Care este rostul meu în viață? – Care-i rostul vieții?

Mulți oameni nu-si pun niciodată întrebarea asta importantă.

Una din cele mai importante întrebări ale vieții poate fi formulată astfel:

Care este rostul meu în viață?

 După mulți ani, unii oameni se uită înapoi și se întreabă de ce și relațiile lor au eșuat și de și se simt atât de goi, chiar dacă au reușit să obțină ceea și și-au dorit.

Este important să ne gândim mai profund la această întrebare și să începem să căutăm semnificațiile mai profunde ale vieții noastre.

Mulți oameni își concentrează atenția și eforturile asupra obținerii succesului în carieră și a avuției materiale și neglijează importanța construirii unor relații personale armonioase și durabile.

Cartea Eclesiastul arată că multe obiective dezvăluie goliciunea lor doar după și au fost realizate și au trecut mulți ani (Eclesiastul 1-2.

De exemplu, mulți oameni cred că obținerea unei anumite funcții într-o companie sau câștigarea unei sume de bani importante îi va aduce împlinirea în viață. Însă aceste obiective pot dezvălui goliciunea lor doar după ce sunt realizate și au trecut mulți ani.

”O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune.”.

Așadar, este important să ne concentrăm și să punem preț pe lucrurile cu adevărat semnificative și care ne aduc cu adevărat împlinirea și satisfacția în viață.

În cultura noastră, oamenii uita ușor sensul vieții.
Mulți oameni își petrec viața fără să-și dea seama de sensul ei.
Se focusează pe multe lucruri, gândindu-se că acolo vor găsi un scop și o direcție.

Dar adevărul este că sensul vieții nu se găsește în exterior, ci în interior – în căutarea armoniei interioare și a împlinirii spirituale.

Unii caută succesul în afaceri, bani, relații bune, sex, distracții și fapte bune față de ceilalți.

Dar adevărata satisfacție vine atunci când începem să ne căutăm scopul și direcția în interiorul nostru, atunci când începem să fim autentici cu noi înșine și să trăim în acord cu valorile noastre interioare.

În ciuda realizărilor lor, mulți se simt goi și nesatisfăcuți în interiorul lor.

Ei au încercat să-și găsească sensul vieții în plăceri pasagere, înțelepciune, muncă și averi, dar a constatat că toate acestea erau zadarnice.

Autorul Eclesiastul o căutat sensul vieții în multe lucruri zadarnice.
El a înțeles că adevăratul sens al vieții constă în a-i sluji pe alții și în a trăi în acord cu voia lui Dumnezeu.

El o descris senzația de goliciune pe care o simțit-o: „Fără sens! Fără sens!…Totul îi fără sens” (Eclesiastul 1:2)..

În final, a înțeles că sensul vieții poate fi găsit doar prin relația noastră cu Divinitatea și prin îndeplinirea scopului nostru divin pe această planetă.

Regele Solomon, autorul Eclesiastului, o avut o avere mare, o înțelepciune fără egal în vremea lui, sute de femei, palate și grădini, cele mai bune alimente și vinuri și orice formă de distracție disponibilă.
Regele Solomon a ajuns să se simtă gol în ciuda tuturor bogățiilor sale.
El o spus că orice și-a dorit, și-a îndeplinit (Eclesiastul 2:10).
Chiar dacă a avut totul, el tot a simțit că nu a atins esența vieții.

Dar o descris viața „sub soare” – viața trăită ca și cum totul îi doar ceea și vedem și experimentăm – ca fiind lipsită de sens.

Dar de ce apare această golășie?
Dumnezeu ne-a creat cu un sens și cu un scop mai mare decât doar experiența prezentă.

În inimile noastre este încă înrădăcinată conștientizarea că noi suntem făcuți pentru mai mult decât doar plăcerile exclusive ale acestei lumi.

Solomon a spus despre Dumnezeu: „El o pus veșnicia în inimile oamenilor” (Eclesiastul 3:11).

Ştim că există mai mult decât doar experiențe trupești.
În inimile noastre, suntem conștienți că „prezentul” nu reprezintă totul..
Viața are un sens mai înalt decât ceea ce putem vedea și observa în prezent.

În cartea Genezei găsim o cheie pentru sensul vieții în faptul că Dumnezeu ne-a creat după chipul Său (Geneza 1:26).
Suntem creați special de Dumnezeu, iar acest lucru ne conferă o valoare intrinsecă; nimic nu ne poate da o valoare mai mare.
Fiind creați ca să arătăm imaginea Lui, avem un scop: să-L slăvim pe Dumnezeu; nimic nu ne poate da mai multă satisfacție.
De aceea, trebuie să ne îndreptăm viața spre această direcție și să ne dedicăm în întregime scopului de a-L slăvi pe Dumnezeu.
Întrucât suntem creați după chipul Său, avem potențialul de a fi creativi și de a ajunge la realizări mari. Putem să fim buni la ceva și prin asta să-I arătăm mai mult din caracterul Său.
De asemenea, suntem chemați să fim în comuniune cu El și să ne lăsăm transformați de prestanța Sa prin rugăciune și citirea Scripturii. Prin urmare, sensul vieții noastre este să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L slăvim pentru întotdeauna

Înainte ca omul să cadă și blestemul păcatului să vină peste pământ, existau câteva adevăruri incontestabile care defineau ființa umană și relația acesteia cu Dumnezeu și cu mediul înconjurător:

1. Dumnezeu a creat omul nu doar ca o ființă individuală, ci și ca o ființă socială, făcându-i astfel nevoie de comunitate și de relații autentice (Geneza 2:18-25). Această nevoie profundă de conexiune cu alți oameni și de împărtășirea vieții cu aceștia stă la baza societății umane și a dezvoltării sale.

2. Omul a primit de la Dumnezeu lucrul, adică o muncă de săvârșit și de dezvoltat, ceea ce îi oferea un scop și o direcție clară în viață (Geneza 2:15). Prin această muncă de cultivare și îngrijire a grădinii, omul înțelegea importanța munca și a creativității în viața sa.

3. Înainte de căderea în păcat, Dumnezeu avea comuniune personală cu omul (Geneza 3:8). Această legătură profundă și personală cu Creatorul său îi oferea omului o sursă de încurajare, de putere și de identitate. Prin această relație, omul înțelegea că viața însăși are sens și că el are o valoare inestimabilă în ochii lui Dumnezeu.

4. Dumnezeu i-a dat omului stăpânire peste pământ, ceea ce însemna responsabilitatea și privilegiul de a avea grijă de lumea creată și de a o asigura viitorilor săi urmași (Geneza 1:26). Această stăpânire înțeleaptă și respectuoasă a resurselor naturale și a mediului înconjurător reprezintă un imperativ pentru toți oamenii de astăzi, care își doresc un viitor mai bun pentru ei înșiși și pentru generațiile viitoare.

În concluzie, aceste adevăruri fundamentale despre relația dintre om și Dumnezeu, dintre om și societate și dintre om și natură au fost prezente înainte de căderea lui Adam și a avut o mare influență asupra dezvoltării ulterioare a umanității. Astăzi, ele rămân la fel de relevante și importante într-o lume profund schimbată și în nevoie de schimbare și de transformare.

Aceste fapte au semnificație crucială în legătură cu sensul vieții noastre. Este cu siguranță adevărat că Dumnezeu a avut în vedere ca omenirea să aibă o viață împlinită, însă condiția noastră, mai ales în ceea ce privește comuniunea noastră cu Dumnezeu, a fost afectată negativ de căderea în păcat și de blestemul rezultat asupra pământului (Facerea 3). Astfel, este cu atât mai important să căutăm mereu să ne îmbunătățim, să ne folosim de darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu și să ne mișcăm în direcția evoluției și a schimbării în bine. În final, putem găsi sensul și împlinirea dorite prin drumul pe care a simțit Dumnezeu că este cel mai bun pentru fiecare dintre noi.

Apocalipsa afirmă că Dumnezeu este preocupat de găsirea sensului vieții noastre și de a ne oferi speranță într-un viitor mai bun.
Dumnezeu va distruge această creație prezenta și va crea un nou cer și un nou pământ.

Acest act de restabilire va însemna sfârșitul răului și suferinței și transformarea lumii într-un loc în care fiecare va trăi în armonie cu Dumnezeu și cu ceilalți oameni.

În acel moment, El va restabili comuniunea deplină cu omenirea răscumpărată, în timp și cei ne-răscumpărați vor fi judecați și aruncați în lacul de foc (Apocalipsa 20:11-15).

Aceasta va fi o judecată definitivă în care cei răi vor fi persecutați pentru faptele lor și cei buni vor fi răsplătiți cu veșnicie alături de Dumnezeu.

Blestemul păcatului va fi îndepărtat; nu va mai fi păcat, durere, boală sau suferință (Apocalipsa 21:4).

Dumnezeu ne va oferi un trai mai bun decât unul pe care îl putem imagina în prezent.

Dumnezeu va locui cu omenirea, iar ei vor fi copiii Săi (Apocalipsa 21:7”Cel ce va birui va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui și el va fi fiul Meu”)

Această comuniune cu Dumnezeu ne va permite să trăim o viață împlinită și să ne bucurăm pentru totdeauna de prezența Lui.
Astfel, ne întoarcem la punctul de plecare: Dumnezău ne-a creat ca să avem comuniune cu El; omul o păcătuit, rupând acea comuniune; Dumnezeu restabilește acea comuniune în starea eternă.

Aceasta este motivul pentru care Isus a venit pe pământ și pentru care a murit pe cruce – pentru a ne oferi această speranță a vieții veșnice.

Prin credința în El, putem avea încrederea că una dintre cele mai mari nevoi ale noastre -restabilirea comuniunii cu Dumnezeu – va fi îndeplinită.

Trebuie să învățăm să apreciem fiecare moment al vieții și să ne îndeplinim obiectivele cu pasiune, deoarece o singură clipă poate face o diferență uriașă între regret și satisfacție.

Dacă nu am putea trăi împreună cu cei dragi pentru eternitate, viața ar fi oarecum fără sens.

Cu toate acestea, există o soluție care ne poate aduce fericirea veșnică și armonia deplină – Dumnezeu ne-a oferit calea spre această fericire prin sacrificiul făcut de Fiul său, așa cum spune Luca 23:43.

Prin urmare, viata pe pământ poate fi satisfăcătoare, plină de sens și de bucurie, întrucât putem obține această „fericire eternă” și chiar un fel de „rai pe pământ”.
Tot ce avem de făcut este să ne urmăm credințele și să rămânem cu inima curată și deschisă către ceilalți. Acesta este secretul succesului și al fericirii veșnice.

Înțelesul vieții este restabilit prin Isus Hristos.

Sensul adevărat al vieții, atât în prezent, cât și în veșnicie, se găsește în restabilirea relației noastre cu Dumnezeu.

Înțelesul vieții devine clar când ne întoarcem la relația noastră cu Dumnezeu prin intermediul lui Isus Hristos.

Restabilirea acestei relații este posibilă numai prin Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care ne împacă cu Dumnezeu (Romani 5:10; Faptele Apostolilor 4:12; Ioan 1:12; 14:6).

El este singurul care poate reconcilia oamenii cu Dumnezeu și ne oferă acces la mântuire și viață veșnică.

Mântuirea și viața veșnică sînt darul lui Dumnezeu atunci când ne încredem în Isus Hristos ca Mântuitor.

Acestea nu pot fi obținute prin fapte bune sau lucruri materiale, ci numai prin credința în El.

Odată și primim mântuirea prin har, prin credință, Hristos ne face noi creații și începem călătoria de o ne apropia de El și de o învăța să ne bazăm pe El..

Prin urmare, trebuie să ne supunem lui Hristos și să ne dedicăm călătoriei de creștere spirituală și apropieri de El.

Ioan 10:10
Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug. Această declarație a lui Isus este o chemare la autenticitate și adevăr, care ne conduce spre o viață mai împlinită și mai semnificativă. Dumnezeu ne dorește să trăim o viață împlinită, liberă de orice formă de rătăcire sau neîmplinire. Așadar, trebuie să ne străduim să ne aducem contribuția la această lume printr-o viață plină de sens și împlinire.

Sensul vieții este total legat de slava lui Dumnezeu. În chemarea Sa către cei aleși, Dumnezeu spune cu siguranță: „Aduceți-vă toți cei care mă revendică ca Dumnezeul lor, căci am creat oamenii pentru a mă slăvi și a mă face cunoscut lumii întregi.
Am creat fiecare ființă umană cu un scop bine definit – acela de a mă onora și de a împlini voia Mea” (Isaia 43:7). Astfel, motivul esențial și primordial pentru care am fost creați este slava lui Dumnezeu, pentru ca noi să îi aducem laude și să ne închinăm înaintea Lui cu toată puterea sufletului nostru.

De fiecare dată când înlocuim slava noastră cu a lui Dumnezeu, devenim idolatri și pierdem sensul vieții. 

O mulțime din noi căutăm în slava noastră sensul vieții, dar acest demers ne conduce doar către idolatrie și pierderea direcției.

În schimb, Isus ne învață: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Căci cine își va salva viața și-o va pierde, iar cine-și va pierde viața din pricina Mea o va găsi” (Matei 16:24-25).

Prin urmare, trebuie să ne eliberăm de falsele noastre încredințări și să fim dedicați lui Dumnezeu.

Psalmul 37:4 ne încurajează astfel: „Bucură-te de Domnul și El îți va îndeplini dorințele inimii tale”. Când ne centram pe slava divină, experimentăm înțelepciune și pace, iar Dumnezeu răspunde cererilor noastre sincer exprimate.