Referințe biblice

  1. Eclesiastul 2:24
  2. Proverbe 15:13
  3. Eclesiastul 3:13
  4. Eclesiastul 8:15
  5. Eclesiastul 3:1-8
  6. Proverbe 17:22
  7. Eclesiastul 11:9
  8. 1 Corinteni 10:31
  9. Zaharia 8:5
  10. Psalmul 149:3
  11. Deuteronomul 12:7
  12. Iov 8:21
  13. Luca 15:23-24
  14. 1 Timotei 5:23
  15. 2 Samuel 6:16
  16. Exodul 32:6
  17. Eclesiastul 3:4
  18. Filipeni 4:4
  19. Luca 6:21
  20. Coloseni 3:17
  21. Ioan 16:22
  22. Eclesiastul 5:18-20
  23. Psalmul 27:6
  24. Luca 1:37
  25. Neemia 8:10
  26. 1 Corinteni 8:9
  27. Eclesiastul 2:1-26
  28. Proverbe 22:6
  29. Proverbe 15:23
  30. Psalmul 126:2
  31. Proverbe 27:17
  32. Psalmul 118:24
  33. 1 Corinteni 5:8
  34. Matei 25:21
  35. Proverbe 14:13
  36. Exodul 15:20
  37. 1 Timotei 6:17
  38. Isaia 35:10
  39. 2 Împărați 2:23-24
  40. Iacov 1:17
  41. Ioan 10:10
  42. Eclesiastul 8:14
  43. Eclesiastul 3:1-22
  44. Proverbe 5:1-23
  45. Psalmul 149:2
  46. Geneza 1:27-28
  47. Ioan 3:16
  48. Psalmul 118:24-26
  49. Geneza 21:6
  50. Evrei 13:4
  51. Filipeni 4:13
  52. Ioan 16:24
  53. Matei 6:34
  54. Eclesiastul 9:7
  55. Eclesiastul 3:1
  56. 1 Tesaloniceni 5:11
  57. Filipeni 4:8
  58. Ioan 16:33
  59. Matei 5:4
  60. Coloseni 2:1-23
  61. Ioan 15:13
  62. Ioan 14:27
  63. Proverbe 31:25
  64. Psalmul 126:5
  65. Psalmul 23:1-6
  66. Geneza 2:24
  67. Apocalipsa 1:1
  68. Evrei 11:1
  69. 2 Timotei 1:7
  70. Ieremia 29:11
  71. Isaia 55:12
  72. Eclesiastul 9:10
  73. Proverbe 5:18-23
  74. Psalmul 11:1-7
  75. Geneza 2:25
  76. Evrei 10:24-25
  77. Coloseni 1:1-29
  78. Efeseni 5:25
  79. 1 Corinteni 8:13
  80. Romani 8:28
  81. Ioan 15:12
  82. Eclesiastul 7:14
  83. Psalmul 23:1
  84. Psalmul 16:11
  85. Deuteronomul 14:1-29
  86. 1 Ioan 1:9
  87. Iacov 5:13
  88. Iacov 1:2-3
  89. Efeseni 5:33
  90. 2 Corinteni 1:5
  91. 2 Corinteni 1:1-24
  92. 1 Corinteni 9:1-27
  93. Faptele Apostolilor 3:1-26
  94. Ioan 3:16-17
  95. Luca 12:13-31
  96. Marcu 10:6-9
  97. 1 Corinteni 9:5

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Ecclesiast 2:24 — Nu este altă fericire pentru om decît să mănînce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mîna lui Dumnezeu.

Proverbe 15:13 — O inimă veselă înseninează faţa; dar cînd inima este tristă, duhul este mîhnit. -

Ecclesiast 3:13 — dar şi faptul că un om mănîncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregei lui munci, este un dar dela Dumnezeu.

Ecclesiast 8:15 — Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om supt soare de cît să mănînce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să -l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe cari i le dă Dumnezeu supt soare.

Ecclesiast 3:1 — Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui.

Ecclesiast 3:2 — Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

Ecclesiast 3:3 — Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărîmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;

Ecclesiast 3:4 — plînsul îşi are vremea lui, şi rîsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;

Ecclesiast 3:5 — aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strîngerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;

Ecclesiast 3:6 — căutarea îşi are vremea ei, şi perderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;

Ecclesiast 3:7 — ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;

Ecclesiast 3:8 — iubitul îşi are vremea lui, şi urîtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.

Proverbe 17:22 — O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mîhnit usucă oasele. -

Ecclesiast 11:9 — Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cît eşti tînăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.

1 Corinteni 10:31 — Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.

Zaharia 8:5 — Uliţele cetăţii vor fi pline de băieţi şi fete, cari se vor juca pe uliţe.``

Deuteronom 12:7 — Acolo să mîncaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu cari vă va fi binecuvîntat Domnul, Dumnezeul vostru.

Iov 8:21 — Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cîntări de veselie.

Luca 15:23 — Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi -l. Să mîncăm şi să ne veselim;

Luca 15:24 — căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.` Şi au început să se veselească.

1 Timotei 5:23 — Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.

2 Samuel 6:16 — Pe cînd chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; şi, văzînd pe împăratul David sărind şi jucînd înaintea Domnului, l -a dispreţuit în inima ei.

Exod 32:6 — A doua zi, s'au sculat dis de dimineaţă, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Poporul a şezut de a mîncat şi a băut; apoi s'au sculat să joace.

Filipeni 4:4 — Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă!

Luca 6:21 — Ferice de voi, cari sînteţi flămînzi acum, pentrucă voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi cari plîngeţi acum, pentrucă voi veţi rîde!

Coloseni 3:17 — Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.

Ioan 16:22 — Tot aşa şi voi: acum sînteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăş, inima vi se va bucura, şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.

Ecclesiast 5:18 — Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănînce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte supt soare, în toate zilele vieţii lui, pe cari i le -a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.

Ecclesiast 5:19 — Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i -a îngăduit să mănînce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar dela Dumnezeu.

Ecclesiast 5:20 — Căci nu se mai gîndeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

Luca 1:37 — Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere.

Neemia 8:10 — Ei le-au zis: ,,Duceţi-vă de mîncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci, şi trimeteţi cîte o parte şi celor ce n'au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mîhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.``

1 Corinteni 8:9 — Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.

Ecclesiast 2:1 — Am zis inimii mele: ,,Haide! vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.`` Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.

Ecclesiast 2:2 — Am zis rîsului: ,,Eşti o nebunie!`` şi veseliei: ,,Ce te înşeli degeaba?``

Ecclesiast 2:3 — Am hotărît în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cîrmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, pînă voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor supt ceruri, în tot timpul vieţii lor.

Ecclesiast 2:4 — Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii;

Ecclesiast 2:5 — mi-am făcut grădini şi livezi de pomi, şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori.

Ecclesiast 2:6 — Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.

Ecclesiast 2:7 — Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult de cît toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.

Ecclesiast 2:8 — Mi-am strîns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cîntăreţi şi cîntăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.

Ecclesiast 2:9 — Am ajuns mare, mai mare de cît toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.

Ecclesiast 2:10 — Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima dela nicio veselie, ci am lăsat -o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi -a fost partea din toată osteneala mea.

Ecclesiast 2:11 — Apoi, cînd m'am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vînt, şi că nu este nimic trainic supt soare.

Ecclesiast 2:12 — Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. -Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceeace s'a făcut şi mai înainte. -

Ecclesiast 2:13 — Şi am văzut, că înţelepciunea este cu atît mai de folos de cît nebunia, cu cît este mai de folos lumina de cît întunerecul;

Ecclesiast 2:14 — înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaş soartă.

Ecclesiast 2:15 — Şi am zis în inima mea: ,,Dacă şi eu voi avea aceeaş soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?`` Şi am zis în inima mea: ,,Şi aceasta este o deşertăciune.``

Ecclesiast 2:16 — Căci pomenirea înţeleptului nu este mai vecinică de cît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul!

Ecclesiast 2:17 — Atunci am urît viaţa căci nu mi -a plăcut ce se face supt soare: totul este deşertăciune şi goană după vînt.

Ecclesiast 2:18 — Mi-am urît pînă şi toată munca pe care am făcut -o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.

Ecclesiast 2:19 — Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuş el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit -o cu trudă şi înţelepciune supt soare. Şi aceasta este o deşertăciune.

Ecclesiast 2:20 — Am ajuns pînă acolo că m'a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut -o supt soare.

Ecclesiast 2:21 — Căci este cîte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbîndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s'a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.

Ecclesiast 2:22 — Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte supt soare?

Ecclesiast 2:23 — Toate zilele lui sînt pline de durere, şi truda lui nu este de cît necaz: nici măcar noaptea n'are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.

Ecclesiast 2:25 — Cine, în adevăr, poate să mănînce şi să se bucure fără El?

Ecclesiast 2:26 — Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strîngă şi s'adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.

Proverbe 22:6 — Învaţă pe copil calea pe care trebuie s'o urmeze, şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate dela ea. -

Proverbe 15:23 — Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită! -

Proverbe 27:17 — După cum ferul ascute ferul, tot aşa şi omul aţîţă mînia altui om. -

1 Corinteni 5:8 — Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.

Matei 25:21 — Stăpînul său i -a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău.`

Proverbe 14:13 — De multe ori chiar în mijlocul rîsului inima poate fi mîhnită, şi bucuria poate sfîrşi prin necaz. -

Exod 15:20 — Maria, proorociţa, sora lui Aaron, a luat în mînă o timpană, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucînd.

1 Timotei 6:17 — Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngîmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.

Isaia 35:10 — Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce, şi vor merge spre Sion cu cîntece de biruinţă. O bucurie vecinică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!

2 Imparati 2:23 — De acolo s'a suit la Betel. Şi pe cînd mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate, şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: ,,Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!``

2 Imparati 2:24 — El s'a întors să -i privească, şi i -a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure, şi au sfîşiat patruzeci şi doi din aceşti copii.

Iacob 1:17 — orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

Ioan 10:10 — Hoţul nu vine decît să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s'o aibă din belşug.

Ecclesiast 8:14 — Este o deşertăciune care se petrece pe pămînt: şi anume sînt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi cari fac fapte rele, şi sînt răi, cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, cari fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.

Ecclesiast 3:9 — Ce folos are cel ce munceşte din truda lui?

Ecclesiast 3:10 — Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

Ecclesiast 3:11 — Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gîndul veciniciei, măcarcă omul nu poate cuprinde, dela început pînă la sfîrşit, lucrarea pe care a făcut -o Dumnezeu.

Ecclesiast 3:12 — Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decît să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;

Ecclesiast 3:14 — Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceeace face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.

Ecclesiast 3:15 — Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăş înapoi ce a trecut.

Ecclesiast 3:16 — Am mai văzut supt soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate este răutate.

Ecclesiast 3:17 — Atunci am zis în inima mea: ,,Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.``

Ecclesiast 3:18 — Am zis în inima mea că acestea se întîmplă numai pentru oameni, ca să -i cerce Dumnezeu, şi ei înşişi să vadă că nu sînt decît nişte dobitoace.

Ecclesiast 3:19 — Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaş; aceeaş soartă au amîndoi; cum moare unul, aşa moare şi celalt, toţi au aceeaş suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.

Ecclesiast 3:20 — Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărînă, şi toate se întorc în ţărînă.

Ecclesiast 3:21 — Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus, şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos în pămînt?

Ecclesiast 3:22 — Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decît să se veselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine -l va face să se bucure de ce va fi după el?

Proverbe 5:1 — Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea, şi pleacă urechea la învăţătura mea,

Proverbe 5:2 — ca să fii cu chibzuinţă, şi buzele tale să aibă cunoştinţă.

Proverbe 5:3 — Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul;

Proverbe 5:4 — dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.

Proverbe 5:5 — Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor.

Proverbe 5:6 — Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge.

Proverbe 5:7 — Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi dela cuvintele gurii mele:

Proverbe 5:8 — depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei,

Proverbe 5:9 — ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;

Proverbe 5:10 — ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;

Proverbe 5:11 — ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea şi trupul ţi se vor istovi,

Proverbe 5:12 — şi să zici: ,,Cum am putut eu să urăsc certarea, şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?

Proverbe 5:13 — Cum am putut să n'ascult glasul învăţătorilor mei, şi să nu iau aminte la ceice mă învăţau?

Proverbe 5:14 — Cît pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!``

Proverbe 5:15 — Bea apă din fîntîna ta, şi din izvoarele puţului tău.

Proverbe 5:16 — Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă rîurile pe pieţele de obşte?

Proverbe 5:17 — Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lîngă tine.

Proverbe 5:18 — Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.

Proverbe 5:19 — Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!

Proverbe 5:20 — Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?

Proverbe 5:21 — Căci căile omului sînt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui.

Proverbe 5:22 — Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui.

Proverbe 5:23 — El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie.

Geneza 1:27 — Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l -a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i -a făcut.

Geneza 1:28 — Dumnezeu i -a binecuvîntat, şi Dumnezeu le -a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi -l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.``

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Geneza 21:6 — Şi Sara a zis: ,,Dumnezeu m'a făcut de rîs: oricine va auzi, va rîde de mine.``

Evrei 13:4 — Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.

Filipeni 4:13 — Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

Ioan 16:24 — Pînă acum n'aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentruca bucuria voastră să fie deplină.

Matei 6:34 — Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.

Ecclesiast 9:7 — Du-te, dar, de mănîncă-ţi pînea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.

1 Tesaloniceni 5:11 — Deaceea, mîngăiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.

Filipeni 4:8 — Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

Ioan 16:33 — V'am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.``

Matei 5:4 — Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!

Coloseni 2:1 — Vreau, în adevăr, să ştiţi cît de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toţi ceice nu mi-au văzut faţa în trup;

Coloseni 2:2 — pentruca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,

Coloseni 2:3 — în care sînt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.

Coloseni 2:4 — Spun lucrul acesta, pentruca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare.

Coloseni 2:5 — Căci măcarcă sînt departe cu trupul, totuş cu duhul sînt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rînduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.

Coloseni 2:6 — Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,

Coloseni 2:7 — fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile cari v'au fost date, şi sporind în ea cu mulţămiri către Dumnezeu.

Coloseni 2:8 — Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

Coloseni 2:9 — Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

Coloseni 2:10 — Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpîniri.

Coloseni 2:11 — În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mînă, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pămînteşti,

Coloseni 2:12 — fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L -a înviat din morţi.

Coloseni 2:13 — Pe voi, cari eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pămîntească netăiată împrejur, Dumnezeu v'a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne -a iertat toate greşalele.

Coloseni 2:14 — A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l -a nimicit, pironindu -l pe cruce.

Coloseni 2:15 — A desbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le -a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.

Coloseni 2:16 — Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat,

Coloseni 2:17 — cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.

Coloseni 2:18 — Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr'o smerenie şi închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le -a văzut, umflat de o mîndrie deşartă, prin gîndurile firii lui pămînteşti,

Coloseni 2:19 — şi nu se ţine strîns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i -o dă Dumnezeu.

Coloseni 2:20 — Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:

Coloseni 2:21 — ,,Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!``

Coloseni 2:22 — Toate aceste lucruri, cari pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sînt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,

Coloseni 2:23 — au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într'o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sînt de nici un preţ împotriva gîdilării firii pămînteşti.

Ioan 15:13 — Nu este mai mare dragoste decît să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.

Ioan 14:27 — Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v'o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.

Proverbe 31:25 — Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă, şi rîde de ziua de mîne.

Geneza 2:24 — Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.

Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -

Evrei 11:1 — Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.

2 Timotei 1:7 — Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

Ieremia 29:11 — Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

Isaia 55:12 — Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din cîmpie vor bate din palme.

Ecclesiast 9:10 — Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!

Geneza 2:25 — Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.

Evrei 10:24 — Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.

Evrei 10:25 — Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie.

Coloseni 1:1 — Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei,

Coloseni 1:2 — către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, cari sînt în Colose: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos.

Coloseni 1:3 — Mulţămim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi,

Coloseni 1:4 — şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus, şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,

Coloseni 1:5 — din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvîntul adevărului Evangheliei,

Coloseni 1:6 — care a ajuns pînă la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescînd, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr,

Coloseni 1:7 — cum aţi învăţat dela Epafras, prea iubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi,

Coloseni 1:8 — şi ne -a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.

Coloseni 1:9 — De aceea şi noi, din ziua cînd am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;

Coloseni 1:10 — pentruca astfel să vă purtaţi într'un chip vrednic de Domnul, ca să -I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune, şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu:

Coloseni 1:11 — întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,

Coloseni 1:12 — mulţămind Tatălui, care v'a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.

Coloseni 1:13 — El ne -a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne -a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,

Coloseni 1:14 — în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor.

Coloseni 1:15 — El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întîi născut din toată zidirea.

Coloseni 1:16 — Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

Coloseni 1:17 — El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.

Coloseni 1:18 — El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întîi născut dintre cei morţi, pentruca în toate lucrurile să aibă întîietatea.

Coloseni 1:19 — Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El,

Coloseni 1:20 — şi să împace totul cu Sine prin El, atît ce este pe pămînt cît şi ce este în ceruri, făcînd pace, prin sîngele crucii Lui.

Coloseni 1:21 — Şi pe voi, cari odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gîndurile şi prin faptele voastre rele, El v'a împăcat acum

Coloseni 1:22 — prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;

Coloseni 1:23 — negreşit, dacă rămîneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi dela nădejdea Evangheliei, pe care aţi auzit -o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de supt cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.

Coloseni 1:24 — Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.

Coloseni 1:25 — Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi -a dat -o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvîntul lui Dumnezeu.

Coloseni 1:26 — Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din vecinicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,

Coloseni 1:27 — cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.

Coloseni 1:28 — Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvîrşit în Hristos Isus.

Coloseni 1:29 — Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.

Efeseni 5:25 — Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S'a dat pe Sine pentru ea,

1 Corinteni 8:13 — De aceea, dacă o mîncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mînca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.

Romani 8:28 — De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.

Ioan 15:12 — Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v'am iubit Eu.

Ecclesiast 7:14 — În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gîndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentruca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.

Deuteronom 14:1 — Voi sînteţi copiii Domnului, Dumnezeului vostru. Să nu vă faceţi crestături şi să nu vă radeţi între ochi pentru un mort.

Deuteronom 14:2 — Căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău, şi Domnul Dumnezeul tău te -a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pămîntului.

Deuteronom 14:3 — Să nu mănînci niciun lucru urîcios.

Deuteronom 14:4 — Iată dobitoacele pe cari să le mîncaţi: boul, oaia şi capra;

Deuteronom 14:5 — cerbul, căprioara şi bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică şi girafa.

Deuteronom 14:6 — Să mîncaţi din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărţită în două şi rumegă.

Deuteronom 14:7 — Dar să nu mîncaţi din cele ce rumegă numai, sau cari au numai copita despicată şi unghia despărţită în două. Astfel, să nu mîncaţi cămila, iepurele şi iepurele de casă, cari rumegă, dar n'au copita despicată: să le priviţi ca necurate.

Deuteronom 14:8 — Să nu mîncaţi porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să -l priviţi ca necurat. Să nu mîncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte.

Deuteronom 14:9 — Iată dobitoacele din cari veţi mînca, din toate cele ce sînt în ape: să mîncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi.

Deuteronom 14:10 — Dar să nu mîncaţi din niciunul din cele ce n'au înotătoare şi solzi: să le priviţi ca necurate.

Deuteronom 14:11 — Să mîncaţi orice pasăre curată.

Deuteronom 14:12 — Dar iată pe acelea pe cari nu le puteţi mînca: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;

Deuteronom 14:13 — şorecarul, şoimul, gaia şi tot ce ţine de neamul său;

Deuteronom 14:14 — corbul şi toate soiurile lui;

Deuteronom 14:15 — struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi ce ţine de neamul lui;

Deuteronom 14:16 — huhurezul, cocostîrcul şi lebăda;

Deuteronom 14:17 — pelicanul, corbul de mare şi heretele,

Deuteronom 14:18 — barza, bătlanul şi ce ţine de neamul lui, pupăza şi liliacul.

Deuteronom 14:19 — Să priviţi ca necurată orice tîrîtoare care sboară: să nu mîncaţi din ea.

Deuteronom 14:20 — Să mîncaţi orice pasăre curată.

Deuteronom 14:21 — Să nu mîncaţi din nici o mortăciune; s'o dai străinului care va fi în cetăţile tale, s'o mănînce, sau s'o vinzi unui străin; căci tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui.

Deuteronom 14:22 — Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămînţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an.

Deuteronom 14:23 — Şi să mănînci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care -l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grîul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi întîii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi totdeauna de Domnul, Dumnezeul tău.

Deuteronom 14:24 — Poate cînd te va binecuvînta Domnul, Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ţi poţi duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Şi pună acolo Numele Lui.

Deuteronom 14:25 — Atunci, să-ţi prefaci zeciuala în argint, să strîngi argintul acela în mînă, şi să te duci la locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău.

Deuteronom 14:26 — Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin şi băuturi tari, tot ce-ţi va plăcea, să le mănînci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te bucuri tu şi familia ta.

Deuteronom 14:27 — Să nu părăseşti pe Levitul care va fi în cetăţile tale, căci n'are nici parte de moşie, nici moştenire cu tine.

Deuteronom 14:28 — După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, şi s'o pui în cetăţile tale.

Deuteronom 14:29 — Atunci să vină Levitul, care n'are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, cari vor fi în cetăţile tale, şi să mănînce şi să se sature, pentrucă Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în toate lucrările pe cari le vei face cu mînile tale.

1 Ioan 1:9 — Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Iacob 5:13 — Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cînte cîntări de laudă!

Iacob 1:2 — Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări,

Iacob 1:3 — ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

Efeseni 5:33 — Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.

2 Corinteni 1:5 — Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mîngîiere.

2 Corinteni 1:1 — Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, şi către toţi sfinţii, cari sînt în toată Ahaia:

2 Corinteni 1:2 — Har şi pace vouă dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!

2 Corinteni 1:3 — Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mîngîieri,

2 Corinteni 1:4 — care ne mîngîie în toate necazurile noastre, pentruca, prin mîngîierea cu care noi înşine sîntem mîngîiaţi de Dumnezeu, să putem mîngîia pe ceice se află în vreun necaz!

2 Corinteni 1:6 — Aşa că, dacă sîntem în necaz, sîntem pentru mîngîierea şi mîntuirea voastră; dacă sîntem mîngîiaţi, sîntem pentru mîngîierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.

2 Corinteni 1:7 — Şi nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentrucă ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mîngîiere.

2 Corinteni 1:8 — În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne -a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.

2 Corinteni 1:9 — Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii.

2 Corinteni 1:10 — El ne -a izbăvit şi ne izbăveşte dintr'o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.

2 Corinteni 1:11 — Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentruca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţămiri lui Dumnezeu pentru noi.

2 Corinteni 1:12 — Lauda noastră este mărturia, pe care ne -o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.

2 Corinteni 1:13 — Nu vă scriem altceva decît ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi trag nădejde că pînă la sfîrşit veţi cunoaşte,

2 Corinteni 1:14 — cum aţi şi cunoscut în parte, că noi sîntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.

2 Corinteni 1:15 — În această încredinţare, voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har.

2 Corinteni 1:16 — Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi, şi să fiu petrecut de voi în Iudea.

2 Corinteni 1:17 — În luarea hotărîrii acesteia, am lucrat eu în chip uşuratic? Sau hotărîrile mele sînt nişte hotărîri, pe cari le iau în felul lumii, ca să fie în mine ,,Da, da`` şi ,,Nu, nu``?

2 Corinteni 1:18 — Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n'a fost şi ,,Da``, şi ,,Nu``.

2 Corinteni 1:19 — Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan, şi prin Timotei, n'a fost ,,da`` şi ,,nu``, ci în El nu este decît ,,da``.

2 Corinteni 1:20 — În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricîte ar fi ele, toate în El sînt ,,da``; de aceea şi ,,Amin``, pe care -l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.

2 Corinteni 1:21 — Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne -a uns, este Dumnezeu.

2 Corinteni 1:22 — El ne -a şi pecetluit, şi ne -a pus în inimă arvuna Duhului.

2 Corinteni 1:23 — Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n'am mai venit pînă acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.

2 Corinteni 1:24 — Nu doar că am avea stăpînire peste credinţa voastră; dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă.

1 Corinteni 9:1 — Nu sînt eu slobod? Nu sînt eu apostol? N'am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sînteţi voi lucrul meu în Domnul?

1 Corinteni 9:2 — Dacă nu sînt apostol pentru alţii, sînt măcar pentru voi; căci voi sînteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

1 Corinteni 9:3 — Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.

1 Corinteni 9:4 — N'avem dreptul să mîncăm şi să bem?

1 Corinteni 9:5 — N'avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa?

1 Corinteni 9:6 — Ori numai eu şi Barnaba n'avem dreptul să nu lucrăm?

1 Corinteni 9:7 — Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănîncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănîncă din laptele turmei?

1 Corinteni 9:8 — Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea?

1 Corinteni 9:9 — În adevăr, în Legea lui Moise este scris: ,,Să nu legi gura boului care treieră grîul!`` Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?

1 Corinteni 9:10 — Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grîul, trebuie să -l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.

1 Corinteni 9:11 — Dacă am sămănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?

1 Corinteni 9:12 — Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.

1 Corinteni 9:13 — Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sînt hrăniţi din lucrurile dela Templu, şi că cei ce slujesc altarului, au parte dela altar?

1 Corinteni 9:14 — Tot aşa, Domnul a rînduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.

1 Corinteni 9:15 — Dar eu nu m'am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă aşa cu mine; căci aş vrea mai bine să mor decît să-mi ia cineva pricina mea de laudă.

1 Corinteni 9:16 — Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s'o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!

1 Corinteni 9:17 — Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată. Chiar dacă -l fac de silă, este o isprăvnicie care mi -a fost încredinţată.

1 Corinteni 9:18 — Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia, pe care o vestesc, şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.

1 Corinteni 9:19 — Căci, măcar că sînt slobod faţă de toţi, m'am făcut robul tuturor, ca să cîştig pe cei mai mulţi.

1 Corinteni 9:20 — Cu Iudeii, m'am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu ceice sînt supt Lege, m'am făcut ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe ceice sînt supt Lege;

1 Corinteni 9:21 — cu ceice sînt fără Lege, m'am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege.

1 Corinteni 9:22 — Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M'am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.

1 Corinteni 9:23 — Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

1 Corinteni 9:24 — Nu ştiţi că ceice aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!

1 Corinteni 9:25 — Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.

1 Corinteni 9:26 — Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n'aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt.

1 Corinteni 9:27 — Ci mă port aspru cu trupul meu, şi -l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

Faptele Apostolilor 3:1 — Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.

Faptele Apostolilor 3:2 — Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului, numită ,,Frumoasă``, ca să ceară de milă dela cei ce intrau în Templu.

Faptele Apostolilor 3:3 — Omul acesta, cînd a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le -a cerut milostenie.

Faptele Apostolilor 3:4 — Petru, ca şi Ioan, s'a uitat ţintă la el, şi a zis: ,,Uită-te la noi!``

Faptele Apostolilor 3:5 — Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva dela ei.

Faptele Apostolilor 3:6 — Atunci Petru i -a zis: ,,Argint şi aur, n'am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!``

Faptele Apostolilor 3:7 — L -a apucat de mîna dreaptă, şi l -a ridicat în sus. Îndată i s'au întărit tălpile şi glesnele;

Faptele Apostolilor 3:8 — dintr'o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblînd, sărind, şi lăudînd pe Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 3:9 — Tot norodul l -a văzut umblînd şi lăudînd pe Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 3:10 — Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta ,,Frumoasă`` a Templului, ca să ceară de pomană, şi s'au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întîmplaseră.

Faptele Apostolilor 3:11 — Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.

Faptele Apostolilor 3:12 — Petru, cînd a văzut lucrul acesta, a luat cuvîntul, şi a zis norodului: ,,Bărbaţi Israeliţi, pentruce vă miraţi de lucrul acesta? Dece vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?

Faptele Apostolilor 3:13 — Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mîna lui Pilat; şi v'aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să -I dea drumul.

Faptele Apostolilor 3:14 — Voi v'aţi lepădat de Cel Sfînt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.

Faptele Apostolilor 3:15 — Aţi omorît pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L -a înviat din morţi; noi sîntem martori ai Lui.

Faptele Apostolilor 3:16 — Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care -l vedeţi şi -l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.

Faptele Apostolilor 3:17 — Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.

Faptele Apostolilor 3:18 — Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.

Faptele Apostolilor 3:19 — Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare,

Faptele Apostolilor 3:20 — şi să trimeată pe Cel ce a fost rînduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,

Faptele Apostolilor 3:21 — pe care cerul trebuie să -L primească, pînă la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.

Faptele Apostolilor 3:22 — În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: ,,Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să -L ascultaţi în tot ce vă va spune.

Faptele Apostolilor 3:23 — Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvîrşire din mijlocul norodului.``

Faptele Apostolilor 3:24 — Deasemenea toţi proorocii, dela Samuel şi ceilalţi, cari au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea.

Faptele Apostolilor 3:25 — Voi sînteţi fiii proorocilor şi ai legămîntului, pe care l -a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, cînd a zis lui Avraam: ,,Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta.``

Faptele Apostolilor 3:26 — Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L -a trimes mai întîi vouă, ca să vă binecuvînteze, întorcînd pe fiecare din voi dela fărădelegile sale.``

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Luca 12:13 — Unul din mulţime a zis lui Isus: ,,Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.``

Luca 12:14 — ,,Omule``, i -a răspuns Isus, ,,cine M'a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?``

Luca 12:15 — Apoi le -a zis: ,,Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.``

Luca 12:16 — Şi le -a spus pilda aceasta: ,,Ţarina unui om bogat rodise mult.

Luca 12:17 — Şi el se gîndea în sine, şi zicea: ,Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.`

Luca 12:18 — ,Iată`, a zis el, ,ce voi face: îmi voi strica grînarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile şi toate bunătăţile mele;

Luca 12:19 — şi voi zice sufletului meu: ,Suflete, ai multe bunătăţi strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea şi veseleşte-te!`

Luca 12:20 — Dar Dumnezeu i -a zis: ,Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe cari le-ai pregătit, ale cui vor fi?`

Luca 12:21 — Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.``

Luca 12:22 — Isus a zis apoi ucenicilor săi: ,,De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi, cu privire la viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.

Luca 12:23 — Viaţa este mai mult de cît hrana, şi trupul mai mult de cît îmbrăcămintea.

Luca 12:24 — Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu samănă, nici nu seceră, n'au nici cămară, nici grînar: şi totuş Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cît mai de preţ sînteţi voi decît păsările!

Luca 12:25 — Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui?

Luca 12:26 — Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentruce vă mai îngrijoraţi de celelalte?

Luca 12:27 — Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes: totuş vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n'a fost îmbrăcat ca unul din ei.

Luca 12:28 — Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe cîmp, iar mîne va fi aruncată în cuptor, cu cît mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?

Luca 12:29 — Să nu căutaţi ce veţi mînca sau ce veţi bea, şi nu vă frămîntaţi mintea.

Luca 12:30 — Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele.

Luca 12:31 — Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Marcu 10:6 — Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i -a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.

Marcu 10:7 — De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa.

Marcu 10:8 — Şi cei doi vor fi un singur trup.` Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup.

Marcu 10:9 — Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.``

Înapoi la toate temele biblice