Legământul Avraamic : Promisiunea Divină

Un legământ este un acord între două părți.
Legământul Avraamic este un legământ biblic între Dumnezeu și Avraam, prin care Dumnezeu a promis că va face din descendenții lui Avraam un popor ales și că va oferi pământul lui Canaan drept locuință pentru acesta.
Există două tipuri de bază de legăminte: condiționate și necondiționate.
Un acord condiționat este un acord care are anumite condiții care trebuie îndeplinite înainte ca părțile să fie obligate să își îndeplinească propria parte a înțelegerii.
Un acord condiționat sau bilateral este un acord care este obligatoriu pentru ambele părți pentru îndeplinirea sa.
Un acord condiționat poate avea consecințe în cazul încălcării, cum ar fi sancțiuni sau plata de despăgubiri.
Ambele părți convin să îndeplinească anumite condiții.
Ambele părți trebuie să fie de acord cu termenii și condițiile legământului într-un acord bilateral sau condiționat.
Dacă oricare dintre părți nu își îndeplinește responsabilitățile, legământul este încălcat și niciuna dintre părți nu trebuie să îndeplinească așteptările legământului.
Un acord necondiționat are numai o parte care trebuie să îndeplinească un anumit lucru și nu are condiții care trebuie îndeplinite de către celelalte părți.
Un acord necondiționat sau unilateral este un acord între două părți, dar numai una dintre cele două părți trebuie să facă ceva.
În general, acordurile necondiționate sunt rare și sunt limitate la cazurile în care o parte are putere absolută sau dominație asupra celeilalte părți.

Legământul Avraamic a fost unul dintre cele mai importante evenimente din istoria poporului evreu. El este considerat a fi un legământ necondiționat, care a fost încheiat între Dumnezeu și Avraam. În conformitate cu acest legământ, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam și i-a promis că îi va da un număr innumărabil de urmași și că toate neamurile lumii vor fi binecuvântate prin el.

Legământul actual poate fi găsit în Geneza 12:1-3. Ceremonia legământului este consemnată în Geneza 15 și indică natura necondiționată a acestuia. În acea ceremonie, Dumnezeu a făcut promisiuni necondiționate către Avraam și urmașii săi. Este important de menționat faptul că, spre deosebire de alte legăminte din aceeași perioadă, acest legământ nu depindea de respectarea angajamentelor ambelor părți.

În mod tradițional, atunci când se încheia un legământ, cele două părți implicate treceau între bucățile de animale sacrificate. În Geneza 15, însă, numai Dumnezeu s-a mișcat între jumătățiile animalelor, simbolizând astfel faptul că legământul este în principal promisiunea Sa și că El Se leagă de legământ.

Pentru Avraam, acest legământ a fost un moment crucial în viața sa. În ciuda faptului că acesta era într-un somn adânc în timpul ceremoniei, el a primit binecuvântările și promisiunile făcute de Dumnezeu. Astfel, legământul Avraamic a avut un impact major asupra evoluției și identității poporului evreu și rămâne unul dintre cele mai semnificative momente din istoria lor.Mai târziu, Dumnezeu i-a dat lui Avraam ritul circumciziei ca semn specific al Legământului Avraamic (Geneza 17:9–14).
Acest ritual a fost menținut de evreii credincioși pe parcursul istoriei lor, chiar și în ciuda perioadelor de opresiune și persecuție.
Toți bărbații din linia lui Avraam urmau să fie tăiați împrejur și astfel să poarte cu ei un semn de-a lungul vieții în carnea lor că erau parte din binecuvântarea fizică a lui Dumnezeu în lume.
În afară de semnificația religioasă, circumcizia are și beneficii medicale pentru sănătatea bărbaților.
Orice descendent al lui Avraam care a refuzat tăierea împrejur se declarase în afara legământului lui Dumnezeu; aceasta explică de ce Dumnezeu a fost supărat pe Moise când Moise nu a reușit să-și circumcidă fiul (Exod 4:24–26)..
Astăzi, practica circumciziei este încă controversată în unele cercuri medicale și sociale, iar decizia de a circumcide sau nu un băiat nou-născut rămâne la latitudinea părinților.

Dumnezeu a hotărât să cheme un popor special pentru Sine, iar prin acel popor special El va binecuvânta întreaga lume.
După ce l-a adus în țara Canaan, Domnul i-a făcut încă o promisiune lui Avram: că le va da acea țară lui și urmașilor lui pentru totdeauna. (Geneza 17:8).
Domnul îi spune lui Avram:
„Voi face din tine un neam mare
și te voi binecuvânta;
Îți voi face numele mare
și vei fi o binecuvântare.
Dar această promisiune nu s-a împlinit pe deplin în timpul vieții lui Avraam și a urmașilor săi imediați. În fapt, după cum spun și Noul Testament, Avraam a murit neavând decât o mică parte din acea țară.
Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta
și pe oricine te va blestema, îl voi blestema;
și toate popoarele de pe pământ
vor fi binecuvântate prin tine” (Geneza 12:2-3).
Dar aceste evenimente au arătat că Dumnezeu este credincios și că binecuvintează pe cei ce îi sunt credincioși, chiar și în ciuda slăbiciunilor lor.

Pe baza acestei promisiuni, Dumnezeu a schimbat mai târziu numele lui Avram din Avram („înalt părinte”) în Avraam („tatăl unei mulțimi”) în Geneza 17:5.
El a pus pe Avraam într-o relație specială cu El și i-a spus că va binecuvânta toate familiile pământului prin el.
După cum am văzut, Legământul Avraamic este necondiționat.
Dumnezeu îl va face pe Avraam tatăl unei mulțimi de națiuni și va binecuvânta neamul său.
De asemenea, ar trebui luată la propriu.
Când spunem că Legământul Avraamic ar trebui luat la propriu, ne referim la faptul că promisiunile făcute de Dumnezeu către Avraam se vor împlini exact așa cum au fost exprimate.
Nu este nevoie să spiritualizezi promisiunea făcută lui Avraam.
Cu alte cuvinte, nu există nici un motiv să credem că promisiunile făcute lui Avraam trebuie interpretate în vreun fel spiritual.
Făgăduințele lui Dumnezeu către descendenții lui Avraam se vor împlini literal..
Binecuvântările promise de Dumnezeu lui Avraam vor fi împlinite literal și vom vedea acest lucru în împlinirea finală a acestor promisiuni.

Legământul Avraamic a inclus o promisiune importantă și anume aceea a pământului (Geneza 12:1). Era vorba despre un pământ specific, o proprietate reală, cu dimensiuni clare și precis specificate în Geneza 15:18–21. Din acest motiv, se poate spune că promisiunea făcută lui Avraam a fost una extrem de concretă și plină de semnificație pentru poporul evreu. În Geneza 13:15, Dumnezeu îi dă lui Avraam toată țara pe care o poate vedea, iar darul este declarat ”pentru totdeauna”. Acesta este un aspect important care arată că Dumnezeu a susținut întotdeauna această promisiune și a dorit să o respecte cu strictețe.

În timp, teritoriul dat ca parte a Legământului Avraamic a fost extins în Deuteronom 30:1–10, ne referim aici la ceea ce este adesea numit Legământul Palestinian. Aceasta arată că promisiunea făcută lui Avraam nu a fost întotdeauna una statică și fără schimbări, ci a fost reinterpretată și extinsă în conformitate cu nevoile și cerințele poporului evreu. În acest fel, promisiunea făcută lui Avraam a devenit una mai amplă, care a inclus nu doar o posedare fizică a pământului, ci și o reafirmare a identității și valorilor culturale ale poporului evreu.

Prin urmare, trebuie să înțelegem rolul important pe care promisiunea pământului a jucat în istoria și cultura poporului evreu. Această promisiune a fost atât o sursă de speranță și încurajare, cât și o responsabilitate și o obligație sacre. În plus, ea a fost și va continua să fie o parte centrală a religiei și spiritualității evreilor, care au învățat să prețuiască și să respecte această promisiune ca fiind un dar neprețuit de la Dumnezeu.

La secole după moartea lui Avraam, copiii lui Israel au luat stăpânirea pământului sub conducerea lui Iosua (Iosua 21:43).
După ce au preluat stăpânirea, multe triburi și părți ale țării încă erau locuite de alte popoare și nu au putut fi cucerite de Israelitii.
Însă, în niciun moment în istorie, Israel nu a controlat toată țara specificată de Dumnezeu.
De-a lungul istoriei, Israelul a trebuit să lupte pentru a menține controlul asupra părților din țară pe care le-au cucerit, iar astăzi, încă există tensiuni cu privire la granițele și teritoriile disputate.
Rămâne, prin urmare, o împlinire finală a Legământului Avraamic care va vedea Israelul ocupând patria lor dăruită de Dumnezeu în cea mai mare măsură.
Cu toate acestea, promisiunea lui Dumnezeu că Israelul va avea patria lor este de necontestat.
Implinirea va fi mai mult decât o chestiune de geografie; va fi, de asemenea, un timp al sfințeniei și al restaurării (vezi Ezechiel 20:40–44 și 36:1—37:28).
Această împlinire finală va fi momentul când Dumnezeu va restaura lucrurile la modul în care erau la început, creând o lume perfectă.

Legământul Avraamic a promis și mulți descendenți (Geneza 12:2).
Deși Avraam și Sara nu au avut copii la momentul în care au primit promisiunea, ei au crezut că Dumnezeu le va face pe acestea să devină realitate.
Dumnezeu a promis că numărul copiilor lui Avraam va rivaliza cu cel al „prabei pământului” (Geneza 15:16).
Dumnezeu a împlinit promisiunea sa și a dat naștere la un popor mult numeros, prin intermediul căruia El avea să binecuvânteze lumea.
Națiunile și regii aveau să plece de la el (Geneza 17:6).
Această promisiune este încă valabilă și astăzi, și Dumnezeu este încă în procesul de a-și aduna și binecuvânta poporul.
Este semnificativ faptul că promisiunea a fost făcută unui cuplu în vârstă, fără copii.
Avraam și Sara sunt exemplele perfecte ale credinței, chiar și atunci când circumstanțele păreau imposibil de depășit.
Dar Avraam „nu s-a clintit din cauza necredinței” (Romani 4:20), iar soția sa Sara „l-a considerat credincios pe cel care făcuse făgăduința” (Evrei 11:11).
Prin credință, ei au primit făgăduințele lui Dumnezeu, și prin credință au putut vedea împlinirea lor în viața lor.
Avraam a fost îndreptățit prin credința sa (Geneza 15:6), iar el și soția lui l-au primit pe Isaac, fiul făgăduinței, în casa lor când aveau 100, respectiv 90 de ani (Geneza 21:5)..
Avraam a învățat că Dumnezeu este credincios și își va împlini întotdeauna promisiunile sale.

Dumnezeu reiterează Legământul Avraamic către Isaac și fiului său Iacov, al cărui nume Dumnezeu îl schimbă în Israel .
Dumnezeu îi reiterează lui Isaac promisiunea pe care i-a făcut-o și lui Avraam, Legământul Avraamic, prin care îi garantează că va deveni un popor mare.
Marea națiune este în cele din urmă stabilită în țara în care locuise Avraam.
După un lung exod al evreilor prin Egipt, țara promise din vechile profeții este eliberată de sub jugul altor națiuni și este dată poporului evreu.
Regelui David, unul dintre numeroșii descendenți ai lui Avraam, i se dă Legământul Davidic (2 Samuel 7:12–16), promițând un „fiu al lui David” care va domni într-o zi asupra națiunii evreiești – și asupra tuturor națiunilor – din Ierusalim.
Isaia 53 descrie un „slugă” suferind care va fi jertfit pentru pacatele poporului, profetie care este realizată în Isus Hristos.
Multe alte profeții din Vechiul Testament indică împlinirea binecuvântată și viitoare a acelei promisiuni (de exemplu, Isaia 11; Mica 4; Zaharia 8).
Prin unirea cu Hristos, credincioșii devin „descendenți ai lui Avraam” și moștenitori ai binecuvântărilor lui Dumnezeu.

Legământul Avraamic a inclus și o promisiune de binecuvântare și mântuire (Geneza 12:3).
Prin Hristos, toate națiunile pot beneficia de binecuvântările promise lui Avraam prin credința în El.
Tot pământul va fi binecuvântat prin Avraam.
Această promisiune este descrisă de Pavel ca fiind planul etern al lui Dumnezeu (Efeseni 1: 3–14) și scopul final al istoriei.
Această promisiune își găsește împlinirea în Noul Legământ (Ieremia 31:31–34; cf.
Prin Noul Legământ stabilit de Isus Hristos, credincioșii primesc mântuirea și își pot găsi siguranța și speranța în promisiunile lui Dumnezeu.
Luca 22:20), care a fost ratificat de Isus Hristos, fiul lui Avraam și Răscumpărător, care într-o zi va „restaura totul” (Fapte 3: 21)..
Această promisiune privilegiată dată evreilor este extinsă la toate națiunile în Hristos. De cinci ori în Geneza 12, când Dumnezeu dă Legământul Avraamic, El spune: „Vreau”.
De fiecare dată când Dumnezeu spune „vreau” în Geneza 12, își manifestă dorința și hotărârea de a păstra legământul asupra Sa.
În mod clar, Dumnezeu își asumă sarcina de a păstra legământul asupra Sa.
Acest lucru înseamnă că El este dispus să își asume întreaga responsabilitate în ceea ce privește menținerea și îndeplinirea Legământului Avraamic.
Legământul este necondiționat.
Niciun alt act sau decizie umană nu poate să schimbe ceea ce Dumnezeu și-a propus să facă prin acest legământ.
Într-o zi, Israelul se va pocăi, va fi iertat și va fi readus în favoarea lui Dumnezeu (Zaharia 12:10–14; Romani 11:25–27).
Această încredere neclintită pe care Dumnezeu o are în Legământul Avraamic este confirmată de promisiunea Sa de a-i ierta și readuce în favoarea Sa pe Israel.
Într-o zi, națiunea Israel va stăpâni întregul teritoriu promis lor.
Această promisiune nu poate fi îndeplinită decât într-o zi, atunci când Israelul se va pocăi și va accepta Mesia ca Mântuitor.
Într-o zi, Mesia se va întoarce pentru a-și ridica tronul – chivotul Legamantului-Biserica și, prin domnia Sa dreaptă, întreaga lume va fi binecuvântată cu o abundență de pace, plăcere și prosperitate..
În acea zi, toate promisiunile lui Dumnezeu pentru Israel se vor îndeplini și lumea întreagă va fi binecuvântată prin domnia dreaptă a lui Mesia.