Darul-Harul și întrebuințarea după măsura credinței!
Apostolul Pavel ne amintește că avem daruri diferite, iar aceste daruri sunt date nouă de Dumnezeu, conform măsura credinței pe care o avem în El.
Apostolul Pavel atrage atenția că fiecare dintre noi avem daruri diferite și acestea sunt date nouă de Dumnezeu, conform măsurii credinței noastre în El.
Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, tot așa și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora.
Faptul că suntem mădulare unii altora în trupul lui Hristos ne obligă să folosim darurile pe care le-am primit în slujba celorlalți.
Fiecare dintre noi are un rol important în trupul lui Hristos, iar darurile noastre trebuie folosite în slujba celorlalți pentru a ne edifica reciproc.
Este important să ne dedicăm slujbei pentru care suntem chemați în cadrul bisericii și să ne îndeplinim responsabilitățile cu râvnă și sârguință.
Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.
Dacă una dintre darurile noastre este prorocia, trebuie să o întrebuințăm în slujba celorlalți conform măsurii credinței noastre.
Dacă suntem chemați la o anumită slujbă în cadrul bisericii, este important să ne dedicăm acelei slujbe și să ne îndeplinim responsabilitățile cu râvnă și sârguință.
Unii dintre noi suntem chemați la o anumită slujbă în cadrul bisericii și trebuie să ne ținem de acea slujbă.
Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui.
O altă formă prin care putem sluji biserica este prin învățarea altora și ajutarea lor să crească spiritual.
Un alt mod prin care putem sluji biserica este prin învățarea altora și ajutarea lor să crească spiritual.
Cei care au această capacitate ar trebui să își îndeplinească slujba şi să ajute alţii să se ţină de învățătură.
Cine învață pe alții să se țină de învățătură.
Îmbărbătarea este, de asemenea, o formă importantă de slujire în cadrul bisericii şi trebuie să o facem cu râvnă.
Cei care au darul îmbărbătării ar trebui să își facă datoria prin ajutarea celor din jur să fie puternici şi statornici în credinţă.
Cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare.
Dacă avem posibilitatea de a ajuta financiar sau prin alte mijloace, trebuie să facem acest lucru cu o inimă generoasă.
Cine dă să dea cu inimă largă.
Cei care au darul de a conduce și de a ghida ar trebui să facă acest lucru cu râvnă și dedicație, folosind darul lor în slujba celorlalți.
Cei care conduc trebuie să ştie că această sarcină vine cu multe responsabilităţi şi trebuie să o facă întru totul.
Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă.
Milostenia este o altă formă de slujire importantă în cadrul bisericii, iar aceasta ar trebui să fie făcută cu bucurie și inimă deschisă.
Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.”Toți creștinii sunt slujitori, dar nu toți sunt supraveghetori.
Toți credincioșii au un rol important în slujirea bisericii și trebuie să ne implicăm cu toții în ceea ce facem, indiferent de vârstă sau experiență.
Slujirea bisericii nu depinde de vârstă sau experienţă, ci aparţine întregului trup al lui Hristos.
Slujirea bisericii nu aparține bătrânilor; aparține trupului, turmei, sfinților, credincioșilor.
Supraveghetorii sunt chemați să ajute şi să împuternicească fraţii şi surorile din biserică, permitându-le să își folosească darurile şi să crească spiritual.
Supraveghetorii sunt chemați să își ajute și să își împuternicească frații și surorile din biserică, cu scopul de a le permite să își folosească darurile și să crească spiritual.
Scopul final al slujirii noastre este să ne aducem contribuția la slujba lui Hristos pe pământ şi să ne ajutăm unii pe alții să fim mai asemănători lui.
Acest lucru poate fi realizat prin folosirea darurilor noastre pentru a construi trupul lui Hristos împreună.
Este important să depunem efort în slujba lui Hristos astfel încât să fim capabili să ne ajutăm unii pe alții în creșterea spirituală.
În acest fel vom ajunge să fim asemenea lui Isus Hristos, prin împlinirea scopului final al slujbei noastre.
Romani 1:16-17 Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”
Romani 12:3-8 ” Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, tot așa și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui. Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții să se țină de învățătură. Cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.”
Efeseni 4:12”pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”
preoția credincioșilor
1 Petru 2:9”9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;”
Apocalipsa 1:6;” și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.”
Apocalipsa 5:9”Și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.”
Efeseni Capitolul 4 ”7Dar fiecăruia* din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.”
* Romani; 12:3 ”Prin harul* care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să** nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia†.
Pentru a ilustra, fie că cineva are darul de a vorbi despre înțelepciune sau de a vorbi despre cunoștințe, fiecare dintre aceste daruri sunt date de același Duh.
Romani 12:6 ”6Deoarece avem* felurite daruri, după** harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei† să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.”
1 Cor 12:11”11Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă* fiecăruia în parte cum** voieşte.,,
În acest mod, fiecare membru al bisericii contribuie cu darurile unice pe care le-au primit de la Dumnezeu.
1 Corinteni 12:7-10” Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
Prin urmare, fiecare dintre noi ar trebui să ne folosim darurile pentru a ajuta și a sluji celorlalți în biserica, pentru că aceasta va aduce glorie lui Dumnezeu.
De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință datorită aceluiași Duh; altuia, credința prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor prin același Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor.”
1 Corinteni 12:11 ” Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte cum voiește.”
Efeseni 3:2 ”Dacă cel puțin ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată față de voi.”
Evrei 2:4 ”în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri și felurite minuni și cu darurile Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa!”
„Cine va aduce vreo acuzare împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! Cine va osândi, Hristos Isus a murit” ( Romani 8:33–34 ).
Biserica nu ar trebui să fie un grup de indivizi izolați, ci în schimb ar trebui să fie un corp unificat de diverși indivizi care lucrează împreună pentru a aduce slava lui Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, „Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricui crede” ( Romani 1:16 ).
Pavel încurajează o judecată sănătoasă și modestia în ceea ce privește darurile pe care le primim de la Dumnezeu.
„Fiind îndreptățiți prin sângele Lui, cu atât mai mult vom fi mântuiți prin el de mânia lui Dumnezeu” ( Romani 5:9 ).
Acest lucru ne îndeamnă să ne iubim unul pe altul și să ne acceptăm reciproc în corpul lui Hristos.
Acum pericolul cu toate acestea este ca o persoană să înceapă să creadă că scopurile lui Dumnezeu sunt foarte individualiste.
Prin urmare, Dumnezeu este glorificat și slăvit prin unitatea și dragostea noastră în cadrul bisericii.
Fiecare este un păcătos.
Fiecare credincios trebuie să își descopere darurile și să le folosească pentru binele celorlalți.
Fiecare este vinovat și este condamnat.
Aceasta nu ar trebui să ne încurajeze să fim mândri, ci să încurajăm modestia și să ne concentrăm asupra slujirii lui Dumnezeu.
Fiecare trebuie să creadă.
Măsura credinței pe care o primim este alocată de Dumnezeu și trebuie să trăim în lumina acestei cunoașteri pentru a slujii pe deplin.
Și fiecare va fi mântuit dacă el sau ea crede.
Prin urmare, luăm cuvintele lui Pavel și ne îndreptăm față de harul lui Dumnezeu, de dragostea lui Hristos și de slujirea noastră unii pentru alții ca un singur corp în Hristos Isus.
Toate acestea sunt foarte adevărate.
Nimeni nu poate crede pentru noi.
Romani 15:5-7” 5 Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus, 6 pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. 7 Aşadar primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.”
Romani 15” 5Dumnezeul* răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus,* Rom 12:16 1 Cor 1:10 Fil 3:16
6pentru ca toţi împreună, cu* o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.* Fapte 4:24 Fapte 4:32
7Aşadar primiţi-vă* unii pe alţii, cum** v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.* Rom 14:1 Rom 14:3 ** Rom 5:2”
Observați că de două ori Pavel explică care este scopul unității creștine și al acceptării reciproce, și anume slava lui Dumnezeu.
Dumnezeu a rânduit ca o biserică să fie un corp unificat de diverși indivizi și nu doar o colecție de indivizi izolați.
Versetul 6: „
Luptă-te pentru unitate
pentru ca dintr-un acord să slăviți pe Dumnezeu cu un glas.” Dumnezeu primește mai multă glorie printr-un corp de credincioși care funcționează într-o unitate de adevăr și iubire decât ar obține printr-o mulțime de indivizi presupus sfinți care nu se relaționează unii cu alții sau nu slujesc unii altora sau se închină unii cu alții sau nu fac misiuni unii cu alții.
Apoi o spune din nou în Romani 15:7 : „De aceea, primiți-vă unii pe alții, așa cum ne-a primit și Hristos spre slava lui Dumnezeu”.
Hristos ne-a acceptat în păcatul și mizeria noastră, ne-a iubit și ne-a mântuit.
De ce? Să slăvească pe Tatăl Său ( Ioan 12:27–28 ”Acum, sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice: ‘Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta’? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! 28Tată, proslăvește Numele Tău!” Și din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi!”
Ioan 17:4–5 ”4 Eu Te-am proslăvit pe pământ, terminând lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5 Acum, proslăveşte-Mă Tu, Tată, în prezenţa Ta, cu slava pe care o aveam în prezenţa Ta înainte de a fi lumea!”
Așa că Pavel spune, să fie și motivul tău.
De aceea, Dumnezeu a conceput mântuirea așa cum a făcut-o.
A fi unit cu Hristos înseamnă a fi unit cu un corp de credincioși, pentru că astfel Dumnezeu va obține mai multă slavă decât dacă ne-ar fi mântuit pe alt fel.
Dumnezeu face totul pentru a-și mări slava.
De aceea există biserica și de aceea există grupuri mici.
Un grup de oameni care învață cum să se iubească unii pe alții în puterea Evangheliei și în puterea Duhului Îl glorific pe Dumnezeu mai mult decât indivizii singuri care se leagă de Hristos în mod izolat.
Nu e greu de înțeles.
Este mai ușor să stai acasă și să te uiți la televizor decât să te întâlnești cu oameni diferiți de tine și să le duci poverile în rugăciune și să le slujești cu darurile tale și să faci strategii cu ei pentru a ajunge la cei pierduți.
Dar Dumnezeu nu primește mai multă glorie atunci când faci doar lucrul ușor.
El primește mai multă glorie atunci când depinzi de el pentru a te ajuta să faci lucrul greu – și mai ales când o faci cu bucuria speranței.
Ne gândim prea mult la noi înșine
Dar acum vine ultimul remediu pentru a ne gândi la noi înșine mai mult decât ar trebui să ne gândim, ceea ce îl preocupă foarte mult pe Pavel ( Romani 12:3 ), deoarece îl răpește pe Dumnezeu de slava Lui.
Cineva ar putea fi tentat să spună: „Ei bine, da, darurile noastre sunt o lucrare a harului și nu ne putem lăuda cu ele.
Dar folosirea darurilor depinde de noi și, prin urmare, există un motiv de mândrie dacă ne folosim sau nu darurile.” Care este remediul pentru acest ultim vestigiu de mândrie în grupurile noastre mici?
Remediul final este afirmat în versetul trei de la sfârşit: „Căci, prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu se gândească la sine mai înalt decât ar trebui să creadă [deci problema este în mod clar mândria; dar care este remediul? El merge mai departe.
]; ci să gândească astfel încât să aibă o judecată sănătoasă, după cum Dumnezeu a încredințat fiecăruia câte o măsură de credință.”
Acolo este remediul.
Judecata corectă despre tine se bazează pe recunoașterea faptului că măsura credinței pe care trebuie să o primești și să-ți folosești darul este „alocată”.
Măsurile variate de credință pentru a ne folosi darurile, precum și darurile diferite în sine, sunt lucrarea harului lui Dumnezeu.
Dumnezeu ne alocă din când în când măsuri diferite de credință fiecăruia dintre noi (vezi și Efeseni 2:8–9 ; Filipeni 1:29 ; 2 Timotei 2:25 ).
De asemenea, știm că pasivitatea nu este biblică datorită mărturiei lui Pavel din 1 Corinteni 15:10 : „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, și harul Lui față de mine nu s-a dovedit zadarnic; dar am muncit mai mult decât toți, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu cu mine.” A muncit mai mult decât toți! Asta nu este pasivitate! Dar uită-te la convingerea de sub ea: „Cu toate acestea, nu am fost eu, ci harul lui Dumnezeu cu mine”.
„Exersează-ți darul.
Nu-l lăsa să stea latent.
Prinde-l prin credință și folosește-l.”
cuvintele lui Pavel din Romani 15:18: „„Căci nu voi îndrăzni să vorbesc despre nimic, în afară de ceea ce Hristos a făcut prin mine, care a rezultat în ascultarea neamurilor”.
Dacă aș avea un dar și dacă aș avea credința de a folosi darul, era de la Dumnezeu.
A lui Dumnezeu să fie slava!”
Romani 12:3 spune: „Căci, prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu se gândească la sine mai înalt decât ar trebui să creadă, ci să gândească cu o judecată treaz, fiecare după măsura credinţei pe care a dat-o Dumnezeu”.
Imediat, două fapte sunt evidente despre „măsura credinței”: în primul rând, este standardul după care ne evaluăm corect pe noi înșine și, în al doilea rând, este stabilit de Dumnezeu.
Deoarece fiecare credincios primește măsura sa de credință prin alocația lui Dumnezeu, suntem împiedicați să ne gândim la noi înșine „mai înalt” decât ar trebui.
Privind contextul mai larg din Romani 12:3, observăm că este altceva dat de Dumnezeu.
Harul lui Dumnezeu este menționat ca un dar pentru Pavel în același verset, iar același har este menționat ca un dar pentru toți credincioșii în versetul 6: „Avem daruri diferite, după harul dat fiecăruia dintre noi”.
Așadar, imediat după discuția sa despre măsura credinței, Pavel vorbește despre darurile Duhului : a prooroci, a sluji, a învăța, a încuraja, a dărui, a conduce și a arăta milă.
Recunoașterea faptului că măsura noastră a credinței vine de la Dumnezeu împiedică mândria și încurajează „judecata treaz”.
Fiecare dintre noi ar trebui să recunoască limitele propriilor daruri.
În același timp, trebuie să recunoaștem darurile pe care alții le posedă și că fiecare credincios este așezat divin în Hristos ca parte vitală și funcțională a Corpului Său spiritual (Romani 12:4–8; cf. 1 Corinteni 12:27).
Niciun membru nu ar trebui să se considere superior altuia, ci ar trebui să recunoască că Dumnezeu ne-a plasat exact acolo unde ne dorește, cu darurile pe care le-a ales pentru noi (1 Corinteni 12:11).
Dumnezeu i-a dat fiecăruia o „măsură a credinței” pe care să o folosească pentru El.
Această „credință” este darul din care decurg toate celelalte daruri.
Credința este primul dar pe care îl primim (pentru îndreptățire), iar credința este darul care aduce celelalte daruri ale Duhului în viața noastră.
Când o persoană se naște din nou, Dumnezeu îi dă daruri ca membru nou al familiei lui Dumnezeu.
Primim darurile după măsura pe care ne-a dat-o Dumnezeu și exercităm darurile după aceeași măsură a credinței.
„Fiecăruia dintre noi i s-a dat har, așa cum l-a împărțit Hristos” (Efeseni 4:7).
Dumnezeu dă fiecăruia partea lui.
Nu toată lumea primește toate darurile și nici același dar nu este dat tuturor în aceeași măsură.
Dumnezeul nostru suveran distribuie fiecare dar plin de har în funcție de măsura credinței pe care El ne-a dăruit-o.
Tu stii,care este darul tau primit de la Dumnezeu?
-Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos!
2 Petru 1:2
Isus Te Iubește