Referințe biblice
- Habacuc 2:2
- Apocalipsa 11:1-19
- Psalmul 119:105
- Deuteronomul 31:19
- Daniel 4:1-37
- Galateni 4:1-31
- Apocalipsa 21:1-27
- Iosua 1:8
- Apocalipsa 1:1
- Ieremia 30:2
- Matei 5:16
- Romani 5:3-4
- Psalmul 102:18
- Filipeni 4:8
- Psalmul 119:27
- Maleahi 3:16
- Apocalipsa 1:11
- Proverbe 3:5-6
- Estera 6:1
- Psalmul 119:18
- Deuteronomul 6:6-9
- Proverbe 20:5
- Psalmul 119:15
- Iov 19:23-25
- Proverbe 31:1-31
- Psalmul 56:8
- Iosua 3:8
- Matei 24:25-26
- 1 Samuel 10:25
- Marcu 8:1-38
- Marcu 2:1-28
- Marcu 3:1-35
- Marcu 7:1-37
- Marcu 11:1-33
- Marcu 6:1-56
- Marcu 4:1-41
- Psalmul 56:3
- Coloseni 3:2
- Psalmul 119:2
- Matei 11:28
- Psalmul 119:59
- Romani 8:26
- Psalmul 1:1-2
- Proverbe 16:3
- Ioan 3:16-17
- Iacov 1:5
- Faptele Apostolilor 8:1-40
- Psalmul 102:1-28
- Iacov 1:1-27
- Ioan 3:4
- Hagai 1:1-15
- Coloseni 3:17
- Faptele Apostolilor 7:1-60
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Habacuc 2:2 — Domnul mi -a răspuns, şi a zis: ,,Scrie proorocia, şi sapă -o pe table, ca să se poată citi uşor!
Apocalipsa 11:1 — Apoi mi s'a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s'a zis: ,,Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.
Apocalipsa 11:2 — Dar curtea de afară a Templului lasă -o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, cari vor călca în picioare sfînta cetate patruzeci şi două de luni.
Apocalipsa 11:3 — Voi da celor doi marturi ai mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci de zile.
Apocalipsa 11:4 — Aceştia sînt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, cari stau înaintea Domnului pămîntului.
Apocalipsa 11:5 — Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.
Apocalipsa 11:6 — Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sînge, şi să lovească pămîntul cu orice fel de urgie, oridecîteori vor voi.
Apocalipsa 11:7 — Cînd îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adînc, va face război cu ei, îi va birui şi -i va omorî.
Apocalipsa 11:8 — Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă ,,Sodoma`` şi ,,Egipt``, unde a fost răstignit şi Domnul lor.
Apocalipsa 11:9 — Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormînt.
Apocalipsa 11:10 — Şi locuitorii de pe pămînt se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimete daruri unii altora, pentrucă aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pămîntului.
Apocalipsa 11:11 — Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă dela Dumnezeu a intrat în ei, şi s'au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe ceice i-au văzut.
Apocalipsa 11:12 — Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: ,,Suiţi-vă aici!`` Şi s'au suit într'un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.
Apocalipsa 11:13 — În clipa aceea s'a făcut un mare cutremur de pămînt, şi s'a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pămînt. Şi cei rămaşi, s'au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
Apocalipsa 11:14 — A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curînd.
Apocalipsa 11:15 — Îngerul, al şaptelea a sunat din trîmbiţă. Şi în cer s'au auzit glasuri puternice, cari ziceau: ,,Împărăţia lumii a trecut în mînile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.``
Apocalipsa 11:16 — Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni, cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s'au aruncat cu feţele la pămînt, şi s'au închinat lui Dumnezeu,
Apocalipsa 11:17 — şi au zis: ,,Îţi mulţămim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mîna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.
Apocalipsa 11:18 — Neamurile se mîniaseră, dar a venit mînia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pămîntul!``
Apocalipsa 11:19 — Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s'a văzut chivotul legămîntului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pămînt, şi o grindină mare.
Deuteronom 31:19 — Acum, scrieţi-vă cîntarea aceasta. Învaţă pe copiii din Israel s'o cînte, pune-le -o în gură, şi cîntarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel.
Daniel 4:1 — ,,Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, cari locuiesc pe tot pămîntul: Să aveţi multă pace!
Daniel 4:2 — Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile, pe cari le -a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine.
Daniel 4:3 — Cît de mari sînt semnele Lui şi cît de puternice sînt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi stăpînirea Lui dăinuieşte din neam în neam!
Daniel 4:4 — Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea, şi fericit în palatul meu.
Daniel 4:5 — Am visat un vis, care m'a înspăimîntat; gîndurile de cari eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
Daniel 4:6 — Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul.
Daniel 4:7 — Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tîlcui.
Daniel 4:8 — La urmă de tot, s'a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis:
Daniel 4:9 — -,,Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuieşte-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis.
Daniel 4:10 — Iată vedeniile cari mi-au trecut prin cap, cînd eram în pat. Mă uitam, şi iată că în mijlocul pămîntului era un copac foarte înalt.
Daniel 4:11 — Copacul acesta s'a făcut mare şi puternic, vîrful lui se înălţa pînă la ceruri, şi se vedea dela marginile întregului pămînt.
Daniel 4:12 — Frunza lui era frumoasă, şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele cîmpului se adăposteau supt umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui, şi orice făptură vie se hrănea din el.
Daniel 4:13 — În vedeniile cari-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, şi iată că s'a pogorît din ceruri un străjer sfînt.
Daniel 4:14 — El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: ,,Tăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi -i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de supt el, şi păsările din ramurile lui!
Daniel 4:15 — Dar trunchiul cu rădăcinile lui, lăsaţi -l în pămînt, şi legaţi -l cu lanţuri de fer şi de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pămîntului.
Daniel 4:16 — Inima lui de om i se va preface într'o inimă de fiară, şi vor trece şapte vremuri peste el.
Daniel 4:17 — Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!``
Daniel 4:18 — Iată visul pe care l-am visat, eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tîlcuieşte -l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi -l tîlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.``
Daniel 4:19 — Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gîndurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Beltşaţare, să nu te turbure visul şi tîlcuirea!``. Şi Beltşaţar a răspuns: ,,Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tîlcuirea lui pentru protivnicii tăi!
Daniel 4:20 — Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atît de mare şi puternic, încît i se înălţa vîrful pînă la ceruri şi se vedea dela toate capetele pămîntului;
Daniel 4:21 — copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atît de multe şi în care era hrană pentru toţi, supt care se adăposteau fiarele cîmpului, şi în ramurile căruia îşi făceau-cuibul păsările cerului,
Daniel 4:22 — eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s'a înălţat pînă la ceruri, şi a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului.
Daniel 4:23 — Împăratul a văzut pe un străjer sfînt pogorîndu-se şi zicînd: ,,Tăiaţi copacul, şi nimiciţi -l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi -l în pămînt, şi legaţi -l cu lanţuri de fer şi de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să stea la un loc cu fiarele cîmpului, pînă vor trece şapte vremuri peste el``.
Daniel 4:24 — Iată tîlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărîrea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul.
Daniel 4:25 — Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.
Daniel 4:26 — Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămînea ţie îndată ce vei recunoaşte stăpînirea Celui ce este în ceruri.
Daniel 4:27 — Deaceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe -o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!
Daniel 4:28 — Toate aceste lucruri s'au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar.
Daniel 4:29 — După douăsprezece luni, pe cînd se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon,
Daniel 4:30 — împăratul a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?``
Daniel 4:31 — Nu se sfîrşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s'a pogorît din cer şi a zis: ,,Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s'a luat împărăţia!
Daniel 4:32 — Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, pînă vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!`` -
Daniel 4:33 — Chiar în clipa aceea, s'a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i -a fost udat de roua cerului, pînă i -a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor.``
Daniel 4:34 — După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.
Daniel 4:35 — Toţi locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să -I zică:,, Ce faci?``
Daniel 4:36 — În vremea aceea, mi -a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s'au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m'au căutat; am fost pus iarăş peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut.
Daniel 4:37 — Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mîndrie!``
Galateni 4:1 — Dar cîtă vreme moştenitorul este nevrîstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpîn pe tot.
Galateni 4:2 — Ci este supt epitropi şi îngrijitori, pînă la vremea rînduită de tatăl său.
Galateni 4:3 — Tot aşa şi noi, cînd eram nevrîstnici, eram supt robia învăţăturilor începătoare ale lumii.
Galateni 4:4 — Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege,
Galateni 4:5 — ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
Galateni 4:6 — Şi pentru că sînteţi fii, Dumnezeu ne -a trimes în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: ,,Ava``, adică: ,,Tată!``
Galateni 4:7 — Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.
Galateni 4:8 — Odinioară, cînd nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor, nu sînt dumnezei.
Galateni 4:9 — Dar acum, dupăce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, dupăce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăş la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?
Galateni 4:10 — Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani.
Galateni 4:11 — Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.
Galateni 4:12 — Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sînt ca voi. Nu mi-aţi făcut nicio nedreptate.
Galateni 4:13 — Dimpotrivă, ştiţi că, în neputinţa trupului v'am propovăduit Evanghelia pentru întîia dată.
Galateni 4:14 — Şi, n'aţi arătat nici dispreţ, nici desgust faţă de ceeace era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m'aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuş Hristos Isus.
Galateni 4:15 — Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v'aţi fi scos pînă şi ochii şi mi i-aţi fi dat.
Galateni 4:16 — M'am făcut oare vrăjmaşul vostru, pentrucă v'am spus adevărul?
Galateni 4:17 — Nu cu gînd bun sînt plini de rîvnă ei pentru voi, ci vor să vă deslipească de noi, ca să fiţi plini de rîvnă faţă de ei.
Galateni 4:18 — Este bine să fii plin de rîvnă totdeauna pentru bine, nu numai cînd sînt de faţă la voi.
Galateni 4:19 — Copilaşii mei, pentru cari iarăş simt durerile naşterii, pînăce va lua Hristos chip în voi!
Galateni 4:20 — O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi, şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred!
Galateni 4:21 — Spuneţi-mi voi, cari voiţi să fiţi supt Lege, n'ascultaţi voi Legea?
Galateni 4:22 — Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă.
Galateni 4:23 — Dar cel din roabă s'anăscut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s'a născut prin făgăduinţă.
Galateni 4:24 — Lucrurile acestea trebuiesc luate într'alt înţeles: acestea sînt două legăminte: unul depe muntele Sinai naşte pentru robie şi este Agar, -
Galateni 4:25 — căci Agar este muntele Sinai din Arabia; -şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi.
Galateni 4:26 — Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.
Galateni 4:27 — Fiindcă este scris: ,,Bucură-te, stearpo, care nu naşti de loc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decît copiii celei cu bărbat.``
Galateni 4:28 — Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sînteţi copii ai făgăduinţei.
Galateni 4:29 — Şi cum s'a întîmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul tot aşa se întîmplă şi acum.
Galateni 4:30 — Dar ce zice Scriptura? ,,Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.``
Galateni 4:31 — De aceea, fraţilor, noi nu sîntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne -a izbăvit ca să fim slobozi.
Apocalipsa 21:1 — Apoi am văzut un cer nou şi un pămînt nou; pentrucă cerul dintîi şi pămîntul dintîi pieriseră, şi marea nu mai era.
Apocalipsa 21:2 — Şi eu am văzut coborîndu-se din cer dela Dumnezeu, cetatea sfîntă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
Apocalipsa 21:3 — Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ,,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
Apocalipsa 21:4 — El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.``
Apocalipsa 21:5 — Celce şedea pe scaunul de domnie a zis: ,,Iată, Eu fac toate lucrurile noi.`` Şi a adăugat: ,,Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt vrednice de crezut şi adevărate.``
Apocalipsa 21:6 — Apoi mi -a zis: ,,S'a isprăvit! Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
Apocalipsa 21:7 — Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
Apocalipsa 21:8 — Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.``
Apocalipsa 21:9 — Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi -a zis: ,,Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!``
Apocalipsa 21:10 — Şi m'a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi -a arătat cetatea sfîntă, Ierusalimul, care se pogora din cer dela Dumnezeu,
Apocalipsa 21:11 — avînd slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.
Apocalipsa 21:12 — Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
Apocalipsa 21:13 — Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi.
Apocalipsa 21:14 — Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
Apocalipsa 21:15 — Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.
Apocalipsa 21:16 — Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cît lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înalţimea erau deopotrivă.
Apocalipsa 21:17 — I -a măsurat şi zidul, şi -a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.
Apocalipsa 21:18 — Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.
Apocalipsa 21:19 — Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintîi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smaragd;
Apocalipsa 21:20 — a cincea de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.
Apocalipsa 21:21 — Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr'un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.
Apocalipsa 21:22 — În cetate n'am văzut niciun Templu; pentrucă Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sînt Templul ei.
Apocalipsa 21:23 — Cetatea n'are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s'o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.
Apocalipsa 21:24 — Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pămîntului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.
Apocalipsa 21:25 — Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.
Apocalipsa 21:26 — În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor.
Apocalipsa 21:27 — Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.
Iosua 1:8 — Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutînd să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -
Ieremia 30:2 — ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Scrie într'o carte toate cuvintele pe cari ţi le-am spus.
Matei 5:16 — Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Romani 5:3 — Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
Romani 5:4 — răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
Filipeni 4:8 — Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.
Maleahi 3:16 — Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui.
Apocalipsa 1:11 — care zicea: ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într -o carte, şi trimete -o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.``
Proverbe 3:5 — Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Proverbe 3:6 — Recunoaşte -L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
Estera 6:1 — În noaptea aceea, împăratul n'a putut să doarmă, şi a poruncit să -i aducă lîngă el cartea aducerilor aminte, Cronicile. Le-au citit înaintea împăratului,
Deuteronom 6:6 — Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.
Deuteronom 6:7 — Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele cînd vei fi acasă, cînd vei pleca în călătorie, cînd te vei culca şi cînd te vei scula.
Deuteronom 6:8 — Să le legi ca un semn de aducere aminte la mîni, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi.
Deuteronom 6:9 — Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale.
Proverbe 20:5 — Sfaturile în inima omului sînt ca nişte ape adînci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. -
Iov 19:23 — Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într'o carte;
Iov 19:24 — aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stîncă pe vecie...
Iov 19:25 — Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt.
Proverbe 31:1 — Cuvintele împăratului Lemuel. Învăţătura pe care i -o dădea mamă-sa.
Proverbe 31:2 — Ce să-ţi spun, fiule? Ce să-ţi spun fiul trupului meu? Ce să-ţi spun, fiule, rodul juruinţelor mele?
Proverbe 31:3 — Nu-ţi da femeilor vlaga, şi desmierdările tale celor ce pierd pe împăraţi.
Proverbe 31:4 — Nu se cade împăraţilor, Lemuele, nu se cade împăraţilor să bea vin, nici voivozilor să umble după băuturi tari;
Proverbe 31:5 — ca nu cumva, bînd, să uite legea, şi să calce drepturile tuturor celor nenorociţi.
Proverbe 31:6 — Daţi băuturi tari celui ce piere, şi vin, celui cu sufletul amărît;
Proverbe 31:7 — ca să bea să-şi uite sărăcia, şi să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui. -
Proverbe 31:8 — Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi!
Proverbe 31:9 — Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit.
Proverbe 31:10 — Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decît mărgăritarele.
Proverbe 31:11 — Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri.
Proverbe 31:12 — Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale.
Proverbe 31:13 — Ea face rost de lînă şi de in, şi lucrează cu mîni harnice.
Proverbe 31:14 — Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pînea.
Proverbe 31:15 — Ea se scoală cînd este încă noapte, şi dă hrană casei sale, şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale.
Proverbe 31:16 — Se gîndeşte la un ogor, şi -l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie. -
Proverbe 31:17 — Ea îşi încinge mijlocul cu putere, şi îşi oţeleşte braţele.
Proverbe 31:18 — Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.
Proverbe 31:19 — Ea pune mîna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul.
Proverbe 31:20 — Ea îşi întinde mîna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit.
Proverbe 31:21 — Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărmiziu.
Proverbe 31:22 — Ea îşi face învelitori, are haine de in supţire şi purpură.
Proverbe 31:23 — Bărbatul ei este bine văzut la porţi, cînd şade cu bătrînii ţării.
Proverbe 31:24 — Ea face cămăşi, şi le vinde, şi dă cingători negustorului.
Proverbe 31:25 — Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă, şi rîde de ziua de mîne.
Proverbe 31:26 — Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sînt pe limbă.
Proverbe 31:27 — Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănîncă pînea lenevirii.
Proverbe 31:28 — Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi -i aduce laude zicînd:
Proverbe 31:29 — ,,Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.``
Proverbe 31:30 — Desmerdările sînt înşelătoare, şi frumuseţa este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.
Proverbe 31:31 — Răsplătiţi -o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s'o laude la porţile cetăţii
Iosua 3:8 — Să dai următoarea poruncă preoţilor cari duc chivotul legămîntului: ,Cînd veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan.``
Matei 24:25 — Iată, că v'am spus mai dinainte.
Matei 24:26 — Deci, dacă vă vor zice: ,Iată -L în pustie`, să nu vă duceţi acolo! ,Iată -L în odăiţe ascunse`, să nu credeţi.
1 Samuel 10:25 — Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei, şi l -a scris într'o carte, pe care a pus -o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimeţînd pe fiecare acasă.
Marcu 8:1 — În zilele acelea, fiindcă se strînsese din nou mult norod, şi n'avea ce mînca, Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le -a zis:
Marcu 8:2 — ,,Mi -e milă de norodul acesta; căci iată că de trei zile stau lîngă Mine, şi n'au ce mînca.
Marcu 8:3 — Dacă le voi da drumul acasă flămînzi, au să leşine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.``
Marcu 8:4 — Ucenicii I-au răspuns: ,,Cum ar putea cineva să sature cu pîne pe oamenii aceştia, aici într'un loc pustiu?``
Marcu 8:5 — ,,Cîte pîni aveţi?`` i -a întrebat Isus. ,,Şapte``, I-au răspuns ei.
Marcu 8:6 — Atunci a poruncit norodului să şadă pe pămînt; a luat cele şapte pîni; şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, le -a frînt şi le -a dat ucenicilor Săi ca să le împartă; şi ei le-au împărţit norodului.
Marcu 8:7 — Mai aveau şi cîţiva peştişori: şi Isus, după ce i -a binecuvîntat, a poruncit să -i împartă şi pe aceia.
Marcu 8:8 — Au mîncat şi s'au săturat; şi au ridicat şapte coşniţe, pline cu rămăşiţele de fărămituri.
Marcu 8:9 — Erau aproape patru mii de inşi. În urmă Isus le -a dat drumul.
Marcu 8:10 — Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi, şi a venit în părţile Dalmanutei.
Marcu 8:11 — Fariseii au venit deodată, şi au început o ceartă de vorbe cu Isus; şi, ca să -L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.
Marcu 8:12 — Isus a suspinat adînc în duhul Său, şi a zis: ,,Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.``
Marcu 8:13 — Apoi i -a lăsat, şi a intrat iarăş în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.
Marcu 8:14 — Ucenicii uitaseră să ia pîni; cu ei în corabie n'aveau decît o pîne.
Marcu 8:15 — Isus le dădea în grijă, şi le zicea: ,,Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul Fariseilor şi de aluatul lui Irod!``
Marcu 8:16 — Ucenicii se gîndeau şi ziceau între ei: ,,Fiindcă n'avem pîni.``
Marcu 8:17 — Isus a înţeles lucrul acesta, şi le -a zis: ,,Pentruce vă gîndiţi că n'aveţi pîni? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?
Marcu 8:18 — Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?
Marcu 8:19 — Cînd am frînt cele cinci pîni la cei cinci mii de bărbaţi, cîte coşuri pline cu fărămituri aţi ridicat?`` ,,Douăsprezece``, I-au răspuns ei.
Marcu 8:20 — ,,Şi cînd am frînt cele şapte pîni la cei patru mii de bărbaţi, cîte coşniţe pline cu fărămituri aţi ridicat?`` ,,Şapte``, I-au răspuns ei.
Marcu 8:21 — Şi El le -a zis: ,,Tot nu înţelegeţi?``
Marcu 8:22 — Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb, şi L-au rugat să Se atingă de el.
Marcu 8:23 — Isus a luat pe orb de mînă, şi l -a scos afară din sat; apoi i -a pus scuipat pe ochi, Şi -a pus mînile peste el, şi l -a întrebat: ,,Vezi ceva?``
Marcu 8:24 — El s'a uitat, şi a zis: ,,Văd nişte oameni umblînd, dar mi se par ca nişte copaci.``
Marcu 8:25 — Isus i -a pus din nou mînile pe ochi; i -a spus să se uite ţintă; şi cînd s'a uitat, a fost tămăduit, şi a văzut toate lucrurile desluşit.
Marcu 8:26 — Atunci Isus l -a trimes acasă, şi i -a zis: ,,Să nu intri în sat, şi nici să nu spui cuiva în sat.``
Marcu 8:27 — Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le -a pus următoarea întrebare: ,,Cine zic oamenii că sînt Eu?``
Marcu 8:28 — Ei I-au răspuns: ,,Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Unul din prooroci.``
Marcu 8:29 — ,,Dar voi``, i -a întrebat El, ,,cine ziceţi că sînt Eu?`` ,,Tu eşti Hristosul!`` I -a răspuns Petru.
Marcu 8:30 — Isus le -a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
Marcu 8:31 — Atunci a început să -i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrîni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorît, şi după trei zile să învieze.
Marcu 8:32 — Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L -a luat de o parte, şi a început să -L mustre.
Marcu 8:33 — Dar Isus S'a întors şi S'a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru, şi i -a zis: ,,Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gîndeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.``
Marcu 8:34 — Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le -a zis: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuş, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.
Marcu 8:35 — Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mîntui.
Marcu 8:36 — Şi ce foloseşte unui om să cîştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
Marcu 8:37 — Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
Marcu 8:38 — Pentrucă de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, cînd va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.``
Marcu 2:1 — După cîteva zile, Isus S'a întors în Capernaum. S'a auzit că este în casă,
Marcu 2:2 — şi s'au adunat îndată aşa de mulţi că nu putea să -i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvîntul.
Marcu 2:3 — Au venit la el nişte oameni, cari I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.
Marcu 2:4 — Fiindcă nu puteau să ajungă pînă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorît pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.
Marcu 2:5 — Cînd le -a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: ,,Fiule, păcatele îţi sînt iertate!``
Marcu 2:6 — Unii din cărturari, cari erau de faţă, se gîndeau în inimile lor:
Marcu 2:7 — ,,Cum vorbeşte omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decît numai Dumnezeu?``
Marcu 2:8 — Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gîndeau astfel în ei, şi le -a zis: ,,Pentru ce aveţi astfel de gînduri în inimile voastre?
Marcu 2:9 — Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: ,,Păcatele îţi sînt iertate``, ori a zice: ,,Scoală-te, ridică-ţi patul, şi umblă?``
Marcu 2:10 — Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele,
Marcu 2:11 — ,,Ţie îţi poruncesc``, a zis El slăbănogului, -,,scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă.``
Marcu 2:12 — Şi îndată, slăbănogul s'a sculat, şi -a ridicat patul, şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: ,,Niciodată n'am văzut aşa ceva!``
Marcu 2:13 — Isus a ieşit iarăş la mare. Toată mulţimea venea la El; şi El învăţa pe toţi.
Marcu 2:14 — Cînd trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, şezînd la vamă. Şi i -a zis: ,,Vino după Mine!`` Levi s'a sculat, şi a mers după El.
Marcu 2:15 — Pe cînd şedea Isus la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi au şezut şi ei la masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi cari mergeau de obicei după El.
Marcu 2:16 — Cărturarii şi Fariseii, cînd L-au văzut mîncînd cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui: ,,De ce mănîncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?``
Marcu 2:17 — Isus, cînd a auzit acest lucru, le -a zis: ,,Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.``
Marcu 2:18 — Ucenicii lui Ioan şi Fariseii obicinuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: ,,Pentruce ucenicii lui Ioan şi ai Fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?``
Marcu 2:19 — Isus le -a răspuns: ,,Oare pot posti nuntaşii cîtă vreme este mirele cu ei? Cîtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.
Marcu 2:20 — Vor veni zile, cînd va fi luat mirele dela ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.
Marcu 2:21 — Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altfel, petecul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.
Marcu 2:22 — Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.``
Marcu 2:23 — S'a întîmplat că într'o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grîu. Ucenicii Lui, pe cînd mergeau, au început să smulgă spice de grîu.
Marcu 2:24 — Fariseii I-au zis: ,,Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?``
Marcu 2:25 — Isus le -a răspuns: ,,Oare n'aţi citit niciodată ce a făcut David, cînd a fost în nevoie, şi cînd a flămînzit el şi cei ce erau împreună cu el?
Marcu 2:26 — Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mîncat pînile pentru punerea înaintea Domnului, pe cari nu este îngăduit să le mănînce decît preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?
Marcu 2:27 — Apoi le -a zis: ,,Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;
Marcu 2:28 — aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.``
Marcu 3:1 — Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mîna uscată.
Marcu 3:2 — Ei pîndeau pe Isus să vadă dacă -l va vindeca în ziua Sabatului, ca să -L poată învinui.
Marcu 3:3 — Şi Isus a zis omului, care avea mîna uscată: ,,Scoală-te, şi stai la mijloc!``
Marcu 3:4 — Apoi le -a zis: ,,Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s'o pierzi?`` Dar ei tăceau.
Marcu 3:5 — Atunci, rotindu-Şi privirile cu mînie peste ei, şi mîhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: ,,Întinde-ţi mîna!`` El a întins -o, şi mîna i s'a făcut sănătoasă.
Marcu 3:6 — Fariseii au ieşit afară, şi s'au sfătuit îndată cu Irodianii cum să -L piardă.
Marcu 3:7 — Isus S'a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulţime de oameni din Galileia; şi o mare mulţime de oameni din Iudea,
Marcu 3:8 — din Ierusalim, din Idumea, de dincolo de Iordan, şi dimprejurul Tirului şi Sidonului, cînd a auzit tot ce făcea, a venit la El.
Marcu 3:9 — Isus a poruncit ucenicilor să -I ţină la îndemînă o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.
Marcu 3:10 — Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli, se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.
Marcu 3:11 — Duhurile necurate, cînd Îl vedeau, cădeau la pămînt înaintea Lui, şi strigau: ,,Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.``
Marcu 3:12 — Dar El le poruncea îndată cu totdinadinsul să nu -L facă cunoscut.
Marcu 3:13 — În urmă, Isus S'a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El.
Marcu 3:14 — A rînduit dintre ei doisprezece, ca să -i aibă cu Sine, şi să -i trimeată să propovăduiască.
Marcu 3:15 — Le -a dat şi putere să vindece boalele şi să scoată dracii.
Marcu 3:16 — Iată cei doisprezece, pe cari i -a rînduit: Simon, căruia i -a pus numele Petru;
Marcu 3:17 — Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le -a pus numele Boanerghes, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Fiii tunetului;``
Marcu 3:18 — Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Cananitul,
Marcu 3:19 — şi Iuda Iscarioteanul, care L -a şi vîndut.
Marcu 3:20 — Au venit în casă, şi s'a adunat din nou norodul, aşa că nu puteau nici măcar să prînzească.
Marcu 3:21 — Rudele lui Isus, cînd au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mîna pe El. Căci ziceau: ,,Şi -a ieşit din minţi.``
Marcu 3:22 — Şi cărturarii, cari se pogorîseră din Ierusalim, ziceau: ,,Este stăpînit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.``
Marcu 3:23 — Isus i -a chemat la El, şi le -a zis, în pilde: ,,Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?
Marcu 3:24 — Dacă o împărăţie este desbinată împotriva ei însăş, împărăţia aceea nu poate dăinui.
Marcu 3:25 — Şi dacă o casă este desbinată împotriva ei însăş, casa aceea nu poate dăinui.
Marcu 3:26 — Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuş, este desbinat, şi nu poate dăinui, ci s'a isprăvit cu el.
Marcu 3:27 — Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să -i jăfuiască gospodăria, decît dacă a legat mai întîi pe omul acela tare; numai atunci îi va jăfui casa.
Marcu 3:28 — Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele, pe cari le vor rosti oamenii, li se vor ierta;
Marcu 3:29 — dar oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat vecinic.``
Marcu 3:30 — Aceasta, pentrucă ei ziceau: ,,Are un duh necurat.``
Marcu 3:31 — Atunci au venit mama şi fraţii Lui, şi, stînd afară, au trimes să -L cheme.
Marcu 3:32 — Mulţimea şedea în jurul Lui, cînd I-au spus: ,,Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sînt afară şi Te caută.``
Marcu 3:33 — El a răspuns: ,,Cine este mama Mea, şi fraţii Mei?``
Marcu 3:34 — Apoi, aruncîndu-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: ,,Iată,`` a zis El, ,,mama Mea şi fraţii Mei!
Marcu 3:35 — Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.``
Marcu 7:1 — Fariseii şi cîţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s'au adunat la Isus.
Marcu 7:2 — Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prînzînd cu mînile necurate, adică nespălate. -
Marcu 7:3 — Fariseii, însă, şi toţi Iudeii nu mănîncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mînile, după datina bătrînilor.
Marcu 7:4 — Şi cînd se întorc din piaţă, nu mănîncă decît dupăce s'au scăldat. Sînt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. -
Marcu 7:5 — Şi Fariseii şi cărturarii L-au întrebat: ,,Pentruce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrînilor, ci prînzesc cu mînile nespălate?``
Marcu 7:6 — Isus le -a răspuns: ,,Făţarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
Marcu 7:7 — Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învăţături cari nu sînt decît nişte porunci omeneşti.`
Marcu 7:8 — Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.``
Marcu 7:9 — El le -a mai zis: ,,Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.
Marcu 7:10 — Căci Moise a zis: ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta;`` şi: ,,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.``
Marcu 7:11 — Voi, dimpotrivă, ziceţi: ,,Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, este ,Corban`, adică dat lui Dumnezeu, face bine;
Marcu 7:12 — şi nu -l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
Marcu 7:13 — Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!``
Marcu 7:14 — În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, şi le -a zis: ,,Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.
Marcu 7:15 — Afară din om nu este nimic care, intrînd în el, să -l poată spurca; dar ce iese din om, aceea -l spurcă.
Marcu 7:16 — Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.``
Marcu 7:17 — Dupăce a intrat în casă, pe cînd era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
Marcu 7:18 — El le -a zis: ,,Şi voi sînteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu -l poate spurca?
Marcu 7:19 — Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pîntece, şi apoi este dat afară în hazna?`` A zis astfel, făcînd toate bucatele curate.
Marcu 7:20 — El le -a mai zis: ,,Ce iese din om, aceea spurcă pe om.
Marcu 7:21 — Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
Marcu 7:22 — furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
Marcu 7:23 — Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.``
Marcu 7:24 — Isus a plecat de acolo, şi S'a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într'o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n'a putut să rămînă ascuns.
Marcu 7:25 — Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpînită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El, şi a venit de s'a aruncat la picioarele Lui.
Marcu 7:26 — Femeia aceasta era o grecoaică, de obîrşie Siro-feniciană. Ea îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.
Marcu 7:27 — Isus i -a zis: ,,Lasă să se sature mai întîi copiii; căci nu este bine să iei pînea copiilor, şi s'o arunci la căţei.``
Marcu 7:28 — ,,Da, Doamne``, I -a răspuns ea; ,,dar şi căţeii de supt masă mănîncă din fărămiturile copiilor.``
Marcu 7:29 — Atunci Isus i -a zis: ,,Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiică-tă.``
Marcu 7:30 — Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.
Marcu 7:31 — Isus a părăsit ţinutul Tirului, şi a venit iarăş prin Sidon la marea Galileii, trecînd prin ţinutul Decapole.
Marcu 7:32 — I-au adus un surd, care vorbea cu anevoie, şi L-au rugat să-Şi pună mînile peste el.
Marcu 7:33 — El l -a luat la o parte din norod, i -a pus degetele în urechi, şi i -a atins limba cu scuipatul Lui.
Marcu 7:34 — Apoi, Şi -a ridicat ochii spre cer, a suspinat, şi a zis: ,,Efata``, adică: ,,Deschide-te!``
Marcu 7:35 — Îndată, i s'au deschis urechile, i s'a deslegat limba, şi a vorbit foarte desluşit.
Marcu 7:36 — Isus le -a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cît le poruncea mai mult, cu atît Îl vesteau mai mult.
Marcu 7:37 — Ei erau uimiţi peste măsură de mult, şi ziceau: ,,Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.``
Marcu 11:1 — Cînd s'au apropiat de Ierusalim, şi au fost lîngă Betfaghe şi Betania, înspre muntele Măslinilor, Isus a trimes pe doi din ucenicii Săi,
Marcu 11:2 — şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n'a încălecat încă nici un om; deslegaţi -l şi aduceţi-Mi -l.
Marcu 11:3 — Dacă vă va întreba cineva: ,Pentruce faceţi lucrul acesta?` să răspundeţi: ,Domnul are trebuinţă de el. Şi îndată îl va trimete înapoi aici.``
Marcu 11:4 — Ucenicii s'au dus, au găsit măgăruşul legat afară lîngă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au deslegat.
Marcu 11:5 — Unii din cei ce stăteau acolo, le-au zis: ,,Ce faceţi? De ce deslegaţi măgăruşul acesta?``
Marcu 11:6 — Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece.
Marcu 11:7 — Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, şi Isus a încălecat pe el.
Marcu 11:8 — Mulţi oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri, pe cari le tăiaseră depe cîmp.
Marcu 11:9 — Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus, strigau: ,,Osana! Binecuvîntat este cel ce vine în Numele Domnului!
Marcu 11:10 — Binecuvîntată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile prea înalte!``
Marcu 11:11 — Isus a intrat în Ierusalim, şi S'a dus în Templu. Dupăce S'a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania, cu cei doisprezece.
Marcu 11:12 — A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămînzit.
Marcu 11:13 — A zărit de departe un smochin, care avea frunze, şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S'a apropiat de smochin, dar n'a găsit decît frunze, căci nu era încă vremea smochinelor.
Marcu 11:14 — Atunci a luat cuvîntul, şi a zis smochinului: ,,În veac să nu mai mănînce nimeni rod din tine!`` Şi ucenicii au auzit aceste vorbe.
Marcu 11:15 — Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei.
Marcu 11:16 — Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu.
Marcu 11:17 — Şi -i învăţa şi zicea: ,,Oare nu este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.``
Marcu 11:18 — Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, cînd au auzit cuvintele acestea, căutau cum să -L omoare; căci se temeau de El, pentrucă tot norodul era uimit de învăţătura Lui.
Marcu 11:19 — Oridecîte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate.
Marcu 11:20 — Dimineaţa, cînd treceau pe lîngă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini.
Marcu 11:21 — Petru şi -a adus aminte de cele petrecute, şi a zis lui Isus: ,,Învăţătorule, uite că smochinul, pe care l-ai blestemat, s'a uscat.``
Marcu 11:22 — Isus a luat cuvîntul, şi le -a zis: ,,Aveţi credinţă în Dumnezeu!
Marcu 11:23 — Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ,Ridică-te şi aruncă-te în mare`, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.
Marcu 11:24 — De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi -l veţi avea.
Marcu 11:25 — Şi, cînd staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentruca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.
Marcu 11:26 — Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.
Marcu 11:27 — S'au dus din nou în Ierusalim. Şi, pe cînd Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrînii,
Marcu 11:28 — şi I-au zis: ,,Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Şi cine Ţi -a dat puterea aceasta ca să le faci?``
Marcu 11:29 — Isus le -a răspuns: ,,Am să vă pun şi Eu o întrebare; răspundeţi-Mi la ea, şi apoi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.
Marcu 11:30 — Botezul lui Ioan venea din cer ori dela oameni? Răspundeţi-Mi!``
Marcu 11:31 — Ei însă vorbeau astfel între ei: ,,Dacă răspundem: ,Din cer`, va zice: ,Dar de ce nu l-aţi crezut?`
Marcu 11:32 — Şi dacă vom răspunde: ,Dela oameni...` se temeau de norod, căci toţi socoteau că Ioan a fost în adevăr un prooroc.
Marcu 11:33 — Atunci au răspuns lui Isus: ,,Nu ştim.`` Şi Isus le -a zis: ,,Nici Eu n'am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.``
Marcu 6:1 — Isus a plecat de acolo, şi S'a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.
Marcu 6:2 — Cînd a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, cînd Îl auzeau, se mirau şi ziceau: ,,De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I -a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mînile Lui?
Marcu 6:3 — Nu este acesta tîmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sînt surorile Lui aici între noi?`` Şi găseau o pricină de poticnire în El.
Marcu 6:4 — Dar Isus le -a zis: ,,Un prooroc nu este dispreţuit decît în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.``
Marcu 6:5 — N'a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi -a pus mînile peste cîţiva bolnavi, şi i -a vindecat.
Marcu 6:6 — Şi se mira de necredinţa lor.
Marcu 6:7 — Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să -i trimeată doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate.
Marcu 6:8 — Le -a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decît un toiag; să n'aibă nici pîne, nici traistă, nici bani de aramă la brîu;