Referințe biblice

  1. Efeseni 4:15
  2. Geneza 19:1-38
  3. Ioan 3:16-17
  4. Amos 1:1-15

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Efeseni 4:15 — ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

Geneza 19:1 — Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Cînd i -a văzut Lot, s'a sculat, le -a ieşit înainte, şi s'a plecat pînă la pămînt.

Geneza 19:2 — Apoi a zis: ,,Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămîneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mîne vă veţi scula de dimineaţă, şi vă veţi vedea de drum.`` ,,Nu``, au răspuns ei, ,,ci vom petrece noaptea în uliţă``.

Geneza 19:3 — Dar Lot a stăruit de ei pînă au venit şi au intrat în casa lui. Le -a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mîncat.

Geneza 19:4 — Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrîni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile.

Geneza 19:5 — Au chemat pe Lot, şi i-au zis: ,,Unde sînt oamenii cari au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate -i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.``

Geneza 19:6 — Lot a ieşit afară la ei la uşă, a încuiat uşa după el,

Geneza 19:7 — şi a zis: ,,Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!

Geneza 19:8 — Iată că am două fete cari nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară, şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai, nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit supt umbra acoperişului casei mele.``

Geneza 19:9 — Ei au strigat: ,,Pleacă!`` Şi au zis: ,,Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decît lor.`` Şi împingînd pe Lot cu sila, s'au apropiat să spargă uşa.

Geneza 19:10 — Dar bărbaţii aceia au întins mîna, au tras pe Lot înlăuntru la ei în casă, şi au încuiat uşa.

Geneza 19:11 — Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.

Geneza 19:12 — Bărbaţii aceia au zis lui Lot: ,,Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate -i din locul acesta.

Geneza 19:13 — Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne -a trimes Domnul, ca să -l nimicim.``

Geneza 19:14 — Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: ,,Sculaţi-vă,`` a zis el, ,,ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.`` Dar ginerii lui credeau că glumeşte.

Geneza 19:15 — Cînd s'a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: ,,Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.``

Geneza 19:16 — Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mînă, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să -l cruţe; l-au scos, şi l-au lăsat afară din cetate.

Geneza 19:17 — După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: ,,Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi să nu te opreşti în vreun loc din Cîmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.``

Geneza 19:18 — Lot le -a zis: ,,O! nu, Doamne!

Geneza 19:19 — Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrîndu-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi peri.

Geneza 19:20 — Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo,... este aşa de mică... şi să scap cu viaţa!``

Geneza 19:21 — Şi El i -a zis: ,,Iată că-ţi fac şi hatîrul acesta, şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti.

Geneza 19:22 — Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic pînă nu vei ajunge acolo.`` Pentru aceea s'a pus cetăţii aceleia numele Ţoar.

Geneza 19:23 — Răsărea soarele pe pămînt, cînd a intrat Lot în Ţoar.

Geneza 19:24 — Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc dela Domnul din cer.

Geneza 19:25 — A nimicit cu desăvîrşire cetăţile acelea, toată Cîmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pămînt.

Geneza 19:26 — Nevasta lui Lot s'a uitat înapoi, şi s'a prefăcut într'un stîlp de sare.

Geneza 19:27 — Avraam s'a sculat a doua zi dis de dimineaţă, şi s'a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.

Geneza 19:28 — Şi -a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora, şi spre toată Cîmpia; şi iată că a văzut ridicîndu-se de pe pămînt un fum, ca fumul unui cuptor.

Geneza 19:29 — Cînd a nimicit Dumnezeu cetăţile Cîmpiei, Şi -a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.

Geneza 19:30 — Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s'a temut să rămînă în Ţoar. A locuit într'o peşteră, cu cele două fete ale lui.

Geneza 19:31 — Cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Tatăl nostru este bătrîn; şi nu mai este nici un bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor.

Geneza 19:32 — Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin, şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.``

Geneza 19:33 — Au făcut dar pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s'a dus şi s'a culcat cu tatăl ei. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat.

Geneza 19:34 — A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: ,,Iată, eu m'am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să -i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.``

Geneza 19:35 — Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tînără s'a dus şi s'a culcat cu el. El n'a băgat de seamă nici cînd s'a culcat ea, nici cînd s'a sculat.

Geneza 19:36 — Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.

Geneza 19:37 — Cea mai mare a născut un fiu, căruia i -a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi.

Geneza 19:38 — Cea mai tînără a născut şi ea un fiu, căruia i -a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Amos 1:1 — Cuvintele lui Amos, unul din păstorii din Tecoa, vedeniile pe cari le -a avut el despre Israel, pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pămînt.

Amos 1:2 — El a zis: ,,Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Păşunele păstorilor jălesc, şi vîrful Carmelului este uscat.

Amos 1:3 — Aşa vorbeşte Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fer.

Amos 1:4 — De aceea voi trimete foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad.

Amos 1:5 — Voi sfărîma zăvoarele Damascului, şi voi nimici cu desăvîrşire pe locuitorii din Bicat-Aven, împreună cu cel ce ţine toiagul de cîrmuire în Bet-Eden; şi poporul Siriei va fi dus rob la Chir, zice Domnul.``

Amos 1:6 — Aşa vorbeşte Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului:

Amos 1:7 — de aceea, voi trimete foc în zidurile Gazei, şi -i va mistui palatele.

Amos 1:8 — Voi nimici cu desăvîrşire pe locuitorii din Asdod, şi pe cel ce ţine toiagul împărătesc în Ascalon; Îmi voi întoarce mîna împotriva Ecronului, şi ce va mai rămînea din Filisteni va pieri, zice Domnul Dumnezeu.``

Amos 1:9 — Aşa vorbeşte Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Tirului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă au luat pe toţi oamenii prinşi de război, şi i-au dat Edomului, şi nu s'au gîndit la legămîntul frăţesc.

Amos 1:10 — De aceea, voi trimete foc în zidurile Tirului, şi -i va mistui palatele.``

Amos 1:11 — Aşa vorbeşte Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale Edomului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă a urmărit pe fraţii săi cu sabia, înăduşindu-şi mila, a dat drumul mîniei, şi îşi ţinea într'una urgia.

Amos 1:12 — De aceea, voi trimete foc peste Teman, şi va mistui palatele Boţrei.``

Amos 1:13 — Aşa vorbeşte Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale copiilor lui Amon, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentrucă au spintecat pîntecele femeilor însărcinate ale Galaadului, ca să-şi mărească ţinutul:

Amos 1:14 — de aceea, voi aprinde focul în zidurile Rabei, şi -i va mistui palatele, în mijlocul strigătelor de război în ziua luptei, şi în mijlocul vijeliei în ziua furtunii.

Amos 1:15 — Şi împăratul lor va merge în robie, el, şi căpeteniile lui împreună cu el, zice Domnul.``

Înapoi la toate temele biblice