De ce Isus a spus: „Nu te-am cunoscut niciodată. Pleacă de la mine”?

Isus a spus: „Atunci le voi spune clar:
„Nu v-am cunoscut niciodată.
Astfel, Isus arată că este posibil să ai o activitate religioasă activă, dar să nu ai o relație personală cu El.

Depărtați-vă de Mine, răufăcătorilor!”

(Matei 7:21-23).
Acest pasaj ne atrage atenția că trebuie să ne asigurăm că ceea ce facem pentru El este în conformitate cu voia Tatălui și că avem o adevărată relație cu El.

Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.
Este important nu doar să proclamăm Numele lui Isus, ci și să trăim în conformitate cu planul și voința Lui.

Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău?  Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci, le voi spune curat:

‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege.’

Pare ciudat să-l auzi pe Domnul nostru atotștiutor spunând că este ceva – sau cineva – El nu știe.

Cu toate că Dumnezeu este atotștiutor, El nu poate să aibă o relație cu cineva care nu dorește această relație.

Isus nu se referă aici la o cunoaștere intelectuală, ci la o cunoaștere relațională..

Isus dorește să avem o relație personală cu El, nu doar o cunoaștere intelectuală a învățăturilor Sale.

Aceasta este cheia pentru a fi cunoscut de El în ziua judecății.

Pentru a înțelege sensul exact al unui verset, este important să ținem cont mereu de contextul în care se află acesta.

Isus își încheie predica de pe munte cu un ultim avertisment despre adevărata credință.

În această porțiune de text, Isus oferă sfaturi clare și avertismente cu privire la modul în care creștinii trebuie să aleagă și să-și trăiască credința.

predica de pe munte

Isus prezice că vor veni profeți creștini falși ca niște lupi în haine de oaie
(Matei 7:15).
El spune că există unii care pretind că sunt mesagerii lui Dumnezeu, dar care, de fapt, folosesc asta doar pentru a propaga propriile lor interese și să îndepărteze oamenii de la calea cea bună.
”Să recunoşti „pomul“ după „roade“
15 Păziţi-vă de profeţii falşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi feroce.”

Ei pot folosi tot ceea ce „vorbește Dumnezeu” și chiar poate face demonstrații impresionante de putere, dar nu vor aparține Domnului:

„Nu oricine îmi spune: „Doamne, Doamne”, va intra în împărăția cerurilor, ci numai cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Contextul aici devine clar: nu este suficient să proclami credința sau să pretinzi că ești următorul mare lider spiritual – trebuie să trăiești prin ea.

Mulți îmi vor spune în ziua aceea: „Doamne, Doamne, n-am proorocit în numele Tău și în numele Tău am scos demoni și în numele Tău am făcut multe minuni?” Apoi le voi spune clar: „Nu te-am cunoscut niciodată.
Într-adevăr, la judecata finală, nu ne vor fi evaluate doar acțiunile, ci și motivațiile din spatele lor și modul în care au reflectat credința noastră interioară.

Depărtați-vă de Mine, răufăcătorilor!” (Matei 7:21–23).
Pe măsură ce ne continuăm călătoria spirituală, să căutăm mereu să fim în conformitate cu voința Domnului și să creștem în credința și cunoașterea Lui.

Numai atunci putem spera să fim cu adevărat lumina lumii.

Creștinismul nominal nu poate salva.

-Creștinii nominali,sunt oameni afiliați unei biserici și/sau care se identifică drept „creștini” în sondaje.

Însă merg la biserică numai ocazional sau niciodată, și majoritatea dintre ei nu cred într-un Dumnezeu personal, fără a mai vorbi de credința în Isus Hristos drept unicul Mântuitor al omenirii.

Conform Bibliei, creștinismul real este o relație personală cu Isus Hristos
Ioan 10:14:Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine

2 Corinteni 5:17 : Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

Această relație implică credința în jertfa Lui pentru păcatele noastre și recunoașterea Lui ca Domnul vieții noastre

Ioan 1:12”Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu

Romani 10:9 ” Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.

În cuvintele lui Isus în Ziua Judecății , vedem câteva adevăruri importante: nu este o afirmație verbală că cineva îl urmează pe Isus cel care mântuiește

Matei 7:21-23
21Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne* , Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.
Aceste versete arată că vorbele goale nu sunt suficiente; credința în Cristos trebuie să fie arătată prin fapte.

22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am* prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’

23Atunci* , le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă** de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’

De asemenea, nu este o demonstrație a înțelegerii spirituale sau a puterii care mântuiește (versetul 22).
Creștinismul nu este doar despre a îndeplini o listă de reguli sau despre a arăta bine în fața altora; este despre a avea o relație vie cu Dumnezeu.

O persoană poate părea un creștin în ochii altor oameni, dar totuși poate fi un „făcător de rău” în ochii lui Dumnezeu și îndepărtat de prezența Lui (versetul 23).
Astfel, este important să nu ne bazăm pe percepția noastră sau pe cea a altora despre starea noastră spirituală, ci să ne examinăm constant inima înaintea lui Dumnezeu

Psalmul 139:23-24 : Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!

Doar cei care fac voia Tatălui și care sunt cunoscuți de Dumnezeu vor intra în ceruri.
Prin credința în Cristos și ascultarea de voia Lui, putem fi siguri de mântuirea noastră și de intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

În concluzie, creștinismul nominal sau exterior poate să ne facă să arătăm ca și cum suntem salvați, dar numai credința reală în Cristos și supunerea deplină față de El ne vor asigura mântuirea și veșnicia cu El.

Care este voia Tatălui?

Unii oameni au venit la Isus odată cu o întrebare: „L-au întrebat:

„Ce trebuie să facem pentru a face lucrările pe care le cere Dumnezeu?”.
Ei nu erau siguri despre ce înseamnă că Dumnezeu să le ceară „să facem lucrările” pe care le vrea, iar întrebarea lor poate fi interpretată în multe feluri.

Isus a răspuns: „Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să crezi în Cel pe care l-a trimis.”

Ioan 6:28–29
Isus a învățat pe oameni să pună credința în El și să creadă că El este trimisul lui Dumnezeu, ceea ce este întotdeauna o poruncă importantă.
Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El.”

Dumnezeu dorește să avem credință în Fiul Său: „Aceasta este porunca Lui: să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos”

(1 Ioan 3:23).
Această credință în Fiul lui Dumnezeu este o condiție esențială pentru a primi viața veșnică și pentru a fi eliberați de păcatul care ne distruge sufletul.
Și porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții, cum ne-a poruncit El.
Dar credința noastră trebuie să fie arătată prin fapte bune, deoarece credința fără fapte este moartă

(Iacov 2:26).După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.

Cei care sunt născuți din nou prin credința în Hristos vor face fapte bune spre slava lui Dumnezeu

(Efeseni 2:10).Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.
Prin urmare, este important să căutăm mereu moduri de a face binele și de a sluji semenilor noștri, ceea ce aduce onoare lui Dumnezeu.

În cele din urmă, credința noastră ne însoțește pe întregul drum al vieții, ne dă puterea să învingem ispitele diavolului și să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu.

Când Isus a spus: „Nu v-am cunoscut niciodată” ucenicilor prefăcuți, El a vrut să spună că nu i-a recunoscut niciodată ca fiind adevărații Săi ucenici sau prieteni.

Isus,nu a avut niciodată nimic în comun cu ei și nici nu i-a aprobat.
Ei nu erau rude ale Lui, așa cum observăm în Marcu 3:34-35: „Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă.”

34Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei!
35Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

predica de pe munte

Hristos nu a locuit în inimile lor (Efeseni 3:17),
17 aşa încât* Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca**, având rădăcina şi temelia puse în dragoste,
* Ioan 14:23 Efes 2:22 ** Col 1:23 Col 2:7

nici ei nu au avut mintea Lui (1 Corinteni 2:15-16).
Ei nu au avut mintea Lui, așa cum afirmă 1 Corinteni 2:15-16.

15 Omul duhovnicesc*, dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.
1 Corinteni 2:15 afirmă: „Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul și el însuși nu poate fi judecat de nimeni.”
* Prov 28:5 1 Tes 5:21 1 Ioan 4:1
16 Căci* „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi** însă avem gândul lui Hristos.
În versetul următor, 1 Corinteni 2:16, scrie: „Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.”
* Iov 15:8 Isa 40:13 Ier 23:18 Rom 11:34 ** Ioan 15:15

În toate aceste moduri și în multe altele, Isus nu le-a cunoscut niciodată.
Prin toate aceste aspecte și multe altele, Isus nu i-a cunoscut niciodată cu adevărat pe acești ucenici.

Rețineți că Isus nu rupe relația aici – nu a existat niciodată o relație de rupt.

În ciuda cuvintelor lor înalte și a manifestărilor spectaculoase de fervoare religioasă, ei nu aveau nicio intimitate cu Hristos..
Deși acești ucenici vorbeau cu înălțime despre loialitatea lor față de Isus, ele nu aveau o relație intimă cu El – acesta este adevărul dureros.

Deci, se dovedește că ceea ce contează nu este atât de mult faptul că Îl cunoaștem pe Dumnezeu la un anumit nivel, ci că Dumnezeu ne cunoaște.
Dumnezeu ne cunoaște cu atât de multă iubire încât Își aduce aminte de fiecare detaliu al vieții noastre.

După cum a explicat Pavel, „Oricine iubește pe Dumnezeu este cunoscut de Dumnezeu”

1 Corinteni 8:3; Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.
Deci, adevărata cunoaștere nu este doar despre înțelegerea caracterului lui Dumnezeu, ci și despre relația noastră personală cu El.

Galateni 4:9 Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou?

Domnul „își păzește turma ca un păstor”

Isaia 40:11”El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează.
De aceea, atunci când ne simțim pierduți sau nevoiți de îndrumare, putem avea încredere că Dumnezeu ne va călăuzi și ne va proteja precum un păstor grijuliu.
și El știe cine sunt oile Lui

Ioan 10:14 Eu sunt Păstorul cel bun.
Prin urmare, nu suntem simple ființe ușor de uitat, ci suntem oile valoroase ale Domnului.
Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine

În această relație personală cu El, ne putem cunoaște adevărata identitate și putem găsi adevăratul sens al vieții.

Acele cuvinte sumbre „Nu v-am cunoscut niciodată; depărtați-vă de la Mine, cei ce faceți nelegiuirea” din Matei 7:23 / arată că Isus este într-adevăr atotștiutor.
Isus nu doar cunoaște faptele oamenilor, ci și motivele și intențiile din spatele acestora, iar această abilitate arată că El este într-adevăr atotștiutor.

El nu i-a „cunoscut” în sensul pe care l-ar face dacă ar fi urmașii Săi, dar El le cunoștea inimile – erau pline de nelegiuire!

Condamnarea ipocriziei lui Isaia se potrivește bine acestui grup:

„Acești oameni se apropie de Mine cu gura și Mă cinstesc cu buzele lor, dar inimile lor sunt departe de Mine”

(Isaia 29:13).
Această condamnare a ipocriziei este prezentă nu doar în Matei 7:23, ci și în alte pasaje biblice precum Isaia 29:13.

Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învățătură de datină omenească.

În fond, o relație autentică cu Dumnezeu nu se bazează doar pe o educație religioasă superficială sau pe practicarea unor tradiții, ci pe o inimă curată și smerită.

Făcătorii de rău pe care Isus nu îi cunoaște sunt creștini falși, profesori mincinoși și adepți nominali ai religiei..

Prin urmare, este esențial să ne examinăm constant inimile și motivele pentru a ne asigura că nu devenim ca acești falși creștini pe care Isus i-a respins.

Cei cărora li se cere să se îndepărteze de prezența Domnului nu vor lua parte din binecuvântările împărăției:

„În afară sunt câinii, cei care practică arte magice, cei imorali, ucigașii, idolatrii și toți cei ce iubesc și practică minciuna”
Apocalipsa 22:15

Matei 8:12. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”

Acei creștini falși pe care Isus spune că nu i-a cunoscut niciodată nu vor produce rodul Duhului

Galateni 5:22–23 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

mai degrabă, ei vor produce opusul, faptele cărnii

Galateni 5:19–21 Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

De ce Isus a spus: „Nu te-am cunoscut niciodată. Pleacă de la mine”?

Isus avertizează că într-o zi El va spune unui grup de practicanți religioși:
„Nu te-am cunoscut niciodată”.
Unii oameni cred că prin faptele lor bune sau prin prezența lor zilnică în biserică sunt salvați, dar nu-și dau seama că nu își cunosc cu adevărat Salvatorul.

Dumnezeu nu se bucură să trimită oameni în iad
;
2 Petru 3:9 Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.
Dumnezeu nu dorește să vadă pe nimeni să piară, dar va respecta decizia oamenilor care au ales să trăiască departe de El.

Dar cei cărora li se spune să plece au respins scopul și planul etern al lui Dumnezeu pentru viața lor

Luca 7:30 ”30dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul* lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.
Planul lui Dumnezeu este să-i aducă pe toți oamenii la pocăință și să îi salveze prin credința în Hristos, dar unii oameni își resping această posibilitate.

Fapte 20:27- 27Căci* nu m-am ferit să vă vestesc tot planul** lui Dumnezeu.
Prin vestirea întregului plan al lui Dumnezeu, Pavel a arătat oamenilor credincioși că trebuie să își pună încrederea în El.

Ei au disprețuit lumina Evangheliei

2 Corinteni 4:4” a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

Mintea necredincioșilor a fost orbită de diavol pentru ca să nu vadă lumina Evangheliei și să aleagă întunericul în loc să credință.

alegând în schimb întunericul, pentru că faptele lor au fost rele

(Ioan 3:19).Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

Unii oameni preferă întunericul, pentru că se aliază cu faptele lor rele și îl resping pe Dumnezeu.

Când cei care au ales întunericul vin în fața Judecătorului, ei sunt confruntați cu adevărul că au iubit mai mult întunericul decât lumina și faptele lor au fost rele.

La judecată, ei încearcă să se îndreptățească ca fiind vrednici de rai pe baza faptelor lor (profeții, exorcisme, minuni etc.), dar nimeni nu va fi îndreptățit prin propriile sale lucrări

(Galateni 2:16).
Nimeni nu poate fi socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credința în Hristos pe care o manifestă în viața lor.

”Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

Credința în Hristos este singurul mijloc prin care cineva poate fi socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu.

În timp ce pretind că fac toate aceste fapte bune în numele lui Hristos, ei nu au reușit să facă singura lucrare a lui Dumnezeu care contează: „să aibă credință în Cel trimis de El”

(Ioan 6:29).
Oamenii trebuie să pună întotdeauna credința lor în Acela pe care Dumnezeu l-a trimis și să crească în credința lor prin acesta.
29Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta* : să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.”
* 1 Ioan 3:23

Și astfel Isus, Dreptul Judecător, îi condamnă la despărțirea veșnică de El..
Isus condamnă pe cei care au respins credința în El la despărțirea veșnică de Dumnezeu, Dreptul Judecător.