Atunci când reflectăm asupra motivelor pentru care Dumnezeu a ales să ne ofere nu mai puțin de patru Evanghelii în loc de a se limita la o singură Evanghelie, putem vedea că această decizie a fost determinată de importanța și diversitatea mesajului pe care voia să-l transmită lumii. Astfel, fiecare Evanghelie aduce în lumină diferite aspecte ale vieții, învățăturilor și minunilor lui Isus Hristos, oferind astfel credincioșilor o perspectivă bogată și cuprinzătoare asupra mântuirii și iubirii divine.
Pentru a oferi o imagine mai completă a lui Hristos.
Astfel, Evangheliile sinoptice – Matei, Marcu și Luca – oferă perspective similare asupra vieții lui Isus, în timp ce Evanghelia lui Ioan se concentrează pe natura divină a Mântuitorului.
În timp ce întreaga Biblie este inspirată de Dumnezeu (2 Timotei 3:16), El a folosit autori umani cu medii și personalități diferite pentru a-și îndeplini scopurile prin scrierile lor.
De aceea, avem patru Evanghelii pentru a obține o imagine mai completă și diversificată a lui Isus Hristos.
Fiecare dintre autorii Evangheliei a avut un scop distinct în spatele Evangheliei sale și, în îndeplinirea acestor scopuri, fiecare a subliniat diferite aspecte ale persoanei și slujirii lui Isus Hristos.
De exemplu, Evanghelia lui Matei se concentrează pe aspectele mesianice ale lui Isus, în timp ce Evanghelia lui Luca evidențiază compasiunea și mila Sa pentru oameni.
Prin urmare, fiecare Evanghelie contribuie la o perspectivă unică și esențială asupra vieții și învățăturilor lui Isus.
Matei scria unei audiențe ebraice și unul dintre scopurile sale a fost să arate din genealogia lui Isus și împlinirea profețiilor din Vechiul Testament că El era Mesia mult așteptat și în care ar trebui să se creadă.
Acest aspect este clar evidențiat în chestiunile de interes pentru comunitatea sa, inclusiv legile și profețiile evreiești referitoare la Mesia.
Accentul lui Matei este că Isus este cel promis.
Prin conexiunea continuă între genealogia lui Isus și profețiile din Vechiul Testament, Matei își susține argumentul cu fermitate.
Regele, „Fiul lui David”, care avea să stea pentru totdeauna pe tronul lui Israel Matei 9:27; ”27Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul* lui David!”
”Matei 21:9 Noroadele care mergeau înaintea lui Isus și cele ce veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”.
Marcu, un văr cu Barnaba (Coloseni 4:10)”Aristarh, tovarășul meu de temniță, vă trimite sănătate; tot așa și Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care ați primit porunci… dacă vine la voi, să-l primiți bine)”, a fost un martor ocular al evenimentelor din viața lui Hristos, precum și un prieten al apostolului Petru.
Marcu, companion al apostolului Petru, a fost martor ocular al evenimentelor din viața lui Hristos și un bun prieten al său.
Marcu a scris pentru o audiență neamurină, -ptr neamuri”așa cum este scos în evidență prin faptul că nu a inclus lucruri importante pentru cititorii evrei (genealogii, controversele lui Hristos cu liderii evrei din zilele Sale, referiri frecvente la Vechiul Testament etc.).
El a scris pentru o audiență neamurină, ceea ce este evident prin omisiunea subiectelor importante pentru cititorii evrei.
Marcu îl subliniază pe Hristos ca Slujitorul suferind, Cel care nu a venit să fie slujit, ci să slujească și să-și dea viața o răscumpărare pentru mulți (Marcu 10:45”Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți!””).
Prin urmare, Marcu îl prezintă pe Hristos ca Slujitorul suferind, care a venit să slujească și să-Și dea viața drept răscumpărare pentru mulți.
Această perspectivă distinctivă asupra misiunii lui Hristos oferă o viziune unică asupra rolului său în planul divin.
Evanghelia după Marcu
Doar 30 dintre cele 609 versete din Evanghelia după Marcu sunt specifice acestei evanghelii.
Aceste versete surprind esența mesajului lui Isus și a impactului său asupra lumii contemporane.
Deci, spre deosebire de consemnările lui Matei, Luca și Ioan, particularitatea textului lui Marcu nu este dată de unicitatea acesteia, ci mai degrabă de o comparaţie pronunţat subiectivă.
Altfel spus, Marcu se concentrează mai mult pe calitate decât pe cantitate în relatarea vieții lui Isus.
Marcu, cel mai succint dintre evangheliști, înregistrează mai puţine evenimente decât ceilalţi, implicit și mai puţine învăţături ale lui Isus.
Acest aspect face ca narativa lui Marcu să fie mai densă și mai concentrată pe detaliile semnificative.
Cu toate acestea, consemnarea acestor evenimente este mai pregnantă decât în celelalte evanghelii, folosindu-se mai multe cuvinte pentru a reda detalii care lipsesc în celelalte evanghelii.
Pentru Marcu, fiecare detaliu contează și este menit să sublinieze aspecte importante ale vieții și învățăturilor lui Isus.
Există, de asemenea, mai multă acţiune în textul lui Marcu, motiv pentru care acesta este adesea recomandat drept cea mai bună lectură pentru oricine intenţionează să citească una dintre evanghelii de la început până la sfârșit, pentru prima dată.
Prin urmare, Marcu oferă o perspectivă mai dinamică și captivantă asupra evenimentelor legate de Isus, permițând cititorului să se simtă implicat activ în poveste.
Printre altele, Marcu subliniază pregnant umanitatea lui Isus, dar și unicitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu.
Mai mult decât atât, Marcu ilustrează și fragilitatea umană a lui Isus, făcându-l mai accesibil credincioșilor.
Îl înfăţișează pe Isus ca învăţător.
El evidențiază puterea și profunzimea învățăturilor lui Isus, precum și autoritatea Sa asupra multor aspecte ale vieții.
Mai presus de toate însă, Marcu subliniază faptul că Isus nu poate fi înţeles în afară de suferinţa, moartea și învierea Sa și de faptul că El se va întoarce în curând.
Cu această perspectivă asupra lui Isus, Marcu atrage cititorii să reflecteze și să se identifice cu suferința și biruința lui Cristos.
Fiecare cititor al evangheliei sale experimentează ceea ce au experimentat primii ucenici – o chemare stringentă la slujire..
Experiența lecturării evangheliei sale este concepută ca o invitație la o viață de devotament și slujire asemănătoare cu cea a primilor ucenici.
Luca, „medicul iubit” (Coloseni 4:14), evanghelist și tovarăș al apostolului Pavel, a scris atât Evanghelia după Luca, cât și Faptele apostolilor.
El a fost, de asemenea, un companion al lui Pavel în multe dintre călătoriile misionare ale acestuia și a fost alături de apostol în închisoare.
Luca este singurul autor dintre neamuri al Noului Testament.
El a fost un medic, dar, mai presus de toate, era un credincios ucenic al lui Isus Hristos.
El a fost mult timp acceptat ca un maestru istoric sârguincios de către cei care au folosit scrierile sale în studii genealogice și istorice.
Lucrarea sa oferă o perspectivă unică și captivantă asupra vieții și lucrărilor lui Isus, aducând în prim plan detaliile relevante pentru publicul neamurilor.
Ca istoric, el afirmă că intenția lui este de a scrie o relatare ordonată a vieții lui Hristos, bazată pe rapoartele celor care au fost martori oculari (Luca 1:1-4).”Cuvânt-înainte
1 Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, 2 după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai cuvântului, 3 am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele, 4 ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor, pe care le-ai primit prin viu grai.”
Deoarece a scris în mod special în beneficiul lui Teofil, aparent un neam de o oarecare statură, Evanghelia lui a fost compusă având în vedere un public neamuri, iar intenția lui este să arate că credința unui creștin se bazează pe evenimente de încredere și verificabile din punct de vedere istoric.
Prin evidențierea caracteristicilor umane ale lui Isus, Luca oferă o imagine profundă și caldă a Mântuitorului, evidențiind compasiunea și îndurarea Sa pentru oameni.
Luca se referă adesea la Hristos ca fiind „Fiul omului”, subliniind umanitatea Sa și împărtășește multe detalii care nu se găsesc în celelalte relatări ale Evangheliei..
Aceste detalii adiționale îmbogățesc portretul lui Isus și oferă cititorilor o viziune mai completă și profundă asupra personalității Sale și a lucrării Sale.
Evanghelia după Luca
Relatările de la începutul evangheliei lui Luca dezvăluie deja multe dintre diferenţele existente între această evanghelie și cea a lui Matei.
Ambele evanghelii sunt importante în contextul biblic, aducând contribuții valoroase la cunoașterea vieții lui Iisus.
Când Matei se ocupă de copilăria lui Iisus, el povestește despre vizita magilor din Răsărit.
Evanghelia lui Luca, însă, se concentrează mai mult pe aspectele sociale și umanitare, arătând compasiunea lui Iisus față de cei marginalizați.
Personajele pe care le întâlnim în Luca, pe de altă parte, sunt săracii și marginalizaţii societăţii – un preot sărac de ţară și soţia sa, păstori, un profet în vârstă de la templu și, desigur, femei.
Proeminentul rol al femeilor în evanghelia lui Luca accentuează empatia lui Isus și schimbările sociale pe care le promova în acea perioadă.
Statutul femeilor, în orice societate din primul secol, inclusiv în cea iudaică, nu ar fi deloc de invidiat de către majoritatea femeilor moderne.
Deschiderea lui Luca către femei în relatarea evangheliei reprezintă o abordare revoluționară pentru acea epocă.
Cu toate acestea, spre deosebire de aproape orice altă literatură antică, Luca nu numai că înregistrează spusele și acţiunile femeilor (versetele din Luca 1: 39-56 le sunt dedicate acţiunilor și cuvintelor Mariei și Elisabetei), dar, în toată evanghelia sa, el surprinde în mai multe locuri relaţiile speciale pe care Iisus le are cu femeile (de exemplu, în Luca 7: 36-50; 10: 38-42; 13: 10-19).
Relatările lui Luca despre femei subliniază importanța egalității de gen și a drepturilor femeilor în contextul biblic.
Luca consemnează, de asemenea, unele dintre cele mai bune pilde.
Pildurile conferă profunzime și înțelepciune evangheliei, ilustrând mesajele centrale ale compasiunii, iertării și învățăturilor lui Iisus.
Dacă nu ar fi fost Luca, nu am fi avut pilda samariteanului milostiv (10: 25-37) și pe cea a fiului risipitor (15: 11-32).
Aceste pilde reprezintă povești emblematice care au inspirat credincioși de-a lungul secolelor.
El include, de asemenea, trei pilde despre rugăciune, care nu se găsesc în celelalte evanghelii (11: 5-13; 18: 1-8; 18: 9-14).
Prin intermediul acestor pilde, cititorii sunt învățați să aplice învățăturile lui Iisus în viața lor de zi cu zi.
Luca este, de asemenea, unic prin faptul că îi prezintă cititorului ce s-a întâmplat după Înviere.
Finalul evangheliei lui Luca oferă speranță și mărturisirea reînvierii lui Iisus, fundamentul credinței creștine.
Cartea Faptele apostolilor este volumul însoţitor al evangheliei sale.
Faptele apostolilor completează evanghelia, evidențiind expansiunea și consolidarea creștinismului la nivel global.
Fără Luca nu am fi aflat despre modul în care mesajul creștinismului s-a răspândit în afara graniţelor iudaismului.
Prin scrierile sale, Luca a contribuit substanțial la înțelegerea convertirii lui Pavel și la impactul extinderii creștinismului în lumea antică.
De asemenea, trebuie să-i fim recunoscători lui Luca pentru că ne-a relatat despre convertirea lui Pavel, oferindu-ne detalii ale activităţii sale misionare.
Relatarea lui Luca aduce lumină asupra contextului istoric și cultural al primelor comunități creștine, revelând aspecte esențiale pentru înțelegerea creștinismului timpuriu.
În absenţa lui Luca, am ști foarte puţin despre începuturile Bisericii creștine..
Prin intermediul scrierilor lui Luca, posteritatea a beneficiat de o perspectivă unică asupra evoluției primei Biserici și a credinței creștine în general.
Evanghelia după Ioan, scrisă de apostolul Ioan, revelează profunzimea și măreția persoanei lui Hristos într-un mod spiritual.
În contrast cu celelalte trei Evanghelii sinoptice, această Evanghelie subliniază divinitatea lui Isus și îl prezintă ca pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Prin versetele sale puternice și afirmațiile lui Isus despre Sine, Evanghelia după Ioan ne îndeamnă să contemplăm misterul divin-uman al lui Hristos și să experimentăm viața spirituală printr-o credință vie în El.
Astfel, descoperim că fiecare detaliu din relatarea Evangheliei contribuie la înțelegerea mai profundă a minunatului dar pe care Hristos l-a adus în lume.
Evanghelia după Ioan
Când trecem la Evanghelia după Ioan, ne mutăm într-o lume conceptuală, care este destul de diferită de universul celorlalte trei evanghelii.
Evanghelia după Ioan dezvăluie un aspect mai personal și profund al relației lui Isus cu Dumnezeu și cu oamenii.
În timp ce Ioan este asemenea celorlalţi evangheliști în ceea ce privește importanţa pe care o acordă evenimentelor din jurul trădării, morţii și învierii lui Isus, restul evangheliei sale este aproape în întregime alcătuit din materiale care îi sunt specifice.
Acest lucru conferă Evangheliei după Ioan o anumită unicitate și profunzime în comparație cu celelalte evanghelii.
După ce introduce încă din primul capitol multe dintre temele cheie care vor reapărea mai târziu în evanghelia sa, Ioan își structurează capitolele 2-12 în jurul mai multor minuni importante săvârșite de Iisus (pe care el le numește semne) și al câtorva dialoguri dintre Iisus și diferiţi ascultători.
Principalul scop al narării lui Ioan este acela de a ilustra divinitatea lui Iisus și de a dezvălui sensul existenței umane în relație cu El.
Ucenicii săi, Nicodim, femeia de la fântână și mulţimile devin, cu toţii, parteneri ai acestor dialoguri.
Această abordare permite unui cititor să se apropie în mod direct de aspectele spirituale ale învățăturilor lui Iisus.
Există multe teme recurente în aceste discursuri și atunci când cititorul îl parcurge pe fiecare în parte își dezvoltă o înţelegere mai profundă a persoanei lui Iisus.
Deși Ioan este capabil să surprindă câteva dintre cele mai profunde învăţături ale lui Iisus, acesta folosește totuși un limbaj și imagini foarte simple.
Una dintre aceste imagini simple, dar profunde, este aceea a lui „deasupra în antiteză cu dedesubt”.
Mai multe grupuri de idei se asociază acestor orientări spaţiale.
Isus este corelat cu cerul și cu Dumnezeu Tatăl.
El a coborât din cer (de sus), locul vieţii, luminii, adevărului și spiritului, pe Pământ (jos), care se caracterizează prin moarte, întuneric, minciună și fire pământească.
Acesta este motivul esenţial pentru care cei legaţi de Pământ nu îl pot înţelege pe Iisus: ei gândesc doar în termenii firii (de exemplu, Ioan 3:11, 12; 6: 50-52).
Multe dintre discursurile lui Iisus din Ioan 2-12 sunt legate de aceste concepte spaţiale sus/jos.
Concepte simple, dar utilizate într-un mod foarte profund.
Un alt concept care se regăsește pe parcursul acestor discursuri este tendinţa ca viitorul să fie adus în prezent.
Judecata finală și viaţa veșnică sunt lucruri care ţin, în mod evident, de viitor.
Doar că, prin Iisus, Judecata s-a realizat deja.
Atitudinea noastră faţă de Iisus este aceea care ne judecă.
Dacă credem în El, am trecut din judecată la viaţă; dacă nu credem, am fost deja condamnaţi (3: 16-18).
De asemenea, dacă credem în Isus, avem deja viaţa veșnică.
Din Ioan 13-17, următoarea secţiune majoră din această evanghelie, transpar mai multe teme semnificative.
Spre deosebire de stilul de conducere adoptat de neamuri, liderul creștin este un lider slujitor.
Dacă ești lider, atunci trebuie să slujești cel mai mult.
Mai multe afirmaţii despre Isus din această secţiune subliniază faptul că El este singura cale către Tatăl.
Această secţiune consemnează făgăduinţa Duhului și Îl înfăţișează pe Iisus pregătindu-Și ucenicii pentru patima Sa și pentru suferinţele lor viitoare.
Iubirea va fi semnul distinctiv al ucenicilor lui Iisus.
Portretizarea de către Ioan a suferinţei, morţii și învierii lui Isus presupune mai multe aspecte unice.
În evanghelia lui Ioan, în mod special, răstignirea este momentul glorificării lui Iisus, momentul în care Fiul Omului este preamărit.
Evanghelia după Ioan începe nu cu nașterea lui Isus sau cu slujirea pământească, ci cu activitatea și caracteristicile Fiului lui Dumnezeu înainte de a deveni om (Ioan 1:14).
Această abordare unică a Evangheliei după Ioan pune accentul pe natura divină a lui Isus și pe relația Sa cu Dumnezeu înainte de incarnație.
Evanghelia după Ioan subliniază divinitatea lui Hristos, așa cum se vede în folosirea lui a unor expresii precum „Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1), „Mântuitorul lumii” (Ioan 4:42), „Fiul”.
Evanghelia după Ioan subliniază divinitatea lui Hristos, așa cum se vede în folosirea unor expresii precum „Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1), „Mântuitorul lumii” (Ioan 4:42), „Fiul lui Dumnezeu” (folosit în mod repetat) și „Doamne și Dumnezeu” (Ioan 20:28).
lui Dumnezeu” (folosit în mod repetat) și „Doamne și…
Numele „Doamne și Dumnezeu” evidențiază recunoașterea lui Isus ca divinitate de către unii dintre discipolii săi, subliniind natura Sa unică.
Dumnezeu” (Ioan 20:28).
Evanghelia lui Ioan înfățișează un Isus care acceptă venerația care îi este datorată în mod divin, ceea ce indică în mod clar prezența şi recunoaşterea divinităţii Sale.
În Evanghelia lui Ioan, Isus afirmă, de asemenea, divinitatea Sa cu mai multe declarații „Eu Sunt”; cel mai notabil dintre ei este Ioan 8:58, în care El afirmă că „…
În Evanghelia lui Ioan, Isus afirmă, de asemenea, divinitatea Sa cu mai multe declarații „Eu Sunt”; cel mai notabil dintre ei este Ioan 8:58, în care El afirmă că „înainte de a fi Avraam, Eu sunt” (comparați cu Exod 3:13-14).
înainte de a fi Avraam, Eu sunt” (comparați cu Exod 3:13-14).
Această asociere dintre Isus și „Eu Sunt”, un nume atribuit lui Dumnezeu în Vechiul Testament, subliniază divinitatea lui Isus și cunoașterea Sa a eternității sale.
Dar Ioan subliniază și faptul umanității lui Isus, dorind să arate eroarea unei secte religioase din vremea lui, gnosticii, care nu credeau în umanitatea lui Hristos.
Evanghelistul Ioan nu doar evidențiază divinitatea lui Isus, ci și își propune să contrazică gnosticismul și să sublinieze umanitatea reală a lui Hristos.
Evanghelia lui Ioan explică scopul său general de a scrie: „Isus a făcut multe alte semne miraculoase în prezența ucenicilor Săi, care nu sunt consemnate în această carte.
Evanghelia lui Ioan evidențiază că Isus a făcut multe alte semne miraculoase în prezența ucenicilor Săi, semne care, deși nu sunt consemnate în această carte, au avut un impact profund asupra credinței lor.
Dar acestea sunt scrise ca să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și ca, crezând, să aveți viață în Numele Lui” (Ioan 20:30-31).
Aceste minuni neînregistrate în text sunt menționate pentru a sublinia că principalul scop al Evangheliei este să întărească credința în identitatea lui Isus ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
Astfel, având patru relatări distincte și totuși la fel de exacte despre Hristos, sunt revelate diferite aspecte ale persoanei și slujirii Sale.
Astfel, fiecare dintre cele patru Evanghelii oferă o perspectivă unică asupra vieții lui Isus, dezvăluind aspecte specifice ale caracterului și lucrării Sale divine.
Fiecare relatare devine ca un fir de culoare diferită într-o tapiserie țesută împreună pentru a forma o imagine mai completă a acestui Cel care este dincolo de orice descriere.
Imaginea complexă a lui Isus Hristos, prezentată în mod distinct în fiecare Evanghelie, se conturează ca o tapiserie fascinantă ce ilustrează în detaliu persoana Sa divină și umană.
Și, deși nu vom înțelege niciodată pe deplin totul despre Isus Hristos (Ioan 20:30), prin cele patru Evanghelii putem cunoaște suficient despre El pentru a aprecia cine este El și ce a făcut El pentru noi, astfel încât să putem avea viață prin credința în El.
Prin explorarea fiecărei relatări, putem obține o înțelegere mai profundă a întrupării lui Isus și a scopului său suprem de a oferi viață abundentă și veșnică celor care cred.
..
Această diversitate a relatărilor biblice ne oferă o panoramă amplă a complexității lui Isus Hristos, invitându-ne să pătrundem cu umilință și recunoștință în tainele divinului și umanului din El.
Biblia, din cele mai vechi timpuri, afirmă că o judecată într-o instanță de judecată nu trebuia făcută împotriva unei persoane pe baza mărturiei unui singur martor ocular, ci că erau necesare două sau trei ca număr minim (Deuteronom 19:15).
Acest principiu este menționat și în scrisurile Vechiului Testament, subliniind importanța confirmării prin mai multe surse credibile.
Chiar și așa, a avea relatări diferite despre persoana și slujirea pământească a lui Isus Hristos ne dă posibilitatea să evaluăm exactitatea informațiilor pe care le avem despre El.
Astfel, contrastul dintre diverse surse poate contribui la o imagine mai completă și detaliată a lui Isus Hristos, oferind o perspectivă mai cuprinzătoare asupra vieții și învățăturilor Sale.
Prin examinarea și compararea diferitelor relatări, putem obține înțelepciune și discernământ în ceea ce privește viața lui Isus Hristos și mesajul său.
Dacă Evangheliile ar conține exact aceleași informații cu aceleași detalii scrise din aceeași perspectivă, ar indica o complicitate, adică a existat o perioadă în care scriitorii s-au reunit în prealabil pentru a „îndrepta povestirile” pentru a-și face scrierile.
Acest lucru ar fi contrar logicii și practicii scrierii independente din acele vremuri.
Asta ar fi fost imposibil și ar fi fost ușor de detectat de contemporanii lor sau de detractorii vremii.
Orice încercare de falsificare ar fi fost imediat expusă și respinsă de comunitate.
Aceste variații nu afectează adevărul central al mesajului creștin și, dimpotrivă, confirmă autenticitatea și diversitatea martorilor oculari.
Varietatea în relatări subliniază bogăția și autenticitatea tradiției creștine.
Diferențele dintre Evanghelii, chiar și contradicțiile aparente ale detaliilor la prima examinare, vorbesc despre natura independentă a scrierilor.
Chiar și aceste diferențe subliniază faptul că informațiile se bazează pe diverși martori oculari.
Astfel, natura independentă a celor patru relatări ale Evangheliei, care sunt de acord în informațiile lor, dar diferă în perspectivă, cantitatea de detalii și evenimentele înregistrate, indică faptul că înregistrarea pe care o avem despre viața și slujirea lui Hristos, așa cum este prezentată în Evanghelii, este faptică și de încredere..
Astfel, diversitatea lor sporește credibilitatea și acuratețea relatării evenimentelor.
O modalitate semnificativă de a câștiga o înțelegere mai profundă a caracterului lui Isus și a modului în care El lucrează.
Se poate câștiga mult printr-un studiu individual al fiecărei Evanghelii.
Prin examinarea atentă a detaliilor și a contextului din fiecare Evanghelie, se pot obține insigths importante.
Dar încă mai multe se pot câștiga comparând și contrastând diferitele relatări ale evenimentelor specifice ale slujirii lui Isus.
Compararea relatărilor din Matei, Marcu, Luca și Ioan poate aduce la lumină aspecte unice și complementare ale misiunii lui Isus.
De exemplu, în Matei 14 ni se oferă relatarea despre hrănirea celor 5000 și despre Isus umblând pe apă.
Aceste evenimente sunt prezentate într-un context mai larg în Luca 9 și Ioan 6, oferind o imagine complexă și detaliată.
În Matei 14:22 ni se spune că „Isus i-a pus pe ucenici să se urce în corabie și să meargă înaintea Lui pe malul celălalt, în timp ce El a dat afară mulțimea”.
Aceasta arată schița viziunii lui Isus asupra formării caracterului ucenicilor Săi în mijlocul furtunii vieții.
Cineva se poate întreba, de ce a făcut El asta? Nu există niciun motiv aparent dat în relatarea lui Matei.
Acest lucru dezvăluie vulnerabilitatea și învățătura profundă oferită de Isus în relația cu ucenicii Săi.
Dar când o combinăm cu relatarea din Marcu 6, vedem că ucenicii se întorseseră de la izgonirea demonilor și de la vindecarea oamenilor prin autoritatea pe care El le-a dat-o când i-a trimis doi câte doi.
Prin urmare, înțelegerea contextului și a implicațiilor acțiunilor lui Isus devine vitală pentru o perspectivă cuprinzătoare.
Dar ei s-au întors cu „capete mari”, uitând locul lor și gata acum să-L instruiască (Matei 14:15).
Remarcăm astfel importanța echilibrului și umilinței în slujirea creștină, față de atitudinea de aroganță.
Deci, trimițându-i seara să meargă pe malul celălalt al Mării Galileii, Isus le descoperă două lucruri.
Această lecție de încredere și umilință este una esențială pentru formarea caracterului creștin și a chemării fiecărui ucenic.
În timp ce se luptă împotriva vântului și a valurilor în propria lor încredere în sine până la primele ore ale dimineții (Marcu 6:48-50), ei încep să vadă că 1) nu pot realiza nimic pentru Dumnezeu în propria lor capacitate și 2) nimic nu este imposibil dacă Îl cheamă și trăiesc în dependență de puterea Lui.
Prin urmare, învățăm să fim eficienți în slujirea lui Dumnezeu doar prin umilință și supunere față de El.
Există multe pasaje care conțin „bijuterii” asemănătoare pe care le găsește studiul sârguincios al Cuvântului lui Dumnezeu, care își face timp să compare Scriptura cu Scriptura..
Aceste detalii subtile pot oferi o perspectivă mai amplă asupra planului lui Dumnezeu și a modului în care lucrează în lume.
Evanghelia după Matei
Ioan 21:25 exprimă o stare de nemulţumire care trebuie să fi fost adevărată pentru toţi cei patru evangheliști: „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris.” Toţi evangheliștii știau mult mai multe despre Iisus decât au putut include în evangheliile lor.
La fel cum există diferențe specifice între evangheliști, fiecare aducând o perspectivă unică, trebuie să recunoaștem că abordările lor au completat înțelegerea noastră asupra vieții și învățăturilor lui Iisus.
Așadar, aveau nevoie să fie selectivi în materie.
Această necesitate de selecție a conținutului a fost determinantă pentru a evidenția anumite aspecte relevante pentru evoluția comunității creștine la momentul scrierii evangheliilor.
În consecinţă, este interesant să analizăm aspectele deosebite ale fiecăreia dintre cele patru evanghelii.
Matei și Luca oferă un tablou detaliat în ceea ce privește aspectele și temele specifice tratate, deosebite și esențiale pentru înțelegerea completă a mesajului transmis de Iisus.
În special în Matei și Luca, această metodologie oferă o perspectivă optimă asupra aspectelor și accentelor speciale.
Aceste caracteristici particulare subliniază unicitatea acestui text biblic și transmit profunzimea gândirii împărtășite de Iisus discipolilor săi.
De exemplu, interesul lui Matei pentru comunitatea credincioșilor este dezvăluit de faptul că mai multe dintre afirmaţiile lui Iisus care se regăsesc doar în Matei se referă în mod deosebit la aceasta.
Acest interes manifestat pentru comunitate și pentru relațiile interumane aduce o perspectivă valoroasă asupra validității mesajului lui Iisus în context social.
În Matei 18: 15-18, pasaj care nu se regăsește decât aici, Iisus subliniază ce ar trebui făcut dacă există o dispută între doi membri ai comunităţii.
Matei oferă o viziune profundă asupra importanței iertării prin exemple concrete, accentuând astfel importanța practicării acesteia în comunitatea creștină.
Nevoia de iertare este accentuată prin pilda robului nemilostiv (18: 21-35) care urmează imediat afirmaţiilor referitoare la iertarea greșelilor.
Această pildă unică evidențiază sensibilitatea lui Matei față de importanța iertării reciproce și a relațiilor armonioase în comunitatea de credincioși.
Această parabolă se găsește numai în Matei.
Aceste versete reprezintă un ghid valoros pentru comportamentul creștin în contrast cu structurile și practicile religioase ale vremii.
Mai mult, versetele din Matei 23: 1-3, 5, 8-10, 15, 16-21, 27, 28, 32 și 33, care sunt specifice doar acestei evanghelii, evidenţiază modul în care comunitatea creștină ar trebui să se comporte altfel decât comunitatea fariseilor.
Aceste instrucțiuni exclusive subliniază angajamentul lui Matei de a evidenția diferențele și de a promova o conduită morală superioară în rândul creștinilor.
Matei manifestă, de asemenea, un mare interes pentru chestiunile care ţin de relaţia dintre evrei și neamuri, probabil pentru că aceasta era o problemă care îi preocupa pe cei din comunitatea sa în momentul în care el scria evanghelia.
Aceste teme majore evidențiază preocupările esențiale ale comunității creștine a vremii și reflectă angajamentul lui Matei de a înțelege și de a transmite specificitatea relațiilor dintre grupurile etnice.
Matei este cel care urmărește genealogia lui Iisus până la Avraam (Matei 1: 1; vezi Luca 3: 23-38, care urmărește și el genealogia lui Iisus până la Adam.) Matei adună învăţăturile lui Iisus despre lege în ceea ce cunoaștem ca Predica de pe munte (Matei 5: 17-48).
De asemenea, Matei subliniază că misiunea lui Iisus i-a vizat mai întâi doar pe evrei (Matei 10: 5, 6), deși din capitolul 28: 19, 20 reiese clar că misiunea ucenicilor era să meargă în toată lumea și să ducă tuturor neamurilor vestea bună a mântuirii.
De asemenea, Matei este foarte interesat de modul în care ar trebui să reacţioneze creștinii la faptul că Iisus va reveni curând.
În capitolele 24 și 25, el consolidează afirmaţiile lui Iisus despre semnele sfârșitului veacului (care se regăsesc și în Marcu 13 și în Luca 21) patru parabole care analizează modul în care ar trebui să se comporte creștinii până la a doua venire: pilda robului credincios și a celui necredincios (24: 45-51), pilda celor zece fecioare (25: 1-13), pilda talanţilor (25: 14-30) și pilda judecării neamurilor (25: 31-46).
Trei dintre aceste pilde apar doar în Evanghelia după Matei.
Matei subliniază, de asemenea, că creștinii ar trebui să acţioneze cu dreptate.
Astfel, vor respecta legea chiar mai bine decât fariseii (5:20).
Matei ilustrează și practic ideea.
Isus spune că, pe lângă faptul că nu trebuie să comită crime, ucenicii Săi nici nu trebuie să se mânie (5: 21-26); pe lângă faptul că nu trebuie să comită adulter, nu trebuie nici măcar să poftească (5: 27-30).
Trebuie să-și iubească dușmanii și să fie desăvârșiţi, așa cum Dumnezeu este desăvârșit (5: 43-48).
Pe lângă acest puternic accent pus pe imperativul adresat creștinilor de a trăi în neprihănire, adevărul că suntem mântuiţi prin credinţă, nu prin ceea ce facem se regăsește în mai multe locuri care rămân unice pentru Evanghelia după Matei.
Iar acest aspect reiese, probabil, cel mai clar din pilda lucrătorilor viei (20: 1-16).
În Împărăţia lui Dumnezeu, la fel ca în această pildă, răsplata primită la sfârșitul zilei nu este legată de volumul de muncă prestat, ci de harul lui Dumnezeu..
Cele patru evanghelii conservă patru perspective diferite asupra lui Isus.
Fiecare evanghelie evidentiază aspecte distincte ale misiunii și naturii lui Isus.
Ne pun faţă în faţă cu un Iisus care nu cadrează deloc confortabil cu manualele teologilor creștini sau în predicile pe care le auzim în fiecare săptămână.
Această imagine a lui Isus poate fi uneori tulburătoare, provocatoare și incomodă pentru mulți credincioși.
Este vorba despre un Isus care și-a asumat pe deplin umanitatea, dar care a fost și Dumnezeu pe deplin.
El reprezintă o paradigmă a echilibrului perfect între omenire și divinitate.
Un Isus care, prin viaţa, moartea și învierea Sa, a schimbat omenirea și le-a adus mântuirea tuturor celor care cred în El.
Prin lucrarea Sa salvatoare, Isus a adus speranță și mântuire în viețile celor ce se încred în El.
Un Isus care se va întoarce în curând pentru a distruge răul și pentru a restabili împărăţia lui Dumnezeu.
Această revenire anunțată este atașată de promisiunea unei lumi fără păcat și suferință.
Un Isus care vine la noi cel mai adesea într-un moment nepotrivit și ne spune: „Vino, urmează-mă”.
El ne cheamă să renunțăm la comoditate și să-i urmăm în fiecare moment al vieții noastre.
Un Isus care ne cheamă la o viaţă de ucenicie și slujire.
Isus ne îndeamnă să fim mereu deschiși învățării și slujirii, ca adevărați ucenici ai Săi.
Pe scurt, un Isus care ne provoacă prin cea mai profundă și mai importantă întrebare la care va trebui să răspundem pe acest pământ: „Dar voi… cine ziceţi că sunt eu?” (Marcu 8:29)..
Această întrebare esențială rămâne centrală și necesită un răspuns personal și sincer din partea fiecăruia.
-Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos!
2 Petru 1:2