Referințe biblice
- Isaia 41:10
- Filipeni 4:6-7
- Psalmul 56:3
- 2 Timotei 1:7
- Deuteronomul 31:6
- Psalmul 34:4
- Matei 6:25-34
- 1 Petru 5:6-7
- Iosua 1:9
- 1 Ioan 4:18
- 1 Petru 5:7
- Ioan 14:27
- Isaia 35:4
- Psalmul 23:4
- Proverbe 12:25
- Matei 6:34
- Exodul 14:14
- Psalmul 27:1
- Psalmul 94:19
- Psalmul 118:6
- Romani 8:31-39
- Luca 12:22-26
- Romani 15:13
- Psalmul 27:1-14
- Isaia 43:1
- Psalmul 91:1-16
- Evrei 11:1
- Psalmul 55:22-23
- Luca 10:19
- Isaia 26:3
- Isaia 54:17
- Psalmul 34:18
- Plângerile 3:57
- Evrei 13:5
- 1 Ioan 1:9
- Psalmul 121:1-2
- Psalmul 55:22
- Proverbe 3:5-6
- Ieremia 29:11
- Evrei 4:14-16
- Psalmul 23:1-6
- Matei 28:20
- Psalmul 111:10
- Matei 10:28
- Ioan 14:1
- 1 Tesaloniceni 5:17
- Psalmul 27:1-3
- Romani 8:38-39
- Psalmul 3:5
- Evrei 13:5-6
- Coloseni 3:15
- Matei 10:26
- Proverbe 29:25
- Deuteronomul 3:22
- Psalmul 112:7-8
- Matei 6:25
- Matei 11:28-30
- Iov 11:14-15
- 1 Petru 3:14
- Psalmul 103:1-22
- Proverbe 14:27
- Isaia 43:2-5
- Evrei 13:6
- Proverbe 1:33
- Filipeni 4:6
- 1 Corinteni 13:13
- Romani 8:1-39
- Romani 8:15
- Țefania 3:17
- Proverbe 16:6
- Psalmul 46:1
- Marcu 5:36
- Apocalipsa 1:17
- Romani 8:28
- Evrei 2:14-15
- Filipeni 4:19
- 2 Corinteni 5:1
- Psalmul 46:2
- Ioan 3:16
- Isaia 43:1-2
- Psalmul 138:8
- Isaia 43:2
- Isaia 41:2
- Psalmul 61:2
- Romani 6:23
- Isaia 40:31
- Ioan 3:16-17
- Luca 12:6-9
- Isaia 41:14
- Matei 19:26
- Psalmul 93:4
- Faptele Apostolilor 18:9-10
- Marcu 6:50
- 1 Ioan 4:8
- 2 Împărați 6:16-17
- Isaia 26:1-21
- Deuteronomul 1:26-46
- Luca 21:34
- Matei 5:1-48
- 1 Petru 2:17
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Isaia 41:10 — nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
Filipeni 4:6 — Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri.
Filipeni 4:7 — Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.
2 Timotei 1:7 — Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
Deuteronom 31:6 — Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimîntaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa``.
Matei 6:25 — Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?
Matei 6:26 — Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?
Matei 6:27 — Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Matei 6:28 — Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
Matei 6:29 — totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei.
Matei 6:30 — Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
Matei 6:31 — Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: ,,Ce vom mînca?`` Sau: ,,Ce vom bea?`` Sau: ,,Cu ce ne vom îmbrăca?``
Matei 6:32 — Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Matei 6:33 — Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6:34 — Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.
1 Petru 5:6 — Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.
1 Petru 5:7 — Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi.
Iosua 1:9 — Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ,Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.``
1 Ioan 4:18 — În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvîrşită izgoneşte frica; pentrucă frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n'a ajuns desăvîrşit în dragoste.
Ioan 14:27 — Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v'o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.
Isaia 35:4 — Spuneţi celor slabi de inimă: ,Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuş va veni, şi vă va mîntui.``
Proverbe 12:25 — Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte. -
Exod 14:14 — Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.``
Romani 8:31 — Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
Romani 8:32 — El, care n'a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
Romani 8:33 — Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care -i socoteşte neprihăniţi!
Romani 8:34 — Cine -i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!
Romani 8:35 — Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?
Romani 8:36 — După cum este scris: ,,Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.``
Romani 8:37 — Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne -a iubit.
Romani 8:38 — Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
Romani 8:39 — nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Luca 12:22 — Isus a zis apoi ucenicilor săi: ,,De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi, cu privire la viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.
Luca 12:23 — Viaţa este mai mult de cît hrana, şi trupul mai mult de cît îmbrăcămintea.
Luca 12:24 — Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu samănă, nici nu seceră, n'au nici cămară, nici grînar: şi totuş Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cît mai de preţ sînteţi voi decît păsările!
Luca 12:25 — Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui?
Luca 12:26 — Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentruce vă mai îngrijoraţi de celelalte?
Romani 15:13 — Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!
Isaia 43:1 — ,,Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te -a făcut, Iacove, şi Cel ce te -a întocmit, Israele!`` Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.``
Evrei 11:1 — Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.
Luca 10:19 — Iată că v'am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.
Isaia 26:3 — Celui cu inima tare, Tu -i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.
Isaia 54:17 — Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osîndi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mîntuirea care le vine dela Mine, zice Domnul.``
Plangeri 3:57 — În ziua cînd Te-am chemat, Te-ai apropiat, şi ai zis: ,,Nu te teme!``
Evrei 13:5 — Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţămiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuş a zis: ,,Nicidecum n'am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.``
1 Ioan 1:9 — Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
Proverbe 3:5 — Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Proverbe 3:6 — Recunoaşte -L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
Ieremia 29:11 — Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Evrei 4:14 — Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămînem tari în mărturisirea noastră.
Evrei 4:15 — Căci n'avem un Mare Preot, care să n'aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
Evrei 4:16 — Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
Matei 28:20 — Şi învăţaţi -i să păzească tot ce v'am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin
Matei 10:28 — Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar cari nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.
Ioan 14:1 — Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.
1 Tesaloniceni 5:17 — Rugaţi-vă neîncetat.
Evrei 13:6 — Aşa că putem zice plini de încredere: ,,Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?``
Coloseni 3:15 — Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpînească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.
Matei 10:26 — Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.
Proverbe 29:25 — Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n'are dece să se teamă. -
Deuteronom 3:22 — Nu te teme de ei; căci Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta El însuş pentru voi.``
Matei 11:28 — Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
Matei 11:29 — Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
Matei 11:30 — Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.``
Iov 11:14 — Depărtează-te de fărădelege, şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.
Iov 11:15 — Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică;
1 Petru 3:14 — Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! N-aveţi nici o teamă de ei, şi nu vă tulburaţi!
Proverbe 14:27 — Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii. -
Isaia 43:2 — Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi rîurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.
Isaia 43:3 — Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, Sfîntul lui Israel, Mîntuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău.
Isaia 43:4 — De aceea, pentrucă ai preţ în ochii Mei, pentrucă eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.
Isaia 43:5 — Nu te teme de nimic, căci Eu sînt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău dela răsărit, şi te voi strînge dela apus.
Proverbe 1:33 — dar cel ce m'ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.
1 Corinteni 13:13 — Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
Romani 8:1 — Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
Romani 8:2 — În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m'a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.
Romani 8:3 — Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e ,,firea pămîntească``.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într'o fire asemănătoare cu a păcatului,
Romani 8:4 — pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.
Romani 8:5 — În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.
Romani 8:6 — Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
Romani 8:7 — Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.
Romani 8:8 — Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu.
Romani 8:9 — Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n'are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
Romani 8:10 — Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.
Romani 8:11 — Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
Romani 8:12 — Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
Romani 8:13 — Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
Romani 8:14 — Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu.
Romani 8:15 — Şi voi n'aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ,,Ava! adică: Tată!``
Romani 8:16 — Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu.
Romani 8:17 — Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.
Romani 8:18 — Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.
Romani 8:19 — De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
Romani 8:20 — Căci firea a fost supusă deşertăciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus -o-cu nădejdea însă,
Romani 8:21 — că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.
Romani 8:22 — Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii.
Romani 8:23 — Şi nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
Romani 8:24 — Căci în nădejdea aceasta am fost mîntuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentrucă ce se vede, se mai poate nădăjdui?
Romani 8:25 — Pe cînd, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.
Romani 8:26 — Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
Romani 8:27 — Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.
Romani 8:28 — De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său.
Romani 8:29 — Căci pe aceia, pe cari i -a cunoscut mai dinainte, i -a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi.
Romani 8:30 — Şi pe aceia pe cari i -a hotărît mai dinainte, i -a şi chemat; şi pe aceia pe cari i -a chemat, i -a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i -a socotit neprihăniţi, i -a şi proslăvit.
Tefania 3:17 — Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.
Proverbe 16:6 — Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate dela rău. -
Marcu 5:36 — Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: ,,Nu te teme, crede numai!``
Apocalipsa 1:17 — Cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi -a pus mîna dreaptă peste mine, şi a zis: ,,Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă,
Evrei 2:14 — Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
Evrei 2:15 — şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.
Filipeni 4:19 — Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.
2 Corinteni 5:1 — Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pămîntească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer dela Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mînă ci este vecinică.
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Isaia 41:2 — Cine a ridicat dela răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul o pleavă luată de vînt?
Romani 6:23 — Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.
Isaia 40:31 — dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.``
Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.
Luca 12:6 — Nu se vînd oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuş, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.
Luca 12:7 — Şi chiar perii din cap, toţi vă sînt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sînteţi mai de preţ decît multe vrăbii.
Luca 12:8 — Eu vă spun: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu;
Luca 12:9 — dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
Isaia 41:14 — Nu te teme de nimic, vermele lui Iacov, şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor, -zice Domnul, -şi Sfîntul lui Israel este Mîntuitorul tău.
Matei 19:26 — Isus S'a uitat ţintă la ei, şi le -a zis: ,,La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sînt cu putinţă.``
Faptele Apostolilor 18:9 — Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într'o vedenie: ,,Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea,
Faptele Apostolilor 18:10 — căci Eu sînt cu tine; şi nimeni nu va pune mîna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.``
Marcu 6:50 — pentrucă toţi L-au văzut, şi s'au spăimîntat. Isus a vorbit îndată cu ei, şi le -a zis: ,,Îndrăzniţi, Eu sînt, nu vă temeţi!``
1 Ioan 4:8 — Cine nu iubeşte, n'a cunoscut pe Dumnezeu; pentrucă Dumnezeu este dragoste.
2 Imparati 6:16 — El a răspuns: ,,Nu te teme, căci mai mulţi sînt cei cu noi decît cei cu ei.``
2 Imparati 6:17 — Elisei s'a rugat, şi a zis: ,,Doamne, deschide -i ochii să vadă.`` Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei.
Isaia 26:1 — În ziua aceea, se va cînta următoarea cîntare în ţara lui Iuda: ,,Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mîntuirea ca ziduri şi întăritură.
Isaia 26:2 — Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios.
Isaia 26:4 — Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stînca veacurilor.
Isaia 26:5 — El a răsturnat pe ceice locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngîmfată; a doborît -o la pămînt, şi a aruncat -o în ţărînă.
Isaia 26:6 — Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, supt paşii celor obijduiţi.
Isaia 26:7 — Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului.
Isaia 26:8 — De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta.
Isaia 26:9 — Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înlăuntrul meu. Căci, cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea.
Isaia 26:10 — Dacă ierţi pe cel rău, el totuş nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea, şi nu caută la măreţia Domnului.
Isaia 26:11 — Doamne, mîna Ta este puternică: ei n'o zăresc! Dar vor vedea rîvna Ta pentru poporul Tău, şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi.
Isaia 26:12 — Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.
Isaia 26:13 — Doamne, Dumnezeul nostru, alţi stăpîni afară de Tine au stăpînit peste noi, dar acum numai pe Tine, şi numai Numele Tău îl chemăm.
Isaia 26:14 — Ceice sînt morţi acum nu vor mai trăi, sînt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit, şi le-ai şters pomenirea.
Isaia 26:15 — Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării.
Isaia 26:16 — Doamne, ei Te-au căutat, cînd erau în strîmtorare; au început să se roage, cînd i-ai pedepsit.
Isaia 26:17 — Cum se svîrcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de Faţa Ta, Doamne!
Isaia 26:18 — Am zămislit, am simţit dureri, şi, cînd să naştem, am născut vînt: ţara nu este mîntuită, şi locuitorii ei nu sînt născuţi.
Isaia 26:19 — Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! -Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, ceice locuiţi în ţărînă! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pămîntul va scoate iarăş afară pe cei morţi.``
Isaia 26:20 — ,,Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te cîte-va clipe, pînă va trece mînia!
Isaia 26:21 — Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pămîntului; şi pămîntul va da sîngele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.
Deuteronom 1:26 — Dar voi n'aţi vrut să vă suiţi în ea, şi v'aţi răsvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru.
Deuteronom 1:27 — Aţi cîrtit în corturile voastre, şi aţi zis: ,,Pentrucă ne urăşte, de aceea ne -a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mînile Amoriţilor şi să ne nimicească.
Deuteronom 1:28 — Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au muiat inima, zicînd: ,,Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decît noi; cetăţile sînt mari şi întărite pînă la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.``
Deuteronom 1:29 — Eu v'am zis: ,,Nu vă spăimîntaţi, şi nu vă fie frică de ei.
Deuteronom 1:30 — Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuş pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi subt ochii voştri în Egipt.
Deuteronom 1:31 — Apoi în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te -a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut pînă la sosirea voastră în locul acesta.``
Deuteronom 1:32 — Cu toate acestea, voi n'aţi avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru,
Deuteronom 1:33 — care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într'un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuiaţi să mergeţi, şi ziua într'un nor.
Deuteronom 1:34 — Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S'a mîniat, şi a jurat, zicînd:
Deuteronom 1:35 — ,,Niciunul din bărbaţii cari fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri,
Deuteronom 1:36 — afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentrucă a urmat în totul calea Domnului.``
Deuteronom 1:37 — Domnul S'a mîniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: ,,Nici tu nu vei intra în ea.
Deuteronom 1:38 — Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte -l, căci el va pune pe Israel în stăpînirea ţării aceleia.
Deuteronom 1:39 — Şi pruncii voştri, despre cari aţi zis: ,,Vor fi de jaf!`` şi fiii voştri, cari nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le -o voi da, şi ei o vor stăpîni.
Deuteronom 1:40 — Dar voi, întoarceţi-vă înapoi, şi plecaţi în pustie, în spre marea Roşie.``
Deuteronom 1:41 — Voi aţi răspuns, şi mi-aţi zis: ,,Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne -a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru.`` Şi v'aţi încins fiecare armele, şi v'aţi încumetat să vă suiţi pe munte.
Deuteronom 1:42 — Domnul mi -a zis: ,,Spune-le: ,Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu sînt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.``
Deuteronom 1:43 — Eu v'am spus, dar n'aţi ascultat; ci v'aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, şi v'aţi suit semeţi pe munte.
Deuteronom 1:44 — Atunci Amoriţii, cari locuiesc pe muntele acesta, v'au ieşit înainte, şi v'au urmărit ca albinele; v'au bătut din Seir, pînă la Horma.
Deuteronom 1:45 — La întoarcerea voastră, aţi plîns înaintea Domnului; dar Domnul nu v'a ascultat glasul, şi n'a luat aminte la voi.
Deuteronom 1:46 — Şi aşa aţi rămas la Cades, unde aţi stat multă vreme.
Luca 21:34 — Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
Matei 5:1 — Cînd a văzut Isus noroadele, S'a suit pe munte; şi dupăce a şezut jos, ucenicii Lui s'au apropiat de El.
Matei 5:2 — Apoi a început să vorbească şi să -i înveţe astfel:
Matei 5:3 — Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Matei 5:4 — Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!
Matei 5:5 — Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!
Matei 5:6 — Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Matei 5:7 — Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Matei 5:8 — Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Matei 5:9 — Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Matei 5:10 — Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Matei 5:11 — Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Matei 5:12 — Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi.
Matei 5:13 — Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.
Matei 5:14 — Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.
Matei 5:15 — Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
Matei 5:16 — Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Matei 5:17 — Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
Matei 5:18 — Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile.
Matei 5:19 — Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
Matei 5:20 — Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
Matei 5:21 — Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.`
Matei 5:22 — Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice: ,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.
Matei 5:23 — Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
Matei 5:24 — lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.
Matei 5:25 — Caută de te împacă de grab cu pîrîşul tău, cîtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă.
Matei 5:26 — Adevărat îţi spun că nu vei ieşi deacolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuţ.``
Matei 5:27 — Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu preacurveşti.``
Matei 5:28 — Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s'o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.
Matei 5:29 — Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Matei 5:30 — Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie -o şi leapădă -o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Matei 5:31 — S'a zis iarăş: ,,Oricine îşi va lăsa nevasta, să -i dea o carte de despărţire.``
Matei 5:32 — Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.
Matei 5:33 — Aţi mai auzit iarăş că s'a zis celor din vechime: ,,Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.``
Matei 5:34 — Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
Matei 5:35 — nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat.
Matei 5:36 — Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.
Matei 5:37 — Felul vostru de vorbire să fie: ,,Da, da; nu, nu``; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău.
Matei 5:38 — Aţi auzit că s'a zis: ,,Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.``
Matei 5:39 — Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce -i şi pe celalt.
Matei 5:40 — Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă -i şi cămaşa.
Matei 5:41 — Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
Matei 5:42 — Celui ce-ţi cere, dă -i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine.
Matei 5:43 — Aţi auzit că s'a zis: ,,Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.``
Matei 5:44 — Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,
Matei 5:45 — ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Matei 5:46 — Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
Matei 5:47 — Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?
Matei 5:48 — Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.
1 Petru 2:17 — Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!