi omul acela se apropia din ce în ce mai mult.

2 Samuel 18:26 — Caraula a văzut un alt om alergînd; a strigat la portar: ,,Iată un om aleargă singur singurel.`` Împăratul a zis: ,,Şi el aduce veşti.``

2 Samuel 18:27 — Caraula a zis: ,,Alergătura celui dintîi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc.`` Şi împăratul a zis: ,,Este un om de bine, şi aduce veşti bune.``

2 Samuel 18:28 — Ahimaaţ a strigat, şi a zis împăratului: ,,Este bine de tot!`` S'a închinat înaintea împăratului cu faţa pînă la pămînt, şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a dat în mînile noastre pe cei ce ridicau mîna împotriva domnului nostru împăratul.``

2 Samuel 18:29 — Împăratul a zis: ,,Tînărul Absalom este bine, sănătos?`` Ahimaaţ a răspuns: ,,Am văzut o mare învălmăşală, cînd a trimes Ioab pe slujitorul împăratului şi pe mine, slujitorul tău: dar nu ştiu ce era.``

2 Samuel 18:30 — Şi împăratul a zis: ,,Stai colea la o parte.`` Şi Ahimaaţ a stătut deoparte.

2 Samuel 18:31 — Îndată a sosit Cuşi. Şi a zis: ,,Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ţi -a făcut dreptate, scăpîndu-te din mîna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.``

2 Samuel 18:32 — Împăratul a zis lui Cuşi: ,,Tînărul Absalom este bine, sănătos?`` Cuşi a răspuns: ,,Ca tînărul acesta să fie vrăjmaşii domnului meu, împăratul, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta, ca să-ţi facă rău!``

Exod 18:1 — Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt.

Exod 18:2 — Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimeasă acasă.

Exod 18:3 — A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; unul se numea Gherşom (Străin), căci Moise zisese: ,,Locuiesc ca străin într'o ţară străină,``

Exod 18:4 — iar celalt se numea Eliezer (Ajutorul lui Dumnezeu), căci zisese: ,,Dumnezeul tatălui meu mi -a ajutat, şi m'a scăpat de sabia lui Faraon.``

Exod 18:5 — Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustie unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu.

Exod 18:6 — A trimes vorbă lui Moise să -i spună: ,,Eu, socrul tău Ietro, vin la tine cu nevastă-ta şi cu cei doi fii ai tăi.``

Exod 18:7 — Moise a ieşit înaintea socrului său, s'a aruncat cu faţa la pămînt, şi l -a sărutat. S'au întrebat unul pe altul de sănătate, şi au intrat în cortul lui Moise.

Exod 18:8 — Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele cari veniseră peste ei pe drum, şi cum îi izbăvise Domnul din ele.

Exod 18:9 — Ietro s'a bucurat pentru tot binele, pe care -l făcuse Domnul lui Israel, şi pentru că -l izbăvise din mîna Egiptenilor.

Exod 18:10 — Şi Ietro a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, care v'a izbăvit din mîna Egiptenilor şi din mîna lui Faraon, El, care a izbăvit poporul din mîna Egiptenilor!

Exod 18:11 — Cunosc acum că Domnul este mai mare decît toţi dumnezeii; căci în lucrul în care s'au purtat cu trufie, El a fost mai pesus de ei.``

Exod 18:12 — Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere de tot şi o jertfă de mîncare. Aaron şi toţi bătrînii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.

Exod 18:13 — A doua zi, Moise s'a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa pînă seara.

Exod 18:14 — Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, şi a zis: ,,Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, şi tot poporul stă înaintea ta, de dimineaţa pînă seara?``

Exod 18:15 — Moise a răspuns socrului său: ,,Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu.

Exod 18:16 — Cînd au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei, şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.``

Exod 18:17 — Socrul lui Moise i -a zis: ,,Ce faci tu nu este bine.

Exod 18:18 — Te istoveşti singur, şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai pe sus de puterile tale şi nu -l vei putea face singur.

Exod 18:19 — Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tîlmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu, şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu.

Exod 18:20 — Învaţă -i poruncile şi legile; şi arată-le calea, pe care trebuie s'o urmeze şi ce trebuie să facă.``

Exod 18:21 — Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune -i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cinci zeci şi căpetenii peste zece.

Exod 18:22 — Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici, să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine.

Exod 18:23 — Dacă vei face lucrul acesta, şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.``

Exod 18:24 — Moise a ascultat sfatul socrului său, şi a făcut tot ce spusese el.

Exod 18:25 — Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul, şi i -a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece.

Exod 18:26 — Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi.

Exod 18:27 — Apoi Moise a trimes pe socrul său în ţara lui.

Geneza 25:18 — Fiii lui au locuit dela Havila pînă la Şur, care este în faţa Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s'a aşezat în faţa tuturor fraţilor lui.

Geneza 9:1 — Dumnezeu a binecuvîntat pe Noe şi pe fiii săi, şi le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pămîntul.

Geneza 9:2 — S'apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pămînt, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pămînt şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mînile voastre!

Geneza 9:3 — Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.

Geneza 9:4 — Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi.

Geneza 9:5 — Căci voi cere înapoi sîngele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi dela orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mîna omului, din mîna oricărui om, care este fratele lui.

Geneza 9:6 — Dacă varsă cineva sîngele omului, şi sîngele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.

Geneza 9:7 — Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspîndiţi-vă pe pămînt, şi înmulţiţi-vă pe el!``

Geneza 9:8 — Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui cari erau cu el, şi a zis:

Geneza 9:9 — ,,Iată, Eu fac un legămînt cu voi, şi cu sămînţa voastră, care va veni după voi;

Geneza 9:10 — cu toate vieţuitoarele, cari sînt cu voi, atît păsările cît şi vitele, şi toate fiarele de pe pămînt cari sînt cu voi; cu toate cele cari au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pămînt.

Geneza 9:11 — Fac un legămînt cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiască pămîntul.``

Geneza 9:12 — Şi Dumnezeu a zis: ,,Iată semnul legămîntului pe care -l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele cari sînt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:

Geneza 9:13 — curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legămîntului dintre Mine şi pămînt.

Geneza 9:14 — Cînd voi strînge nori deasupra pămîntului, curcubeul se va arăta în nor;

Geneza 9:15 — şi Eu Îmi voi aduce aminte de legămîntul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.

Geneza 9:16 — Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legămîntul cel vecinic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pămînt``.

Geneza 9:17 — Şi Dumnezeu a zis lui Noe: ,,Acesta este semnul legămîntului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pămînt.``

Geneza 9:18 — Fiii lui Noe, cari au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl lui Canaan.

Geneza 9:19 — Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s'au răspîndit oameni peste tot pămîntul.

Geneza 9:20 — Noe a început să fie lucrător de pămînt, şi a sădit o vie.

Geneza 9:21 — A băut vin, s'a îmbătat şi s'a desgolit în mijlocul cortului său.

Geneza 9:22 — Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.

Geneza 9:23 — Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus -o pe umeri, au mers dea'ndăratelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n'au văzut goliciunea tatălui lor.

Geneza 9:24 — Noe s'a trezit din ameţeala vinului, şi a aflat ce -i făcuse fiul său cel mai tînăr.

Geneza 9:25 — Si a zis: ,,Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!``

Geneza 9:26 — El a mai zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, Şi Canaan să fie robul lui!

Geneza 9:27 — Dumnezeu să lărgească locurile stăpînite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, Şi Canaan să fie robul lor!``

Geneza 9:28 — Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.

Geneza 9:29 — Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.

Tefania 1:1 — Cuvîntul Domnului, care fost spus lui Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda.

2 Cronici 8:11 — Solomon a suit pe fata lui Faraon din cetatea lui David în casa pe care i -o zidise; căci a zis: ,,Nevastă-mea să nu locuiască în casa lui David, împăratul lui Israel, pentrucă locurile în cari a intrat chivotul Domnului sînt sfinte.``

1 Cronici 29:4 — trei mii de talanţi de aur, de aur de Ofir, şi şapte mii de talanţi de argint curăţit, pentru îmbrăcarea pereţilor clădirilor,

2 Imparati 23:29 — Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s'a suit împotriva împăratului Asiriei, la rîul Eufratului. Împăratul Iosia i -a ieşit înainte; şi Faraon l -a omorît la Meghido, cum l -a văzut.

1 Imparati 14:25 — În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s'a suit împotriva Ierusalimului.

Înapoi la toate temele biblice