Preexistența lui Hristos reprezintă o credință profundă și spirituală, ce afirmă că Isus a existat înainte de venirea Sa în lume.
Întreaga Sa esență divină, Dumnezeu Fiul, a întrupat iubirea și lumina divină, alegând să devină „întrupat” și să îmbrace natura umană, unind cele două dimensiuni ale existenței Sale.
Ioan a fost un mesager al adevărului divin, strigând către mulțimi: „Acesta este cel despre care am vorbit, căci vine cineva după mine, care este mult mai mare decât mine, căci a existat cu mult înainte de mine”.
— Ioan 1:15 „El este Acela despre care am spus: ‘Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.’”
În Ioan 17:5, Isus se roagă: „Și acum, Tată, dă-mi înapoi slava Ta, pe care o aveam la Tine înainte de întemeierea lumii.”
Isus ne vorbește despre slava sa divină pe care a avut-o cu Tatăl „înainte ca lumea să fi fost creată” și ne reamintește iubirea Tatălui față de El „înainte de temelia lumii”.
„24Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să poată contempla slava Mea, slava pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”.
Ioan 1 începe cu aceste cuvinte venerabile: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu…” continuând cu revelația că acest „Cuvânt” este Isus, care a devenit trup.
„14Le-am dat Cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, așa cum Eu nu sunt din lume.”
Preexistența lui Hristos este o piatră de temelie a credinței creștine. Majoritatea bisericilor care acceptă Crezul de la Nicee recunosc natura Sa preexistentă, considerându-L pe Hristos ca fiind Cuvântul divin, cel descris în Ioan 1:1-3:
„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. 2 El a fost la început cu Dumnezeu. 3 Toate lucrurile au venit în ființă prin El și fără El nimic nu a venit în ființă.”
Argumentul biblic pentru preexistența lui Isus este, cu siguranță, unul complex și cu multiple fațete, având la bază o serie de pasaje scripturale care susțin această doctrină fundamentală.
Preexistența este definită ca „existență într-o stare anterioară sau anterioară altora”, ceea ce implică o realitate profundă legată de identitatea divină.
În cazul lui Isus Hristos, preexistența Sa înseamnă că, înainte ca El să devină om și să umble pe pământ în forma umană, El era deja în existență ca a doua Persoană a Dumnezeului în trei, având un rol esențial în creație și în planul de salvare. Aceasta nu doar că îi afirmă divinitatea, dar și subliniază relația Sa specială cu Tatăl, care este vitală pentru înțelegerea misiunii Sale pe pământ.
Biblia nu doar că ne învață cu claritate despre această doctrină esențială, ci și călăuzește sufletele noastre către adevărul divin, evidențiind acest aspect important în momente semnificative din Evanghelii și Epistole.
Faptele și minunile lui Isus, pline de har, ne descoperă cu luminozitate divinitatea Sa și, prin urmare, preexistența Sa înainte de începuturile lumii.
De pildă, El a fost prezent cu mult înainte de nașterea lui Avraam, lucru ce confirmă natura Sa eternă și legătura sa unică cu Dumnezeu, Creatorul tuturor.
Această învățătură are o adâncime spirituală și este fundamentală pentru conștientizarea și trăirea credinței creștine.
Scriptura ne îndeamnă să ne adâncim în contemplarea preexistenței lui Isus, Cel care a fost și rămâne o lumina divină continuă în întunericul acestei lumi. „Și acum, Părinte, proslăvește-mă în fața Ta cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a începe lumea” (Ioan 17:5) ne cheamă să medităm asupra tainelor profunde ale legăturii Sale cu Tatăl. Cuvintele Lui ne deschid orizonturi spirituale nelimitate, subliniind că, înainte de a veni pe pământ, Isus a fost recunoscut ca esența divinității.
Acest pasaj este doar o fereastră către o mulțime de altele în care Isus ne dezvăluie adevărata Sa natură veșnică.
Ioan 3:13: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.”
Ioan 6:33: „Căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața.”
Ioan 8:23: „Voi sunteți de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.”
Ioan 16:28: „Am ieșit de la Tatăl și am venit în lume; acum las lumea și Mă duc la Tatăl.”
Chiar și în învățătura consacrată a revelației, Hristos ne confirmă prin credință esența Sa supremă (Ioan 8:58–59):
„Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca Avraam să fie, sunt Eu.”
Aceste cuvinte ne amintesc că nașterea lui Avraam, binecuvântată de Dumnezeu, este doar o parte dintr-o poveste divină infinit mai mare.
Alte pasaje ne îndrumă către o înțelegere profundă, evidențiind cum Isus colaborează cu Creatorul.
Romani 8:3: „Căci – lucru cu neputință Legii, din pricina slăbiciunii firei pământești – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând pe Fiul Său într-o fire asemănătoare cu cea a păcatului.”
1 Ioan 1:2: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții – pentru că viața a fost arătată și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată.”
Galateni 4:4-5: „Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.”
Astfel, cuvintele din Ioan 1:2–3 ne reamintesc de cele sfinte:
„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.”
Coloseni 1:16–17: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El.”
Evrei 1:2: „La sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile.”
Astfel, este evident că preexistența lui Isus nu este o simplă teorie, ci o parte esențială a planului divin al mântuirii, subliniind legătura eternă dintre Creator și Fiu.
Această învățătură ne îmbogățește spiritual și ne deschide drumul către o comuniune profundă cu Împărăția cerului.
„1”: „Pe parcursul misiunii sale divine, Isus a săvârșit nenumărate minuni, evidențiindu-și natura divină și mesajul sacru pe care l-a adus.”,
„2”: „Prin comportamentul său revolutionary și provocator, Isus ne arată că nu era doar un simplu învățător, ci o manifestare plină de viață a divinității divine.”,
„3”: „Această minune a slujit, de asemenea, ca o reafirmare a identității Sale mesianice, provocând o schimbare profundă în înțelegerea religioasă a epocii.”,
„4”: „În acest contexte sacre, au început să răsune întrebări și îndoieli cu privire la identitatea lui Isus și la puterea Sa divină.”,
„5”: „Această scenă luminează nu doar puterea lui Isus de a ierta, ci și invitația deschisă pentru toți cei care cred în El să se apropie cu inimă deschisă.”
Probabil cea mai profundă dovadă a preexistenței lui Hristos se află în comportamentul și învățăturile sale.
El realiza și proclama adesea acte ce aparțin exclusiv divinei autorități a lui Israel.
Vindecarea paraliticului de către Isus din Marcu 2 a avut loc pentru a manifesta nu doar autoritatea, ci și abilitatea Sa dumnezeiască de a ierta păcatele (Marcu 2:3–12).
Audiența evreiască a lui Isus era conștientă de profunditatea acestor acte, rezervate doar pentru Iahve.
Acțiunile lui Isus din Luca 7 au generat o reacție similară: Luca 7:48–50 ”.”
48 Apoi a zis femeii: „Iertate îți sunt păcatele!” 49 Cei ce ședeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine este Acesta care iartă chiar și păcatele?” 50Dar Isus a spus femeii: „Credința ta te-a mântuit; du-te în pace.”
Isus, în divinitatea Sa eternă, este un simbol sacru al adorării în Evanghelii, indicând lumina divină în fiecare moment al existenței noastre.
(Matei 28:9, „Dar iată că le-a întâmpinat Isus și le-a zis: „Bucurați-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat. Atunci, Isus le-a zis: „Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea.”
Matei 17;
Luca 24:52; 52 După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.
Ioan 9:38-39; 38 „Cred, Doamne”, I-a zis el; și I s-a închinat.
39 Apoi, Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să ajungă orbi.” *
Ioan 20:28-29 Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.”
El a primit cu blândețe această adorare, considerând-o o expresie perfectă a relației noastre cu divinitatea. Isus ne-a revelat că autoritatea Sa transcende limitele Sabatului (Marcu 2:28 „așa că Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului.”
– și are puterea de a împlini Legea (Efeseni 2:14-17 „Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape.
Un comportament cum este acesta, de adorare și recunoștință, nu poate proveni decât din inimile celor care recunosc prezența divină a unei Persoane preexistente.
Isus S-a descoperit pe Sine drept Fiul Omului divin, așa cum este relatat în Marcu 14:61–64
61Isus* tăcea și nu răspundea nimic. Marele preot** L-a întrebat din nou și I-a zis: „Ești Tu Hristosul, Fiul Celui Binecuvântat?”
* Isa 53:7 ** Mat 26:63
62„Da, sunt”, a răspuns Isus. „Și* veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului.”
El a adus cu Sine promisiunea de a învia din morți, așa cum ne spune Ioan 10:17–18!
Ioan 10:7, 10-11, 14-15, 17-18, 27-30
Ioan 10:7 Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Ușa oilor.
Ioan 10:10-11
Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit pentru ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.
Ioan 10:14-15
Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl, și Eu îmi dau viața pentru oile Mele.
Ioan 10:17-18
Tatăl Mă iubește, pentru că îmi dau viața ca iarăși s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”
Ioan 10:27-30
Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Tatăl una suntem.”
Acest lucru s-a dovedit a fi miracolul care a susținut pretențiile și misiunea Sa divină
( Matei 12:38–40 ; Minunea cu prorocul Iona38 Atunci, unii din cărturari și din farisei au luat cuvântul și I-au zis: „Învățătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!” 39 Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean și preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona. 40 Căci, așa cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului.
Matei 16:1–4 ). Aluatul fariseilor
1Fariseii* și saducheii s-au apropiat de Isus și, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer.
* Mat 12:38 Marc 8:11 Luca 11:16 Luca 12:54-56 1 Cor 1:22
2Drept răspuns, Isus le-a zis: „Când se înserează, voi spuneți: ‘Are să fie vreme bună, căci cerul este roșu.’
3Și dimineața spuneți: ‘Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roșu-posomorât.’ Fățarnicilor, fața cerului știți s-o deosebiți, și semnele vremurilor nu le puteți cunoaște?
4Un neam* viclean și preacurvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.” Apoi i-a lăsat și a plecat.
Isus a realizat acest mare miracol, oferind astfel o dovadă convingătoare a divinității Sale
( Luca 24:36–43 ;
Pe când vorbeau ei astfel, Însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă!” Plini de teamă și de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu.” (Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și erau uimiți, El le-a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?” I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere. El le-a luat și a mâncat înaintea lor.
Ioan 20:26 ;După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: „Pace vouă!”
Ioan 21:1-14 ;
Arătarea la Marea Tiberiadei
1După aceea, Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: 2Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei și alți doi din ucenicii lui Isus erau împreună. 3Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind pește.” „Mergem și noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieșit și s-au suit într-o corabie; și n-au prins nimic în noaptea aceea. 4Dimineața, Isus stătea pe țărm, dar ucenicii nu știau că este Isus. 5„Copii”, le-a zis Isus, „aveți ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu.” 6El le-a zis: „Aruncați mreaja în partea dreaptă a corabiei și veți găsi.” Au aruncat-o deci și n-o mai puteau trage de mulțimea peștilor. 7Atunci, ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, și-a pus haina pe el și s-a încins, căci era dezbrăcat, și s-a aruncat în mare. 8Ceilalți ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu pești, pentru că nu erau departe de țărm, decât ca la două sute de coți. 9Când s-au coborât pe țărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, pește pus deasupra și pâine. 10Isus le-a zis: „Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum.” 11Simon Petru s-a suit în corăbioară și a tras mreaja la țărm, plină cu o sută cincizeci și trei de pești mari, și, măcar că erau atâția, nu s-a rupt mreaja. 12„Veniți de prânziți”, le-a zis Isus. Și niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine ești?”, căci știau că este Domnul. 13Isus S-a apropiat, a luat pâinea și le-a dat; tot așa a făcut și cu peștele. 14Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi după ce înviase din morți.
Fapte 1:3–6 ).3După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. 4Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine. 5Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” 6Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?”
Acest miracol a afirmat cu tărie pretenția lui Isus la divinitate, oferind astfel o confirmare puternică a preexistenței Sale.
-Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos!