Referințe biblice

  1. Galateni 5:7
  2. 1 Petru 2:1-25
  3. Iacov 1:2-4
  4. Iacov 5:16
  5. 2 Corinteni 11:13
  6. Matei 19:14
  7. Ioan 3:1-36
  8. Faptele Apostolilor 2:42
  9. Romani 3:23
  10. Luca 11:52
  11. 1 Tesaloniceni 2:18
  12. Romani 8:28
  13. Faptele Apostolilor 15:10
  14. Ioan 3:16
  15. 1 Ioan 2:1-29
  16. 2 Corinteni 11:20
  17. Marcu 10:13-14
  18. Marcu 4:1-41
  19. 1 Petru 3:7
  20. Evrei 11:6
  21. Isaia 59:2
  22. 1 Ioan 3:1
  23. 1 Ioan 1:9
  24. 1 Timotei 2:1-15
  25. Romani 6:23
  26. Ezechiel 34:1-6
  27. Numeri 22:16
  28. Galateni 6:7
  29. 2 Samuel 5:2
  30. Apocalipsa 1:1-20
  31. 1 Ioan 5:14
  32. Efeseni 4:30
  33. Ioan 15:12
  34. Psalmul 66:18
  35. 2 Cronici 6:30
  36. 2 Împărați 1:1-18
  37. 3 Ioan 1:9-10
  38. 1 Ioan 3:21-22
  39. 1 Ioan 1:1-10
  40. 1 Petru 2:2
  41. Iacov 4:3
  42. 2 Tesaloniceni 1:1-12
  43. Filipeni 4:13
  44. Efeseni 6:1-4
  45. Efeseni 4:32
  46. Romani 8:31
  47. Romani 1:1-32
  48. Faptele Apostolilor 16:31
  49. Faptele Apostolilor 2:38
  50. Ioan 14:27
  51. Ioan 11:1-57
  52. Luca 22:25
  53. Luca 1:37
  54. Matei 23:16-17
  55. Matei 23:1-3
  56. Matei 16:12
  57. Matei 16:1-28
  58. Matei 6:1-34
  59. Matei 5:23-24
  60. Zaharia 14:5
  61. Isaia 66:2
  62. Proverbe 22:6
  63. Proverbe 6:20
  64. Psalmul 46:10
  65. Neemia 4:8
  66. Geneza 1:1
  67. Apocalipsa 3:20
  68. 1 Ioan 5:19
  69. 1 Ioan 1:8
  70. 2 Petru 3:9
  71. Iacov 1:22
  72. Iacov 1:5-8
  73. Filipeni 4:8
  74. Efeseni 6:4
  75. Galateni 6:12-13
  76. 1 Corinteni 9:12
  77. Romani 12:2
  78. Romani 5:8
  79. Romani 1:16
  80. Faptele Apostolilor 1:8
  81. Marcu 11:25-26
  82. Matei 23:6-7
  83. Matei 22:39
  84. Ezechiel 34:4
  85. Ezechiel 14:3
  86. Isaia 59:1-2
  87. Isaia 41:10
  88. Proverbe 28:13
  89. Proverbe 28:9
  90. Proverbe 21:13
  91. Psalmul 127:3
  92. Psalmul 118:24
  93. Psalmul 23:1
  94. 2 Cronici 16:9
  95. Rut 1:1-22
  96. Iosua 3:5
  97. Iosua 1:9
  98. Deuteronomul 6:6-7
  99. Exodul 14:14
  100. Ioan 3:16-17

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Galateni 5:7 — Voi alergaţi bine: cine v'a tăiat calea ca să n'ascultaţi de adevăr?

1 Petru 2:1 — Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire;

1 Petru 2:2 — şi, ca nişte prunci născuţi de curînd, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentruca prin el să creşteţi spre mîntuire,

1 Petru 2:3 — dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.

1 Petru 2:4 — Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.

1 Petru 2:5 — Şi voi, ca nişte pietre vii, sînteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfîntă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

1 Petru 2:6 — Căci este scris în Scriptură: Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine."

1 Petru 2:7 — Cinstea aceasta este dar pentru voi cari aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului";

1 Petru 2:8 — şi o piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere". Ei se lovesc de ea, pentrucă n-au crezut Cuvîntul, şi la aceasta sînt rînduiţi.

1 Petru 2:9 — Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor , pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;

1 Petru 2:10 — pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sînteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.

1 Petru 2:11 — Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămînteşti cari se războiesc cu sufletul.

1 Petru 2:12 — Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.

1 Petru 2:13 — Fiţi supuşi oricărei stăpîniri omeneşti, pentru Domnul: atît împăratului, ca înalt stăpînitor,

1 Petru 2:14 — cît şi dregătorilor, ca unii cari sînt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe ceice fac bine.

1 Petru 2:15 — Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcînd ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti.

1 Petru 2:16 — Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu.

1 Petru 2:17 — Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!

1 Petru 2:18 — Slugilor, fiţi supuse stăpînilor voştri cu toată frica, nu numai celorce sînt buni şi blînzi, ci şi celor greu de mulţămit.

1 Petru 2:19 — Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept.

1 Petru 2:20 — În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, cînd aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, cînd aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.

1 Petru 2:21 — Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă , ca să călcaţi pe urmele Lui.

1 Petru 2:22 — El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug".

1 Petru 2:23 — Cînd era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, cînd era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.

1 Petru 2:24 — El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

1 Petru 2:25 — Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul ( Sau: priveghetorul.) sufletelor voastre.

Iacob 1:2 — Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări,

Iacob 1:3 — ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

Iacob 1:4 — Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvîrşit lucrarea, pentruca să fiţi desăvîrşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

Iacob 5:16 — Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

2 Corinteni 11:13 — Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos.

Matei 19:14 — Şi Isus le -a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.``

Ioan 3:1 — Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al Iudeilor.

Ioan 3:2 — Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.``

Ioan 3:3 — Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.``

Ioan 3:4 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?``

Ioan 3:5 — Isus i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ioan 3:6 — Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.

Ioan 3:7 — Nu te mira că ţi-am zis: ,,Trebuie să vă naşteţi din nou.

Ioan 3:8 — Vîntul suflă încotro vrea, şi -i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.``

Ioan 3:9 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate face aşa ceva?``

Ioan 3:10 — Isus I -a răspuns: ,,Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?

Ioan 3:11 — Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră.

Ioan 3:12 — Dacă v'am vorbit despre lucruri pămînteşti şi nu credeţi, cum veţi crede cînd vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?

Ioan 3:13 — Nimeni nu s'a suit în cer, afară de Cel ce S'a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer.

Ioan 3:14 — Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,

Ioan 3:15 — pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Ioan 3:18 — Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n'a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Ioan 3:19 — Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.

Ioan 3:20 — Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

Ioan 3:21 — Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.``

Ioan 3:22 — După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.

Ioan 3:23 — Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.

Ioan 3:24 — Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă.

Ioan 3:25 — Între ucenicii lui Ioan şi între un Iudeu, s'a iscat o neînţelegere cu privire la curăţire.

Ioan 3:26 — Au venit deci la Ioan şi i-au zis: ,,Învăţătorule, Celce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oameni se duc la El.``

Ioan 3:27 — Drept răspuns, Ioan i -a zis: ,,Omul nu poate primi decît ce -i este dat din cer.

Ioan 3:28 — Voi înşivă îmi sînteţi martori că am zis: ,,Nu sînt eu Hristosul, ci sînt trimes înaintea Lui.

Ioan 3:29 — Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi -l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.

Ioan 3:30 — Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.

Ioan 3:31 — Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi; celce este depe pămînt, este pămîntesc, şi vorbeşte ca de pe pămînt. Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi.

Ioan 3:32 — El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuş nimeni nu primeşte mărturia Lui.

Ioan 3:33 — Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.

Ioan 3:34 — Căci Acela, pe care L -a trimes Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentrucă Dumnezeu nu -I dă Duhul cu măsură.

Ioan 3:35 — Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mîna Lui.

Ioan 3:36 — Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.``

Faptele Apostolilor 2:42 — Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frîngerea pînii, şi în rugăciuni.

Romani 3:23 — Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Luca 11:52 — Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentrucă voi aţi pus mîna pe cheia cunoştinţei: nici voi n'aţi intrat, iar pe ceice voiau să intre, i-aţi împedecat să intre.``

1 Tesaloniceni 2:18 — Astfel, odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne -a împedecat Satana.

Romani 8:28 — De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.

Faptele Apostolilor 15:10 — Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?

1 Ioan 2:1 — Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

1 Ioan 2:2 — El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi.

1 Ioan 2:3 — Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.

1 Ioan 2:4 — Cine zice: ,,Îl cunosc``, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.

1 Ioan 2:5 — Dar cine păzeşte Cuvîntul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvîrşită; prin aceasta ştim că sîntem în El.

1 Ioan 2:6 — Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

1 Ioan 2:7 — Prea iubiţilor nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut -o dela început. Porunca aceasta veche este Cuvîntul, pe care l-aţi auzit.

1 Ioan 2:8 — Totuş vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atît cu privire la El, cît şi cu privire la voi; căci întunerecul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar.

1 Ioan 2:9 — Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întunerec pînă acum.

1 Ioan 2:10 — Cine iubeşte pe fratele său, rămîne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire.

1 Ioan 2:11 — Dar cine urăşte pe fratele său, este în întunerec, umblă în întunerec, şi nu ştie încotro merge, pentrucă întunerecul i -a orbit ochii.

1 Ioan 2:12 — Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sînt iertate pentru Numele Lui.

1 Ioan 2:13 — Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V'am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl.

1 Ioan 2:14 — V'am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. V'am scris, tinerilor, fiindcă sînteţi tari, şi Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.

1 Ioan 2:15 — Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.

1 Ioan 2:16 — Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume.

1 Ioan 2:17 — Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac.

1 Ioan 2:18 — Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s'au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.

1 Ioan 2:19 — Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri.

1 Ioan 2:20 — Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru.

1 Ioan 2:21 — V'am scris nu că n'aţi cunoaşte adevărul, ci pentrucă îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr.

1 Ioan 2:22 — Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.

1 Ioan 2:23 — Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n'are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl.

1 Ioan 2:24 — Ce aţi auzit dela început, aceea să rămînă în voi. Dacă rămîne în voi ce aţi auzit dela început, şi voi veţi rămînea în Fiul şi în Tatăl.

1 Ioan 2:25 — Şi făgăduinţa, pe care ne -a făcut -o El, este aceasta: viaţa vecinică.

1 Ioan 2:26 — V'am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească.

1 Ioan 2:27 — Cît despre voi, ungerea, pe care aţi primit -o dela El, rămîne în voi, şi n'aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămîneţi în El, după cum v'a învăţat ea.

1 Ioan 2:28 — Şi acum, copilaşilor, rămîneţi în El, pentruca atunci cînd Se va arăta El, să avem îndrăsneală, şi, la venirea Lui, să nu rămînem de ruşine şi depărtaţi de El.

1 Ioan 2:29 — Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El.

2 Corinteni 11:20 — Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănîncă cineva, dacă pune cineva mîna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi!

Marcu 10:13 — I-au adus nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe ceice îi aduceau.

Marcu 10:14 — Cînd a văzut Isus acest lucru, S'a mîniat, şi le -a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.

Marcu 4:1 — Isus a început iarăş să înveţe pe norod lîngă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S'a suit şi a şezut într'o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lîngă mare.

Marcu 4:2 — Apoi a început să -i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le -o dădea, le spunea:

Marcu 4:3 — Ascultaţi! Iată, sămănătorul a ieşit să samene.

Marcu 4:4 — Pe cînd sămăna, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum: au venit păsările şi au mîncat -o.

Marcu 4:5 — O altă parte a căzut pe un loc stîncos, unde n'avea mult pămînt: a răsărit îndată, pentrucă n'a dat de un pămînt adînc;

Marcu 4:6 — dar, cînd a răsărit soarele, s'a pălit; şi, pentrucă n'avea rădăcină, s'a uscat.

Marcu 4:7 — O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat -o, şi n'a dat roadă.

Marcu 4:8 — O altă parte a căzut în pămînt bun: a dat roadă, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută.``

Marcu 4:9 — Apoi a zis: cine are urechi de auzit, să audă.``

Marcu 4:10 — Cînd a fost singur, ceice erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde.

Marcu 4:11 — ,,Vouă,`` le -a zis El, ,,v'a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru ceice sînt afară din numărul vostru, toate lucrurile sînt înfăţişate în pilde;

Marcu 4:12 — pentruca, ,,măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.``

Marcu 4:13 — El le -a mai zis: ,,Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?``

Marcu 4:14 — Sămănătorul samănă Cuvîntul.

Marcu 4:15 — Cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută lîngă drum, sînt aceia în cari este sămănat Cuvîntul; dar dupăce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvîntul sămănat în ei.

Marcu 4:16 — Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută în locurile stîncoase, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc îndată cu bucurie;

Marcu 4:17 — dar n'au rădăcină în ei, ci ţin pînă la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el.

Marcu 4:18 — Alţii sînt cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută între spini; aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul;

Marcu 4:19 — dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, cari îneacă Cuvîntul, şi -l fac astfel neroditor.

Marcu 4:20 — Alţii apoi sînt înfăţişaţi prin sămînţa căzută în pămînt bun. Aceştia sînt cei ce aud Cuvîntul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.``

Marcu 4:21 — El le -a mai zis: ,,Oare lumina este adusă ca să fie pusă supt baniţă, sau supt pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?

Marcu 4:22 — Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină.

Marcu 4:23 — Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.``

Marcu 4:24 — El le -a mai zis: ,,Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult.

Marcu 4:25 — Căci celui ce are, i se va da; dar dela celce n'are, se va lua şi ce are.``

Marcu 4:26 — El a mai zis: ,,Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci cînd aruncă un om sămînţa în pămînt;

Marcu 4:27 — fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămînţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.

Marcu 4:28 — Pămîntul rodeşte singur: întîi un fir verde, apoi spic, după aceea grîu deplin în spic;

Marcu 4:29 — şi cînd este coaptă roada, pune îndată secerea în ea, pentrucă a venit secerişul.``

Marcu 4:30 — El a mai zis: ,,Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfăţişa?

Marcu 4:31 — Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care, cînd este sămănat în pămînt, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pămînt;

Marcu 4:32 — dar, după ce a fost sămănat, creşte şi se face mai mare decît toate zarzavaturile, şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.``

Marcu 4:33 — Isus le vestea Cuvîntul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să -L priceapă.

Marcu 4:34 — Nu le vorbea de loc fără pildă; dar, cînd era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.

Marcu 4:35 — În aceeaş zi, seara, Isus le -a zis: ,,Să trecem în partea cealaltă.``

Marcu 4:36 — Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.

Marcu 4:37 — S'a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.

Marcu 4:38 — Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?``

Marcu 4:39 — El S'a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!`` Vîntul a stat, şi s'a făcut o linişte mare.

Marcu 4:40 — Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n'aveţi credinţă?``

Marcu 4:41 — I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?``

1 Petru 3:7 — Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rîndul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre.

Evrei 11:6 — Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce -L caută.

Isaia 59:2 — ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi -L împiedecă să v'asculte!

1 Ioan 3:1 — Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El.

1 Ioan 1:9 — Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

1 Timotei 2:1 — Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii,

1 Timotei 2:2 — pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sînt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pacinică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.

1 Timotei 2:3 — Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru,

1 Timotei 2:4 — care voieşte ca toţi oamenii să fie mîntuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

1 Timotei 2:5 — Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,

1 Timotei 2:6 — care S'a dat pe Sine însuş, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,

1 Timotei 2:7 — şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu-spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.

1 Timotei 2:8 — Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîni curate, fără mînie şi fără îndoieli.

1 Timotei 2:9 — Vreau, deasemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,

1 Timotei 2:10 — ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor cari spun că sînt evlavioase.

1 Timotei 2:11 — Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.

1 Timotei 2:12 — Femeii nu -i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.

1 Timotei 2:13 — Căci întîi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.

1 Timotei 2:14 — Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s'a făcut vinovată de călcarea poruncii.

1 Timotei 2:15 — Totuş ea va fi mîntuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

Romani 6:23 — Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Ezechiel 34:1 — Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

Ezechiel 34:2 — ,,Fiul omului, prooroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel! Prooroceşte, şi spune-le lor, păstorilor: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Vai de păstorii lui Israel, cari se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma?

Ezechiel 34:3 — Voi mîncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lîna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile.

Ezechiel 34:4 — Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n'aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpîniţi cu asuprire şi cu asprime!

Ezechiel 34:5 — Astfel ele s'au risipit, pentrucă n'aveau păstor; au ajuns prada tuturor fiarelor cîmpului, şi s'au risipit.

Ezechiel 34:6 — Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii şi pe toate dealurile înalte; oile Mele sînt risipite pe toată faţa ţării, şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută!``

Numeri 22:16 — Au ajuns la Balaam, şi i-au zis: ,,Aşa vorbeşte Balac, fiul lui Ţipor: ,Nu mai pune piedici, şi vino la mine;

Galateni 6:7 — Nu vă înşelaţi: ,,Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.`` Ce samănă omul, aceea va şi secera.

2 Samuel 5:2 — Chiar odinioară, cînd Saul era împăratul nostru, tu povăţuiai şi strîngeai pe Israel. Domnul ţi -a zis: ,Tu vei paşte pe poporul Meu Israel, şi vei fi căpetenia lui Israel.``

Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -

Apocalipsa 1:2 — care a mărturisit despre Cuvîntul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut.

Apocalipsa 1:3 — Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!

Apocalipsa 1:4 — Ioan, către cele şapte Biserici, cari sînt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie,

Apocalipsa 1:5 — şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului! A Lui, care ne iubeşte, care ne -a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,

Apocalipsa 1:6 — şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Apocalipsa 1:7 — Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.

Apocalipsa 1:8 — ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul``, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.

Apocalipsa 1:9 — Eu, Ioan, fratele vostru, care sînt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.

Apocalipsa 1:10 — În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbiţe.

Apocalipsa 1:11 — care zicea: ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într -o carte, şi trimete -o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.``

Apocalipsa 1:12 — M'am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi cînd m'am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.

Apocalipsa 1:13 — Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă pînă la picioare, şi încins la piept cu un brîu de aur.

Apocalipsa 1:14 — Capul şi părul Lui erau albe ca lîna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;

Apocalipsa 1:15 — picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

Apocalipsa 1:16 — În mîna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, cînd străluceşte în toată puterea lui.

Apocalipsa 1:17 — Cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi -a pus mîna dreaptă peste mine, şi a zis: ,,Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă,

Apocalipsa 1:18 — Cel viu. Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

Apocalipsa 1:19 — Scrie dar lucrurile, pe cari le-ai văzut, lucrurile cari sînt şi cele cari au să fie după ele.

Apocalipsa 1:20 — Taina celor şapte stele, pe cari le-ai văzut în mîna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sînt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sînt şapte Biserici.

1 Ioan 5:14 — Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.

Efeseni 4:30 — Să nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.

Ioan 15:12 — Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v'am iubit Eu.

2 Cronici 6:30 — ascultă -l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă -l; răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, -căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor, -

2 Imparati 1:1 — Moab s'a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab.

2 Imparati 1:2 — Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus în Samaria, şi s'a îmbolnăvit. A trimes nişte soli, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.``

2 Imparati 1:3 — Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie, Tişbitul: ,,Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei, şi spune-le: ,Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?

2 Imparati 1:4 — De aceea, aşa vorbeşte Domnul: ,Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.`` Şi Ilie a plecat.

2 Imparati 1:5 — Solii s'au întors la Ahazia. Şi el le -a zis: ,,Pentruce v'aţi întors?``

2 Imparati 1:6 — Ei i-au răspuns: ,,Un om s'a suit înaintea noastră, şi ne -a zis: ,,Întoarceţi-vă la împăratul care v'a trimes, şi spuneţi -i: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Oare nu este Dumnezeu în Israel, de trimeteţi să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.``

2 Imparati 1:7 — Ahazia le -a zis: ,,Ce înfăţişare avea omul acela care s'a suit înaintea voastră şi v'a spus aceste cuvinte?``

2 Imparati 1:8 — Ei au răspuns: ,,Era un om îmbrăcat cu o manta de păr şi încins cu o curea la mijloc.`` Şi Ahazia a zis: ,,Este Ilie, Tişbitul.``

2 Imparati 1:9 — A trimes la el pe o căpetenie de cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta s'a suit la Ilie, care şedea pe vîrful muntelui, şi i -a zis: ,,Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: ,Pogoară-te!``

2 Imparati 1:10 — Ilie a răspuns căpeteniei peste cincizeci: ,,Dacă sînt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!`` Şi s'a pogorît foc din cer şi l -a mistuit pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.

2 Imparati 1:11 — Ahazia a trimes din nou la el altă căpetenie peste cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta a luat cuvîntul, şi a zis lui Ilie: ,,Omule al lui Dumnezeu, aşa a zis împăratul: ,,Grăbeşte-te de te pogoară!``

2 Imparati 1:12 — Ilie le -a răspuns: ,,Dacă sînt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuiască, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!`` Şi s'a pogorît foc din cer şi l -a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.

2 Imparati 1:13 — Ahazia a trimes din nou o a treia căpetenie peste cincizeci, împreună cu cei cincizeci de oameni ai săi. Această a treia căpetenie peste cincizeci s'a suit; şi, la sosire, şi -a plecat genunchii înaintea lui Ilie, şi i -a zis, rugîndu -l: ,,Omule al lui Dumnezeu, te rog, viaţa mea şi viaţa acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta!

2 Imparati 1:14 — Iată, s'a pogorît foc din cer şi a mistuit pe cele dintîi două căpetenii peste cincizeci şi pe cei cincizeci de oameni ai lor: dar acum, viaţa mea să fie scumpă înaintea ta!``

2 Imparati 1:15 — Îngerul Domnului a zis lui Ilie: ,,Pogoară-te împreună cu el, n'ai nicio frică de el.`` Ilie s'a sculat şi s'a pogorît cu el la împăratul.

2 Imparati 1:16 — El i -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Pentrucă ai trimes soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca şi cum n'ar fi în Israel Dumnezeu al cărui cuvînt să -l poţi întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.``

2 Imparati 1:17 — Ahazia a murit, după cuvîntul Domnului, rostit prin Ilie. Şi în locul lui, a început să domnească Ioram, în al doilea an al lui Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda; căci n'avea fiu.

2 Imparati 1:18 — Celelalte fapte ale lui Ahazia, şi ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

3 Ioan 1:9 — Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întîietatea între ei, nu vrea să ştie de noi.

3 Ioan 1:10 — De aceea, cînd voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe cari le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atît; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să -i primească, şi -i dă afară din Biserică.

1 Ioan 3:21 — Prea iubiţilor, dacă nu ne osîndeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.

1 Ioan 3:22 — Şi orice vom cere, vom căpăta dela El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui.

1 Ioan 1:1 — Ce era dela început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mînile noastre, cu privire la Cuvîntul vieţii, -

1 Ioan 1:2 — pentrucă viaţa a fost arătată, şi noi am văzut -o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa vecinică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne -a fost arătată; -

1 Ioan 1:3 — deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.

1 Ioan 1:4 — Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

1 Ioan 1:5 — Vestea, pe care am auzit -o dela El şi pe care v'o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec.

1 Ioan 1:6 — Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul.

1 Ioan 1:7 — Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

1 Ioan 1:8 — Dacă zicem că n'avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

1 Ioan 1:10 — Dacă zicem că n'am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.

Iacob 4:3 — Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentrucă cereţi rău, cu gînd să risipiţi în plăcerile voastre.

2 Tesaloniceni 1:1 — Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, şi în Domnul Isus Hristos:

2 Tesaloniceni 1:2 — Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!

2 Tesaloniceni 1:3 — Trebuie să mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentrucă credinţa voastră merge mereu crescînd, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.

2 Tesaloniceni 1:4 — De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile, pe cari le suferiţi.

2 Tesaloniceni 1:5 — Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucît veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.

2 Tesaloniceni 1:6 — Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celorce vă întristează,

2 Tesaloniceni 1:7 — şi să vă dea odihnă atît vouă, cari sînteţi întristaţi, cît şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,

2 Tesaloniceni 1:8 — într'o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.

2 Tesaloniceni 1:9 — Ei vor avea ca pedeapsă o perzare vecinică, dela faţa Domnului şi dela slava puterii Lui,

2 Tesaloniceni 1:10 — cînd va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi ceice vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.

2 Tesaloniceni 1:11 — De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate, şi orice lucrare izvorîtă din credinţă,

2 Tesaloniceni 1:12 — pentruca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.

Filipeni 4:13 — Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

Efeseni 6:1 — Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.

Efeseni 6:2 — ,,Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta`` -este cea dintîi poruncă însoţită de o făgăduinţă-

Efeseni 6:3 — ,,ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pămînt.``

Efeseni 6:4 — Şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi -i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Efeseni 4:32 — Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v'a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.

Romani 8:31 — Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

Romani 1:1 — Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,

Romani 1:2 — pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.

Romani 1:3 — Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămînţa lui David, în ce priveşte trupul,

Romani 1:4 — iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,

Romani 1:5 — prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,

Romani 1:6 — între cari sînteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.

Romani 1:7 — Deci, vouă tuturor, cari sînteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!

Romani 1:8 — Mai întîi mulţămesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.

Romani 1:9 — Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele,

Romani 1:10 — şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am însfîrşit fericirea să vin la voi.

Romani 1:11 — Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră,

Romani 1:12 — sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu.

Romani 1:13 — Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că, de multeori am avut de gînd să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celealte neamuri, dar am fost împedicat pînă acum.

Romani 1:14 — Eu sînt dator şi Grecilor şi Barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.

Romani 1:15 — Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.

Romani 1:16 — Căci mie nu mi -e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului;

Romani 1:17 — deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ,,Cel neprihănit va trăi prin credinţă.``

Romani 1:18 — Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.

Romani 1:19 — Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le -a fost arătat de Dumnezeu.

Romani 1:20 — În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;

Romani 1:21 — fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s'au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s'a întunecat.

Romani 1:22 — S'au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit;

Romani 1:23 — şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într'o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.

Romani 1:24 — De aceea, Dumnezeu i -a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;

Romani 1:25 — căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s'au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.

Romani 1:26 — Din pricina aceasta, Dumnezeu i -a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într'una care este împotriva firii;

Romani 1:27 — tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s'au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvîrşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scîrboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

Romani 1:28 — Fiindcă n'au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i -a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

Romani 1:29 — Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori,

Romani 1:30 — bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,

Romani 1:31 — fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

Romani 1:32 — Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Faptele Apostolilor 16:31 — Pavel şi Sila i-au răspuns: ,,Crede în Domnul Isus, şi vei fi mîntuit tu şi casa ta.``

Faptele Apostolilor 2:38 — ,,Pocăiţi-vă``, le -a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh.

Ioan 14:27 — Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v'o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.

Ioan 11:1 — Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. -

Ioan 11:2 — Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, şi I -a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. -

Ioan 11:3 — Surorile au trimes la Isus să -i spună: ,,Doamne, iată că acela pe care -l iubeşti, este bolnav.``

Ioan 11:4 — Dar Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a zis: ,,Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.``

Ioan 11:5 — Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr.

Ioan 11:6 — Deci, cînd a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era;

Ioan 11:7 — şi în urmă a zis ucenicilor: ,,Haidem să ne întoarcem în Iudea.``

Ioan 11:8 — ,,Învăţătorule``, I-au zis ucenicii, ,,acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?``

Ioan 11:9 — Isus a răspuns: ,,Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentrucă vede lumina lumii acesteia;

Ioan 11:10 — dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentrucă n'are lumina în el.``

Ioan 11:11 — După aceste vorbe, le -a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să -l trezesc din somn.``

Ioan 11:12 — Ucenicii I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.``

Ioan 11:13 — Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.

Ioan 11:14 — Atunci Isus le -a spus pe faţă: ,,Lazăr a murit.``

Ioan 11:15 — ,,Şi mă bucur că n'am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.``

Ioan 11:16 — Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: ,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!``

Ioan 11:17 — Cînd a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormînt.

Ioan 11:18 — Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii,

Ioan 11:19 — Mulţi din Iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mîngîie pentru moartea fratelui lor.

Ioan 11:20 — Cînd a auzit Marta că vine Isus, I -a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă.

Ioan 11:21 — Marta a zis lui Isus: ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, n'ar fi murit fratele meu!

Ioan 11:22 — Dar şi acum, ştiu că orice vei cere dela Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.``

Ioan 11:23 — Isus i -a zis: ,,Fratele tău va învia.``

Ioan 11:24 — ,,Ştiu``, I -a răspuns Marta, ,,că va învia la înviere, în ziua de apoi.``

Ioan 11:25 — Isus i -a zis: ,,Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Ioan 11:26 — Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?``

Ioan 11:27 — ,,Da, Doamne,`` I -a zis ea, ,,cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.``

Ioan 11:28 — Dupăce a spus aceste vorbe, s'a dus şi a chemat în taină pe soru-sa Maria, şi i -a zis: ,,A venit Învăţătorul şi te cheamă.``

Ioan 11:29 — Maria, cum a auzit, s'a sculat iute, şi s'a dus la El.

Ioan 11:30 — Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întîmpinase Marta.

Ioan 11:31 — Iudeii, cari erau cu Maria în casă şi o mîngîiau, cînd au văzut -o sculîndu-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: ,,Se duce la mormînt, ca să plîngă acolo.``

Ioan 11:32 — Maria, cînd a ajuns unde era Isus, şi L -a văzut, s'a aruncat la picioarele Lui, şi I -a zis: ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, n'ar fi murit fratele meu.``

Ioan 11:33 — Isus, cînd a văzut -o plîngînd, pe ea şi pe Iudeii cari veniseră cu ea, S'a înfiorat în duhul Lui, şi S'a tulburat.

Ioan 11:34 — Şi a zis: ,,Unde l-aţi pus?`` ,,Doamne,`` I-au răspuns ei, ,,vino şi vezi.``

Ioan 11:35 — Isus plîngea.

Ioan 11:36 — Atunci Iudeii au zis: ,,Iată cît îl iubea de mult!``

Ioan 11:37 — Şi unii din ei au zis: ,,El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?``

Ioan 11:38 — Isus S'a înfiorat din nou în Sine, şi S'a dus la mormînt. Mormîntul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră.

Ioan 11:39 — ,,Daţi piatra la o parte,`` a zis Isus. Marta, sora mortului, I -a zis: ,,Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.``

Ioan 11:40 — Isus i -a zis: ,,Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?``

Ioan 11:41 — Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: ,,Tată, Îţi mulţămesc că M'ai ascultat.

Ioan 11:42 — Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M'ai trimes.``

Ioan 11:43 — Dupăce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: ,,Lazăre, vino afară!``

Ioan 11:44 — Şi mortul a ieşit cu mînile şi picioarele legate cu făşii de pînză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le -a zis: ,,Deslegaţi -l, şi lăsaţi -l să meargă.``

Ioan 11:45 — Mulţi din Iudeii, cari veniseră la Maria, cînd au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.

Ioan 11:46 — Dar unii din ei s'au dus la Farisei, şi le-au spus ce făcuse Isus.

Ioan 11:47 — Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: ,,Ce vom face? Omul acesta face multe minuni.

Ioan 11:48 — Dacă -L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.``

Ioan 11:49 — Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le -a zis: ,,Voi nu ştiţi nimic;

Ioan 11:50 — oare nu vă gîndiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?``

Ioan 11:51 — Dar lucrul acesta nu l -a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a proorocit că Isus avea să moară pentru neam.

Ioan 11:52 — Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într'un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.

Ioan 11:53 — Din ziua aceea, au hotărît să -L omoare.

Ioan 11:54 — De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre Iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lîngă pustie, într'o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi.

Ioan 11:55 — Paştele Iudeilor erau aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s'au suit la Ierusalim, înainte de Paşte, ca să se curăţească.

Ioan 11:56 — Ei căutau pe Isus, şi vorbeau unii cu alţii în Templu: ,,Ce credeţi? N'are să vină la praznic?``

Ioan 11:57 — Iar preoţii cei mai de seamă şi Fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să -L prindă. Maria Îi toarnă mir pe picioare.

Luca 22:25 — Isus le -a zis: ,,Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celorce le stăpînesc, li se dă numele de binefăcători.

Luca 1:37 — Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere.

Matei 23:16 — Vai de voi, povăţuitori orbi, cari ziceţi: ,Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurămîntul lui.`

Matei 23:17 — Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul?

Matei 23:1 — Atunci Isus, pe cînd cuvînta gloatelor şi ucenicilor Săi,

Matei 23:2 — a zis: ,,Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise.

Înapoi la toate temele biblice