Iertarea este o temă cheie în Scriptură și este prezentată ca un act de milă și compasiune al lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor. Condiția principală pentru iertare este totala schimbare a atitudinii noastre față de păcat și o angajare fermă de a ne abține de la el în viitor. Această condiție este evidențiată în versete precum Isaia 55:7 – „7 Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând. ”.
În învățăturile lui Isus, iertarea este și ea prezentată drept un act necesar de compasiune față de cei care ne-au greșit. În Matei 6:14-15, Isus spune: „Dacă iertați oamenilor greșelile lor, Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta și vouă; dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”. Iertarea este deci esențială pentru viața creștină și trebuie să fie însoțită de o transformare personală și de o schimbare de atitudine.
Conform dex a limbii Romane;
- 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva.
- GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect. Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat. – Greși + suf. -eală.
1.Conform limbii române greșeala cu versetele biblice din Matei 18:21-22, Isus spune că trebuie să iertăm de 70 de ori 7, indicând faptul că nu există un număr limitat de ori în care ar trebui să iertăm. Este important să iertăm nu numai pe cei care ne cer iertare, ci și pe cei care nu o fac sau nu simt că au greșit, astfel încât să putem trece peste lucrurile trecute și să fim eliberați de povara resentimentelor și furiei. În cele din urmă, Isus ne învață că toți greșesc și că avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, astfel încât să fim eliberați de încălcările noastre și să putem merge mai departe în viață.
Este important să înțelegem că iertarea are sensuri și implicații diferite, în funcție de context și de categoria de persoane pe care ne străduim să-i iertăm. În cazul celor care nu cunosc Dumnezeu și care nu înțeleg sensul propriilor acțiuni, putem învăța de la cuvintele lui Isus de pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac”. Astfel, trebuie să ne ghidăm după cuvintele biblice cheie și să iertăm această categorie de persoane, deoarece poate să fie ignoranți cu privire la faptele lor. În mod similar, trebuie să facem o distincție clară și specifică pentru alte categorii de persoane, astfel încât să putem îndeplini înțelesul și scopul iertării în mod adecvat și eficient.
Versetul biblic din evanghelia lui Luca 23:34 relatează că pe cruce Isus a spus următoarele: „Tată, iartă-i, pentru că nu știu ce fac.” Aceste cuvinte sunt o rugăciune adresată Tatălui ceresc în timp ce Isus era răstignit pe cruce. El își exprimă compasiunea și dorința de a le cere iertare celor care îl chinuiau și îl crucificau, deoarece nu erau conștienți de consecințele a ceea ce făceau.
Acest verset este una dintre cele mai importante învățături ale creștinismului, reprezentând iubirea și compasiunea lui Isus pentru toți oamenii, chiar și pentru cei care îl persecutau.
2. Anania și Safira erau membri ai bisericii din Ierusalim, care s-au hotărât să vândă o proprietate și să doneze suma obținută către biserică. Însă ei au păstrat o parte din sumă pentru ei, făcând o promisiune mincinoasă că au donat-o în întregime. Petru, apostolul, a dezvăluit minciuna lor și, în urma acesteia, ambii au murit în mod misterios.
Versetele cheie care detaliază această poveste sunt prezentate în Faptele Apostolilor, capitolul 5, versetele 1-11.
Anania şi Safira
5 Dar un om pe nume Anania, a vândut o proprietate împreună cu soţia lui, Safira, 2 şi a păstrat pentru sine o parte din bani cu ştirea soţiei lui; apoi a adus cealaltă parte din bani şi a pus-o la picioarele apostolilor. 3 Petru i-a zis: „Anania, de ce ţi-a umplut Satan[a] inima ca să-L minţi pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din preţul ogorului? 4 Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Şi, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziţia ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu!“ 5 Când a auzit Anania aceste cuvinte, a căzut la pământ şi şi-a dat duhul. O mare frică i-a cuprins pe toţi cei ce auziseră aceste lucruri. 6 Cei tineri s-au ridicat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.
7 Cam după trei ore, a intrat şi soţia lui, fără să ştie ce se întâmplase. 8 Petru a întrebat-o:
– Spune-mi, cu atât aţi vândut ogorul?
Ea i-a răspuns:
– Da, cu atât.
9 Atunci Petru i-a zis:
– De ce v-aţi înţeles între voi să-L puneţi la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l-au îngropat pe soţul tău sunt la uşă şi te vor duce şi pe tine!
10 Dintr-odată, ea a căzut la picioarele lui şi şi-a dat duhul. Când au intrat tinerii, au găsit-o moartă; au dus-o afară şi au îngropat-o lângă soţul ei. 11 O mare frică a cuprins toată biserica[b] şi pe toţi cei ce auziseră aceste lucruri.
Potrivit descrierii din Faptele Apostolilor 5:1-11, Anania și Safira erau membri ai bisericii din Ierusalim care au decis să vândă o proprietate și să ofere banii rezultați ca o contribuție pentru nevoile comunității. Cu toate acestea, ei au păstrat o parte din bani pentru ei înșiși, dar au pretins că au donat suma completă.
In Faptele Apostolilor 5:1-11, se observa ca Petru nu ii spune lui Anania si Safira ca-i iarta pentru ca au mintit. In schimb, in urma faptelor lor, acestia mor din cauze misterioase, iar ceilalti credinciosi se tem si respecta mai mult pe Dumnezeu si cuvintele lui Petru. Astfel, aceasta intamplare este adusa ca exemplu de consecinte ale minciunii si ipocriziei, si se transmite ideea ca intotdeauna trebuie sa spunem adevarul. De asemenea, acest eveniment poate fi interpretat si ca o forma de a-i avertiza pe ceilalti sa nu incerce sa insele Biserica si sa isi pastreze intotdeauna integritatea si demnitatea morala.
Când apostolul Petru i-a întrebat de ce au mințit, Anania a murit pe loc, iar Safira a murit la scurt timp după ce a venit și ea. Este clar că ei se considerau parte din comunitatea creștină din Ierusalim și au încercat să dea impresia că au făcut o contribuție generoasă, ascunzându-și faptul că păstraseră o parte din bani pentru ei înșiși.
Ceea ce i-a condamnat a fost nu atât faptul că au mințit, cât că au încercat să își înșele frații și să profite de pe urma lor, refuzând să se căiască și să își ceară iertare pentru faptul că au încălcat încrederea comunității.
Biblia ne invata ca pacatul are consecinte grave si pedepsa pentru pacat este moartea. In cazul Ananiei si Safirei, ei au calcat porunca lui Dumnezeu de a fi sinceri si i-au mintit pe apostoli si pe ceilalti crestini despre banii pe care i-au donat Bisericii. Cand fapta lor a fost descoperita, ei nu s-au cait de pacat si, prin urmare, au fost pedepsiti cu moartea.
Invatatura cheie din aceasta istorie este importanta de a recunoaste pacatul si de a ne cere iertare lui Dumnezeu si celor pe care i-am ranit. Orice greseala poate fi iertata prin pocainta si prin actiuni corespunzatoare, cum ar fi repararea prejudiciilor facute sau restabilirea relatiilor rupte. Este important sa intelegem ca a face acelasi pacat repetat poate aduce consecinte grave, chiar daca am fost iertati in trecut.
Scripturile ne învață că recunoașterea păcatului și pocăința sunt esențiale pentru a primi iertarea de la Dumnezeu. Este important să fim conștienți de greșelile noastre și să cerem iertare înainte de a continua să trăim cu acestea. Însă pocăința nu trebuie să fie doar cuvinte goale, ci trebuie să fie și urmată de acțiuni corespunzătoare pentru a repara prejudiciile pe care le-am făcut și să ne construim din nou relațiile. De asemenea, este important să înțelegem că repetarea acelorași păcate poate aduce consecințe grave și că iertarea de 70 x 7, așa cum este menționată în Biblie, subliniază importanța recunoașterii și iertării greșelilor, de a arăta milă și compasiune față de cei din jur și față de noi înșine.
Matei 18
21. Atunci Petru s-a apropiat de El si I-a zis: „Doamne, de cate ori sa iert pe fratele meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?22. Isus i-a zis: „Eu nu-ti zic pana la sapte ori, ci pana la saptezeci de ori cate sapte.,,
În biblia Matei 18, Petru îl întreabă pe Isus câte ori trebuie să ierte un frate care păcătuiește împotriva lui, sugerând chiar de 7 ori. Isus răspunde spunând că trebuie să iertăm de până la 70 de ori câte 7. Aceasta arată importanța iertării și a schimbării de atitudine față de cei care ne greșesc. De asemenea, Isus subliniază necesitatea de a menționa cine este fratele care a greșit, întrucât aceștia fac voia Tatălui. Dacă cineva păcătuiește împotriva noastră, ne este indicat să îi cerem să se căiască și să repare greșeala. Această pasaj biblic subliniază importanța iertării, schimbării de atitudine și căinței, și ne îndeamnă să îi tratăm pe ceilalți cu înțelegere și compasiune, așa cum ni se cere să o facem și față de noi înșine.
Luca 17:3-4
3 Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte[a], mustră-l, iar dacă se pocăieşte, iartă-l! 4 Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori se întoarce la tine şi zice: «Mă pocăiesc!», tu să-l ierţi!“
Luca 17:3-4 prezintă o învăţătură despre modul în care trebuie să tratăm greşelile altor oameni şi de asemenea despre importanţa iertării. În primul rând, Isus ne îndeamnă să ne uităm la noi înşine şi să ne asigurăm că suntem în rând cu Dumnezeu înainte de a judeca greşelile altora. În al doilea rând, Isus ne cere să confruntăm pe cineva dacă ne încalcă în vreun fel şi să îi acordăm iertarea dacă acesta se pocăieşte. Chiar şi dacă cineva ne greşeşte repetat, Isus ne invita să îi acordăm iertare, dacă aceasta persoana se pocăieşte şi recunoaşte greşeala. În acelaşi timp, Isus nu încurajează tolerarea păcatului sau neglijenţei faţă de el. Aceste versete sunt considerate cheia învăţăturii lui Isus despre iertarea şi reconcilierea, şi ne ajută să înţelegem importanţa iertării în modul în care ne raportăm la alţii şi la Dumnezeu.
În Luca 17:3-4, Isus îi învață pe ucenicii săi despre importanța pocăinței și iertării. El le spune să-și ia aminte la ei înșiși și să mustră frații lor dacă aceștia păcătuiesc. Însă, dacă fratele se pocăiește, atunci trebuie să-i ierte.
Acest verset subliniază faptul că pocăința este o parte crucială a procesului de iertare. Din perspectiva biblică, pocăința se referă la regretul și întristarea sinceră pentru păcatele comise, urmată de o schimbare reală de comportament.
În alte pasaje biblice, precum în Psalmul 51:17, se spune că „jertfa plăcută lui Dumnezeu este un duh umilit; o inimă umilită şi smerită, Dumnezeu nu o ocoleşte”. În altele, cum ar fi în 2 Corinteni 7:10,
” 10 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea. „.
Versetele de pe cruce, prezentat în evanghelia lui Luca 23:39-43, relatează despre o discuție între Isus și cei doi tâlhari care au fost crucificați împreună cu el. Unul dintre tâlhari îl jignește pe Isus, în timp ce celălalt își recunoaște păcatele și îi cere iertare lui Isus, întrebându-l dacă poate să primească iertarea și să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Isus îi răspunde acestuia din urmă că da, și îl asigură că astăzi va fi cu el în rai. Versetele-cheie includ Luca 23:42-43, care prezintă dialogul celor doi tâlhari, precum și Matei 6:14-15 și Marcu 11:25, care subliniază importanța iertării reciprocă și a cererii sincere de iertare pentru a primi iertare de la Dumnezeu.
Una dintre cele mai importante rugăciuni creștine este Tatal nostru. În aceasta, ne rugăm ca Dumnezeu să ne ierte greșelile noastre. Este important să ne amintim că în această rugăciune ne rugăm să fim iertați pentru greșelile noastre, dar nu pentru acțiunile pe care le-am făcut intenționat. Domnul ne învață să ne pocăim și să ne căim pentru greșelile noastre, întrucât regretele noastre sincere ne pot conduce la o transformare reală. Din perspectiva biblică, pocăința este adesea descrisă ca legitarea față de Dumnezeu și renunțarea la păcat. Așadar, este important nu doar să ne rugăm să fim iertați, ci să ne cerem iertare și să ne căim pentru faptele noastre greșite. Versetele cheie care subliniază acest lucru includ Psalmul 51:17, Luca 15:10, și 2 Corinteni 7:10.
Psalmul 51:17 ,,Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.,,
Luca 15:10: ,,10 Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte!“
2 Corinteni 7:10.,, 10 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.,,
În concluzie, conform învățăturilor biblice, pocăința și schimbarea de comportament sunt elemente esențiale ale iertării.
-Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos!