Referințe biblice

  1. 2 Corinteni 9:7
  2. Matei 6:1-34
  3. 1 Timotei 4:6
  4. Deuteronomul 8:18
  5. Matei 6:16-18
  6. 1 Timotei 3:12
  7. Filipeni 4:18
  8. Efeseni 2:8-10
  9. Romani 12:1
  10. 1 Petru 2:9
  11. Romani 15:16
  12. Faptele Apostolilor 20:1-38
  13. Evrei 13:16
  14. Faptele Apostolilor 4:34-35
  15. Ioan 14:6
  16. Ioan 10:1-42
  17. 1 Petru 5:2-3
  18. Ioan 3:16-17

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

2 Corinteni 9:7 — Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci ,,pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.``

Matei 6:1 — Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată dela Tatăl vostru care este în ceruri.

Matei 6:2 — Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trîmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.

Matei 6:3 — Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta,

Matei 6:4 — pentruca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Matei 6:5 — Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.

Matei 6:6 — Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Matei 6:7 — Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.

Matei 6:8 — Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să -I cereţi voi.

Matei 6:9 — Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

Matei 6:10 — vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.

Matei 6:11 — Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne -o nouă astăzi;

Matei 6:12 — şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.);

Matei 6:13 — şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Matei 6:14 — Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.

Matei 6:15 — Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Matei 6:16 — Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.

Matei 6:17 — Ci tu, cînd posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa,

Matei 6:18 — ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Matei 6:19 — Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;

Matei 6:20 — ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.

Matei 6:21 — Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Matei 6:22 — Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;

Matei 6:23 — dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întunerec. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta!

Matei 6:24 — Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Matei 6:25 — Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?

Matei 6:26 — Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?

Matei 6:27 — Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?

Matei 6:28 — Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;

Matei 6:29 — totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei.

Matei 6:30 — Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

Matei 6:31 — Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: ,,Ce vom mînca?`` Sau: ,,Ce vom bea?`` Sau: ,,Cu ce ne vom îmbrăca?``

Matei 6:32 — Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.

Matei 6:33 — Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Matei 6:34 — Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.

1 Timotei 4:6 — Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat -o pînă acum.

Deuteronom 8:18 — Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le cîştigi, ca să întărească legămîntul încheiat cu părinţii voştri prin jurămînt, cum face astăzi.

1 Timotei 3:12 — Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste, şi să ştie să-şi cîrmuiască bine copiii şi casele lor.

Filipeni 4:18 — Am de toate, şi sînt în belşug. Sînt bogat, de cînd am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimes, -un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.

Efeseni 2:8 — Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Efeseni 2:9 — Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Efeseni 2:10 — Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Romani 12:1 — Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

1 Petru 2:9 — Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor , pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;

Romani 15:16 — ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentruca Neamurile să -I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfînt.

Faptele Apostolilor 20:1 — Cînd a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici, şi, dupăce le -a dat sfaturi, şi -a luat ziua bună dela ei, şi a plecat în Macedonia.

Faptele Apostolilor 20:2 — A străbătut ţinutul acesta, şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit în Grecia,

Faptele Apostolilor 20:3 — unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria, dar Iudeii i-au întins curse. Atunci s'a hotărît să se întoarcă prin Macedonia.

Faptele Apostolilor 20:4 — Avea ca tovarăşi pînă în Asia pe: Sopater din Berea, fiul lui Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim cari erau din Asia.

Faptele Apostolilor 20:5 — Aceştia au luat -o înainte, şi ne-au aşteptat la Troa.

Faptele Apostolilor 20:6 — Iar noi, după zilele praznicului Azimilor, am plecat cu corabia din Filipi, şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile.

Faptele Apostolilor 20:7 — În ziua dintîi a săptămînii, eram adunaţi la olaltă ca să frîngem pînea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi -a lungit vorbirea pînă la miezul nopţii.

Faptele Apostolilor 20:8 — În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.

Faptele Apostolilor 20:9 — Şi un tînăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit deabinelea în timpul lungei vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea, şi a fost ridicat mort.

Faptele Apostolilor 20:10 — Dar Pavel s'a pogorît, s'a repezit spre el, l -a luat în braţe, şi a zis: ,,Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.``

Faptele Apostolilor 20:11 — După ce s'a suit iarăş, a frînt pînea, a cinat, şi a mai vorbit multă vreme pînă la ziuă. Apoi a plecat.

Faptele Apostolilor 20:12 — Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mîngîieri.

Faptele Apostolilor 20:13 — Noi am venit înaintea lui Pavel la corabie, şi am plecat cu corabia la Asos, unde ne învoiserăm să ne întîlnim din nou; pentrucă el trebuia să facă drumul pe jos.

Faptele Apostolilor 20:14 — Cînd s'a întîlnit cu noi în Asos, l-am luat în corabie, şi ne-am dus la Mitilene.

Faptele Apostolilor 20:15 — De aici am mers pe mare, şi a doua zi am ajuns în faţa insulei Chios. În ziua următoare, deabea am atins Samos, ne-am oprit în Troghilion, şi a doua zi am venit la Milet.

Faptele Apostolilor 20:16 — Pavel se hotărîse să treacă pe lîngă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu peardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă -i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii.

Faptele Apostolilor 20:17 — Însă din Milet, Pavel a trimes la Efes, şi a chemat pe presbiterii Bisericii.

Faptele Apostolilor 20:18 — Cînd au venit la el, le -a zis: ,,Ştiţi cum m'am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintîi, în care am pus piciorul pe pămîntul Asiei.

Faptele Apostolilor 20:19 — Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrămi, şi în mijlocul încercărilor, pe cari mi le ridicau uneltirile Iudeilor.

Faptele Apostolilor 20:20 — Ştiţi că n'am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m'am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case,

Faptele Apostolilor 20:21 — şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.

Faptele Apostolilor 20:22 — Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întîmpla acolo.

Faptele Apostolilor 20:23 — Numai, Duhul Sfînt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

Faptele Apostolilor 20:24 — Dar eu nu ţin numai decît la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit -o dela Domnul Isus, ca să vestesc Evaghelia harului lui Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 20:25 — Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 20:26 — De aceea vă mărturisesc astăzi, că sînt curat de sîngele tuturor.

Faptele Apostolilor 20:27 — Căci nu m'am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 20:28 — Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v'a pus Duhul Sfînt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a cîştigat -o cu însuş sîngele Său.

Faptele Apostolilor 20:29 — Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, cari nu vor cruţa turma;

Faptele Apostolilor 20:30 — şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.

Faptele Apostolilor 20:31 — De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi nopate, n'am încetat să sfătuiesc cu lacrămi pe fiecare din voi.

Faptele Apostolilor 20:32 — Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mîna lui Dumnezeu şi a Cuvîntului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.

Faptele Apostolilor 20:33 — N'am rîvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.

Faptele Apostolilor 20:34 — Singuri ştiţi că mînile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.

Faptele Apostolilor 20:35 — În toate privinţele v'am dat o pildă, şi v'am arătat că, lucrînd astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuş a zis: ,Este mai ferice să dai decît să primeşti.``

Faptele Apostolilor 20:36 — După ce a vorbit asfel, a îngenuncheat, şi s'a rugat împreună cu ei toţi.

Faptele Apostolilor 20:37 — Şi au izbucnit cu toţii în lacrămi, au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat.

Faptele Apostolilor 20:38 — Căci erau întristaţi mai ales de vorba, pe care le -o spusese el, că nu -i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut pînă la corabie.

Evrei 13:16 — Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Faptele Apostolilor 4:34 — Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute,

Faptele Apostolilor 4:35 — şi -l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

Ioan 14:6 — Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.

Ioan 10:1 — ,,Adevărat, adevărat, vă spun că, cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tîlhar.

Ioan 10:2 — Dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor.

Ioan 10:3 — Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul.

Ioan 10:4 — După ce şi -a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentrucă îi cunosc glasul.

Ioan 10:5 — Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentrucă nu cunosc glasul străinilor.``

Ioan 10:6 — Isus le -a spus această pildă, dar ei n'au înţeles despre ce le vorbea.

Ioan 10:7 — Isus le -a mai zis: ,,Adevărat, adevărat, vă spun că Eu sînt uşa oilor.

Ioan 10:8 — Toţi ceice au venit înainte de Mine, sînt hoţi şi tîlhari; dar oile n'au ascultat de ei.

Ioan 10:9 — Eu sînt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mîntuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.

Ioan 10:10 — Hoţul nu vine decît să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s'o aibă din belşug.

Ioan 10:11 — Eu sînt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.

Ioan 10:12 — Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sînt ale lui, cînd vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.

Ioan 10:13 — Cel plătit fuge, pentrucă este plătit, şi nu -i pasă de oi.

Ioan 10:14 — Eu sînt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,

Ioan 10:15 — aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.

Ioan 10:16 — Mai am şi alte oi, cari nu sînt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

Ioan 10:17 — Tatăl Mă iubeşte, pentrucă Îmi dau viaţa, ca iarăş s'o iau.

Ioan 10:18 — Nimeni nu Mi -o ia cu sila, ci o dau Eu dela Mine. Am putere s'o dau, şi am putere s'o iau iarăş: aceasta este porunca, pe care am primit -o dela Tatăl Meu.``

Ioan 10:19 — Din pricina acestor cuvinte, iarăş s'a făcut desbinare între Iudei.

Ioan 10:20 — Mulţi dintre ei ziceau: ,,Are drac, este nebun; de ce -L ascultaţi?``

Ioan 10:21 — Alţii ziceau; ,,Cuvintele acestea nu sînt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor.``

Ioan 10:22 — În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înoirii Templului. Era iarna.

Ioan 10:23 — Şi Isus Se plimba prin Templu, pe supt pridvorul lui Solomon.

Ioan 10:24 — Iudeii L-au înconjurat, şi I-au zis: ,,Pînă cînd ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne -o desluşit.``

Ioan 10:25 — ,,V'am spus``, le -a răspuns Isus, ,,şi nu credeţi. Lucrările, pe cari le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.

Ioan 10:26 — Dar voi nu credeţi, pentrucă, după cum v'am spus, nu sînteţi din oile Mele.

Ioan 10:27 — Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.

Ioan 10:28 — Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea.

Ioan 10:29 — Tatăl Meu, care Mi le -a dat, este mai mare decît toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mîna Tatălui Meu.

Ioan 10:30 — Eu şi Tatăl una sîntem.``

Ioan 10:31 — Atunci Iudeii iarăş au luat pietre ca să -L ucidă.

Ioan 10:32 — Isus le -a zis: ,,V'am arătat multe lucrări bune, cari vin dela Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?``

Ioan 10:33 — Iudeii I-au răspuns: ,,Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentrucă Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.``

Ioan 10:34 — Isus le -a răspuns: ,,Nu este scris în Legea voastră: ,Eu am zis: Sînteţi dumnezei?`

Ioan 10:35 — Dacă Legea a numit ,dumnezei`, pe aceia, cărora le -a vorbit Cuvîntul lui Dumnezeu, -şi Scriptura nu poate fi desfinţată, -

Ioan 10:36 — cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M'a sfinţit şi M'a trimes în lume? Şi aceasta, pentrucă am zis: ,Sînt Fiul lui Dumnezeu!`

Ioan 10:37 — Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Ioan 10:38 — Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sînt în Tatăl.``

Ioan 10:39 — La auzul acestor vorbe, căutau iarăş să -L prindă; dar El a scăpat din mînile lor.

Ioan 10:40 — Isus S'a dus iarăş dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început. Şi a rămas acolo.

Ioan 10:41 — Mulţi veneau la El, şi ziceau: ,,Ioan n'a făcut nici un semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta, era adevărat.``

Ioan 10:42 — Şi mulţi au crezut în El în locul acela.

1 Petru 5:2 — Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un cîştig mîrşav, ci cu lepădare de sine.

1 Petru 5:3 — Nu ca şi cum aţi stăpîni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcîndu-vă pilde turmei.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Înapoi la toate temele biblice