Referințe biblice
- Evrei 11:17-19
- Geneza 22:1-19
- Geneza 21:1-7
- Geneza 22:1-18
- Geneza 24:1-67
- Geneza 17:19
- Evrei 11:17
- Iacov 2:21
- Geneza 22:1-24
- Geneza 17:1-27
- Geneza 26:1-5
- Ioan 3:16
- Geneza 22:2
- Geneza 18:1-15
- Iacov 2:21-24
- Romani 9:7
- Geneza 22:1
- Evrei 11:19
- Geneza 17:15-21
- Galateni 4:28
- Geneza 15:6
- Geneza 22:12
- Geneza 22:5
- Geneza 21:12
- Matei 1:2
- Geneza 25:19-26
- Geneza 22:9
- Galateni 3:16
- Exodul 6:3
- Geneza 12:2
- Galateni 3:29
- Geneza 12:7
- Geneza 15:1-21
- Geneza 22:14
- Geneza 26:5
- Geneza 22:18
- Geneza 22:16
- Ioan 1:18
- Geneza 12:1-20
- 1 Corinteni 10:13
- Luca 3:1-38
- 1 Cronici 1:28
- Geneza 21:2
- Geneza 12:3
- Evrei 11:8
- Matei 8:11
- Geneza 22:19
- Geneza 21:1-34
- Geneza 17:21
- Geneza 25:7
- Geneza 17:17
- Matei 22:32
- Geneza 25:19
- Geneza 21:3
- Geneza 13:2
- Evrei 11:1-40
- Galateni 3:7
- Ioan 14:6
- Geneza 26:1
- Geneza 22:8
- Geneza 21:6
- Geneza 18:1-33
- Romani 4:1
- Luca 13:28
- Deuteronomul 9:5
- Exodul 3:2
- Geneza 35:27
- Geneza 20:1-18
- Geneza 17:5
- Matei 3:1-17
- Deuteronomul 6:10
- Deuteronomul 1:8
- Geneza 25:20
- Geneza 25:5
- Geneza 24:67
- Geneza 17:15-19
- Evrei 11:20
- Galateni 3:8
- Romani 4:16
- Luca 1:73
- 2 Împărați 1:1-18
- Ioan 8:58
- Ioan 1:29
- Leviticul 1:1-17
- Exodul 9:1-35
- Geneza 25:1-34
- Geneza 22:11
- Geneza 12:4
- 1 Ioan 4:12
- Faptele Apostolilor 3:25
- Ioan 8:39
- Iosua 2:1-24
- Geneza 25:11
- Geneza 25:9
- Marcu 1:1-45
- Ieremia 1:1-19
- 1 Împărați 1:1-53
- Deuteronomul 7:1-26
- Numeri 1:1-54
- Geneza 25:8-10
- Ioan 3:16-17
Versete în limba română — Cornilescu — fișierul furnizat
Evrei 11:17 — Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
Evrei 11:18 — El căruia i se spusese: ,,În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele!``
Evrei 11:19 — Căci se gîndea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l -a primit înapoi.
Geneza 22:1 — După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, şi i -a zis: ,,Avraame!`` ,,Iată-mă``, a răspuns el.
Geneza 22:2 — Dumnezeu i -a zis: ,,Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care -l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu -l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi -l voi spune.``
Geneza 22:3 — Avraam s'a sculat dis de dimineaţă, a pus şaua pe măgar, şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot, şi a pornit spre locul, pe care i -l spusese Dumnezeu.
Geneza 22:4 — A treia zi, Avraam a ridicat ochii, şi a văzut locul de departe.
Geneza 22:5 — Şi Avraam a zis slugilor sale: ,,Rămîneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul, ne vom duce pînă colo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.``
Geneza 22:6 — Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le -a pus în spinarea fiului său Isaac, şi a luat în mînă focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amîndoi împreună.
Geneza 22:7 — Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: ,,Tată!`` ,,Ce este, fiule?`` i -a răspuns el. Isaac a zis din nou: ,,Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?``
Geneza 22:8 — ,,Fiule``, a răspuns Avraam, ,,Dumnezeu însuş va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.`` Şi au mers amîndoi împreună înainte.
Geneza 22:9 — Cînd au ajuns la locul pe care i -l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac, şi l -a pus pe altar, deasupra lemnelor.
Geneza 22:10 — Apoi Avraam a întins mîna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.
Geneza 22:11 — Atunci Îngerul Domnului l -a strigat din ceruri, şi a zis: ,,Avraame! Avraame!`` ,,Iată-mă!`` a răspuns el.
Geneza 22:12 — Îngerul a zis: ,,Să nu pui mîna pe băiat, şi să nu -i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucît n'ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.``
Geneza 22:13 — Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într'un tufiş; şi Avraam s'a dus de a luat berbecele, şi l -a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
Geneza 22:14 — Avraam a pus locului aceluia numele: ,,Domnul va purta de grijă. Deaceea se zice şi azi: ,,La muntele unde Domnul va purta de grijă1.``
Geneza 22:15 — Ingerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam,
Geneza 22:16 — şi a zis: ,,Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n'ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
Geneza 22:17 — te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei.
Geneza 22:18 — Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!``
Geneza 22:19 — Avraam s -a întors la slugile sale, şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba.
Geneza 21:1 — Domnul Şi -a adus aminte de cele ce spusese Sarei, şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise.
Geneza 21:2 — Sara a rămas însărcinată, şi a născut lui Avraam un fiu la bătrîneţă, la vremea hotărîtă, despre care -i vorbise Dumnezeu.
Geneza 21:3 — Avraam a pus fiului său nou născut, pe care i -l născuse Sara, numele Isaac.
Geneza 21:4 — Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac, la vîrsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu.
Geneza 21:5 — Avraam era în vîrstă de o sută de ani, la naşterea fiului său Isaac.
Geneza 21:6 — Şi Sara a zis: ,,Dumnezeu m'a făcut de rîs: oricine va auzi, va rîde de mine.``
Geneza 21:7 — Şi a adăugat: ,,Cine s'ar fi gîndit să spună lui Avraam că Sara va da ţîţă la copii? Şi totuş i-am născut un fiu la bătrîneţă!``
Geneza 24:1 — Avraam era bătrîn, înaintat în vîrstă; şi Domnul binecuvîntase pe Avraam în orice lucru.
Geneza 24:2 — Avraam a zis celui mai bătrîn rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: ,,Pune-ţi te rog, mîna subt coapsa mea;
Geneza 24:3 — şi te voi pune să juri, pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pămîntului, că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în mijlocul cărora locuiesc,
Geneza 24:4 — ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu Isaac.``
Geneza 24:5 — Robul i -a răspuns: ,,Poate că femeia n'are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?``
Geneza 24:6 — Avraam i -a zis: ,,Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!
Geneza 24:7 — Domnul, Dumnezeul cerului, care m'a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi -a vorbit şi mi -a jurat, zicînd: ,,Seminţei tale voi da ţara aceasta,`` va trimete pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu.
Geneza 24:8 — Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurămîntul acesta, pe care te pun să -l faci. Cu nici un chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.``
Geneza 24:9 — Robul şi -a pus mîna subt coapsa stăpînului său Avraam, şi i -a jurat că are să păzească aceste lucruri.
Geneza 24:10 — Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpînului său, şi a plecat, avînd cu el toate lucrurile de preţ ale stăpînului său. S'a sculat, şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
Geneza 24:11 — A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lîngă o fîntînă. Era seara, pe vremea cînd ies femeile să scoată apă.
Geneza 24:12 — Şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbîndă astăzi, şi îndură-Te de stăpînul meu Avraam.
Geneza 24:13 — Iată, stau lîngă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.
Geneza 24:14 — Fă ca fata căreia îi voi zice: ,,Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau,`` şi care va răspunde: ,,Bea, şi am să dau de băut şi cămilelor tale,`` să fie aceea, pe care ai rînduit -o Tu pentru robul Tău Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpînul meu.``
Geneza 24:15 — Nu sfîrşise el încă de vorbit, şi -a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
Geneza 24:16 — Fata era foarte frumoasă; era fecioară, şi nici un bărbat n'avusese legături cu ea. Ea s'a pogorît la izvor, şi -a umplut vadra şi s'a suit iarăş.
Geneza 24:17 — Robul a alergat înaintea ei, şi a zis: ,,Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.``
Geneza 24:18 — ,,Bea, domnul meu,`` a răspuns ea. Şi s'a grăbit de a plecat vadra pe mînă, şi i -a dat să bea.
Geneza 24:19 — După ce i -a dat şi a băut de s'a săturat, a zis: ,,Am să scot apă şi pentru cămilele tale, pînă vor bea şi se vor sătura.``
Geneza 24:20 — A vărsat în grabă vadra în adăpătoare, şi a alergat iarăş la fîntînă ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui.
Geneza 24:21 — Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să -i izbutească sau nu călătoria.
Geneza 24:22 — Cînd s'au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli de aur.
Geneza 24:23 — Şi a zis: ,,A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău, ca să rămînem peste noapte?``
Geneza 24:24 — Ea a răspuns: ,,Eu sînt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.``
Geneza 24:25 — Şi i -a zis mai departe: ,,Avem paie şi nutreţ din belşug, şi este şi loc de găzduit peste noapte.``
Geneza 24:26 — Atunci omul a plecat capul, şi s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului,
Geneza 24:27 — zicînd: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, care n'a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpînul meu! Domnul m'a îndreptat în casa fraţilor stăpînului meu.``
Geneza 24:28 — Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă cele întîmplate.
Geneza 24:29 — Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.
Geneza 24:30 — Văzuse veriga şi brăţările în mînile sorei sale, şi auzise pe soru-sa Rebeca spunînd: ,,Aşa mi -a vorbit omul acela.`` A venit dar la omul acela, care stătea lîngă cămile la izvor,
Geneza 24:31 — şi a zis: ,,Vino, binecuvîntatul Domnului! Pentruce stai afară? Am pregătit casa, şi am pregătit un loc pentru cămile.``
Geneza 24:32 — Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor cari erau cu el.
Geneza 24:33 — Apoi, i -a dat să mănînce. Dar el a zis: ,,Nu mănînc pînă nu voi spune ce am de spus.`` ,,Vorbeşte!`` a zis Laban.
Geneza 24:34 — Atunci el a zis: ,,Eu sînt robul lui Avraam.
Geneza 24:35 — Domnul a umplut de binecuvîntări pe stăpînul meu, care a ajuns la mare propăşire. I -a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.
Geneza 24:36 — Sara, nevasta stăpînului meu, a născut, la bătrîneţă, un fiu stăpînului meu; şi lui i -a dat el tot ce are.
Geneza 24:37 — Stăpînul meu m'a pus să jur, şi a zis: ,,Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor, în ţara cărora locuiesc;
Geneza 24:38 — ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca deacolo să iei nevastă fiului meu.``
Geneza 24:39 — Eu am zis stăpînului meu: ,,Poatecă femeia n'are să vrea să mă urmeze.``
Geneza 24:40 — Şi el mi -a răspuns: ,,Domnul, înaintea căruia umblu, va trimete pe Îngerul Său cu tine, şi-ţi va da izbîndă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.
Geneza 24:41 — Vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi -l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi -o vor da, vei fi deslegat de jurămîntul pe care mi -l faci.``
Geneza 24:42 — Eu am ajuns azi la izvor, şi am zis: ,,Doamne, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbîndă în călătoria pe care o fac,
Geneza 24:43 — iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă, şi căreia îi voi zice: ,,Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta,``
Geneza 24:44 — şi care îmi va răspunde: ,,Bea tu însuţi, şi voi da de băut şi cămilelor tale,`` fata aceea să fie nevasta pe care a rînduit -o Domnul pentru fiul stăpînului meu!``
Geneza 24:45 — Înainte de a sfîrşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s'a coborît la izvor, şi a scos apă. Eu i-am zis: ,,Dă-mi să beau, te rog.``
Geneza 24:46 — Ea s'a grăbit, şi -a plecat vadra deasupra umărului, şi a zis: ,,Bea, şi voi da de băut şi cămilelor tale.`` Am băut, şi a dat de băut şi cămilelor mele.
Geneza 24:47 — Eu am întrebat -o, şi am zis: ,,A cui fată eşti?`` Ea a răspuns: ,,Sînt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.`` I-am pus veriga în nas, şi brăţările la mîni.
Geneza 24:48 — Apoi am plecat capul, m'am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, şi am binecuvîntat pe Domnul, Dumnezeul stăpînului meu Avraam, că m'a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpînului meu pentru fiul lui.
Geneza 24:49 — Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpînul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăş, ca să mă îndrept la dreapta sau la stînga.``
Geneza 24:50 — Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: ,,Dela Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău nici bine.
Geneza 24:51 — Iată, Rebeca este înaintea ta; ia -o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpînului tău, cum a spus Domnul.``
Geneza 24:52 — Cînd a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului.
Geneza 24:53 — Şi robul a scos scule de argint, scule de aur, şi îmbrăcăminte, pe cari le -a dat Rebecii; a dat de asemenea daruri bogate fratelui său şi mamei sale.
Geneza 24:54 — După aceea, au mîncat şi au băut, el şi oamenii cari erau împreună cu el şi s'au culcat. Dimineaţa cînd s'au sculat, robul a zis: ,,Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpînul meu.``
Geneza 24:55 — Fratele şi mama fetei au zis: ,,Fata să mai rămînă cîtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.``
Geneza 24:56 — El le -a răspuns: ,,Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi -a dat izbîndă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec, şi să mă duc la stăpînul meu.``
Geneza 24:57 — Atunci ei au răspuns: ,,Să chemăm pe fată, şi s'o întrebăm.``
Geneza 24:58 — Au chemat dar pe Rebeca, şi i-au zis: ,,Vrei să te duci cu omul acesta?`` ,,Da, vreau,`` a răspuns ea.
Geneza 24:59 — Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.
Geneza 24:60 — Au binecuvîntat pe Rebeca, şi i-au zis: ,,O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămînţa ta să stăpînească cetăţile vrăjmaşilor săi!``
Geneza 24:61 — Rebeca s'a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile, şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca, şi a plecat.
Geneza 24:62 — Isaac se întorsese dela fîntîna ,,Lahai-Roi,`` căci locuia în ţara de meazăzi.
Geneza 24:63 — Într'o seară, cînd Isaac ieşise să cugete în taină pe cîmp, a ridicat ochii, şi s'a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.
Geneza 24:64 — Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac, şi s'a dat jos de pe cămilă.
Geneza 24:65 — Şi a zis robului: ,,Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe cîmp?`` Robul a răspuns: ,,Este stăpînul meu!`` Atunci ea şi -a luat măhrama, şi s'a acoperit.
Geneza 24:66 — Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe cari le făcuse.
Geneza 24:67 — Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit -o. Astfel a fost mîngîiat Isaac pentru pierderea mamei sale.
Geneza 17:19 — Dumnezeu a zis: ,,Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu; şi -i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legămîntul Meu cu el, ca un legămînt vecinic pentru sămînţa lui după el.
Iacob 2:21 — Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
Geneza 22:20 — După aceste lucruri, i s'a spus lui Avraam: ,,Iată, Milca a născut şi ea copii fratelui tău Nahor,
Geneza 22:21 — şi anume pe Uţ, întîiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram,
Geneza 22:22 — pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel.
Geneza 22:23 — Betuel a născut pe Rebeca. Aceştia sînt cei opt fii, pe cari i -a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.
Geneza 22:24 — Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea, pe Tebah, Gaham, Tahaş şi Maaca.
Geneza 17:1 — Cînd a fost Avram în vîrstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S'a aratat, şi i -a zis: ,,Eu sînt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană.
Geneza 17:2 — Voi face un legămînt între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult``.
Geneza 17:3 — Avram s'a aruncat cu faţa la pămînt; şi Dumnezeu i -a vorbit astfel:
Geneza 17:4 — ,,Iată legămîntul Meu, pe care -l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.
Geneza 17:5 — Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri.
Geneza 17:6 — Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi.
Geneza 17:7 — Voi pune legămîntul Meu între Mine şi tine şi sămînţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legămînt vecinic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
Geneza 17:8 — Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpînire vecinică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.``
Geneza 17:9 — Dumnezeu a zis lui Avraam: ,,Să păzeşti legămîntul Meu, tu şi sămînţa ta după tine, din neam în neam.
Geneza 17:10 — Acesta este legămîntul Meu pe care să -l păziţi între Mine şi voi, şi sămînţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur.
Geneza 17:11 — Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legămîntului dintre Mine şi voi.
Geneza 17:12 — La vîrsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani dela vreun străin, care nu face parte din neamul tău.
Geneza 17:13 — Va trebui tăiat împrejur atît robul născut în casă cît şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legămîntul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legămînt vecinic.
Geneza 17:14 — Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legămîntul Meu.``
Geneza 17:15 — Dumnezeu a zis lui Avraam: ,,Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara.
Geneza 17:16 — Eu o voi binecuvînta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvînta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.``
Geneza 17:17 — Avraam s'a aruncat cu faţa la pămînt şi a rîs, căci a zis în inima lui: ,,Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?``
Geneza 17:18 — Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: ,,Să trăiască Ismael înaintea Ta!``
Geneza 17:20 — Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvînta, îl voi face să crească, şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare.
Geneza 17:21 — Dar legămîntul meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi -l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.``
Geneza 17:22 — Cînd a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S'a înălţat dela Avraam.
Geneza 17:23 — Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toţi ceice se născuseră în casa lui, şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le -a tăiat împrejur carnea prepuţului, chiar în ziua aceea, după porunca, pe care i -o dăduse Dumnezeu.
Geneza 17:24 — Avraam era în vîrstă de nouăzeci şi nouă de ani, cînd a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său.
Geneza 17:25 — Fiul său Ismael era în vîrstă de treisprezece ani, cînd a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său.
Geneza 17:26 — Avraam şi fiul său Ismael au fost tăiaţi împrejur chiar în ziua aceea.
Geneza 17:27 — Şi toţi oamenii din casa lui: robi născuţi în casa lui, sau cumpăraţi cu bani dela străini, au fost tăiaţi împrejur împreună cu el.
Geneza 26:1 — În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintîi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s'a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la Gherar.
Geneza 26:2 — Domnul i S'a arătat, şi i -a zis: ,,Nu te pogorî în Egipt! Rămîi în ţara în care îţi voi spune.
Geneza 26:3 — Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine, şi te voi binecuvînta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale, şi voi ţinea jurămîntul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.``
Geneza 26:4 — Îţi voi înmulţi sămînţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, ca răsplată
Geneza 26:5 — pentrucă Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orînduirile Mele, şi legile Mele.``
Ioan 3:16 — Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
Geneza 18:1 — Domnul i S'a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
Geneza 18:2 — Avraam a ridicat ochii, şi s'a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lîngă el. Cînd i -a văzut, a alergat înaintea lor, dela uşa cortului, şi s'a plecat pînă la pămînt.
Geneza 18:3 — Apoi a zis: ,,Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lîngă robul Tău.
Geneza 18:4 — Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă subt copacul acesta.
Geneza 18:5 — Am să mă duc să iau o bucată de pîne, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lîngă robul vostru.`` ,,Fă cum ai zis``, i-au răspuns ei.
Geneza 18:6 — Avraam s'a dus repede în cort la Sara, şi a zis: ,,Ia repede, trei măsuri de făină albă, frămîntă, şi fă turte.``
Geneza 18:7 — Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tînăr şi bun, şi l -a dat unei slugi să -l gătească în grabă.
Geneza 18:8 — Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care -l gătise, şi l -a pus înaintea lor. El însuş a stătut lîngă ei, sub copac, şi le -a slujit pănă ce au mîncat.
Geneza 18:9 — Atunci ei i-au zis: ,,Unde este nevastă-ta Sara?`` ,,Uite -o în cort,`` a răspuns el.
Geneza 18:10 — Unul dintre ei a zis: ,,La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.`` Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
Geneza 18:11 — Avraam şi Sara erau bătrîni, înaintaţi în vîrstă; şi Sarei nu -i mai venea rînduiala femeilor.
Geneza 18:12 — Sara a rîs în sine, zicînd: ,,Acum, cînd am îmbătrînit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrîn.``
Geneza 18:13 — Domnul a zis lui Avraam: ,,Pentru ce a rîs Sara, zicînd: ,Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sînt bătrînă?`
Geneza 18:14 — Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.``
Geneza 18:15 — Sara a tăgăduit, şi a zis: ,,N'am rîs.`` Căci i -a fost frică. Dar El a zis: ,,Ba da, ai rîs.``
Iacob 2:22 — Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.
Iacob 2:23 — Astfel s'a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s'a socotit ca neprihănire``; şi el a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu.``
Iacob 2:24 — Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
Romani 9:7 — şi, măcar că sînt sămînţa lui Avraam, nu toţi sînt copiii lui Avraam; ci este scris: ,,În Isaac vei avea o sămînţă, care-ţi va purta numele.``
Galateni 4:28 — Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sînteţi copii ai făgăduinţei.
Geneza 15:6 — Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i -a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
Geneza 21:12 — Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: ,,Să nu te mîhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămînţă, care va purta cu adevărat numele tău.
Matei 1:2 — Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;
Geneza 25:19 — Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac.
Geneza 25:20 — Isaac era în vîrstă de patruzeci de ani, cînd a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram, şi sora lui Laban, Arameul.
Geneza 25:21 — Isaac s'a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă; şi Domnul l -a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată.
Geneza 25:22 — Copiii se băteau în pîntecele ei; şi ea a zis: ,,Dacă -i aşa, pentru ce mai sînt însărcinată?`` S'a dus să întrebe pe Domnul.
Geneza 25:23 — Şi Domnul i -a zis: ,,Două neamuri sînt în pîntecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pîntecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.``
Geneza 25:24 — S'au împlinit zilele cînd avea să nască; şi iată că în pîntecele ei erau doi gemeni.
Geneza 25:25 — Cel dintîi a ieşit roş de tot: ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau.
Geneza 25:26 — Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mîna de călcîi pe Esau; şi deaceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vîrstă de şasezeci de ani, cînd s'au născut ei.
Galateni 3:16 — Acum, făgăduinţele au fost făcute ,,lui Avraam şi seminţei lui``. Nu zice: ,,Şi seminţelor`` (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ,,Şi seminţei tale``, adică Hristos.
Exod 6:3 — Eu M'am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el subt Numele Meu ca ,Domnul.``
Geneza 12:2 — Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvîntare.
Galateni 3:29 — Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi ,,sămînţa`` lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Geneza 12:7 — Domnul S'a arătat lui Avram, şi i -a zis: ,,Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.`` Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.
Geneza 15:1 — După aceste întîmplări, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Avram într'o vedenie, şi a zis: ,,Avrame, nu te teme; Eu sînt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.``
Geneza 15:2 — Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.``
Geneza 15:3 — Şi Avram a zis: ,,Iată că nu mi-ai dat sămînţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.``
Geneza 15:4 — Atunci Cuvîntul Domnului i -a vorbit astfel: ,,Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.``
Geneza 15:5 — Şi, după ce l -a dus afară, i -a zis: ,,Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.`` Şi i -a zis: ,,Aşa va fi sămînţa ta.``
Geneza 15:7 — Domnul i -a mai zis: ,,Eu sînt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpînire ţara aceasta.``
Geneza 15:8 — Avram a răspuns: ,,Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpîni?``
Geneza 15:9 — Şi Domnul i -a zis: ,,Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.``
Geneza 15:10 — Avram a luat toate dobitoacele acestea, le -a despicat în două, şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le -a despicat.
Geneza 15:11 — Păsările răpitoare s'au năpustit peste stîrvuri; dar Avram le -a izgonit.
Geneza 15:12 — La apusul soarelui, un somn adînc a căzut peste Avram; şi iată că l -a apucat o groază şi un mare întunerec.
Geneza 15:13 — Şi Domnul a zis lui Avram: ,,Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într'o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.
Geneza 15:14 — Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari bogăţii.
Geneza 15:15 — Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrîneţă fericită.
Geneza 15:16 — În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi -a atins încă vîrful.``
Geneza 15:17 — După ce a asfinţit soarele, s'a făcut un întunerec adînc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr'un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
Geneza 15:18 — În ziua aceea, Domnul a făcut un legămînt cu Avram, şi i -a zis: ,,Seminţei tale dau ţara aceasta, dela rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat,
Geneza 15:19 — şi anume; ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor,
Geneza 15:20 — a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor,
Geneza 15:21 — a Amoriţilor, a Cananiţilor, a Ghirgasiţilor şi a Iebusiţilor.``
Ioan 1:18 — Nimeni n'a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L -a făcut cunoscut.``
Geneza 12:1 — Domnul zisese lui Avram: ,,Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi -o voi arăta.
Geneza 12:3 — Voi binecuvînta pe ceice te vor binecuvînta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine.
Geneza 12:4 — Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani, cînd a ieşit din Haran.
Geneza 12:5 — Avram a luat pe Sarai, nevastă-sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile, pe cari le strînseseră şi cu toate slugile pe cari le cîştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan, şi au ajuns în ţara Canaan.
Geneza 12:6 — Avram a străbătut ţara pînă la locul numit Sihem, pînă la stejarul lui More. Cananiţii erau atunci în ţară.
Geneza 12:8 — De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi -a întins cortul, avînd Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului, şi a chemat Numele Domnului.
Geneza 12:9 — Avram şi -a urmat drumul, înaintînd mereu spre meazăzi.
Geneza 12:10 — A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s'a pogorît în Egipt, ca să locuiască pentru cîtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară.
Geneza 12:11 — Cînd era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: ,,Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă.
Geneza 12:12 — Cînd te vor vedea Egiptenii, vor zice: ,Aceasta este nevasta lui!` Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.
Geneza 12:13 — Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.``
Geneza 12:14 — Cînd a ajuns Avram în Egipt, Egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă.
Geneza 12:15 — Slujbaşii cei mai de frunte ai lui Faraon au văzut -o şi ei, şi au lăudat -o la Faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui Faraon.
Geneza 12:16 — Pe Avram l -a primit bine din pricina ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile.
Geneza 12:17 — Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram Sarai.
Geneza 12:18 — Atunci Faraon a chemat pe Avram, şi i -a zis: ,,Ce mi-ai făcut? Pentruce nu mi-ai spus că este nevastă-ta?
Geneza 12:19 — De ce ai zis: ,Este sora mea`, şi am luat -o astfel de nevastă? Acum, iată-ţi nevasta; ia -o, şi pleacă!``
Geneza 12:20 — Şi Faraon a dat poruncă oamenilor lui să -l petreacă pe el, pe nevastă-sa şi tot ce avea.
1 Corinteni 10:13 — Nu v'a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s'o puteţi răbda.
Luca 3:1 — În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, -pe cînd Pilat din Pont era dregător în Iudea, Irod, cîrmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cîrmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cîrmuitor al Abilenei,
Luca 3:2 — şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa, -Cuvîntul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia în pustie.
Luca 3:3 — Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului, şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
Luca 3:4 — după cum este scris în cartea cuvintelor proorocului Isaia: ,,Iată glasul celui ce strigă în pustie: ,Pregătiţi calea Domnului, neteziţi -I cărările.
Luca 3:5 — Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strîmbe vor fi îndreptate, şi drumurile zgronţuroase vor fi netezite.
Luca 3:6 — Şi orice făptură va vedea mîntuirea lui Dumnezeu.``
Luca 3:7 — Ioan zicea dar noroadelor, cari veneau să fie botezate de el: ,,Pui de năpîrci, cine v'a învăţat să fugiţi de mînia viitoare?
Luca 3:8 — Faceţi dar roduri vrednice de pocăinţa voastră, şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: ,Avem pe Avraam ca tată!` Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Luca 3:9 — Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face roadă bună, este tăiat şi aruncat în foc.``
Luca 3:10 — Noroadele îl întrebau, şi ziceau: ,,Atunci ce trebuie să facem?``
Luca 3:11 — Drept răspuns, el le zicea: ,,Cine are două haine, să împartă cu cine n'are nici una; şi cine are de mîncare, să facă la fel.``
Luca 3:12 — Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi, şi i-au zis: ,,Învăţătorului, noi ce trebuie să facem?``
Luca 3:13 — El le -a răspuns: ,,Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v'a fost poruncit să luaţi.``
Luca 3:14 — Nişte oştaşi îl întrebau şi ei, şi ziceau: ,,Dar noi ce trebuie să facem?`` El le -a răspuns: ,,Să nu stoarceţi nimic dela nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţămiţi cu lefurile voastre.``
Luca 3:15 — Fiindcă norodul era în aşteptare, şi toţi se gîndeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul,
Luca 3:16 — Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: ,,Cît despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decît mine, şi căruia eu nu sînt vrednic să -I desleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfînt şi cu foc.
Luca 3:17 — Acela are lopata în mînă; Îşi va curăţi aria cu desăvîrşire, şi Îşi va strînge grîul în grînar, iar pleava o va arde într'un foc care nu se stinge.``
Luca 3:18 — Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia, şi -i dădea încă multe alte îndemnuri.
Luca 3:19 — Dar cîrmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, şi pentru toate relele pe cari le făcuse,
Luca 3:20 — a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.
Luca 3:21 — După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe cînd Se ruga, s'a deschis cerul,
Luca 3:22 — şi Duhul Sfînt S'a pogorît peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s'a auzit un glas, care zicea: ,,Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!``
Luca 3:23 — Isus avea aproape treizeci de ani, cînd a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli,
Luca 3:24 — fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif,
Luca 3:25 — fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai,
Luca 3:26 — fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda,
Luca 3:27 — fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri,
Luca 3:28 — fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er,
Luca 3:29 — fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi,
Luca 3:30 — fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim,
Luca 3:31 — fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,
Luca 3:32 — fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason,
Luca 3:33 — fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda,
Luca 3:34 — fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,
Luca 3:35 — fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala,
Luca 3:36 — fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh,
Luca 3:37 — fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan,
Luca 3:38 — fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.
1 Cronici 1:28 — Fiii lui Avraam: Isaac şi Ismael.
Evrei 11:8 — Prin credinţă Avraam, cînd a fost chemat să plece într'un loc, pe care avea să -L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.
Matei 8:11 — Dar vă spun că vor veni mulţi dela răsărit şi dela apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor.
Geneza 21:8 — Copilul s'a făcut mare, şi a fost înţercat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua cînd a fost înţercat Isaac.
Geneza 21:9 — Sara a văzut rîzînd pe fiul pe care -l născuse lui Avraam Egipteanca Agar.
Geneza 21:10 — Şi a zis lui Avraam: ,,Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.``
Geneza 21:11 — Cuvintele acestea n'au plăcut de loc lui Avraam, din pricina fiului său.
Geneza 21:13 — Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămînţa ta.``
Geneza 21:14 — A doua zi, Avraam s'a sculat de dimineaţă; a luat pîne şi un burduf cu apă, pe care l -a dat Agarei şi i l -a pus pe umăr; i -a dat şi copilul, şi i -a dat drumul. Ea a plecat, şi a rătăcit prin pustia Beer-Şeba.
Geneza 21:15 — Cînd s'a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul subt un tufiş,
Geneza 21:16 — şi s -a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: ,,Să nu văd moartea copilului!`` A şezut dar în faţa lui la o parte, a ridicat glasul, şi a început să plîngă.
Geneza 21:17 — Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar, şi i -a zis: ,,Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.
Geneza 21:18 — Scoală-te, ia copilul şi ţine -l de mînă; căci voi face din el un neam mare.``
Geneza 21:19 — Şi Dumnezeu i -a deschis ochii, şi ea a văzut un izvor de apă; s'a dus de a umplut burduful cu apă, şi a dat copilului să bea.
Geneza 21:20 — Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustie, şi a ajuns vînător cu arcul.
Geneza 21:21 — A locuit în pustiul Paran, şi mamă-sa i -a luat o nevastă din ţara Egiptului.
Geneza 21:22 — În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: ,,Dumnezeu este cu tine în tot ce faci.
Geneza 21:23 — Jură-mi acum aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela nici odată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei, şi că vei avea faţă de mine şi faţă de ţara, în care locuieşti ca străin, aceeaş bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine.``
Geneza 21:24 — Avraam a zis: ,,Jur!``
Geneza 21:25 — Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fîntînă de apă, pe care puseseră mîna cu sila robii lui Abimelec.
Geneza 21:26 — Abimelec a răspuns: ,,Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de ştire, şi nici eu nu aflu decît azi.``
Geneza 21:27 — Şi Avraam a luat oi şi boi, pe cari i -a dat lui Abimelec; şi au făcut legămînt amîndoi.
Geneza 21:28 — Avraam a pus de o parte şapte mieluşele din turmă.
Geneza 21:29 — Şi Abimelec a zis lui Avraam: ,,Ce sînt aceste şapte mieluşele, pe cari le-ai pus deoparte?``
Geneza 21:30 — El a răspuns: ,,Trebuie să primeşti din mîna mea aceste şapte mieluşele, pentru ca să-mi slujească de mărturie că am săpat fîntîna aceasta.``
Geneza 21:31 — Iată de ce locul acela se numeşte Beer-Şeba; căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia.
Geneza 21:32 — Astfel au făcut ei legămînt la Beer Şeba. După aceea, Abimelec s'a sculat împreună cu Picol, căpetenia oştirii sale, şi s'au întors în ţara Filistenilor.
Geneza 21:33 — Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo Numele Domnului, Dumnezeului celui vecinic.
Geneza 21:34 — Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara Filistenilor.
Geneza 25:7 — Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani.
Matei 22:32 — ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?` Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.``
Geneza 13:2 — Avram era foarte bogat în vite, în argint, şi în aur.
Evrei 11:1 — Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.
Evrei 11:2 — Pentrucă prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
Evrei 11:3 — Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n'a fost făcut din lucruri cari se văd.
Evrei 11:4 — Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decît Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
Evrei 11:5 — Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Şi n'a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
Evrei 11:6 — Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce -L caută.
Evrei 11:7 — Prin credinţă Noe, cînd a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri cari încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfîntă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
Evrei 11:9 — Prin credinţă a venit şi s'a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într'o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, cari erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.
Evrei 11:10 — Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
Evrei 11:11 — Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce -i făgăduise.
Evrei 11:12 — De aceea, dintr'un singur om, şi încă un om aproape mort, s'a născut o sămînţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
Evrei 11:13 — În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.
Evrei 11:14 — Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sînt în căutarea unei patrii.
Evrei 11:15 — Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
Evrei 11:16 — Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu -I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le -a pregătit o cetate.
Evrei 11:20 — Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvîntare, care avea în vedere lucrurile viitoare.
Evrei 11:21 — Prin credinţă Iacov, cînd a murit, a binecuvîntat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi ,,s'a închinat, rezemat pe vîrful toiagului său.``
Evrei 11:22 — Prin credinţă a pomenit Iosif, cînd i s'a apropiat sfîrşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
Evrei 11:23 — Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, cînd s'a născut: pentrucă vedeau că era frumos copilul, şi nu s'au lăsat înspăimîntaţi de porunca împăratului.
Evrei 11:24 — Prin credinţă Moise, cînd s'a făcut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
Evrei 11:25 — ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
Evrei 11:26 — El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiţi spre răsplătire.
Evrei 11:27 — Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
Evrei 11:28 — Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sîngelui, pentruca Nimicitorul celor întîi născuţi să nu se atingă de ei.
Evrei 11:29 — Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe cînd Egiptenii, cari au încercat s'o treacă, au fost înghiţiţi.
Evrei 11:30 — Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.
Evrei 11:31 — Prin credinţă n'a perit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
Evrei 11:32 — Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!
Evrei 11:33 — Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
Evrei 11:34 — au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
Evrei 11:35 — Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n'au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
Evrei 11:36 — Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
Evrei 11:37 — au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, -
Evrei 11:38 — ei, de cari lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului.
Evrei 11:39 — Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n'au primit ce le fusese făgăduit;
Evrei 11:40 — pentrucă Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n'ajungă ei la desăvîrşire fără noi.
Galateni 3:7 — Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sînt cei ce au credinţă.
Ioan 14:6 — Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.
Geneza 18:16 — Bărbaţii aceia s'au sculat să plece, şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să -i petreacă.
Geneza 18:17 — Atunci Domnul a zis: ,,Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?...
Geneza 18:18 — Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvîntate toate neamurile pămîntului.
Geneza 18:19 — Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcînd ce este drept şi bine, pentruca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i -a făgăduit``...
Geneza 18:20 — Şi Domnul a zis: ,,Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s'a mărit, şi păcatul lor într'adevăr este nespus de greu.
Geneza 18:21 — Deaceea Mă voi pogorî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit pînă la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.``
Geneza 18:22 — Bărbaţii aceia s'au depărtat, şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
Geneza 18:23 — Avraam s'a apropiat, şi a zis: ,,Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?``
Geneza 18:24 — Poate că în mijlocul cetăţii sînt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, cari sînt în mijlocul ei?
Geneza 18:25 — Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?``
Geneza 18:26 — Şi Domnul a zis: ,,Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.``
Geneza 18:27 — Avraam a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului, eu care nu sînt decît praf şi cenuşă.
Geneza 18:28 — Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.``
Geneza 18:29 — Avraam I -a vorbit mai departe, şi a zis: ,,Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici pentru cei patruzeci.``
Geneza 18:30 — Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.``
Geneza 18:31 — Avraam a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, pentru cei douăzeci.``
Geneza 18:32 — Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.``
Geneza 18:33 — După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s'a întors la locuinţa lui. Cei doi îngeri la Sodoma.
Romani 4:1 — Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
Luca 13:28 — Va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor, cînd veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov, şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.
Deuteronom 9:5 — Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpînirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, şi ca să împlinească astfel cuvîntul prin care Domnul S'a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
Exod 3:2 — Îngerul Domnului i S'a arătat într'o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s'a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.
Geneza 35:27 — Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac.
Geneza 20:1 — Avraam a plecat de acolo în ţara de meazăzi, s'a aşezat între Cades şi Şur, şi a locuit ca străin în Gherar.
Geneza 20:2 — Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: ,,Este sora-mea!`` S'a temut să spună că este nevastă-sa, ca să nu -l omoare oamenii din cetate din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarei, a trimes şi a luat pe Sara.
Geneza 20:3 — Atunci Dumnezeu S'a arătat noaptea în vis lui Abimelec, şi i -a zis: ,,Iată, ai să mori din pricina femeii, pe care ai luat -o, căci este nevasta unui bărbat.``
Geneza 20:4 — Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: ,,Doamne, vei omorî Tu oare chiar şi un neam nevinovat?
Geneza 20:5 — Nu mi -a spus el că este soră-sa? Şi n'a zis ea însăş că el este frate-său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mîni nevinovate.``
Geneza 20:6 — Dumnezeu i -a zis în vis: ,,Ştiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată: deaceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea. Iată de ce n'am îngăduit să te atingi de ea.
Geneza 20:7 — Acum, dă omului nevasta înapoi; căci el este prooroc, se va ruga pentru tine, şi vei trăi. Dar, dacă n'o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce -i al tău.``
Geneza 20:8 — Abimelec s'a sculat disdedimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi, şi le -a spus tot ce se întîmplase. Şi oamenii aceia au fost cuprinşi de o mare spaimă.