Referințe biblice
- Luca 4:18
- Psalmul 91:1-16
- Ieremia 33:6
- Proverbe 17:22
- 2 Timotei 1:7
- 3 Ioan 1:2
- 1 Petru 4:9
- Isaia 41:10
- Filipeni 4:6-7
- Ioan 14:27
- Ioan 3:16
- Matei 13:52
- Ieremia 1:5
- Psalmul 147:3
- Iacov 5:14
- Filipeni 4:13
- Romani 8:28
- Ieremia 17:14
- 1 Ioan 3:17
- 2 Timotei 2:15
- Efeseni 6:11
- Romani 12:13
- Isaia 49:13
- Isaia 12:2
- Isaia 5:1-30
- Psalmul 107:20
- Psalmul 46:1
- Iosua 1:9
- Apocalipsa 1:1
- 1 Petru 2:24
- 1 Timotei 3:2
- 2 Corinteni 4:16-18
- Romani 16:1
- Romani 15:1
- Ioan 16:33
- Luca 8:50
- Matei 25:1-46
- Matei 19:1-30
- Matei 11:28-29
- Ieremia 30:17
- Isaia 53:5
- Isaia 40:29
- Psalmul 55:22
- Psalmul 41:3
- Psalmul 34:10
- Psalmul 23:4
- Psalmul 9:10
- Psalmul 9:9-10
- Deuteronomul 31:8
- Deuteronomul 31:6
- Exodul 15:26
- Evrei 13:2
- Evrei 11:1
- Evrei 4:16
- Tit 1:8
- 1 Timotei 5:23
- 2 Tesaloniceni 3:16
- Coloseni 4:14
- Filipeni 4:6
- Filipeni 1:6
- 2 Corinteni 4:17
- 1 Corinteni 15:58
- Romani 15:13
- Romani 12:1-21
- Romani 8:38-39
- Romani 8:31
- Faptele Apostolilor 28:7
- Ioan 14:1
- Ioan 1:14
- Luca 10:34
- Luca 1:37
- Marcu 9:23
- Marcu 5:34
- Matei 25:40
- Matei 19:12
- Matei 9:12
- Matei 6:34
- Daniel 5:1-31
- Ezechiel 34:16
- Isaia 53:4
- Isaia 53:4-5
- Isaia 40:31
- Isaia 26:3-4
- Isaia 26:3
- Isaia 25:8
- Proverbe 20:1-30
- Psalmul 121:1-2
- Psalmul 71:5
- Psalmul 50:15
- Psalmul 46:1-3
- Psalmul 34:19
- Psalmul 32:7-8
- Psalmul 23:1-6
- Psalmul 2:1-12
- 2 Cronici 16:12
- 1 Cronici 16:11
- Deuteronomul 18:9
- Deuteronomul 7:15
- Leviticul 18:1-30
- Exodul 15:2
- Ioan 3:16-17
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Luca 4:18 — ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M'a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M'a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi,
Ieremia 33:6 — Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca, şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.
Proverbe 17:22 — O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mîhnit usucă oasele. -
2 Timotei 1:7 — Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
3 Ioan 1:2 — Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.
1 Petru 4:9 — Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cîrtire.
Isaia 41:10 — nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
Filipeni 4:6 — Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri.
Filipeni 4:7 — Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.
Ioan 14:27 — Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v'o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Matei 13:52 — Şi El le -a zis: ,,De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.``
Ieremia 1:5 — ,Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.``
Iacob 5:14 — Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrîni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce -l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
Filipeni 4:13 — Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.
Romani 8:28 — De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
Ieremia 17:14 — Vindecă-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mîntuieşte-mă Tu, şi voi fi mîntuit; căci Tu eşti slava mea!
1 Ioan 3:17 — Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămîne în el dragostea de Dumnezeu?
2 Timotei 2:15 — Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n'are de ce să -i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvîntul adevărului.
Efeseni 6:11 — Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului.
Romani 12:13 — Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
Isaia 49:13 — Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pămîntule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui.``
Isaia 12:2 — ,,Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere, şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m'a mîntuit.``
Isaia 5:1 — Voi cînta Prea Iubitului meu, cîntarea Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o cîmpie foarte mănoasă.
Isaia 5:2 — I -a săpat pămîntul, l -a curăţit de pietre, şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să -I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.
Isaia 5:3 — ,,Acum dar, -zice Domnul-locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!
Isaia 5:4 — Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentruce a făcut ea struguri sălbatici, cînd Eu mă aşteptam să facă struguri buni?
Isaia 5:5 — Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;
Isaia 5:6 — o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea.``
Isaia 5:7 — Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sînt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi cînd colo, iată sînge vărsat! -Se aştepta la dreptate, şi cînd colo, iată strigăte de apăsare!
Isaia 5:8 — Vai de ceice înşiră casă lîngă casă şi lipesc ogor lîngă ogor, pînă nu mai rămîne loc, şi locuiesc în mijlocul ţării!
Isaia 5:9 — Iată ce mi -a descoperit Domnul oştirilor: ,,Hotărît, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari şi frumoase nu vor mai fi locuite.
Isaia 5:10 — Chiar zece pogoane de vie nu vor da decît un bat, şi un omer de sămînţă nu va da decît o efă.
Isaia 5:11 — Vai de cei ce disdedimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed pînă tîrziu noaptea şi se înferbîntă de vin!
Isaia 5:12 — Arfa şi alăuta, timpana, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mînilor Lui.
Isaia 5:13 — De aceea poporul meu va fi dus pe neaşteptate în robie; boierimea lui va muri de foame, şi gloata lui se va usca de sete.
Isaia 5:14 — De aceea îşi şi deschide locuinţa morţilor gura, şi îşi lărgeşte peste măsură gîtlejul, ca să se pogoare în ea măreţia şi bogăţia Sionului, cu toată mulţimea lui gălăgioasă şi veselă.
Isaia 5:15 — Şi astfel, cei mici vor fi doborîţi, cei mari vor fi smeriţi, şi privirile trufaşe vor fi plecate.
Isaia 5:16 — Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfînt va fi sfinţit prin dreptate.
Isaia 5:17 — Acolo vor paşte mieii ca pe imaşul lor, şi păstori pribegi vor mînca moşiile prăpădite ale bogaţilor.
Isaia 5:18 — Vai de ceice trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, şi păcatul, cu şleaurile unei căruţe,
Isaia 5:19 — şi zic: ,Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s'o vedem! Să vină odată hotărîrea Sfîntului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s'o cunoaştem!``
Isaia 5:20 — Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, cari spun că întunerecul este lumină, şi lumina întunerec, cari dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!
Isaia 5:21 — Vai de cei ce se socot înţelepţi, şi se cred pricepuţi!
Isaia 5:22 — Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, şi viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari;
Isaia 5:23 — cari scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi!
Isaia 5:24 — De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriştea, şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, şi floarea li se va risipi în vînt ca ţărîna, căci au nesocotit legea Domnului oştirilor, şi au dispreţuit cuvîntul Sfîntului lui Israel.
Isaia 5:25 — De aceea Se şi aprinde Domnul de mînie împotriva poporului Său, Îşi întinde mîna împotriva lui, şi -l loveşte de se zguduie munţii, şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este încă întinsă.
Isaia 5:26 — El ridică un steag popoarelor îndepărtate, şi le fluieră dela un capăt al pămîntului: şi iată-le, vin repede şi uşor.
Isaia 5:27 — Niciunul nu este obosit, niciunul nu şovăieşte de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brîul dela mijloc, nici nu i se rupe cureaua dela încălţăminte.
Isaia 5:28 — Săgeţile lor sînt ascuţite, şi toate arcurile încordate; copitele cailor lor parcă sînt cremene, şi roţile carălor lor parcă sînt un vîrtej.
Isaia 5:29 — Răcnesc ca nişte lei, mugesc ca nişte pui de lei; sforăie şi apucă prada, o iau cu ei, şi nimeni nu vine în ajutor.
Isaia 5:30 — În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget, ca mugetul unei furtuni pe mare; uitîndu-se la pămînt, nu vor vedea decît întunerec şi strîmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.``
Iosua 1:9 — Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.``
Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -
1 Petru 2:24 — El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
1 Timotei 3:2 — Dar trebuie ca episcopul (Sau: privighetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.
2 Corinteni 4:16 — De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuş omul nostru din lăuntru se înoieşte din zi în zi.
2 Corinteni 4:17 — Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă.
2 Corinteni 4:18 — Pentrucă noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se văd, sînt trecătoare, pe cînd cele ce nu se văd, sînt vecinice.
Romani 16:1 — Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţă (Sau: slujitoare.) a Bisericii din Chencrea;
Romani 15:1 — Noi, cari sîntem tari, sîntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă înşine.
Ioan 16:33 — V'am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.``
Luca 8:50 — Dar Isus, cînd a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: ,,Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.``
Matei 25:1 — Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, cari şi-au luat candelele, şi au ieşit în întîmpinarea mirelui.
Matei 25:2 — Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Matei 25:3 — Cele nechibzuite, cînd şi-au luat candelele, n'au luat cu ele untdelemn;
Matei 25:4 — dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
Matei 25:5 — Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit.
Matei 25:6 — La miezul nopţii, s'a auzit o strigare: ,Iată mirele, ieşiţi -i în întîmpinare!`
Matei 25:7 — Atunci toate fecioarele acelea s'au sculat şi şi-au pregătit candelele.
Matei 25:8 — Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: ,Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.`
Matei 25:9 — Cele înţelepte le-au răspuns: ,Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vînd untdelemn şi cumpăraţi-vă.`
Matei 25:10 — Pe cînd se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s'a încuiat uşa.
Matei 25:11 — Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!`
Matei 25:12 — Dar el, drept răspuns, le -a zis: ,Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!`
Matei 25:13 — Veghiaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
Matei 25:14 — Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, cînd era să plece într'o altă ţară, a chemat pe robii săi, şi le -a încredinţat avuţia sa.
Matei 25:15 — Unuia i -a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
Matei 25:16 — Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi, s'a dus, i -a pus în negoţ, şi a cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.
Matei 25:17 — Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi, a cîştigat şi el alţi doi cu ei.
Matei 25:18 — Cel ce nu primise decît un talant, s'a dus de a făcut o groapă în pămînt şi a ascuns acolo banii stăpînului său.
Matei 25:19 — După multă vreme, stăpînul robilor acelora s'a întors şi le -a cerut socoteala.
Matei 25:20 — Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.`
Matei 25:21 — Stăpînul său i -a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău.`
Matei 25:22 — Cel ce primise cei doi talanţi, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi doi talanţi.`
Matei 25:23 — Stăpînul său i -a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău!`
Matei 25:24 — Cel ce nu primise decît un talant, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n'ai sămănat, şi strîngi de unde n'ai vînturat:
Matei 25:25 — mi -a fost teamă, şi m'am dus de ţi-am ascuns talantul în pămînt; iată-ţi ce este al tău!`
Matei 25:26 — Stăpînul său i -a răspuns: ,Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n'am sămănat, şi că strîng de unde n'am vînturat;
Matei 25:27 — prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobîndă ce este al meu!
Matei 25:28 — Luaţi -i dar talantul, şi daţi -l celui ce are zece talanţi.
Matei 25:29 — Pentrucă celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar dela cel ce n'are, se va lua şi ce are!
Matei 25:30 — Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi -l în întunerecul de afară: acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.
Matei 25:31 — ,,Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
Matei 25:32 — Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
Matei 25:33 — şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui.
Matei 25:34 — Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: ,Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v'a fost pregătită dela întemeierea lumii.
Matei 25:35 — Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi -a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M'aţi primit;
Matei 25:36 — am fost gol, şi M'aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.`
Matei 25:37 — Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?
Matei 25:38 — Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?
Matei 25:39 — Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?`
Matei 25:40 — Drept răspuns, Împăratul le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`
Matei 25:41 — Apoi va zice celor dela stînga Lui: ,Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
Matei 25:42 — Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi -a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
Matei 25:43 — am fost străin, şi nu M'aţi primit; am fost gol, şi nu M'aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n'aţi venit pela Mine.`
Matei 25:44 — Atunci Îi vor răspunde şi ei: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?`
Matei 25:45 — Şi El, drept răspuns, le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori n'aţi făcut aceste lucruri unuia dintr'aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.`
Matei 25:46 — Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.``
Matei 19:1 — După ce a sfîrşit Isus cuvîntările acestea, a plecat din Galilea, şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan.
Matei 19:2 — După El au mers multe gloate; şi acolo a vindecat pe cei bolnavi.
Matei 19:3 — Fariseii au venit la El, şi, ca să -L ispitească, I-au zis: ,,Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?``
Matei 19:4 — Drept răspuns, El le -a zis: ,,Oare n'aţi citit că Ziditorul, dela început i -a făcut parte bărbătească şi parte femeiască,
Matei 19:5 — şi a zis: ,De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup?`
Matei 19:6 — Aşa că nu mai sînt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.``
Matei 19:7 — ,,Pentru ce dar``, I-au zis ei, ,,a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire, şi s'o lase?``
Matei 19:8 — Isus le -a răspuns: ,,Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar dela început n'a fost aşa.
Matei 19:9 — Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.``
Matei 19:10 — Ucenicii Lui I-au zis: ,,Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.``
Matei 19:11 — El le -a răspuns: ,,Nu toţi pot primi cuvîntul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.
Matei 19:12 — Fiindcă sînt fameni, cari s'au născut aşa din pîntecele maicii lor; sînt fameni, cari au fost făcuţi fameni de oameni; şi sînt fameni, cari singuri s'au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să -l primească.``
Matei 19:13 — Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mînile peste ei, şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.
Matei 19:14 — Şi Isus le -a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.``
Matei 19:15 — După ce Şi -a pus mînile peste ei, a plecat de acolo.
Matei 19:16 — Atunci s'a apropiat de Isus un om, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa vecinică?``
Matei 19:17 — El i -a răspuns: ,,Dece mă întrebi: ,Ce bine?` Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.``
Matei 19:18 — ,,Cari?`` I -a zis el. Şi Isus i -a răspuns: ,,Să nu ucizi: să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;
Matei 19:19 — să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta``; şi: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.``
Matei 19:20 — Tînărul I -a zis: ,,Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţa mea; ce-mi mai lipseşte?``
Matei 19:21 — ,,Dacă vrei să fii desăvîrşit``, i -a zis Isus, ,,du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.``
Matei 19:22 — Cînd a auzit tînărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentrucă avea multe avuţii.
Matei 19:23 — Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.
Matei 19:24 — Vă mai spun iarăş că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.``
Matei 19:25 — Ucenicii, cînd au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot, şi au zis: ,,Cine poate, atunci să fie mîntuit?``
Matei 19:26 — Isus S'a uitat ţintă la ei, şi le -a zis: ,,La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sînt cu putinţă.``
Matei 19:27 — Atunci Petru a luat cuvîntul şi I -a zis: ,,Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?``
Matei 19:28 — Isus le -a răspuns: ,,Adevărat vă spun că, atunci cînd va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înoirea tuturor lucrurilor, voi, cari M'aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
Matei 19:29 — Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa vecinică.
Matei 19:30 — Dar mulţi din cei dintîi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintîi.
Matei 11:28 — Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
Matei 11:29 — Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Ieremia 30:17 — Dar te voi vindeca, şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: ,Cel izgonit,` ,Sionul acela de care nimănui nu -i pasă.``
Isaia 53:5 — Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.
Isaia 40:29 — El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.
Deuteronom 31:8 — Domnul însuş va merge înaintea ta, El însuş va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te spăimînta!``
Deuteronom 31:6 — Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimîntaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa``.
Exod 15:26 — El a zis: ,,Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu cari am lovit pe Egipteni; căci Eu sînt Domnul, care te vindecă.``
Evrei 13:2 — Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.
Evrei 11:1 — Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.
Evrei 4:16 — Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
Tit 1:8 — ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfînt, înfrînat;
1 Timotei 5:23 — Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.
2 Tesaloniceni 3:16 — Însuş Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!
Coloseni 4:14 — Luca, doftorul prea iubit, şi Dima, vă trimet sănătate.
Filipeni 1:6 — Sînt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi pînă în ziua lui Isus Hristos.
1 Corinteni 15:58 — De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.
Romani 15:13 — Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!
Romani 12:1 — Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
Romani 12:2 — Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.
Romani 12:3 — Prin harul, care mi -a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit -o Dumnezeu fiecăruia.
Romani 12:4 — Căci, dupăcum într'un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n'au toate aceeaş slujbă,
Romani 12:5 — tot aşa, şi noi, cari sîntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, sîntem mădulare unii altora.
Romani 12:6 — Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne -a fost dat: cine are darul proorociei, să -l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.
Romani 12:7 — Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.
Romani 12:8 — Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cîrmuieşte, să cîrmuiască cu rîvnă. Cine face milostenie, s'o facă cu bucurie.
Romani 12:9 — Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.
Romani 12:10 — Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întîietate altuia.
Romani 12:11 — În sîrguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de rîvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.
Romani 12:12 — Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.
Romani 12:14 — Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi.
Romani 12:15 — Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu ceice plîng.
Romani 12:16 — Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
Romani 12:17 — Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.
Romani 12:18 — Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.
Romani 12:19 — Prea iubiţilor, nu vă răsbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mînia lui Dumnezeu; căci este scris: ,,Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti``, zice Domnul.
Romani 12:20 — Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă -i să mănînce; dacă -i este sete, dă -i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.``
Romani 12:21 — Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.
Romani 8:38 — Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Romani 8:39 — nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 8:31 — Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
Faptele Apostolilor 28:7 — În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne -a primit şi ne -a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.
Ioan 14:1 — Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.
Ioan 1:14 — Şi Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. -
Luca 10:34 — S'a apropiat de i -a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l -a pus pe dobitocul lui, l -a dus la un han, şi a îngrijit de el.
Luca 1:37 — Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere.
Marcu 9:23 — Isus a răspuns: ,,Tu zici: ,Dacă poţi!`... Toate lucrurile sînt cu putinţă celui ce crede!``
Marcu 5:34 — Dar Isus i -a zis: ,,Fiică, credinţa ta te -a mîntuit; du-te în pace, şi fii tămăduită de boala ta.``
Matei 9:12 — Isus i -a auzit, şi le -a zis: ,,Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi.
Matei 6:34 — Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.
Daniel 5:1 — Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor.
Daniel 5:2 — Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint, pe cari le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul dela Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
Daniel 5:3 — Au adus îndată vasele de aur, cari fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
Daniel 5:4 — Au băut vin, şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fer, de lemn şi de piatră.
Daniel 5:5 — În clipa aceea, s'au arătat degetele unei mîni de om, şi au scris, în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mînă, care a scris.
Daniel 5:6 — Atunci împăratul a îngălbenit, şi gîndurile atît l-au tulburat că i s'au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s'au izbit unul de altul.
Daniel 5:7 — Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cetitorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul şi a zis înţelepţilor Babilonului: ,,Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi -o va tîlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gît, şi va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.``
Daniel 5:8 — Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n'au putut nici să citească scrisoarea şi nici s'o tîlcuiască împăratului.
Daniel 5:9 — Din pricina aceasta împăratul Belşaţar s'a spăimîntat foarte tare, faţa i s'a îngălbenit şi mai marii lui au rămas încremeniţi.
Daniel 5:10 — Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvîntul şi a vorbit astfel: ,,Să trăieşti vecinic, împărate! Să nu te turbure gîndurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa!
Daniel 5:11 — În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s'au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l -a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori,
Daniel 5:12 — şi anume, pentrucă s'a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tîlcuiască visele, să lămurească întrebările grele, şi să deslege lucrurile încîlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tîlcuirea!``
Daniel 5:13 — Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvîntul, şi a zis lui Daniel: ,,Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda, pe cari i -a adus aici din Iuda, tatăl meu împăratul?
Daniel 5:14 — Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită.
Daniel 5:15 — Au adus înaintea mea pe înţelepţi şi pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuiască; dar n'au putut să tîlcuiască aceste cuvinte.
Daniel 5:16 — Am aflat că tu poţi să tîlcuieşti şi să deslegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi -o tîlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gît, şi vei avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei!``
Daniel 5:17 — Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: ,,Ţine-ţi darurile, şi dă altuia răsplătirile tale! Totuş voi citi împăratului scrierea, şi i -o voi tîlcui.
Daniel 5:18 — Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire;
Daniel 5:19 — şi din pricina mărimii pe care i -o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi scobora pe cine voia.
Daniel 5:20 — Dar cînd i s'a îngîmfat inima şi i s'a împietrit duhul pînă la mîndrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui;
Daniel 5:21 — a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s'a făcut ca a fiarelor, şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănînce iarbă ca la boi, şi trupul i -a fost udat cu roua cerului, pînă cînd a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.
Daniel 5:22 — Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcarcă ai ştiut toate aceste lucruri.
Daniel 5:23 — Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, cari nici nu văd, nici n'aud, şi nici nu pricep nimic, şi n'ai slăvit pe Dumnezeul în mîna căruia este suflarea ta şi toate căile tale!
Daniel 5:24 — De aceea a trimes El acest cap de mînă, care a scris scrierea aceasta.
Daniel 5:25 — Iată însă scrierea care a fost scrisă: ,,Numărat, numărat, cîntărit, şi împărţit!``
Daniel 5:26 — Şi iată tîlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi -a numărat zilele domniei, şi i -a pus capăt.
Daniel 5:27 — Cîntărit, înseamnă că ai fost cîntărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor!
Daniel 5:28 — Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!``
Daniel 5:29 — Îndată, Belşatar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gît, şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei.
Daniel 5:30 — Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorît.
Daniel 5:31 — Şi a pus mîna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vîrstă de şasezeci şi doi de ani.
Ezechiel 34:16 — ,,Voi căuta pe cea perdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită, şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.``
Isaia 53:4 — Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.
Isaia 40:31 — dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.``
Isaia 26:3 — Celui cu inima tare, Tu -i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.
Isaia 26:4 — Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stînca veacurilor.
Isaia 25:8 — nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrămile de pe toate feţele, şi îndepărtează de pe tot pămîntul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.
Proverbe 20:1 — Vinul este batjocoritor, băuturile tari sînt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. -
Proverbe 20:2 — Frica pe care o însuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuş. -
Proverbe 20:3 — Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpînit de aprindere. -
Proverbe 20:4 — Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vea să strîngă roade, dar nu este nimic! -
Proverbe 20:5 — Sfaturile în inima omului sînt ca nişte ape adînci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. -
Proverbe 20:6 — Mulţi oameni îşi trîmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? -
Proverbe 20:7 — Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! -
Proverbe 20:8 — Împăratul, care şade pe scaunul de domnie al dreptăţii, risipeşte orice rău cu privirea lui. -
Proverbe 20:9 — Cine poate zice: ,,Mi-am curăţit inima, sînt curat de păcatul meu?`` -
Proverbe 20:10 — Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri, sînt o scîrbă înaintea Domnului. -
Proverbe 20:11 — Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. -
Proverbe 20:12 — Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe celalt, Domnul le -a făcut. -
Proverbe 20:13 — Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii, şi te vei sătura de pîne. -
Proverbe 20:14 — ,,Rău! Rău!`` zice cumpărătorul, şi plecînd, se fericeşte. -
Proverbe 20:15 — Este aur şi sînt multe mărgăritare; dar buzele înţelepte sînt un lucru scump. -
Proverbe 20:16 — Ia -i haina, căci s'a pus chezaş pentru altul; şi ţine -l zălog pentru alţii. -
Proverbe 20:17 — Pînea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. -
Proverbe 20:18 — Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuinţă. -
Proverbe 20:19 — Cine umblă cu bîrfeli dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţinea gura să nu te amesteci. -
Proverbe 20:20 — Dacă cineva blăstămă pe tatăl său şi pe mamă-sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunerecului. -
Proverbe 20:21 — O moştenire repede cîştigată dela început, nu va fi binecuvîntată la sfîrşit. -
Proverbe 20:22 — Nu zice: ,,Îi voi întoarce eu răul!`` Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta. -
Proverbe 20:23 — Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi cîntarul mincinos nu este un lucru bun. -
Proverbe 20:24 — Domnu îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa? -
Proverbe 20:25 — Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfîntă, şi abea după ce a făcut juruinţa să se gîndească. -
Proverbe 20:26 — Un împărat înţelept vîntură pe cei răi, şi trece cu roata peste ei. -
Proverbe 20:27 — Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde pînă în fundul măruntaielor. -
Proverbe 20:28 — Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat, şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate. -
Proverbe 20:29 — Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrînilor sînt perii albi. -
Proverbe 20:30 — Mijloacele de vindecare pentru cel rău sînt bătăile şi vînătăile pînă la rană. -
2 Cronici 16:12 — În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, Asa s'a îmbolnăvit de picioare aşa încît avea mari dureri; chiar în timpul boalei lui, n'a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doftori.
1 Cronici 16:11 — Căutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!
Deuteronom 18:9 — Dupăce vei intra în ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urîciunile neamurilor acelora.
Deuteronom 7:15 — Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimete niciuna din acele molime rele din Egipt pe cari le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi ceice te urăsc.
Levitic 18:1 — Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
Levitic 18:2 — ,,Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ,Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.
Levitic 18:3 — Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit, şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: să nu vă luaţi după obiceiurile lor.
Levitic 18:4 — Să împliniţi poruncile Mele, şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.
Levitic 18:5 — Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini, va trăi prin ele. Eu sînt Domnul!
Levitic 18:6 — Nici unul din voi să nu se apropie de ruda lui de sînge, ca să -i descopere goliciunea. Eu sînt Domnul.
Levitic 18:7 — Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Ţi-este mamă: să nu -i descoperi goliciunea.
Levitic 18:8 — Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea tatălui tău.
Levitic 18:9 — Să nu descoperi goliciunea sorei tale, fata tatălui tău, sau fata mamei tale, născută în casă sau afară din casă.
Levitic 18:10 — Să nu descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fetei tale. Căci este goliciunea ta.
Levitic 18:11 — Să nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău. Ţi-este soră.
Levitic 18:12 — Să nu descoperi goliciunea sorei tatălui tău. Este rudă de aproape cu tatăl tău.
Levitic 18:13 — Să nu descoperi goliciunea sorei mamei tale. Este rudă de aproape cu mama ta.
Levitic 18:14 — Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău. Să nu te apropii de nevasta lui. Ţi-este mătuşă.
Levitic 18:15 — Să nu descoperi goliciunea nurorei tale. Este nevasta fiului tău: să nu -i descoperi goliciunea.
Levitic 18:16 — Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este goliciunea fratelui tău.
Levitic 18:17 — Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fetei ei. Să nu iei pe fata fiului ei, nici pe fata fetei ei, ca să le descoperi goliciunea. Îţi sînt rude de aproape: este o nelegiuire.
Levitic 18:18 — Să nu iei pe sora nevestei tale, ca să -i faci în necaz, descoperindu -i goliciunea alături de nevastă-ta, cît timp ea este încă în viaţă.
Levitic 18:19 — Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăţiei ei, cînd este la soroc, ca să -i descoperi goliciunea.
Levitic 18:20 — Să nu te împreuni cu nevasta semenului tău, ca să te pîngăreşti cu ea.
Levitic 18:21 — Să nu dai pe nici unul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh, şi să nu pîngăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sînt Domnul.
Levitic 18:22 — Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urîciune.
Levitic 18:23 — Să nu te culci cu o vită, ca să te pîngăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie.
Levitic 18:24 — Să nu vă spurcaţi cu nici unul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s'au spurcat neamurile pe cari le voi izgoni dinaintea voastră.
Levitic 18:25 — Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, şi pămîntul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui.
Levitic 18:26 — Păziţi dar legile şi poruncile Mele, şi nu faceţi niciuna din aceste spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.
Levitic 18:27 — Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta, cari au fost înaintea voastră în ea; şi astfel ţara a fost pîngărită.
Levitic 18:28 — Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile cari erau în ea înaintea voastră.
Levitic 18:29 — Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni, vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor.
Levitic 18:30 — Păziţi poruncile Mele, şi nu faceţi niciunul din obiceiurile urîte cari se făceau înaintea voastră, ca să nu vă spurcaţi cu ele. Eu sînt Domnul Dumnezeul vostru.``
Exod 15:2 — Domnul este tăria mea şi temeiul cîntărilor mele de laudă: El m'a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.