Întrebarea centrală și regulile interpretării

Întrebare: Dacă Dumnezeu a rânduit Paștele în familiile lui Israel, incluzând instruirea copiilor, ce relevanță are aceasta pentru participarea copiilor la Cina Domnului?

Studiul trebuie să distingă între (a) afirmația explicită a unui text, (b) concluzia rezonabilă din context și (c) aplicarea teologică asupra căreia creștinii nu sunt unanimi. Nu putem echivala automat Paștele evreiesc cu Cina Domnului; există continuitate în simboluri și împlinire în Hristos, dar și schimbări de legământ și de rânduială.

Exodul 12:3–4, 24–27 — analiza atentă a pasajului

A. „Un miel pentru fiecare casă” — versetele 3–4

Porunca este adresată adunării lui Israel: fiecare familie/gospodărie trebuia să procure un miel, iar dacă familia era prea mică, să se unească cu vecinii, în funcție de numărul persoanelor și de cât putea mânca fiecare. Unitatea practică a mesei este casa, nu doar un grup de bărbați maturi.

Exodul 12:3–4 — expresiile „fiecare casă”, „numărul sufletelor” și „cât poate mânca fiecare” susțin caracterul comunitar și familial al mesei. Este rezonabil să înțelegem că membrii familiei, inclusiv copiii capabili să mănânce, erau avuți în vedere. Totuși, pasajul nu inventariază vârstele și nu afirmă separat: „fiecare copil a mâncat”.

B. Mielul fără cusur — versetele 5–6

Mielul trebuia să fie fără defect și păstrat până în ziua rânduită. Această cerință pregătește analogia nou-testamentară cu Hristos, fără păcat: 1 Petru 1:18–19; Ioan 1:29.

C. Sângele pe ușori — versetele 7, 12–13, 22–23

Sângele era semnul ocrotirii gospodăriei în noaptea judecății. Izbăvirea nu era prezentată ca performanța morală a fiecărui membru al casei, ci ca ascultarea de rânduiala dată de Dumnezeu și protecția asociată sângelui mielului. În Noul Testament, iertarea și împăcarea sunt legate de jertfa lui Hristos (Efeseni 1:7; Evrei 9:12–14).

D. Mâncarea mielului și azimele — versetele 8–11

Mielul era mâncat fript, cu azime și verdețuri amare. Masa avea loc în grabă, în așteptarea plecării. Azimele țin de contextul izbăvirii și al plecării din Egipt (Exodul 12:17, 34, 39). În 1 Corinteni 5:6–8, Pavel folosește imaginea aluatului pentru a îndemna Biserica la sinceritate și adevăr.

E. „Când vă vor întreba copiii voștri...” — versetele 24–27

Porunca trebuia păstrată și în generațiile următoare. Întrebarea copiilor — ce înseamnă această slujbă? — primește un răspuns teologic: Dumnezeu a trecut pe lângă casele israeliților și i-a izbăvit. Copiii nu sunt spectatori fără drept la explicație; ei sunt destinatarii unei învățături explicite despre mântuirea istorică a poporului.

Principiu pedagogic: un act de închinare trebuie explicat generației următoare, nu practicat mecanic în fața ei.

F. O limitare esențială — versetele 43–49

Nu orice persoană prezentă în casă putea participa automat la Paște. Textul stabilește limite de apartenență la comunitatea legământului, inclusiv cerința circumciziei pentru străinul care dorea să participe (Exodul 12:43–49). Acest fapt complică argumentul simplist „dacă era în familie, participa fără nicio condiție”.

Participau copiii lui Israel la Paște?

Argumentul afirmativ: Exodul 12:3–4 stabilește masa la nivelul casei, iar 12:26–27 îi așază pe copii în orizontul ritualului și al explicației. În cultura familială israelită, copiii aparțin gospodăriei. Este o concluzie istorică și contextuală plauzibilă că ei participau la sărbătoarea familială, potrivit vârstei și capacității.

Limita dovezii: textul nu relatează un copil numit care mănâncă mielul, nu fixează vârsta minimă și nu spune că un prunc primea o porție. De aceea, afirmația corectă este „Paștele era o sărbătoare familială în care copiii erau incluși și instruiți”, nu „Biblia spune explicit că toți copiii, de orice vârstă, mâncau mielul”.

Patru observații de predat bisericii

1. Casa: mielul era ales și împărțit după gospodării (Exodul 12:3–4).
2. Memoria: sărbătoarea trebuia transmisă din generație în generație (Exodul 12:14, 24).
3. Întrebarea: copiii erau invitați, prin însăși structura învățăturii, să ceară explicații (Exodul 12:26).
4. Identitatea: Paștele marca apartenența la poporul izbăvit, dar avea reguli de legământ (Exodul 12:43–49).

Alte exemple din Vechiul Testament

1. Întrebările copiilor despre izbăvire — Exodul 13:8, 14

Părintele trebuia să-i spună fiului de ce este ținută comemorarea și ce a făcut Domnul când a scos poporul din Egipt. Învățătura religioasă era legată de faptele concrete ale lui Dumnezeu.

2. Paștele în pustiu — Numeri 9:1–14

Israel primește porunca să țină Paștele la timpul stabilit. Sunt prevăzute și situații excepționale (necurăție rituală, călătorie). Nu se dă aici o listă de vârste pentru participanți; pasajul arată seriozitatea rânduielii și faptul că apartenența nu anulează condițiile.

3. Paștele la intrarea în țară — Iosua 5:2–12

După circumcizia celor din generația născută în pustiu, Israel sărbătorește Paștele la Ghilgal. Legătura dintre semnul legământului și celebrare este importantă în dezbaterea despre botez și Cină, dar cele două semne nu pot fi echivalate mecanic.

4. Sărbătorile în familie — Deuteronomul 16:1–8, 11–14

Deuteronomul 16 descrie Paștele și Sărbătoarea Azimelor, iar în alte sărbători menționează explicit fii și fiice în bucuria comunității (v. 11, 14). Trebuie evitată citarea acelor versete ca și cum ar descrie direct cine mânca mielul pascal.

5. Reforma lui Iosia — 2 Cronici 35:1–19

Paștele este restaurat printr-o organizare atentă a slujirii. Pasajul vorbește despre familii și despre împărțirea jertfelor, dar nu identifică separat copii participanți.

6. Întoarcerea din exil — Ezra 6:19–22

Paștele este celebrat de cei întorși din robie, în legătură cu curățirea și separarea de necurăția neamurilor. Din nou, există criterii de participare; nu avem o descriere individuală a copiilor.

7. Copiii ascultă Legea — Deuteronomul 31:12–13; Neemia 8:2–3

Copiii sunt integrați în învățarea Cuvântului. Neemia subliniază capacitatea de a înțelege, iar Deuteronomul accentuează transmiterea credinței. Aceste texte ajută la pedagogie, nu stabilesc direct condițiile Cinei.

8. Copiii în istoria credinței — Psalmul 78:4–7

O generație trebuie să vestească generației următoare lucrările lui Dumnezeu, pentru ca fiii să-și pună nădejdea în El. Aceasta este o temelie puternică pentru explicarea Cinei Domnului copiilor.

Paralelă: Paștele Vechiului Testament și Cina Domnului

Paralelele sunt tematice și teologice. Nu toate elementele reprezintă corespondențe rituale exacte.

Ce reprezintă fiecare element?

Mielul

În Exodul 12, mielul este legat de izbăvirea poporului. În 1 Corinteni 5:7, Pavel spune explicit că Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit. Aceasta este cea mai directă punte apostolică între Paște și Hristos.

Sângele

În Exod, sângele pe ușori semnala gospodăriile cruțate de judecată. La Cina Domnului, paharul este legat de noul legământ în sângele lui Isus (Luca 22:20). Nu trebuie susținut că simpla participare la Cină mântuiește automat, după cum nici semnul exterior nu trebuie desprins de credință și ascultare.

Pâinea și azimele

Azimele aminteau de plecarea din Egipt și de sărbătoarea asociată. Pâinea frântă la Cina Domnului amintește de trupul lui Hristos dat pentru ai Săi (1 Corinteni 11:24). În 1 Corinteni 5:8, aluatul devine și o imagine morală: lepădarea răutății și trăirea în sinceritate.

Verdețurile amare

În Exodul 12:8, ele fac parte din masa poruncită. Sunt adesea asociate în explicații cu amărăciunea robiei, dar textul din Exod 12 nu formulează direct această interpretare simbolică; ea trebuie prezentată ca interpretare, nu ca citat biblic.

Amintirea și proclamarea

Paștele amintea de izbăvirea din Egipt; Cina amintește de jertfa lui Hristos și proclamă moartea Lui până va veni (Exodul 12:14; 1 Corinteni 11:26).

Isus și Paștele: copil, învățător, Miel

Isus la 12 ani — Luca 2:41–52

Luca relatează că părinții lui Isus mergeau anual la Ierusalim pentru Paște și că, la doisprezece ani, Isus i-a însoțit. El este găsit în Templu, ascultând și întrebând. Aceasta dovedește prezența Lui la sărbătoare, nu afirmă explicit că la acea vârstă a mâncat mielul pascal și nu stabilește vârsta pentru Cina Domnului.

Ultima masă — Luca 22:7–20; Matei 26:17–29; Marcu 14:12–25

Evangheliile sinoptice prezintă pregătirea Paștelui și masa lui Isus cu ucenicii, în contextul căreia El vorbește despre pâine și pahar. Relatările se concentrează asupra ucenicilor; nu menționează copii prezenți la instituirea Cinei.

Hristos, Paștele nostru — 1 Corinteni 5:7

Pavel nu face doar o analogie vagă: Îl numește pe Hristos Paștele nostru, jertfit. Aici se află cheia de lectură creștină a Exodului: izbăvirea istorică anticipează lucrarea mântuitoare a lui Hristos.

Jertfa unică — Evrei 9:11–15; 10:10–14

Moartea lui Hristos este prezentată ca jertfă decisivă, care nu trebuie repetată. Cina Domnului amintește și proclamă această jertfă; nu este o nouă răstignire a lui Isus.

Instituirea Cinei Domnului

Luca 22:19–20 — Isus leagă pâinea de trupul Său dat pentru ucenici și paharul de noul legământ în sângele Său. 1 Corinteni 11:23–26 transmite rânduiala Bisericii și porunca amintirii.

Există trei dimensiuni: retrospectivă (jertfa), comunitară (părtășia în Hristos) și viitoare (până va veni El). Copilul care întreabă „De ce mâncați această pâine?” oferă ocazia unui răspuns asemănător pedagogic cu Exodul 12:26–27: povestirea lucrării de izbăvire a lui Dumnezeu, acum împlinită în Hristos.

1 Corinteni 10–11: contextul înaintea regulii

1 Corinteni 10:16–17 — o singură pâine, un singur trup

Cina exprimă părtășia cu Hristos și unitatea Bisericii. Participarea nu este un gest individual izolat de comunitate.

1 Corinteni 11:17–22 — problema reală din Corint

Unii se grăbeau să mănânce, alții rămâneau flămânzi, iar cei săraci erau umiliți. Pavel mustră disprețul și dezbinarea, nu simpla prezență a unei persoane de vârstă mică.

1 Corinteni 11:23–26 — rânduiala transmisă

Participanții vestesc moartea Domnului. Este un act cu conținut spiritual, nu o gustare lipsită de sens.

1 Corinteni 11:27–29 — cercetarea și discernământul

„Fiecare să se cerceteze pe sine” este îndemnul apostolic adresat comunității. Expresia „a deosebi trupul” este interpretată de creștini fie în raport cu trupul jertfit al lui Hristos, fie și cu trupul comunitar al Bisericii, în lumina dezbinărilor din context. Ambele dimensiuni trebuie luate în serios.

Întrebarea pentru copii: poate un copil să recunoască, potrivit capacității sale, jertfa Domnului și să participe cu credință și respect? Unii creștini răspund afirmativ pentru copiii care au discernământ; alții consideră că rânduiala presupune botezul și o mărturisire matură. Textul nu dă o vârstă numerică.

1 Corinteni 11:30–34 — seriozitate, dar nu panică

Pavel vorbește despre consecințele grave ale abuzurilor și cere credincioșilor să se aștepte unii pe alții. Nu este corect să folosim pasajul pentru a speria copiii cu afirmații că orice greșeală copilărească aduce automat pedeapsa divină.

Copiii în Noul Testament: ce exemple avem?

Isus primește copiii — Marcu 10:13–16

Isus interzice împiedicarea copiilor de a veni la El. Textul susține primirea și îngrijirea lor spirituală, dar nu descrie participarea la Cină.

Timotei și Scripturile — 2 Timotei 3:14–15

Timotei cunoaște Scripturile din copilărie. Un copil poate învăța despre mântuire și poate fi format în credință; pasajul nu spune când a participat la Cina Domnului.

Copiii în viața comunității — Efeseni 6:1–3; Coloseni 3:20

Copiii primesc îndemnuri directe în epistolele adresate bisericilor. Aceasta arată locul lor în orizontul pastoral al comunității, nu dovedește distribuirea pâinii și paharului către ei.

Frângerea pâinii — Faptele 2:41–42; 20:7

Textele descriu frângerea pâinii în comunitatea creștină, dar nu identifică un copil care a primit elementele. A afirma contrariul ar însemna să completăm relatarea cu informații inexistente.

Paște, circumcizie, botez și Cina Domnului

Exodul 12:43–49 leagă participarea străinilor la Paște de circumcizie. Faptele 2:41–42 prezintă primirea Cuvântului, botezul și apoi viața comunitară, inclusiv frângerea pâinii. Din această ordine, numeroase biserici baptiste și penticostale deduc practica Cinei după botez.

Alte tradiții creștine înțeleg diferit apartenența copiilor la comunitatea noului legământ și admit împărtășirea copiilor botezați, inclusiv a pruncilor în tradițiile ortodoxe. Disputa nu poate fi rezolvată doar printr-un verset despre Paștele evreiesc: implică teologia legământului, a botezului, a Bisericii și interpretarea lui 1 Corinteni 11.

Distincție: circumcizia și botezul au analogii teologice discutate în creștinism (Coloseni 2:11–12), dar Biblia nu spune în mod simplu că toate regulile circumciziei pentru Paște se transferă identic la botez și Cină.

Două mari moduri de a interpreta participarea copiilor

Perspectiva participării copiilor botezați în comunitatea legământului

Accentuează includerea familiei în istoria mântuirii, primirea copiilor de către Hristos și locul lor în Biserică. În tradiția ortodoxă, copiii botezați sunt împărtășiți de mici; 1 Corinteni 11 este citit în contextul abuzurilor unor participanți capabili de responsabilitate morală.

Perspectiva participării după mărturisirea personală și botez

Accentuează credința personală, botezul credinciosului, discernământul și cercetarea din 1 Corinteni 11. În multe biserici evanghelice, copilul este pregătit prin cateheză și nu primește Cina înainte de botez.

Punct comun: copiii trebuie învățați despre Hristos, iar Cina nu trebuie tratată cu superficialitate. Punct de dezacord: când și în ce condiții participarea devine potrivită.

Exemple și situații concrete pentru biserică

Scenariul A: copil de 5 ani care vrea pâine fiindcă primesc adulții

Este un prilej de explicare, nu de rușinare. Părintele poate spune: „Pâinea aceasta ne amintește de Isus, care Și-a dat viața pentru noi”. Decizia participării depinde de învățătura bisericii.

Scenariul B: copil de 9 ani care poate explica Evanghelia

Întrebările potrivite sunt: „Ce înseamnă jertfa lui Isus?”, „De ce vrei să participi?”, „Ce înseamnă să te cercetezi?”. Dacă biserica cere botezul, dorința copilului poate duce la o discuție pastorală despre credință și botez.

Scenariul C: adolescent botezat, dar aflat în conflict cu alți credincioși

1 Corinteni 11:17–22 ne obligă să discutăm nu doar cunoștințele religioase, ci și felul în care tratăm ceilalți. Cercetarea trebuie legată de pocăință, reconciliere și sinceritate.

Scenariul D: copil cu dizabilitate intelectuală

Nu trebuie redusă valoarea copilului la capacitatea de a repeta definiții. Comunitatea trebuie să manifeste grijă și să aplice cu sensibilitate propria înțelegere doctrinară, evitând reguli arbitrare și discriminarea.

Model de explicație pentru copii

„Cu mult timp în urmă, Dumnezeu a izbăvit familiile lui Israel din Egipt. La Paște, ele își aminteau de această izbăvire și le povesteau copiilor ce făcuse Dumnezeu. Isus a venit și Și-a dat viața pentru noi. Când creștinii iau Cina Domnului, își amintesc de jertfa Lui, Îi mulțumesc și vestesc că El va veni din nou.”

Întrebări pentru studiu biblic în grup

1. Ce înseamnă „un miel pentru fiecare casă” în Exodul 12:3–4?
2. De ce menționează Exodul 12:26 întrebările copiilor?
3. Ce se poate afirma sigur despre participarea copiilor și ce rămâne deducție?
4. De ce este important Exodul 12:43–49 pentru interpretarea Paștelui?
5. Ce elemente ale Paștelui sunt împlinite în Hristos potrivit 1 Corinteni 5:7?
6. Ce diferență există între izbăvirea din Egipt și mântuirea prin Hristos?
7. Care este semnificația pâinii și a paharului în Luca 22:19–20?
8. Ce problemă concretă corectează Pavel în 1 Corinteni 11:17–22?
9. Ce poate însemna „a deosebi trupul” în context?
10. Este absența unui exemplu explicit de copil la Cină un argument decisiv? De ce?
11. Ce rol are botezul în tradiția bisericii noastre și ce texte susțin poziția?
12. Cum putem explica copiilor Cina fără a-i forța sau înfricoșa?

Plan de predare în patru întâlniri

1. Întâlnirea 1: Exodul 12, Paștele familial, întrebările copiilor și regulile legământului.
2. Întâlnirea 2: Isus ca Miel pascal, simbolurile și împlinirea în noul legământ.
3. Întâlnirea 3: Luca 22 și 1 Corinteni 10–11, participare, comunitate și discernământ.
4. Întâlnirea 4: copiii, botezul, tradițiile creștine și cazurile pastorale.

15. Diferența dintre azima Paștelui și pâinea Cinei Domnului

Aceasta este o întrebare foarte importantă pentru studiul despre copii, Paștele Vechiului Testament și Cina Domnului din Noul Testament. Deși ambele sunt pâine, trebuie să înțelegem dacă au aceeași semnificație, dacă una o înlocuiește pe cealaltă și ce legătură au cu participarea copiilor.

1. Ce era azima în Vechiul Testament?

Imagine: azime tradiționale · Imagine: azimă și pahar

Exodul 12:8: „Carnea s-o mănânce în noaptea aceea, friptă la foc; și anume s-o mănânce cu azimi și cu verdețuri amare.”

Azima era pâine nedospită, fără fermentare cu drojdie sau maia.

A. Amintea de ieșirea grabnică din Egipt. Exodul 12:39 arată că israeliții au copt turte nedospite, fiindcă nu avuseseră timp să pregătească aluatul.

B. Era pâinea suferinței și a eliberării. Deuteronomul 16:3 o numește „pâinea întristării”, amintind de robie și izbăvire.

C. Era legată de ascultarea de Dumnezeu. Exodul 12:15–20 cere îndepărtarea aluatului dospit în timpul sărbătorii Azimilor.

Așadar, azima nu era doar un aliment: era un semn al amintirii izbăvirii din Egipt.

2. Ce reprezintă pâinea Cinei Domnului?

Luca 22:19: „Apoi a luat pâine; și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și le-a dat-o, zicând: «Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.»”

Domnul Isus a dat pâinii o semnificație legată de propria Sa jertfă. Azima Paștelui amintea de eliberarea din Egipt; pâinea Cinei Domnului amintește de trupul lui Hristos dat pentru noi. În 1 Corinteni 11:24–26, participarea la Cină vestește moartea Domnului până la revenirea Sa.

3. Paralela dintre azimă și pâinea Cinei Domnului

4. Isus a folosit azimă sau pâine dospită la Cina cea de Taină?

Matei 26:17–19 și Marcu 14:12–16 prezintă pregătirea mesei în contextul sărbătorii Azimilor și al Paștelui. În cadrul Paștelui evreiesc se folosea pâine nedospită; de aceea, interpretarea tradițională este că Isus a folosit azimă.

Totuși, relatările instituirii Cinei folosesc termenul grecesc artos, „pâine”, care nu precizează prin el însuși dacă pâinea era dospită. Există discuții teologice și despre cronologia ultimei mese în Ioan față de Evangheliile sinoptice.

Concluzie: Este foarte plauzibil, potrivit relatărilor sinoptice, că Isus a folosit azimă, dar porunca instituirii Cinei nu precizează explicit un tip de pâine pentru toate bisericile. Unele tradiții folosesc azimă, altele pâine dospită.

5. Ce reprezintă aluatul dospit în Biblie?

1 Corinteni 5:6–8: Pavel folosește imaginea aluatului pentru influența păcatului și spune: „Căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit.” El îndeamnă la sărbătorire nu cu aluatul răutății și vicleniei, ci cu azimile curăției și adevărului.

1. Hristos este prezentat ca jertfa pascală.
2. Aluatul vechi reprezintă, în acest context, răutatea și păcatul.
3. Azimile devin o imagine a curăției și adevărului.

Atenție: Aluatul nu simbolizează întotdeauna păcatul. În Matei 13:33, Isus îl folosește într-o pildă despre Împărăția cerurilor. 1 Corinteni 5 nu constituie singur o poruncă explicită de folosire exclusivă a pâinii nedospite la Cină.

6. Ce legătură are această diferență cu participarea copiilor?

În Exodul 12:3–4, mielul era pregătit pentru casă și familie; în Exodul 12:26–27, copiii pun întrebări, iar părinții explică sărbătoarea. În Exodul 12:43–49 apar și condiții de participare, inclusiv circumcizia pentru bărbații care luau parte. Paștele nu era o masă fără reguli.

În Noul Testament, 1 Corinteni 11:28–29 pune accent pe cercetarea de sine și discernământ.

• Unii creștini consideră că apartenența copiilor la comunitatea legământului susține includerea copiilor la Masa Domnului, potrivit înțelegerii lor despre Biserică și legământ.
• Alții consideră că cercetarea personală și legătura credință–botez–părtășie presupun așteptarea unei mărturisiri personale și a înțelegerii Cinei.

Diferența dintre azimă și pâinea Cinei nu rezolvă singură problema participării copiilor. Trebuie studiate împreună Exodul 12, Luca 22 și 1 Corinteni 5, 10 și 11.

7. O paralelă mai profundă: mielul, pâinea și sângele

Concluzia teologică

Paștele Vechiului Testament privea înapoi spre izbăvirea din Egipt, iar Cina Domnului privește înapoi spre jertfa lui Hristos și înainte spre revenirea Lui. În ambele cazuri, Dumnezeu a dat poporului Său o comemorare a izbăvirii, dar semnificația legământului, jertfa și condițiile de participare trebuie cercetate în contextul fiecărui Testament.

Concluzii biblice și texte pentru verificare

1. Paștele era profund familial. Exodul 12:3–4 plasează masa în gospodărie, iar 12:24–27 cere transmiterea semnificației către copii.
2. Participarea copiilor la Paște este plauzibilă și bine susținută contextual, dar nu avem în Exodul 12 o descriere separată a unui copil anume mâncând mielul.
3. Hristos este împlinirea pascală. 1 Corinteni 5:7 și 1 Petru 1:18–19 fac legătura explicită cu jertfa Lui.
4. Cina Domnului nu este identică ritual cu Paștele israelit. Ea vestește moartea lui Hristos în cadrul noului legământ (Luca 22:19–20; 1 Corinteni 11:26).
5. Noul Testament nu precizează vârsta minimă și nu numește un copil care a luat Cina. Aplicarea principiilor la copii este o chestiune de interpretare și practică eclesială.
6. Indiferent de poziția bisericii, copiii trebuie învățați. Întrebarea din Exodul 12:26 rămâne un model pedagogic puternic pentru părinți și slujitori.

Bibliografie biblică pentru aprofundare

Vechiul Testament: Exodul 12:1–51; 13:3–16; Numeri 9:1–14; Deuteronomul 6:4–9; 16:1–17; 31:9–13; Iosua 5:2–12; 2 Cronici 35:1–19; Ezra 6:19–22; Neemia 8:1–12; Psalmul 78:1–8; Isaia 53.

Noul Testament: Matei 26:17–29; Marcu 10:13–16; 14:12–25; Luca 2:41–52; 22:7–20; Ioan 1:29; Faptele 2:37–42; 20:7; Romani 6:1–23; 1 Corinteni 5:6–8; 10:14–22; 11:17–34; Efeseni 1:7; 6:1–3; Coloseni 2:11–12; 2 Timotei 3:14–15; Evrei 8–10; 1 Petru 1:18–19.

Notă editorială: referințele sunt indicate pentru verificarea directă în Biblia folosită de comunitate; explicațiile sunt parafraze și comentarii, nu citate integrale dintr-o anumită traducere.