Referințe biblice
- Efeseni 2:8-10
- Matei 5:16
- Iacov 2:14-17
- Ioan 3:16
- Matei 6:1-4
- 1 Timotei 6:17-19
- Luca 12:33-34
- 2 Timotei 2:20-21
- Matei 6:1
- Efeseni 2:8-9
- Ioan 5:28-29
- Evrei 13:16
- Efeseni 2:10
- Galateni 2:16
- Iacov 2:26
- Matei 7:21-23
- 2 Tesaloniceni 2:17
- Luca 6:35
- Matei 25:31-46
- Evrei 10:24
- Galateni 5:19-26
- Romani 4:4-5
- Iacov 1:27
- Faptele Apostolilor 9:36
- Ioan 3:1-36
- Matei 6:1-34
- Iacov 2:17
- Iacov 2:14-26
- Matei 7:21
- Matei 5:1-48
- Romani 3:28
- Matei 5:42
- Isaia 64:6
- Apocalipsa 22:12
- Apocalipsa 1:1
- 1 Petru 2:12
- 1 Petru 1:17
- Iacov 4:17
- Iacov 3:13
- Iacov 2:22
- Tit 3:1
- 2 Timotei 4:14
- 2 Timotei 1:9
- Coloseni 3:17
- Coloseni 3:1-4
- Filipeni 2:13
- Galateni 6:10
- Galateni 6:9
- Galateni 5:6
- 1 Corinteni 15:10
- Romani 11:6
- Marcu 16:16
- Matei 16:27
- 1 Petru 4:11
- 1 Timotei 3:1
- 1 Ioan 3:4
- Tit 3:14
- Tit 3:5
- Galateni 6:9-10
- Ioan 3:21
- Mica 6:8
- Apocalipsa 20:11-15
- Apocalipsa 2:1-29
- 2 Ioan 1:8
- 1 Ioan 3:17
- Tit 3:8
- 1 Timotei 6:18
- 1 Timotei 5:25
- 2 Corinteni 5:10
- Romani 6:23
- Luca 3:11
- Matei 25:1-46
- Isaia 58:7
- Psalmul 37:3
- 1 Ioan 1:9
- Iacov 2:24
- Iacov 2:16
- Evrei 10:26-31
- Evrei 6:10-12
- Tit 3:4
- Tit 2:7-9
- 2 Timotei 3:17
- Coloseni 3:23
- Filipeni 2:12-13
- 2 Corinteni 5:17
- Romani 8:1
- Romani 4:1-25
- Romani 3:20
- Romani 2:13
- Romani 2:6
- Faptele Apostolilor 2:38
- Ioan 14:6
- Ioan 11:25-26
- Luca 16:19-31
- Matei 25:46
- Matei 23:5
- Matei 7:1-29
- Matei 6:3
- Proverbe 3:27-28
- Psalmul 28:4
- Ioan 3:16-17
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Efeseni 2:8 — Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Efeseni 2:9 — Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Efeseni 2:10 — Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Matei 5:16 — Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Iacob 2:14 — Fraţii mei, ce -i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n'are fapte? Poate oare credinţa aceasta să -l mîntuiască?
Iacob 2:15 — Dacă un frate sau o soră sînt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
Iacob 2:16 — şi unul dintre voi le zice: ,,Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!`` fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
Iacob 2:17 — Tot aşa şi credinţa: dacă n'are fapte, este moartă în ea însaş.
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Matei 6:1 — Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată dela Tatăl vostru care este în ceruri.
Matei 6:2 — Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trîmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
Matei 6:3 — Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta,
Matei 6:4 — pentruca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
1 Timotei 6:17 — Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngîmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.
1 Timotei 6:18 — Îndeamnă -i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,
1 Timotei 6:19 — aşa ca să-şi strîngă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă.
Luca 12:33 — Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, cari nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia.
Luca 12:34 — Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.
2 Timotei 2:20 — Într'o casă mare nu sînt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pămînt. Unele sînt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară.
2 Timotei 2:21 — Deci dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpînului său, destoinic pentru orice lucrare bună.
Ioan 5:28 — Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentrucă vine ceasul cînd toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,
Ioan 5:29 — şi vor ieşi afară din ele. Ceice au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar ceice au făcut răul, vor învia pentru judecată.
Evrei 13:16 — Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
Galateni 2:16 — Totuş, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentrucă nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
Iacob 2:26 — După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.
Matei 7:21 — Nu orişicine-Mi zice: ,,Doamne, Doamne!`` va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Matei 7:22 — Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N'am proorocit noi în Numele Tău? N'am scos noi draci în Numele Tău? Şi n'am făcut noi multe minuni în Numele Tău?``
Matei 7:23 — Atunci le voi spune curat: ,,Niciodată nu v'am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.``
2 Tesaloniceni 2:17 — să vă mîngîie inimile, şi să vă întărească în orice lucru şi cuvînt bun!
Luca 6:35 — Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi.
Matei 25:31 — ,,Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
Matei 25:32 — Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
Matei 25:33 — şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui.
Matei 25:34 — Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: ,Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v'a fost pregătită dela întemeierea lumii.
Matei 25:35 — Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi -a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M'aţi primit;
Matei 25:36 — am fost gol, şi M'aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.`
Matei 25:37 — Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?
Matei 25:38 — Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?
Matei 25:39 — Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?`
Matei 25:40 — Drept răspuns, Împăratul le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`
Matei 25:41 — Apoi va zice celor dela stînga Lui: ,Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
Matei 25:42 — Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi -a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
Matei 25:43 — am fost străin, şi nu M'aţi primit; am fost gol, şi nu M'aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n'aţi venit pela Mine.`
Matei 25:44 — Atunci Îi vor răspunde şi ei: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?`
Matei 25:45 — Şi El, drept răspuns, le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori n'aţi făcut aceste lucruri unuia dintr'aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.`
Matei 25:46 — Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.``
Evrei 10:24 — Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
Galateni 5:19 — Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,
Galateni 5:20 — închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,
Galateni 5:21 — pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Galateni 5:22 — Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
Galateni 5:23 — blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
Galateni 5:24 — Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.
Galateni 5:25 — Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
Galateni 5:26 — Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărîtîndu-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.
Romani 4:4 — Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
Romani 4:5 — pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.
Iacob 1:27 — Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
Faptele Apostolilor 9:36 — În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume, care în tîlmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.
Ioan 3:1 — Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al Iudeilor.
Ioan 3:2 — Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I -a zis: ,,Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.``
Ioan 3:3 — Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.``
Ioan 3:4 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?``
Ioan 3:5 — Isus i -a răspuns: ,,Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ioan 3:6 — Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.
Ioan 3:7 — Nu te mira că ţi-am zis: ,,Trebuie să vă naşteţi din nou.
Ioan 3:8 — Vîntul suflă încotro vrea, şi -i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.``
Ioan 3:9 — Nicodim I -a zis: ,,Cum se poate face aşa ceva?``
Ioan 3:10 — Isus I -a răspuns: ,,Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?
Ioan 3:11 — Adevărat, adevărat îţi spun, că noi vorbim ce ştim, şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră.
Ioan 3:12 — Dacă v'am vorbit despre lucruri pămînteşti şi nu credeţi, cum veţi crede cînd vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?
Ioan 3:13 — Nimeni nu s'a suit în cer, afară de Cel ce S'a pogorît din cer, adică Fiul omului, care este în cer.
Ioan 3:14 — Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
Ioan 3:15 — pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
Ioan 3:18 — Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentrucă n'a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Ioan 3:19 — Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.
Ioan 3:20 — Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
Ioan 3:21 — Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentruca să i se arate faptele, fiindcă sînt făcute în Dumnezeu.``
Ioan 3:22 — După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.
Ioan 3:23 — Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentrucă acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.
Ioan 3:24 — Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă.
Ioan 3:25 — Între ucenicii lui Ioan şi între un Iudeu, s'a iscat o neînţelegere cu privire la curăţire.
Ioan 3:26 — Au venit deci la Ioan şi i-au zis: ,,Învăţătorule, Celce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oameni se duc la El.``
Ioan 3:27 — Drept răspuns, Ioan i -a zis: ,,Omul nu poate primi decît ce -i este dat din cer.
Ioan 3:28 — Voi înşivă îmi sînteţi martori că am zis: ,,Nu sînt eu Hristosul, ci sînt trimes înaintea Lui.
Ioan 3:29 — Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi -l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.
Ioan 3:30 — Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
Ioan 3:31 — Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi; celce este depe pămînt, este pămîntesc, şi vorbeşte ca de pe pămînt. Celce vine din cer, este mai pe sus de toţi.
Ioan 3:32 — El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuş nimeni nu primeşte mărturia Lui.
Ioan 3:33 — Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.
Ioan 3:34 — Căci Acela, pe care L -a trimes Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentrucă Dumnezeu nu -I dă Duhul cu măsură.
Ioan 3:35 — Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mîna Lui.
Ioan 3:36 — Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.``
Matei 6:5 — Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
Matei 6:6 — Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Matei 6:7 — Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.
Matei 6:8 — Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să -I cereţi voi.
Matei 6:9 — Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
Matei 6:10 — vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.
Matei 6:11 — Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne -o nouă astăzi;
Matei 6:12 — şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.);
Matei 6:13 — şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Matei 6:14 — Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
Matei 6:15 — Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
Matei 6:16 — Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
Matei 6:17 — Ci tu, cînd posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa,
Matei 6:18 — ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Matei 6:19 — Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;
Matei 6:20 — ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
Matei 6:21 — Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Matei 6:22 — Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
Matei 6:23 — dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întunerec. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta!
Matei 6:24 — Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Matei 6:25 — Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?
Matei 6:26 — Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?
Matei 6:27 — Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Matei 6:28 — Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
Matei 6:29 — totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei.
Matei 6:30 — Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
Matei 6:31 — Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: ,,Ce vom mînca?`` Sau: ,,Ce vom bea?`` Sau: ,,Cu ce ne vom îmbrăca?``
Matei 6:32 — Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Matei 6:33 — Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6:34 — Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.
Iacob 2:18 — Dar va zice cineva: ,,Tu ai credinţa, şi eu am faptele.`` ,,Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.``
Iacob 2:19 — Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred... şi se înfioară!
Iacob 2:20 — Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?
Iacob 2:21 — Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
Iacob 2:22 — Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.
Iacob 2:23 — Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s'a socotit ca neprihănire``; şi el a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu.``
Iacob 2:24 — Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
Iacob 2:25 — Tot aşa, curva Rahav: n'a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, cînd a găzduit pe soli şi i -a scos afară pe altă cale?
Matei 5:1 — Cînd a văzut Isus noroadele, S'a suit pe munte; şi dupăce a şezut jos, ucenicii Lui s'au apropiat de El.
Matei 5:2 — Apoi a început să vorbească şi să -i înveţe astfel:
Matei 5:3 — Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Matei 5:4 — Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!
Matei 5:5 — Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!
Matei 5:6 — Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Matei 5:7 — Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Matei 5:8 — Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Matei 5:9 — Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Matei 5:10 — Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Matei 5:11 — Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Matei 5:12 — Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi.
Matei 5:13 — Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.
Matei 5:14 — Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.
Matei 5:15 — Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
Matei 5:17 — Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
Matei 5:18 — Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile.
Matei 5:19 — Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
Matei 5:20 — Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
Matei 5:21 — Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.`
Matei 5:22 — Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice: ,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.
Matei 5:23 — Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
Matei 5:24 — lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.
Matei 5:25 — Caută de te împacă de grab cu pîrîşul tău, cîtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă.
Matei 5:26 — Adevărat îţi spun că nu vei ieşi deacolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuţ.``
Matei 5:27 — Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu preacurveşti.``
Matei 5:28 — Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s'o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.
Matei 5:29 — Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Matei 5:30 — Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie -o şi leapădă -o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Matei 5:31 — S'a zis iarăş: ,,Oricine îşi va lăsa nevasta, să -i dea o carte de despărţire.``
Matei 5:32 — Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.
Matei 5:33 — Aţi mai auzit iarăş că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.``
Matei 5:34 — Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
Matei 5:35 — nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat.
Matei 5:36 — Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.
Matei 5:37 — Felul vostru de vorbire să fie: ,,Da, da; nu, nu``; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău.
Matei 5:38 — Aţi auzit că s'a zis: ,,Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.``
Matei 5:39 — Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce -i şi pe celalt.
Matei 5:40 — Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă -i şi cămaşa.
Matei 5:41 — Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
Matei 5:42 — Celui ce-ţi cere, dă -i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine.
Matei 5:43 — Aţi auzit că s'a zis: ,,Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.``
Matei 5:44 — Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,
Matei 5:45 — ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Matei 5:46 — Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
Matei 5:47 — Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?
Matei 5:48 — Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.
Romani 3:28 — Pentrucă noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.
Isaia 64:6 — Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită. Toţi sîntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul.
Apocalipsa 22:12 — Iată, Eu vin curînd; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -
1 Petru 2:12 — Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.
1 Petru 1:17 — Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
Iacob 4:17 — Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat!
Iacob 3:13 — Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blîndeţa înţelepciunii!
Tit 3:1 — Adu-le aminte să fie supuşi stăpînirilor şi dregătorilor, să -i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun,
2 Timotei 4:14 — Alexandru, căldărarul, mi -a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui.
2 Timotei 1:9 — El ne -a mîntuit şi ne -a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne -a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii,
Coloseni 3:17 — Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
Coloseni 3:1 — Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
Coloseni 3:2 — Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt.
Coloseni 3:3 — Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Coloseni 3:4 — Cînd Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.
Filipeni 2:13 — Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.
Galateni 6:10 — Aşa dar, cît avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.
Galateni 6:9 — Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
Galateni 5:6 — Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n'au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.
1 Corinteni 15:10 — Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Şi harul Lui faţă de mine n'a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toţi: totuş nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
Romani 11:6 — Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n'ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n'ar mai fi faptă.
Marcu 16:16 — Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.
Matei 16:27 — Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
1 Petru 4:11 — Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentruca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
1 Timotei 3:1 — Adevărat este cuvîntul acesta: ,,Dacă rîvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.``
1 Ioan 3:4 — Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.
Tit 3:14 — Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintîi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori.
Tit 3:5 — El ne -a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt,
Mica 6:8 — ,,Ţi s'a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul dela tine, decît să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumezeul tău?``
Apocalipsa 20:11 — Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s'a mai găsit loc pentru ele.
Apocalipsa 20:12 — Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
Apocalipsa 20:13 — Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
Apocalipsa 20:14 — Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
Apocalipsa 20:15 — Oricine n'a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.
Apocalipsa 2:1 — Îngerului Bisericii din Efes scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mîna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
Apocalipsa 2:2 — ,,Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi.
Apocalipsa 2:3 — Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit.
Apocalipsa 2:4 — Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintîi.
Apocalipsa 2:5 — Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintîi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
Apocalipsa 2:6 — Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe cari şi Eu le urăsc.
Apocalipsa 2:7 — Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celui ce va birui, îi voi da să mănînce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.``
Apocalipsa 2:8 — Îngerului Bisericii din Smirna scrie -i: ,,Iată ce zice Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:
Apocalipsa 2:9 — ,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sînt Iudei şi nu sînt, ci sînt o sinagogă a Satanei.
Apocalipsa 2:10 — Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.``
Apocalipsa 2:11 — Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.``
Apocalipsa 2:12 — Îngerului Bisericii din Pergam scrie -i: ,,Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
Apocalipsa 2:13 — ,,Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
Apocalipsa 2:14 — Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni cari ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănînce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.
Apocalipsa 2:15 — Tot aşa, şi tu ai cîţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
Apocalipsa 2:16 — Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curînd, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.``
Apocalipsa 2:17 — Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ,,Celuice va birui, îi voi da să mănînce din mana ascunsă, şi -i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu -l ştie nimeni decît acela care -l primeşte.``
Apocalipsa 2:18 — Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie -i: ,,Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sînt ca arama aprinsă:
Apocalipsa 2:19 — ,,Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale depe urmă, că sînt mai multe decît cele dintîi.
Apocalipsa 2:20 — Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor.
Apocalipsa 2:21 — I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
Apocalipsa 2:22 — Iată că am s -o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimet un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
Apocalipsa 2:23 — Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că ,,Eu sînt Cel ce cercetez rărunchii şi inima``: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
Apocalipsa 2:24 — Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, cari nu aveţi învăţătura aceasta, şi n'aţi cunoscut ,,adîncimile Satanei``, cum le numesc ei, vă zic: ,,Nu pun peste voi altă greutate.
Apocalipsa 2:25 — Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, pînă voi veni!
Apocalipsa 2:26 — Celui ce va birui şi celui ce va păzi pînă la sfîrşit lucrările Mele, îi voi da stăpînire peste Neamuri.
Apocalipsa 2:27 — Le va cîrmui cu un toiag de fer, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere dela Tatăl Meu.
Apocalipsa 2:28 — Şi -i voi da luceafărul de dimineaţă.``
Apocalipsa 2:29 — Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
2 Ioan 1:8 — Păziţi-vă bine să nu perdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.
1 Ioan 3:17 — Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămîne în el dragostea de Dumnezeu?
Tit 3:8 — Adevărat este cuvîntul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentruca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintîi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!
1 Timotei 5:25 — Tot aşa şi faptele bune sînt cunoscute: şi cele ce nu sînt cunoscute, nu pot să rămînă ascunse.
2 Corinteni 5:10 — Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care -l va fi făcut cînd trăia în trup.
Romani 6:23 — Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.
Luca 3:11 — Drept răspuns, el le zicea: ,,Cine are două haine, să împartă cu cine n'are nici una; şi cine are de mîncare, să facă la fel.``
Matei 25:1 — Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, cari şi-au luat candelele, şi au ieşit în întîmpinarea mirelui.
Matei 25:2 — Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
Matei 25:3 — Cele nechibzuite, cînd şi-au luat candelele, n'au luat cu ele untdelemn;
Matei 25:4 — dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
Matei 25:5 — Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit.
Matei 25:6 — La miezul nopţii, s'a auzit o strigare: ,Iată mirele, ieşiţi -i în întîmpinare!`
Matei 25:7 — Atunci toate fecioarele acelea s'au sculat şi şi-au pregătit candelele.
Matei 25:8 — Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: ,Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.`
Matei 25:9 — Cele înţelepte le-au răspuns: ,Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vînd untdelemn şi cumpăraţi-vă.`
Matei 25:10 — Pe cînd se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s'a încuiat uşa.
Matei 25:11 — Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!`
Matei 25:12 — Dar el, drept răspuns, le -a zis: ,Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!`
Matei 25:13 — Veghiaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
Matei 25:14 — Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, cînd era să plece într'o altă ţară, a chemat pe robii săi, şi le -a încredinţat avuţia sa.
Matei 25:15 — Unuia i -a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
Matei 25:16 — Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi, s'a dus, i -a pus în negoţ, şi a cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.
Matei 25:17 — Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi, a cîştigat şi el alţi doi cu ei.
Matei 25:18 — Cel ce nu primise decît un talant, s'a dus de a făcut o groapă în pămînt şi a ascuns acolo banii stăpînului său.
Matei 25:19 — După multă vreme, stăpînul robilor acelora s'a întors şi le -a cerut socoteala.
Matei 25:20 — Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.`
Matei 25:21 — Stăpînul său i -a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău.`
Matei 25:22 — Cel ce primise cei doi talanţi, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi doi talanţi.`
Matei 25:23 — Stăpînul său i -a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău!`
Matei 25:24 — Cel ce nu primise decît un talant, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n'ai sămănat, şi strîngi de unde n'ai vînturat:
Matei 25:25 — mi -a fost teamă, şi m'am dus de ţi-am ascuns talantul în pămînt; iată-ţi ce este al tău!`
Matei 25:26 — Stăpînul său i -a răspuns: ,Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n'am sămănat, şi că strîng de unde n'am vînturat;
Matei 25:27 — prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobîndă ce este al meu!
Matei 25:28 — Luaţi -i dar talantul, şi daţi -l celui ce are zece talanţi.
Matei 25:29 — Pentrucă celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar dela cel ce n'are, se va lua şi ce are!
Matei 25:30 — Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi -l în întunerecul de afară: acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.
Isaia 58:7 — împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere -l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
1 Ioan 1:9 — Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
Evrei 10:26 — Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate,
Evrei 10:27 — ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.
Evrei 10:28 — Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
Evrei 10:29 — Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
Evrei 10:30 — Căci ştim cine este Cel ce a zis: ,,A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!`` Şi în altă parte: ,,Domnul va judeca pe poporul Său.``
Evrei 10:31 — Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu!
Evrei 6:10 — Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat -o pentru Numele Lui, voi, cari aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
Evrei 6:11 — Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaş rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrşit o deplină nădejde,
Evrei 6:12 — aşa încît să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
Tit 3:4 — Dar, cînd s'a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
Tit 2:7 — şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,
Tit 2:8 — de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca protivnicul să rămînă de ruşine, şi să nu poată să spună nimic rău de noi.
Tit 2:9 — Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpînilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba,
2 Timotei 3:17 — pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Coloseni 3:23 — Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
Filipeni 2:12 — Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi pînă la capăt mîntuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai cînd sînt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
2 Corinteni 5:17 — Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s'au dus: iată că toate lucrurile s'au făcut noi.
Romani 8:1 — Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
Romani 4:1 — Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
Romani 4:2 — Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
Romani 4:3 — Căci ce zice Scriptura? ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s'a socotit ca neprihănire.``
Romani 4:6 — Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
Romani 4:7 — ,,Ferice``, zice el, ,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, şi ale căror păcate sînt acoperite!
Romani 4:8 — Ferice de omul, căruia nu -i ţine Domnul în seamă păcatul!``
Romani 4:9 — Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa ,,i -a fost socotită ca neprihănire.``
Romani 4:10 — Dar cum i -a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur.
Romani 4:11 — Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, cînd era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sînt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;
Romani 4:12 — şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur.
Romani 4:13 — În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n'a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.
Romani 4:14 — Căci, dacă moştenitori sînt ceice se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită;
Romani 4:15 — pentrucă Legea aduce mînie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
Romani 4:16 — Deaceea moştenitori sînt ceice se fac prin credinţă, pentruca să fie prin har, şi pentruca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămînţa lui Avraam: nu numai pentru sămînţa aceea care este supt Lege, ci şi pentru sămînţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
Romani 4:17 — dupăcum este scris: ,,Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri.`` El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca şi cum ar fi.
Romani 4:18 — Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese: ,,Aşa va fi sămînţa ta.``
Romani 4:19 — Şi, fiindcă n'a fost slab în credinţă, el nu s'a uitat la trupul său, care era îmbătrînit, -avea aproape o sută de ani, -nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
Romani 4:20 — El nu s'a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
Romani 4:21 — deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.
Romani 4:22 — De aceea credinţa aceasta ,,i -a fost socotită ca neprihănire.``
Romani 4:23 — Dar nu numai pentru el este scris că ,,i -a fost socotită ca neprihănire``;
Romani 4:24 — ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
Romani 4:25 — care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.
Romani 3:20 — Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.
Romani 2:13 — Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.
Romani 2:6 — care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
Faptele Apostolilor 2:38 — ,,Pocăiţi-vă``, le -a zis Petru, ,,şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfîntului Duh.
Ioan 14:6 — Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.
Ioan 11:25 — Isus i -a zis: ,,Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Ioan 11:26 — Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?``
Luca 16:19 — ,,Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in supţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.
Luca 16:20 — La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube.
Luca 16:21 — Şi dorea mult să se sature cu fărămiturile, cari cădeau de la masa bogatului; pînă şi cînii veneau şi -i lingeau bubele.
Luca 16:22 — Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.
Luca 16:23 — Pe cînd era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi -a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sînul lui,
Luca 16:24 — şi a strigat: ,Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimete pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta.`
Luca 16:25 — ,Fiule`, i -a răspuns Avraam, ,adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi -a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit.
Luca 16:26 — Pe lîngă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.`
Luca 16:27 — Bogatul a zis: ,Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimeţi pe Lazăr în casa tatălui meu;
Luca 16:28 — căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.`
Luca 16:29 — Avraam a răspuns: ,Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.`
Luca 16:30 — ,Nu, părinte Avraame`, a zis el; ,ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.`
Luca 16:31 — Şi Avraam i -a răspuns: ,Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.``
Matei 23:5 — Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veştmintelor cu ciucuri lungi;
Matei 7:1 — Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
Matei 7:2 — Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.
Matei 7:3 — De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?
Matei 7:4 — Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău``, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într'al tău?...
Matei 7:5 — Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
Matei 7:6 — Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă.