Diferența dintre Religie-Credinta și Fanatism

Diferența dintre credință și fanatism poate fi adesea dificil de discernut, dar există câțiva indicatori care ne pot ajuta să facem distincția. În primul rând, un om credincios recunoaște și acceptă adevărul că Dumnezeu este prezent și important în viața sa, dar și în viața celor din jurul său. El sau ea înțelege și respectă faptul că fiecare persoană poate avea o relație personală cu divinitatea în felul în care consideră de cuviință, fără a încerca să impună propria viziune în mod dictatorial și fără a judeca sau critica opțiunile altora.

Pe de altă parte, un fanatic este caracterizat de siguranța absolută că doar el sau ea știe cu adevărat cine sau ce este Dumnezeu, ignorând orice altă perspectivă sau opinie.
Fanatismul poate fi văzut ca o formă de orbire emoțională și mentală, unde pasiunea intensă este combinată cu o lipsă a discernământului logic și a empatiei pentru alții care gândesc sau simt diferit.

În concluzie, credința este un sentiment personal și autentic, care nu încearcă să impună propria viziune altora, ci și respectă libertatea de a alege individual ceea ce simțim că este corect.

Fanatismul, în schimb, este o manifestare a egocentrismului și a intoleranței, care încearcă să-i convertească pe ceilalți la propriile credințe și să controleze nu doar gândirea, ci și acțiunile lor. Este important să fim mereu conștienți de diferența dintre cele două și să ne străduim să rămânem într-un cadru de toleranță și respect reciproc.

Diferența dintre credință și fanatism merge pe linii similare.
Credința este o legătură profundă și personală cu o tradiție religioasă, dar nu implică respingerea altor tradiții sau absența discernământului critica.

Fanatismul rezultă din a fi orbit de intensitatea luminozității propriei tradiții religioase stând prea aproape de ea, în loc să vezi întreaga lume transfigurată în lumina ei.

Acest tip de orbire și concentrare excesivă pe propria tradiție religioasă împiedică fanatismul să vadă și să aprecieze lumina altor tradiții religioase și a lumii în general.

Persoana de credință stă, de asemenea, aproape de tradiția sa, dar trăiește în lumină, nu în întuneric.

Credința este mai mult decât o simplă acceptare a dogmelor și învățăturilor tradiției religioase, ea implică o aderare profundă și autentică la acestea și un mod de viață consecvent.

Spre deosebire de fanatic, persoana credincioasă realizează că credința, aproape prin definiție, este credință în lucruri nevăzute și că atunci când spunem că avem credință în Dumnezeu, recunoaștem de asemenea că nu putem cunoaște cu adevărat întregul Dumnezeu..

Fanatismul, pe de altă parte, este un mod distorsionat de a trăi o tradiție religioasă, deoarece este bazat pe resentiment, frică și intoleranță față de cei care nu împărtășesc aceeași credință.

Dacă cineva este o persoană de credință sau un fanatic, depinde și de atitudinea noastră față de ceilalți oameni de credință.

Atunci când întâlnim oameni de credință, ar trebui să depășim diferențele noastre și să încercăm să ne înțelegem reciproc, fără a deveni fanatice.

A deveni fanatice înseamnă să pui propria ta interpretare a credinței deasupra tuturor celorlalte și să judeci și să condamni pe cineva care nu împărtășește aceeași opinie ca tine.

Astfel, ca orice altă pasiune, chiar și pasiunea religioasă sau morală poate orbi o persoană.

În loc să vedem binele în alte religii și tradiții morale, ne concentrăm doar pe ceea ce credem noi că este corect și deviem de la învățăturile propriilor noastre religii sau morali.

Diferența dintre credință și fanatism merge pe linii similare.
Credința se bazează pe încredere și iubire, în timp ce fanatismul se bazează pe frică și ură.

Fanatismul rezultă din a fi orbit de intensitatea luminozității propriei tradiții religioase stând prea aproape de ea, în loc să vezi întreaga lume transfigurată în lumina ei.

Persoana de credință stă, de asemenea, aproape de tradiția sa, dar trăiește în lumină, nu în întuneric.

Persoana de credință înțelege că Dumnezeu este mai mare decât orice descriere sau interpretare pe care o putem avea și că e important să trăim după învățăturile și valorile noastre, fără a încerca să le impunem altora.

Spre deosebire de fanatic, persoana credincioasă realizează că credința, aproape prin definiție, este credință în lucruri nevăzute și că atunci când spunem că avem credință în Dumnezeu, recunoaștem de asemenea că nu putem cunoaște cu adevărat întregul Dumnezeu.

Religia este un concept occidental modern care s-a dezvoltat începând cu secolul al XVII-lea, nu înainte.

Marcu 7:8
Voi lăsați porunca lui Dumnezeu și țineți datina așezată de oameni, precum spălarea urcioarelor și a paharelor, și faceți multe alte lucruri de acestea.”

Matei 5:3-12„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.

Mântuirea este aproape
(Romani 10:1-5).
1Fraţilor, dorinţa inimii mele, şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru israeliţi este să fie mântuiţi.
2Le mărturisesc că* ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere,
3pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu*, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi** şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.
4Căci Hristos* este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea.
5În adevăr, Moise scrie că omul* care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea.

Marcu 7:7
Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.’

De fapt, conceptul de religie nu a existat în societățile pre-moderniste și nu era un factor de coeziune socială ca în societățile moderne.
De exemplu, în Asia, nimeni înainte de secolul al XIX-lea nu s-a autoidentificat ca „hindus” sau alte identități similare…
În schimb, religia era adesea integrată în alte aspecte ale vieții culturale și sociale, precum ritualuri, tradiții și practici.
Culturile antice și medievale care au produs texte religioase , cum ar fi Biblia ebraică , Noul Testament …
Aceste texte au fost transmise de-a lungul timpului și s-au schimbat și au evoluat în timp, reflectând contextele sociale și culturale în care au fost create.

Conceptul de „religie antică” provine din interpretările moderne ale unei game de practici care se conformează unui concept modern de religie, influențat de discursul creștin din secolul al XIX-lea.  Însă, înainte ca termenul de religie să fie folosit, oamenii în cele mai vechi timpuri aveau convingeri și practici care puteau fi considerate religioase.

Din această perspectivă, se poate afirma că religiile antice sunt acele tradiții spirituale care își au originea în perioadele istorice îndepărtate, încă de dinaintea creștinismului și care au influențat cultura umană mai mult decât oricare alte culte.

Conceptul de religie a fost introdus în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, o dată cu apariția gândirii moderne și a proceselor de secularizare și de raționalizare a lumii occidentale.
Astfel, în concepția modernă, religia este văzută ca o sete de cunoaștere metafizică și o conexiune cu o forță superioară, fie aceasta numită Dumnezeu.

În loc să fie o categorie clar definită, religia este adesea o chestiune de interpretare și context și poate varia semnificativ de la o cultură la alta.

Religia este definită ca un set de sisteme social-culturale, inclusiv comportamente și practici desemnate, morale, credințe, viziuni asupra lumii, texte, locuri sacre și organizații, care leagă omenirea de elemente supranaturale, transcendentale și spirituale.
deşi nu există un consens savant asupra a ceea ce constituie exact o religie..

Diferite religii pot sau nu să conțină diferite elemente, de la divin , sacralitate , credință și o ființă sau ființe supranaturale..

Originea credinței religioase este o întrebare deschisă, cu posibile explicații, inclusiv conștientizarea morții individuale, simțul comunității și vise.

În ciuda diferențelor dintre religii, există o serie de posibile explicații pentru originea credințelor religioase, inclusiv conștientizarea morții individuale, simțul comunității și visele.

Religiile au istorii , narațiuni și mitologii sacre , păstrate în tradiții orale, texte sacre , simboluri și locuri sfinte , care pot încerca să explice originea vieții , a universului și a altor fenomene.

Practicile religioase pot include o varietate de ritualuri, predici, comemorări sau venerări (de zeități sau sfinți), sacrificii, festivaluri, sărbători, transe, inițieri, servicii matrimoniale și funerare, meditație, rugăciune, muzică, artă, dans sau servicii publice.

În ciuda acestui lucru, religia rămâne o forță importantă în multe societăți contemporane, influențând valorile și practicile individuale și colective.