Referințe biblice

  1. Iuda 1:6
  2. Iacov 2:19
  3. Efeseni 6:12
  4. Iuda 1:9
  5. 2 Corinteni 11:14
  6. 2 Petru 2:4
  7. Apocalipsa 12:7-9
  8. Evrei 1:14
  9. Luca 20:36
  10. 1 Petru 5:8
  11. Matei 25:41
  12. Marcu 8:38
  13. Matei 26:53
  14. 1 Corinteni 11:10
  15. Daniel 12:1
  16. Isaia 6:2
  17. Psalmul 148:2
  18. Luca 12:8
  19. 1 Ioan 4:1
  20. Marcu 16:9
  21. 1 Timotei 5:21
  22. 1 Ioan 3:8
  23. Matei 8:31
  24. Iov 2:1
  25. Coloseni 2:18
  26. Coloseni 1:16
  27. Ioan 16:11
  28. Psalmul 91:11
  29. Iov 1:6
  30. Evrei 13:2
  31. Evrei 1:1-14
  32. Efeseni 3:10
  33. Faptele Apostolilor 12:7-11
  34. Luca 16:22
  35. Matei 22:30
  36. Matei 18:10
  37. Isaia 6:1-3
  38. Iacov 4:7
  39. Efeseni 1:21
  40. 1 Corinteni 6:3
  41. 1 Corinteni 4:9
  42. Faptele Apostolilor 27:23-24
  43. Faptele Apostolilor 9:31
  44. Faptele Apostolilor 8:26
  45. Faptele Apostolilor 5:19
  46. Faptele Apostolilor 5:1-42
  47. Ioan 20:12
  48. Luca 24:4
  49. Luca 9:52
  50. Luca 8:31
  51. Luca 8:28-31
  52. Marcu 13:32
  53. Matei 4:11
  54. Psalmul 103:20
  55. Apocalipsa 9:20
  56. Apocalipsa 4:6-8
  57. Faptele Apostolilor 27:23-25
  58. Luca 2:9
  59. Marcu 13:27
  60. Marcu 3:11
  61. Zaharia 5:9
  62. Daniel 9:21
  63. Daniel 8:16
  64. Psalmul 91:11-12
  65. Iov 38:4-7
  66. 2 Împărați 6:17
  67. Apocalipsa 12:12
  68. 1 Petru 1:12
  69. Evrei 12:22
  70. Evrei 12:22-23
  71. Evrei 1:6
  72. 2 Tesaloniceni 1:7
  73. Galateni 1:8
  74. Faptele Apostolilor 16:16-19
  75. Ioan 20:11
  76. Ioan 12:31
  77. Ioan 4:24
  78. Luca 24:37-39
  79. Luca 20:34-36
  80. Luca 15:10
  81. Luca 10:18
  82. Luca 8:2
  83. Luca 7:24
  84. Luca 1:26
  85. Matei 28:3
  86. Matei 28:2-4
  87. Matei 25:31
  88. Isaia 6:3
  89. Geneza 6:1-22
  90. Apocalipsa 16:14
  91. Apocalipsa 5:8-13
  92. Evrei 9:27
  93. Evrei 2:9
  94. Faptele Apostolilor 10:3
  95. Faptele Apostolilor 10:1-8
  96. Luca 22:31-32
  97. Marcu 16:5
  98. Marcu 9:17
  99. Matei 24:36
  100. Ioan 3:16-17

Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat

Iuda 1:6 — El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri vecinice, în întunerec, pe îngerii cari nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.

Iacob 2:19 — Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred... şi se înfioară!

Efeseni 6:12 — Căci noi n'avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.

Iuda 1:9 — Arhanghelul Mihail, cînd se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n'a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: ,,Domnul să te mustre!``

2 Corinteni 11:14 — Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.

2 Petru 2:4 — Căci dacă n'a cruţat Dumnezeu pe îngerii cari au păcătuit, ci i -a aruncat în Adînc, unde stau înconjuraţi de întunerec, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;

Apocalipsa 12:7 — Şi în cer s'a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s'au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s'au luptat şi ei,

Apocalipsa 12:8 — dar n'au putut birui; şi locul lor nu li s'a mai găsit în cer.

Apocalipsa 12:9 — Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.

Evrei 1:14 — Nu sînt oare toţi duhuri slujitoare trimese să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea?

Luca 20:36 — Pentrucă nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

1 Petru 5:8 — Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.

Matei 25:41 — Apoi va zice celor dela stînga Lui: ,Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!

Marcu 8:38 — Pentrucă de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, cînd va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.``

Matei 26:53 — Crezi că n'aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemînă mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?

1 Corinteni 11:10 — De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpînirii ei.

Daniel 12:1 — În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n'a mai fost de cînd sînt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.

Isaia 6:2 — Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două sburau.

Luca 12:8 — Eu vă spun: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu;

1 Ioan 4:1 — Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.

Marcu 16:9 — (Isus, dupăce a înviat, în dimineaţa zilei dintîi a săptămînii, S'a arătat mai întîi Mariei Magdalinei, din care scosese şapte draci.

1 Timotei 5:21 — Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gînd mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire.

1 Ioan 3:8 — Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S'a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

Matei 8:31 — Dracii rugau pe Isus şi ziceau: ,,Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.``

Iov 2:1 — Fiii lui Dumnezeu au venit într'o zi de s'au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s'a înfăţişat înaintea Domnului.

Coloseni 2:18 — Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr'o smerenie şi închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le -a văzut, umflat de o mîndrie deşartă, prin gîndurile firii lui pămînteşti,

Coloseni 1:16 — Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

Ioan 16:11 — în ce priveşte judecata: fiindcă stăpînitorul lumii acesteia este judecat.

Iov 1:6 — Fiii lui Dumnezeu au venit într'o zi de s'au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.

Evrei 13:2 — Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.

Evrei 1:1 — După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

Evrei 1:2 — la sfîrşitul acestor zile, ne -a vorbit prin Fiul, pe care L -a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.

Evrei 1:3 — El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,

Evrei 1:4 — ajungînd cu atît mai pe sus de îngeri, cu cît a moştenit un Nume mult mai minunat decît al lor.

Evrei 1:5 — Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: ,,Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?`` Şi iarăş: ,,Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?``

Evrei 1:6 — Şi, cînd duce iarăş în lume pe Cel întîi născut, zice: ,,Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!``

Evrei 1:7 — Şi despre îngeri zice: ,,Din vînturi face îngeri ai Lui; şi dintr'o flacără de foc, slujitori ai Lui``;

Evrei 1:8 — pe cînd Fiului I -a zis: ,,Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:

Evrei 1:9 — Tu ai iubit neprihănirea şi ai urît nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te -a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi.``

Evrei 1:10 — Şi iarăş: ,,La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pămîntul; şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale.

Evrei 1:11 — Ele vor pieri, dar Tu rămîi; toate se vor învechi ca o haină;

Evrei 1:12 — le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaş; şi anii Tăi nu se vor sfîrşi.``

Evrei 1:13 — Şi căruia din îngeri i -a zis El vreodată: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?``

Efeseni 3:10 — pentruca domniile şi stăpînirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,

Faptele Apostolilor 12:7 — Şi iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu -l în coastă, şi i -a zis: ,,Scoală-te, iute!`` Lanţurile i-au căzut jos de pe mîni.

Faptele Apostolilor 12:8 — Apoi îngerul i -a zis: ,,Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.`` Şi el a făcut aşa. Îngerul i -a mai zis: ,,Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.``

Faptele Apostolilor 12:9 — Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.

Faptele Apostolilor 12:10 — După ce au trecut de straja întîia şi a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, şi ea li s'a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într'o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lîngă el.

Faptele Apostolilor 12:11 — Cînd şi -a venit Petru în fire, a zis: ,,Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, şi m'a scăpat din mîna lui Irod şi dela tot ce aştepta poporul Iudeu.``

Luca 16:22 — Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.

Matei 22:30 — Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

Matei 18:10 — Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

Isaia 6:1 — În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Isaia 6:3 — Strigau unul la altul, şi ziceau: ,,Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui``!

Iacob 4:7 — Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi dela voi.

Efeseni 1:21 — mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.

1 Corinteni 6:3 — Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cît mai mult lucrurile vieţii acesteia?

1 Corinteni 4:9 — Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osîndiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.

Faptele Apostolilor 27:23 — Un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s'a arătat azi noapte,

Faptele Apostolilor 27:24 — şi mi -a zis: ,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi -a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.``

Faptele Apostolilor 9:31 — Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfînt, se înmulţea.

Faptele Apostolilor 8:26 — Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i -a zis: ,,Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.``

Faptele Apostolilor 5:19 — Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i -a scos afară, şi le -a zis:

Faptele Apostolilor 5:1 — Dar un om, numit Anania, a vîndut o moşioară, cu nevastă-sa Safira,

Faptele Apostolilor 5:2 — şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, şi a pus -o la picioarele apostolilor.

Faptele Apostolilor 5:3 — Petru i -a zis: ,,Anania, pentruce ţi -a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfînt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?

Faptele Apostolilor 5:4 — Dacă n'o vindeai, nu rămînea ea a ta? Şi, după ce ai vîndut -o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s'a putut naşte un astfel de gînd în inima ta? N'ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.``

Faptele Apostolilor 5:5 — Anania, cînd a auzit cuvintele acestea, a căzut jos, şi şi -a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi ceice ascultau aceste lucruri.

Faptele Apostolilor 5:6 — Flăcăii s'au sculat, l'au învelit, l-au scos afară, şi l-au îngropat.

Faptele Apostolilor 5:7 — Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevastă-sa, fără să ştie ce se întîmplase.

Faptele Apostolilor 5:8 — Petru i -a zis: ,,Spune-mi, cu atît aţi vîndut moşioara?`` ,,Da``, a răspuns ea, ,,cu atîta.``

Faptele Apostolilor 5:9 — Atunci Petru i -a zis: ,,Cum de v'aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celorce au îngropat pe bărbatul tău, sînt la uşă, şi te vor lua şi pe tine.``

Faptele Apostolilor 5:10 — Ea a căzut îndată la picioarele lui, şi şi -a dat sufletul. Cînd au intrat flăcăii, au găsit -o moartă; au scos -o afară, şi au îngropat -o lîngă bărbatul ei.

Faptele Apostolilor 5:11 — O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.

Faptele Apostolilor 5:12 — Prin mînile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon,

Faptele Apostolilor 5:13 — şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.

Faptele Apostolilor 5:14 — Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;

Faptele Apostolilor 5:15 — pînă acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci cînd va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.

Faptele Apostolilor 5:16 — Mulţimea, deasemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.

Faptele Apostolilor 5:17 — Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s'au sculat plini de pizmă,

Faptele Apostolilor 5:18 — au pus mînile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte.

Faptele Apostolilor 5:20 — ,,Duceţi-vă, staţi în Templu, şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.``

Faptele Apostolilor 5:21 — Cînd au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis de dimineaţă în Templu, şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el, au venit pe neaşteptate, au adunat Soborul şi pe toată bătrînimea fiilor lui Israel, şi au trimes la temniţă să aducă pe apostoli.

Faptele Apostolilor 5:22 — Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S'au întors şi au spus astfel:

Faptele Apostolilor 5:23 — ,,Temniţa am găsit -o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stînd în picioare la uşi; dar, cînd am deschis, n'am găsit pe nimeni înlăuntru.``

Faptele Apostolilor 5:24 — Cînd au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi, şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întîmplări.

Faptele Apostolilor 5:25 — Cineva a venit şi le -a spus: ,,Iată că oamenii, pe cari i-aţi băgat în temniţă, stau în Templu, şi învaţă pe norod.``

Faptele Apostolilor 5:26 — Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii, şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.

Faptele Apostolilor 5:27 — După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Şi marele preot i -a întrebat astfel:

Faptele Apostolilor 5:28 — ,,Nu v'am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră, şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sîngele acelui om.``

Faptele Apostolilor 5:29 — Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: ,,Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decît de oameni!

Faptele Apostolilor 5:30 — Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorît, atîrnîndu -L pe lemn.

Faptele Apostolilor 5:31 — Pe acest Isus, Dumnezeu L -a înălţat cu puterea Lui, şi L -a făcut Domn şi Mîntuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.

Faptele Apostolilor 5:32 — Noi sîntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfînt, pe care L -a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.``

Faptele Apostolilor 5:33 — Cînd au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să -i omoare.

Faptele Apostolilor 5:34 — Dar un Fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s'a sculat în picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.

Faptele Apostolilor 5:35 — Apoi le -a zis: ,,Bărbaţi Israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gînd să faceţi oamenilor acestora.

Faptele Apostolilor 5:36 — Căci nu de mult s'a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, şi la care s'au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorît, şi toţi cei ce îl urmaseră, au fost risipiţi şi nimiciţi.

Faptele Apostolilor 5:37 — După el s'a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a perit şi el, şi toţi cei ce -l urmaseră, au fost risipiţi.

Faptele Apostolilor 5:38 — Şi acum, eu vă spun: ,Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi -i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este dela oameni, se va nimici;

Faptele Apostolilor 5:39 — dar dacă este dela Dumnezeu, n'o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.``

Faptele Apostolilor 5:40 — Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să -i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat drumul.

Faptele Apostolilor 5:41 — Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.

Faptele Apostolilor 5:42 — Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.

Ioan 20:12 — Şi a văzut doi îngeri în alb, şezînd în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare.

Luca 24:4 — Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s'au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare.

Luca 9:52 — A trimes înainte nişte soli, cari s'au dus şi au intrat într'un sat al Samaritenilor, ca să -I pregătească un loc de găzduit.

Luca 8:31 — Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adînc.

Luca 8:28 — Cînd a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui, şi a zis cu glas tare: ,,Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te rog nu mă chinui.``

Luca 8:29 — Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpînire de multă vreme; era păzit legat cu cătuşe la mîni şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, şi era gonit de dracul prin pustii.

Luca 8:30 — Isus l -a întrebat: ,,Cum îţi este numele?`` ,,Legiune,`` a răspuns el; pentrucă intraseră mulţi draci în el.

Marcu 13:32 — Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

Matei 4:11 — Atunci diavolul L -a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să -I slujească.

Apocalipsa 9:20 — Ceilalţi oameni, cari n'au fost ucişi de aceste urgii, nu s'au pocăit de faptele mînilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

Apocalipsa 4:6 — În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.

Apocalipsa 4:7 — Cea dintîi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care sboară.

Apocalipsa 4:8 — Fiecare din aceste patru făpturi vii avea cîte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinlăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!``

Faptele Apostolilor 27:25 — De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întîmpla aşa cum mi s'a spus.

Luca 2:9 — Şi iată că un înger al Domnului s'a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s'au înfricoşat foarte tare.

Marcu 13:27 — Atunci va trimete pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vînturi, dela marginea pămîntului pînă la marginea cerului.

Marcu 3:11 — Duhurile necurate, cînd Îl vedeau, cădeau la pămînt înaintea Lui, şi strigau: ,,Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.``

Zaharia 5:9 — Am ridicat ochii şi m'am uitat, şi iată că s'au arătat două femei. În aripile lor sufla vîntul: ele aveau aripi ca ale cocostîrcului. Au ridicat efa între pămînt şi cer.

Daniel 9:21 — pe cînd vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gavriil, pe care -l văzusem mai înainte într'o vedenie, şi m'a atins în clipa cînd se aducea jertfa de seară.

Daniel 8:16 — Şi am auzit un glas de om în mijlocul rîului Ulai, care a strigat şi a zis: ,,Gavrile, tîlcuieşte -i vedenia aceasta.``

Iov 38:4 — Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune, dacă ai pricepere.

Iov 38:5 — Cine i -a hotărît măsurile, ştii? Sau cine a întins frînghia de măsurat peste el?

Iov 38:6 — Pe ce sînt sprijinite temeliile lui? Sau cine i -a pus piatra din capul unghiului,

Iov 38:7 — atunci cînd stelele dimineţii izbucneau în cîntări de bucurie, şi cînd toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?

2 Imparati 6:17 — Elisei s'a rugat, şi a zis: ,,Doamne, deschide -i ochii să vadă.`` Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei.

Apocalipsa 12:12 — De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi cari locuiţi în ceruri! Vai de voi, pămînt şi mare! Căci diavolul s'a pogorît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.

1 Petru 1:12 — Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfînt trimes din cer şi în cari chiar îngerii doresc să privească.

Evrei 12:22 — Ci v'aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,

Evrei 12:23 — de Biserica celor întîi născuţi, cari sînt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvîrşiţi,

2 Tesaloniceni 1:7 — şi să vă dea odihnă atît vouă, cari sînteţi întristaţi, cît şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,

Galateni 1:8 — Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v'am propovăduit -o noi, să fie anatema!

Faptele Apostolilor 16:16 — Pe cînd ne duceam la locul de rugăciune, ne -a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (Greceşte: Un duh al lui Piton.). Prin ghicire, ea aducea mult cîştig stăpînilor ei.

Faptele Apostolilor 16:17 — Roaba aceasta s'a luat după Pavel şi după noi, şi striga: ,,Oamenii aceştia sînt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mîntuirii.``

Faptele Apostolilor 16:18 — Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s'a întors, şi a zis duhului: ,,În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.`` Şi a ieşit chiar în ceasul acela.

Faptele Apostolilor 16:19 — Cînd au văzut stăpînii roabei că s'a dus nădejdea cîştigului lor, au pus mîna pe Pavel şi pe Sila şi i-au tîrît în piaţă înaintea fruntaşilor.

Ioan 20:11 — Dar Maria şedea afară lîngă mormînt, şi plîngea. Pe cînd plîngea s'a plecat să se uite în mormînt.

Ioan 12:31 — Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpînitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.

Ioan 4:24 — Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.``

Luca 24:37 — Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh.

Luca 24:38 — Dar El le -a zis: ,,Pentru ce sînteţi turburaţi? Şi dece vi se ridică astfel de gînduri în inimă?

Luca 24:39 — Uitaţi-vă la mînile şi picioarele Mele, Eu sînt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n'are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.``

Luca 20:34 — Isus le -a răspuns: ,,Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită;

Luca 20:35 — dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.

Luca 15:10 — Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.``

Luca 10:18 — Isus le -a zis: ,,Am văzut pe Satana căzînd ca un fulger din cer.``

Luca 8:2 — şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale; Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci,

Luca 7:24 — Dupăce au plecat trimeşii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: ,,Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vînt?

Luca 1:26 — În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu într'o cetate din Galilea, numită Nazaret,

Matei 28:3 — Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

Matei 28:2 — Şi iatăcă s'a făcut un mare cutremur de pămînt; căci un înger al Domnului s'a pogorît din cer, a venit şi a prăvălit piatra dela uşa mormîntului, şi a şezut pe ea.

Matei 28:4 — Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi.

Matei 25:31 — ,,Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

Geneza 6:1 — Cînd au început oamenii să se înmulţească pe faţa pămîntului, şi li s'au născut fete,

Geneza 6:2 — fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe cari şi le-au ales.

Geneza 6:3 — Atunci Domnul a zis: ,,Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decît carne păcătoasă: totuş zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.``

Geneza 6:4 — Uriaşii erau pe pămînt în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s'au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii cari au fost în vechime, oameni cu nume.

Geneza 6:5 — Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

Geneza 6:6 — I -a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pămînt, şi S'a mîhnit în inima Lui.

Geneza 6:7 — Şi Domnul a zis: ,,Am să şterg de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut, dela om pînă la vite, pînă la tîrîtoare, şi pînă la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.``

Geneza 6:8 — Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.

Geneza 6:9 — Iată cari sînt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.

Geneza 6:10 — Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.

Geneza 6:11 — Pămîntul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pămîntul era plin de silnicie.

Geneza 6:12 — Dumnezeu S'a uitat spre pămînt, şi iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pămînt.

Geneza 6:13 — Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: ,,Sfîrşitul oricărei făpturi este hotărît înaintea Mea, fiindcă au umplut pămîntul de silnicie; iată, am să -i nimicesc împreună cu pămîntul.

Geneza 6:14 — Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s'o împarţi în cămăruţe, şi s'o tencuieşti cu smoală pe dinlăuntru şi pe dinafară.

Geneza 6:15 — Iată cum s'o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime.

Geneza 6:16 — Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s'o pui în laturea corăbiei; şi să faci un rînd de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.

Geneza 6:17 — Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pămînt, ca să nimicească orice făptură de supt cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pămînt va pieri.

Geneza 6:18 — Dar cu tine fac un legămînt; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine.

Geneza 6:19 — Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie cîte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască.

Geneza 6:20 — Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, şi din toate tîrîtoarele de pe pămînt după soiul lor, să vină la tine înlăuntru cîte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă.

Geneza 6:21 — Şi tu, ia-ţi din toate bucatele cari se mănîncă, şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.``

Geneza 6:22 — Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce -i poruncise Dumnezeu.

Apocalipsa 16:14 — Acestea sînt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, şi cari se duc la împăraţii pămîntului întreg, ca să -i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. -

Apocalipsa 5:8 — Cînd a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrîni s'au aruncat la pămînt înaintea Mielului, avînd fiecare cîte o alăută şi potire de aur, pline cu tămîie, cari sînt rugăciunile sfinţilor.

Apocalipsa 5:9 — Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau: ,,Vrednic eşti tu să iei cartea şi să -i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.

Apocalipsa 5:10 — Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pămînt!``

Apocalipsa 5:11 — M'am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrînilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.

Apocalipsa 5:12 — Ei ziceau cu glas tare: ,,Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!``

Apocalipsa 5:13 — Şi pe toate făpturile, cari sînt în cer, pe pămînt, supt pămînt, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicînd: ,,A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpînirea în vecii vecilor!``

Evrei 9:27 — Şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Evrei 2:9 — Dar pe Acela, care a fost făcut ,,pentru puţină vreme mai pe jos decît îngerii``, adică pe Isus, Îl vedem ,,încununat cu slavă şi cu cinste``, din pricina morţii, pe care a suferit -o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.

Faptele Apostolilor 10:3 — Pela ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într'o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i -a zis: ,,Cornelie!``

Faptele Apostolilor 10:1 — În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită ,,Italiana``.

Faptele Apostolilor 10:2 — Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.

Faptele Apostolilor 10:4 — Corneliu s'a uitat ţintă la el, s'a înfricoşat, şi a răspuns: ,,Ce este, Doamne?`` Şi îngerul i -a zis: ,,Rugăciunile şi milosteniile tale s'au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi -a adus aminte de ele.

Faptele Apostolilor 10:5 — Trimete acum nişte oameni la Iope, şi chiamă pe Simon, zis şi Petru.

Faptele Apostolilor 10:6 — El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lîngă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.``

Faptele Apostolilor 10:7 — Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia cari -i slujeau în tot timpul;

Faptele Apostolilor 10:8 — şi, dupăce le -a istorisit totul, i -a trimes la Iope.

Luca 22:31 — Domnul a zis: ,,Simone, Simone, Satana v'a cerut să vă cearnă ca grîul.

Luca 22:32 — Dar Eu M'am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.``

Marcu 16:5 — Au intrat în mormînt, au văzut pe un tinerel şezînd la dreapta, îmbrăcat într'un veşmînt alb, şi s'au spăimîntat.

Marcu 9:17 — Şi un om din norod I -a răspuns: ,,Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpînit de un duh mut.

Matei 24:36 — Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Ioan 3:17 — Dumnezeu, în adevăr, n'a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mîntuită prin El.

Înapoi la toate temele biblice