Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii

O privire teologică completă asupra planului divin pentru finalul istoriei
Ce este „sfârșitul vremurilor”?

Din perspectivă teologică, „vremea sfârșitului” sau „zilele din urmă” (în ebr. acharit hayamim, în gr. eschaton) nu se referă doar la un punct final cronologic, ci la împlinirea planului lui Dumnezeu cu lumea.

Este etapa în care Dumnezeu își finalizează lucrarea în creație, judecă răul și instaurează Împărăția Sa veșnică.

Această temă nu este marginală, ci esențială în întreaga revelație biblică.

Ea apare în mod progresiv, de la Geneza la Apocalipsa, dezvoltându-se în trei direcții teologice fundamentale:

judecata divină asupra păcatului

restaurarea finală a creației

slava veșnică a lui Hristos și a sfinților Săi

Profețiile vechi-testamentare și începutul escatologiei
Cartea Genezei ne oferă primul indiciu despre un sfârșit al ordinii actuale: Dumnezeu hotărăște distrugerea pământului corupt de păcat (Geneza 6:13). De aici începe firul profetic care va culmina în Daniel și Apocalipsa.

Deuteronomul 4:30 spune clar: „În zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul.” Este prima mențiune directă a zilelor finale ca o vreme a pocăinței și întoarcerii.

Daniel 12 este una dintre cele mai clare profeții despre sfârșit. Este descrisă o „vreme de strâmtorare” (v.1), urmată de învierea morților (v.2), o imagine clară a judecății și răsplătirii.

Exemplu teologic:

„Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor trezi: unii pentru viața veșnică, iar alții pentru ocară și rușine veșnică.” – Daniel 12:2

Aceasta este baza escatologiei biblice: învierea universală și separarea finală.

Învățătura lui Isus despre sfârșit (eschatologia sinoptică)
În Evanghelia după Matei 24, Isus vorbește explicit despre semnele sfârșitului:

războaie

foamete

cutremure

profeți falși

răcirea dragostei

propovăduirea Evangheliei în toată lumea

Toate acestea sunt semne ale sfârșitului, dar nu sfârșitul în sine.

Ele sunt durerile nașterii (Matei 24:8) – începutul unei noi ordini divine.

Isus adaugă o notă de taină: „Despre ziua și ceasul acela nu știe nimeni…” (Matei 24:36).

Aici teologia creștină subliniază iminența și imprevizibilitatea sfârșitului.

Apostazia și manifestarea Antihristului
În 2 Tesaloniceni 2:3, Pavel introduce două elemente clare:

lepădarea de credință (apostazia)

apariția „omului fărădelegii” (Antihristul)

Teologic, acestea reprezintă puncte critice ale crizei finale.

Antihristul este figura centrală a opoziției satanice, un fals mesia, care conduce lumea într-o înșelare spirituală globală.

Caracteristicile vremurilor din urmă – semne morale și sociale
Pavel descrie starea umanității în 2 Timotei 3:1-5:
„Oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, hulitori, neascultători de părinți…”

– o listă de trăsături care arată dezintegrarea morală a societății.

Această stare de decădere morală nu este doar o consecință firească, ci o manifestare profetică a timpului sfârșitului.

Judecata finală și restaurarea creației
Apocalipsa 20:11-15 descrie judecata scaunului de domnie.

Cărțile sunt deschise, fiecare este judecat după faptele lui.

Apoi, în Apocalipsa 21, Dumnezeu creează un „cer nou și un pământ nou”, unde „moartea nu va mai fi”.

Este victoria finală a lui Dumnezeu asupra răului și începutul veșniciei.

Teologia escatologică creștină susține aici doctrina:

judecății personale

învierii corporale

vieții veșnice pentru cei răscumpărați

Atitudinea creștinului față de sfârșit
Spre deosebire de frică sau speculație, Scriptura ne îndeamnă la:

veghere – Matei 24:42

sfințenie – 1 Petru 1:15-16

așteptare activă – Tit 2:13: „Așteptăm fericita noastră nădejde…”

Creștinul nu fuge de teama sfârșitului.

Dimpotrivă, el trăiește cu privirea spre Hristos, care „Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă” (Evrei 9:28).

Concluzie teologică și aplicativă
Sfârșitul vremurilor potrivit Scripturii este o temă centrală, unind toate cărțile Bibliei într-un singur mesaj:
Dumnezeu conduce istoria spre o încheiere glorioasă.

Nu știm ziua, dar știm direcția.

Chemarea nu este la speculație, ci la sfințire.

Nu este un mesaj de groază, ci de speranță.

Nu este doar despre viitor, ci despre felul în care trăim azi, în lumina veșniciei.