Dumnezeu este suveran sau avem noi libertate de alegere?

Când vorbim despre liberul arbitru, de obicei suntem preocupați de problema mântuirii.
Deși este importantă mântuirea, faptul că avem liberul arbitru este relevant și pentru probleme mai mărunte din viața de zi cu zi.
Puțini sunt interesați dacă avem liberul arbitru de a alege salata sau friptura pentru cina noastră de diseară.
Cu toate acestea, modul în care ne folosim de liberul arbitru în alegerile noastre mici poate influența alegerile noastre mai mari pe termen lung.
Mai degrabă, suntem îngrijorați de cine deține exact controlul asupra destinului nostru etern.
Există diverse filozofii și religii care abordează această problemă în mod diferit.

Orice discuție despre liberul arbitru al omului trebuie să înceapă cu o înțelegere a naturii sale, deoarece voința omului este legată de acea natură.
Prin urmare, este important să înțelegem că voința noastră nu este absolut liberă, ci este influențată de circumstanțe și de condiția noastră spirituală.
Un prizonier are libertatea de a merge în sus și în jos în celula lui, dar este constrâns de pereții acelei celule și nu poate merge mai departe, indiferent cât de mult și-ar dori voința lui.
Din acest motiv, este necesar să fim regenerați spiritual prin credință în Isus Christos pentru a ne elibera din această celulă a păcatului.
Așa este și cu omul.
Prin creșterea în Cristos, putem dobândi o mai mare libertate în folosirea voinței noastre și în luarea deciziilor potrivite.
Din cauza păcatului, omul este închis într-o celulă a corupției și a răutății care pătrunde până în miezul ființei noastre.
Practica regulată a disciplinelor spirituale, cum ar fi rugăciunea și studiul biblic, poate ajuta la dezvoltarea mintalității duhovnicești și a discernământului.
Fiecare parte a omului este în robia păcatului – trupurile noastre, mințile noastre și voința noastră.
Este important să ne amintim că, chiar și atunci când suntem eliberați spiritual, avem tendința de a lua decizii greșite și de a cădea înapoi în păcat.
Ieremia 17:9 ne spune starea inimii omului: este „înșelătoare și cu disperare rea”.
Prin urmare, trebuie să fim mereu vigilenți și să ne supunem în mod constant voinței lui Dumnezeu.
În starea noastră naturală, neregenerată, avem o minte carnală, nu spirituală.
În concluzie, deși avem o anumită libertate de alegere, aceasta nu este absolută și trebuie să fim constienți de influențele interne și externe care pot afecta alegerile noastre.
„Căci a avea o minte trupească este moarte, dar a avea o minte duhovnicească este viață și pace, pentru că mintea trupească este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci nu este supusă Legii lui Dumnezeu și nici nu poate fi” (Romani 8:6-7).
Prin regenerarea noastră spirituală și prin practicarea disciplinelor spirituale, putem dobândi o mai mare libertate și putem începe să luăm decizii care sunt în acord cu voia lui Dumnezeu.
În cele din urmă, aceasta va duce la o viață plină de împlinire și satisfacție.

„Căci a avea o minte trupească este moarte, dar a avea o minte duhovnicească este viață și pace, pentru că mintea trupească este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci nu este supusă Legii lui Dumnezeu și nici nu poate fi” (Romani 8:6).
Această verset biblic indică faptul că mintea umană este divizată în două, una trupească și una duhovnicească, din care numai aceasta din urmă poate aduce viața și pacea.
De aceea, este imperativ să ne supunem lui Dumnezeu și legii Lui, pentru a dobândi mântuirea.
Aceste versete ne spun că, înainte de a fi mântuiți, suntem în vrăjmășie (război) cu Dumnezeu, nu ne supunem lui Dumnezeu și legii Lui, nici noi nu ne putem supune.
Atingerea mântuirii necesită în mod necesar convertirea fiecărui individ, dat fiind că firea umană este moartă și incapabilă de a alege ceea ce este bun și sfânt.
Biblia este clară că, în starea sa naturală, omul este incapabil să aleagă ceea ce este bun și sfânt.
Această idee indică faptul că există o lipsa de liber arbitru omenesc și că voința este constrânsă de natura umană.
Cu alte cuvinte, el nu are „liberul arbitru” de a-L alege pe Dumnezeu pentru că voința lui nu este liberă.
Adică omul nu poate alege liber calea credinței, ci este constrâns de condiția sa umană generată de păcat.
Este constrâns de natura lui, la fel cum prizonierul este constrâns de celula lui.
Această constrângere nu-l permite să aleagă, fiind similară cu prizonierul care se află închis într-o celulă mică și nu are posibilitatea de a face alegeri.

Atunci cum poate cineva să fie mântuit? Efeseni 2:1 descrie procesul.

Versetul continuă prin a spune că Hristos a făcut posibilă această schimbare prin moartea sa și învierea a treia zi
Noi care suntem „morți în greșelile și păcatele noastre” am fost „înviați” prin Hristos.
La fel, Hristos a transformat omul care este mort prin păcat în una aflată în viață prin Duhul Său, care poate alege și urma calea dreaptă.
Un mort nu se poate face singur în viață pentru că îi lipsește puterea necesară pentru a face acest lucru.
Un mort nu are puterea de a-și reface viața, ci are nevoie de ajutorul și puterea altcuiva pentru a-l face înviat.

Lazăr a zăcut în mormântul său patru zile, neputând să facă nimic pentru a se învia.
Hristos, ca putere supremă, poate face acest lucru și-l face pentru a salva pe om de sub păcat.
Hristos a venit și i-a poruncit să învie (Ioan 11).
În același fel, Hristos transformă fiecare persoană care crede în El, și-o face să învieze, în ciuda morții la care este condamnată prin păcat.
Asa este si la noi.
Văzut astfel, fiecare individ, prin natura sa păcătoasă, este mort spiritual și nu poate învia de unul singur, fără ajutorul divin.
Suntem morți spiritual, incapabili să înviam.

Dar, prin moartea sa, Hristos a făcut posibilă învierea fiecărui om și salvarea lui.
Dar „pe când eram încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).
Această schimbare a persoanei este imediată și radicală, dând naștere unei noi ființe, neîntinată de păcat, asemănătoare naturii originale dinainte de căderea omului.
El ne cheamă din mormintele noastre spirituale și ne dă o natură complet nouă, una neîntinată de păcat așa cum era natura veche (2 Corinteni 5:17).
Acesta este un act al harului divin prin care Dumnezeu îi salvează pe toți cei care cred în El.
.
Prin urmare, putem spune că mântuirea nu poate fi dobândită prin efortul personal, ci doar prin puterea harului lui Dumnezeu, care ne învață să ne supunem legii Lui și să alegem calea cea bună și dreaptă.

Dumnezeu a văzut starea disperată și neputincioasă a sufletelor noastre și, în marea Sa dragoste și îndurare, El a ales în mod suveran să-și trimită pe Fiul Său pe cruce pentru a ne răscumpăra.
Înainte de a fi creați, Dumnezeu ne-a iubit și ne-a ales să fim în Cristos (Efeseni 1:4-5).
Prin harul Său suntem mântuiți prin darul credinței pe care ni-l dă pentru ca noi să credem în Isus.
Fără harul lui Dumnezeu și fără credința pe care El ne-o dă, nu am putea să fim mântuiți.
Harul Său este un dar gratuit, credința noastră este un dar gratuit, iar mântuirea noastră este un dar gratuit dat celor pe care Dumnezeu i-a ales „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4).
Aceasta înseamnă că mântuirea noastră nu depinde de faptele noastre, ci este un dar pur și simplu pentru cei pe care Dumnezeu i-a ales.
De ce a ales El să facă acest lucru? Pentru că a fost „după bunăvoința voinței Lui, spre lauda slavei harului Său” (Efeseni 1:5-6).
Dumnezeu nu a ales să salveze toți oamenii, dar alege să le arate harul Său celor pe care i-a ales.
Este important să înțelegem că planul de mântuire este conceput pentru a-L glorifica pe Dumnezeu, nu pe om.
Planul de mântuire este destinat să-L glorifice pe Dumnezeu, pentru că numai El este vrednic de slavă.
Răspunsul nostru este să-L lăudăm pentru „slava harului Său”.
Alegând să-L lăudăm pe Dumnezeu, ne recunoaștem neputința și depindem de harul Său pentru mântuire.
Dacă ne-am alege propria mântuire, cine ar primi gloria? Am vrea, iar Dumnezeu a arătat clar că El nu va da nimănui slava care i se cuvine (Isaia 48:11)..
Să ne bucurăm că suntem aleșii lui Dumnezeu și să-i lăudăm numele pentru harul și îndurarea Sa.

Întrebarea apare în mod natural, de unde știm cine a fost mântuit „de la întemeierea lumii”? Noi nu.
Pentru a afla cine a fost mântuit, ar trebui să ne adresăm în mod direct lui Dumnezeu.
De aceea ducem vestea bună a mântuirii prin Isus Hristos până la marginile pământului, spunând tuturor să se pocăiască și să primească darul harului lui Dumnezeu.
Este important să împărtășim mesajul mântuirii pentru că poate fi ultima șansă pentru unii să își găsească calea de întoarcere la Dumnezeu.
2 Corinteni 5:20 ne spune că trebuie să-i rugăm pe ceilalți să fie împăcați cu Dumnezeu înainte de a fi prea târziu.
În cele din urmă, Dumnezeu este singurul care poate judeca sufletele oamenilor.
Nu putem ști pe cine va alege Dumnezeu să elibereze din celulele de închisoare ale păcatului.
În timp ce ne rugăm pentru cei din jurul nostru, trebuie să ne amintim că nu suntem noi cei care decid cine merită mântuirea.
Lăsăm acea alegere în seama Lui și prezentăm Evanghelia tuturor.
Indiferent de trecutul sau de greșelile lor, toți sunt bineveniți să se apropie de Isus și să primească mântuirea.
Pe cei care vin la Isus, El „nu-i va izgoni în nici un fel” (Ioan 6:37)..
Să rămânem încredințați că Isus nu ne va respinge niciodată și să îi îndemnăm și pe alții să vină la El.