Referințe biblice

  1. Proverbe 31:9
  2. Leviticul 19:15
  3. Psalmul 106:3
  4. Mica 6:8
  5. Iacov 2:1-5
  6. Eclesiastul 9:11
  7. Proverbe 21:15
  8. Efeseni 6:9
  9. Proverbe 16:11
  10. Evrei 6:10
  11. Iacov 2:1
  12. Romani 2:11
  13. Coloseni 4:1
  14. Deuteronomul 16:19-20
  15. Proverbe 11:1
  16. Matei 20:16
  17. 1 Petru 3:8
  18. Galateni 3:28
  19. Iacov 3:17
  20. Proverbe 29:14
  21. Isaia 1:17
  22. Isaia 11:4
  23. Proverbe 22:22-23
  24. Matei 20:1-16
  25. Ioan 3:16-17
  26. Isaia 30:18
  27. Exodul 23:1-33
  28. Iacov 2:9
  29. Marcu 12:28-31
  30. Coloseni 3:25
  31. Faptele Apostolilor 10:34-35
  32. 2 Corinteni 8:21
  33. Proverbe 17:15
  34. Matei 7:12
  35. Proverbe 18:5
  36. Iacov 2:1-9
  37. Amos 5:24
  38. 2 Tesaloniceni 1:6
  39. Proverbe 22:16
  40. Exodul 23:6
  41. Proverbe 16:8
  42. Iacov 5:4
  43. Exodul 23:12
  44. Iacov 2:8-9
  45. 2 Corinteni 8:14
  46. Ieremia 22:3
  47. Psalmul 99:4
  48. Isaia 33:15
  49. Eclesiastul 3:17
  50. Proverbe 8:20
  51. Psalmul 7:11
  52. Romani 6:23
  53. Luca 16:10
  54. Proverbe 28:5
  55. Faptele Apostolilor 10:34
  56. Isaia 40:27
  57. Eclesiastul 3:16-17
  58. Iov 34:19
  59. Zaharia 7:9
  60. Proverbe 29:7
  61. Deuteronomul 16:20
  62. Iov 8:3
  63. Deuteronomul 1:16-17
  64. Exodul 23:3
  65. 1 Petru 3:18
  66. Efeseni 2:2-3
  67. Deuteronomul 16:19
  68. 1 Petru 1:17
  69. Iacov 2:1-4
  70. Faptele Apostolilor 17:10-11
  71. Luca 1:37
  72. Ioan 3:16
  73. Matei 25:14-30
  74. Psalmul 9:8
  75. Isaia 11:5
  76. Psalmul 112:5
  77. Iov 2:10
  78. Marcu 12:31
  79. Apocalipsa 1:1
  80. Ezechiel 18:8
  81. Proverbe 21:3
  82. Deuteronomul 1:17
  83. Zaharia 7:8-10
  84. Coloseni 3:23
  85. Ioan 10:10
  86. Marcu 9:12-13
  87. Isaia 40:31
  88. Iov 34:12
  89. 1 Tesaloniceni 1:6
  90. Romani 10:12
  91. Luca 6:31
  92. Isaia 56:1
  93. Psalmul 67:4
  94. Exodul 23:2
  95. Exodul 22:1-31
  96. Apocalipsa 1:1-20
  97. Romani 11:22
  98. Proverbe 29:11
  99. Psalmul 50:6

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Proverbe 31:9 — Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate, şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit.

Levitic 19:15 — Să nu faceţi nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului, şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.

Mica 6:8 — ,,Ţi s'a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul dela tine, decît să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumezeul tău?``

Iacob 2:1 — Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutînd la faţa omului.

Iacob 2:2 — Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost;

Iacob 2:3 — şi voi puneţi ochii pe celce poartă haina strălucitoare, şi -i ziceţi: ,,Tu şezi în locul acesta bun!`` Şi apoi ziceţi săracului: ,,Tu stai colo în picioare!`` Sau: ,,Şezi jos la picioarele mele!``

Iacob 2:4 — Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gînduri rele?

Iacob 2:5 — Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n'a ales Dumnezeu pe cei ce sînt săraci în ochii lumii acesteia, ca să -i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit -o celor ce -L iubesc?

Ecclesiast 9:11 — Am mai văzut apoi supt soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji cîştigă războiul, că nu cei înţelepţi cîştigă pînea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atîrnă de vreme şi de împrejurări.

Proverbe 21:15 — Este o bucurie pentru cel neprihănit să facă ce este bine, dar pentru ceice fac răul este o groază. -

Efeseni 6:9 — Şi voi, stăpînilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii cari ştiţi că Stăpînul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.

Proverbe 16:11 — Cîntarul şi cumpăna dreaptă vin dela Domnul; toate greutăţile de cîntărit sînt lucrarea Lui. -

Evrei 6:10 — Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat -o pentru Numele Lui, voi, cari aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.

Romani 2:11 — Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.

Coloseni 4:1 — Stăpînilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi, şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpîn în cer.

Deuteronom 16:19 — Să n'atingi niciun drept, să nu cauţi la faţa oamenilor, şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi.

Deuteronom 16:20 — Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăieşti şi să stăpîneşti ţara pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.

Proverbe 11:1 — Cumpăna înşelătoare este urîtă Domnului, dar cîntăreala dreaptă Îi este plăcută.

Matei 20:16 — Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintîi, şi cei dintîi vor fi cei din urmă; pentrucă mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.``

1 Petru 3:8 — Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gînduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi , smeriţi.

Galateni 3:28 — Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus.

Iacob 3:17 — Înţelepciunea care vine de sus, este, întîi, curată, apoi pacinică, blîndă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.

Proverbe 29:14 — Un împărat care judecă pe săraci după adevăr, îşi va avea scaunul de domnie întărit pe vecie. -

Isaia 1:17 — Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!`` -

Isaia 11:4 — ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pămîntul cu toiagul cuvîntului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.

Proverbe 22:22 — Nu despuia pe sărac, pentrucă este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă!

Proverbe 22:23 — Căci Domnul le va apăra pricina lor, şi va despuia viaţa celor ce -i despoaie. -

Matei 20:1 — Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar, care a ieşit dis de dimineaţă, să-şi tocmească lucrători la vie.

Matei 20:2 — S'a învoit cu lucrătorii cu cîte un leu pe zi, şi i -a trimes la vie.

Matei 20:3 — A ieşit pela ceasul al treilea, şi a văzut pe alţii stînd în piaţă fără lucru.

Matei 20:4 — ,Duceţi-vă şi voi în via mea`, le -a zis el, ,şi vă voi da ce va fi cu dreptul.` Şi s'au dus.

Matei 20:5 — A ieşit iarăş pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, şi a făcut la fel.

Matei 20:6 — Cînd a ieşit pela ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stînd în piaţă, şi le -a zis: ,De ce staţi aici toată ziua fără lucru?`

Matei 20:7 — Ei i-au răspuns: ,Pentru că nu ne -a tocmit nimeni.` ,Duceţi-vă şi voi în via mea`, le -a zis el, ,şi veţi primi ce va fi cu dreptul.`

Matei 20:8 — Seara, stăpînul viei a zis ispravnicului său: ,Cheamă pe lucrători, şi dă-le plata, începînd de la cei de pe urmă, pînă la cei dintîi.

Matei 20:9 — Cei din ceasul al unsprezecelea au venit, şi au luat fiecare cîte un leu.

Matei 20:10 — Cînd au venit cei dintîi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot cîte un leu de fiecare.

Matei 20:11 — Dupăce au primit banii, cîrteau împotriva gospodarului,

Matei 20:12 — şi ziceau: ,Aceştia de pe urmă n'au lucrat decît un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, cari am suferit greul şi zăduful zilei.`

Matei 20:13 — Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: ,Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu?

Matei 20:14 — Ia-ţi ce ţi se cuvine, şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie.

Matei 20:15 — Nu pot să fac ce vreau cu ce -i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sînt bun?`

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Isaia 30:18 — ,,Totuş Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi ceice nădăjduiesc în El!

Exod 23:1 — Să nu răspîndeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.

Exod 23:2 — Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecînd de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.

Exod 23:3 — Să nu părtineşti pe sărac la judecată.

Exod 23:4 — Dacă întîlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i -l aduci acasă.

Exod 23:5 — Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut subt povara lui, să nu treci pe lîngă el, ci să -i ajuţi să ia povara de pe măgar.

Exod 23:6 — La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului.

Exod 23:7 — Fereşte-te de o învinuire nedreaptă, şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.

Exod 23:8 — Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe ceice au ochii deschişi, şi sucesc hotărîrile celor drepţi.

Exod 23:9 — Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.

Exod 23:10 — Timp de şase ani, să sameni pămîntul, şi să -i strîngi rodul.

Exod 23:11 — Dar în al şaptelea, să -i dai răgaz, şi să -l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănînce săracii poporului tău, iar ce va mai rămînea, să mănînce fiarele depe cîmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi.

Exod 23:12 — Timp de şase zile, să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentruca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.

Exod 23:13 — Să păziţi tot ce v'am spus, şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră.

Exod 23:14 — De trei ori pe an, să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea.

Exod 23:15 — Să ţii sărbătoarea azimilor; timp de şapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să mănînci azimi, cum ţi-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mînile goale înaintea Mea.

Exod 23:16 — Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintîi roade din munca ta, din ceeace vei sămăna pe cîmp; şi să ţii sărbătoarea strîngerii roadelor, la sfîrşitul anului, cînd vei strînge depe cîmp rodul muncii tale.

Exod 23:17 — De trei ori pe an toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului, Dumnezeu.

Exod 23:18 — Să n'aduci cu pîne dospită sîngele jertfei Mele; şi grăsimea praznicului Meu să nu rămînă toată noaptea pînă dimineaţa.

Exod 23:19 — Să aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, pîrga celor dintîi roade ale pămîntului.

Exod 23:20 — Iată, Eu trimet un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, şi să te ducă în locul, pe care l-am pregătit.

Exod 23:21 — Fii cu ochii în patru înaintea Lui, şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentrucă nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.

Exod 23:22 — Dar dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi protivnicul protivnicilor tăi.

Exod 23:23 — Îngerul Meu va merge înaintea ta, şi te va duce la Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Cananiţi, Heviţi şi Iebusiţi, şi -i voi nimici.

Exod 23:24 — Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor, şi să nu le slujeşti; să nu te iei după popoarele acestea, în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu desăvîrşire, şi să le dărîmi capiştele.

Exod 23:25 — Voi să slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvînta pînea şi apele, şi voi depărta boala din mijlocul tău.

Exod 23:26 — Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin.

Exod 23:27 — Voi trimete groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la cari vei ajunge, şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta.

Exod 23:28 — Voi trimete viespile bondăreşti înaintea ta, şi vor izgoni dinaintea ta pe Heviţi, Cananiţi şi Hetiţi.

Exod 23:29 — Nu -i voi izgoni într'un singur an dinaintea ta, pentruca ţara să n'ajungă o pustie şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe cîmp.

Exod 23:30 — Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, pînă vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpînirea ţării.

Exod 23:31 — Îţi voi întinde hotarele dela marea Roşie pînă la marea Filistenilor, şi dela pustie pînă la Rîu (Eufrat). Căci voi da în mînile voastre pe locuitorii ţării, şi -i vei izgoni dinaintea ta.

Exod 23:32 — Să nu faci legămînt cu ei, nici cu dumnezeii lor.

Exod 23:33 — Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai slujii dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.``

Iacob 2:9 — Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi sînteţi osîndiţi de Lege ca nişte călcători de lege.

Marcu 12:28 — Unul din cărturari, care -i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, şi L -a întrebat: ,,Care este cea dintîi dintre toate poruncile?``

Marcu 12:29 — Isus i -a răspuns: ,,Cea dintîi este aceasta: ,Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;`

Marcu 12:30 — şi: ,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta`; iată porunca dintîi.

Marcu 12:31 — Iar a doua este următoarea: ,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.` Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.``

Coloseni 3:25 — Căci cine umblă cu strîmbătate, îşi va primi plata după strîmbătatea, pe care a făcut -o; şi nu se are în vedere faţa omului.

Faptele Apostolilor 10:34 — Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: ,,În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,

Faptele Apostolilor 10:35 — ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.

2 Corinteni 8:21 — Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.

Proverbe 17:15 — Cel ce iartă pe vinovat şi osîndeşte pe cel nevinovat, sînt amîndoi o scîrbă înaintea Domnului. -

Matei 7:12 — Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.

Proverbe 18:5 — Nu este bine să ai în vedere faţa celui rău, ca să nedreptăţeşti pe cel neprihănit la judecată. -

Iacob 2:6 — Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă tîrăsc înaintea judecătoriilor?

Iacob 2:7 — Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care -l purtaţi?

Iacob 2:8 — Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi``, bine faceţi.

Amos 5:24 — Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pîrîu care nu seacă niciodată!

2 Tesaloniceni 1:6 — Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celorce vă întristează,

Proverbe 22:16 — Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia, va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă. -

Proverbe 16:8 — Mai bine puţin, cu dreptate, decît mari venituri, cu strîmbătate. -

Iacob 5:4 — Iată că plata lucrătorilor, cari v'au secerat cîmpiile, şi pe care le-aţi oprit -o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.

2 Corinteni 8:14 — ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentruca şi prisosul lor să acopere, la rîndul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire;

Ieremia 22:3 — Aşa vorbeşte Domnul: ,Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mînile asupritorului; nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi, şi nu vărsaţi sînge nevinovat în locul acesta!

Isaia 33:15 — Celce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, celce nesocoteşte un cîştig scos prin stoarcere, celce îşi trage mînile înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n'audă cuvinte setoase de sînge, şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,

Ecclesiast 3:17 — Atunci am zis în inima mea: ,,Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.``

Proverbe 8:20 — Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,

Romani 6:23 — Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Luca 16:10 — Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari.

Proverbe 28:5 — Oamenii dedaţi la rău nu înţeleg ce este drept, dar ceice caută pe Domnul înţeleg totul. -

Isaia 40:27 — ,,Pentruce zici tu, Iacove, pentruce zici tu, Israele: ,Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?`

Ecclesiast 3:16 — Am mai văzut supt soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate este răutate.

Iov 34:19 — Care nu caută la faţa celor mari, şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentrucă toţi sînt lucrarea mînilor Lui?

Zaharia 7:9 — ,,Aşa a vorbit Domnul oştirilor: ...Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.

Proverbe 29:7 — Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s'o priceapă. -

Iov 8:3 — Oare va răsturna Dumnezeu dreptul? Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?

Deuteronom 1:16 — Am dat, în acelaş timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: ,,Să ascultaţi pe fraţii voştri, şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul.

Deuteronom 1:17 — Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi cînd veţi găsi o pricină prea grea, s'o aduceţi înaintea mea, ca s'o aud.``

1 Petru 3:18 — Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorît în trup , dar a fost înviat în duh,

Efeseni 2:2 — în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Efeseni 2:3 — Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi.

1 Petru 1:17 — Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;

Faptele Apostolilor 17:10 — Fraţii au trimes îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Cînd au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.

Faptele Apostolilor 17:11 — Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.

Luca 1:37 — Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere.

Matei 25:14 — Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, cînd era să plece într'o altă ţară, a chemat pe robii săi, şi le -a încredinţat avuţia sa.

Matei 25:15 — Unuia i -a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.

Matei 25:16 — Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi, s'a dus, i -a pus în negoţ, şi a cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.

Matei 25:17 — Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi, a cîştigat şi el alţi doi cu ei.

Matei 25:18 — Cel ce nu primise decît un talant, s'a dus de a făcut o groapă în pămînt şi a ascuns acolo banii stăpînului său.

Matei 25:19 — După multă vreme, stăpînul robilor acelora s'a întors şi le -a cerut socoteala.

Matei 25:20 — Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.`

Matei 25:21 — Stăpînul său i -a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău.`

Matei 25:22 — Cel ce primise cei doi talanţi, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi doi talanţi.`

Matei 25:23 — Stăpînul său i -a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău!`

Matei 25:24 — Cel ce nu primise decît un talant, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n'ai sămănat, şi strîngi de unde n'ai vînturat:

Matei 25:25 — mi -a fost teamă, şi m'am dus de ţi-am ascuns talantul în pămînt; iată-ţi ce este al tău!`

Matei 25:26 — Stăpînul său i -a răspuns: ,Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n'am sămănat, şi că strîng de unde n'am vînturat;

Matei 25:27 — prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobîndă ce este al meu!

Matei 25:28 — Luaţi -i dar talantul, şi daţi -l celui ce are zece talanţi.

Matei 25:29 — Pentrucă celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar dela cel ce n'are, se va lua şi ce are!

Matei 25:30 — Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi -l în întunerecul de afară: acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

Isaia 11:5 — Neprihănirea va fi brîul coapselor Sale, şi credincioşia brîul mijlocului Său.

Iov 2:10 — Dar Iov i -a răspuns: ,,Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim dela Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?`` În toate acestea, Iov n'a păcătuit de loc cu buzele lui.

Apocalipsa 1:1 — Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l -a dat -o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd. Şi le -a făcut -o cunoscut, trimeţînd prin îngerul Său la robul Său Ioan, -

Ezechiel 18:8 — care nu împrumută cu dobîndă şi nu ia camătă, care îşi abate mîna dela nelegiuire şi judecă după adevăr între un om şi altul,

Proverbe 21:3 — A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decît jertfele. -

Zaharia 7:8 — Cuvîntul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:

Zaharia 7:10 — Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi niciunul să nu gîndească rău în inima lui împotriva fratelui său.``...

Coloseni 3:23 — Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,

Ioan 10:10 — Hoţul nu vine decît să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s'o aibă din belşug.

Marcu 9:12 — El le -a răspuns: ,,Ilie va veni întîi; şi va aşeza din nou toate lucrurile; tot aşa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat.

Marcu 9:13 — Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit, şi ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.``

Isaia 40:31 — dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.``

Iov 34:12 — Nu, negreşit, Dumnezeu nu săvîrşeşte fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea.

1 Tesaloniceni 1:6 — Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucît aţi primit Cuvîntul în multe necazuri, cu bucuria care vine dela Duhul Sfînt;

Romani 10:12 — În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaş Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce -L cheamă.

Luca 6:31 — Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.

Isaia 56:1 — ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Păziţi ce este drept, şi faceţi ce este bine; căci mîntuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate.

Exod 22:1 — Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi -l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată.

Exod 22:2 — Dacă hoţul este prins spărgînd, şi e lovit şi moare, cel ce l -a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el;

Exod 22:3 — dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n'are nimic, să fie vîndut rob, ca despăgubire pentru furtul lui;

Exod 22:4 — dacă ceeace a furat, fie bou, fie măgar, sau oaie, se găseşte încă viu în mînile lui, să dea îndoit înapoi.

Exod 22:5 — Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într'o vie, şi îşi lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui.

Exod 22:6 — Dacă izbucneşte un foc şi întîlneşte mărăcini în cale, şi arde grîul în snopi sau în picioare, sau cîmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină.

Exod 22:7 — Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare, şi le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoţul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit.

Exod 22:8 — Dacă hoţul nu se găseşte, stăpînul casei să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, ca să spună că n'a pus mîna pe avutul aproapelui său.

Exod 22:9 — În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină, sau un lucru pierdut, despre care se va zice: ,Uite -l!` -pricina amîndoror părţilor să meargă pînă la Dumnezeu; acela, pe care -l va osîndi Dumnezeu, trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său.

Exod 22:10 — Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie, sau un dobitoc, oarecare să i -l păstreze, şi dobitocul moare, îşi strică un mădular, sau e luat cu sila dela el, fără să fi văzut cineva,

Exod 22:11 — să se facă un jurămînt în Numele Domnului între cele două părţi; şi cel ce a păstrat dobitocul, va mărturisi că n'a pus mîna pe avutul aproapelui său; stăpînul dobitocului va primi jurămîntul acesta, şi celalt nu va fi dator să i -l înlocuiască.

Exod 22:12 — Dar dacă dobitocul a fost furat dela el, va fi dator faţă de stăpînul lui să i -l înlocuiască.

Exod 22:13 — Dacă dobitocul a fost sfăşiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă, şi nu va fi dator să -i înlocuiască dobitocul sfăşiat.

Exod 22:14 — Dacă un om împrumută altuia o vită, şi vita îşi strică un mădular sau moare în lipsa stăpînului ei, va trebui s'o plăteacă.

Exod 22:15 — Dacă stăpînul e de faţă, nu i -o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, preţul chiriei va fi deajuns.

Exod 22:16 — Dacă un om înşală pe o fată nelogodită, şi se culcă cu ea, îi va plăti zestrea şi o va lua de nevastă.

Exod 22:17 — Dacă tatăl nu vrea să i -o dea, el va plăti în argint preţul zestrei cuvenite fetelor.

Exod 22:18 — Pe vrăjitoare să n'o laşi să trăiască.

Exod 22:19 — Oricine se culcă cu un dobitoc, să fie pedepsit cu moartea.

Exod 22:20 — Cine aduce jertfe altor dumnezei decît Domnului singur, să fie nimicit cu desăvîrşire.

Exod 22:21 — Să nu chinuieşti pe străin, şi să nu -l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.

Exod 22:22 — Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan.

Exod 22:23 — Dacă -i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele;

Exod 22:24 — mînia Mea se va aprinde, şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămînea văduve, şi copiii voştri vor rămînea orfani.

Exod 22:25 — Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar, şi să nu ceri camătă dela el.

Exod 22:26 — Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i -o dai înapoi înainte de apusul soarelui;

Exod 22:27 — căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul: cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sînt milostiv.

Exod 22:28 — Să nu huleşti pe Dumnezeu, şi să nu blestemi pe mai marele poporului tău.

Exod 22:29 — Să nu pregeţi să-Mi aduci pîrga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întîiul născut din fiii tăi.

Exod 22:30 — Să-Mi dai şi întîiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămînă şapte zile cu mamă-sa, iar în ziua a opta să Mi -l aduci.

Exod 22:31 — Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi. Să nu mîncaţi carne sfîşiată de fiare pe cîmp, ci s'o aruncaţi la cîni.

Apocalipsa 1:2 — care a mărturisit despre Cuvîntul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut.

Apocalipsa 1:3 — Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!

Apocalipsa 1:4 — Ioan, către cele şapte Biserici, cari sînt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie,

Apocalipsa 1:5 — şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului! A Lui, care ne iubeşte, care ne -a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,

Apocalipsa 1:6 — şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Apocalipsa 1:7 — Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.

Apocalipsa 1:8 — ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul``, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.

Apocalipsa 1:9 — Eu, Ioan, fratele vostru, care sînt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.

Apocalipsa 1:10 — În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbiţe.

Apocalipsa 1:11 — care zicea: ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într -o carte, şi trimete -o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.``

Apocalipsa 1:12 — M'am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi cînd m'am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.

Apocalipsa 1:13 — Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă pînă la picioare, şi încins la piept cu un brîu de aur.

Apocalipsa 1:14 — Capul şi părul Lui erau albe ca lîna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;

Apocalipsa 1:15 — picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.

Apocalipsa 1:16 — În mîna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, cînd străluceşte în toată puterea lui.

Apocalipsa 1:17 — Cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi -a pus mîna dreaptă peste mine, şi a zis: ,,Nu te teme! Eu sînt Cel dintîi şi Cel de pe urmă,

Apocalipsa 1:18 — Cel viu. Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

Apocalipsa 1:19 — Scrie dar lucrurile, pe cari le-ai văzut, lucrurile cari sînt şi cele cari au să fie după ele.

Apocalipsa 1:20 — Taina celor şapte stele, pe cari le-ai văzut în mîna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sînt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sînt şapte Biserici.

Romani 11:22 — Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de ceice au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămîi în bunătatea aceasta; altmintrelea, vei fi tăiat şi tu.

Proverbe 29:11 — Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpîneşte. -

Înapoi la toate temele biblice